Astazi licenta postului pe care-l conduc, Antena International, a fost prelungita prin decizia CNA. Le multumesc membrilor acestui for.

Iata stirea Agentiei Mediafax :

“Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să prelungească licenţa audiovizuală a Antena Internaţional, parte a trustului Intact, fapt care presupune că această televiziune dedicată diasporei poate funcţiona în următorii nouă ani.

CNA a analizat, în şedinţa de joi, solicitarea societăţii Antena 3 SA de prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale pentru televiziunea generalistă Antena Internaţional, în condiţiile în care aceasta ar fi urmat să expire pe 18 iulie.

Televiziunea Antena Internaţional emite programe în Europa, SUA şi Canada, potrivit CNA.

De asemenea, societatea Antena 3 SA, care deţine atât licenţa Antena Internaţional, cât şi cea a postului de ştiri Antena 3, a solicitat CNA modificarea structurii de programe a acestei televiziuni dedicate în special românilor din străinătate.

Astfel, dacă până acum Antena Internaţional difuza 100% preluări de la Antena 1, Antena Stars, Antena 3 şi Euforia TV (parte a trustului Intact), de acum înainte televiziunea va difuza 62% preluări, restul de 38% fiind retransmisii de la aceleaşi servicii de programe ale trustului Intact.

Totodată, grila de programe a Antena Internaţional va cuprinde programe de informare – 48,72%, programe de divertisment – 43,28% şi publicitate şi teleshopping – 8%, potrivit dosarului depus la CNA.

Prezent la şedinţa de joi a CNA, Radu Tudor, manager general al Antena Internaţional, a spus că acesta este “un post de nişă al trustului Intact”. “Este destinat şi se adresează în primul rând românilor din diaspora”, a spus Radu Tudor, precizând că Antena Internaţional difuzează un mix de programe informative şi de divertisment “mai soft”, care este preluat în general de la Antena Stars. “Proporţia cea mai mare este de la Antena Stars, care are abordări un pic mai soft de divertisment”, a mai spus Radu Tudor.

Totodată, Radu Tudor le-a spus membrilor CNA că structura de programe a Antena Internaţional va conţine pentru prima dată şi “un foarte mic procent de publicitate”, pentru ca această televiziune să nu aibă doar o existenţă simbolică, ci şi una financiară.

“Românii din diaspora nu gustă emisiunile de divertisment pe care românii din ţară le gustă atât de mult?”, l-a întrebat membrul CNA Radu Herjeu pe Radu Tudor.

El i-a răspuns că români din Italia şi Spania au fost chestionaţi în acest sens şi au spus că preferă interviurile şi emisiunile de la Antena Stars, oferind drept exemplu un interviu cu cântăreţul Gabriel Cotabiţă, difuzat de această televiziune. “Abordările celor de la Antena Stars sunt mai aproape de ce vor să vadă cei din afară”, a spus Radu Tudor, precizând că aceştia sunt mai interesaţi de sentimental şi mai puţin de scandal. “Vor să vădă figuri emblematice”, a mai spus Radu Tudor.

“Eu cred că şi mulţi români ar prefera ce spuneţi dumneavoastră, dacă li s-ar oferi. Poate oamenii ar prefera, într-o seară, în loc de Capatos un interviu cu Cotabiţă, spre exemplu”, i-a răspuns membrul CNA Radu Herjeu.

“Sugestia ar putea să fie interesantă”, i-a spus, la rândul său, Radu Tudor.

În final, membrul CNA Lorand Turos i-a spus colegului său Radu Herjeu: “Ne facem iluzii”.

Pe de altă parte, membrul CNA Monica Gubernat, care conduce şedinţa de joi a Consiliului, a spus că şi la Antena Stars există o slăbiciune, făcând referire la emisiunea Adrianei Bahmuţeanu.

De cealaltă parte, Radu Tudor a spus că Antena Internaţional va difuza în continuare un conţinut echilibrat, format din emisini informative, programe de divertisment şi publicitate.

În urma discuţiilor, CNA a decis cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de joi (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) prelungirea licenţei televiziunii Antena Internaţional şi modificarea structurii de programe a acesteia.

 

1 COMMENT

  1. Felicitări! Dar trebuie să introduceţi programe ca să poată fi urmărite fără probleme şi pe telefon mobil, chiar şi blogul tău, personal nu am reuşit decît întro zi să comentez, cind deschideam pagina ta scria close.

Leave a Reply