Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, referindu-se la problema câinilor fără stăpân, că “este mai logic” ceea ce a propus Traian Băsescu, respectiv adoptarea unei OUG, apreciind că astfel “măcar o luăm pe o cale”, în opinia sa referendumul propus de Oprescu fiind inutil.
Antonescu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că, în ordinea priorităţilor bugetare, rezolvarea problemei câinilor de pe străzi trebuia să fie primul obiectiv al autorităţilor locale, înaintea curăţeniei sau a plantării florilor.
“Ce vom vota noi nu are nicio legătură cu debandada câinilor vagabonzi în stradă”, a susţinut liderul PNL, referindu-se la propunerea făcută de către primarul Capitalei, Sorin Oprescu, privind organizarea unui referendum.
Antonescu a mai spus că pentru el este dificil să se gândescă cum va fi formulată întrebarea pentru un eventual referendum.
Liderul PNL a spus că, dacă întrebarea va fi “Doriţi să mai fiţi muşcaţi de câini?”, cu siguranţă bucureştenii vor răspunde că nu doresc. De asemenea, dacă întrebarea ar fi “Doriţi să omorâm toţi câinii?”, cu siguranţă sunt mulţi locuitori ai Capitalei care nu doresc acest lucru, a adăugat Antonescu.
El a spus că nu vede rostul referendumuluim, reprezentând, în opinia sa, doar “o întârziere şi o cheltuială degeaba”.
“E mai logic ce a propus Traian Băsescu (…) Măcar o luăm pe o cale”, a mai declarat Crin Antonescu.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, miercuri, că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, “exact ceea ce vrea populaţia”, precizând că a convocat o şedinţă de îndată a CGMB pentru vineri.
Oprescu a arătat că, potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, “obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia”, iar “referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica” (articolul 16).
Astfel, referendumul local ar putea avea loc în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică din octombrie.
Potrivit edilului-şef al Capitalei, referendumul va avea o singură întrebare, respectiv “Sunteţi de acord cu măsura radicală (eutanasierea câinilor fără stăpân – n.r.)?”.
Sorin Oprescu a mai spus că, dacă bucureştenii se vor pronunţa la referendum pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, atunci el va putea “pune presiune” pe parlamentari, în vederea adoptării unui act normativ “cum vrea poporul”, legat de această problemă.
“Principial, eu nu sunt pentru eutanasiere, dar în situaţia practică, mă tem că nu avem cum să rezolvăm această problemă, nu avem logistica, fondurile, pentru că s-au pierdut atâţia ani, pentru că ea se putea rezolva. Acum, mă tem că suntem siliţi să recurgem şi la eutanasiere, cu durere în suflet…”, a afirmat Antonescu.
El a mai spus că băieţelul ucis de o haită de maidanezi într-un parc din Capitală “a murit din cauza oamenilor, şi nu din cauza câinilor”.
“Această tragedie – copilul acesta a murit într-un mod atât de îngrozitor din cauza oamenilor, nu din cauza câinilor”, a adăugat liderul PNL.

241 COMMENTS

    • Un articol foarte bine scris de dna AMP.

      http://romaniacurata.ro/pe-care-il-eutanasiem-primul-4125.htm

      Pe care il eutanasiem primul?

      De ce, în chiar zilele în care DIICOT merge după doi miniștri- Videanu și Vosganian- acuzați că au favorizat o firmă privată în detrimentul avuției publice, ducînd la sapă de lemn compania națională de gaze, cîndva mîndria resurselor noastre naționale, miniștrii Barbu, Plumb și Șova au curajul să semneze o propunere legislativă contra avizului ministerului Justiției, pentru care peste un an pot ajunge și ei în pușcărie? Linia de apărare e deja aceeași, că la un nivel așa de înalt decizia în favoarea corupătorului nu se mai cheamă favoare, ci politică de stat, și calea să te ascunzi de justiție este să spui că ai împărțit această decizie cu tot guvernul, cum zice Videanu (și Ponta era ministru!) sau și mai avansat, cum face Ponta, cu tot parlamentul. Ca să fie perfectă crima, mare grijă să fie vot secret cînd dați voi drumul la cianuri în apele patriei și ale vecinilor maghiari pentru aurul de pe tobă pe care îl vom căpăta de la Gold (care va bate recordul Romgaz cum transformi o resursă națională într-o datorie națională, pariem ?). Că dacă votul e public vă notăm unul cîte unul și mai vedem noi la alegerile viitoare, e înțelept Băsescu că a venit cu soluția lui obișnuită, să întrebăm pe toți ăia care nu știu ! Că veni sau nu veni vorba, dacă vă întrebați de ce doar pedelistul Videanu și liberalul Vosganian au băgat-o pe mînecă, iar predecesorul lor pesedist la același minister, care a dat aceleași discounturi direct din buzuranul dvs de plătitor de taxe nu e deranjat de nimeni, răspunsul e simplu, că sub Iliescu și Adrian Năstase procuratura nu era suficient de independentă să înregistreze pe miniștrii guvernului cum pare să se fi petrecut sub Băsescu și guvernul Boc 2, oricîte alte defecte or fi avut ei. Trag doar nădejde că și azi cînd lobbyștii Gold fac vizite pe la dna Plumb și compania pornesc și microfoanele și nu le-o fi retras carismaticul domn Nițu de la promovarea sa în funcție.

      Cum se face că resursele naturale ale României sînt de regulă convertite în riscuri pentru populația locală (poluare), costuri pentru populația generală (care acoperă datoriile companiilor de stat) și profit doar pentru alde Dinu Patriciu și specia ? Numai javrele’s de vină. Cred că avem în privința asta un consens, deși poate javre diferite în minte. De asta, acum mai bine de un an, în timpul precedentelor manifestări de la Universitate, cînd se scursese vorba că s-au găsit gaze prin platoul Mării Negre am cerut, prin Carta albă a bunei guvernări, semnată de societatea civilă cu dnii Ponta și Antonescu, pe atunci în opoziție, ca veniturile din asemenea exploatări să meargă într-un fond de investiții ca acela faimos din Norvegia, din care să plătim pensii pe viitor, că déjà nu mai avem din ce. Ca și promisiunea de a nu permite folosirea cianurilor, și asta e încălcată pe față de actuala putere, care are o dată în plus, cum au avut-o și Năstase și Videanu, iluzia impunității.

      Dacă procuratura nu s-a interesat de avizul de mediu pentru Roșia Montană și cum de trec prin guvern proiecte la care Ministerul Justiției formulează asemenea rezerve e fiindcă e foarte ocupată. Anchetează din greu, la nici douășpe ore după comiterea faptei, pe coordonatorii de la asociațiile pentru Supravegherea si Protectia Animalelor și audiază martorii la tragicul incident în care un copil de patru ani a fost mușcat de zeci de ori de niște cîini comunitari, fratele lui de șase fugind la bunica (care era la o distanță, să înțelegem, bunicică). Dacă eram în Occident, la ora asta protecția socială lua déjà din îngrijirea acestei familii pe copilul rămas, că un copil de șase ani nu e calificat să aibă grijă de unul de patru, deci a fost la mijloc o neglijentă criminală, iar martorii făceau zile de lucru comunitar cu condamnare că au stat și s-au uitat, că zeci de mușcături iau ceva vreme, și orice trecător normal sau om aflat la fereastră intervenea, nu stătea să se uite și pe urmă se ducea să povestească la poliție. Desigur, și aceștia au circumstanțe atenuante, cum ar fi : de ce să aibă copiii părinți care să aibă grijă de ei cînd șeful statului le-a zis să se ducă prin Occident să nu ne greveze aici sistemele sociale, de ce ar fi bunicii, îndoiți de vieți prăpădite, mai competenți ca părinții înșiși, de ce ar fi prompte serviciile noastre sociale, infect plătite și demoralizate de discursurile despre faptul că orice asistență socială e de un stîngism criminal, și de ce să se bage cineva riscînd să i se rupă pantalonii cînd poporul nostru prin fiecare membru al său a supraviețuit atîția ani exact că nu s-a băgat, a stat și s-a uitat cum pică pe alții ? Și cum nu putem rezolva nimic din cele de mai sus, că ar însemna să ne luptăm cu psihologia și istoria masei noastre de popor, e mai simplu să eutanasiem toți cîinii, nu văd de ce ne-am opri acum cînd ne-am pornit să dăm legi care fac excepție de la toate legile, ba chiar și de la deciziile tribunalelor, pe motiv că (cum plastic spune motivația proiectului cianură, aceea respinsă de Ministerul Justiției pe motivul că un contract nu e lege, iar modificarea legii nu e constituțională) procesul de autorizare (cel care trebuie să ne ferească de riscuri) e grevat de „exces de reglementări, care generează un cadru normativ birocratic, necoerent şi necorelat cu nevoile de dezvoltare a afacerilor“. Cred că vă e clar că această lege a guvernului Ponta a fost scrisă direct de beneficiarii ei privați.

      Noroc cu șeful statului că a sărit în sprijinul guvernului, demascînd maidanezii în direct și la o oră de vîrf și dînd o nesperată mînă de ajutor presei care trăiește din banii de publicitate ai GOLD, practic sifonați de la fraierii planetari care au investit în această afacere fiind ani de zile mințiți că sînt luate toate avizele. Cum cîinii nu vor intra de bunăvoie în mină să bea cianura destinată peștilor, iată o problemă care ne va lua ceva vreme ! De consolarea ghinionistei familii se ocupă între timp Mircea Sandu (altul care te întrebi cum de mai e liber), care a găsit o soluție, trei bilete gratuite la partida România – Ungaria. Îmi vin în minte și alte rezolvări, de exemplu am putea da mînă liberă la copii să răzbească ei cățeii în confruntare directă- fratele meu mai mic, mutat în București din Moldova noastră mai pașnică și-a petrecut luni de zile ducînd la veterinar animale schilodite de băieții de cartier, ceea ce, desigur, dezvolta și la animale instincte de apărare, sau încercînd în van să-i oprească. O martoră principală e vie și azi, pisoiul lui alb care a trebuit operat de vreo trei ori că băiețeii îi vîrîseră cu sila pietre pe gît, care îi provocau periodic ocluzii intestinale.

      Nu putem pune animalele mai presus de oameni, a spus șeful statului. E sigur însă că avem toți aceeași părere care sînt oamenii și care animalele ? Am observat că niște băieți de-ai mei de dreapta, foarte promovați de mine cu ani în urmă –niciodată n-am greșit cu critica, totdeauna cu generozitatea, din păcate- s-au referit la Nicușor Dan și alți manifestanți contra Gold de o ireproșabilă curățenie morală ca ”faună politică”, chiar zilele astea. În schimb Băsescu, Oprescu, Bodu, Greblă, Mircea Sandu și alții ca ei, sentimentali care bocesc în direct de marcați ce sînt, pe toate ecranele fin aurite și cheamă la sacrificarea maidanezilor sînt, nu-i așa, umani. Că om e acela care stabilește el lista cu alții de eutanasiat, și nu invers.

      Semnați AICI cererea ca guvernul Ponta să retragă din Parlament proiectul autorizării exploatării cu cianuri de la Roșia Montană.

      • Nu semnez nimic. Barbarii nu merita sa faci ceva bun pentru ei. Sper ca si Transilvania sa-si obtina independenta, iar romanii astia PDL-aci si doritori de crima, sa fie luati la suturi pe strazi pentru ca nu stiu maghiara… Oricum, toate Guvernele de dupa ’89 sunt conduse din umbra de UDMR si de Lazlo Tokes.

        • Eu semnez si le doresc independenta cu Rosia Montana fara cianuri. Cred ca ungurii pot scapa Transilvania de jaf, cat a fost ungurul la mediu n-a dat acord pe cianuri la Rosia Montana.

    • Domnul Radu Tudor de ce s-au omarat atunci 100 000 de caini? De ce nu spuneti asta la tv? Ce efect a avut asta? Peste 60 000 de caini acuma pe strazi.

      “În perioada 2001-2003, primarul Bucureștiului de atunci, Traian Băsescu, a adunat de pe străzi circa 100.000 de câini, pe care i-a și masacrat în proporție covârșitoare – pe mulți în aceeași zi în care-i prindea[14]. În 2003, consiliul a votat spargerea Administrației pentru Supravegherea Animalelor (ASA) pe sectoare, încetând activitatea acesteia pentru șase luni[14]. Din vara lui 2004, ASA a fost reînființată, iar până în 2008 numărul câinilor prinși s-a situat constant în jurul a 13.000-15.000 anual, cu adopții de maximum 1.000 – 2.000 de câini[14]. În ciuda promisiunilor, iubitorii de animale n-au avut puterea de a adopta toți câinii prinși[14].

      În perioada 2001-2007 Administrația pentru Supravegherea Animalelor – București a raportat capturarea a 108.000 câini dintre care 80% au fost omorâți brutal, iar 20% revendicați[20]. O altă statistică dată publicității de către aceeași administrație arată că, între 2001-2007 inclusiv, cifra exactă a fost de 144.339 câini măcelăriți[20]. Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro, deturnat de primării în beneficiul partidelor politice.[20].

