MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa

Nr. 1489/VIII-3/2014​ 15 octombrie 2014

​Către,
ANTENA 3
În atenţia domnului Radu TUDOR

​Cu referire la solicitarea pe care aţi adresat-o instituţiei noastre, prin e-mail, la data de 8 octombrie 2014, înregistrată sub numărul de mai sus, vă comunicăm următoarele:
În cauza ce face obiectul dosarului analizat, se efectuează cercetări faţă de suspecţii Niculae Tudoriţa, Dobre Gheorghe, Decu Florian, Dobre Marian, Neagu Marius Gelu (funcţionari în cadrul Primăriei Nana/membri în Comisia de fond funciar Nana), Stolea Georgică, Manea Constantin (membri în Comisia de fond funciar Nana) şi Preda Simona Alina (funcţionar în cadrul Primăriei Nana), sub aspectul infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (aspecte relevate şi în comunicatele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din datele de 16 aprilie, 5 iunie şi 4 iulie 2014).
Totodată, activităţile de cercetare vizează peste 100 de persoane care au sau au avut legătură cu reconstituirea şi/sau dobândirea în mod ilegal de terenuri amplasate în extravilanul comunei Nana.
La data validării dreptului de proprietate asupra terenurilor retrocedate (perioada 2006 – 2010), valoarea acestora era de cca. 3.000.000 lei.
În prezent, în cauză se efectuează activităţi specifice de urmărire penală, între care audieri, investigări grafoscopice, evaluarea materialelor şi a datelor înaintate/comunicate de Parlamentul României, Prefectura Călăraşi, O.C.P.I. Călăraşi, de alte instituţii şi persoane juridice, în funcţie de care urmează să se dispună potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

PROCUROR ŞEF BIROU,
Ramona BULCU

14 COMMENTS

  1. Mieunel ii da casa lui base. Pai base dupa ce c a vandut flota, a luat spagi la greu, a facut trafic cu arme si are afaceri in Kazahstan cu sogunul cere casa de la stat. Eu propun sa i dea palat ca e al mai hot din Romania .

    • Iar nu scrie nimic de Basescu? Unde apare numele lui Basescu? Ingrosati domnule Tudor sa vada numele dictatorului tot romanul! pai cu bullshitul asta vreti sa acoperiti FURTUL SECOLULUI din triada Sarbu-Adam-Hrebenciuc? Cu numele unor amarati de functionari de la o comisie de fond funciar ne manipulati ? De cele 70000 de hectare si cu prejudiciul de peste 300 de milioane de euro de ce nu vreti sa ne povestiti?

      • dle sebastian clujean fan base, cum nu te intereseaza pe tine de mafia basista care a furat cot la cot si la fel ca ceilalti, de parca ai fost cot la cot cu ei 10 ani la masa….

        • Ma intereseaza si am zis ca fac rocada aceeasi hoti de 25 ani, numai cum spunea cineva mai jos cum a furat pesedeul nimeni nu a furat si vandalizat aceasta tara in toata istoria ei . Il plagiez pe un postac de mai jos
          300 ha Nana nu este egal cu 90000 ha pesede
          In plus vreti sa ne bagati in cap ca Basescu ar fi facut infractiuni cu achizitionarea terenurilor iar comisia parlamentarea a constatat ca nu a facut infractiuni obtinand un credit de la banca, infractiuni daca au fost le-au facut niste functionari…Sa fim totusi pragmatici

    • vorba lui Mircea Badea, sa ii dam “casa la stat” sa stea in camera cu inca vreo 30; infractorul de basan ar trebui sa fie imediat judecat iar nevastasa sa spuna tot ce stie inclusiv de amantlacul cu parasuta lenuta

  2. Deci domnul Radu Tudor a solicitat niste date de la justitia basista. Sau acum nu mai e basista??? Eu zic sa va hotarati 🙂

  3. – mafia de la nana 400 ha
    – mafia PSD hrebenciuc 90.000ha

    daca vreti credibilitate macar o vaga idee de impartialitate si dati ambele hotii nu doar ce convine pe linie de partid

  4. securistul ponta copy-paste dupa securistul basescu:

    “”Dacă veniți acasă, atunci pregătiți-vă portofelul”. Asta i-a transmis Victor Ponta unui român din Italia, care i-a pus întrebări pe tema exploatării de la Roșia Montană.

    Aflat în turneu electoral în afara țării, premierul a fost luat la întrebări la Torino, de către un român din Italia, pe tema exploatării de la Roşia Montană şi a celebrului MTO, potrivit unei înregistrări difuzate de Realitatea TV.

