“Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii”.

Ce inseamna asta? Pragul de 30 la suta pentru un referendum e constitutional, dar se aplica de la anul….

Ca modificarile atit de necesare aduse Constitutiei vor putea fi validate doar cu vreo 9 milioane de romani la vot, in cazul in care va mai avea loc un referendum in luna Octombrie. Greu de spus ca USL, desi detine controlul politic si administrativ in proportie de 70% in toata tara, poate aduce la vot 9 milioane de oameni. Sunt sceptic si in varianta unui referendum intins pe 2 zile, singura posibila solutie pentru apropierea de pragul validarii.

Si, apropo : daca nu va fi referendum (valid) in Octombrie, adio regionalizare…  O fi rau?

100 COMMENTS

  1. Daca scapam de regionalizare este bine.

    CCR-ul cum este ales in constitutia noua? Tot politic?

    Oricum e clar ca din cauza regionalizarii voi vota cu NU sau stau acasa. Ma mai gandesc

    • Nu va mai bateti capul cu logica judecatorilor numiti politic la CCR. De fapt in afara de Pivniceru nici nu-s judecatori. CCR-ul sa treaca la Justitie sa fie ales de organisme superioare ale Justiei din judecatori cu experienta, exclus juristi si avocati de la partid.

    • In principiu nu trece Constitutia numai sa nu ne fure la referendum la voturi. Poate ajungem sa facem de veghe pe langa sectiile de votare.

  2. pana acum coabitarea a functionat numai in interesul suspendatului, nu am vazut nimic in avantajul usl-lui, al poporului, multe reusite pt. suspendat, nimic pt oameni; pai cum sa mai fie oamenii de partea usl-lui? daca nu exista aceasta coabitare eu cred ca oamenii se mobilizau si se facea de 50% dar in conditiile date lumea este foarte dezamagita si prin absenta de la vot incearca sa le dea o lectie celor care i-au dezamagit; pacat ca au intors spatele oamenilor atat de repede

  3. Cu alte cuvinte, ceea ce ar fi constitutional peste un an, este neconstitutional in interiorul termenului de un an ?! Cam ciudat. Sa asteptam motivarea C.C.

  4. CC a dat o scuza atat koabitacilor cât si lui basecu sa nu mai facă nici un referendum. Liber de modificarea constitutiei,Koabitacul șef se poate dedica acum proiectului sau principal: terminarea lui Crin. Trecerea PC la PSD si sondajul INSCONCS care il da pe Ponta cel mai popular după isarescu stau mărturie ca noaptea cutitelor lungi sau 23 August, ca tot vorbim de un Antonescu, se apropie.

  5. Au ieșit 8 milioane și ceva pe caniculă, pentru ca peste 7 milioane de oameni să-l trimită pe mare pe Băsescu. Cu multă hotărâre au ieșit din case acei oameni, unii dintre ei având mari probleme de sănătate, vizibile cu ochiul liber.

    În octombrie nu va fi caniculă. Acest aspect însă nu va compensa lipsa de interes a cetățenilor pentru o ( cel puțin acum ) controversată modificare a Constituției. Nu cred că se va atinge pragul, nici măcar în două zile.

    Nu știu dacă e bine sau rău fără regionalizare.

    În altă ordine de idei, îmi poate trece prin cap și o posibilă sabotare a lui Crin, cu ajutorul CCR. Nu știu…

    • Unii din aia care au iesit aveau, intr-adevar, probleme serioase de sanatate, adica erau cam morti, la propriu. Altii au iesit de mai multe ori…
      Decizia e (oarecum) logica, in sensul recomandarii de a nu schimba regulile in timpul jocului. Altfel se putea schimba cvorumul azi in 10% si intr-o luna facut referendum. Un an inseamna ca ati ramas fara orice sansa de a-l suspenda pe presedinte, intrucat pana la finalul mandatului sunt mai putin de 1.5 ani, iar in ultimele sase luni de mandat nu poate fi suspendat.
      Hai sa va vad cu Constitutia lu’ Crin George Laurentiu, rasu’ curcilor…

      P.S.: acu’ v-ati lamurit ca PSD va avea candidat propriu la presedintie si USL se va rupe pana atunci?

      • da, hai sa-i dam in cap lui Crin odata cu securistii. poate il terminam odata, ii curmam chinul pt ca e un fraier care a ales sa lupte impotriva sistemului, nu sa se integreze in el. sa-l terminam odata, macar sa nu se mai agite sa faca ceva pt noi- o Constitutie mai buna.chiar ne meritam pana la urma soarta. Crin a fost din 2009 de departe cel mai bun candidat la presedintie…dar cum sa fii votat cand propui romanilor bunul-simt in loc de carcoteala, mici, bere, manele si prostie?? sincer? imi pare rau mai mult de el decat de noi.

        • Bagarea in partid a tuturor “placintelor” si a tuturor “ciobanilor” sunt actiuni politice de bun simt???Inseamna ca intelegem total diferit bunul simt.
          Si ce sa caute bunul simt in politica???Sau tu chiar l-ai crezut cu “politica bunului simt”???…sau cu “dreptate pana la capat”???

      • Te-ai băgat şi tu în vorbă… Eu vorbesc în mod concret despre oameni cu probleme de sănătate, care nu mai votaseră de ani de zile, deplasându-se greu, dar care AU VENIT SĂ-I DEA CU DA-UL ÎN CAP LUI BĂSESCU! Oamenii aceia erau cât se poate de vii!

