Un tânăr german de origine iraniană, în vârstă de 18 ani, este autorul atacului comis vineri seară într-un centru comercial din Munchen, unde a deschis focul şi a ucis cel puţin nouă persoane, după care s-a sinucis. De asemenea, alţi 21 oameni au fost răniţi.

Printre morţi sunt şi adolescenţi, iar printre cei 16 răniţi se numără copii, a spus şeful Poliţiei din Munchen, Hubertus Andrae, într-o conferinţă de presă susţinută vineri noapte. El a adăugat că trei dintre cei 16 răniţi sunt în stare critică.

Atacul armat a fost lansat cu puţin înainte de ora locală 18.00 (19.00 ora României), la un restaurant McDonald’s şi a continuat pe o stradă adiacentă.

Iniţial s-a vorbit despre trei atacatori, care ar fi intrat apoi în centrul comercial situat în apropiere de stadionul olimpic, în nordul oraşului, a declarat o purtătoare de cuvânt a Poliţiei. S-a dovedit, însă, în cele din urmă că a fost vorba despre o singură persoană, care s-a sinucis. Este vorba despre un tânăr cu dublă cetăţenie, germană şi iraniană, în vârstă de 18 ani, a anunţat Poliţia, citată de BBC News. Tânărul locuia la Munchen de mai mult de doi ani şi nu se afla în vizorul autorităţilor.

Şeful Poliţiei din landul Bavaria a precizat că motivele din spatele atacului nu sunt clare. Autorităţile nu au descoperit deocamdată nicio legătură cu vreo organizaţiei teroristă, dar ancheta este încă în curs.

Două persoane care au fost văzute fugind de la locul atacului într-o maşină au fost considerate suspecte, potrivit oficialului. S-a dovedit, însă, că acestea nu au nicio legătură cu crimele.

O înregistrare video publicată pe reţelele de socializare arată oamenii fugind din restaurant şi un bărbat îmbrăcat în negru trăgând de mai multe ori în ei. De asemenea, un martor l-a filmat pe teroristul de la Munchen la ultimul nivel al parcării mall-ului OEZ din Munchen, în timp ce trăgea. Bărbatul, îmbrăcat în negru, este filmat în timp ce se plimbă la ultimul nivel al parcării, aparent certându-se cu alte persoane. La un moment dat, el ar fi strigat “Sunt german” şi trage un foc de armă înspre parter. Martorii povestesc că atacatorul vorbea germana fără accent şi ar fi insultat străinii.

În urma atacului armat, autorităţile au suspendat rapid circulaţia mijloacelor de transport în comun şi au evacuat gara centrală. Populaţia a fost îndemnată să nu iasă din case.

Centrul comercial vizat, care a fost deschis în anii ’70 şi care este cel mai mare din Bavaria, a fost înconjurat de forţele de ordine, în timp ce elicoptere survolau oraşul. Circa 2.300 de agenţi ai  poliţiei şi armatei germane, inclusiv membri ai forţelor speciale, dar şi ofiţeri din Austria şi Elveţia, au luat parte la operaţiune. Oamenii legii au descoperit cadavrul atacatorului relativ aproape de centrul comercial.

Zona se află în apropiere de locul unde un comando palestinian a luat ostatici atleţi israelieni în timpul Jocurilor Olimpice din 1972, ucigând 11 dintre ei.

Atacul vine în condiţiile în care Europa este în stare de alertă după mai multe atacuri jihadiste în Franţa şi Belgia.

Guvernul german a convocat o reuniune de criză, dar cancelarul Angela Merkel nu a luat parte la discuţii, au declarat surse apropiate Cabinetului pentru DPA. Consiliul pentru Securitate Naţională, condus de Merkel, se va reuni sâmbătă.

Preşedintele american Barack Obama a fost primul lider străin care a reacţionat. “Nu ştim exact ce se întâmplă acolo, dar, în mod clar, inimile noastre sunt alături de cei care ar putea fi răniţi”, a spus el. Liderul de la Casa Albă a adăugat că Statele Unite sunt pregătite să ofere Germaniei “toată susţinerea de care ar putea avea nevoie”.

