Numele presedintelui Klaus Iohannis este prezent in peste 20 de pasaje ale unui rechizitoriu DNA central si in condamnarea motivata de judecatorii din Caras Severin impotriva liderului PNL Sorin Frunzaverde si a adjunctului acestuia.

1

Liderul PNL-PDL Sorin Frunzaverde este acuzat că i-ar fi forțat pe primarii din Caraș Severin să strângă voturi pentru candidatul PNL-PDL la funcția de președinte al României, Klaus Iohannis.

2

Procurorii susțin că edilii din Caraș Severin ar fi fost amenințați că nu vor primi bani de la buget dacă nu vor aduce voturi pentru Klaus Iohannis, potrivit emisiunii “Punctul de intalnire” de la Antena 3.

3

Potrivit procurorilor, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2014, „Sorin Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al CJ Caraş-Severin şi de vicepreşedinte al unui partid politic (PNL – n.r.), asupra lui Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al CJ şi membru în acelaşi partid politic, pentru obţinerea unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”.

4

„Ulterior, în zilele de 12 şi 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legătura cu nouă primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea şi influenţa sa de vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, să facă demersuri favorabile în direcţia respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Judeţean către primării în anii 2015 şi 2016, respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraş Severin”, arata DNA.

5

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014, decizia Tribunalului Caraş-Severin nefiind definitivă.

6

http://www.antena3.ro/actualitate/document-exploziv-numele-presedintelui-klaus-iohannis-intr-un-rechizitoriu-al-dna-343436.html

8

16 COMMENTS

    • Nu trec prin filtrul rațiunii.Sunt convisa ca mulți dintre ei sunt copii deștepți.Dar spiritul de turma…Daca prietenul da like , da si el….Asa sa moară si capra vecinului !

  1. Reiese clar din motivare ca DNA a presupus urmarirea de catre cei doi a unor foloase PERSONALE : cica Frunzaverde ar fi tintit functia de presedinte PNL, iar celalalt – avansarea in cadrul org. judetene PNL. Asta – daca primarii , in schimbul promisiunilor de alocare a unor mari sume de la bugetul de stat, ar fi determinat populatia sa-l voteze pe KWJ. Nu rezulta din motivare amestecul personal al presedintelui in influentarea electoratului.

  2. Poate ca in Caras-Severin Johannis trebuia “ajutat” sa câștige dar nu cred că a avut nevoie de mare ajutor, in general, ca sa se suie in deal la Cotroceni. De data asta cine a împins in fatza aceasta mediocritate umflata (actualul președinte) a știut sa compună o imagine a candidatului care sa vina in întâmpinarea fanteziei populare. Burghez de provincie săsească (civilizata), profesor uitat de toți foștii elevi, primar fara scandaluri mari legate de multele lui mandate (chestia cu casa luată pe fals nu se pune, nevasta-sa e băgata in poveste, nu el), contrastul cu securistul vulgar care fusese Basescu era asigurat din pornire. S-or fi strâns ceva oameni cu usa ca sa alerge după voturi pt Johannis dar, din nefericire, lumea l-a votat de bunăvoie, in masa si nesilita de nimeni; in consecință, nu cred ca DNA ii arată pisica arătându-l ca pe beneficiarul real al “fărădelegilor” lui Frunzaverde. Mai degrabă, se încearcă o fenta, adică madam Koveși își întărește prin pomenirea președintelui in dosarul unui “penal” din partidul care l-a susținut in alegeri, propria figura de justițiara neînfricată si imaculata pe care si-a construit-o in ultimul an jum’ate. Probabil, are nevoie de ceva mai multă spoiala pe cv decât i-o asigura datele umflate si omisiunile gigantice din MCV, precum si de asigurări mai solide decât țâfna trecătoarei madam Pruna sau declarațiile hilare ale premierului Ciolos cu privire la frica pe care o stârnește in turma birocratică. Deși dovedește o minte obtuză si o meschinărie pe măsura, șefa DNA nu e chiar atât de proasta încât sa nu-si dea seama ca singurul ei sprijin concret sunt “ambasadele” așa ca orice show de imparțialitate pe care-l produce e făcut pentru acestea si doar atunci cand subordonații ei au lucrat prea pe fatza intru afirmarea puterii instituției represive pe care o conduce {cazul lotului Voiculescu se umple de figuri dubioase, mereu readuse in atenție de atenția publicului fie de A3, fie de Basescu a cărui obsesie a atins punctul delirului) si risca sa creeze enervare printre sponsori. Iar Johannis nu se teme de ea, si nici Ciolos, deoarece ambii beneficiază de sprijin extern-deci, mișcare de PR si la femeia puternica, si la puternicii PPE spre liniștirea fraierilor/votanților echipei de succes post-USL.

