adrian_iovan_pilot_31552200

Pilotul Adrian Iovan a efectuat, în ultimii doi ani, aproape 30 de zboruri pentru Agenţia Naţională de Transplant, multe dintre acestea chiar cu avionul din accidentul în urma căruia şi-a pierdut viaţa, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, coordonatorul de transplant Victor Zota.
“Au fost cel puţin 20 de zboruri făcute de Adrian Iovan, în 2013, cu medicii din Programul naţional de transplant. În 2014, au fost două zboruri, cel de luni (ziua accidentului – n.r.) fiind şi ultimul”, a precizat dr. Zota.
În 2012, când în România au fost făcute mai puţine transplanturi decât în 2013, Iovan a participat la “peste cinci misiuni”, a mai spus coordonatorul de transplant.
Potrivit lui Zota, multe dintre misiunile pentru ANT la care a participat Iovan au fost efectuate cu avionul de tip BN2 care, luni, a aterizat forţat în Apuseni, în urma accidentului pierzându-şi viaţa pilotul şi studenta Aurelia Ion.
Tot Victor Zota a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că avionul implicat în accidentul din munţii Apuseni şi pilotul Adrian Iovan era preferaţi de medicii din misiunile de transplant, care întrebau mereu “dacă este liber BN2-ul”.

57 COMMENTS

    • in tara asta e litera de lege pentru securisti ca victimele si eroii sunt vinovati de crima sau talharia la care sunt supusi.

    • pai normal, ca n-o sa fie de vina toata clasa politica si cei pusi de ei pe pile in functii prin jaful si bataia de joc pe care o practica de la revolutie incoace.

      Se vede acum ca s-a furat in draci de la buget, softurile facute la misto nu functioneaza, avioanele nu-s dotate cu ce trebuie pentru localizare, stam bine doar pe hartie.

      nici nu stiu daca sa mai zbor cu Taromul.

    • sunt foarte multi care isi inchipuie ca se pricep la toate dar ei saracii nu pot nici un fir de logica elementara sa duca la capat si printre ei multi ziaristi.si toti astia se pricep mai ales la pilotat avioane,localizari de epave si demisii de ministrii.

  1. Domnule ziarist aveti curaj sa spuneti pe post ca Bogdan Turcu ce a fost soferul lui Rares Manescu si are o facultate facuta la misto ca a ajuns director salubrizare la sectorul 6? Oamenilor faceti ceva ca altfel tot asa va fi. Nu e nevoie decat sa-l sunati pe acest Bogdan Turcu si va veti da seama in ce putregai traim. Nu e posibil ca un sofer ce nu a facut real o facultate sa ajunga director. Eu tot repet . sunt curioasa daca veti lua atitudine

    • si ca Ramona Manescu, aceasta specialista PNL in transporturi, e Ministrul Transporturilor.
      Stroe de la Interne e PNL, Nicolescu de la Sanatate e de la PNL,
      Toti ca brazii, cu experienta, competenti si curajosi … de doua zile se ascund pe unde pot.. aia, femeia, o fi la coafor sau la cumparaturi la Milano

      ba, avea dreptate Basesu, suntem cu un picior in prapastie!

  2. Asa este domnule Radu Tudor, insa acum l-am pierdut pe Iovan, ar fi putut sa mai faca inca pe atatea zboruri..iar Cristian Tudor Popescu face declaratii halucinante, cum ca se abtine sa-l declare erou pe Iovan

  3. d-le RADU TUDOR ,stiti ce ma intreb eu,dupa toata aceasta mascarada oferita de autoritati ????? ce facem daca realmente intram in vreun razboi sau in caz de cutremur ????? pai,astia (scuze de limbaj) nu sant in stare de nimic,domnule,de absolut nimic !!!! domnule, chiar nu se gasesc niste oameni seriosi,onesti si cu bun simt,sa faca treaba in tara asta ???? sa inteleg ca niste sateni au fost mai tari si mai destoinici decat toate asa zise-le capete din fruntea tarii ????? domnule RADU TUDOR,este GRAV,GRAV,GRAV !!!!!

