Curtea de Apel Cluj a dat câstig de cauză producătorului de cosmetice Farmec într-un proces cu Agenia Natională pentru Administrare Fiscală (ANAF), pentru contestarea
unei sancţiuni de 57 milioane lei impuse de autoritate.
Suma ar fi reprezentat, conform deciziei de impunere emise de autoritătile fiscale din cadrul ANAF, accize, dobânzi si penalităti de întârziere aferente alcoolului denaturat folosit, în perioada 2007 – 2011, la fabricarea a trei produse – aerosoli Airwick, Nufăr si Triumf.
“Decizia Curii de Apel Cluj certifică faptul că Farmec si-a respectat întotdeauna obligatiile fiscale si angajamentele fată de partenerii săi si se află la zi si cu plata tuturor impozitelor, taxelor si contribuiilor datorate statului. Să sperăm că astfel de incidente nefericite, aceste interpretări complet eronate ale prevederilor legislatiei în vigoare, venite chiar din partea autoritătilor fiscale, care ar trebui să fie cei mai buni cunoscători ai legislatiei fiscale din România, nu se vor mai repeta”, a declarat într-un comunicat
directorul general al Farmec, Mircea Turdean.
Farmec este cel mai mare producător de cosmetice din România. Compania deţine marca Gerovital şi exportă în peste 30 de ţări, principalele piee fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia si Canada.

16 COMMENTS

  1. ANAF a vrut sa falimenteze practic firma Farmec deoarece este o firma romaneasca. Farmec a avut noroc c-a nimerit la un complet de judecata corect altfel acum ar fi fost in faliment si ar fi disparut de pe piata.

    • Asasinii economici si-au facut treaba in liniste, atata timp cat n-au fost deranjati. Din momentul in care Antena 3 a informat poporul si s-a luat atitudine, au inceput hartuirea. Pe de o parte asupra postului respectiv, pe de alta parte asupra poporului “devenit obraznic”. Metodele lor, sunt deja cunoscute.
      https://www.youtube.com/watch?v=0JRjAgd4EcU

  2. S.O.S. !!!!!!!!!!! Atentie !!!!! Dati LUJU neaparat ! Trebuie sa contestati titlul de proprietate al statului, fiindca prejudiciul nu a fost suferit de M. F, conform Cartii Funciare, ci de M. Agriculturii, cel care v-a cerut prejudiciul ! Daca M. F. a devenit proprietarul unui bun pe care vrea sa-l valorifice, o face pentru ,,a-si recupera prejudiciul,, , paguba . Numai ca nu el s-a constituit parte civila cu prejudiciul de 60 mil euro, ci M. Agriculturii ! Asta inseamna ca voi platiti niste sume de bani ALTCUIVA decat celui care le-a pretins si care a obtinut hotararea instantei in favoare-i ! Cu alte cuvinte, d-nul Voiculescu si restul debitorilor, raman in continuare cu datoria NEPLATITA FATA DE CREDITOR=M.Agriculturii , care poate cere oricand recuperarea prejudiciului, fiindca el, ministerul, nu si-a incasat creanta !!!! Daca demonstrate ca M.A. nu a avut paguba, puteti revizui hotararea si anula pretinsul prejudiciu, fiindca ICA nu a apartinut M.F, ci M.A !!!

  3. Pentru Dumnezeu, daca mai faceti “plimbari”, adunari sau mittinguri, programati-le in asa fel incat si persoanele care lucreaza sa poata sa ajunga, ca nu mai pot cu astia care zic ca au fost doar pensionari. Asa este, la tv asa s-a vazut ca au fost multi oameni in varsta, dar e si normal la ora aia restul erau la munca. Cred ca ideal ar fi in weekend sau macar dupa orele 17 daca trebuie musai in timpul saptamanii.

    • Aveti dreptate ora aleasa a fost putin cam devreme pentru cei care sunt in campia muncii. Ce daca au fost multi pensionari am vazut printre si multi oameni maturi, tineri, asa cum amintea cineva oameni care au facut ceva la viata lor care lasa ceva in urma iar, astia netrebnicii zilelor de azi vor sa distruga tot.