    ”Cu Roșia Montană, dacă îmi mai permiteți! Înainte de a ajunge prim-ministru, ați declarat că nu sunteți de acord cu proiectul de la Roșia Montană, pentru că sunt mulți guvernanți care se îmbogățesc pe spatele acestui proiect. După ce ați ajuns prim-ministru, v-ați schimbat la 180 de grade”, a spus românul.

    ”La domnul Băsescu, mă refeream. După ce am ajuns prim-ministru, un an și jumătate s-a negociat, cu firma respectivă, și s-au schimbat, în primul rând, condițiile de mediu. În al doilea rând, s-a schimbat participarea statului român și, în al treilea rând, redevențele pe care urmează să le obținem. Între timp, însă, Parlamentul a respins legea, deci, exploatarea nu se va face”, a spus Victor Ponta.

    ”Poate din cauza protestelor noastre”, a mai spus românul.

    ”Știți ce se întâmplă, vedeți…în România se exploatează peste tot. Doar la Roșia nu. Ideea este următoarea: nu se va face. Poate că ați câștigat dumneavoastră, dar, nu vreți să vă zic adevărul? Dumneavostră care stați în Italia nu veți avea de suferit”, a precizat Ponta.

    ”Nu, eu vreau să vin în România”, a replicat cetățeanul din diaspora.

    ”Dacă veniți acasă, atunci pregătiți-vă portofelul, pentru că oamenii care nu mai lucrează acolo vor fi în șomaj, sigur că da, și, dacă, Doamne ferește, statul român pierde procesul, o sa plătim toți”, a mai spus Victor Ponta.”

  5. Off topic, dacă tot m-a obișnuit așa…

    Nu se-ntreabă nimeni de unde s-a pornit ascultarea de către DNA a lui Stan Mustață? Care a fost momentul zero ce a declanșat urmărirea telefonică? A fost mandat? Emis în baza a ce? Siguranță națională? Păi, era Mustață vreun terorist sau cum? Care erau DOVEZILE în acest sens?

  6. Să nu creadă cineva că populaţia va ieşi în stradă pentru judecătorii care se mîrşăvesc între ei, ca şi politicienii!!! Chiar îi rog pe toţi cei care simt tevatura din cele 2 zone, să îşi vadă de treaba lor. Ei se sapă între ei şi noi cădem la mijloc, tot pe noi se răzbună toţi, tot noi suferim pentru legile aplicate bine sau rău, noi poporul suntem păgubiţi permanent, nicidecum ei ca justiţie sau politicieni, ori excroci…N-au decît să-şi scoată ochii, să se bată live, nimeni nu trebuie să intervină între ei, dincontra, să-i hulim că nu au nimic în comun cu noi, au strict pentru ei!!!
    Aşa cum s-au băgat în tărăţe, să se scoată singuri pînă nu-i mănîncă…porcii…

      • @Audila,

        Aștia reprezintă( zic ei în capul lor) poporul. ”I-auzi brâul” adică Analiza pe Text la sus-nenumitul:
        1. ”Chiar ÎI ROG PE TOȚI cei care simt tevatura din cele 2 zone, (”să facă un exercițiu”, cum spunea Băsescu- pardon…) să îşi vadă de treaba lor.
        2. Ei se sapă între ei şi NOI(poporul obidit) cădem la mijloc…
        3. Tot pe NOI se răzbună toţi…
        4. Tot NOI suferim pentru legile aplicate bine sau rău…
        5. NOI poporul(iară-și…..wow!) suntem păgubiţi permanent,
        6. Nimeni(cu atâta mai mult NOI, dăștepții acestui pământ) nu trebuie să intervină între ei…
        7. Să-i hulim că nu au nimic în comun cu NOI, au strict pentru ei!!!”

        a. Acest ”NOI”, repetat după cum se vede până la saturație, este reprezentat în accepțiunea mea de toți frustrații, toți năimiții, toți lobotomizații, formați pe la LABE1, realitate, kamikaze, gîndul, adevărul, românia curată, cotidianul, evz și alte găști de presă și pegra ce le popularizează dejecțiile pe aici. Ăștia, de care vorbesc, nu vorbesc cu vorbele lor, ei vorbesc din ziare, cu texte 100% aduse aici și cu care mânjesc blogul prin tehnica copy-paste, texte care dau de înțreles că-s ale lor, gândite de ei. Pe ei, pe gașca asta de ”popor” unineuronal (uneori, în cazuri mai fericite și bineuronal, acesta fiind localizat în ficați), nu-i duce deloc capul să-și spună strict părerea lor și vorbind DOAR în nume personal. Ar mai fi și ipoteza că ar fi niște politruci care, după ședința de partid (pdl, pnl, ppdd, sau prm) unde li se pun niște link-uri in față cu textele de introdus pe bloguri pentru a deforma atât numeric cât și cantitativ raportul dintre moderați și ultrași.