  4. ,,Autoritatile nu au stiut sa citeasca coordonatele?,,,,,,,,,Doamne…in miinile cui se afla destinele romanilor???

  5. EXTRAORDINAR!
    Toata presa din Romania si toate posturile de televiziune,(chiar si cele generaliste),arata cu degetul spre adevaratii vinovati si anume actualii guvernati numai voi le luati apararea.

  6. Pentru Dl,. Codrin Stefanescu
    https://www.youtube.com/watch?v=dFjH0v-lli4; https://www.youtube.com/watch?v=vU2bwrc2ox8
    https://www.youtube.com/watch?v=26xr6cLb04o
    https://www.youtube.com/watch?v=TXzwdBot6Co

    Pentru numele lui Dumnezeu intrebati oamenii care-au lucrat si intretinut acest aparat.

    In toata lumea acest aparat este folosit cu succes, este unul sigur, manevrabil decolare/aterizare pe teren scurt, cu amenajare minima.

    Rog pe invitatii dvs. sa nu mai arunce cu vorbe nefiind informati, ori de meserie.

    Pana la urma e asa cum aminteam intr-o postare anterioara. “Autoritatile” il vor scoate vinovat pe cine credeti, pe acest om cu peste 16000 de ore de zbor.
    Greseala este posibila si la acest as al aerului, numai ca pana una alta “asii” de la sol au gresit flagrant.
    O tacere suspecta din partea autoritatilor aeriene, piloti, colegi ai celui plecat spre cerul vesnic albastru.

  7. Un Om deosebit !!!! a scapat dintr-un accident si ……pacat , a trebuit sa sfarseasca asa din incompetenta si nesimtirea celor care aveau datoria sa-i salveze.
    Dumnezeu sa-l odihneasca si pe el, si pe fata care nu a mai reusit sa-si indeplineasca Visul !!!!

  8. Ieri, Gadea voia demisii. Azi, expres, vrea demisia lui Stroe. Corect. Mie Stroe imi pare un om cu mintea aiurea, ori viseaza ori doarme pe el. Dar, mai Dle. gadea, cum ramane cu serviciile, cu serviciile, cum ramane, zicem si noi ceva???? Din nou, Radu Tudor este printre ffff putinii care vorbesc despre lucruri “de nevorbit” Adica, da, te-am auzit vorbind despre sts si ma mai refeream si la gazele de sist.

  9. MĂSURI CE TREBUIESC PUSE IN VIGOARE DEÎNDATĂ:
    1.ELIMINARE DIN POLITICĂ,
    2.INTERZIS DE A MAI DEŢINE O FUNCŢIE PUBLICĂ PE PERIOADĂ NELIMITATĂ,
    3.PENAL – INFRACTORI – PEDEPSE EXEMPLARE,
    4.DAUNE PÎNĂ SE VOR SĂTURA DE SCAUNE, FUNCŢII ŞI BANI NEMUNCIŢI: DAUNE MORALE, FIZICE, DAUNE PENTRU PREJUDICIEREA IMAGINII(AU FOST BĂLĂCĂRIŢI DE POLITICIENI ŞI CONDUCĂTORII DE INSTITUŢII ENORM),
    5. FAMILIILE ACESTOR OAMENI, CHIAR ŞI EI CA INDIVIZI VĂTĂMAŢI, PLUS REPERCUSIUNILE ÎN VIITOR, TRAUMELE PSIHICE, LE VOR SIMŢI TOATĂ VIAŢA LOR !!!
    PĂCAT, CĂ SUNT NIŞTE OAMENI CU DEMNITATE, RESPECT, BUN-SIMŢ, DE ACEŞTI OAMENI ARE NEVOIE ŢARA, ACEŞTI OAMENI SUNT IDENTITATEA ŢĂRII!!!

  10. Nu pot sa nu imi pun intrebarea: Ce s-a intamplat de aceasta data cu acest avion? Si, evident, de ce a urmat tot ce a urmat?