        P.S. Stai liniştit, că morţii au stat în morminte pentru că au boicotat referendumul, ei fiind cu Băsescu. Nu-i aşa, Adi????? Ştii că bunicul meu a fost contabilizat de Băsescu, fiind încă pe listă? Cred că s-a răsucit în mormânt…

        P.P.S. Aş mai scrie câte ceva, dar vreau să păstrez un registru decent al discuţiilor pe blog.

  6. Desigur, vorbim pe cifrele false referitoare la populația țării. Că nu cred că vom auzi nici anul acesta ceea ce trebuie, că suntem vreo 18-19 milioane toți.

  7. In viata mea nu-i mai votez pe Ponta si Antonescu, sau pe partidele lor coabitante cu Basescu! Nici in alegeri, nici la referendumuri, nici la nimic, nu ma mai prezint la vot!
    Astia doi il pastreaza pe Basescu la putere, sfidand multe, multe milioane de voturi ale romanilor.
    Sa se voteze intre ei, membrii de partid si propagandistii, n-au decat!

  8. de ce 2 zile ?
    de ce 30%si nu 50 plus unu daca mai este vreun referendum si politruci vestici comanda 5o .cum vei executa si cum mai minti ?
    intii sa puna in aplicare rezultatele referendumului din vara anului trecut, sa am incredere ca ceea au scris in actuala regionalizare si constitutie, cu aprobari speciale de la inalta poarta va fi respectata si nu interpretata cum vor stapini .
    actualmente nu am incredere in usl adio vot nedemocratic ,chiar daca votez negativ dar sunt luat in calcul .
    victore un german a fost surprins de furtuna pe marea neagra autoritatile statului pe care tu la conduci lau indreptat inspre moarte sigura .asta este o palma data mie cetateanul asa ca doresc ca tu sa dispui eliberarea lor din fuctie si trimiterea in judecata .
    muntenegreni nu au actionat cu sadism ca voi nu au facut de ris natia cum faceti voi cu vasalismul ,koabitarea,inpartirea si acceptarea tuturor ordinilor venite de sus .

    • Intai sa se puna in aplicare rezultatele referendumului din 2009, cu 300 de parlamentari si Parlament unicameral. Sa mergem in ordine cronologica, zic…
      Dupa aia sa se voteze – de catre Parlamentul unicameral cu 300 de membri – o eventuala suspendare a presedintelui, care va fi degeaba, intrucat un referendum nu va face 50% prezenta, dupa regulile actuale. Cu 30% cvorum nu se va putea face inainte de 1 iulie 2014, cand Basescu va fi intrat in ultimele sase luni de mandat. Interval in care, ati ghicit, presedintele nu poate fi suspendat.

      • Bati campii cu basisme . Referendumul din 2009 cu 300 parlamentari nu produce efecte juridice ci doar politice . Acesta nu face 2 bani daca a fost respins ulterior in Parlament . Deci nimeni nu poate obliga un Parlament cum sa voteze.

        • Mai baga o fisa.
          Constitutia Romaniei, aia in vigoare, articolul 2:
          (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
          (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

          Carevasazica, poporu’ a votat, in conformitate cu legile in vigoare la momentul respectiv, exercitindu-si suveranitatea si cerind un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Niciun grup, nici macar Parlamentul actual, bicameral si cu 600 de parlamentari, nu se poate (teoretic) opune vointei poporului, exprimate legal. Doar ca pe astia 586 ii cam doare-n cot. Dar nu-i nimic, voi credeti in continuare…

  9. Eu propun ca si la ccr sa fie numiti procurori(daca se poate in …majoritate) si chiar presedintele ccr sa fie un …procuror.Macar sa stim ca totul: guvernul,ministrul justitiei,CSM,CCR,ANI… sunt conduse de …procurori.Ca sa stim cui sa multumim din … toata inima.In orice caz propagandistii basisti n-au dreptate cand critica noul proiect de constitutie(este strict necesar si voi vota pentru noul proiect de constitutie,fiindca am vazut ca ambiguitatile din vechea constitutie a permis unui presedinte sa distruga o tara,au permis ca votul a 8,5 milioane de romani sa fie aruncat la …cosul de gunoi,a permis sa avem guvernul boc I-V,etc)Cu regionalizarea si cu gazele de sist problema este fff delicata fiindca nu poate nimeni sa ne explice clar…daca sunt riscuri majore sau nu.Pana atunci …NU REGIONALIZARII!.

      • Da, si eu votez Constitutia si, momentan, ma abtin la Regionalizare! Sunt convinsa ca cel putin cei 7,4 milioane stiu de ce trebuie votata noua Constitutie si stiu de ce sunt alaturi de Crin Antonescu, daca nu de intreg U.S.L. , cu toata “gafa” coabitarii. Exista “circumstante atenuante”…daca ne gandim “mai amplu”…