      Conform datelor statistice de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, în 2009 au fost mușcati și au beneficiat de servicii medicale 11.436 de bucureșteni, dintre care 7.571 ar fi fost mușcați de câini fără stăpân. Costurile serviciilor medicale în 2009 ar fi fost de circa 400.000 euro.[21] În anul 2010, o femeie a fost ucisă de câini adoptati si nesupravegheati, iar peste 13.000 de bucurești au necesitat îngrijiri medicale după ce au fost răniți de câini, în majoritate cu stapân.[22]. Tratamentele aplicate acestora au costat aproximativ 800.000 de euro[23]. Dintre aceștia, aproximativ 7.500 ar fi fost mușcați de maidanezi[24].

      Potrivit estimărilor ONG-urilor specializate în protecția animalelor, în august 2010 numărul total de câini fără stăpân din Capitală era de peste 30.000[25]. În aprilie 2011, potrivit estimărilor prefectului, în Capitală ar fi 100.000 de câini fără stăpân după datele administrației locale, în timp ce cifra avansată de ONG-urilor este de 40.000 de câini[22]. Conform identificărilor reali­zate de Autoritatea pentru Suprave­gherea și Protecția Animalelor Bucu­rești (ASPA) – sterilizare, marcare și adopție a câinilor – pe domeniul public se află 13.616 câini sterilizați și identificați cu crotalie de culoare galbenă în ureche, cu microcip subcutanat și cu un stăpân care a semnat adopția câi­ne­lui[25].

      “În prezent (decembrie 2011-n.r.), sunt sterilizați 80% dintre cei aproximativ 40.000 de câini din București”, a precizat Lorentz, directorul Asociației pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA)[26]Unii consideră procentul exagerat, optând pentru circa puțin peste jumătate.[27] Lorentz spune că mai trebuie sterilizați 7.000-8.000 de maidanezi, din care aproximativ 3.000 sunt femele.[28]O parte dintre aceia care ar fi trebuit să facă sterilizări și-au făcut treaba pe jumătate. Mai exact, au încasat doar banii, dar au “uitat” să mai și sterilizeze animalele. Pentru ca treaba să nu bată la ochi, au pus totuși crotalii în urechile acestora. Nu se știe cât de mare este fenomenul, dar o simplă privire pe stradă duce cu gândul că asemenea cazuri sunt de ordinul sutelor.[29]

      În 2012 au fost mușcați de maidanezi și s-au prezentat la spital pentru îngrijiri medicale 16.192 de bucureșteni, din care 3330 sunt copii, potrivit Raportului cu privire la activitatea centrului antirabic pe anul 2012 publicat de Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, iar capitala are numai 12 hingheri. Numărul este cu mult mai mare ca în 2011 (11 000 de persoane) sau în 2010 (10 000 persoane). [30][31]

      Costul pentru îngrijirea celor mușcați de maidanezi este între 130-400 lei de pacient.[32]

      Există 64.704 câini comunitari în București, declară Primăria Capitalei, care trimite la o numărătoare parțială efectuată de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) în septembrie 2012, conform standardului World Society for the Protection of Animals (WSPA). Marja de eroare este de +/- 10%”

      • “Conform identificărilor realizate de Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor Bucuresti (ASPA) – sterilizare, marcare si adoptie a câinilor – pe domeniul public se află 13.616 câini sterilizati si identificati cu crotalie de culoare galbenă în ureche, cu microcip subcutanat si cu un stăpân care a semnat adoptia câinelui.”

        Ce-o mai fi si aberatia asta cu cainele adoptat doar pe hartie, dar crescut pe domeniul public cu “cercel” in ureche?!

        Toate aceste “adoptii” incalca legislatia in vigoare si cei care se fac vinovati de ele ar fi cazul sa raspunda pentru asta, ca tot s-a facut atata tam-tam ca Romania trebuie sa fie un stat de drept, in care legile sa fie respectate de toata lumea.

    • Protestez sigur nu pupa votul meu ca au musamalizat Rosia Montata cu barbaria asta. Ca sigur si peste 5 ani tot de maidanezi cu gramada in Bucuresti vom vorbi. In orase se eutanasiaza caini. In Tg-jiu s-au luat de pe strazi, la fel si in Constanta am observat demult lipsa cainilor pe strazi. Nu se spune ca ei sunt eutanasiati si e fara efect apar mereu si mereu altii. De fapt acuma se aplica ce s-a aplicat si nu a avut rezultat da se fac ca rezolva problema ca au gasit solutia. Chiar as vrea sa stiu cati caini sunt eutanasiati in Bucuresti zilnic.

      • Saracul copil a fost sacrificat de dementii din serviciile secrete la ordin de la varful puterii ca prin moartea acestuia sa se acopere protestele anti-cianurare in mass-media romaneasca tinand cont de zecile de miliarde de dolari ce sunt in joc in aceasta exploatare de la Rosia Montana si de foarte multi bani pe care i-au luat drept spaga politicienii din Romania in frunte cu Basienscu. Avand in vedere cei 2000 de tineri ucisi in Dec.89 si 13-15 Iunie de securistii pentru a nu pierde puterea din maini totul este posibil? Prea s-a sicronizat perfect moarte copilului cu exact inceperea protestelor anti-cianurare din toata tara cu atat mai mult cu cat protestatarii s-au anutat in prealabil data inceperii demonstratiilor iar serviciile au intocmit scenariul mortii nevinovatului tinand cont de aceasta data. Citi pe dcnews articolul despre circumstantele in care a fost gasit copilul.

        • “Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a lansat, în exclusivitate pentru DC News, o ipoteză conform căreia copilul de patru ani mort în Parcul Tei nu a fost omorât de câini, ci violat și ucis de una sau mai multe persoane, iar raportul medico-legal nu prezintă aceste lucruri, deoarece ar fi fost făcut în grabă, la presiunea opiniei publice.

          Iată versiunea pe care ne-a prezentat-o europarlamentarul, și despre care spune că nu este 100% adevărată, însă “circulă în mediul serviciilor secrete”:

          “Un caz care, se pare, e un caz de pruncucidere, de pedofilie. Copilul, se pare, și știu din zona serviciilor speciale, că a fost violat înainte și omorât și aruncat așa la câini. El a dispărut o oră jumate. O oră jumate nu a știut nimeni de el. În bălăriile alea, în jungla aia. Și bunică-sa a stat pe bancă, la peste un kilometru distanță și nu i-a păsat de copilașul ăla de patru ani.

          Deci medicul care a făcut autopsia la institutul medico-legal e palestinian. Îl cheamă Abdo Salem și nu a dat raportul medicol-legal normal. A zis că la presiunea opiniei publice s-a grăbit. Păi așa merge treaba? Declanșăm o furie, râuri de sânge și șocuri sufletești foarte mari. Păi toți copiii vor suferi când vor vedea cum sunt luați câinii, pentru că ăsta nu face un raport medico-legal ca la carte? Nu merge treaba așa! Nu spun că 100% e adevărat. Eu reproduc ceea ce se spune în mediul serviciilor secrete, dar și în alte cercuri. Copilul, se pare, că ar fi fost violat, omorât și aruncat acolo printre ciulini.

          Ar fi singurul caz de pedofilie care s-a lăsat cu pruncucidere, cu crimă? Nu au mai fost copii omorâți?

          Care sunt copii cu care s-a jucat el o oră jumate? De ce nu apare unul să spună: «M-am jucat cu Ionuț și deodată o haită de bestii s-a năpustit și l-a sfâșiat». Care sunt copiii, că nu-i văd? Numai fratele lui mai mare, pe care nu prea pui bază, pentru că e contradictoriu ce spune el. Dar nu-l auzim pe el, auzim relatările bunicii sale, care are partea sa de vinovăție”.”

        • Nu c-ar fi imposibil s-o faca securistii ca astia sunt cu capul, ar fi in stare pentru bani, da fara dovezi nu poti discuta. Eu nu cred asta, cred c-a fost o coincidenta ca sunt multi caini si era imposibil sa nu treaca o zi fara sa muste un caine un om in tara asta. Asa ca s-a ivit cazul ala numai bun de mediatizat.

          Pana una alta am dovezi de manipulare si mintire a opiniei publice.

          • @Citizen, coincidente ca atatea altele, de cate ori Basescu a fost zguduit de vreun scandal care-l punea in dificultate de fiecare data a aparut rapid in 24 de ore alta bomba mediatica care sa atraga atentia de la scandalul defavorabil chiorului. Cum se face ca la nici o zi de la demonstratiile din toata tara anuntate in prealabil de participanti, ziua de vineri, a doua zi ce coincidenta era “omorat” de caini saracul minor, intamplarea respectiva fiind mai apoi cap de afis pe toate posturile de televiziune, bagand in derizoriu mediatic demonstratiile anti-cianura. Iar daca mai pui la socoteala miza de zeci de miliarde pusa in joc prin jaful de la Rosia Montana orice scenariu nu mai poate para intamplatoar. Prea multi dintre politicienii cu functii cheie din aparatul de stat au fost cumparati cu bani grei de cei de la RMGC incat totul pare a fi posibil in tarisoara asta. Mai ales cand in Dec.89 si Iunie 90 securistii revopsiti in terorisit si sereisti au omorat mii de tineri nevinovati pentru a nu pierde puterea politica din maini s-a se mentine la putere.

          • Gelu nu neg, da daca-i adevarat noi nu putem demonstra nimic si nici justita n-o sa-si faca treaba. Sper sa fie Dumnezeu pe faza.

          • Si inca ceva e implicat si Antonescu si Oprescu si toti politicienii pe langa Basescu si securitatea daca-i adevarata diversiunea aia.Proba este faptul ca au mintit ca nu-s eutanasiati cainii in Bucuresti.

  1. Intradevar, e mai logic. Dar ceea ce a spus Basescu ca e logic a mai spus si cand a candidat la Primaria Capitaleisi nu a facut nimic. Basescu abordeaza in mod populist, speculand cazul, fara sa fi rezolvat cat a fost primar si nici cu guvernul Boc nu a solutionat. Basescu este un demagog ordinar care nu-si urmareste decat interesul personal: voturi pt. Miscarea Populara si pt. EBA….

    • De ce crezi ca a fost Brigitte Bardot in Romania? Pentru ca s-a fost apucat Basescu sa faca ceva cu cainii…adica i-a castrat a căsăpit cativa! Spre deosebire de măicutele astea de la mănăstire pe care le-am votat cu 70% si nu vor sa-si asume absolut nici o responsabilitate, Basescu intotdeauna a fost ferm pe pozitiile lui! Domnu Tudor acum o sa se organizeze referendum in fiecare localitate a Romaniei? Sau aleşii trebuie sa respecte legile? Nu era mai simplu si fara cheltuiala o ordonanta de urgenta care trebuia respectata de intreaga tara?

  2. am scris si dincole, astia nu gandesc. La 60 000 de maidanezi cu o rata de 100 de caini pe zi eutanasiati si tinand cont de rata de nastere si de abandon cum vor proceda?

    fara durere in suflet adio votul meu pentru Antonescu.

    • solutiile astore va vor gasi peste 5 ani cu 100 000 de caini nu cu 60 000. Spor la kilareala! Ca asta va fi kilareala si numarul va creste

    • Mare dezamagire, domnule Antonescu! Ca un lider al opozitiei, mai corect era sa intrebi unde sunt milioanele de euro alocati cainilor fara stapan si mancati de PDL ani de zile. Nu sa dechizi gura fara sa gandesti ce urmeaza sa spui… Pacat… Sila… Daca continuati asa, adio votul meu!

  3. Cred ca domnul Antonescu are dreptate, domnul Oprescu o lalaie prea mult cu referendumul.

    E nevoie de o solutie imediata (nu si pripita gen : omorarea cainilor)

    Ne trebuie referendum NATIONAL pentru Rosia Montana in schimb!

  4. EXISTĂ VREUN LEAC PENTRU BĂSIZM?SAU MĂCAR UN TRATAMENT,CEVA?EUTANASIAȚII PE TURBAȚI NU PE ĂIA CARE NU OPUN REZISTENȚĂ.DA!E VINA OAMENILOR DAR NU SPUNE CĂ EȘTI DE ACORD CU CE ZICE BĂSE CARE N-A FĂCUT NIMIC DECÂT DISTRUGERI!

  5. Eu sunt iubitor de animale si nu sunt deacord cu eutanasierea , dar pe de alta parte nu vreau nici sa fiu muscat . Un adapost pentru toti cainii , iar nu se poate face. Am auzit de la primarul Chiliman ca vrea sa fie o lege in care sa se specifice ca toti caini agresivi sa fie eutanasiati . Ok deacord , dar cine stabileste care sunt agresivi si care nu ? Cum ii gasesti pe cei agresivi ? Si mai ales ce inseamna agresiv ?: e faptul ca latra , faptul ca isi apa teritoriul in care sta si e hranit , faptul ca musca ? Orice caine este agresiv intr-un anumit moment din viata lui e in natura firi . Nu sunt ei vinovati pentru prostiile oamenilor .

    • Daca e in natura “firi” lor sa fie agresivi, atunci de ce nu vreti sa va muste si pe dvs, daca din iubire de animale nu sunteti de acord cu eutanasierea? Sau de ce nu le spuneti altor popoare civilizate, care eutanasiaza cainii care nu sunt adoptati in loc sa-i lase sa infesteze orasele cu haite periculoasa, ca nu sunteti dvs de acord cu ceea ce fac?

      • Am fost muscat. Eutanasierea lor nu te face pe tine om cu nimik mai destept decat cainele care a omorat acel copil. Incapacitatea oamenilor de a gasi o solutie adevarat a dus la tragedia asta . Animalul e animal , si omul e responsabil de el . Omul este cel vinovat nu cainele ! Si eu mi-as dori sa nu mai fie caini pe strada , dar eutanasierea in masa nu este o solutie. Comparatia dumneavoastra cu popoarele civilizate nu isi are rostul . Sa ne schimbam noi oamenii si apoi vedem ce facem cu restul . Suntem in urma cu 50 de ani poate mai mult in orice domeniu. Daca incepem de azi sa facem treaba poate copii mei sau ai dumneavoastra vor avea o viata ca a popoarelor civilizate

  6. Observ ca si d-ul Antonescu se ascunde dupa deget.Toate animalele care sunt pe strada (oi,boi,capre,cai,ursi,porci ,lupi,caini s.a.) si nu sunt revendicate( cu raspunderele contraventionale sau penale)sa fie adunate si sacrificate sau adoptate.Cainii nu sunt animale speciale sa aiba alte legi mai favorizante sa traiasca in salbatacie pe strazi.

    • Cainii de pe strazi n-au picat din cer, ci i-au lasat acolo de mici, ciobanii prosti batuti in cap, pentru ca nimeni nu face filtre la intrarile in localitati, sa controleze masini si sa ii depisteze pe acesti delicventi, pentru ca pa Guvernul nostru il intereseaza ce zice UE, FMI si BM, nu ce zice poporul. Daca se va da ordin sa ne eutanasieze pe toti, Guvernul nu va cracni.

  7. Fiecare are partea lui de dreptate. Mi se pare corect ca Oprescu sa solicite parerea majoritatii.
    Pe de alta parte, cu 4 milioane de RON s-ar putea plati operatia de sterilizare pentru 100.000 de caini.

    • primaria a avut buget 15 milioane de lei anul asta. Ce sa sterilizeze ei caini? Niste javre toti primarii cu Oprescu in frunte. Bocea la Tv nesimtitu.

  8. Dacă vorbim strict de câini sunt mai multe elemente.Cei cuminți.Cei cuminți pot fi identificați ușor iar 90% dintre ei sunt buni de adopție.Pentru haitele de câini agresivi cred că a venit momentul pentru tăierea unghiilor și îndepărtarea dinților apoi lăsați așa.Nu mai deranjează pe ni în Oradea nu au fost niciodată haite de câini agresivi,deci sterilizarea a dat roate.Sterilizarea celor cuminți,eutansaierea turbaților și îndepărtarea dințlor și a ghearelor câinilor agresivimeni dacă nu au ghiare și dinți,astea sunt soluțiile pentru București,după părearea mea

  9. Iata cateva exemple din tarile civilizate in comparatie cu Romania :

    “Marea Britanie- peste 8000 de eutanasieri anual.
    Belgia – 17.469 eutanasieri intr-un singur an
    S.U.A – 3-4 MILIOANE DE EUTANASIERI (CAINI SI PISICI ) -ANUAL
    cANADA- 7.644 DE CAINI + 40.790 pisici eutanasiate anual.
    Romania:
    2006 -japonez ucis de caini (aflat in Romania)
    2008- o fetita de 6 ani ucisa de caini
    2011 – Taniușa Stanchievici a decedat muscata de caini maidanezi
    2011 -femeie de 62 de ani ucisa de caini in sectorul 5
    2012 -femeie de 71 de ani ucisa de caini in Baia Mare.
    2012 -baietel ucis de caini in Suceava
    2012 -batran de 75 de ani ucis in judetul Vaslui
    2013 -bebelus mancat de viu de cainii vagabonzi in Gorj.
    2013 -copil de 4 ani ucis de caini in Bucuresti. un altul de 6 ani ranit.
    -Anual zeci de mii de oameni muscati. Zeci de mii de injectii anti -rabic
    -Anual milioane de lei cheltuite pe “castrari, hraniri, deparazitari,sortari etc
    REZULTAT: oamenii sunt muscati si mor in continuare!”

    • lasa vrajeala ca am citit de unde ai copiat manipulantule dai doar ce-ti convine, sunt zeci de mii eutanasiati si in Romania anual propagandistule si eficienta zero. M-am lamurit ca si tu esti la manipulare pe aici. De unde esti de la PNL sau esti securist?

      http://ro.wikipedia.org/wiki/Maidanez
      Brașovul, orașul care a rezolvat problema maidanezilor

      Sterilizările au început în Brașov încă din 1996. Au fost sterilizați peste 20.000 de câini în Brașov. Din cei capturați, 10.000 au fost dați spre adopție, inclusiv în străinătate, circa 1.500 – 2.000 pe an. Administrația a eutanasiat 40.000 de câini în 8-9 ani. De la 1 august, pentru proprietarii de câini a fost introdus și un impozit: 300 de lei, pe an, pentru fiecare câine nesterilizat. În octombrie 2011, specialiștii de la Poliția Animalelor estimau o populație canină cuprinsă între 100 și 500 de exemplare, din care 90% sunt castrați. Au rămas prin curțile câtorva fabrici și, imediat ce un câine este identificat, este dus la sterilizat. În adăpostul Asociației “Milioane de Prieteni”, acum mai sunt strânși 900 de câini fără stăpân. Încă se mai fac eutanasieri. “Din păcate, unii câini trebuie și eutanasiați, sunt situații în care e singura soluție. Rezolvarea problemei câinilor maidanezi este mult mai complexă, include educarea cetățenilor, dar și a aso ciațiilor de protecție a animalelor”, consideră Cristina Lapis.[67]
      Oradea a rezolvat în linii mari problema maidanezilor

      În Oradea, impunerea unui program susținut de sterilizare a câinilor fără stăpân a avut succes[46]. În anul 2003, la începerea programului, pe străzi se găseau 7.000 de câini[46]. În 2010 mai erau 700[46]. Programul a fost realizat prin asocierea municipalitatății cu Fundația SOS Dogs[46]. Primăria a pus la dispoziție un spațiu, iar ONG-ul a început sterilizarea[46]. În anul 2003 s-a început cu sterilizarea câinilor de pe străzi, iar după un an s-au promovat programe și pentru sterilizarea câinilor fără montă din curțile oamenilor care erau sursă pentru înmulțirea câinilor din oraș[46]. În final, Primăria Oradea a ajuns să cheltuiască numai 50.000 de lei anual pentru câinii străzii[46]. În aprilie 2010 în Oradea mai existau doar 400 de câini vagabonzi grație eforturilor ONG-ului Asociația SOS Dogs.[68]
      Tulcea

      Primăria din Tulcea a eutanasiat 9000 de câini vagabonzi în șase ani (2007-2012). Pe străzile din Tulcea mai există 2500 de câini vagabonzi.[69]
      Timișoara

      Cetățenii care stau la bloc în Timișoara și au mai mult de două animale din rândul câinilor sau pisicilor vor plăti amenzi între 800-1000 lei iar cei care locuiesc la casă vor plăti o taxă pentru deținerea a mai mult de patru animale din categoriile menționate, a decis Consiliul local.[

    • Atata iti spun ioc la faza asta vot pentru Antonescu sau USL in veci c-au musamalizat Rosia Montana cu scandalul asta ordinar. De fapt ei sunt eutanasiati de ani si ani de zile si degeaba. Ce noutate e cu eutanasiera asta pana la urma?

      Sterilizare obligatorie primitivilor.

    • Din cate stiu, bebelusul care a fost muscat de caini in Gorj (mai precis curtea spitalului din Tg.Carbunesti) a fost ARUNCAT PE GEAMUL DE LA TOALETA de propria lui MAMA!

      • Nu baga ca-i la manipulare aici. Probabil ca e zero acolo ca in Germania unde nemtii iau caini din Timisoara si din Tg-Jiu ca acolo am vazut cu ochii mei cum ii aduna la un veterinar si pleca cu ei la nemti. De fapt ne prezinta ca pe o solutie de ultima ora eutanasiera a zeci de mii de caini care a avut loc si luna trecuta si acum un an si acum 5 ani si noi ca prostii nu stiam. Chiar nu mai fac scandal sa-i eutanasieze. Da de ce altii au zero eutanasieri (Germania) si ne iau cainii si noi nu putem?

        Rusine politicului si manipulantilor care prezinta eutanasierea ca pe o solutie de ultima ora.

        Orice caine eutanasait cand tu nu ai dat lege de sterilizare obligatorie e o crima.

      • Antonescu care este solutia daca deja se eutanasiaza zeci de mii de caini anual? Nu-mi vine sa cred ce ordinar este.

        • declaratia lui Antonescu “ma tem ca trebuie sa recurgem si la eutanasiere” . Pai ati eutanasiat in ultimii ani masiv cainii in Bucuresti cum recurgeti “si la eutanasiere”?

  10. EEEEEE pai mai bun este un referendum ca se mai pot sifona niste banuti,mai bune sunt panselutele la suprapret,bancile si cosurile de gunoi din parcuri,bordurile,padelele,caini agresiv sa mai astepte sa facem noi 1,2,3 la cat mai multe referendumuri.Si ce daca mai musca pe unul sau mai moare un copil,au trecut atatia ani fara sa se rezolve ceva asa ca ce mai conteaza inca vreo cativa ani,ca precis dupa ce trece iuresul asta peste catva timp o sa revina in actualitatea aceeeasi situatie si aceeasi problema.

  11. Asa este “este mai logic” ceea ce a propus Traian Băsescu, respectiv adoptarea unei OUG, apreciind că astfel “măcar o luăm pe o cale”, în opinia sa referendumul propus de Oprescu fiind inutil.

    Pentru ce este pus OPRESCU acolo ca sa organizeze referendumuri…eu nu cred. De ce nu au curaj sa-si asume responsabilitatea???????
    Fuge si oprescu ca si PONTA, la fel de las!

    Sa iasa acum cei de la USL si sa spuna de ce au fost contra legii propusa de PDL cu eutanasierea cainilor….daca i-ar fi muscat copii lui PONTA sau lui CHITOIU, TARICEANU si alti incompetenti, care pun lupta politica oarba in fata interesului tarii! RUSINE LOR!

  12. Si?…….rezultatul conteaza…cu parerea isi dau toti prostii si toti handicapatii mintal, s-a vazut din postarile anterioare……faptele conteaza , nu vorbele.Oprescu e o jigodie la fel ca alea care sunt pe strazi , a fost ireal faptul ca boc a ajuns primar dar oprescu prin delasare si neimplicarea in problemele pt care e platit n-are nici o scuza , bucurestiul e o capitala sub orice critica.Boc macar nu exista, actiona basescu in locul lui da oprescu e de o indiferenta greu de descris, norocul lui ca lumea are alte preocupari , la fel ca in toata tara .In nici o capitala europeana oprescu azi nu mai era primar, in alte tari bataia de joc se sanctioneaza, la noi e o virtute, care e mai smecher ala e pus in frunte

  13. Incepe lupta pentru presedintie intre Oprescu si Antonescu. Slabuti amandoi, Ponta i-ar face din vorbe mai bine pe romani, dar el are acuma de dus guvernul si vine o toamna/iarna grea.
    Antonescu va fi candidatul oficial al USL, in timp ce Oprescu va fi “independentul”. Evident, pesedistii se vor mobiliza pentru Oprescu, fix cum s-au mobilizat pentru el cand a candidat Cristian Diaconescu pentru primaria Capitalei.
    Nu e exclus totusi si un “draga Anto” cu Iohannis sau chiar Tariceanu in rolul plangaciosului.

  14. declaratii absolut corecte ale lui Crin. foarte logic tot ceea ce a spus. nu voi participa la referendum, sa ia masuri pt ca de atatia ani nu s-a vrut rezolvarea problemei. a zis si Crin ca in principiu nu e de acord cu eutanasierea, dar ca practic ea va trebui aplicata. nu ma intreseaza ca solutia vine de la oprescu, basescu sau ponta. important e sa vina

  15. Tineti minte asta iarna cand a fost inregistrat oprescu spunand drumarilor sa plimbe seara cateva ore masinile de deszapezire ca sa se vada ca se lucreaza sa nu mai zica presa ca sunt strzi cu zapada de 1m, si pe la 1_2 noaptea sa le retraga ca la ora aia nu-i mai vede nimeni?…exact asa a zis, a doua zi in alte capitale nu mai era oprescu nici portar la primarie…si exemple sunt multe

  16. Mihai Gadea a avut un interviu cu un domn in sua care a zis ca in libertate si in democratie ai obligatia sa protestezi si sa reactionezi la derapajele si la magariile celor care conduc destinele poporului….exista la noi asa ceva?…

  17. Poate macar cu ocazia asta ajung si ei, Antonescu, Ponta si Basescu, la un consens si nu se mai cearta ca niste copii. M-am saturat de scandaluri si ambitii prostesti in timp ce tara asta sta pe loc.

  18. Trebuiau luate masuri, facut ceva cand maidanezii l-au omorat pe turistul japonez in plin centrul capitalei!

    Acum e prea tarziu! Cainii ne-au invins! Sincer. Pa.

  19. O declaratie nefericita din partea domnului Antonescu.
    ba-secu nu mai are nici un drept moral sa se pronunte in aceasta problema. Spune ca dupa ce a vazut poza lui Ionut, a ramas marcat. Ar trebui sa fii marcat pentru tot raul facut acestei tari, nenorocitule. IESI AFARA, JAVRA ORDINARA !

  20. Eu sunt de acord ca maidanezii sa fie lasati pe strada, si sa se descurce fiecare cum poate!

    Si primariile, institutiile statului, toate vrajelile astea, sa declare legea junglei!

    Asta e. Mortii lor… Pa.

  21. In bucuresti e patriarhia romaniei , sunt zeci de biserici,se cer bani o gramada sa faca o catedrala cum nu s-a mai vazut ca asta le lipsea romanilor da de implicat in rezolvarea problemelor sociale nici vorba, nici cantine pt saraci , nici adaposturi pt oameni ai strazii, nimic…..n-au nici o treaba…..in alte tari astea chiar exista cat ar fi de surprinzator pt unii , acolo biserica se implica muuuult in problemele sociale ale comunitatilor…..

  22. Referendum privind eutanasierea cainilor mi se pare o stupiditate. Or sa fie doua tabere dilii care or sa se priveasca cu ura ba ca au votat sa moara cainii, ba ca i-au iubit prea mult si n-au votat. O a treia mult mai putin numeroasa formata din oameni care nici nu iubesc cainii nici n-au avut experiente negative cu acestia sa-i urasca atat de rau, o sa treaca pe langa referendum cu destul de multa indiferenta.

  23. “Să citim puţin Constituţia României. Articolul 1 aliniatul 5 şi Articolul 22 Aliniatul 1 şi 2… Aş vrea să înțeleg cum se garantează “integritatea fizică şi psihică a unei persoane” din moment ce haitele sălbatice de bestii ucid fiinţe lipsite de apărare!?!?

     (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

     ARTICOLUL 22

    (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.

    (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant”, a scris mama copilului pe reţeaua de socializare Facebook.

     Mai mult, mama micuţului a mai scris pe reţeaua de socializare că îi roagă pe oameni să meargă la mitingul de vineri. Acţiunea de protest va avea loc în Piaţa Romană din Capitală, în memoria lui Ionuţ Anghel şi a tuturor persoanelor muşcate sau atacate de câini maidanezi.

    • In urma cu 11 ani am fost martor (de la distanta) la un masacru. Cainii prinsi de hingheri au fost omorati cu ranga. Si acum imi amintesc urletele lor. Au fost apoi aruncati intr-un tomberon. Inclusiv gardianul public le-a dat o mana de ajutor acelor bestii cu fata umana. Mi-a fost rusine ca sunt om.

  24. In loc sa se faca un referendum cu intrebari aiurea, mai bine s-ar face un recensamant al cainilor si pisicilor fiecarui cetatean…si ciparea acestora si obligatia spre sterilizare. De aici pleaca totul, degeaba ii adunam pe toti de pe strada cand vin altii de la cainii cu stapan care arunca puii in strada, acolo este izvorul problemei de fapt. Sper sa inteleaga si politicienii si sa se dea o ordonanta de urgent aprivind si din acest punct de vedere. Dna Draga Oleanu Matei a spus exact ceea ce spun si eu acum. NU ONG-URILE SUNT SINGURA PROBLEMA. De fapt cei care fura au aceasta posibilitate pentru ca omul de rand are o mentalitate proasta si ARUNCA PUII IN STRADA, CAINI SAU PISICI. Puii proveniti de la animalele aflate deja pe strada nu ajung la maturitate decat 20%. In aces caz, cei mai multi caini si cele mai multe pisici provin de la OAMENII CARE ARUNCA IN STRADA PUII DE LA PROPRIILE ANIMALE! AVEM O PROBLEMA DE PROASTA MENTALITATE SI LIPSA DE EDUCATIE!

  25. O marturie a unui cetatean azi, 05.09.2013

    “Azi am vazut in parcul Plumbuita din capitala cum o haita de 5-6 caini maidanezi au inceput sa latre si au inconjurat o fetita de vreo 3-4 ani. Maraiau si-si aratau coltii, crezand ca fetita le-a invadat teritoriul. Am sarit la ei cu o bucata de lemn si niste pietre si si-au indreptat atentia catre mine, lasand fetita sa fuga la bunicul ei.
    Problema e ca dupa ce l-am lovit pe unul din caini peste bot cu lemnul si a schelalait fugind impreuna cu ceilalti, un paznic mi-a spus sa nu-i mai lovesc ca fac puscarie si e ilegal.”

    • Si paznicul ala ce p### mea pazea acolo? Ar trebui sa faca el puscarie ca nu a anuntat autoritatile competente ca in parc se afla o haita de caini periculosi.

  26. Am mai spus-o si o mai spun,nu sunt fan Basescu,dar trebuie sa recunosc,de data asta a avut dreptate. Da cainii trebuie exterminati,nu eutanasiati (cconform definitiei,eutanasierea se face cu un scop),dar in cazul de fata este necesara exterminarea cainilor vagabonzi,deoarece,nimeni nici chiar catelarul-sef, Marinescu,nu pot garanta care este psihologia cainelui eutanasiat,daca mai musca ,sau nu,pentru ca prin sterilizare,nu se scot dintii, ca sa nu mai muste caimele.
    Intrebare catre toti factorii de decizie:
    DACA IN ANGLIA,POLITIA REGALA A EXTERMINAT TOTI CAINII DIN LONDRA,INTR-O SINGURA NOAPTE,DE CE NU SE POATE SI IN ROMANIA?????
    De ce domnule catelar sef Marinescu,nu ati fost prezent la inmormantarea acestu ingeras,Ionut,dvs.si toata haita dvs. de catelari cu acte ,de frica,din lasitate ,sau ambele la un loc? Astept raspuns,daca nu participati deseara la adunarea din Bucuresti,sunteti niste lasi,oameni fara caracter,fara personalitate,sunteti niste nulitati,toti luptatorii pentru apararea drepturilor cainesti.
    Fara scuzele de rigoare.

  27. Solutia de a strange toti maidanezii de pe strazi si de a-i caza in adaposturi, unde sa fie hraniti si ingrijiti pana isi dau obstescul sfarsit mi se pare nerealista. Neviabila economic. Ba chiar neetica.

    Sa ma explic.

    Mai intai ca situatia a ajuns atat de grava ca, dupa parerea mea, nu ne mai putem permite sa procedam netulburati, pe indelete. Haite de caini salbaticiti in orase mananca copii, ataca femei gravide, terorizeaza oamenii care vin de la sau se duc la serviciu. Daca nici asta nu presupune masuri urgente…

    Or, adaposturile de mai sus – pentru vreo suta de mii de locuri doar in Bucuresti – ar trebui intai construite (la dimensiunile astea, din ce bani?), ar trebui angajat personal (noi nu angajam suficiente cadre medicale pentru oameni !!!). Si ce se va intampla cu ele cand, putin cate putin, populatia canina chiriasa ar incepe sa ‘iasa din sistem’?

    Apropo de asta, la toate colturile de strada avem pensionari ramasi singuri carora nu le ajunge pensia pentru a-si plati intretinerea. Sunt sute de mii de copii amarati, din familii defavorizate, care traiesc in mizerie. Profesorii sunt platiti cu praful de pe toba. Iar noi murim de grija cainilor vagabonzi si avem bani sa intretinem zece ani de acum incolo milioane de cotarle in conditii decente? Ma intreb daca suntem in firea noastra…

    Sigur, o tara civilizata, cu PIB-ul de 30 de ori cat al nostru, care si-a rezolvat toate problemele de mai sus, se poate ocupa si de intretinerea si toaletarea lui Bubico. Noi nu cred ca ne permitem acest lucru.

    Pe urma, am convingerea ca daca s-ar opta pentru aceasta solutie – adaposturi pe viata pentru maidanezi – multi dintre ei ar ajunge rapid inapoi in strada. Ar face ‘responsabilii’ niste hocus-pocus-uri, ar mai frauda nitel, ar mai deturna niste fonduri… Si noi am ramane iar si cu banii luati, si batand din buze. O astfel de jumatate de masura ar deschide calea unor noi afaceri subterane, potlogarii si abuzuri.

    De altfel, s-a vazut lucrul acesta chiar zilele astea: masurile ‘soft’ luate pana acum s-au dovedit ineficiente.

    Eu sunt profund impotriva cruzimii fata de animale, pe care o consider… inumana. Dar masura eutanasierii in conditiile de fata NU E o forma de cruzime, ci de autoaparare! Nu face nimanui placere sa-l omoare pe Grivei. Dar cand Grivei incepe sa-mi omoare el copiii, ar fi criminal din partea mea sa nu iau masuri imediate si, mai ales, cu eficienta sigura.

    Or, nicio alta masura nu are eficienta sigura – dimpotriva, dupa cum s-a vazut – in afara eutanasierii. Trist, dar adevarat.

    Tough times, tough measures. Nu vrea nimeni sa omoare animale din placere, ci le eradicheaza, daca devin daunatoare (sau daunatori) din necesitate.

    Poate ca iubitorii de animale ar trebui, data viitoare cand omoara un tantar, sa se gandeasca de ce e firesc si etic sa omori o biata faptura de cativa milimetri care te-a piscat, dar e criminal si neetic sa omori caini care ataca, terorizeaza, ba chiar omoara oameni.

  28. Buna ziua,

     
    Ieri am fost atacata de haita de caini de la intersectia Sibiu – 1 Mai, sector 6. In timp ce un domn ma ajuta sa ii alung, “proprietara” lor striga la mine: “Daca ai crede in Dumnezeu ai intelege de ce ataca”. Sincer… nu am stiut cum sa reactionez la asta…

    Dimineata am surprins o alta doamna care avea o sacosa plina de carne si din care impartea meticulos la fiecare din haita. In momentul in care m am apropiat sa o filmez, am fost agresata fizic si verbal de catre aceasta.

    Doamna sustinea ca este “Director la Protectia Animalelor” si mi-a fluturat o legitimatie in fata (de pe care bineinteles nu am putut citi nimic)
    E de-a dreptul revoltator ca astfel de oameni nu sunt trasi la raspundere!!……..asta e romania in care traim, fiecare cate zile o avea…..

  29. “…S-au pierdut atatia ani” din cauza dvs., nestimati parlamentari ai USL, cu Antonescu in frunte. O propunere de lege exista din 2011, dar ati blocat-o, ca sa mai marcati niste puncte electorale.

    • basistule ai gresit blgul ,mars de aici ,CCR a declarat neconstitutional proiectul de lege pdlist(ce-ati fi vrut sa mergem cu o lege neconstitutionala ca sa dam apoi de lucru procurorilor basisti.)
      Cred ca daca se confisca proprietatile lui halaicu ,videanu ,negoia ,basescu se pot face adaposturi ptr. toti ciinii din bucuresti .

    • Asa este, USL-ul a dus o politica oarba dupa interese, sa-l muste pe PONTA cainii ca sa-si aduca aminte de lege!

    • Mai, adi, chiar nu obosesti cand ii dai inainte cu demagogia.
      Eu zic sa raspunda penal toti primarii care s-au perindat pe la primarie si care sunt inca primari si ii doare in cot. Si s-o luam cronologic. Ce zici, esti de acord ?

  30. Macar O data Antonescu are dreptate.

    Curmarea vietii unui copil NEVINOVAT, a avut loc din NEGLIJENTA intretinuta DELIBERAT de o MAFIE a Cainilor Comunitari (caini care pe strada au un numar aleatoriu putind fi numarati si de 1000 de ori). CHIAR Nu MERITA a se face CEVA? A lua o INITIATIVA de PEDEPSIRE a VINOVATILOR, de ERADICARE a acestei MAFII?

  31. Cu toata pararea de rau( si oricat il detest pe Base’) are mare dreptate.Alta solutie nu exista pentru 60.000 de caini.Sa-i tii pe toti in adaposturi 8-10 ani nu cred ca e fezabil.
    Eu as pune 2 intrebari la referendum:

    1-Sunteti de acord cu eutanasierea in 15 zile a cainilor nerevendicati si ne adoptati? sau intrebarea 2

    2-Sunteti de acord cu marirea impozitelor cu (x procente) pentru construirea de adaposturi si ingrijirea lor acolo?

    Eu tare as fi curios la cum ar raspunde lumea.

  32. Nici eu nu cred ca referendum-ul va limpezi lucrurile ;poate doar le va scumpi sau crea noi portite pentru scurgeri financiare nelegale;nici ce propune Presedintele nu satisface actuala stare de fapt deja foarte inflamata;simt in starea dansului o graba de a trimite lucrurile intr-o bulversare totala ,abatand atentia majoritatii de la problemele cu Rosia Montana si altele;

  33. Am o masura radicala pentru rezolvarea problemei maidanezilor.

    Masura este: talia, gatul si spatele.

    Sa traiti!

