Primele indicii conduc spre gruparea jihadistă Stat Islamic (Dáesh) ca autor al atacului terorist de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a spus, miercuri dimineața, premierul turc, Binali Yildirim, care a relevat că cel puțin 36 de oameni și-au pierdut viața și multe alte persoane au fost rănite, transmit agențiile internaționale de presă.

Într-o declarație făcută chiar la locul tragediei, transmisă în direct de NTV și citată de EFE, prim-ministrul turc a indicat Dáesh ca responsabil probabil al atentatului, a negat existența unor falii de securitate și a arătat că atacul a fost mai grav pentru că atentatorii au avut arme automate.

Potrivit AFP, Binali Yildirim a explicat că cei trei kamikaze, cărora nu le-a precizat nici identitatea, nici naționalitatea, au deschis focul asupra pasagerilor cu pistoale-mitralieră înainte de a se arunca în aer.

El a precizat că atacatorii au sosit la bordul unui taxi la aeroport și a dezmințit zvonul că unul dintre teroriști ar fi scăpat, adăugând însă că sunt investigate toate posibilitățile.

Premierul turc a adăugat că traficul aerian a fost reluat începând de la ora 03.00 locală (00H00 GMT).

Binali Yildirim a mai precizat că dintre victime doar un număr mic au suferit răni grave.

“Există o amenințare globală și obiectivul este uciderea de oameni nevinovați. Lupta contra terorismului trebuie să fie asumată de toți”, a spus el.

“Este semnificativ că acest atac are loc exact când ne normalizăm relațiile cu vecinii noștri”, a arătat Yildirim, aluzie la acordul cu Israel de restabilire a relațiilor diplomatice, semnat marți, și la tentativele de reconciliere cu Rusia, mai notează EFE.

 

3 COMMENTS

  1. Nu cred ca obiectivul este ucidera oamenilor nevinovati. Cred ca ar ucide politicieni dar sunt f bine paziti. Obiectivul este institutia atacata, si ca sa doara omoara oameni. Ca asa pot arunca in aer un birou noaptea si ne ar durea in cot de mobilier.

  2. deci inteleg ca s-au detonat la SOSIRI. Si totusi comunicatele spun ca fiind la sosiri, au deschis focul inainte de primul cordon de securitate. Ma intreb unde este acest prim cordon de securitate la Sosiri la noi, pe Otopeni, ca eu n-am vazut niciunul. te poti duce cu bagaj fix pana langa oamenii aia care isi asteapta rudele! (vorbim de cordon de securitate, nu de presupusi “undercover” care fac bilutze si se plictisesc.
    Ma intreb de ce vrem cu tot dinadinsul sa intram in Schengen si sa devenim obiect de aruncat vina pt tarile care cu adevarat isi protejeaza cetatenii (sau ma rog, mai bine decat noi u8nde bugetul e pe aparatura de asteptare, da-l incolo de cordon de securitate…)

Leave a Reply to OviCancel reply