Preşedintele francez Francois Hollande i-a transmis cancelarului german Angela Merkel “un mesaj personal de susţinere”, în timp ce ministrul britanic de externe, Boris Johnson, s-a declarat “profund şocat şi întristat” de evenimente.

”Condamn cu fermitate atacul armat care a avut loc în această seară, la München. Din păcate, oameni nevinovaţi cad în continuare victime violenţei extreme şi complet nejustificate. Astfel de crime pline de laşitate trebuie pedepsite cu promptitudine şi cu maximă severitate. Sunt necesare noi eforturi ale comunităţii internaţionale pentru a creşte capacitatea de prevenţie şi de acţiune, cu folosirea tuturor mijloacelor disponibile, care pot fi utilizate”, a reacţionat şi preşedintele român Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Atacul vine la numai câteva zile după ce un adolescent islamist a atacat cu toporul pasagerii unui tren, tot în sudul Germaniei. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două grav. Teroristul a fost ucis de forţele de ordine, scrie news.ro.

 

viewscnt

16 COMMENTS

  1. Parcă erau mai mulți atacatori (de ex. unul pe acoperiș). Dar las’ că-i bine că s-a “prins” singur. Dacă mai sunt și alții, lasă-i că se împușcă selfie la atentatele ulterioare, ce să se mai facă de râs autoritățile în impotența lor spunând că mai erau doi (martorii delirează, de spaimă).
    Ca și în Poliția Română: “Dacă-l prinzi (pe răufăcător) adu-l la noi”. Ca să nu mai vorbim ce ofensă mare e când faci deranj cu vreo plângere.
    Mai auzeam de prevenție prin simpla prezență a polițiștilor pe stradă. Mai există așa ceva? Eu n-am mai văzut de multă vreme.

  2. Neonazistii stau bine mersi prin Nemtia,atunci ce mai e de spus. Pustani de 17-18 ani sunt principalii tapi ispasitori,hai ca ne-am linistit.

  3. Chiar daca atacatorul nu are legaturi cu Isis sau alte organizatii teroriste cunoscute,asta a efectuat un act terorist. Exista o marturie a unei femei din restaurantul McDonald care spuna ca atacatorul ar fi strigat -Allahu Akbar. Presa germana nici macar nu pomeneste de marturia femeii. Un atac sangeros in plina zi care nu se vrea a fi catalogat drept act de terorism islamist.
    Sa va dau un alt exemplu de atac musamalizat, anul trecut pe 20 iunie in centrul orasului Graz (Austria) a avut loc un atentat asemanator cu cel din Nisa. Un locuitor al orasului (musulman din Bosnia) a intrat cu autoturismul in zona pietonala din centrul orasului omorand 3 persoane si ranind grav alte 50. Si atunci nu s-a dorit sa fie considerat act terorist ci au spus ca ar fi un dezechilibrat psihic.
    Domnule Radu Tudor, nu am auzit la A3 nici o discutie privind viitorul Europei pe termen mediu si lung din perspectiva cresterii demografice a comunitatii musulmane. Statistica spune ca o familie crestina au mai putin de 2 copii deci un spor negativ. o familie musulmana au 8 copii. Deci este un calcul matematic care spune ca numarul de musulmani vor deveni la un moment dat majoritari.
    Ce se va intampla atunci cu Europa ?? As dori sa intrebati acest lucru analistii, sociologii, expertii in domeniu si pe cei ,,Corecti politic”.
    Stiati ca in maternitatile din Bruxeles jumatate din numarul de nou nascuti sunt copii din familii musulmane ? Probabil ca aceasta situatie o gasim in multe alte orase din occident.
    Acum sa dau o informatie din orasul in care locuiesc. In Graz (al doilea oras ca marime din Austria) exista 18 scoli gimnaziale (Mittelschule ), in zece dintre aceste scoli procentul de copii musulmani variaza intre 76 % – 99% . Probabil ca la scolile primare (Volksschule) procentele sunt si mai mari.
    Daca acum avem atatea probleme cu musulmanii ,ce se va intampla cand numarul lor va creste?? Astept aceste dezbateri la Antena3.
    Se vorbeste de venirea unui milion de refugiati anul trecut. dar si in acest an au venit cateva sute de mii, si continua sa vina.
    Navele FRONTEX din Mediterana nu pazesc granitele UE. Ele recupereaza refugiatii din barci si ii ajuta sa vina in Europa in siguranta.
    Elita europeana conducatoare doreste islamizarea Europei si distrugerea identitatilor nationale europene.
    Cine are curaj sa vorbeasca deschis despre aceste lucruri. NIMENI dintre oficiali si NIMENI din media.
    dori un raspuns din partea dvs domnule Radu Tudor.

