Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că a fost o greșeală ca atât el, cât și Victor Ponta să plece la guvern, pentru că partidul “a rămas puțin în umbră” și că s-a simțit nevoia ca PSD “să fie resuscitat”.

“Cred că funcția de președinte PSD și cea de prim-ministru, într-o singură mână, este foarte mult, cred că, de aici înainte, în PSD nu trebuie să mai avem așa ceva, responsabilitatea este foarte mare și este foarte greu să fii și un prim-ministru foarte bun și un președinte de partid foarte bun și eficient. A fost o decizie comună a noastră, a mea și a lui Victor Ponta, cred că am greșit amândoi, pentru că am plecat amândoi în guvern — el premier, eu vicepremier, el președinte PSD, eu președinte executiv, din cauza aceasta încet-încet, în mod involuntar, partidul a rămas puțin în umbră, nu a fost confiscat de guvern, comunicarea publică a fost concentrată în special ca instrument guvernamental, comunicarea publică a partidului încet-încet a dispărut, relațiile dintre partid și guvern încet-încet s-au transformat dintr-o relație firească de colaborare, de parteneriat și lucru împreună într-o relație oarecare de subordonare și riscam, dacă am fi continuat așa, să nu mai avem viață de partid”, a spus Dragnea la Digi 24.

El a adăugat că partidul nu a mai avut activități politice sau o comunicare politică serioasă, ci s-a făcut mai mult marketing guvernamental, ceea ce nu e rău, dar partidul a avut de suferit.

“După demisia lui Victor Ponta, s-a simțit nevoia ca partidul să fie resuscitat, să fie repus în funcțiune, să înceapă să aibă din nou voce puternică, serioasă, să înceapă să comunice în interiorul lui până la fiecare membru, guvernul să vină la fiecare ședință a Biroului Permanent Național cu cel puțin o temă guvernamentală pe care să o discutăm în partid, grupurile parlamentare să aibă o relație mult mai bună cu miniștrii, pentru că Parlamentul susține guvernul și votează legile venite de la guvern. Acest echilibru va aduce avantaje și guvernului, iar la partid viața politică să înceapă să fie mai prezentă”, a afirmat Liviu Dragnea.

 

 

5 COMMENTS

  1. mie mi se pare ca-si da mare importanta acest Dragnea .adevarat ca Ponta a facut multe greseli dar refuz sa cred ca el nu are nici o contributie la aceste ,,greseli ”cand Ponta a semnat coabitarea parca tin minte ca a fost si el noaptea ,tarziu ,dar de ce nu l-a tras de maneca pe Ponta ?a fost cu el si i-a tinut isonul la Cotroceni .

  2. Bă, mai duceţi-vă-n pădurea spînzuraţilor cu mizeriile voastre politice. Pentru voi nu contează decît politica voastră indiferent de partid sau politician! Nu contează părerea unui om din rîndul maselor largi sau un referendum pentru ceea ce s-a făcut în aceşti 25 de ani de zile! Aţi fost aleşi/votaţi să faceţi legi pro-popor şi pro-ţară! La ce mama naibii vă arogaţi voi dreptul de a face legi strict pentru voi! Mă refer strict la toţi politicienii perindaţi la guvernare nu contează partidul! Să vă resusciteze naiba pe toţi milogii care nu ţin cont de popor decît cînd e vorba de voturi! E vorba de absolut toţi politicienii cu sau fără partid!

Leave a Reply