Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat miercuri la Parchetul Militar, menționând că nu știe exact ce calitate are și că este vorba despre o reclamație a senatorului Ioan Ghișe.

Nu știu calitatea. Din câte știu, este o reclamație a senatorului Ghișe”, a spus Băsescu, la sosirea la Parchetul Militar.

“Am fost ieri, am stat trei ore și jumătate la Parchetul Militar, am citit conținutul dosarului și am dat o declarație. Am constatat că am depus plângerea în ianuarie 2013 și am fost audiat la Parchetul General (…) după un an de zile, adică în februarie 2014, au declinat competența prin ordonanță și au transferat dosarul la Parchetul Militar, pentru că plângerea penală a fost îndreptată de mine împotriva lui Traian Băsescu și împotriva lucrătorilor SPP care m-au agresat. Eu am îndreptat plângerea împotriva lui Traian Băsescu pentru că el exercita în mod abuziv funcția de președinte și este șeful dispozitivului de spp-iști care îi asigură protecția. Nu șeful militar, dar președintele României, potrivit Constituției și legii, este șeful CSAT, adică pe linie ierarhică militară este șeful tuturor militarilor din România”, a declarat Ghișe, miercuri, la Antena 3.

4 COMMENTS

  1. un nebun este Ghise. Daca parchetul baga in seama plangerile tuturor nebunilor nu se va mai face jutitie in tara asta

  2. Să vedem cum se finalizează! Să nu fie liber şi cu toate măgăriile plus zîmbetul parşiv pe buze: hăhăitul mizerabil !

Leave a Reply