        b. Problema de fond este mult mai gravă. Observă faptul, și fă efortul să mai citești odată textul, că tot ce scrie i-pochimenul(în afară de acest NOI și iar…NOI ăsta delirant sesizat de către tine și apoi, mai pe-ndelete de către mine) nu se leagă absolut de nimic, nici de subiect, nici nu-i vreo replică dată cuiva Este un text aiurea pregătit pentru , probabil, altă temă. Asta-mi aduce aminte de eba când, într-o sedință a PE, bătea câmpii citând un text dat de vreun tucălar însă pe o altă temă.
        Ceea ce-mi văd ochii este descalificant chiar și pentru un postac mărunt dar foarte laborios pe aici care-și tot dă(de toți pereții) cu…părerea.

  7. Dar tartorii, tartorii care au făcut posibilă tranzacția cu cel mai fertil pământ din Europa unde sunt? Am căutat o dată, am căutat și-a doua oară(zic , poate-mi scapă mie) , nici pomeneală de basescu, de fii-sa, de radulescu, de Papici sau Udrea vătăfuta (probabil ăsta-i femininul de la vătaf). Plevușcă, multă plevușcă, pe post de ”acarul Păun”. Instigatorii și beneficiarii acestor ”hectare penale” pentru comasare și cumpărare pe te miri ce când acest pământ așa de roditor și de așa de mare întindere, care s-ar vinde, înțeleg cu 5.000.000 de Euro(înțeleg) unde sunt? Acest pământ se plateste singur fără nici un efort deosebit, precum un oraș ca Sibiul care , așa cum este el, poate fi condus mai bine și de Vanghelie, sunt sigur. Nu am nici cea mai mică senzație că ăștia din justiția așa-zis reformată de băsescu vor să facă lumină. Justiția, prin ea insăși, nu se poate reforma.
    Chiar gândem, ceva vreme in urmă, ce-ar atât de complicat să fie adus un Pino Arlachi la București? Ar fi, că am avea nevoie însă și de o altă justiție, de alți oameni și acolo, de niște judecători precum Paulo Borsellino sau Giovanni Falcone simbolurile luptei antimafia din anii 1990 care la noi NU EXISTĂ. Nu există PENTRU CĂ NU IES ÎN FAȚĂ și să atace sistemul din interior și așa cum, înțeleg, ar fi democratic. La noi însă simbolurile sunt premiate de ”alții” în pofida scârbei generale față de partizanatul pe față manifestat de către acești așa zis juriști: morar, koveși, papici, c. bogdan, l. stanciu culminând cu hăineală danileț, și zărone de la CCR(sau cum i-o mai zice, că-mi scapă numele). Chiar promovând și niste procurori incoruptibili, cum dăm și de o justitie și niște judecători așișderea. Am văzut ce poate face și Mona Pivniceru și Gabriela Baltag după tentativele eșuate de a fi lichidate.
    Frica păzește bostănăria. Frica-i umană, dealtfel. Dar la noi, cu mici excepții, doar nesănătoșii sunt curajoși.
    Boul acesta de basescu poa să facă ORICE, poa să pună DNA-ul să-l aresteze și pe Ponta și poporul nu ar avea nici-o tresarire. Ba unii, restul de 60%, ar jubila(ințeleg că ponta ar fi votat de 40%). Așa au făcut și la referendum.
    Așa suntem noi, în general vorbind.Ne mulțumim cu un oscior, ne mulțumim pentru un răspuns fie el și aburitor. S-a aprins un chibrit și credem că va răsări și soarele și vorba latinului TRAINDO SPERANDO..MURINDO CACANDO”

  8. Domnule Tudor, că Băsescu a întrecut orice limită în toate cele, e clar; dar nu cred că el a fost acela care a impus falsurile făcute la Primăria comunei Nana. Nu există primărie în ţara asta în care să nu se fi făcut tot felul de furăciuni şi falsuri, mai ales de către secretarii din primării, mână-n mână cu tot felul de escroci, inclusiv din Justiţie, fiindcă altfel nu se poate. Cunosc cazuri în care secretara unei primării verifica cimitirele, să vadă numele decedaţilor şi ale rudele acestora, asigurându-se că nu mai are cine revendica vreo parcelă de teren sau vreun imobil, însuşindu-şi-le. Dacă s-ar face un control “la sânge”, s-ar observa că printre marii latifundiari ai României, cu sute sau mii de ha, se regăsesc cei din fruntea primăriilor din toate perioadele postdecembriste. Parlamentul ar trebui să înfiinţeze o comisie tip “Nana”, care să verifice tot ce s-a-ntâmplat în ultimii 25 de ani în problemele de cadastru agricol şi nu numai. Fiţi sigur, asta nu se va întâmpla niciodată!

Leave a Reply