Cei trei acţionari ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost reţinuţi de procurori, fiind acuzaţi de ucidere şi vătămare corporală din culpă, în dosarul privind incendiul în care 31 de oameni au murit şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi.. Acţionarii Clubului Colectiv, Costin Mincu, Alin Anastasescu şi Paul Gancea, au fost audiaţi în calitate de suspecţi pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă,anunta Mediafax.

11 COMMENTS

  1. După retragerea lui Crin Antonescu,n-a crezut că îmi voi mai dori un președinte,că mai poate fi cineva președinte după ce-a făcut Băsescu.Ei bine,m-am înșelat!
    Klaus Iohannis a trecut testul și în momentele în care chiar a contat,s-a dovedit demn de această funcție!
    Klaus Iohannis e președintele României,un președinte care ă ne facă bine,care a avut răbdare cu noi!
    Demult ar fi spus statul român că Morul e de vină că nu e nici un vinovat,dar Klaus Iohannis a ieșit ca primul cetățean care a solicitat Justiției să găsească și să pedepsească vinovații responsabili de această tragedie.
    Nu mai am argumente ca să suspecteze numai că Iohannis a venit cu planuri ascunse!După 25 de ani de tiranie și ani irosiți,aveam în sfârșit un președinte!

    • Nu doare prostia?
      .
      Are rost rost să-ți reamintesc de retrocedările făcute de către primarul Iohannis pentru FDGR-ul nazist condus de către același Iohannis?
      .
      Ai văzut că Tăușance, individul care, pentru Iohannis, a spălat creiere pe Facebook în campania electorală, le ia apărarea acestor patroni evazioniști și, din 30 octombrie, criminali? http://radu-tudor.ro/mesaj-provocator-patronii-pe-care-i-vreti-executati-in-piata-publica-sunt-vinovati-si-de-lucruri-bune/
      .
      Dacă ar fi scris acel text un consilier de-al lui Ponta, dracu’ îl lua! Dar al lui Iohannis are voie, așa-i, anonimule?

    • Știre de azi de pe Jurnalul Național (despre care am aflat mulțumită paginii de Facebook a lui Răzvan Dumitrescu) despre Sibiul condus de Iohannis:
      .
      03 Noi 2015 – 00:16 – “Bomba! Primaria din Sibiu NU ARE AVIZ DE LA POMPIERI! La fel licee, gimnazii si gradinite!” – http://jurnalul.ro/stiri/observator/bomba-primaria-din-sibiu-nu-are-aviz-de-la-pompieri-la-fel-licee-gimnazii-si-gradinite-700226.html
      .
      De pe dcnews am aflat că tinerii frumoși, liberi, de dreapta și, mai ales, anticomuniști privați vor protesta în curând ca să-i ceară lui Piedone demisia.
      .
      Repede, să i-o ceară și președintelui lor ales, ipocriții!!!
      .
      P.S: Domnul Radu Tudor, ar fi de apreciat dacă ați prelua, la Antena 3, această dezvăluire a cărui autor este colegul dumneavoastră de trust, Dan Constantin. Zic și eu așa…

    • Cred ca Iohannisul tau,care s-a bagat el in fata cam prea exagerat si ca vaca in poza,ar cam trebui sa spuna ce stia despre ce se intampla prin cluburi ca doar SRI-ul este in ograda lui iar el a tratat lucrurile cu “lasa ca merge si asa”. Iar sa nu spuna careva ca SRI-UL nu stia ce se intampla prin cluburi si ce tampenii se puneau la cale prin diferite locuri.

    • Avem, avem presedinte ! Un politruc !
      Stiti care-i situatia in Sibiu unde Iohannis a fost atatia ani PRIMAR ??? Dezastru, la fel ca la Club Colectiv. Iata ce a declarat seful ISU Sibiu, Cosmin Balcu : “Majoritatea Cluburilor din fosta Capitala Culturala Europeana functioneaza ILEGAL din punct de vedere al pericolului de incendiu”.

      Cum, ilegal ? Fostul primar, actualmente presedintele Romaniei ce a pazit ?????

  2. Descentralizare? Tot se cară la Bucureşti că acolo sînt cei mai buni specialişti în toate domeniile şi cînd sînt multe în cascadă se constată că nu sînt condiţii sau sînt depăşiţi de situaţie încît ultima speranţă de viaţă sau de orice: spulberată!
    Ce-i aia distribuire în ţară dacă în Bucureşti sînt cei mai buni profesionişti??? Ce! În ţară îi trimiţi să moară pe capete că, conform spuselor multora: numai în Bucureşti şi doar în Bucureşti ai tot ce îţi trebuie ca să trăieşti!!! Vezi totul despre Bucureşti şi dreptul la viaţă: tocmai din Satu Mare(nu am articulat numele precum recită jurnaliştii: Satul Mare în loc de Satu Mare) sau Baia Mare au trimis nu ştiu ce tratament care nu îl au în Bucureşti, dar, doar în Bucureşti sînt cei mai buni specialişti!
    – ASTA E REFORMA DE ANI DE ZILE ÎN CARE AU REDUS PATURILE ÎN SPITALE, AU INVESTIT BANI EUROPENI SAU ADUNAŢI PRIN CARITATE PENTRU SPITALE(vechile clădiri de spital închise de PDL şi posibil retrocedate prin fabrici de acte) ŞI CÎND E VORBA DE TRATARE: ÎNCHIS SAU NU AU LOCURI SUFICIENTE, DUPĂ CÎŢIVA ANI SPITALUL E PROPRIETATEA CELUI/CELOR CARE AU SEMNAT ACTELE PRIVIND INVESTIŢIILE!!!
    ASTA SE ÎNTÎMPLĂ ÎN ŢARĂ CU MULTE DIN OBIECTIVELE DE STAT CARE ÎN URMA INVESTIŢIILOR AU AJUNS SAU VOR AJUNGE LA PRIVAT!
    Vedeţi alternativele: perindări prin faţa camerelor, scandal cu şi între politicieni care acum s-au depăşit pentru ceva timp pentru incidentul de acum 3 zile şi iar vom avea circ şi bălăcăreală dar speranţele de a face dreptate real…greu pînă la niciodată! Doar aşa se spulberă speranţele oamenilor care devin imuni la tot ce se întîmplă, imprevizibilul înlocuit cu previzibilul încît şocul e mare. Vom trăi şi vom vedea.

    • Corect,totul se vrea dus la privatizare mai ales de penelisti ca ei doar la asta se pricep,si sunt disperati sa ajunga cat mai repede la ciolanul care asteapta inca neprivatizat,dar in care s-au bagat o groaza de bani adunati de pe la noi,bani pentru modernizare.ASA ESTE IN CAPITALISMUL CASTIGAT LA LOTO.Se ia privata si se vinde la fiare vechi, sau daca are ceva aparatura o mai exploateaza ceva tip pana isi face patronul suma sau se plictiseste si vrea sa plece in tarile calde sa-si traiasca viata,Si atunci se dezmembreaza totul si se vinde pe bucati ca sa iasa castigul mai mare.IAR NOI,ALEGATORII LU’ PESTE ,RAMANEM CU INJURATUL.

  3. Dar unde e prezumtia de nevinovatie? Unde e Paris care imi explica mie ceva pe aici zilele trecute de prezumtia asta de nevinovatie? La astia nu se aplica prezumtia de nevinovatie?

Leave a Reply to MădălinCancel reply