Bravo Cameron, sa-ti fie de bine. O imensa durere de cap in Europa si tu nu regreti nimic….

Premierul britanic, David Cameron, a afirmat marți, cu prilejul unui summit european la Bruxelles, că nu regretă că a organizat referendumul privind apartenența țării sale la Uniunea Europeană, transmite AFP preluata de Agerpres.

“Bineînțeles că regret rezultatul. Nu regret însă că am făcut referendumul. A fost cel mai bun lucru care trebuia făcut”, a declarat David Cameron în cursul conferinței de presă organizate la finalul unui dineu de lucru cu ceilalți lideri ai UE.

În cadrul discuțiilor, prim-ministrul a subliniat că o reformă a regulilor de liberă circulație a persoanelor în Europa constituie “cheia” relațiilor post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

David Cameron a afirmat că țara sa și UE trebuie “să aibă relații economice cât de poate de apropiate, iar cheia pentru a rămâne apropiați este să se studieze o reformă a liberei circulații a persoanelor”.

“Unul dintre factorii determinanți în votul” în favoarea Brexitului a fost, în opinia lui David Cameron, faptul că accesul la piața unică europeană implică acceptarea liberei circulații a persoanelor.

6 COMMENTS

  1. Se numeste democratie si puterea poprului. Sunt sigur ca pentru datatorii cu parerea din Romania asta nu inseamna nimic, dar David Cameron are dreptate.

    UE se scufunda si UK nu a facut decat sa traga un semnal de alarma. E timpul sa nu o mai lingem pe Merkel. Cu politicile ei iresponsabile (austeritate, imigranti, legi aberante) a destabilizat Europa. UK nu are nici o vina in toata chestia asta.

  2. Au avut o pozitie privilegiata in cadrul UE, derogari, facilitati, pozitii de Gica contra, neimplicare in probleme cruciale, contrare normelor si procedurilor interne, iar acum sunt tot batosi. Perfizi asa cum au fost in intreaga lor istorie. Scopul declarat al fondarii UE este departe de a fi realizat. Iata unde duce globalizarea. Miscarile bruste de pe piatele financiara nu au nici o legatura cu Brexitul, cu economia reala, sunt doar un pretext pentru stapanii din umbra ai lumii de a se imbogati si mai mult pe spatele celor multi. Nici socialism, dar nici capitalism salbatic, scapat de sub orice control. Poate ne explica ,,marele” Isarescu ce se intampla !

  3. Domnule Radu Tudor,
    Aici va contrazic…
    Foarte, foarte corect comentariul lui Cameron. Regreta rezultatul nu si referendumul.
    Faci referendumuri si consulti cetatanii daca vrei democratie adevarata sau conduci prin ordondevarata exercitata de popor nu e optima mereu, sunt si dureri de cap dar dictatura intodeauna gresesanate de urgenta daca vrei dictatura sau smenuri.
    Care mai e sensul democratiei daca consideri ca poporul e idiot iar guvernul e destept si nu are nevoie sa se consulte cu poporul? Atunci e guvern de prune si bostani.
    Democratia ate mai mult si de regula catastrofal.
    ————
    In aceiasi logica ma revolta declaratiile lui Ilie Sarbu care regreta ca s-a facut primul referendum de demitere a lui basescu. Primul referendum a aratat ca parlamentul a sesizat abuzurile lui basescu si a chemat in mod corect poporul la consultari. Poporul a zis ca basescu e inca bun.
    Parlamentul s-a dovedit aici corect si informat. Poporul a mai avut nevoie de timp si ar fi trebuit sa recunoasca : Parlamentul a avut dreptate.
    Dar la romani daca nu castigi ceva imediat inseamna ca ai pierdut timpul !

  4. Ce altceva ar fi putut sa zica? Un natarau care s-a jucat de-a referendumul, punandu-se la mintea unor bufoni precum Boris si Nigel. Boris si Nigel sunt doua personaje pentru care ar trebui sa existe un Caragiale britanic. Si iaca ce-a iesit…

Leave a Reply