    • Dupa primul tur Ponta avea un avans de 13% in fata lui Joha iar in al doilea a castigat cu peste un milion de voturi neamtul, prin frauda masiva. Deci ceeace a facut Frunza in Severin au facut si ceilalti presedinti judeteni ai PNL in toata tara, vreo 11 la numar. Ca numai Frunza a cazut pe bec, e foarte normal. Sistemul l-a executata deoarece in 2012 acesta a tradat PDL si pe Base. Cel ce a furat casele oamenilor, in mod sigur a furat si voturile cetatenilor ca un lucru nemtesc bine facut.

  3. Ce rusine! Si problema cu copiii vanduti, si problema cu casele, acum si asta. Se pare ca, in Romania, nu este “acceptat” ca si Presedinte de tara, decat un personaj ce poate fi santajabil atat pentru propriile fapte din trecut dar si cu fapte in care este implicat de altii. Cui ii foloseste?! Ce trebuie sa dea, sa accepte un astfel de Presedinte ca sa fie “ocrotit”? Sunt doar intrebari.

  4. Mare frectie sicu dosarul asta, pai escrocul asta are doua case furate pierdute in instqnta cu falsuri in acte facute de prima doamna si sunt bine mersi amandoi.

  5. Și mai este ceva EXPLOZIV și n-am văzut(unii zic mai plastic-n-am belit ochii cât trebuie) atunci când, noi ăștia care ne uitam numai la Antene, ne duceam să-l votăm pe joshannis.
    Vedeți și ..cruciți-vă! Este și cu… Macovei făcătoarea de președinți, MISA având un rol foarte important în propaganda la nivelul intelectualității TINERE atât în cazul băsescu cât și în cazul joshannis. Este veche informația (cei privitoari de Antene ne-urmărind-o la vremea când trebuia) dar este mereu proaspătă și de actualitate pentru ca unii, cu câtuși de puțin bun simț și ceva în căpoc (nu, dintre ăia, sustinători de PSD) cred că-și spun de ceva vreme: Bine, bine, prost am fost odată , de l-am votat pe băsescu, da să-l votez și pe ăsta, tot cu cucuveaua asta alături, cu unguentu și să mă aducă tot lângă baroși, astea mă pun serios pe gânduri dacă-am greșit ? Sau o fi fost de vină, așa cum spune multă lume tot…Ponta!
    Deci, cu ce minciuni a câștigat joshannis alegerile? Breaking news! 😀
    Puteți să fiți de acord cu ceva, cît de cât, cu ceea ce spune aces om? Citiți, notați-vă și luați aminte. Ați greșit fatal și-a doua oară, sau nu?
    https://www.youtube.com/watch?v=Tr4r_NQviKk
    Tot Ponta e de vină, așa-I ? …și PSD-ul, și PC-ul și , mai ales Tăriceanu., care putea fi un prim ministru foarte bun alături de Ponta Prsedinte.

  6. Este vorba de inregistrari de conversatii , tocmai interzis sa fie facute de catre SRI in alte situatii decat unele de securitate nationala si folosite in justitie. In document sunt analize si interpretari parelnice ale judecatorilor asupra sructurii logice a unor conversatii telefonice intre politicini pe teme de politica locala. Daca tot ce discuta politicienii intre ei ar deveni material de incriminare am pune capat politicii.

  7. Ma adresez acum acestor comentatori si a altor catorva mii de pe retelele de socializare. Suspendati-l,miscati-va din case cel putin 50% la referendum,demiteti-l si gata !!!! Anticipate si va doresc sa vina unul ca Basescu vad ca propaganda slinoasa a fostului continua si acum de data asta lovind din toate partile.

  8. Care va sa zică, PNL război in denunțuri impotiva PDL ? Probleme in paradisul lui blaga -gorghiu pe tema Iohannis ?

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply