Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, marţi, că şi-a însuşit criticile primite după ce a spus, luni, că nu va răspunde decât întrebărilor primite de la jurnalişti ale căror companii achită taxele la buget şi că i-a “trecut supărarea”, astfel că va răspunde tuturor jurnaliştilor, dar că îşi menţine ideea că taxele trebuie plătite.

“Eu vreau să explic un lucru: am înţeles şi mi-am însuşit criticile şi răspund la toate întrebările şi voi face acest lucru în continuare. Eu cred însă că este esenţial pentru o societate modernă, corectă şi prosperă ca absolut toate lumea să îşi plătească taxele şi impozitele, numai aşa putem avea bani pentru sănătate, educaţie, armată. Cu atât mai gravă este când evaziunea se referă nu la taxe directe, ci la contribuţii sociale şi când am fost supărat ieri – mi-a trecut supărarea, dar am rămas la aceeaşi idee – mă refer la societăţile care nu plătesc contribuţiile de asigurări sociale, şomajul, sănătatea, pensia pentru angajaţii lor, pentru că acei angajaţi, dacă astăzi au o problemă, nu au nicio contribuţie plătită. Fără să port niciun război cu nimeni din media, problema este de protecţie a angajaţilor. O să continui să cer ca, înainte să critici, să fii tu în regulă şi să spui că eşti cu taxele la zi şi am dreptul să critic Guvernul”, a spus Ponta.

Luni la prânz, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, Ponta nu a dorit să comenteze votul senatorilor PSD împotriva arestării lui Şova şi nici să spună dacă aceştia vor fi sancţionaţi, susţinând că nu înţelege întrebarea, el nedorind să comenteze nici eventuale modificări ale Codului Penal, pe motiv că nu cunoaşte proiectul.

“Nu mă voi pronunţa, că nu sunt senator. Cred că dezbaterea politică pe această temă s-a depărtat total de cea juridică şi cred că, din punctul ăsta de vedere, eu am obligaţia să asigur guvernarea ţării. Partea de scandal e asigurată de Gorghiu şi compania”, a spus Ponta, la solicitarea presei de a aprecia dacă votul senatorilor în cazul Şova a fost unul corect.

Întrebat de jurnalişti dacă senatorii PSD care au votat împotriva arestării lui Şova vor fi sancţionaţi pe linie de partid având în vedere că există o decizie a Biorului Permanent Naţional ca toate astfel de cereri formulate de către procurori să fie avizate favorabil, Ponta a răspuns că nu doreşte să comenteze acest lucru, susţinând că nu înţelege întrebarea.

“Până nu înţeleg întrebarea, nu doresc să vă comentez”, a spus Ponta.

El nu a dorit să comenteze nici eventuale modificări la Codul de Procedură Penală promovate de către parlamentari PSD, susţinând că nu cunoaşte acest proiect.

“Dumneavoastră de unde aveţi aceste lucruri ? Eu nu cunosc. Când o să le cunosc, o să comentez”, le-a spus Ponta jurnali?tilor.

În acelaşi timp, răspunzând unei alte întrebări, şi anume dacă este normal ca ANAF să închidă firme pentru 3,5 lei, Ponta a afirmat că eventuale abuzuri ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în combaterea evaziunii fiscale vor fi sancţionate, apreciind însă că există o “frăţie a evazioniştilor fiscali” care ar critica ANAF.

Ulterior, Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care spunea că vrea să explice de ce a refuzat să răspundă la întrebarea unui jurnalist privind votul senatorilor PSD în cazul Şova, sustinând că el răspunde doar la întrebările celor care reprezintă companii ce îşi achită corect taxele.

3 COMMENTS

  1. Hello! comunicareaaa!!! e în buzunare? ai ascuns-o? scoate-o rapid şi nu te mai poticni. Ori vrei să fii şi tu o clonă?

  2. Dupa ce base 10 ani a facut circ iar gasca lui fura pe rupte sub atenta supraveghere a dna-ului, dicot-ului, ani-ului si a serviciilor, dupa ce au fost taierile alea de salarii ca sa se adune bani din care sa aiba ce fura uite ca acu-i o alta manevra.
    In zilele noastre Ponta face pe suparatul ca nu mai poate recupera nimic din sutele de milioane de euro furate (ex. cazul Becali … Ponta zice ca nu se mai poate recupera nimic … super!!!), dicot-ul si ani si-au bagat sefii la bulau (pentru spectacol, bineinteles) dna-ul e responsabila cu circul iar serviciile fiind la putere sunt ocupate foc cu noua strategie cincinala de furat bani.
    Acu, cica, l-au pus pe Ponta sa stranga cu usa pe amarasteni poate, poate o sa mai scoata ceva maruntis de la ei. Cred ca Ponta are plan de adunat si da rapoarte periodic pentru ca noii conducatori sa stie pe ce se bazeaza.
    Sigur ca-i o bataie de joc. Tre’ sa fii cel putin nesimtit ca tu guvernator fiind sa nu ai o preocupare sa recuperezi de la aia care au furat sute de milioane si sa te razboiesti cu buticarii. Mai mult chiar, sa sfidezi poporul si sa-l anunti din cand in cand ca de la ala nu se mai poate recupera, de la celalalt la fel si tot asa ca apoi sa trantesti o injuratura de genul ,,ca absolut toate lumea să îşi plătească taxele şi impozitele”.
    S-a scremut in ultimii 3 ani si uite ca a stors de la marii evazionisti dovediti in instanta 10 %. Asa da d’le. Tine-o tot asa. Poate anul asta raportezi cu satisfactie ca recuperarile au ajuns la 11,5 % si tre sa facem miting de multumire pentru efortul asta.
    Asa se leaga lucrurile si cine are urechi poate sa vada de la o posta ca Ponta a predat guvernul o data cu ultimele alegeri (daca l-o fi condus vreodata!)
    Tipic dictatorial nene. Creezi o armata care sa-ti adune banii.
    Bineinteles ca in gandirea aia de procuror nu s-a gandit ca intai tre’ sa creeezi masuri de stimulare a economiei si apoi sa le zici: v-am creat masurile astea si daca v-am prins ca faceti evaziune v-am inchis”.
    S-o fi inspirat probabil de la fatuca aia scolita in buricul marelui capitalism. Apropo, zicea fetiscana ca poate oricand sa plece pe sute de mii de euro da uite ca-i tot langa Ponta. A prins oare gustul puterii? Sau fiind klauss in locul lui base s-a prins ca nu mai are cine sa o ridiculizeze?
    Da’ ce te faci d’le Ponta ca armata aia de recuperatrori e formata din oameni ,,foarte bine pregatitii” in ,,bravul sitem de invatamant” autothon.
    Sigur, sigur intelegem ideea ca de la marii evazionisti nu poti sa iei ca ,,ce au furat nu au trecut pe numele lor” si nu mai au nici averi saracii din care sa iei, de la marile corporatii iarasi nu poti sa iei ca pleaca si ne lasa fara investitori de raportat si pe deasupra au si economisti mult mai destepti decat armata ta de recuperatori si astfel ti-a mai ramas prostimea cu care sa te razboiesti.
    Trimite d’le elicopterele prin piete si o sa vezi cum o sa inceapa sa zboare banii dositi iar recuperatorii vor trebui numai sa-i adune. Cel putin participi si la circ si te-ai ales cu ceva.
    O sa zica si Ponta ca e urat ce se intampla da’ tre’ sa suportam d’le daca vrem capitalism.
    Cu atitudinea asta de capitalist sigur te-ar primi cu bratele deschise gorghiu in ,,noul” pnl.

  3. ponta este premier dar si sef la psd, adica om politic. nu se poate supara chiar daca primeste intrebari de la evazionistii din presa care in rest fac pe deontologii. poate spune sec: nu comentez. dar ca japitele astea din presa basista si evazionista fac din asta un titlu de glorie este altceva. oricum acum cand au aparut in presa date despre insolventa realitatea tv singura concluzie este ca trebuie inchis postul pana isi plateste datoriile. cum tot o ard ei deontologic cu naful, cu egalitatea intre parlamentari si oamenii simpli nu ar trebui sa se bucure de acelasi tratament cu un om simplu, atunci cand au datorii fata de stat, ramanad fara bunuri pana isi achite aceste datorii? asa ca acestor japite pline de deontologie le putem spune multe dar de nescris pe blog. de fapt un lucru remarcat de multi, pe multe site-uri, este neprofesionalismul si prostia multor aza zisi reporteri trimisi pe teren pe la parlament, iccj, dna etc. parca e un concurs de intrebari tampite in fata acestor institutii.

Leave a Reply