  34. ”Prea multor politicieni romani le place sa se joace de-a razboiul in Siria iar ei n-au facut nici macar stagiul militar obligatoriu de dinainte de ’89 . E cazul lui Crin Antonescu ! Prea multor “analisti militari” li se permite prostia si incompetenta , iar ei n-au facut nici macar stagiul militar obligatoriu de dinainte de ’89 ! E cazul lui Radu Tudor ! Stiinta militara NU E solitaire pe calculator si nici canasta la o sueta cu prietenii ! Si nu e la indemana ORICUI …” ELA SIMONA – FACEBOOK

  35. Dumneavoastra ce spuneti, d-le Tudor?
    De dragul intrebarii si, indirect, a curiozitatii personale, as dori un raspuns “alb sau negru; nu gri”.

    Inca din 2003, cu un an inainte sa intram in NATO, am optat pentru eutanasierea en masse a javrelor jigodite din toata tara, nu doar Bucuresti.

  36. De data asta, DA. Are dreptate Băsescu şi nu are rost să fim isterici ca aşa-zisele ”iubitoare” şi să respingem soluţionarea care ne avantajează numai pt că a spus şi Băsescu. Iată, a spus şi Antonescu şi spun şi eu. Asta nu înseamnă că Băsescu să nu răspundă pt că ai lui au cheltuit 10 ani milioane de euro, Primăriile mână în mână cu ONGurile, şi am ajuns aici să fim devoraţi ziua în oraşe ale RO anului 2013. GATA cu ăla vrea, ăla nu vrea, A MURIT UN COPIL SFÂŞIAT DE HAITE DE MAIDANEZI.

  37. Seamana cu un bla, bla……bla politicianist, iar asta se intampla de 23 de ani! O rezolvam IMEDIAT sau o ametim ca pe orice pune mana politicil de 23 de ani! Nu sunt in stare de nimic, in afara de a creea probleme sa sminteasca lumea! Se vede ca toti tampiti, hotii, si banditii au servici la Stat pe banii prostimii!

  38. antonescu,alta mare dezamagire.probabil orice ar spune oprescu,pe care il vede ca un viitor adversar la prezidentiale,l-ar contrazice.
    referendumul se foloseste intr-o tara cu oameni educati civic.avem noi in romania astfel de cetateni? bucurestiul a devenit o adunatura de borfasi veniti din toate colturile romaniei, care isi spun “oameni de afaceri”
    multi dintre ei au facut crime financiare sau umane ca sa epateze.ce mai conteaza si casapirea unor patrupede?!

  39. Va salut! Sincer daca la celelalte posturi am inteles unde bateti aici ma simt dezarmat si confuz. Si ce daca a spus Antonescu asta?
    Opinia mea este ca
    – am ajuns sa facem referendumuri pt orice chestie;
    – fara opnia populatiei nu se mai poate face adminsitratie asa zice Oprescu
    – Ponta nu stie ce sa mai zica, Antonescu crede ca-si consolideaza pozitia, Oprescu da vina pe lege dar uita ca a fost in parlament, Basescu le spune ce sa faca dar cand a bagat la primarie nu prea a facut ceva in afara ca a luat caini in camioane si i-a varsat la marginea altor orase din apropiere.

    In final, face cineva ceva ca toti vrem sa putem alerga pe strada fara sa sara cainele la picioare.
    Vi se pare foarte tare interventia lui Antonescu? Mie nu. Mai bine se intorcea in Parlament si lua pozitia asta fata de guvern si misca legea cumva, daca de lege avem nevoie ca sa se faca administrarea strazilor.

    Toti politicienii au gafat inclusinv preferatul dvs.
    B

  40. “La trei zile de la uciderea de către maidanezi a lui Ionuț Anghel, USL aproape că nu a luat nicio poziție în legătură cu eutanasierea maidanezilor. Tăcerea USL nu poate fi explicată decât din cauza protocolului pe care Uniunea l-a semnat în 2011 cu un ONG prin care promitea că nu se va accepta eutanasierea maidanezilor. Protocolul ar fi valabil până în 2020.

    USL se pare că păstrează o tăcere suspectă în privinţa eutanasierii câinilor fără stăpân. Motivul ar putea fi semnarea unui protocol de colaborare din 2011 şi valabil până în 2020 cu Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, un ONG înfiinţat de fostul senator PRM Marius Marinescu.

    Printr-o decizie a premierului Victor Ponta, ONG-ul lui Marius Marinescu a fost inclus în Consiliul Economic şi Social, un for care este obligatoriu organismul consultat de către iniţiatorii proiectelor de acte normative.

    Documentul arată că „Uniunea Social-Liberală şi Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului vor colabora pentru implementarea politicilor de protecţie a mediului şi a animalelor, vor monitoriza activitatea Executivului, astfel încât să oprească şi să prevină măsurile abuzive luate de autorităţi”.

    ”În urma consultărilor cu Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, Uniunea Social-Liberală va depune, în Parlamentul României o iniţiativă legislativă care să impună normele europene în ceea ce priveşte gestionarea câinilor comunitari, prin interzicerea eutanasierii”, mai prevedea documentul.”

  41. Au murit oameni cand s-au inchis spitale. Pe cine eutanasiem? Au murit oameni cand nu au fost medicamente pentru cancer. Pe cine eutanasiem? Mor oameni in accidente de circulatie si din cauza drumurilor jalnice. Pe cine eutanasiem? Mor zilnic oameni din cauza prostiei si ignorantei unor javre care nu se gandesc decat la propriul buzunar. Propun sa ii eutanasiem si pe acestia, si pe caini. Pedeapsa cu moartea, da, dar in egala masura. Si inca ceva. Pentru un criminal, inainte de a fi judecat, se stabileste daca a avut sau nu discernamant.

  42. sunt copiii nascuti si apoi aruncati,sunt copiii pe care parinti nui pot creste dar sau puit si apoi lasa in voia sorti,copii pe care ii are statul in grija pina la 18 ani apoi aruncati si ei in drum .
    care dintre aceste fenomene are prioritate eu cred copii vitorul de mine .cine sunt aceste ong care cheltuesc in nestire de 23 ani bani publici ei se declara iubitori de animale dar ne luund masura tineri lor sub control .
    sunt state care ciini se halesc de ce nui exporteaza acolo fara bani .cu ce ajuta ciini la pastrarea linisti in orase ,reducerea infractiunilor de va bateti in comentari .
    cind a fost omorit japonezul atunci iar sa intrat in isterie apoi sa asternut linistea .
    voi oasenilor va hotariti soarta ,nu tarani va aduc ciini la voi cu ce ii trasporta cu trenul ,masina propie ,trasport in comun .
    la ora actuala mai este lipsa locurilor de munca ,inflatia,somajul ,ong si asa zisi iubitori de animale sau bisericosi sunt iubitori in realitate de bani pe care ii ruguma de pe urma a acestei probleme nu au nimic cu ciini .

  43. Inaintea ,,plantarii ,, ana de an de borduri peste borduri ca acum o sa fie ziduri in toata regula.Sa nu maumple punga bisericiilor si caderalei mantuirii nemului manelizat ,sa nu mai fure primarii banul public prin firmele lor si prieteniilor.Sa nu mai viseze Oprescu autostrazi suspendate si draci beti pe pereti.Sa nu mai bage Oprescu banii cu vagoanele in lucrari de rahat vezi stadionul lui peste prajit la o calitate rusinoasa pret de Maracana ,Sa nu mai linga dosuriile UE si altora cumparadu-le jafuriile torpile si avioane.Si multe altele.Problema e ca Basescu are dreptate cum au avut si gasca USLin opozitie .Dar cand ajung la ciolan ii loveste damblaua si uita .Si inca o data fara materia CIVILIZATIE-CIVISM-CONSTIINTA obligatorie si chiar la BACALAUREAT nu se vor rezolva problemele Romanieicaci tinerii de azi vor fii oliticienii,sefii de intitutii,justitie,DNA,Fisc,Politie,primari ….Si daca ii cresti in spiritul hotie,tradarii de tara,puturoseniei,servilismului fata de straini ….asa o sa ii avem in functii.

  44. Vorbești cu Antena 3,ai dosar penal!O mare băseală i s-a făcut lui Ilie Bolojan!Are dosar penal că a vorbit cu antena 3 despre câini.
    Mă îndoiesc că cei de la Antena 3 au motivele sau influența cât să facă asta deci rămâne doar băsăul bunicuț de la Cotroceni!

  45. ata cateva exemple din tarile civilizate in comparatie cu Romania :

    “Marea Britanie- peste 8000 de eutanasieri anual.
    Belgia – 17.469 eutanasieri intr-un singur an
    S.U.A – 3-4 MILIOANE DE EUTANASIERI (CAINI SI PISICI ) -ANUAL
    cANADA- 7.644 DE CAINI + 40.790 pisici eutanasiate anual.
    Romania:
    2006 -japonez ucis de caini (aflat in Romania)
    2008- o fetita de 6 ani ucisa de caini
    2011 – Taniușa Stanchievici a decedat muscata de caini maidanezi
    2011 -femeie de 62 de ani ucisa de caini in sectorul 5
    2012 -femeie de 71 de ani ucisa de caini in Baia Mare.
    2012 -baietel ucis de caini in Suceava
    2012 -batran de 75 de ani ucis in judetul Vaslui
    2013 -bebelus mancat de viu de cainii vagabonzi in Gorj.
    2013 -copil de 4 ani ucis de caini in Bucuresti. un altul de 6 ani ranit.
    -Anual zeci de mii de oameni muscati. Zeci de mii de injectii anti -rabic
    -Anual milioane de lei cheltuite pe “castrari, hraniri, deparazitari,sortari etc
    REZULTAT: oamenii sunt muscati si mor in continuare!”

  46. În loc de pâine şi sare, clujenii l-au aşteptat pe Crin Antonescu cu proteste. Preşedintele Senatului a fost aşteptat la sediul PNL din Cluj-Napoca de un grup de contestatari ai proiectului Roşia Montană şi ai unei posibile implicări a României într-o posibilă acţiune militară în Siria.
    Sursa: RTV
    Exact. Pa nene. Basistul Antonescu sa stea acasa…

  47. Cat de prost sa fii si de handicapat sa nu realizezi cat de grava e situatia………multe tari sanatoase la cap vedeti cum procedeaza?…..eutanasiere la greu……nu comenteaza nimeni pt ca e siguranta si viata lor in joc…….

  48. ata cateva exemple din tarile civilizate in comparatie cu Romania :

    “Marea Britanie- peste 8000 de eutanasieri anual.
    Belgia – 17.469 eutanasieri intr-un singur an
    S.U.A – 3-4 MILIOANE DE EUTANASIERI (CAINI SI PISICI ) -ANUAL
    cANADA- 7.644 DE CAINI + 40.790 pisici eutanasiate anual.
    Romania:
    2006 -japonez ucis de caini (aflat in Romania)
    2008- o fetita de 6 ani ucisa de caini
    2011 – Taniușa Stanchievici a decedat muscata de caini maidanezi
    2011 -femeie de 62 de ani ucisa de caini in sectorul 5
    2012 -femeie de 71 de ani ucisa de caini in Baia Mare.
    2012 -baietel ucis de caini in Suceava
    2012 -batran de 75 de ani ucis in judetul Vaslui
    2013 -bebelus mancat de viu de cainii vagabonzi in Gorj.
    2013 -copil de 4 ani ucis de caini in Bucuresti. un altul de 6 ani ranit.
    -Anual zeci de mii de oameni muscati. Zeci de mii de injectii anti -rabic
    -Anual milioane de lei cheltuite pe “castrari, hraniri, deparazitari,sortari etc……..e vrajeala, nu-i asa?
    REZULTAT: oamenii sunt muscati si mor in continuare!”

  49. Pe altii mai prosti ii f.te grija ca n-o sa ajunga antonescu presedinte …..ca asa vor ei…..nu conteaza ca aici altul e subiectul, ei da inainte ca n-o sa fie antonescu presedinte….vai de capul vostru

        • Imi pare rau. El a zis ca e de acord cu Basecu, iar cine e de acord cu unul care a taiat salarii, pensii, ajutoare sociale, indemnizatii de copii sub 2 ani, subventii la medicamente impotriva cancerului si alte d’astea, a luat-o rau pe aratura, devenind un maaaaaaare BASIST…

        • Si de ce nu e basist ? Ca o declara ? LOL A declarat USL ca face si drege si cand a ajuns la putere a dat-o la intors… Primul lucru pe care l-a facut Ponta a fost acela de a sta de vorba cu tradatorul care n-a scos cetatenii romani de etnie maghiara la referendumul pentru demiterea Basalaului, Kelemen Mufelen. Romanii au dat 70% din Parlament USL-ului ca sa aiba o majoritate constitutionala, sa ii scada atributiile dictatoriale ale lui Basalau, sa-l demita dupa ce 80% din cei ce au fost la referendum au votat DA si apoi sa aplice programul de guvernare, adica NU pentru exploatarea de la Rosia Montana, NU pentru vanzarea Cuprumin, NU pentru vanzarea CFR Marfa, NU pentru vanzarea OLTCHIM si alte d’astea pe care le doreau a le face PDL-acii spurcati…

  50. Este incredibil.Un basist il face pe Antonescu…basist.Poti sa-i inventezi lui Antonescu orice, dar ca este basist…este noaptea mintii.Antonescu are dreptate fiindca un referendum pe tema cainilor maidanezi este …frectie la picior de lemn si o tragere de timp ,ca opinia publica sa uite pana atunci tragedia (vorba lui Badea constiinta/memoria colectiva la romani tine trei zile…injuram pe presedinte si peste trei zile il realegem…asta au facut deja unii romani… i-au mai dat inca 5 ani de mandat.Cand nu vrei sa rezolvi o problema faci o comisie parlamentara,un referendum si …ai ingropat problema.