  10. CCR n-a făcut şmecheria asta ptr. a scăpa ţara de regionalizare, care dacă se vor înfige mai tare UE în koabitacii lui Băsescu o să treacă regionalizarea prin asumarea răspunderii ignorând iar populaţia, ci a făcut-o la comanda lui băsilă ptr. punctele care nu-i convin lui Băsescu din noua constituţie şi nu în ultimul rând, ptr. a-l “şunta” pe Crin Antonescu, care în opinia mea, nici el nu merită să fie preşedinte ptr. că a trădat în complicitate cu Ponta, electoratul pe care s-au cocoţat la guvernare. Mai trist ptr. el este că, la rândul său este trădat, de “partenerul” Ponta care îşi face “încălzirea” ptr. “finala” cu Cristian Diaconescu, căci îmi este greu să cred că băsilă va paria pe divorţată în cursa prezidenţială. O ţine “tampon” s-o lege tinichea de coada lui Ponta premier, după ce, cu sprijinul serviciilor şi al fraudelor, Băsescu îl va sprijini pe Ponta atât să-l dărâme pe Crin Antonescu, cât şi să câştige prezidenţialele, cu condiţia sinegvanon – Nuţi premier – după modelul 2009 voturile de la Paris.
    Despre CCR, cu excepţia lui Pivniceru şi încă unu, maxim doi, restul “percutează la comandă”. Percutează la comandă şi asta datorită lui Ponta, dar şi a lui Crin Antonescu care, în 2012 dacă l-ar fi aruncat pe băsilă peste balustradă şi trimis acolo unde-i este locul, la răcoare, ar fi avut o şansă să normalizeze instituţiile BĂSIFICATE URÂT RĂU DE TOT cum sunt troate instituţiile care-l servesc la comandă pe Băsescu.
    USL-ul este o mare varză şi până la proba contrarie, deşi mă doare chestia asta, băsescu-i tare, tare de tot – să fii flegmat de 7400000 de votanţi şi după nici un an, tu să faci toate cărţile şi să flegmezi pe toţi şi pe un Parlament cu 70 % majoritate !!! … Păi despre ce vorbim ? Cât de proşti poate să fie ăştia din USL ??? Mai încape vreun dubiu că ne-a bătut băsescu de unul singur ??? … mă rog, cu toate serviciile şi instituţiile obediente …

    • Bine zis dar cu rezerve.

      Basescu este dusmanul Romaniei, dusmanul natiunii, referendumul a dovedit aceasta fara echivoc. Insa tind sa cred ca Ponta ii face jocul pe sist inca din 2004, (poate de aici si dragostea nebuna pentru gazele de sist). In acest fel a cazut de fraier si Bombonel, si Prostanacul. Chiar USL-ul in sine a fost,… poate chiar lovitura de gratie adusa PSD-lui. De ce?! Pentru ca daca daca nu era USL-ul si se vota pe partide PNL-ul nu ar fi obtinut niciodata mai mult de 13…15%. Asa s-a infruptat din start din electoratul PSD-lui. Dovada, la Birlad, presedintele organizatiei PNL D-nul avocat Boros, in trecut se numea BOULROS sau BOUROS, oricum sigur irelevant, a decis total nefast, sa candideze separat PSD de PNL. DEZASTRU! nu a obtinut decat vreo trei consilieri din 21! Morala e ca eu nu voi vota noua constitutie pentru simplul fapt ca toti hotii care au furat si vandut Romania mafiei UE si FMI, repet toti acesti tradatori ai neamului Romanesc si hoti vor deveni stapani pe furaciune considerandu-se de noua constitutie ca licita?!!!!!. adica pe romaneste, care ati furat pana acum a fost la liber si o meritati, si nu ne mai intereseaza cum ati obtinut averea. Teapa dupa teapa pentru poporul roman! In fond la un parlament plin de latifundiari si bogatani, ajunsi acolo cu campanii de sute de mii de Euro, e normal sa avem o asa frumoasa si splendida democratie!
      De doua lucruri nu ma indoiesc, unul, ca eu sunt mai puric decat Dan Puric, si al doilea este ca Dumnezeu e Mare de TOT! Dumnezeu sa-i odihneasca cu tot neamul lor cel ticalos!

  11. Dumneavoastra ati vazut ceremonia – presupus – militara de aducere a sicrielor acasa? Eu abia astazi am vazut aceasta ceremonie si va rog domnule Radu Tudor sa puneti urmatoarele intrebari:

    – Cine a fost desteptul care a ordonat sa se cumpere sicrie atat de proaste incat sa fie necesar sa fie imbracate IN PLASTIC? Tara asta nu si-ar fi permis sa ofere acelor oameni o minima demnitate de a nu fi adusi acasa in niste sicrie ce trebuiau imbracate in plastic? Sau la noi de sicrie ermetice nu s-a auzit?

    – Cine trebuie trimis la cursuri de minima logica pt a intelege ca atunci cand oferi ceremonial militar sicriele TREBUIE imbracate/acoperite cu steagul national. Sau poate bani de benzina pentru demnitari sa ajunga la aeroport am avut dar de steaguri ba?

    – In final vreau sa stiu daca in toata Armata Romana nu s-au gasit 6 militari capabili sa care pe umeri un sicriu pastrand un minim pas de cadenta.

    Va spun sincer ca imi este jena acum vazand imaginile de la ceremonialul militar cu sicriele de tip cel mai ieftin, cu plasticu peste ele si cu 6 militari ce se chinuiau sa tina sicriul drept pe umeri – ca despre pasul de cadenta impus de un astfel de ceremonial nu are sens sa mai pomenesc. Faceti o comparatie cu spre exemplu aceste imagini http://www.youtube.com/watch?v=NN9zpE_UJeg

    • Auzi carcotasule?!…Nu ti se pare ca postand astfel de tampenii, calci cu bocancii pe cei din sicrie si pe familiile lor?… In fond, a fost un penibil accident, ale carui urmari grave au fost atenuate de intregile masuri luate de ambele state. De unde satii tu cat de scumpe erau sicriele, iar plasticul era necesar pentru transport, pentru contact, pentru urmatoarele etape de la Medicina Legala. Esti tu destept! T%ine-ti fleanca si pune-ti tarana in cap!