  11. Deci aia de la romatsa au permis decolarea unui avion, dar ei habar’nu aveau cu ce e dotat acel avion. Asta reiese, din moment ce ei nu aveau aparatura necesara sa receptioneze acel semnal de urgenta. Dar am auzit ca cica acea frecventa de emisie nu mai e folosita din 2009. Bun, zic, dar avionul celalalt care a receptionat mesajul de urgenta, de unde mama ma-sii avea acea aparatura, daca ea nu mai e folosita. Si sa tinem cont, e vorba de un avion ce era dotat cu aparatul respectiv; iar astia de la romatsa, la sol, adica intr-o institutie, nu aveau acel aparat cu care sa receptioneze mesajul de necesitate. Astia isi fac meseria “bun”.

    Iar Stroe ala e un nesimtit, tot asa a procedat si in alte cazuri. Vezi cazul “politistei din Bals”, vezi cazul lui Ionut – baiatul ce a avut piciorul rupt la protestele din ian.2012. Letargie, dezinteres si indiferenta.

  12. Ii multumim lui Adrian si Dumnezeu sa fie cu el.Dar as fi vrut sa continuati ,,povestea” asta trista cu ce s-a intamplat cu trupul lui care a fost lasat incarcerat de autoritati pana dimineata la ora 5 si tot satenii l-au descarcerat si l-au tarat pana a fost preluat de ambulanta.Astazi Romanita Iovan a solicitat un avion pt transportul lui Adrian la Bucuresti si….evident nu s-a putut.Bani nu sunt pt sanatate,nu sunt nici pt moarte, sunt doar pt luxul lui Tonta ,Zgonea….

  13. Cand se va plimba primmincinosul tarii cu koabitacul in avionul nostru de lux sa-i bantuie cele doua fiinte nevinovate care au pierit si care nu au avut sansa sa calatoreasca cu o aeronava corespunzatoare

  14. Am urmarit intens subiectul privind acest teribil accident si tot ce s-a scris si declarat despre acest accident, dar nu am reusit sa aflu daca medicul Zamfir a facut tot ce se putea face pentru a-l scoate pe pilotul Adrian Iovan dintre fiarele avionului. Medicul a declarat ca a incercat sa-l scoata si ca acesta avea piciorul prins intre fiarele avionului, astfel ca nu a reusit. S-a rezumat la a mai spune ca mai apoi a devenit inconstient. Intrebarile sunt: medicul a depus toate eforturile pentru a indeparta resturile avionului si a-l scoate pe pilotul care tocmai le-a salvat viata asa cum chiar el a spus ca suntem in viata datorita lui Adrian Iovan? puteau ceilalti medici raniti sa-l ajute cumva la indepartarea resturilor avionului si la eliberarea pilotului (ranitii dupa cum spunea doctorul Zamfir au iesit singuri din avion si s-au indepartat de avion si el a scos-o doar pe tanara stundenta)? Aceste aspecte apreciez eu ca nu au fost lamurite sau nimeni nu s-a gandit sa insiste asupra lor. Din declaratia medicului Zamfir am ramas cu impresia ca nu s-ar fi depus toate eforturile pentru scoaterea pilotului.Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

    • @ mioara
      nu te gandesti ca si medicul zamfir a cazut si era ranit?sau crezi ca dupa o cadere cu avionul devii mai sanatos,mai puternic?

      • Medicul Zamfir a avut rani usoare, care nu i-au pus viata in pericol, el a coborat pe picioarele sale pana la masina care i-a transportat la salvare asa cum a declarat. Daca a reusit s-o scoata pe studenta din avion si sa o resusciteze timp indelungat putere a avut, ca astfel nu putea sa faca aceste operatiuni…

        • @medina
          hai sa incercam cum te-ai simti tu dupa o pabusire incearca sa te arunci de la numai 10 metri,nu de la 2000,sa te vad cum mai salvezi pe altii..medicul zamfir sunt sigur ca a facut TOTUL ca sa-i salveze

  15. KOREKT!!! FELICITĂRI GÎDEA ŞI TUTUROR DE LA A3 PENTRU TOATĂ ZIUA, ACUM GÎDEA PUNE CAPAC LA TOŢI MORMOLOCII CARE CLĂMPĂNE NON-STOP LA ADRESA D-lui ARAFAT, FELICITĂRI !!!DLUI ARAFAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Potrivit lui Gheorghe Vieru, şeful Serviciului Medico Legal (SML) Alba, Adrian Iovan a murit din cauza unui şoc traumatic şi a şocului hipotermic, iar tânăra Aurelia Ion din cauza şocului hipotermic şi a unor tulburări respiratorii. „Pilotul a murit din cauza şocului traumatic şi a şocului hipotermic, asta înseamnă că a suferit un politraumatism cu fracturi pe membre şi fracturi costale şi expunere la frig. Fata a murit din cauza unui şoc hipotermic şi a unor tulburări de dinamică respiratorie cauzate de un traumatism toracic”, a precizat şeful SML pentru „adevarul.ro”. Echipa de medici legişti care a efectuat autopsia a fost condusă de doctorul Gheorghe Vieru, şeful SML Alba.

  16. DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE PE AMINDOI !!!D-LE RADU TUDOR,VA ROG SA RAMINETI ASA CUM SINTETI SI SA LUPTATI PENTRU A PUTEA ARATA SI DE ACUM INCOLO TOATE PORCARIILE SI NELEGIUIRILE CARE SE INTIMPLA IN TARA ASTA FRUMOASA IN REGIMUL ACESTUI NELEGIUIT DE PRESEDINTE.AU RAMAS MULTI OAMENI DE AI LUI IN MULTE FUNCTII,DAR NICI CEI DE ACUM NU SINT CU MULT MAI DEOSEBITI.TOTUSI SPERAM CA D-L PONTA SA REALIZEZE ACEST LUCRU SI SA MAI SCHIMBE CITE CEVA IN FELUL CUM IA DECIZII PENTRU NOI SI MAI ALES CU CINE.
    Mioara Korban,Sighisoara

  17. a verificat cineva daca ce a spus pilotul invitat in aceasta seara la sinteza zile este adevarat? ca romania nu este intregistrata la sistemul acela rusesc? si daca este cand anume s-a facut inscrierea, poate nenorocitii au depus rapid cererea dupa accident

  18. Va rog sa dati click pe link-urile acestea! Si dati un click pe aeronave. Va va aparea culoarul de zbor in timp real si in stanga sau intr-o fereastra ce apare automat, va vor aparea datele referitoate la aeronava, viteza, altitudinea, latitudinea si longitudinea in timp real. Pentru toate aeronavele ridicate de la sol din traficul intern si international!

    Astfel incat, eu despre supraveghetorul de trafic aerian care coordona cursele la acel moment, nu am auzit discutandu-se nimic pana la ora asta! Pentru ca, el e personajul cheie din toata povestea!

    Lui ii apar pe ecranul radar mult mai multe informatii decat acestea, la care avem acces toti si care sunt arhisuficiente!

    Supraveghetorului de trafic aerian ii apar mult mai mult decat aceste informatii pe ecranul de supraveghere, referitor la toate aeronavele aflate in aer. Plus de asta, daca vreo aeronava dispare de pe ecranul radar, ii apare o alarma cu semnal intermitent vizual si tiuit sau un alt semnal audio, adica are si semnal acustic care il atentioneaza.

    In momentul in care de pe ecranul radarului dispare o aeronava, exista proceduri. Asfel incat, supraveghetorul de trafic aerian trebuie sa ia legatura cu comandantul aeronavei respective, sa il intrebe ce se intampla si care este situatia, daca nu poate intra in legatura cu comandantul aeronavei el verifica semnalele de alarma emise de aeronava (baliza de semnalizare, ecolocator), daca nu primeste niciun semnal, el are obligatia sa alerteze echipele de la situatii de urgenta, comunicandu-le toate informatiile, adica punandu-le la dispozitie toate datele.

    Intrebare: toate aceste lucruri legate de supraveghetorul traficului aerian, ele s-au intamplat?!

    Si daca un ministru politic sau mai stiu eu ce, ar trebui schimbat, demis, atunci supraveghetorului de trafic aerian ce ar trebui sa i se intample? Sa fie bagat direct in puscarie, cumva?!

    In orice caz, eu nu ma astept sa primesc niciun raspuns sau vreo informatie coerenta din media romaneasca.

    http://www.flightradar24.com/44.65,27.28/7

    http://planefinder.net/

    Despre transponder, ecolocator, baliza de semnalizare, aveti informatii la acest link. Dupa aceasta denumire, puteti cauta pe net si veti descoperi zeci de modele scoase la vanzare si de informatii referitoare la acestea, functie de distanta pana la care pot emite semnalele, de voltajul la care functioneaza, de pretul la care se pot achizitiona si de principiul de functionare.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Distress_radiobeacon

    P.S.: Am publicat manualul de bord al aparatului de zbor pe aici. Bineinteles ca nu l-ati publicat! Ati considerat probabil ca materialul nu e important sau ca mesajul oricum, nu are nicio relevanta. Cine stie…

    Anyway, va doresc multa sanatate! Bafta.

  19. Domnul Ponta a comentat raportul încă MCV,(că nu mai scăpăm de el se pare) spunând că indiferent de interpretările politice,ROMÂNIA a făcut progrese substanțiale.Permite-mi să-i dau un scurt răspuns premierului Ponta.ROMÂNIA nu poate face nici un progres,doar regres social și politic,cu Băsescu Traian la Palatul Cotroceni.E doar regres social să reduci TVA-ul la pâine(necesară măsură dar asta faci în situații de război când economia e șubredă)E regres politic și social să renunți la ceva că un președinte ilegitim face criză de nervi

  20. Ori de câte ori iese premierul și spune că ROMÂNIA e mai bine,îi acordă lui Băsescu Traian felicitări,că vezi doamne dacă Băsescu rămâne la Cotroceni și își încheie mandatul,și ce bine a dus-o ROMÂNIA și cetățenii ei,coabitând!Este foarte posibil ca românii totuși să-l voteze în număr mare pe domnul Crin George Călin Antonescu,președinte.dar imediat ce pleacă Băsescu,primul reproș de la cetățeni,poate soldându-se cu ieșirea lor în stradă,va fi De ce nu ați scăpat de Băsescu?
    Domnul Ponta ne-a dus în starea psihică încât să acceptăm să mâncăm un sandwish cu fecale.Acum,încearcă să ne convingă și să ne placă.
    Ponta e foarte aproape de a face aceeași greșeală ca Ceaușescu.Ori de câte ori se ducea nea Nicu în lume,ROMÂNIA și românii sunt bine!Hop și Ponta cu ROMÂNIA a făcut progrese uriașe în cida interpretărilor politice,deci practic spune că o ducem bine!

  21. nea iovan n a vrut s o imparta.i a dat headshot la garoiu ce o bulea pe ciumafaia cu batic cat eroul nostru chilota avioane.,,a gresit garoiu fereastra de vizitare si i-a dat iovan ketchup pe motiv de trespassing.pe ala nu l-a salvat.

    mai dar ce merge afacerea cu transplantu! sunt siguru ca ii mana umanitarismul si profesia nobila dar zic si eu asa,sunt rautacios, ca doar traiesc in rumunia si statu ruman il cumosc prea bine precum si pe rumani.,
    mda..sigur,numa eroi frate numa eroi.

    apropo,
    dar ce stat roman transplantator avem!zici ca e pe bune!are si agentie nationala de transplant!?nici nu zici ca sunt neste clanuri de burtosi si bashiti care-l compun!!

    Acum serios vorbesc cand zic

    medicul ala era vioi,de ce a lasat fata in zapada sa inghete?inteleg ca eroul pilot era prins in table dar fata de ce a lasat-o eroul astalalt sa inghete ca caine?
    bunii mei medici cand e vorba de pielea lor nu mai sunt asa “eroi care salveaza vieti”.deh,sint si ei rumani,ce sa le ceri.

    ce se mai invaltoreaza televiziunile,m-a spart cu avionu”,
    ca ce stat tembel avem

    pai acuma ati vazut stimabililor ca statul asta e o bashina cretina\?!!

    asta e catastrofa?! sa vina un cutremur serios sau doar

    gerul si viscolul sa vezi atunci catastrofa si stat ruman!

    nu stiu ma frate ce tara e asta,gagautzia,ar fi caraghioasa in tembelismul prostia hotia ei daca n as trai in ea

    • scuze pt mesajul noir|sarcastic dar dupa atatia ani de porcarie ce am vazut si trait in tara asta nu mai cred in nimic.
      ala huo ala huo se prosteste animalul 🙂

  22. Am urmarit cu mare atentie aproape toate posturile de televiziune care relatau despre accidentul aviatic.Punand toate informatiile cap la cap am ajuns la concluzia ca am asistat la o crima in direct. Adica, parerea mea este ca totul a fost, aproape bine, pus la punct de catre servicii pentru a plati niste polite. Nu contau cele 7 persoane care erau programate sa moara. Erau doar victime colaterale pentru satisfacerea dorintei de razbunare a unui dement.Este de necrezut ca institutii dispunand de tehnica de ultima generatie, care-ti da fiori numai cand afli ce poate face , sa nu fie in stare sa repereze corect locul epavei, mai ales ca domnul doctor le-a data toate detaliile. Numai Dumnezeu a vrut ca acei satenti minunati si curati la suflet sa apara si sa le dea planul peste cap. Si mai presus de toate sa vorbeasca.Mi-a atras atentia privirea domnului doctor.Spunea multe, foarte multe.Si inca ceva. Au disparut din atentia noastra (oare?) Nana, petitiile ,scandalul Neuland , dosarele…?

  23. un pensionar se trezeste peste noapte cu pensia taiata si este pus in situatia de a munci pentru as-I castiga existent. se intoarce la meseria pe care o stia cel mai bine si are un accident de munca.nu are nicio sansa de supravietuire datorita traumatismelor, frigului si mai ales ruinei de system din tara in care traia.de catre cine sa fie el salvat intr-o ruina de tara care n-a mai fost capabila sa-i plateasca pensia?

  24. Foarte tare INTEROGATORIU la care l-a supus Ursu pe Arafat. Omul a avut ocazia sa explice tot. Mi-ar fi placut sa ii luati la intrebari pe Opris si ailalti sefi de la servici(chiar si in absenta), cum genial si cu ffff mult curaj a facut Adina Anghelescu. Cind mai vine pontescu la voi sa puneti URSU pe el. (am vazut-o pe fata aia care a fot la voi si acum e labe1 care ii tragea din toate partile intrebari ffff tupeiste lu pontescu si el a raspuns senin la toate, asa sa vada si telespectatorii labeunisti ca asta a avut raspunsurile la el. Ati avea mult de cistigat daca ati pune pe unul cu tupeu sa-i ia interviu lu pontescu; nu va fie teama se descurca asta ca e uns cu toate alifiile.)

  25. TITLUL DIMINEŢII NU ESTE CORECT,,SALVAREA RĂNIŢILOR, UN PRIOECT RATAT”sau cam aşa ceva, mai bine era,, salvarea răniţilor,program abandonat” al guvernului, oricare ar fi el politic!!!
    (apropo de cutremur, se simte o huială repetată in scoarţa pămîntului, nu l-am simţit ca zgîlţîitură, doar ca putere mentală, o încărcătură uriaşă, e o zi urîtă azi, dar încerc să fac ce pot, sper şi vreau să nu fie afectată ţara noastră)

  26. armata noastra de jandarmi stsisti sristi samd, alti isti,este uriasa.
    multi bani s-au prapadit inutil pe institutiile statului cel mai mult decat inutil,parazit-ghertos.
    gusatii umbla numai in masini de lux,sa vezi cum isi reinoiesc iar parcul auto.acusica.
    un avion sanitar de doamne ajuta n-au putut sa ia.daca nu iese banu’ nu-i intereseaza.
    de la sefu’ statului(rahatu ala basit)pana la cotcarii cu salarii de jdemii de oiro din fruntea “institutiilor statului”
    totul e o balega basita si corupta.