  51. da dl Antonescu ,e logic ca nu este o alta solutie rapida si eficienta decat sa fie kilariti,m-am prins din prima… dat fiind ca tara asta e o groapa de gunoi falita deatata cat au furat “guvernantii”(bine,vorba vine..nu se se va intampla nimic nici o eutanasiere, ba chiar vor fi si mai multi caini,doar neshte bani vor fi praduiti in bunul obicei impamantenit si atat,tara pli)

    dar de ce l-ati bagat in vorba pe basau?ca si basaul tre sa fie eutanasiat.nu conteaza ce latra basau,el nu e om,e in aceiasi sit. cu maidanezii,s-anmultit peste masura crucea mami lui de basau,infestarea cu basaul daunator trebuie starpita.

    daca nu-i eutanasatiati puteti doar sa-i strangeti si sa-i cazati in viloiu lui Adreiean ca incap toti.valabil si in teritoriu,cainii stransi si tinuti in viloaiele “barosanilor”..dragnea ala are 1ha de vila cu piscine si heliport,vor avea toate condiitiile maidanezii.astfel nu-l maniati pe dumnezeu si pe mamaligarii cei decerbelati si iubitori nevoie mare de jarlai,iubitori pana ii zdrentuie vreunul ca dupa aia nu-i mai iubesc.

    eu cred ca trebusoara asta cu adunarea cainilor maidanezi va da Muult mai multe locuri de munca decat “proiectul Rosia Montana” de care aud chiar acu la a3 reclama..cum zicea basau cand era in calduri cu aurul,cupru,gazele de bashist?..vor fi milioane de locuri de munca frateeee hai sa praduim resursele!!de fapt vreo 100 si alea pt. straini.

    asa ca daca tampitii astia fac si ei ceva odata,sa curete tara de jarlele astea ce au devenit obisnuinta in viata noastra ca negrii obisnuiti cu leii in africa(de mai e vreunul)
    “industria pe orizontala” a strangerii,depozitarii,eutanasierii,prelucrarii pieilor a milioane de caini va subtia vizibil randul somerilor.

    Uite Rosia Montana in varianta caineasca,sa valorificam bogatia de caini nene
    lasati dracu scurmatul in munti si facut groapa de gunoi din tara asta ca sa se imbogateasca licuriciu si kkriciu si mai stiu ce venetic la care faceti Sluj ca sunteti voi Tradatori de Tara macaci imbecili ce vindeti euro pe 1cent sa va tineti viloaiele si traiul de nabab la zi.

    zice ca sunt 60000 de maidanezi,sunt curios cum au ajuns la cifra asta “specialistii”, i-au numarat? sau pe model matematic,grila,suprafata x are 10 caini inmultit cu suprafata totala le-a dat rotund .specialisti frate,te joci?
    porcarie,tara pzdi.a fost furia cu regili sau regii cioarba,acu e furia cu cainii.vine un cutremur mai zguduitor si cade juma din sandramalele din bucuresti,va fi furia cu cutremuru.vine apa,e furia cu apa,vine zapada,e furia cu zapada samd tot o furie si-un kkt

  52. Baieti si fete azi cred ca am otravit 12 caini cu chiftelute
    de tocatura cu antigel in timp ce retardatii vorbesc la televizor
    eu cred ca am facut ceva ….ilegal neeuropean cum vreti
    sa spuneti .dar daca mai sunt 100 ca mine ati rezolva problema
    ce naiba legile sunt facute sa fie incalcate

  53. E mai logic ce a propus Traian Băsescu (…) Măcar o luăm pe o cale”, a mai declarat Crin Antonescu.
    aici a gresit dl Antonescu.nu-i dai dreptate la chestia aia dle.ori il urasti din bojoci si-l vrei eutanasiat ori o dai in balaceala.

    nu se face asa ceva.pur si simplu nu pomenesti de basau poa sa aiba dreptate sau sa bata campii,nu pomenesti de tradatorul,de chestia asta care a omorat tara,cel mai de nedescris “presedinte”,facatorul de basire,ala care a facut clan manelist din statul roman,esecul umblator romanilor,personificarea/oglinda prostiei noastre si a ghertoseniei ticalosiei spuma spumelor jegu jegului,de Basau in discursul tau,dara sa-i dai dreptate!

  54. Dle. Tudor poate o sa aveți rabdarea sa citiți și aceste rânduri. Din capul locului dau acestui text calitatea de parere umila in legatura cu problemele sociale de care ne lovim in fiecare zi. La virsta mea am timpul necesar sa gindesc și sa cintaresc fiecare RAU din viața noastra. Uneori am impresia ca visez urit dar ințeleg ca este relitatea cruda. Imi permit sa sugerez televiziunii in care activați cu cinste citeva lucruri…departe de politica jegoasa a intereselor UNOR INDIVIZI, POLITICA COMUNITATII. In viziunea mea ar insemna urmatorul lucru – alaturi de sigla postului sa afișați 24h din 24 citeva intrebari care sa intre in conștiința noastra pina la saturație , cum ar fi…..1 – CE FACEM CU MAIDANEZII ? 2- CE FACEM CU AUROLACII ? 3- CE FACEM CU GUNOAIELE PE LINGA CARE TRECEM SCIRBITI ? 4- CE FACEM CU FEMEILE BATUTE CARE TAC? 5- CE FACEM CU PEDOFILII ? 6-CE FACEM CU TIGANII CARE NU AU NICI O MILA DE BATRINI ATACINDU-I PT.10 LEI ? Si jurnalistic vorbind ați gasi numeroase formule care sa ne trezeasca din somn. Repet intrebari cu caracter social. Televiziunea este singura forța care POATE, daca doreste sa manipuleze audiența in folosul comunitații….

    • pentru asta cu manipularea sa va adresati la alte posturi tv. altfel, intrebarile sunt perfect justificate. majoritatea au fost si sunt subiecte zilnice pentru noi, la antena 3. autoritatile sunt insa de o indolenta infioratoare

      • “Partea astea cu manipularea sa o adresati altor televiziuni..”

        Domnule, desi tema e grava, eu am ras cu lacrimi. You’ve made my day, cum zice americanu’

  55. Domnule Tudor, constat ca emoţia puternică, pe care v-a generat-o uciderea lui Ionuţ de către haita de câini, vă face să vă cam pierdeţi busola.
    În orice ţară civilizată, dar chiar şi în România, primul vinovat de cele întâmplate este cel care avea în supraveghere pe copilul de numai patru ani, adică bunica sa, dacă era în deplinătatea facultăţilor mintale, sau părinţii săi pentru că l-au lăsat pe minor în grija unei persoane făra discernământ.
    Abia apoi se caută vinovaţi pentru o eventuală vină indirectă.
    Exemple care să vă lumineze sunt o mulţime şi despre unele aţi făcut şi dumneavoastră comentarii pertinente, la obiect şi în lumina legilor.
    Să auzim şi de bine!

    • Perfect de acord cu cele scrise!Aceleasi observatii i le-asi fi facut si eu d-lui Tudor,care de la venirea din concediu este foarte radical si nu-l prinde!Pozitii mai nuantate sunt de dorit chiar in situatii foarte emotionale ca cea legata d emoartea tragica acestui micut copil.De trei zile postul parca este isterizat si de neurmarit!!

        • Ai vazut copii morti da vii si invers.Un paradox sau pleonasm.Io da.Sute sute de copii care sant trimisi la furat si cersit .Astia sant morti in viata.Dar unii mai sant si casatoriti la 13-14 ani la fel.Pt astia nu se scandalizaza nimeni?

        • In acest caz copilul a murit din cauza oamenilor, nu din cauza cainilor. Oamenii au creat conditiile ca acei caini sa fie infometati si sa se salbaticeasca, nu si-au creat ei singuri situatia. Cine ii eutanasiaza pe toti, nu se deosebeste cu nimic de ceea ce au facut acei caini.

        • Dar in privinta Rosiei Montane cand o sa fiti radical? Mihai Gadea a facut o emisiune cu protestele din Turcia in care admirati cu totii cum au iesit oamenii in strada pentru intentia autoritatilor de a taia niste copaci pentru construirea unui mall, sau protestele masive din Brazilia datorita scumpirii transportului in comun, in emisiune respectiva criticandu-se modul in care presa din Turcia a ignorat in totalitate aceste demonstratii ( vi se pare cunoscut ? ). Oricum sa nu contati sa iasa lumea in strada pentru voi atunci cand se vor produce abuzuri asupra postului Antena 3 pentru ca noi, hipsterii,copii de bani gata si fara servici care conducem 4×4 f. poluante :))) , biciclistii ( care dau 10 milioane pe o bicicleta :))) asa cum ne ironizati in emisiunile postului( niste paraziti ce sa mai…ma mir cum ne mai rabda pamantul 🙂 ) n-o sa uitam.
          Oricum am ascultat sfatul Mircea Badea si eu unul din ” istericii obsedati de Rosia Montana ” nu va mai urmaresc.
          Sunteti ipocriti si cu nimic mai presus decat B1, Realitatea RTV

          http://www.cotidianul.ro/huiduirea-jurnalistilor-221722/?fb_action_ids=10151757292359792&fb_action_types=og.recommends&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

  56. Domnule TUDOR, am tot respectul pentru activitatea dumnevoastra ca jurnalist si ma numar printre cei care va urmaresc in mod constant aparitiile in programele TV. Haidem totusi sa incercam sa respectam semnificatia cuvintelor limbii romane. Ma refer la utilizarea abuziva a cuvantului “eutanasie”, atunci cand in cele mai multe cazuri ar trebui folosite alte cuvinte, cum ar fi “omorare” sau “ucidere”. Suprimarea unui animal perfect sanatos care se afla la locul nepotrivit in momentul nepotrivit nu are nimic de-a face cu eutanasia. Incercati si dumneavoastra, in masura posibilului, sa educati politicienii si eventual pe alti colegi de brasla sa intrebuinteze cuvintele in conformitate cu adevarata lor semnificatie.

    Cu toata stima.

    • Care ucidere?? E o manipulare semantica grosiera.

      Uitati-va in dex: eutanasierea inseamna provocarea prin mijloace medicale a unei morti nedureroase.

      Nu vrea nimeni sa ii omoare din placere, torturandu-i, Doamne fereste…

      Daca vreti neaparat un termen mai dur decat ‘eutanasiere’, ziceti-i ‘eradicare’, ca despre asta e vorba, despre eradicarea unui flagel.

      Dar cainucidere (cu premeditare) e de SF.

      Oameni cu false afecte, dar fara ratiune.

      • Daca tot ne uitam prin DEX, ca niste persoane “cu ratiune” ce ne consideram, ar fi bine sa citim definitiile pana la capat: “Metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea.”, sau “Sacrificare prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave care nu mai pot fi vindecate.”

  57. Este înfiorător ca un copil să fie măcelărit de un câine.Chiar dacă a fost scăpat din vedere de bunică asta nu o face vinovată pe ea.Locuiesc în Milano de 10 ani,în 2006 una din fetele mele ,ce avea atunci 5 ani,s-a pierdut în parcul castelului Sforzesco,care este uriaș(din fericire am găsit-o imediat pt.că a început să urle ca din gură de șarpe când s-a văzut fără noi).Nu o să uit niciodată teroarea pe care am simțit-o atunci.Acești nemernici care fac trafic ,practic de fonduri de la persoanele amăgite că banii lor ajung la ONG-uri pt. îngrijirea câinilor ar trebui aduși în fața justiției.Sunt convins că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în Italia ar fi fost lupte de stradă.Nemernicilor,vom veni și noi,cei plecați suntem peste 3milioane și avem alte concepții despre ce înseamnă respectul față de cei care v-au ales.”CRISTOS SĂ FIȚI,NICI ÎN PĂMÂNT NU VEȚI SCĂPA”
    P.S. AR TREBUI CA TATĂL COPILAȘULUI IONUȚ SĂ FIE PUS ÎN FRUNTEA A.S.P.A.

  58. http://www.buciumul.ro/2013/09/05/uluitor-cui-vroia-ponta-sa-dea-rosia-montana-descinderi-ale-politiei-din-elvetia-si-franta-la-birourile-artizanului-afacerii-rosia-montana-evreul-steinmetz/

    ULUITOR! CUI VROIA PONTA SĂ DEA ROŞIA MONTANĂ! Descinderi ale poliţiei din Elveţia şi Franţa la…
    http://www.buciumul.ro
     Politistii din Elvetia si din Franta au declansat, aproape simultan, descinderi…
    See More…
    CE ZICETI DE ASA CEVA ???, NOUA DE CE NU NI SE SPUNE, CA SA FIE MANIPULARE LA PERIFERIE ?????

    • Pt ca trebuie sa fiti jefuiti cu orice pret si otraviti si pe deasupra.Chiar daca trebuie sa va omoare politicienii pt a da drumul la crima asta o sa o faca.Pt asta nu se scandalizaza nimeni .Poate cand or incepe sa moara si acolo in imprejurimi pe capete .Steinmatz ii frate cu NAUM ?Acum mai noi Dragnea alt personaj gre—s amenita adica santajeaza si infricoseaza Romanii ca daca nu se da drumul la proiect Romania trebuie sa plateasca penalitati.Pai sa plateasca ei si familiile lor a lui Tonta ,Plumb si cei care au dat avizele.Minciuniile unora carerora le zornaie dolarii prin fata ochiilor.23 de ani au nenorocit tara asta cu nu se poate .altfel nu se putea .SA PLATEASCA CEI CARE AU DAT AVIZELE .Astia sant asasinii natiei Romanie.Si cei dinaintea lor.

  59. Spuneti si de pisici, va rog!!!! Si cu pisicile exact la fel se intampla, cei din zonele de case din orase si nu numai, arunca puii pe strazi. Cand te plimbi primavara prin parc…de pomenesti cu urlete de la pui de pisica care striga neajutorati din pungi de plastic. DRASTIC!!!!! VA ROG AMINTITI SI DE PISICI, chiar daca ele sunt inofensive.

  60. Domnule Radu Tudor!
    Eu unul m-am cam saturat sa-i vad in studiourile dumneavoastra pe neputinciosii astia plangaciosi din politica.
    Chiar nu intelege nimeni ca se impune o masura ferma si urgenta in legatura cu,cainii comunitari?
    Eu nu zic sa-i eutanasiem pe loc.Deocamdata sa fie stransi toti de pe strazi si dusi undeva in spatii dezactivate.
    Deci,intr-o prima faza sa se elimine pericolul.
    Pe urma,cu calm si bunavointa se pot cauta cele mai bune solutii.
    Ce-ati zice daca maine dimineata aflam ca un maidanez a mai omorat o persoana in Bucuresti sau in orice colt al tarii?

  61. base says:
    September 5, 2013 at 4:07 pm
    Baieti si fete azi cred ca am otravit 12 caini cu chiftelute
    de tocatura cu antigel in timp ce retardatii vorbesc la televizor
    eu cred ca am facut ceva ….ilegal neeuropean cum vreti
    sa spuneti .dar daca mai sunt 100 ca mine ati rezolva problema
    ce naiba legile sunt facute sa fie incalcate…………………………….

  62. Pt protestez…..maica, esti inapoiat rau , rau de tot, esti intruchiparea a ceea ce inseamna basist……..si ca sa intelegi si tu asta se refera la modul in care gandesti,

  63. Cum credeti ca se poate lua o decizie corecta din toate punctele de vedere in starea asta emotionala ?Parca si medicii spun ca nu poti judeca rational sub imperiul emotiilor!De trei zile postul Antena 3 si nu numai ruleaza la nesfarsit imagini subliminale prin care se induce ca singura solutie este suprimarea cainilor aflati pe strada. Nuante de genul ,sunt caini agresivi ,bolnavi si numai ei trebuie suprimati nu-si au rostul. De fapt, daca s-ar pune in aplicare decizia suprimarii tuturor celor 40 000(60 000) caini aflati pe strazi in Bucuresti,peste cateva saptamani emisiunile vor avea ca tema cruzimea celor care omoara caini nevinovati in loc sa le aplice injectia letala, care costa si ea si se pot castiga bani si de aici.

    Sunt impotriva suprimarii in masa a cainilor. Sunt pentru ridicarea tuturor cainilor fara stapan aflati pe strada si cazarea provizorie in adaposturi pana la o eventuala adoptie. Sunt pentru suprimarea celor care nu pot fi adoptati si nu mai au loc in adapost in teremenul legal de retinere acolo.

    Mie frica insa de decizia asta si am sa va spun de ce.In cartea”Istambul ” a lui Orhan Pamuk,se povesteste urmatoarea intamplare.Spre sfarsitul sec.XVIII ,in Istambul traiau pe strazi cam 80 000 de caini. Autoritatile au gasit solutia de a scapa de ei trimtindu-i pe toti pe o insula nelocuita,fara apa si fara hrana. Va dati seama in ce conditii au sfarsit toti,dar turcii din Istambul au scapat definitiv de cainii de pe strazi. Cam doua sute de ani dupa acest incident ,toti turcii au pus pe seama acestui gest tot ce li s-a intamplat rau ,fie ca au fost cutremure sau incendii. La catva ani dupa moartea cainilor, Istambulul a ars in proportie de 30 % din suprafata si au pierit cam 10 000 de oameni.Unii cred in astfel de blesteme !Ce ziceti,la noi s-ar putea sa creada unii ?

  64. Aurel Texanu · Top Commenter
    NICI UN REFERENDUM DACA OPRESCU ARE BANII DE CHELTUIT SA CHELTUIASCA O SA CEARA IN TOATE ORASELE VA DATI SEAMNA CITI BANI SE CHELTUIE? FARA REFERENDUM SE POATE REZOLVA ACEASTA SITUATIE NU AVEM BANII DE CHELTUIT PE SEAMA UNUNORA SA AIBE ELECTORAT NUUUUUU REFERENDUMULUI OAMENII BUNII TREZITI-VA CE DUMNEZEU NU VEDETI CA ESTE MANIPULARE POLITICA? NU ACCEPTATI ASA CEVA NU SUNT BANII
    Reply · Like · Follow Post · 2 seconds ago

  65. adrian says:
    September 5, 2013 at 4:59 pm
    Este înfiorător ca un copil să fie măcelărit de un câine.Chiar dacă a fost scăpat din vedere de bunică asta nu o face vinovată pe ea.Locuiesc în Milano de 10 ani,în 2006 una din fetele mele ,ce avea atunci 5 ani,s-a pierdut în parcul castelului Sforzesco,care este uriaș(din fericire am găsit-o imediat pt.că a început să urle ca din gură de șarpe când s-a văzut fără noi).Nu o să uit niciodată teroarea pe care am simțit-o atunci.Acești nemernici care fac trafic ,practic de fonduri de la persoanele amăgite că banii lor ajung la ONG-uri pt. îngrijirea câinilor ar trebui aduși în fața justiției.Sunt convins că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în Italia ar fi fost lupte de stradă.Nemernicilor,vom veni și noi,cei plecați suntem peste 3milioane și avem alte concepții despre ce înseamnă respectul față de cei care v-au ales.”CRISTOS SĂ FIȚI,NICI ÎN PĂMÂNT NU VEȚI SCĂPA”……………………..vezi protestez cum se pune problema in restul europei?….tu daca n-ai iesit din satul unde te-ai nascut crezi si acum ca pamantul e plat…..

    • Italia utin ami civilizata ca Romania.Spania la fel.Hai sa.ti spun eu ce s-ar fi intamplat in tariile civilizate cu adevarat NORDICE,Germania,Austria.Poate in America.In primul rand cainii resonsabili eutanasiati.In tariile Nordice nu exista asa ceva .Dar daca ar fi exista .In al doilea rand automat dosar penal pt proprietarii incintei a carui gard era stricat si nu avea avizul atentie cani periculosi.In al treilea rand o comisie pt protectia copilului automat ancheta acasa a larinti sa vada gradul de responsabilitate si conditiile de familie sot sotie si mediulin care copilul a crscut.Daca ar constata cel mai mic defect fi sigur ca nu le-ar tremura nici mana nici inima sa le ia celalat copil sub custodia statului pana considera ei necesar.Iar bunica somnoaroase pasarel cu dosarel penal.Pt ca acei caini nu erau in parc cica si era normal ar fi sarit lumea .Atunci copiii doi nu unul dou de sub nasul ei au luat-o la plimbare si cica nu doi trei metrii ci o distanta destul de mare dar bunica dormea.Amandoi copii au disparut cica.Dar la noi nimeni nu vrea sa zica adevarul caini si cainii sant vinovati si extraterestrii care vii parasuteaza.))http://www.evz.ro/detalii/stiri/tunul-lui-oprescu-e-adevarat-si-ce-i-cu-asta-985134.html#ixzz2e2PtDFpT Sant curis daca DNA-ul se va sesiza asa cum s-a sesizat de repede sa gaseasca vinovatii ONG-uriile si cainii.Atata-i duce capul.

  66. Are Crin asta niste iesiri sincer asa cum trebuie ca mai apoi sa se poticneasca sa ramanala jumatatea drumului si sa intre in hibernare.Una calda doua reci.)))

  67. Citesc reactiile de pe blogul tau si ma minunez de multe dintre ele.

    Unul zice ca iti trebuie un doctorat in istorie ca sa-ti dai cu parerea despre cainii vagabonzi.

    Alta ne mustra ca de-aia s-au inmultit ursii de mananca din gunoaie, fiindca i-au vanat maharii vremurilor apuse.

    Tot ea ne atentioneaza doct ca nu avem voie sa omoram maidanezii fiindca… distrugem ecosistemul!!

    Primeste reactii entuziaste: ‘In sfarsit, un comentariu echilibrat’…

    Azi, amaratul de Antonescu, balacarit zilnic de probaganda basista, e taxat drept… basist!!!

    Nu stiu daca sa mor de ras, sa mor de plans – sau amandoua.

  68. Bun, am înțeles. După campania asta a antenelor este de mare porc să ai câini de pază. Dar măcar arme cu glonț vom avea voie să ne cumpărăm? Sau suntem lăsați la discreția tuturor spărgătorilor, tâlharilor și violatorilor? Că nu cred că poate cineva pretinde în această țară că poliția este preocupată de siguranța cetățeanului.

    • Nu am fost mușcat niciodată de câini. În schimb locuința mi-a fost spartă, autoturismul mi-a fost furat și nici nu mai știu de câte ori mi s-a pătruns în curte și s-au furat diverse obiecte. Poliția nu a identificat niciodată vreun făptaș și nu am recuperat niciodată nimic din pagube. Un membru al familiei era să-și piardă viața intrând în timpul uneia din spargeri. Cum se încadrează toate acestea în articolul 22 al Constituției domnule Radu Tudor? Câinii de pază sunt foarte importanți pentru confortul psihic al familiei mele, dar nu ne putem permite să plătim 1000 de lei câți pretinde, de exemplu, doamna primar a Craiovei. Ne costă destul întreținerea lor, pentru că statul nu e capabil să asigure siguranța publică.

      • Pai nu, ca “civilizatii” care vor crima, spun sa iei tu cainii si dupa aia iti pun taxe pe ei. Asta inseamna “civilizatie” in mintea lor patrata. Cum nici toti oamenii nu sunt la fel, asemenea si cainii: nu toti sunt la fel. Dar la noi e cu crima. Nu pot ucide oameni din cauza legii si vor sa ucida si ei ce pot. Acum au sarit pe caini. Au gasit doar un motiv. Cred ca au stat la panda…

  69. Adio vot ptr Antonescu ! Daca dorea sa se rezolve situatia civilizat se adopta o lege se investea u bani in adaposturi,etc ! NICIODATA NU O SA FIU DE ACORD CU UCIDEREA bietelor animalute,mai ales ca nu este vina lor !

  70. Normal ca oamenii care se trag din natii civilizate gandesc civilizat:
    Johannis: Nu sunt de acord cu eutanasierea masivă a câinilor comunitari, e o barbarie inutilă
    Sursa: Realitatea

  71. Brigitte Bardot acuză statul român de neimplicare în problema maidanezilor. Actriţa nu vede eutanasierea, o soluţie pentru numărul mare de maidanezi care se află pe străzile Capitalei. Ea îndeamnă parlamentarii să voteze cât mai repede o lege care să permită realizarea controalelor şi sterilizarea câinilor într-o “manieră mai sistematică”.

    “Sunt extrem de şocată să aflu că o răzbunare care nu ar trebui să existe se va abate asupra tuturor câinilor, chiar şi asupra celor mai blânzi. Să condamni în acest fel o specie, aşa cum prevede proiectul dumneavoastră legislativ, este total contrar legilor şi uzanţelor ţărilor civilizate membre ale Uniunii Europene. Decizia dumneavoastră are rezonanţa unui apel sângeros, nedemn de un om politic însărcinat să ia decizii cu calm şi nu pentru a câştiga voturile unei părţi a opiniei publice”, se arată în mesajul adresat de celebra actriţă preşedintelui Băsescu.
    Sursa: RTV
    Asta tot in Evul Mediu traieste ? Civilizatii lui peste. (rimeaza)

    • Ca sa fiu mai clar: aşa cum prevede proiectul dumneavoastră legislativ, este total contrar legilor şi uzanţelor ţărilor civilizate membre ale Uniunii Europene.
      Asa ca, prin aceste legi criminale, Romania dovedeste ca NU este o tara civilizata ci o tara de EV MEDIU TIMPURIU. Asta pentru toti ciobanii care se cred civilizati si defapt sunt varza.

      • Intr-o tara civilizata nu se abandoneaza cainii pe strazi si nic puii.Nu se arunca mizeria peste tot.Nu umbla mafiotii sub nasukl autoritatiilor si sant atatea care demonstreaza gradul de decadere morala etica si civica dupa 89 in asa zisa democratie.))Stau si ma gandesc cateodata daca Secuii nu au dreptate.’Si macar io am fost impotriva planului lor si ungurimii.Dar parca incepe sa ma incolteasca intrebarea asta.