    • Asa ministru, asa ceremonie: “Trupurile neînsufleţite a cadavrelor celor decedaţi” (Mircea Dusa). Si matale te iei de aia ca nu pot sa bata pasul corect?

    • Esti cu pluta Alexandre!!. Civilii nu se ingroapa – transporta cu onoruri militare. Cosciugul trebuie legal sa fie sigilat pe interior cu carcasa metalica cu geam doar cat sa+i vezi fata. atunci pentru ca tot trebuia sa fie descoperiti pentru identificare au sigilat cu plastic pe deasupra. Resigilarea au facut+o cum trebuie dupa ce mortii au fost identificati de rude la IML Bucuresti.Am avut o prietena care a murit tot asa intr+un accident in Ungaria. Decedatul a fost asezat mai intai intr-o cutie metalica cu un gemulet doar cat sa+i vezi fata, cutia era etans geamul la fel si apoi pusa in cosciug.

      Referitor la CCR care vezi doamne acum ar fi constitutionala legea 3/ 2000, doar ca intra in vigoare dupa un an de la publicarea ei in M.of.Asta este tare!!,Peste un an Basescu termina mandatul oricum ,dar nu oricum, va iesi cu privilegii prezidentiale; viluteee, slugute, papica venituri, deplasari gratuite in lume, concedii fabuloase si onoruri. De aceia a dat ordin CCR-ului sa sclanteasca treaba si sa incurce USL-ul/ interesele tarii de care lui nu-i pasa. In mintea lui diabolica s-a gandit ; “daca ii vine in minte USL-ului sa introduca doua referendumuri adicale si unu de demitere a presdintelui/ basescu, coabitarea…. numai el a incalcat-o si a facut gafe contiuu. Atunci basescu va pierde privilegiile de care are atata nevoie si mai les acele dosare cu nupuri. Asa ca cea mai tare institutie in stat este manipulata de basescu inteligentul care le-a facut el lor dosarele cu cine stie ce mizerii,evident impreuna cu serviciile secrete care cine stie cat au papap si ei din palma lui basescu. Deci interesul este fix. pentru privilegiile lui basescu, dupa aceia cinesie ce basescu va veni dar nu va mai avea tot atata putere sa tina toate institutiile statului intr-o sinura mana.

  12. desigur,o sa vinatata doua zile la referendum.nu credeti ca s-au saturat romanii de referendumuri?nu e romanul ferm convins ca are niste mari beneficii dinaceasta constitutie ca e tentat sa compare cu vechea constitutie unde erau multe lucruri in neregula.si au proaspata amintirea ultimului referendum care s-a soldat cu un esec si nu cred ca au dispozitia necesara sa mai umble pe drumuri pt. nimic .om trai si om vedea

    • Da’ de mancat, baut, dormit, taiat frunze la caini nu s-au saturat romanii?!… Asa de greu si mult timp e sa-ti exerciti cu demnitate si onoare un vot pentru tine, pentru tara ta?

      • Pai ce sa faca mai bun daca politicienii au vandut totul la fier vechi
        ? Incepe si USL-ul “cu treci la munca”. Unde? Aveti cumva posturi libere si nu stiu romanii de ele?

  13. BASESCU trebuia aruncat de USL !!! l-au pastrat sa se spele cu el pe cap !!! eu oricum ar fi de-acum anulez la orice fel de alegeri !!! gata !!!!! sant satul sa cred in miracole !!! ROMANIA este o tara unde miinciuna este la rang de intelepciune iar escrocii modele in societate !!! halal USL SA VA FIE RUSINE !!!!

    • Si tu crezi ca putea USL sa faca intr-un an ce n-a facut Basescu in 8 ani? !… Eu cred ca lenea si sperantele “desarte”( ma refer la cele deshantate)ii determina pe unii sa faca o astfel de propaganda …basista, pana la urma.

  14. Va rog sa-i transmiteti USL-istului ca e in pom. Incep sa se transforme in PDL-isti. Il si vad schimbandu-se in Gelu Visan.

  15. sincer,cred ca sunteti total rupti de realitate.sa spui ca USL-ul la ora actuala are peste 50%,mi se pare ceva de genul pixelul albastru.votul la parlamentare ,unde penalii USL au luat 70% a fost unul antibasescu si antipdl,nici vorba de incredere sau speranta pusa in USL.nulitatile usl-iste nici daca vor sta in maini nu vor aduce macar 40% dintre cei cu drept de vot la urne,s-au decrebilizat prea mult si s-au dovedit a fi niste mincinosi si incompetenti.sa speram ca va aparea o alternative,un sceptru politic mai garnisit cu nonvalori si infractori cum e cel contemporan nu am mai vazut demult

      • Ia apuca-te si numara comentariile pro si contra USL la articolu’ asta. Exclude-le pe ale mele, daca vrei. Si cica acilea e o zona pro-USL… dar nu stiu daca scoateti 50%.

