Întrebat dacă Daniel Constantin mai are susţinerea ALDE pentru funcţia de vicepremier, co-preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat : ‘În momentul în care va începe să demareze acţiuni împotriva partidului, cum ar fi aceste acţiuni în instanţă care ar urma să blocheze şi funcţionarea partidului şi ţinerea Congresului, atunci sigur o să îmi pun problema, şi nu numai eu, mă voi sfătui cu colegii noştri în forul statutar dacă acest lucru

mai are sens’.

Despre riscul ruperii coalitiei PSD-ALDE, Tariceanu a declarat :

‘Acest risc nu există şi doresc să subliniez că sunt foarte mulţi oameni din PC care s-au integrat în ALDE, cum ne-am integrat toţi, cu care am o relaţie foarte bună, de colegialitate, de respect pentru ei. Sunt oameni pe care i-am susţinut să ocupe poziţii importante şi la nivelul funcţiilor politice din Parlament şi din Guvern şi care au înţeles să rămână mai departe în proiectul nostru comun. Probabil că vor fi câţiva, nu ştiu, care sunt dispuşi să îl urmeze pe Constantin în întreprinderea domniei sale. Nicio evaluare (a numărului celor dispuşi să îl urmeze pe Daniel Constantin – n.r.) nu pune în pericol majoritatea guvernamentală. Fiţi fără grijă’, a declarat Tăriceanu luni la Senat.
Referitor la o eventuală participare a lui Daniel Constantin alături de Victor Ponta într-un proiect comun, Tăriceanu a spus că nu ştie.

‘Nu ştiu. Eu încerc să fac nişte legături logice. Am aflat cu ceva timp în urmă că din partea fostului Partid Conservator funcţionează în PE un eurodeputat care este în grupul naţionalist-extremist, nu ştiu cum se cheamă. Şi în condiţiile în care noi avem o serie de membri ai PE care sunt membrii noştri şi care funcţionează în grupul ALDE european, mă aşteptam ca şi acel parlamentar să se ralieze grupului nostru. Ei bine, el este în legătură cu cei din fostul PC. Nu ştiu ce face acolo. E trubadur singur, îi reprezintă pe ei. Sunt anumite legături de care am auzit. Nu ştiu ce rol are, dar sigur că pot să îmi pun, în mod logic, nişte întrebări, ce e cu aceste legături, la ce folosesc şi dacă nu cumva se urmăreşte un proiect în continuare. Am văzut zilele acestea reînviindu-se ideea unui partid naţionalist, format din PRU şi nu mai ştiu ce alături. Probabil că şi acest parlamentar va avea un rol. Nu ştiu dacă domnul Constantin are vreun gând. Nu l-am întrebat pentru că mi se părea lipsit de sens până acum, dar din momentul ăsta încep să îmi pun întrebări’, a mai spus Tăriceanu, potrivit Agerpres.

3 COMMENTS

  1. De ce nu raspunde Tariceanu la intrebarile incomode totusi ?

    De ce nu vrea alegeri de jos in sus de la filiale si apoi centru ? De ce a pus penali pe liste ? Si de ce nu respecta conditiile de paritate cu PC-ul pt participarea la Congres ? De ce deciziile se iau de oamenii lui de la Bucuresti si nu se iau de majoritatea nationala ?

    De ce nu se consulta cu partidul si/sau Daniel Constantin cand iese si ia decizii si face declaratii si se consulta doar cu Dragnea ?

  2. Tariceanu se tot invarte in jurul subiectului pana plictiseste omul ca sa zica intr-un final ceea ce putea sa spuna de la inceput int-o singura fraza.Enervant personaj.

Leave a Reply