Patru bătrâne, o mamă şi un copil vor fi aruncaţi în stradă de biserică, în pragul iernii. Toţi vor fi evacuaţi.

Casele în care locuiesc persoanele respective sunt ridicate tocmai cu scopul de a ajuta oamenii sărmani.

Însă, cele opt case sunt vizate acum de Arhiepiscopia Bucureştilor. Aparţin Arhiepiscopiei, iar biserica vrea să vândă imobilele.

Bătrânele au fost şi ameninţate astăzi, pentru că nu au părăsit locuinţele. “Copilul este foarte speriat acum”, a spus mama lui, luni, la Antena 3. Femeia a spus că a trimis mai multe solicitări la Primărie, unde a cerut ajutorul. Nu a primit însă niciun ajutor, spune femeia.

Cazul a fost prezentat luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

http://www.antena3.ro/actualitate/social/evacuare-batrane-biserica-318330.html

25 COMMENTS

  1. BOR nu mai este o biserica. Este un SRL. Sau chiar un SA. Si se angreneaza in economia de piata de rapt din Romania. Misiunea BOR este profitul, nu compasiunea, nu grija fata de oameni nevoiasi.

  2. Drept ar fi ca în locul acelei biserici să se ridice o moschee…Asta-i bătaie de joc la adresa creștinilor,iar voi,Antena 3 cu Carmen Avram ați prezentat parcă cu revoltă chinurile prin care au trecut “sfinții” care s-au apus comunismului de dragul credinței în Dumnezeu,ca acum frații lor să dețină restaurante și să arunce oameni în stradă!

  3. O institutie condusa de un derbedeu mason. Un Lup in blana de Oaie.A stiut Cuza ce face dar romanii tampiti l-au alungat .Ceausescu la fel a stiut ce face cand ii punea sa stea in banca lor.Institutia in sine nu are vina ci derbedeii care o pastoresc.Masonul asta e alaturi de derbedeii din politica care si ei fac cea face asta cu gasca lui.Ce se aseamna se aduna.

      • asta nu e biserica si asta nu e patriarh, e doar o afacere si el un afacerist fara scrupule, nu au astia treaba cu credinta ortodoxa

        • un securist afacerist de succes, nu doar un simplu afacerist ca altfel era in faliment ca toti romanii ce au incercat sa-si faca o afacere in colonia securist-corporatista Romania

  4. Din pacate si in biserica exista mafie. Si inca mare. Doamne fereste ! Si asta nu are nici o legatura cu credinta.

  5. Intrebarea retorica nu prea-si are rostul. Citeam o postare ceva mai sus si are legatura cu ceea ce spun acum.
    In democratie esti al nimanui, statul nu exista iar, in comunismul ala schiop care a fost la noi exista statul care-ti sarea in ajutor. Toti trebuiau sa aibe un acoperis deasupra capului.

  6. Prea sfinţenia afaceristo statală de care nimeni nu ia poziţie este ca înainte de 1900 sta în stat şi se faultează cum şi cînd vor cele 2 instituţii mai mult cea în creştere şi necontrolată prin lege: una în creştere şi cealaltă poziţie fixă.
    La ce atîta închinăciuni şi finanţare dacă icoana afaceristo-preasfinţită nu e în slujba poporului ortodox?

  7. Biserica isi ia averile inapoi, simplu. Dupa multele “secularizari” prin care a trecut de la Cuza incoace BOR are o mare intarziere la recuperarea bunurilor si nu se mai incurca in detalii de dogma pentru a-si scoate ponosul. Si marea incredere de care beneficiaza din partea credinciosilor ii da forta necesara ca sa treaca peste eventualele gafe de PR expuse la tv. Nu sunt cinica, asta-i situatia, destul sa privim peste gard la catolici, Vaticanul supravietuieste intotdeauna papilor reformatori (care vor sa-l aduca la saracia lui Cristos), revolutionarilor “civili” s.a.m.d. Iar daca se obtine beatificarea parintelui Boca (sau sfintirea? Nu stiu termenul) cine se mai gandeste la o familie anonima evacuata de pe proprietatea nu stiu carei parohii?

  8. Preafericitul Patriarh este un megaloman la fel ca Ceausescu. Ala si-a facut o cladire mamut in vreo 15 ani, asta vrea o catedrala in 10 ani si asta numai ca sa-si vada chipul si burta(ce s-a mai ingrasat de cand este patriarh, nu-l mai incap sutanele) pictate pe perete. Pentru asta a transformat manastirile in carciumi unde vinde alcool sub denumirea de vin bisericesc. Ca exemplu; catedralele din Franta, Germania au fost construite si aduse la forma actuala in sute de ani prin contributia a numerosi episcopi si crediciosi. Sagrada Familia din Barcelona; piatra de temelie a fost pusa in 1882, este neterminata, cu termen de finalizare, optimist, in 2026 deci 144 ani. Cand le vezi preotilor bogatia afisata ostentativ, aroganta, luxul in care traiesc, spiritul hraparet, lipsa de smerenie cand ii auzi cum predica despre iubirea aproapelui nu este normal sa te intrebi cum de-i mai rabda Dumnezeu pe acest pamant. Din fericire credinta in Dumnezeu este cu totul altceva decat ceea ce propavaduieste tagma nefericitilor cu sutana care se mai numesc si preoti.

    • Cu tot respectul,dar spuneți adevărul. Nu Biserica ii arunca in strada,Biserica i-a primit de mai mulți ani de zile si i-a lasat acolo pana când organele abilitate i au cerut Bisericii sa dărâme acel locaș improvizat din cauza riscului surpării.De ce nu spuneți asta,de ce nu spuneți si ca acolo aceeași Biserica,are planul pentru un cămin pentru cei neajutorați.De ce nu spuneți ca acel preot a făcut tot posibilul sa le mai acorde acelor nevoiași inca doua săptămâni spre a se găsi o soluție pentru ei,desi a fost somat sa demoleze acea clădire?.Dați știri ca nu sunt spitale dar sunt Biserici.Ce legătură are una cu alta??? Statul a dat Bisericii doar 5% din co structia unor Biserici(o mica parte),la fel si pentru construcția Catedralei Neamului.Daca se ocupa Biserica si de spitale probabil erau cate trebuiau. In plus Biserica plătește la stat mult mai mult IMPOZITE,PENTRU CA PLATESTE IMPOZITE(PENTRU TOTI PROSTII CARE NU STIU ASTA DAR ARUNCA CU NOROI),salariul unui preot inca din vechime era 10 la suta din minimul pe economie,restul trebuind sa își întregească din slujba. Sa ținem cont ca acesta întregire se face in condițiile in care 80 la suta din preoți sunt in sate si comune unde nu au aceasta posibilitate. ACUZATI STATUL PENTRU LIPSA SPITALELOR, PT LIPSA DOCTORILOR CARE PLEACA DINCOLO,ACUZATI STATUL CA ACEI NEVOIASI SUNT PE STRADA, IN TIMP CE PONTA AFIRMA CA REFUGIATII CE VOR VENII MERITA TOR CONFORTUL SI INTEGRAREA,ACUZATI STATUL CA SRI PRIMESTE ANUAL 300 DE MILIOANE DE EURO DEGEABA.OAMENI NECINSTITI CE SUNTEȚI, ASTEA NU LE VEDETI?

  9. Cu tot respectul,dar spuneți adevărul. Nu Biserica ii arunca in strada,Biserica i-a primit de mai mulți ani de zile si i-a lasat acolo pana când organele abilitate i au cerut Bisericii sa dărâme acel locaș improvizat din cauza riscului surpării.De ce nu spuneți asta,de ce nu spuneți si ca acolo aceeași Biserica,are planul pentru un cămin pentru cei neajutorați.De ce nu spuneți ca acel preot a făcut tot posibilul sa le mai acorde acelor nevoiași inca doua săptămâni spre a se găsi o soluție pentru ei,desi a fost somat sa demoleze acea clădire?.Dați știri ca nu sunt spitale dar sunt Biserici.Ce legătură are una cu alta??? Statul a dat Bisericii doar 5% din co structia unor Biserici(o mica parte),la fel si pentru construcția Catedralei Neamului.Daca se ocupa Biserica si de spitale probabil erau cate trebuiau. In plus Biserica plătește la stat mult mai mult IMPOZITE,PENTRU CA PLATESTE IMPOZITE(PENTRU TOTI PROSTII CARE NU STIU ASTA DAR ARUNCA CU NOROI),salariul unui preot inca din vechime era 10 la suta din minimul pe economie,restul trebuind sa își întregească din slujba. Sa ținem cont ca acesta întregire se face in condițiile in care 80 la suta din preoți sunt in sate si comune unde nu au aceasta posibilitate. ACUZATI STATUL PENTRU LIPSA SPITALELOR, PT LIPSA DOCTORILOR CARE PLEACA DINCOLO,ACUZATI STATUL CA ACEI NEVOIASI SUNT PE STRADA, IN TIMP CE PONTA AFIRMA CA REFUGIATII CE VOR VENII MERITA TOR CONFORTUL SI INTEGRAREA,ACUZATI STATUL CA SRI PRIMESTE ANUAL 300 DE MILIOANE DE EURO DEGEABA.OAMENI NECINSTITI CE SUNTEȚI, ASTEA NU LE VEDETI?

Leave a Reply