        • adi:

          Voi, băsiştii, care scrieţi la comandă, nu puteţi să înţelegeţi că votanţii USL pot să comenteze şi pro dar şi contra acţiunilor USL, nu-i aşa? Că nu ne place acum by default orice face USL, iar dacă nu suntem de acord cu ceva trebuie să tăcem!

          Aşa că relevanţa îndemnului tău tinde spre minus infinit.

          • CORECT !!!

            Si eu am fost USL-ist convins , acum
            sunt dezamagit daca nu chiar scarbit
            si totusi … maine tot USL as vota ;
            daca m-as mai duce la vot ! Altceva ce ???
            PDL ? PP-DD ? UDMR ? Ha , ha , ha !!!
            Normal ca nu ai altceva ce ! Noroc ca am
            decis sa nu mai merg la vot niciodata ! …
            Oricum n-are relevanta ce vrem noi si
            oricum ce se hotaraste AFARA , tot aia iese !

  16. “daca nu va fi referendum (valid) in Octombrie, adio regionalizare… O fi rau?”

    Va fi bine! Salvam Ardealul. Cu ioan rus guvernator al regiunii de NV ne puteam lua adio de la Ardeal.
    Adeptul plagiatului in masa de la Aristotel incoace si-a cladit o mafie personala locala, imposibil de oprit in conditiile in care rus devine guvernator .

    • Asta cu regionalizarea alta prostie acceptata de nestiinta/ vigilenta lui ponta / oamenilor lui. Judet inseamna arie destul de larga de orase si sate limitrofe = regiune, asta trebuia sa le explice UE-istilor AVEM REGIONALIZARE. Dar daca tot au papat hapul si le este lene sa dezbata din nou si sa transmita la UE ca exista regionalizare, atunci sa ne de-a regiunile inapoi , acele care au fost si ne identificam prin port national, dialect/ comportament etc. Moldova,Ardealu, Banatul, Dobrogea, Muntenii/ Olteni etc.

  17. Ce sa spun… C.C.R. nu se sinchisea de Comisia de la Venetia atunci cand era in desfasurare actiunea de suspendare a lui Basescu. Mai mult ca sigur aceasta hotarare il avantajeaza pe guvernator care se pune la adapost de surprize.
    In ceea ce priveste nou constitutie nu stiu ce sa spun…Am inteles si am urmarit ca sunt anumite prevederi, nu putine, care clarifica problemele pe care le are Romania la ora actuala. In privinta regionalizarii insa mi-e teama sa nu iasa un pocinog pentru ca se grabesc prea. “Festina lente” ar fi un motto necesar si demn de urmat mai ales in cazul unei schimbari de o asemenea amploare.

  18. “Ca modificarile atit de necesare aduse Constitutiei vor putea fi validate doar cu vreo 9 milioane de romani la vot, in cazul in care va mai avea loc un referendum in luna Octombrie”

    Nu chiar 9 milioane ! Daca oamenii lui ponta de la INS sunt loviti subit de cinste si bun simt, si declara in 4 iulie cifra adevarata a populatiei Romaniei de la recensamant, atunci poate ii ajung lui ponta vreo 7 milioane jumate sa isi treaca referendumul in toamna.
    Acuma, io nu stiu daca cei 7,4 milioane din vara trecuta mai sunt dispusi sa sara in ajutorul lui ponta… mai ales dupa ce ponta le-a cam aratat “fingaru” la maxim cat a putut sufletelul lui.

    • Nici dacă mai faci odată referendum de demiterea lui Băsescu nu vin mai mult de 30-40 %. Oamenii sunt scârbiţi de tot, iar Ponta şi USL-ul i-a dezamăgit cu vârf şi îndesat. Oricum ar fi, ţara asta n-o mai salvează nici Dumnezeu din ceruri. Era o şansă spre normalizare, să fi scăpat de Băsescu, dar cum prostanii ăştia de la USL, s-au lăsat călcaţi în picioare de Băsescu, acum au o mare problemă, iar noi una şi mai mare decât ei. Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Trăiască coabitarea.

  19. ca la noi la nimeni . se continua cu acelasi tip de hotarari 🙁 . ambiguitate in permanenta . rusinos.

  20. Si eu cred ca USL nu trebuie sa abandoneze referendumul de aprobare a Constitutiei. Sunt necesare cateva probleme:
    1)Clarificarea numarului real de votanti din listele electorale, intrucat anul trecut Referendumul de demitere a avut peste 52%.
    2)USL trebuie sa popularizeze necestitatea votarii noii Constitutii, ducand munca de lamurire prin primarii USL pana in ultimul sat din Romania.
    3)Votarea sa aiba loc timp de doua zile.
    Cred ca se vor opune PDL si Basescu, dar nu vor reusi mai mult de 12-15 %

    • Eu zic ca această Constituție nu trebuie sa treacă datorita Regionalizării făcuta in bătaie de joc si nejustificata . Cine a împiedicat guvernul ponta sa mai tundă din corupția generalizata daca nu propunerea lui Ponta de procurorii basiști in continuare deși aceștia dovediseră ca tolerează furturile regimului Băsescu-Boc ?

  21. sa faca inca un referendum de demitere a lui basescu, simultan cu asta cu constitutia si treaba e aranjata: vin 10 mil din aia 18 citi mai suntem (afara de cazul ca le iese la INS ca om fi vreo 21-22….)

