Nebunia Rusiei incepe sa se manifeste si pe flancul sudic al NATO, dupa repetate intrari ilegale in spatiul aerian si naval aliat in nord : Marea Britanie, Norvegia si alte state. Reactia aliata nu se va lasa asteptata. Daca vrea sa repete infrangerea care a dus la terminarea Razboiului Rece, prabusirea Uniunii Sovietice si caderea comunismului, eu zic sa insiste…

===========

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a denunţat luni “încălcări inacceptabile ale spaţiului aerian turc de către avioane de luptă ruseşti”, în urma unor incidente implicând aeronave ruseşti şi turceşti la frontiera dintre Siria şi Turcia, relatează AFP în pagina electronică.

“Îndemn Rusia să respecte deplin spaţiul aerian al NATO şi să evite o escaladare a tensiunilor cu Alianţa” Nord-Atlantică, a subliniat Stoltenberg, citat într-un comunicat, în contextul în care relaţiile dintre Moscova şi blocul militar occidental sunt deja foarte proaste, din cauza crizei din Ucraina.

“Acţiunile Rusiei” în Siria – unde Moscova afirmă că efectuează atacuri aeriene vizând jihadişti, iar potrivit ţărilor occidentale vizând grupuri rebele care luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad – “nu contribuie la securitatea şi stabilitatea regiunii”, a avertizat el.

Secretarul general al NATO i-a convocat de urgenţă pe Cei 28 de Aliaţi, la o reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord, luni după-amiaza.

Stoltenberg l-a primit luni la prânz pe ministrul turc de Externe Feridun Sinirlioglu la sediul Alianţei, la Bruxelles, pentru a discuta despre situaţia din Siria, după interceptarea, sâmbătă, a unui avion de vânătoare rusesc în spaţiul aerian al Turciei, obligat să se întoarcă din drum de către avioane de luptă turceşti.

Ei au discutat “despre recente acţiuni militare ale Federaţiei ruse în interiorul şi în jurul Siriei, inclusiv despre încălcări inacceptabile ale spaţiului aerian turcesc de către avioane de luptă ruseşti”, a precizat Stoltenberg.

Două avioane de tip F-16 din cadrul aviaţiei turce au fost “hărţuite” duminică, în cursul unei misiuni de patrulare, de către un avion de tip MiG-29 neidentificat, la nivelul frontierei siriene, a anunţat ulterior armata turcă pe site, fără să precizeze dacă avionul era sirian sau rus.

“Îndemn Rusia să ia măsurile necesare pentru a-şi alinia eforturile la cele ale comunităţii internaţionale, în lupta împotriva SI”, a adăugat el, în contextul în care organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) deţine controlul asupra a aproape jumătate din teritoriul sirian.

Aviaţia rusă a lansat săptămâna trecută o campanie de atacuri aeriene în Siria. Rusia afirmă că aceste atacuri sunt îndreptate numai împotriva SI, însă Ankara şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova că-şi concentrează atacurile asupra forţelor opoziţiei moderate. Atacurile vizează, de asemenea Frontul al-Nusra, aripa siriană a organizaţiei Al-Qaida.

http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_123392.htm

14 COMMENTS

  1. nato e cam fără bază. poate că occidentul are dreptate,dar o să moară cu ea în mână,că nu-şi permite un război,pe când ruşii,cel puţin pe putin numai un rătboi îi scoate din rahat!

  2. reactia aliata se va lasa asteptata exact atat timp cat scutul anti-racheta american nu va fi gata.nu poti risca sa declansezi un razboi cu niste nebuni care detin cateva sute de rachete nucleare intercontinentale pe care tu nu le poti intercepta.in momentul de fata rusia are un avantaj clar in fata americii in domeniul rachetelor nucleare intercontinentale.in timp ce america a ramas cu rachetele de pe submarinele nucleare si cu vechile minuteman din anii 80,rusia a scos cateva generatii de rachete intercontinentale dotate cu mirv-uri si focoase false si in plus ultimele generatii respectiv topol-m si yars sunt capabile de manevre evazive si sunt MOBILE.adica nu stau intr-un siloz asteptand razboiul.se misca intruna pe vastul teritoriu rusesc fara ca adversarul sa stie de unde va pleca lovitura nucleara.putin stie asta si de aceea isi permite acest joc pe muchie de cutit.de aceea nici nu permite nato sa se apropie prea mult de granitele rusiei[vezi “razboaiele civile” din georgia,ucraina,samd].

  3. Hello! De ce nu daţi înregistrările de azi 5.10.2015 de la recepţia organizată la Teatrul Naţional Bucureşti cu ocazia Zilei Reunificării Germaniei unde Iohanis a fost huiduit de oameni???
    :)sînteţi televiziune de ştiri??? nu prea se cunoaşte!

    • Subiectul e delicat, iar Johanis s-a bagat in el ca musca in ciorba, fiindca e penibil sa tamiiezi in stinga si in dreapta, cu precadere la adresa lui tante Anghelica, fara sa susuri macar o soapta despre meritul rusilor in caderea zidului.