  4. CONTESTATI PROPRIETARUL imobilelor , fiindca NU M. F a cerut prejudiciu, ci M.A. ! In momentul de fata M. Agriculturii nu si-a incasat banii de la voi, deci vi-i poate cere oricand ! Nu s-a descarcat de creanta ! Nu avea cum, decat daca s-au facut invarteli ILEGALE in actele contabile.

  5. Este un bombardament cu actiuni impotriva a tot ce inseamna Romania. Si nu de azi de ieri.
    Cat despre plimbari ce sa zic? Vine primavara, ziua va fi din ce in ce mai lunga. Sper sa dovedim ca existam, ca suntem multi si ca contam indiferent de varsta.

    • Aceasta institutie de forta antiromaneasca a statului roman nu este numai impotriva a tot ce inseamna Romania, vor sa distruga orice initiativa si minte romaneasca isteata care vrea sa faca ceva si sa nu intinda mana sa cerceasca la cei de afara.
      De ce sunt trecute sub tacere distrugerea ARO, TRACTOARE Brasov, Fabrica de Diamante (sintetice) Bucuresti, ALUMINA Oradea si cate si mai cate care odata cu certitudine vor face obiectul unor procese rasunatoare de subminare a economiei nationale.

  6. In cazul Antena3 se poate spune ca ANAF actioneaza cu rea-credinta. De ce? Pai, bine bine… respectiva hotarare judecatoreasca contine doar sediile Intact? Terenurile nu sunt valorease sau sunt neinteresante?
    Mi-am dat seama ca societatea romaneasca (cea politica si economica) dau dovada de o lipsa totala de CONSTIINTA.
    Pentru o persoana cu constiinta bine antrenata, legiile sunt ceva secundar deoarece intotdeauna cauta sa faca bine celor din jurul sau.
    Gasca si clanurile care au fost la putere in ultimii 12 ani sunt persoane fara constiinta.

  7. alta parere pe net aici http://www.cotidianul.ro/afacerea-voiculescu-o-ipoteza-276538/
    si ca tot se vantura prin mass media asta formata in majoritate din slugi agresive: oare pensionarii nu sunt oameni? exista numai tampitii aia de tineri frumosi si liberi care mananca cacao pe net? cat s-au sacrificat pensionariii astia care acum nu mai sunt buni de nimic in fata acestor marlani de tineri frumosi si liberi ca ei sa manance cacao despre batranii din tara asta? m-am cam saturat de toti tampitii astia de “tineri frumosi si liberi” care ne arata in permanenta cat de prosti sunt.

    • Asa cum noi am fost victime ale comunismului si acesti tineri sunt victime ale unor regimuri mafiote, antiromanesti. Nu trebuie sa-i acuzam, trebuie sa-i ajutam sa inteleaga fenomenul. Pana la urma, este tot vina noastra ca am permis tradarea, vanzarea , decaderea. Fiecare parinte, fiecare bunic si orice matur/varstnic are datoria morala sa indrepte cat se mai poate, in acest sens, fie in familie, scoala, strada, locuri de dezbateri, seminarii. Orice forma trebuie folosita ca sa salvam copiii, ca-s ai nostri sau nu.

  8. O idee pentru discuția din Parlamentul European: adunați (chiar și aproximativ, contează mai mult ordinul de mărime) cam la ce sumă se ridică toate matrapazlâcurile / hoțiile / jafurile pe care le-a demascat Antena 3 (și mai ales care nu sunt luate i seamă de instituțiile statului, deși acestea AU FOST atenționate în acest sens) și o listă cu principalii vinovați, INDIFERENT cine sunt ei – români sau nu…
    Și nivelele „deranjului”: în „justiția independentă” actuală, în CCR, ÎCCJ, CA-uri, DNA, în celelalte organe și organisme ale statului… 😉

Leave a Reply to alexCancel reply