    • As dori si eu un referendum cuplat Constitutie si demitere-Basescu. Cred ca ar veni peste 10 milioane in doua zile.
      Dar ce motiv de demitere s-ar putea gasi Chiorpanului ? Nu vezi ca sta cuminte ? Trebuie un motiv care sa fie si pe……aprobarea lui Baroso si Merkel….

      • Unde Dumnezeu ai văzut tu că stă cuminte Băsescu ? Tu nu vezi câte şmenării face pe dedesubt ? Năstase, Becali, Vântu la puşcărie, dosarul lui Dragnea, şmenurile de la CSM cu revenirea lui Dănileţ şi Ghica, realegerea lui Zăgrean la CCR, decizia asta răsuflată a CCR cu pragul de 30 % la referendum după anul 2999, toate abuzurile săvârşite de procurorii băsişti către oamenii care se opun lui Băsescu, numirea procurorilor băsişti (cu mânuţa lui Ponta, adevărat), “harneala” aia de referendum cu reducerea nr. de parlamentari care vrea să-l reăete Băsescu … cine face toate astea ? Declaraţii publice prin care pune presiune pe justiţie, transmite mesaje voalat către CCR şi alte instituţii, se antepronunţă, etc. … cine naiba le face pe toate astea ? Ai 1000 de motive să-l suspenzi din nou şi la referendumul de modificarea constituţiei să scoţi regionalizarea şi să introduci demiterea lui Băsescu. În două zile vin 11 milioane.
        Dar cine să-l mai suspende acum pe Băsescu ? Ponta ? Hai să fim serioşi … Ponta lucrează de zor la “suspendarea” lui Antonescu …

        • Scriam zilele trecute ca ne agitam degeaba !
          Odata ce Ponta a koabitat , nu se mai poate
          intoarce impotriva ilegitimului ! Never !
          (mai ales fiind colegi in servicii …)

          Iar Crinul ofilit este incet dar sigur indepartat
          din pozitiile sale , de catre toti : servicii ,
          base , ponta si multi altii …..
          asa ca ce asteptari sa mai avem ???

          monarhie ~ am avut ! candva …
          rusi ~ am avut ! candva …
          americanii ~ au venit intr-un tarziu ! de ne-a
          iesit pe nas …
          UE ~ ne-a integrat de ne-a …
          CE sau PE CINE sa mai asteptam ??? …………
          Schimbarea se mai putea face doar DIN INTERIOR ,
          de vre-un patriot , dar … acesta nu a existat ! …
          Acum , e mult prea tarziu , chiar daca scapam anul
          acesta de regionalizare , tot va fi la anul …
          Dezmembrarea Romaniei , e un proces lent , iar
          rechinii mondiali au multa , multa rabdare ….

  22. la anu… 🙂 🙂 🙂
    – 160% cresterea pretului pt firme (orice fel de firme, mari si mici deopotriva) la GAZE… zeci de mii de someri garantat dupa macelul asta…

    – sa vedem la cit o sa se ridice pretul la incalzire in iarna asta

    – iar pe urma o sa se gindeasca securistii ponta-antonescu-basescu cum sa scoata javrele de jandarmi si securisti impotriva noastra…

  23. Parafrazad, am putea spune, ,,Sa se modifice dar sa nu se schimbe mai nimic prea curand,, Nu? Ne e bine si asa.Domnilor patroni de tara, ca parlamentari, deputati,senatori nu sunteti, incetati sa va mai jucati dea legile.Ori se schimba, ori nu.si daca e de la anul viitor dati legile la anul,iar pentru legi de care avem nevoie azi sa fie date azi, iar cei obligati cu aplicarea legilor date deja, sa le aplice ACUM.In rest, viata lunga, pace-n suflet si minte luminata dragi romani.

  24. D-le Radu Tudor, daca aveti bunavointa rapiti-va cateva minute din timpul dvs. sa vorbim. V-am trimis acel mesaj (privat) pe facebook. Dar nu stiu daca lati primit/citit.

    Cu stima,
    Vinturis Gheorghe.

  25. De data asta populatia ar trebui sa se miste fara multe invitatii la vot. Este interesul lor in primul rand sa-i dea lovitura de gratie marelui dusman.Aici nu mai merge pactul de coabitare.Pentru ca Basescu va suporta mai greu sa fie lasat fara butoane decat sa fie demis,umilinta e mai mare in acest fel.Altfel nu incercau cu atata insistenta si disperare sa blocheze adoptarea Constitutiei revizuite.Politicienii au sau nu satisfacii de moment dar populatia va trai cel mai placut sentiment de ducere la bun sfarsit ceea ce au inceput acum un an.

  26. Dar daca pina la referendum se stabileste, oficial, numarul REAL de romani cu drept de vot (aici Curtea Constitutionala nu mai are ce zice!), am putea constata ca sint suficienti, sa zicem, vreo 7,5 milioane de romani prezenti la referendum, numar ceva mai usor de atins.
    Nu stiu daca asta ar fi “de bine”, caci si eu am rezerve cu privire la citeva din prevederile actualului proiect.

  27. O să scoată usl la vot mai mult decât vă imaginați. Vă spun din experiență, sunt din județul hienei cu mustăți.
    Și, din câte îmi amintesc, psd a mai făcut odată un referendum pentru constituție și l=au făcut pe două zile că s-au trezit fără votanți. Atunci au prelungit cu o zi atunci, pe loc. Acum s-au învățat băieții și se asigură din vreme.