  4. Eu cred ca vestea cea mai ingrijoratoare este ca “două avioane de tip F-16 au fost “hărţuite” de către un (singur!!) avion de tip MiG-29”
    Eu personal n-as fi facut publica o asemenea “plingere”, realizind riscul de a ma face de cacao!
    Apropos: ce tip de avioane (SH!!) ziceati ca vor intra curind in dotarea Romaniei?

    • @Augustin Radescu, astazi saracii turci s-au plans cum ca nu 2 ci 8 F-16 au fost hartuite de un singur Mig.29 care le-a tinut in sah pe radar vreo minute.

  5. Aliatii vad ca dorm…ce nervi?
    E razboi de patru ani si n-au facut nimic.
    In septembrie 2013 Brack Obama a cerut congresului sa voteze planul sau de intereventie militara in Siria dupe ce Bashir crossed the red line. Adica o mica gazare in care au murit niste oameni.
    Congresul dominat de republicani a zis NO.

    Europenii lui Merkel erau ocupati cu influenta lor politica , sa-si faca voturi PPE-ul.

    Evident ca rusii or sa-si bage coada daca noi astia stam ca bolovanii si ne uitam indolenti.

  6. sunt cateva intrebari care se pun. daca era un “un avion de tip MiG-29 neidentificat” de ce se reped ca prostii sa acuze rusia? oare sua si aliatii au voie sa efectueze bombardamente unde vor ei in siria, afganistan etc si rusii nu? dupa cate spune mass media straina rusii au venit cu acordul guvernului sirian sa-i ajute contra teroristilor oaricare ar fi ei din punctul lor de vedere, in timp ce americanii si aliantii efectueaza bombardamente pe teritoriul unui stat independent fara acordul onu. ce sa mai spun ca americanii pot usor sa fie acuzati de crime de razboi, daca chiar se vrea acest lucru, pentru bombardarea spitalului medicilor fara frrontiera din nordul afganistanului, lucru recunoscut cu greu de americani, dar in urma caruia sunt numerosi morti si raniti inclusiv din randul medicilor. oare ce e mai important o crima de razboi sau un incident banal cu niste avioane care zboara de-a lungul unei frontiere? cate asemenea incidente au tot fost in ultimii ani peste tot? dar ca de obicei se incearca estomparea crimei de razboi cu niste acuzatii fragile. stiu ca voi fi taxat de talibanii proamericani dar realitatea este dura cand apar “victime colaterale ” si cand aceste victime isi tot anunta de 4 ani pozitia dand coordonatele gps ale spitalului tuturor celor interesati chiar si americanilor. si binenteles ca s=a gasit si un paduche de guvernator al regiunii care stie el sigur ca in curtea spitalului erau teroristi???!!!

  7. Evident, Rusia testeaza seriozitatea adversarului, NATO in acest caz. Cu tarile nordice, nimic deosebit, simple diversiuni menite sa aminteasca Europei ca nu s-a ispravit cu problema Estului, dar cu Turcia, un adversar nou, merita sa se stranga cat mai multe indicii fiindca aici e vorba de o armata mare, bine echipata si de o tendinta spre dictatura a liderilor foarte interesant de exploatat. Fiindca, la o adica, de ce nu sustine Turcia pe Bashar? Nu e normal, dictatorii se sustin intre ei, e o problema interesanta ce ar trebui rezolvata cat mai curand daca e sa fie rusii “salvatorii” Orientului. Mi-e teama ca aici KGB-ul &Co trebuie sa se intoarca la arhivele lui Dzerjinski, Beria si alti parinti fondatori care au “lucrat” populatiile de dincolo de Caucaz (urmasii lor s-au dovedit nevolnici in conflictul cecen asa ca, la biblioteca, baieti), daca vor sa priceapa ceva din incurcatura. Iar noi, acasa, n-avem de ce ne teme, MRU e la post!

    • Corect,MRU este la post,a halit cam multe “gratare” si a trecut acum pe fasole,Dar dictatorii,dupa ce criterii sunt unii numiti dictatori si altii nu,ca doar fac toti acelasi lucru in final.Sa fie catalogati dupa felul in care actioneaza,mai subtil sau mai pe fata,sau sa conteze doar prietenia si interesele Marelui Licurici.

      • E interesant ca toti prapagandistii proamericani se axeaza pe ideea ca rusii il sustin pe dictatorul Assad. Deci, ce rai sint rusii. De parca americanii n-ar fi sustinut, niciodata, niciun dictator! Sau ei “are” voie? Pe principiul “dictachiorul meu e bun, al tau e rau”!
        Oare pe ibn Laden cine l-a facut mare? Oare pe basescu cine l-a sustinut si protejat (ceea ce inca se intimpla!), impotriva vointei propriului popor?
        E drept, asta n-a tras in noi, de pe acoperisuri! Ce fericire!

  8. Cred că Aliații noștri au fost scoși din sărite maidegrabă de eficiența atacului rusesc asupra micuților mahomedani decât de hârjoneala din ”spațiul aerian” turc.
    Cum bine spune Zbigniew Brzeziński: ”Un succes al acțiunilor Rusiei în Siria ar pune NATO într-o poziție penibilă.”
    Păi – gata! Hai să ne aliem cu ISIL ca să nu le iasă schema rușilor și ca să nu se facă ”jmecherii” de cacao!

Leave a Reply