  4. Pana la urma exact cati atacatori au fost ? In schimb stim cu certitudine ca atacul s-a soldat cu 10 morti, 21 de raniti si o impresionanta desfasurare de forte si masuri fara precedent. Ce constatam ? Ca fara o informare, adicatelea servicii de informatii redutabile, informatii in timp util folosite cu acuratele de fortele de ordine si interventie nu se va putea contracara aceasta recrudescenta a terorismului pe taram european.

  5. Domnule Radu Tudor , aud pe la mondenități , tinere femei , 18-19-20 de ani care discută cu o lejeritate înfricoșătoare despre auto-mutilarea sau operațiile estetice deși nu e cazul
    Mi se pare o jignire la femeile mutilate de cancer care ele chiar au nevoie de operații estetice.Să vină o naivă să-și umfle buzele aiurea când există femei bolnave de cancer care așteaptă poate ani să intre în operație
    Deci m-am gândit , cum ar fi ca operațiile estetice care nu au motivație medicală și doar fiță , să fie scoase din legalitate ! Doctorii care le operează pe aceste fetițe să facă pușcărie pentru că taie deși nu e cazul.Ce părere aveți ? Operațiile estetice doar în scopuri medicale ?

  6. mare c..va si mass media asta!in lumea stirilor de senzatie sunt morti de”2lei” si morti de lux.mor 9 germani,transmisii in direct,analisti invitati in studiouri,mare tam-tam.la fel daca intra un nebun in cateva zeci de occidentali in nisa.mor sambata 81(OPTZECI SI UNU) de oameni in kabul in atentat sinucigas+cateva sute de raniti,apare o stire fugitiv pe “burtiera”.la fel pe 6 iulie in bagdad:250 de morti si cateva sute de raniti.stire de “burtiera”.eu stiam ca viata umana este la fel oriunde pe glob:NEPRETUITA.dar se pare ca in goana dupa audiente sunt si morti “mai cu mot”.

      • Mie mi se pare ca are dreptate omul de mai de sus. Asa s-a ai transmis. Atentatele din lumea araba sunt stiri B. Asa e si la A3 si peste tot. Si nu cred ca frecventa are treaba cu importanta stirii, pe bune! Dar, binevenit fie porumbelul scapat pe gura!

        • sunt mentionate la jurnalele de stiri toate atentatele, daca sunteti atenti. dar daca la paris mor europeni odata la 20 de ani de terorism, e firesc sa fie tratat ca un eveniment special. in lumea islamica, musulmanii se omoara zilnic intre ei

          • poate n-am fost clar (desi cred ca am fost): e vorba de NUMARUL victimelor unui atentat, la fel cum a spus si omul de mai sus

          • pe bune????si daca in paris vor fi 2-3 atentate pe zi cu 50-100 de morti(si in ritmul asta intr-un an-doi asa va fi) ,vreti sa spuneti ca vor aparea ca stiri pe “burtiera”?pe cuvant de pionier?sa fim seriosi, la canalele de stiri moartea “vinde” cel mai bine.mai ales moartea occidentalilor,americanilor,etc.restul sunt plevusca,de umplutura.

          • nu prea cred.dar sincer sa fiu nici nu imi doresc sa aflu.sper ca de la urmatoarele alegeri in vestul europei sa castige politicieni care sa opreasca acest exod islamist. prefer politicieni nationalisti in locul “multiculturalistilor” de tipul merkel&co.

          • pai uite, la Rouen acum iar au murit oameni si deja e al cincilea atentat in franta si al saptelea in UE parca, intr-un an – si iata ca tot ca stire separata apare aici pe blog, nu ca “simpla stire de jurnal”… deci depre ce vorbim? 😀

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply