Alina Mungiu Pippidi a scris un comentariu pe romaniacurata.ro despre alegeri, arestari, amenintari si politica. Iata cel mai important fragment :
———————————
“De ce poate PSD candida în aceste alegeri? Pentru că, deşi are datorii de 30 de milioane de lei, a trecut o lege ca să le poată amâna. Şi cum o să le plătească, chiar dacă le amână, că de la buget nu se vor acoperi datoriile istorice, ci doar cele de campanie? Vânzând bilete la şcoli de vară?
Iar PNL nu stă mai bine – şi la asta, ca şi la legea electorală, a făcut blat pentru că au şi ei datorii de peste 16 milioane de lei – au început să dea înapoi sedii pe care nu şi le mai pot permite. Unicul motiv pentru care aceste partide mari, şi sateliţii lor, ca în cazul PSD, mai sunt în circulaţie este pentru că manipulează legile ca să scape de faliment. De cel financiar, ca şi de cel moral, pentru că de la cinci miniştri condamnaţi penal în sus un partid ar trebui închis pentru crimă organizată. Cu toate astea, PSD, ALDE (număr record de fideli de-ai d-lui Tăriceanu la zdup), PDL-PNL continuă, pentru că abuzează legea. Doar preşedintele Iohannis ar fi putut opri legea privind protecţia conturilor partidelor de datornici în timpul campaniilor electorale – dar nu a făcut-o. A promulgat-o.
Au libertatea să mai acumuleze datorii pe credit, credit întreţinut sută la sută din corupţie – lasă că o să găsim noi o cale să vă plătim când ajungem la putere. Economia politică a partidului la noi e favoritismul instituţionalizat – firmele favorite dau înapoi zece la sută din valoarea contractelor cu dedicaţie – sau mai mult. Asta priveşte toate contractele – de asta au probleme cu DNA mai mult de jumătate din şefii de consilii judeţene şi aşa de mulţi primari. Degeaba arestăm candidaţii, primarii şi baronii dacă aceleaşi organizaţii pentru care erau colectaţi aceşti bani continuă să îşi plaseze agenţii colectori în poziţii strategice. Falimentul partidelor tradiţionale nu e nicăieri mai evident decât în Bucureşti.
Şpaga din dosarele DNA, o mică parte din ce avea loc în realitate, e prezumată la peste o sută de milioane de euro la primarii PSD Vanghelie şi Onţanu. Zeci de milioane numai din parandărăt au trecut, conform procurorilor, şi pe la primari PNL ca Andrei Chiliman. Primari PDL ca Băsescu, Videanu sau Negoiţă s-au ales cu terenuri şi case spectaculoase pe care nu şi le puteau permite. Prejudiciile sunt şi mai mari ca şpaga, deşi nu au fost integral cuantificate.
Cine poate estima prejudiciul adus de faptul că un primar preferă să cumpere voturi ducând pensionarii în Grecia pe banii primăriei sau anvelopând blocuri private, dar neconstruind în întreg mandatul nici o parcare publică sau subfinanţând spitalul judeţean, care nu mai are bani de dezinfectanţi? Această formă de crimă organizată poate şi trebuie curmată. DNA a făcut tot ce-a putut – a arestat nu doar primari de la toate partidele astea, dar şi candidaţi ca Ludovic Orban sau Olguţa Vasilescu, care continuau şi în campania asta asemenea practici. Cât de prost trebuie să fii să nu înţelegi semnalul? Degeaba arestăm candidaţii, primarii şi baronii dacă aceleaşi organizaţii pentru care erau colectaţi aceşti bani continuă să îşi plaseze agenţii colectori în poziţii strategice.
Tot ce se putea face ca investigaţii sau procese civile s-a făcut, de către o presă restrânsă ca număr, dar devotată, sau de asociaţii civile ca Salvaţi Bucureştiul. E timpul să facă şi votanţii ceva. Din păcate, nu toţi au ce face. Bucureştenii sunt privilegiaţi. Ei pot vota un primar care nu va fura şi va pune capăt furtului, care luptă cu corupţia Capitalei de zece ani. Nicuşor Dan, matematicianul olimpic, cu toate stângăciile în exprimare şi partidul lui USB de început, e un om integral cinstit.
Începutul oricărui plan pentru Bucureşti este să oprim crima organizată alegând un primar cinstit şi un grup de oameni ca Uniunea Salvaţi Bucureştiul care nu a luat mită şi nu are datorii de plătit. Nu e o întâmplare că Nicuşor Dan e singurul care şi-a publicat sursele de finanţare. E finanţat de oamenii de afaceri care au făcut Dedeman, Bitdefender, E-Mag şi de români din străinătate ca familia Raţiu, cu alte cuvinte, de puţinii noştri oameni de afaceri care nu depind de stat în afacerile lor. Şi ei au făcut tot ce au putut de data asta – e chiar fără precedent.
E rândul votanţilor.”

30 COMMENTS

    • Citez: DNA a făcut tot ce-a putut – a arestat nu doar primari de la toate partidele astea, dar şi candidaţi ca Ludovic Orban sau Olguţa Vasilescu, care continuau şi în campania asta asemenea practici. Cât de prost trebuie să fii să nu înţelegi semnalul?
      ———————————
      Practic DNA i-a arestat pe toti ca sa ramna candidatii ONG-istilor aliati cu securistii.
      “Corupta” Olguta Vasilescu pentru ca a cerut unor oamnei de afaceri nu sa o sponsorizeze (doar la Nicusor sponzorizarea e ok) ci sa faca fatada la cladirile din centrul Craiovei.
      Pai nu e clara onestitatea DNA si a corului de ong-isti propagandisti?

    • Pipidi: Doar folosind un procuror corupt am reusit sa-l condamnam pe Voculescu.
      Asta trebuie sa ramana mereu pe frontispiciu ori pana se termina cu regimul asta nenorocit ori pana ne termina ei pe noi ca sa nu uitam cum e “justitia” si “lupta anti-coruptie” a acestui regim ticalos-mizerabil.

  1. Muoamm, mama Omida! In promoveaza ea pe Nicusor Dan Stan si Bran (Fundatia Soros).

    Partidele nu trebuie ea sa isi faca griji, pentru ca partidele isi vor finanta la fel ca si pana acum cheltuielile de partid si cele din campaniile electorale cu banii mulsi din deconcentrate si institutiile statului, prin intermediul oamenilor lor numiti in conduceri si in consiliile de administratie prin care aranjeaza licitatiile sau incredintarile directe la contractele de intretinere, reparatii si investitii, dupa care trimit firmele de partid sa execute lucrarile. Parca nu stim cum se finanteaza partidele, ce dreac!

  2. Să fim serioşi ! Şi noi putem vorbi non-stop! Ce se poate face? Tot aceştia sunt pe liste de ani de zile! Ce soluţii sunt ? Vrem soluţii ! O idee sau un sfat ?
    Noii, sunt faţa celor vechi şi intrăm în morişca naivilor cerduli de mincinuă prin manipulare! Puţini sunt noi la modul real !
    Apropo de Condrea, ce-ar fi ca în cel mai scurt timp să apară dezvăluiri reale?

    • La Nicusor e bine el poate fi sponsorizat de oameni de afaceri. El e “ceilalati”. La Olguta Vasilescu si Orban nu e bine. Nu ca Orban n-ar merita sa aiba sistemul generalilor pe care si l-a dorit ca murea de oftica sa nu ajunga Crin.

  3. D-le Tudor,

    Eu nu am nimic cu doamna, care este o romanca de-a mea! Dar sa isi bage d-le inel gastric pentru ca isi distruge sanatatea! I se ineaca mononeuronul in osanza, pe langa ca arata ca o morsa care a spart salteaua de stat la plaja. Imi pare rau pentru ea ca a ajuns intr-un asmenea hal! Cred ca pentru femeia asta sa se duca la baie sa isi faca treaba este o proba olimpica fara test antidoping sau ceva! Cred ca mananca si in drum spre toaleta, ma refer. Pa, pa.

  4. D-le,

    Doamna din imagine a spart cantina, a rupt oala sub presiune, a daramat rafturile din supermarket, si-a batut joc de meserie si de viata si ea aratand asa vine sa le spuna altora ce crede ea si ce ar trebui sa faca oamenii in viata si sa gandeasca. D-le, sa scrie mai bine ce regim alimentar combina in 24 de ore. ca sa stim si noi ce trebuie sa faci ca sa nu o dai de cazan in termen limita. Pe oamenii astia si aia care ii duc la groapa ii injura in gand, ca le rupe spinarea cand ii cara cu lada. Sanatate. Pa

    • auzi,n-am nici o simpatie fata de d pipidi dar daca tu nu intelegi ca sunt oameni care sufera enorm datorita organismului care are anumite disfunctionalitati este trist ca existi intre oameni.daca nu-ti place cum arata ( nici macar nu suntem la un concurs de frumusete) incearca sa intelegi ce vrea sa spuna .daca nu reusesti ,lasa-i pe altii care au ceva de spus referitor la afirmatiile domniei sale.

      • Nu ca as avea ceva cu obezii care in general imi par simpatici dar, detinutii de la Auschwitz erau toti schilozi nu pentru ca nu mancau, ci pentru ca nu avea niciunul probleme cu glanda, nu? Altfel spus, cunosc teoria obezilor care ei nu sunt grasi pentru ca baga in ei ca spartii, ci pentru ca au probleme cu glanda d-le, in rest ei nu mananca aproape nimic!

        P.S. Iti dau un sfat, daca esti obed/a si suferi enorm ca esti asa, pune-ti o oglinda in fata atunci cand mananci ca sa poti vedea exact ce se intampla. S-ar putea sa ai o mare surpriza pe care in general o ignori, sa vezi ceva ce nu credeai! Pa, pa.

  5. D-le,

    Nu putem discuta despre ce spune d-na, pentru ca din imagine rezulta ca dansa si-a batut joc de meserie si de soarta! A rupt tejgheaua de la bacanie, nu stiu daca se intelege ce spun! Asa ca, ce sa mai discutam! O imagine cic-ar face cat 1000 de cuvinte – kile?! I-a spart carburatoru’, sa ma catapultez daca i-a ramas vreo firimitura pe la gura! A facut curat in aprozar.

  6. Degeaba. Nu se va schimba nimic.

    La Iasi de exemplu va castiga vice-primarul/mana dreapta a lui Nichita. Dupa ce a contribuit l-a taierea teilor de 100 de ani, [„ideea tăierii teilor mi-a venit după ce am văzut faţada Episcopiei. Statuia Fecioarei Maria cu pruncul în braţe stă pe faţada clădirii de zeci de ani şi nu a fost văzută de nimeni” (Ziarul Evenimentul, 11.02.2013) ] acum propaganda PSD l-a facut salvator pentru ca a plantat noii tei tineri.

    Toata vina a iesit a fostului primar Nichita, care daca nu era arestat a doua oara era sa fie pus sef la PSD Iasi cu ajutorul eternului invitat al dumneavoastra dl. Codrin Stefanescu, ca sa nu se certe taberele intre ele.

  7. Cum isi permite aceasta doamna sa ma faca pe mine proasta? Am pascut vacile impreuna sau de unde ne cunoastem, de am ajuns sa ne tragem de sireturi? Nesimtita, ea nu se uita la ea in oglinda sa se vada cum arata si dupa aceea sa vorbeasca! Nu ii e rusine!

  8. Am inteles ca din sondaje rezulta ca romanii vor sa vada emisiuni cu monden si cu facut mancare, plus concursuri de ragete de magari amatori de cantat sau alte acareturi. Dar, rezulta de undeva din vreun sondaj mediatic cum ca romanii ar dori sa vada propaganda si manipulare cu bacterii, boli de vaci nebune, porci si pasari moarte din cauza de calamitati infectioase etc.? Cine mortii lor sunt totusi cei care se ocupa cu propagarea si coordonarea acestor balarii menite sa genereze panica si isterie in randul populatiei? Ne raspunde si noua SRI-ul?

  9. ”doamna asta” grohaie din nou VRUTE SI NEVRUTE de la cine primeste ordine?
    Doresc sa stiu ea de cine este platita sa grohaie?iar ea prin ce fonduri necunoscute sustine manifestatiile ”tinerilor frumosi si liberi” care ajung in pietele Romaniei la COMANDA pentru ”guvernul lui”
    nicusor dan de cine este platit ??? nu a spus niciodata cine sunt sponsorii lui a baiguit niste minciuni PENIBILE la emisunea Domnului Gadea absolut neverosimile motiv pentru care nu ne-a mai onorat cu prezenta LUI DE mare matematician la Sinteza Zilei sau la alte emisiuni ale ANTENEI 3
    Unde si-a facut publice fondurile de finantare pentra apropiata campanie electorala de la Primaria Generala a Bucurestiul eu ca cetatean al Bucurestiului NU LE-AM VAZUT?poate AM CUMVA”’orbul gainii ”si chiar nu sunt o gaina
    piiippiiidi marea sustinatoare a betivului de basescu inculpat in nenumerate dosare penale A INCEPUT SA DEA SOLUTII ”PAS CU PAS” consider ca ar face bine sa taca ,personal ma ingretoseaza de cate ori apare atat in media cat si prin articolele sale imbecile unde isi varsa numai veninul ei bine platit
    Ma scuzati Domnule Tudor dar, consider ca acestei individe i se NU i se mai dea prea multa importanta trebuie eliminata prin indiferenta

  10. Nosocomial vorbind, serviciile isi vor retrage guvernul tehnocrat inaintea alegerilor parlamentare. Alegerile parlamentare nu se pot desfasura intr-un climat de decredibilizare a clasei politice, pentru ca alegerile parlamentare sunt cu si despre politicieni si partide. Ceea ce vedem cu mitingurile si restul nu reprezinta altceva decat scenariul clasic anterior retragerii unui guvern. Pe spate este cumetrie generala orchestrata de la Bruxelles si de peste ocean. Restul e cancan. Pa, pa.

  11. Nu trebuie facuta nicio reforma in invatamant. Trebuie doar introdusa engleza in scoli ca a doua limba obligatorie nationala, la fel ca in statele scandinave. Asta ar fi una dintre marile masuri care ar trebui luate. Restul e cancan. Daca e necesar putem spune ce stim noi ca este in universitati, pana la nivel de varf si de la baza. Hau

    • Emilia invatati copii ca vorbeasca corect romaneste , lasa engleza, cred ca esti romanca si iti iubesti patria , n-o vinde pe cativa techini .

  12. Wau! Ce aberează calimente în emisiune! Ăsta minte cu bună ştiinţă! S-au obişnuit cu aberaţiile ca ţiganul cu scânteia, încît, nici dacă-i mai pui la detectorul de minciuni nu va ieşi adevărul ! Ce bolnavi sunt de …atâtea minciuni şi manipulări !
    Am auzit discursul ”mon-cher PNl vechi” la care madam îi spuse să nu mai vorbească în public, probabil îi recomandă vorbitul în pungă! Se apropie pumnul în gură, cumva?

  13. D-le, serviciile isi vor retrage guvernul tehnocrat dupa alegerile locale printr-un scenariu consacrat, gen motiune de cenzura introdusa de partidele pline de personaje ghidonabile cu dosarele de la sertar sau printr-o demitere a mai multor ministri urmata de retragere a guvernului cu toata gramada sau ceva. Oricum, serviciile isi vor retrage guvernul tehnocrat dupa alegerile locale, garantat. Semnele deja sunt clare si clasice, cele cu problemele aparute in santate, cu schimbarea unor ministri si mai ales cu asa-zisa iesire a sindicatelor in strada. Este de fapt o cumetrie generala organizata si orchestrata de serviciile de siguranta nationala care au ca activitate stabilitatea politico-economica a tarii si restul de acareturi pe plan intern-extern bla-bla-bla. Serviciile, la intelegere si instructiuni cu conducerea uniunii din care facem parte, condusa si administrata fix de la Bruxelles. Restul e cancan.

    P.S. V-a dat dl. Serbanescu sah-mat cand v-a zis tot ce nu mai apartine economic Romaniei. Suntem o colonie! Doar DNA-ul vu procurorasi provinciali mai apartine Romaniei si cu serviciile de siguranta nationala pline de ghelbani.

  14. Doamne, ce bate campii halimente de la pnl. Cica sa nu votam oameni cu dosare penale. halimente n-a aflat ca in Romania se fac dosare politice. Doamne fereste cu pnl-istii astia.

  15. Ea, după cum arată poza, și-am studiat-o foarte atent, l-a tot ținut în brațe pe joshannis pe post de Vasile Roaită, să tragă el SEMNALUL (că și el, și DNA, o tot ”trageau” cu curățenia partidelor politice) și-acum, obosită după atâta efort l-a scăpat (fleoșc!) din brațe (sau, i-a dat drumul- nu se prea știe precis) și-i intrigată la culme că lumea politică nu percutează dăloc, nici la șuieratul SIRENEI, nici al…. BALENEI.

  16. Tanti PIPIdi, nenea Soros nu se supara pe matale cand nu iei tratamentul prescris si asumat cu dar ?!? Cine l-a inventat pe Nicusor Dan(alfel baiat cu carte!) si in ce laboratoare? Asta nu ne spui deloc…SUCCESURI pe ramura,dar se pare ca robinetul seaca!

  17. soros-mania cucereste romania! in mass media gasesti o multime de jurnalisti sponsorizati sub o forma sau alta de soros. ong-uri, fara numar, sponsorizate de soros. politicieni( partide) sponsorizate de soros. servicii cu sefi sponsorizati de soros. ne mai mira sustinerea unei sorosiste pentru un alt sorosist? cel putin madam pipi.idi incearca, cei drept mascat, sa sustina ca singurul candidat cinstit din bucuresti e neica nimeni nicusor dan, restul in schimb….dar probabil cei care nu sunt din capitala nu stiu ce “initiative” are acest nefericit s[ponsorizat de soros si cum a reusit prin numeroase plangeri penale aiuristice sa opreasca diverse proiecte care ar fi schimbat fata bucurestiului. ce te faci in schimb cu alti sustinatori ai lui nicusor dan care trec direct la jigniri. ultimul exemplu este dat de o regizoare de teatru, lia bugnar. nefericita individa scrie o mare tampenie pe facebook referindu-se clar la votantii gabrielei firea: ” Adevărul e că un scaun gol la teatru e mult mai ochei decit un scaun ocupat de un prost”. poate ca daca si salariul grobienei ar depinde de scaunul ala gol nu ar mai scrie tampenii de genul asta sau vorba ei, nu ar mai fi ” ochei ” cand iti fluiera vantul prin buzunare.dar asa cu buzunarul plin fie daca vin sau nu prostii de votanti ai gabrielei firea faci pe intelectualul si arunci cu rahat, in spiritul dreptei, catre adversari. sau vorba morsei competente de la dcnews care scoate sondaje dupa sondaje doar doar mai castiga limbutul pierdoiu cateva procente ” rezultatul previzibil al acestor alegeri ar fi o victorie masivă a PNL în detrimentul PSD ” ca doar pseodo liberalii basisti apara statul de drept ( sa fie clar pentru ei statul de drept inseamna procurorii).

    • @Anonimul,
      .
      ”Ridendo castigat mores”
      Vezi, domnule, că așa de concis cum scrii dumneata se poate înțelege următoarele și nu–i bine:
      ”Comentarii aberante pe masura aberatiilor doamnei Pippidi”
      …astfel că nu prea ar fi în regulă, și eu și ceilalți colegi râzând, pe rupte, și pe bună dreptate de miss Piggy 2.(locul 1 i-a fost șterpelit de o ministresă a finanțelor care ca și siluetă și ”face” are asemănări izbitoare, asemănătoare, așișdera și la fel cu originalul)
      P.S cu voie și fără voie, profit de acest prilej, să-ți fac și eu un umil reproș așa cum și dumneata ”mi-ai retezat” elanul scriitoricesc în vreo două rânduri.
      Dumneata ai un fix:
      http://radu-tudor.ro/basescu-1-srs-0/#comment-115804
      …și mai am un link dar nu dau de el, bată-l norocul. Oricum , citește-l pe ăsta și ia aminte 😀

Leave a Reply to -Democratie nu dictatura-Cancel reply