  28. Asta arata ca Ponta una zice – invers face – Zice ca nu e basist dar a facut exact ce a vrut Basescu .

    Ne vrăjea cu tupeu ca Basescu nu ma e jucator si ca sloganul – Jos Basescu ! nu mai e de actualitate .

    In fiecare zi l-a ajutat pe Basescu sa recastige puterea – desi Ponta a primit voturile cu sloganul – Jos Basescu !

    Ponta trebuie sancționat la europarlamentare !

    In plus- Zegrean ales presedinte CCR cu scor de 7 la 2 arata ca judecatorii pusi de PSD il au pe nasu in suflet !

  29. NU!Fie și o săptămână1Nu maidau pomană USL-ului cu 900 Ron pe lună!Rușine să le fie că vor să-mi ridice nivlul de trai,obligându-mă să beau gaz și nu apă!N-au redus TVA la alimente așa cum au promis!Antonescu să se gândească bine să-i zică pisicului,Zâț și să înceapă campania anti-Băsescu,și cu o săptămână dacă pleacă mai repede Băsescu înainte de un termen neinstit,doar așa va dovedi Crin că are tot ce-i trebuie,are tăria necesară să aibă încredere în poporul său,să fie un președinte credincios poporului său!

  30. rezultatul recensamantului va fi periat astfel incat sa nu reiasa ca base este DEMIS, fara drept de apel. deci, vom avea cvorum umflat artificial oricum, asa ca usl trebuie sa astepte. N-ar fi rau, oricum noua Constitutie va intra in campania prezidentiala a lui Crin. Pacat insa ca nu se pot face reforme, suntem afectati toti pt ca securistii au vrut sa loveasca in Crin. Apropo de Crin, manevrele securistice impotriva lui reusesc si cu ajutorul nostru, al celor anti-base, care tot carcotim ca nu votam Constitutia- inclusiv voi la a3, in loc sa il ajutam. REFORMELE TREBUIE FACUTE. Mi-a parut rau de Crin, se vedea saracu ce dezamagit era ieri in interventia de la a3. Ma intreb cat va mai putea si el singur impotriva sistemului securistic mafiot…respect pt el, ar fi putut sa se integreze, sa coabiteze, sa vanda PNL lui base si sa stea linistit intr-un post caldut. a ales sa lupte, sa se zbata sa faca ceva bun si pt noi, asa ca voi vota tot ce propune el, inclusiv Constitutia, pt ca are un suflet curat.

    • din pacate proiectul de modificare nu se face cum ar dori antonescu pentru ca este votat de o comisie in care unii au interes sa ramana totul asa cum este,altii doresc,cu ocazia asta sa-si mai rezolve anumite interese,posibil si presiuni externe,putini fiind cei care vor sa iasa lucrurile bine pentru tara.basescu si ccr,de asemenea,vor pune bete in roti ca sa nu se schimbe nimic ce nu convine clanului basist.antonescu ar trebui sa se retraga din afacerea asta si sa o dea lui ponta ca el este sef cu coabitarea.

  31. Astia o dau cum vor muschii lor. Cand prag de 50%, cand 30%. CCR-ul o da cum vrea zeus. Nu s-a schimbat nimic, a fost in schimb un intreg circ, de anul trecut si pana acum si nu s-a terminat. Cred ca diriguitorii vor avea mari surprize cu ocazia acestui referendum sau cu ocazia altor consultari populare.
    In privinta regionalizarii, cei care destrama tara cu buna stiinta au fiecare un nume. Mai bine toate aceste energii ar fi canalizate in sensul atragerii de fonduri,proiecte, locuri de munca, intreprinderi viabile si lucruri palpabile. Mai devreme sau mai tarziu toti vor ajunge la dreapta judecata.

  32. Treaba e simpla: noua constitutie prevede drepturi pt homosexuali si vizeaza dezmembrarea Romaniei. Daca nu intelegeti asta, mai bine stati acasa!

    • nu este adevarat. de unde ai dedus asta?? si uite asa, inca un vot pt base si ii mai tragem una fraierului de Crin. nu ma mira ca sta de un deceniu. am ajuns la concluzia ca il meritam. la asa popor, asa conducator.

  33. Sah-mat la Antonescu…cam asa as caracteriza eu raspunsul dat ieri de CCR la sesizarea facuta de PDL.
    Sa fi fost o simpla coincidenta faptul ca judecatorii de la Curte s-au pronuntat tocmai intr-o zi in care media era ocupata cu un subiect foarte fierbinte? Mai ca n-as crede.Intre timp vine weekend-ul si nu mai este timp de impartit firul in 4 iar luni subiectul va fi semi-expirat.Aparent,decizia Curtii impaca si capra si varza iar de data asta nu mai poate fi acuzata de ”basism”.
    A acceptat pragul votat de USL pe de-o parte si recomandarile Comisiei de la Venetia pe de alta parte.Dar acel termen de un an,(care de asemenea,are legatura cu recomandarile Comisiei de la Venetia),pune USL intr-o dificultate foarte mare in timp ce Traian Basescu poate dormii linistit deoarece o sa-si pastreze intacte toate prerogativele pana la sfarsitul mandatului.Eu nu inteleg cum naiba de astora nu le-a trecut prin cap sa modifice legea referendumului inca din vara trecuta,(din cate am inteles,recomandarile Comisiei de la Venetia au fost facute in 2012),si anul acesta s-ar fi putut organiza referendum cu prag de 30%?
    Daca USL merge iar pe mana lui Antonescu si se ambitioneaza totusi sa organizeze referendumul anul acesta in toamna,o va incasa rau de tot.
    Nu 2 zile domnule Radu Tudor ci o saptamana sa fie deschise urnele si tot nu vin 9 milioane de romani la vot.
    Daca nu au venit anul trecut in vara cand Traian Basescu era cea mai nepopulara persoana din Romania iar subiectul supus la vot era unul simplu,clar si concret…”il mai vreti sau nu?”,la ce ne putem astepta cand romanii sunt invitati sa voteze ceva lipsit de importanta si atractivitate pentru majoritatea romanilor?
    Si anul trecut pe vremea asta,USL avea aceasi majoritate in teritoriu dar beneficia de o cota de popularitate identica cu cea a FSN-ului din anul 1990.Intre timp lucrurile s-au schimbat foarte mult iar peste un an vor fi si mai si…

