Dubioasa vizita recenta a ministrului de externe maghiar, urmat de anunturi si mai dubioase de la Budapesta legate de gazul din Marea Neagra, determina o reactie si din partea celor de la OMV, actionarul majoritar la Petrom. Cineva din PSD se pare ca si-a bagat coada politica in diplomatia romana cu niste comenzi extrem de dubioase. Si de aici vor exista consecinte ! 

OMV, acţionarul majoritar al Petrom, cel mai mare producătr local de petrol şi gaze, spune că gazul din Marea Neagră, din perimetrul Neptun, ar putea ajunge şi pe pieţele din Est, mai ales în contextul în care traseul conductei BRUA a devenit incert.

“Nu ne amuză deloc faptul că acum conducta BRUA (gazoductul care leagă Bulgaria România Ungaria şi Austria – n.red.) se opreşte în Ungaria. Este acum în discuţie atragerea Slovaciei în proiect, dar nu este o variantă care să ne convină pentru că asta înseamnă costuri suplimentare pentru clienţii noştri. Din această cauză, traseul nu este conexiunea ideală. Ideea este că nu tot gazul trebuie să se ducă spre Vest”, a precizat Manfred Leitner, downstream executive board member în cadrul grupului OMV.

În cadrul unei eveniment susţinut la Londra, în care grupul şi-a anunţat strategia pentru 2025, proiectul BRUA nu este deloc menţionat în prezentările oficiale, dar este subliniată importanţa realizării Nord Stream 2, o altă rută prin care gazul rusesc este adus în Europa.

“Nord Stream este o necesitate pentru Europa”, a mai zis Leitner citat de zf.ro


Rainer Seele, CEO-ul OMV, spune că decizia României de a indexa preţul gazului din producţia internă la cel tranzacţionat pe bursa de la Viena, la hubul Baumgarten, este o nebunie.

“De ce nu vă orientaţi spre pieţele din Asia? Preţul este mai mare acolo. Apoi ar mai putea să fie preţul de pe Lună. Preţul reflectă condiţiile interne de tranzacţionare”, a spus Rainer Seele, în cadrul unei eveniment susţinut la Londra în cadrul căruia OMV şi-a prezentat strategia pentru 2025.

Statul român a luat decizia să ia ca referinţă de preţ în calulculul redevenţelor semnalul spot de pe bursa de gaze de la Viena, ignorând astfel complet platformele de tranzacţionare locale, Bursa Română de Mărfuri şi OPCOM.

Romgaz, de exemplu, cel mai mare producător local de gaze, spune că va avea costuri suplimentare de 25 de milioane de lei cu plata redevenţelor în urma indexării preţului intern la cel de la Viena, acolo unde se tranzacţionează mai ales gaz rusesc.

În total, statul român colectează anual redevenţe în valoare de circa 250 mil. euro, din care 90% reprezintă partea de petrol şi gaze. Petrom şi Romgaz sunt cei mai mari plătitori de redevenţe.

 

6 COMMENTS

  1. Valoarea redeventelor este extrem de mica fata de ce fac cei de la OMV pe aici pe la noi. La acest capitol Romania pierde enorm si nimeni nu ia masuri.
    Daca tot facem tot felul de nefacute diplomatice macar sa le facem cu discretie totala.

  2. ” costuri suplimentare pentru clientii nostri” ar trebui sa insemne cei care vor avea nevoie de noul proiect, nu cei care sunt consumatori deja.

  3. Azi,pe b1,fostul ministru din perioada nastase,profesionistul care stie exact ce inseamna petrol-gaze(nu dl.serbanescu),anu dat enorm de multe amanunte. Zicea ca se va ajunge mc gaz la 2,5 lei si toate se vor scumpi masiv incat cetatenii “vor muri de foame” nai ales pensionarii! Nu l-a lasat sa spuna totul,timpul emisiei tv e limitat.

    • Spunea cineva deunazi ca pensionarii trebuie “eradicati”, doar consuma si nu fac nimic iar, o distinsa doamna de la FMI, Christine Lagarde, milita pentru solutia finala in ceea ce-i priveste pe pensionari.Pana una alta Romania este un poligon de incercari pentru toti neispravitii lumii iar, noi fara de coloana acceptam toate mizeriile astora.

  4. fantastic tupeu!
    ““De ce nu vă orientaţi spre pieţele din Asia? Preţul este mai mare acolo. Apoi ar mai putea să fie preţul de pe Lună. Preţul reflectă condiţiile interne de tranzacţionare”, a spus Rainer Seele…”

    adica: ba, lasati-ne in continuare sa cumparam noi ieftin din Romania ca sa vindem scump in Austria. Ce bandit!

    Bine ar fi sa putem lichfia gazul asta la Constanta sa-l trimitem direct in Franta, Spania sau Anglia…ca altfel ne vor tot bloca cu conducta, Ungaria facind jocul rusilor, care nu vor sa aiba concurent. Ar mai fi si varianta Serbia-Croatia-Italia da e mai complicat…

Leave a Reply