          • pana una alta,iesi in strada si pune apa in ceva pentru maidanazi caci crapa de sete.arata-te tu civilizat.

        • Marinelu am fost la Budapesta, nu se fura ca in Romania, nu au caini pe strazi. Si eu ma intreb daca e bine de unguri aici la noi? Ii tinem aici fortati si de ce?

          • La ei pe strazi vedeai cateva masini bengoase in centru, la noi sunt peste tot. De fapt cand an intrat in Romania numai masini bengoase una dupa alta.

            Sincer daca politicienii se comporta ca barbarii in continuare la ce sa chinuim ungurii aici?

          • Si n-ai avut curiozitatea sa-i intrebi cum au facut ? Asa de info… Ca sa le explici si unora care vor razboi contra unor animale…

    • Cine sa-i sterlizeze si cu ce.Nu vezi ce tunuri dau primarii si acolitii lor.Dar Romanul ii tot voteaza FANTASTIC.

      • Ce este zilele astea pe blog cu cainii arata unde ne aflam… Am mai zis-o: In Uganda … In niciun caz intr-o tara europeana. Am ajuns mai rau ca aia din Benin… Pana si aia din Afghanistan care biciuiesc femeile ca nu se casatoresc cu violatorii lor au depasit natia asta…

  72. ca referendumul e inutil, am vazut-o anul trecut
    a vota, in general, e inutil – intotdeauna sunt unii ca stie ei mai bine ca masele…
    pe cale de consecinta, a privi la televizor este si mai inutil

    • Ce referendum.Ce naiba nu s-au saturat Bucurestenii de un pacalici si mistoicar.Pai nu a zis HONTANU ca nu-i treaba primariei 2 sa stranga cainii maidanezi si el ia masini de 300 mii de Euro.

  73. Ma uit pe US Open, tenis de camp. I-am dat in mortii lor cu maidanezii si cu gargara lor. Astia nu rezolva nimic, oricum.

    • Ce aparate vrei sa dai la unii care zic ca nu trag apa la WC pentru ca o rup, care vorbesc cu “ceilanti”, “cashi”, “plashi”, “nu poci” sau care au vazut trenul si i-au dat fan sa manance ? Sa fim seriosi… Aparate auzi…

      • Trebuie educatie facuta la tara lumea zice ca de ca sa duci cainele si pisica la doctor? Eu mai demult luam pisica pe furis sa nu am scandal cu bunicamea. Cand am vrut sa sterilizez prima pisica a doua zi nu mai era in curte. Cred ca au aruncat-o. Da dupa aia le-a trecut acum sterilizeaza ei si maicamea spune si vecinilor.

      • La tara lumea zice si acum de ce sa duci cainele si pisica la doctor, cine a mai auzit asa ceva? Educatia populatiei in media cel putin o ora pe zi.

        • Aici e problema… educatia. Nu vezi ca nici profesori nu mai avem ? Rata analfabetismului a crescut in Romania. Ce sa le ceri alora cand vor fi mari ?

    • Te-ai mutat aici mai basist notoriu ,te-au dat afara de la realitatea ,vox ,s.a. Mars javra basista ….

    • Protestez am citit au fost eutanasiati si acum o luna si acum un an si acum 5 ani sute de mii de caini in Bucuresti , da noi cam neinformati credeam ca-i ceva de ultima ora tehnica asta cu eutanasierea.

      Cieste ce am postat mai sus sa vezi ce mincinosi pot fi si ce tupeu are Antonescu sa declare ce de acuma sunt nevoiti sa recurga si la eutanasiere cand ei deja eutanasiau zeci de mii de caini anual in Bucuresti si Oprescu sa boceasca la TV. Cu ocazia asta m-am lamurit cat sunt de parsivi conducatorii nostri si ce am de facut cu vorul ca eu mincinosi si manipulanti nu suport. Care e diferenta dintre Basescu si ei?

      Pe unul nu-l vezi cu sterilizarea obligatorie. Eu nu ma mai agit cu eutanasierea ca oricum se face pe sestache, eu ma agit cu sterilizarea obligatorie la badaranii de la sate si din orase, ca si al orase sunt tarani la greu mai ales in Bucuresti, si cu taxe cine nu sterilizeaza.

    • las ca acum i-au luat si ungurii la plezneala prin Bucuresti. Bine le face, cine vrea sa stea intr-o tara care iti ofera doar saracie , furturi si barbarism?

      • De acum eu oficial nu ma mai agit cu regionalizarea, ca nu inteleg ce le oferim noi bun sasilor si ungurilor in tara asta? Sa faca regionalizare si gata.

  74. “Contractul, deja încheiat de cele două părți, stat și RMGC, avizat și de celelalte instituții publice cu drept de pronunțare, nu poate fi anulat fără penalizări financiare. Orice încercare de a anula contractul va costa statul miliarde de dolari, pe care corporația canadiană le va cere la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris.”

    Domnule Radu Tudor, cum poate un individ cu studii sa ne explice noua ca sanatatea unei natii sta in cateva miliarde de euro penalizari? Pai atat a fost doar “maruntisul” lui udrea. Pentru un astfel de “maruntis” poluam solul pentru sute de ani inainte si distrugem vestigiile arheologice pe care nu se poate pune un pret?
    Nu i-a pasat ca au fost aruncate la gunoi 8,5 milioane de voturi dar ii pasa de cateva miliarde de euro?

    Sunt constient ca sunt sanse mari ca dottore si acolitii sa faca insider trading cu actiunile de la Rosia Montana ceea ce explica jocul guvernantilor cu declaratii pro si contra, DAR totusi nu am certitudinea ca se multumeste doar cu jocul la bursa.

  75. Parese că toată garnitura USL chiar coabitează cu Băsescu dacă acum Băsescu i se pare logic.Ca electorat Crin Antonescu,nu știu de ce am impresia că am primit un mare scuipat peste față și un cuțit în inimă și un Khiseru(o bâtă cu țepi) peste spinare.
    În aceste condiții nu mă miră dacă Băsescu stă mai mult de 66 de săptămâni sau 65,poate încă 5 ani cel puțin.
    Ca cetățean român cu jumătate de normă(fără drept de vot)mi se pare o jignire ca primarul general al capitalei să facă un referendum,pe bani publici întrebându-și bucureștenii:
    “Vreți să-mi fac datoria de primar general al capitalei?”
    Numai în bancuri cu Bulă ca să nu zic(proști) sau într-o tragi-comedie a lui Caragiale să mai auzi așa ceva.E strigător la cer!După ce vi și latrii hau hau hau că rezolvi problema comunitarilor,acuma vi după ce moare un copil și întrebi bucureștenii dacă-ți poți face treaba?Scopu tău e 0 maidanezi pe stradă1Cum o faci?Treaba matalii dar fă-o!
    Nui pot trimite bucureștenii lui ușor-băsistul Oprescu prin SMS răspunsul ca să nu mai fie păpați banii publici?

    • ba este si treaba noastra pentru ca s-ar putea ca pentru a plati terenuri,a construi adaposturi,a aduna catelimea,a plati personal si hrana ani de zile,sa cam creasca niste impozite sau taxe si iar scandal.toata lumea bate campii si sare la oprescu cu demisia.duce-ti-va,tata,la poarta lui basescu si intrebati-l p’ala ,ce rahat a facut ca primar.de ce nu i-a rezolvat el pe maidanezi?sa pupat cu madam bardot si gata,nu avea timp de catei ca avea alte praduieli de tras.vroiati sa spele oprescu urgent fecalele lasate de altii.si acum toti s-au speriat brusc de maidanezi de nu se mai poate de parca au aparut peste noapte in zbor de peste mari si tari.pana acum nu ati auzit de persoane muscate si omorate?va apucat brusc damblaua sau este ordin de la coabitaci sa scape de oprescu ca asta nu vrea sa coabiteze?cand vad ce caricaturi indignate apar ei la tv acum sa sara la beregata lui oprescu,unii ca de ce sa eutanasieze cateii si nu aduna acum imediat toata catelimea sa o duca la ma’sa acasa,caci incep copiii scoala si de…altii ca dece sa mai piarda vremea,sa treaca imediat la masacru ca este lege.pai care dintre legi?si curtea lui zagrean ce zice?da procurorii dupa care lege sa ii faca dosar?eu nu as face referendum.as cere lege,o singura lege si atat.

  76. Bucureștenii sunt proști dacă merg la referendumul lui Oprescu,mai ales că 3 judecători CCR i-au invalidat și le-au luat dreptul la vot!

    • Referendumul lui Oprescu e o ipocrizie atata timp cat Oprescu a eutanasiat anual zeci de mii de caini.

      • E prea gogonata! Chiar el a declarat ca iubeste cainii, ca are doi acasa si ca nu poate omori animale. De oameni n-a pomenit nimic…

  77. Două studii independente făcute de spitalele universitare ale unor facultăţi de medicină din India arată că un consum zilnic semnificativ de ceapă crudă (140 de grame pe zi) scade glicemia, prevenind şi chiar tratând diabetul. Interesant este că în aceleaşi studii s-a pus în evidenţă un alt fapt remarcabil: ceapa nu reduce nivelul glicemiei la cei care nu suferă de diabet.

  78. Dl. Radu Tudor,

    Va adresez o intrebare de bun simt. Noi oamenii, suntem de fapt prea multi pentru atatia maidanezi?

    Va multumesc pentru competenta.

  79. Dl. Radu Tudor,

    Va rog, militati pentru ocrotirea animalelor, trebuie facute cat mai multe adaposturi si practic crescatorii de cainii, sa fie cat mai multe crescatorii daca se poate, adaposturi si orase de caini, nu se stie pentru ce, dar asta nu mai conteaza. Sa fie acolo, sa iese la numar! Haus.

  80. Ia, ia, ca astia lucreaza deja la construirea unui scenariu, s-o scoata responsabila de fapta pe Directoarea asociatiei Caleidoscop. Banuiesc ca asa o sa se si rezolve cazul, adica o scoate p-aia vinovata si cu asta basta.

    In rest cainii raman pe strazi… Succes.

  81. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că proiectul privind Roşia Montană l-a transmis Parlamentului pentru că astfel Guvernul nu mai poate fi dat în judecată de către Gold Corporation, care ar putea cere despăgubiri de “nu ştiu câte miliarde” pentru că nu s-a făcut nimic. Ponta a subliniat faptul că proiectul de lege a primit toate avizele necesare, inclusiv de la ministerele Justiţiei şi Mediului.
    Sursa: DC News
    Ce cauta USL la putere daca-l poate face un rahat de companie straina !??!!?!?! ACASAAAAAAAAAAAAAAAAA ! Nu sunteti in stare de nimic…. CONCEDIEREA !!! Au 70% din Parlament si pur si simplu NU STIU CE SA FACA… Vai da capu’ lor. PDL = USL. Au avut dreptate cei din Piata Universitatii. TOT AIA EEEEEE !!!!

  82. Nea Sorin Oprescu lucrurile pe care le spune, trebuie sa le spuna in fata procurorilor, nu sa apara la televizor.

    In mod normal, lui trebuie sa i se faca dosar penal. Sa se duca sa le spuna in fata procurorilor. Acolo ar trebui sa aiba treaba.

  83. Propun ca in Casa Poporului sa se faca adapost si crescatorie pentru caini.

    Sorin Oprescu trebuie sa vorbeasca in fata procurorilor, nu la televizor. Lui in mod normal trebuie sa i se faca dosar penal pentru ce s-a intamplat, chiar daca tac-su a fost colonel de securitate.

    ‘Traiti!

  84. Primo: Nu cred ca trebuie sa ne plecam urechea la indignarile Mmme. Brigitta! Sau nu este ea cea care a fost amendata de tribunalul francez cu amenda de 15000 euro pentru “ura rasiala”? Sau poate nu este ea nici cea care a fost condamnata de instanta franceza la despagubiri catre propriul fiu, pentru ca a scris in romanul sau autobiografic, cu lux de amanunte, modul in care incerca ea, diva, in timpul sarcinii sale, sa scape de propriul copil dandu-si pumni in stomac si cerand doctorului sa ii dea morfina pentru a scapa de “cancer”? Asa isi numea copilul din pantec, CANCER! Quod erat demonstrandum!

    Secondo: As dori ca cei care invinuiesc in aceasta tragedie bunica, sa nu o mai faca, chiar daca au trecut ei insisi prin povara unei asemenea cruci! Cu atat mai mult, daca au trecut prin asta, ar trebui sa stie ca NIMENI pe lumea asta nu te poate invinovati mai mult decat tu insuti!

    Terzo: Am mai obsservat ca majoritatea iubitorilor (a se citi iubitoarelor) de maidanezi, care au iesit in forta in media in ultimele zile, nu au copii. Este absurd sa le ceri sa se puna macar o clipa in situatia unor parinti. Dar nu este absurd sa le ceri sa aiba macar bunul simt de a se abine de la orice comentarii referiritoare la sentimentele unui parinte, pentru ca vorbesc despre ceva ce nu cunosc. