Liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţă un adevărat cutremur în justiţie. El a spus că vor fi aduşi specialişti din străinătate pentru a lucra la o lege a răspunderii magistraţilor, dar nu numai la acest capitol. Dragnea a spus că trebuie regândit întreg sistemul, pentru că există probleme majore.

“Legea răspunderii magistraţilor este o prioritate pentru toată lumea şi eu ceea ce am spus în campanie susţin în continuare. Este nevoie de o discuţie şi o dezbatere amplă despre toată legislaţia din domeniul judiciar şi din domeniul justiţiei. Să nu uităm, totuşi, că în România, Curtea Constituţională a zdrenţuit Codurile Penale. Sunt peste 100 de articole care au fost declarate neconstituţionale şi asta înseamnă că noi avem o problemă pe fond cu aceste legi. Nu cred că mai există undeva în lume sau la noi în legislaţie vreo lege unde să se regăsească peste 100 de articole declarate neconstituţionale. În ceea ce priveşte legea răspunderii magistraţilor, pe mine mă interesează să găsim un pachet de măsuri legale prin care judecătorii să se simtă mult mai protejaţi, mult mai protejaţi în raport cu posibilele influenţe sau presiuni din partea unor persoane sau instituţii, indiferent ce funcţie ocupă în statul român, pentru că eu, ca cetăţean român, îmi doresc ca atunci când merg în faţa unei instanţe un judecător să judece doar din punct de vedere al legii, fără influenţe externe (…) Avem ca obiectiv, două ţinte: judecătorii să se simtă protejaţi şi să judece aşa cum le dictează conştiinţa, iar pe de altă parte cetăţeanul să ştie că merge în faţa judecătorului şi va fi judecat conform legii”, a declarat Liviu Dragnea la Radio România.

Liviu Dragnea a spus că vor fi aduşi experţi din străinătate precum cei de la Comisia de la Veneţia, experţi de la Comisia Europeană, dar vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor judiciare din România. sRolul acestora va fi să gândeascăun pachet de măsuri prin care se va reforma sistemul de justiţiei.

“S-a tot discutat în ultima perioadă în presă despre tot felul de influenţe asupra judecătorilor, asupra oamenilor din sistemul de justiţiei. Noi considerăm că trebuie să găsim cele mai bune măsuri prin care să nu se mai poată ajunge cu presiuni asupra judecătorilor.

Aseară am înţeles că au fost prezentate nişte înregistrări cu un procuror. Eu nu am urmărit, dar aceste înregistrări nu lovesc numai în credibilitatea domnei Kovesi şi a DNA, ci în tot sistemul, pentru că ne arată că inclusiv în acest sistem există corupţie”, a mai spus Liviu Dragnea citat de stiripesurse.ro.

 

23 COMMENTS

  1. Intrebare: nu e un pic absurd ca tocmai Dragnea sa fie îngrijorat de starea justiției? Adică de la înălțimea sa (i)morala mă gândesc ca tăcerea ar fi mai potrivita.

    • dar ce naiba a facut imoral dragnea? ca a incercat sa il dea jos pe marinarul chior? si eu am participat.ca ,cica, bombonica lui a angajat fictiv doua piti de la partid intr-un birou? sa fim seriosi.acuzatii cusute cu sfoara fosforescenta.ok,o fi furat milioane in fief-ul lui.dar sa il acuze de furaciunile alea nu de aiureli.altfel,hotul neprins e negustor cinstit.

      • Lasa-l, nikk, el e unul dintre cei care inca mai crede ca OUG 13 e satana si trebuia oprita cat se poate de repede, ca ii scapa pe hoti si corupti din inchisoare, ca e cu dedicatie etc etc. N-ai cu cine.

        • imi este sila de toti fraierii care se inchina la luluta ca la sfintele moaste.dna-ul lui peste conserva.condamnari de doi bani:nastase ptr. termopane,remes ptr. caltabosi,voiculescu ptr. telepatii,dragnea ptr. referendum.daca luluta nu e in stare sa ii prinda ptr. hotiile adevarate sa se duca naibii si sa lase pe altul.

          • Pai…, daca se puneau pe hotii adevarate, se ajungea la… 😉 Si, cuvantul “nasol” ajungea ridicol si insuficient pentru ca avea alte nume mai sonore care sa-l reprezinte… :p

    • Ce te face sa crezi ca de la inaltimea ta (i)morala,tu sau copiii tai nu pot avea probleme cu niste unii tovarasi din justitie cu mai putina constiinta pentru lege,mai ales daca nici raspundere nu au,nici legile nu sunt clare si mai au si un zel de a produce cat mai multi condamnati care sa le dea lor bine la curiculum si la avansari? Asta este o problema pentru toata lumea si mai ales pentru cei care,mai mult sau mai putin, sunt cu diferite probleme in justitie in acest moment,in care justitie s-au adunat cam multe lucrari dubioase. Asa ca,de cat sa-i porti de grija lui Dragnea, mai bine fi atent sa nu ti se intample tie,din nebagare de seama, sa iesi din supermarket cu produse neplatite,ca se mai intampla,iar atunci nici dreacu nu te crede ca nu ai fost atent si ca nu umbli la furat.

      • corect.daca dai prea multa putere procurorilor la un moment dat se vor crede “dumnezei”.deja eva a facut dosar fals barbatului amantei lui iar madam stanciu angajatei,rarinca,care isi cerea banii .maine-poimaine te trezesti cu dosar ca ii ocupi locul de parcare vecinului,care,ce sa vezi este procuror dna si iti trimite mascatii la usa ca sa iti arate cine e jupanul in bloc.

  2. Un condamnat si in acelasi timp urmarit penal in alte procese isi baga nasul in modificarea codurilor penale. Daca Johannis sau Basescu s-ar fi aflat in situatia lu dracnea ce ar fi fost in antena3? ISTERIE
    Ar trebui imediat Justitia sa il ia pe sus pe acest penal pentru favorizarea infractorului! Sa lase sa faca aceste modificari alti oameni si in alta epoca nu cand el are Ministerul Justitiei si intregul Parlament. Sau sa isi dea demisia si el si reteaua de slugi din toate comisiile …fara soferi de infractori si alti avocati ai poporului santajabili si cand si componenta CCR nu este pesedista!

    • Iohannis si Basescu au sot in situatia asta, ba chiar inca sunt, ca au coada de dosare care-i asteapta, dar de ce sa vedem asta? De ce sa vedem ca actualul PNL e PDL-ul vechi cu ramasite de PSD s.a.m.d si ca singurul motiv pentru care ei nu au dosare este ca merg pe mana cu serviciile? SI mai ales, de ce sa vedem ca dosarele lui Dragnea sunt o facatura sinistra ca sa-l tina departe de functii importante, pentru ca mintea manipulatilor nu vede decat rosu in fata ochilor? 😉

      • Daca nu intelegi ca un condamnat definitiv si un urmarit penal nu au voie sa isi dea legi cu dedicatie , nu te mai baga…face rau la ten! Mai bine fa goblenuri sau du-te la Cotroceni la proteste te inscrii pe lista si primesti si bani!

        • Tu se vede ca stii metoda de pe la protestele “spontane” iohanniste sponsorizate de sorosisti.Ca doar nu se aduna aia in strada pe stomacul gol.Or fi cativa fraieri dar nu toti,iar la romanasi se stie si au o vorba veche, “nici broastele nu canta pe uscat”.

          • Nu draga… circula si aici filmuletul de la Cotroceni cum se scriau pe liste…esti prost nu esti in stare sa discerni ce este in filmulet?

      • @ioana : Iohannis are un proces pierdut pentru o casa dobandita printr-o mostenire autentica insa invalida , deoarece a fost scrisa de mana(de un tert) si doar semnata de catre propietar. De unde cacat ai scos tu coada de dosare ?

        Pe langa asta, dragnea are deja un dosar , daca-l agata si cu practica asta comuna(obligarea angajarii unor numiti , pentru a beneficia de contracte) de care Dragnea este raspunzator o sa execute niste ani, iar daca o sa faca parnaie papa influenta politica iar banii furati prin firma lui Teldrum o sa iasa la iveala.

    • Condamnat pe vrajeala, si urmarit pe penibil…
      (Da’ am zis sa nu discut cu d-astia cu sloganu’-n gura, asa ca nu stau sa vorbesc cu lache despre ceva serios.. citesc, si ma minunez : asta, cu sloganu’, mi-e conational !? Ma intalnesc cu el pe strada ?! Phiu, tre’ sa fiu si mai atent in trafic; astia sunt d-aia de sar pe capota, si nu-si dau seama ca si ingeru’ pazitor are oaresce demnitate…Altfel, implicati in treburile “cetatii”; cu gropile e mai greu, unde le vad, acolo dau in ele !

  3. Dragnea asta daca se mai concentreaza prea mult pe ce tinte si-a facut o sa uite ca el are desenata tinta pe spate, fiind el insusi o tinta!

  4. Este foarte corect ce vrea Dragnea si ar trebui sustinut si de cei care se tot plang ca este atacat prestigiul justitiei,pentru ca doar astfel de masuri intaresc increderea romanilor in justitie si nu spectacole cu catuse si condamnari de urgentza cu probe “telepatice” pe de o parte si musamalizari,nup-uri si dosare uitate la pastrare,pe de alta parte,plus condamnari peste achitari si viceversa.

    • Altruistu lu mama ori esti hot ori esti urmarit penal…vrei sa scapi? Te inteleg mamă…

      • Of, mama draga, daca ai avea o afacerica cat de mica… ce te-ai mai trezi! Asa, vorbiti cascand gurile pe feisbuc si traiti intr-un univers paralel cu realitatea… Vai de capul vostru de gagauti si vai de-al nostru ca patimim de pe urma prostiei voastre…

        • Iti pare sa fie no-name vreun intreprinzator, vreo intreprinzatoare !? Nici gume cu arome nu e in stare sa vanda; da’, altfel, implicat (a) in problemele societatii…
          Stai linistit, asta nici amenzi de circulatie nu ia; n-are de ce, merge cu troleu’, n-are turism ! Altfel, intelege lucruri, stie “de pe net”…
          Cum zicea unu’ intr-un cantec : “spag-am dat o viata-ntreaga”…. el nu da, ca nu i se cere…e insignifiant(a)….

  5. “Nu cred că mai există undeva în lume sau la noi în legislaţie vreo lege unde să se regăsească peste 100 de articole declarate neconstituţionale.”

    Oare ce partid si ce coalitie avea “majoritate comfortabila” care a facut acele legi si oare ce partid tot la fel nu le-a modificat in termen de 45 de zile ? Ghici ciuperca PSD !

  6. … din strainatate trebuia aplicata din 1990 in domeniile sanatatii, invatamantului, transporturilor, asigurarilor de sanatate, economiei, etc.Cand a candidat Ion Ratiu, si la o emisiune TV explica aceste lucruri, romanii au ales Iliescu si de atunci au tot ales ”bine”.Cireasa de pe tort a asezat-o Basescu, iar impartirea si felierea tortului o va face Johannis.Pai e bine asa?

Leave a Reply to dan-altulCancel reply