In plina campanie electorala, cu 20 de zile inainte de votul de pe 11 decembrie, Romania nu are un sef al autoritatii care organizeaza alegerile. O improvizatie ce caracterizeaza perfect situatia tragica in care se afla Romania. 

Pe de o parte, liderii politici ai majoritatii parlamentare exprima ingrijorari privind corectitudinea alegerilor, dupa arestarea sefei AEP si fara un presedinte interimar desemnat oficial.

Pe de alta parte, Parlamentul e in vacanta de campanie si n-are de gand sa se reuneasca pentru numirea unui nou sef AEP.

Potrivit legii, Parlamentul este cel care desemneaza prin vot seful AEP.

Mai urmeaza sa auzim declaratii ale parlamentarilor privind impotenta Parlamentului si astfel cercul aberatiei se va inchide.

 

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost arestată preventiv, miercuri seară, în dosarul în care este acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi a două infracţiuni de spălare de bani.

“Mai departe va fi un interimat. Probabil, unul dintre vicepreşedinţi va prelua instituţional, iar apoi vom demara procedura de numire de către Parlament a preşedintelui AEP”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

Acest sef interimar despre care vorbeste liderul PSD Florin Iordache nu a fost desemnat.

Potrivit site-ului oficial, Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea Constituţiei, a legii şi a standardelor internaţionale și europene în materie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că există suspiciuni de fraudare a alegerilor din partea PNL şi USR şi a adăugat că există tineri angajaţi la Guvern care, iniţial, au fost voluntari şi “care sunt postaci pentru premierul Dacian Cioloş”.

“În momentul în care am văzut ceea ce ştim cu toţii, şi anume arestarea preşedintelui AEP, nu vă spun că am început să fiu îngrijorat, şi nu numai eu. Am vorbit şi cu alţi colegi din zona politică şi din alte partide şi toţi împărtăşim aceeaşi îngrijorare”, a spus si presedintele Senatului Calin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă îi este teamă de o eventuală fraudare a alegerilor.

 

8 COMMENTS

  1. E la fel ca cu(cacofonie intenţionat) ”Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: Salariul mediu brut va fi de 4.000 lei în 2021. Vor fi creșteri salariale de 60-70%, în următorii patru ani”
    Ei trăiesc, se hrănesc, se tratează azi şi mâine, au destule bonusuri şi gratuităţi pe termen lung, iar poporul nu trebuie să trăiască, să se hrănească, să se trateze, sau să achite datoriile la stat şi utilităţi azi şi mâine, ci în timp de 4 ani, la limita celor 4 ani, sau după 4 ani de guvernare pentru a fi deposedaţi de bunurile agonisite ani la rănd pe timpul vieţii!
    Oare nu li se face greaţă de vorbele scoase pe gaura gurii???
    🙂 🙂 şi se vor/se cer …votaţi de popor !

  2. Mai conteaza cum se va vota ? Dupa cum se previzioneaza unii, un cerc restrans, cu certitudine stiu numele noului Premier.
    off topic
    Oare cei care trebuiau sa vada emisiunea d-nei Carmen Avram s-or fi uitat ? Degeaba ne uitam noi marea majoritate a cetatenilor, nu duce nicaieri,decat sa ne facem sange rau si sa ne oripilam de dezastrul in care am intrat prin conducatorii zilelor noastre.

  3. Daca doamna era furnizor de softuri cine stie cat de “corecte” oare cum o fi mai bine ? Cu sau fara ea la comanda alegerilor ? Adica “care dai mai mult iti livrez softul ” ! Mai ales ca stim ceva si despre trecutul dansei cand mergea sa sarbatoreasca victoriile lui Basescu si ale PDL-ului deci ar trebui ca PNL-ul cel nou sa protesteze ca le-a saltat colaboratoarea.Vad ca tot PSD-ul protesteaza probabil suparati ca se baga camere video in sectii la numaratoarea voturilor.A trecut si vremea decedatilor in plin avant electoral practicat de un domn devenit f.suspicios in aceste zile.Suspicios ca alegerile ar putea fi corecte ? Stiu,nu a mai intalnit asa o situatie,ii este greu sa se obisnuiasca cu ea.

  4. Decat cu ea , mai bine fara !
    Parca data trecuta , sacii cu voturi i a numarat DNA ?
    Sa i numere si acum !
    Sa numere mai ales banii investiti in campanie !PNL ma doboara cand deschid cutia postala.Numai hartie scumpa !Si bannere multe si scumpe !Si deplasari multe si scumpe !

  5. Poate nu este aberant, ci oportun…
    Poate este mai bine ca seful AEP sa fie indepartat tocmai pentru a nu (mai) serba victorii pe la Restaurantul Pescarus.

  6. …”Parlamentul e in vacanta de campanie si n-are de gand sa se reuneasca pentru numirea unui nou sef AEP. ”
    Aha, sunt in vacanta de campanie, campanie ptr. alegeri, dar fara sef AEP, EXTRAORDINAR!. Asta e Romania indolentei. Nu vor sa se reuneasca pentru numire sef AEP. Atunci sa fim si noi in vacanta pe 11 dec. si sa nu mearga NIMENI la vot.
    Astia din parlament sunt batuti in cap sau ce?, dar salariile lor babane incasate sunt bune, nu? Pentru votarea de salarii si beneficii vin urgent si din fundul tarii, sau din orice VACANTA!
    De aia Parlamentul e considerat o adunatura de putori!. Va meritati numele : putori!
    Conducerile PSD si PNL dorm si ei in papuci la fel, isi calculeaza si viseaza procentele si atat.
    Aici Ciolos a avut dreptate, AEP fiind in subordinea Parlamentului, sa rezolve ei!
    Niciodata nu mi-a placut stilul Basescu. Dar pun pariu daca iesea el de la Cotroceni 2 minute si zicea : Parlamentul sa se reuneasca urgent si sa numeasca sef AEP, erau in pozitia de drepti toti si se executau. Vai de capul lor!, la astia nu merge decat cu biciul pe spate?
    Nu mai merita nimic de comentat.

Leave a Reply to CristinaCancel reply