    dinastii de
    incompetenti,neamuri,nasi,fini,sotii,soti,familii,toti niste incompetenti ce s-au tras unul dupa altul la cascaval,astia
    sunt Statu’ rumun.ala de drept.
    statul arata ca besescu,o dihanie stramba ticaloasa parazita.si neagra.

    armata de jandarmi de servicii si de judecatori/procurori toti corupti si imputiti de basina,trai de nabab si bani usor facuti,
    se remarca doar in lupta cu poporul si apararea clanurilor de interlopi gusati ce conduc tara.procurorii danseaza manele cu sefii clanurilor de garoi.

    la urmatoarea parada de ziua nationala
    eu zic ca astora sa le faca un drum pe langa Arcul de Triumf.sa-l ocoleasca.
    ce triumf nene?ce jeg de tara! ce jeg de stat!

  27. propun ca guvernul sa cumpere vreo 70 de asemenea avioane,dar nu noi ci ca acestea,de vreo 40 de ani sa le foloseasca toti parlamentarii,guvernul si asa zisul presedinte…bineinteles,sa fie automate,fara piloti,ca aia nu au nici o vina,ar fi pacat sa moara si pilotii

  28. Dacă aş fi în locul familiei, le-aş interzice politicienilor să vină la înmormîntare, nici coroanele nu le-aş primi, că…i-au salvat…de la chinurile la care politicienii supun poporul acestei ţări, nicidecum, de la moarte prin frică, chinuri groaznic de urîte, îngheţaţi, flămînzi, neajutoraţi, ne apăraţi de animalele flămînde cu 2 sau 4 picioare…
    DUMNEZEU SĂ LE ŢINĂ ŢĂRÎNA UŞOARĂ !!!

  29. Totusi domnule radu tudor hai sa nu batjocorim semnificatia sintagmei salvator de vieti si sa o atribuim total eronat unui pilot care conduce un avion ,pe logica asta si soferul de ambulanta care duce organul de la aeroport la spital e tot salvator de vieti ceea ce mi se pare chiar o exagerare.Parerea mea ca chiar si in cazul accidentului propru zis sintagma pilotu este salvatorul vietile celor cinci supravietuitori este un pic cam trasa de par .Credeti ca in cazul titanicului comandantul este considerat salvator de vieti chiar daca uni oameni au supravietuit dupa ce echipajul vaporului a lovit vaporul de gheata ? Nu putem numi salvator o persoana care prin decizile sale posibil gresite duc la un accident de avion, masina, vapor, tren.Un sofer auto care merge pe drum intra intrun pom din cauza neatentiei la volan face accident moare el si inca un pasager dar inca 2 pasageri scapa cu viata il putem numi salvatorul celor 2 persoane care au scapat?

    • pilotul a fost calificat drept salvator de vieti de medicul radu zamfir, unul din supravietuitori. mergeti dvs la spital sa-l convingeti ca minte….

      • daca am o alta parere decat doctorul zamfir asta nu inseamna ca eu spun ca doctorul zamfir minte ,sa stiti ca si huidu cand a facut accident cu masina si a omorat 3 persoane a si reusit sa salveze sotia copii si bona cu care era in masina , in ochii sotiei bonei si copiilor huidu e un salvator ,in ochii celorlalti cat si al justitiei huidu este vinovat .Dumnezeu sa il odihneasca si sa il ierte pe domnul Adrian Iovan dar hai totusi macar cei din mass media sa nu se joace cu proprietatea termenului de salvator de vieti

        • cind esti pe contrasens cu masina la 100km/h cu nevastii si copiii in masina orice te poti chema, numai salvator nu….

  30. Domnule Tudor,am in familie un cadru militar,el este inginer de instalatii,dar in cadrul armatei.Acum ceva ani,omul a avut un accident minor de masina,la iesirea din Bucuresti spre Giurgiu.N-a patit nimic,dar imediat a sunat la Parchetul Militar,a anuntat incidentul si au venit aia in cateva minute si au facut ancheta,pentru ca un cadru militar a fost implicat.L-am intrebat cum naiba au venit aia imediat si mi-a zis ca sunt obligati sa anunte imediat daca sunt implicati in orice fel de situatie.Ce vreau sa spun acum este: cum dracu’ nu s-a implicat armata,Parchetul Militar in cautare,avand in vedere ca fata,chiar daca era anul V,ea era medic militar in devenire?Ca sa nu mai zic,ca si Iovan inteleg ca era tot pilot de aviatie militara,chiar daca acum era civil.Mai este valabil ca armata se ocupa de oamenii ei indiferent de ce hotarasc ceilalti?Trebuia Parchetul Militar sa se autosesizeze si sa faca tot ce poate sa gasesca fata(implicit si pe ceilalti) ranita la datorie? Da sau nu?
    Apoi,”statul de drept” l-a umilit pe Adrian Iovan inca o data.Dupa ce i-a taiat pensia de ani buni si nu i-a dat nimeni banii inapoi,dupa ce ca nu l-au cautat si l-au lasat sa crape acolo ca un caine,dupa ce au facut ancheta la fata locului,netrebnicii l-au lasat acolo,sa-l care satenii pe barne ca pe un cerb impuscat.De ce? N-au fost in stare nici macar sa-l duca de acolo demn,ca pe un om,nu mai zic ca pe un erou.Este normal ce-a facut IML Alba sau Cluj,care dintre ele o fi fost?Daca era o ruda de-a lor tot asa o lasau in padure s-o aduca jos cine vrea?Pe astia ii trage cineva la raspundere?Nu mai zic ca daca ar fi declarat cineva si fata decedata acolo sus,la fel ar fi patit si ea….’norocul’ cu ea a fost ca au crezut ca mai pot face ceva pentru ea si d-aia au carat-o prima jos,altfel ar fi zacut si ea pana la 4 dimineata acolo ca un caine.Astia sunt oameni sau animale?Sper sa raspunda la aceste intrebari si Parchetul Militar,si IML….
    Dumneavoastra credeti c-o vor face?M-as bucura sa ii intrebati dv.,cei de la Antena3, pentru mine,de ce au facut asta,de ce i-au lasat asa….

    • din pacate parchetul militar nu are atributii sau capacitate sa gaseasca oameni raniti pe virf de munte. una e o tamponare pe sosea, alta e prabusire de avion in apuseni. da, “statul de drept” l-a umilit fara margini pe iovan prin taierea pensiei dupa 16.000 ore de zbor. despre modul in care s-au transportat decedatii, nici nu vreau sa mai vorbesc acum, imi da frisoane

  31. Radule si cind te gindesti,ca acest erou,era un pensionar nesimtit,pe care unii deontologi din presa il atacau cu pensia prin 2011,iar acuma il facerou,ce nemernici.Acesti infami nu stiu ca asta este diferenta intre noi pensionarii nesimtiti si ei,caci noi am fost pregatiti sa ne dam viata pentru semeni atunci cind ni se cere.Amin.

  32. Valentin Vasilescu
    Today at 10:03 AM
    http://romanian.ruvr.ru/2014_01_24/Cum-a-ratat-aterizarea-fortata-Adrian-Iovan-0339/
    daca la romatsa, aviatia civila sau aviatia militara mai existau cit de cit profesionisti, ar fi inteles imediat manevra pe care a facut-o Iovan si unde si-a propus sa aterizeze fortat. si l-ar fi ajutat inca
    de cind era in aer. acelasi lucru e valabil si pentru specialistii la care a apelat presa din primele minute de la aflarea vestii legate de acest accident. si care n-au fost capabili sa descifreze cit de simplu
    si eficient a gindit Iovan. dar din pacate i-a lipsit foarte putin sa-i iasa. asta arata cit de veche e practica promovorii incompetentei sustinuta politic in Ro.

Leave a Reply to omu'Cancel reply