  34. La mulți ani domnule Radu tudor 😉 Mi-aș fi dorit să fiu astăzi la Craiova
    Astăzi va fi La Ordinea Zilei și Subiectiv?

  35. Dnule TUDOR ,Ma bucura mult acordarea de ANTENA 3 a acelor diplome ,cu o bucatica din tricolor, unor oameni muntenegreni sau romani care s-au comportat ireprosabil in acele momente grele.Ma bucur ca in ziua desfasurarii drapelului pe aeroportul Clinceni le-am scris pe blogul/facebook ANTENA3 unor basisti(care mureau de grija banilor lui Voiculescu si de ..inutilitatea “STEAGULUI RECORD MONDIAL”) ca daca din acel steag se vor face mii de stegulete mici purtand mentiunea”acest stegulet este o parte din cel mai mare STEAG DIN LUME”… acestea vor fi o adevarata “mina de aur”.Si se va vedea ca IN VIITOR o bucatica din acest drapel primita/data in semn de cadou/pretuire va fi un simbol mai mare ca orice alt cadou primit de catre cineva.Inca o data ma bucur ca am avut aceasta intuitie.

  36. Eu si ceilalti 3 votanti din familie vom participa la referendumul pt. constitutie numai daca va fi simultan cu unul de DEMITERE a presedintelui. Daca nu, NU participam. Si ca noi pot gandi si altii.

  37. Pentru demiterea lui Basescu, gata oricand! Plus niste suturi undeva…! Adevarul este cu nu mai exista incredere in clasa politica! Au avut la dispozitie 23 de ani in care au facut praf Romania si si-ua batut joc de noi!
    Dupa opinia mea Constitutia nu va trece, daca nu va fi la pechet cu demiterea lui Basescu!

  38. Pentru demiterea lui Basescu, gata oricand! Plus niste suturi undeva…! Adevarul este cu nu mai exista incredere in clasa politica! Au avut la dispozitie 23 de ani in care au facut praf Romania si si-au batut joc de noi!
    Dupa opinia mea Constitutia nu va trece, daca nu va fi la pachet cu demiterea lui Basescu!

  39. Ne place cu birocratia si cu rastalmacirea legilor existente, maxim. In Romania la ora actuala e la fel cum ti-ai cumpara un televizor ultra performant cu te miri ce j de mii de optiuni prin el, dar pentru ca nu folosesti optiunilea alea cum trebuie, il arunci si cumperi altul. Asa e si cu legile/Constitutia: hai sa o respectam p-asta si apoi mai vedem, daca o avea lacune, mai dibuim ceva la ea, daca nu, nu. Pe sistemul, Hai la noi sa mancam nimic! Cat despre regionalizare, mi se face si scarba.

  40. Daca pentru a demite un Presedinte dictator si penal … CCR a bagat romanilor pe gat un cvorum de 50%+1 acceptat de umilul Ponta nu inteleg de ce pentru impartirea tarii in regiuni care e mult mai importanta decat demiterea – nu ar trebui 50%+1 ?

    fie toate referendumurile au 30% fie toate 50%

  41. decizia ccr arata teama lui basescu dar si a tovarasilor lui de o demitere surpriza.pragul de 50 la suta il considera ca o asigurare pentru viitorul apropiat in care,cu siguranta,mai pune basescu cate ceva la cale.dar baietii nu realizeaza ca in cazul unui nou referendum de demitere se vor face,totusi,50 la suta,ei bazandu-se si pe ideea ca unii si-au pierdut increderea in usl.total gresit pentru ca nu conteaza cat are usl-ul ci cat nu are basescu.dupa frustrarea din vara trecuta lumea este si mai pornita si este la linia de start, si apoi sa vedem cifrele de la recensamant.asa ca,basescule,usor cu pianul pe scari.pentru modificarile la constitutie nu cred ca vor trece daca nu se vor limita la reparatiile concrete ale ambiguitatilor(presedinte,csm,ccr, etc),eliminandu-se teme care complica problema gen regionalizare,autonomii etnice,casatorii colective si intergalactice.

  42. presedintele e unul singur dar USL-ul are nevoie de 10 capete la fel de diabolice ca sa-i desluseasca planurile. si unul din planuri e referendumul de2 zile. multumesc, mi-ati facut ziua mai buna cu o raza de speranta!

Leave a Reply to AdiCancel reply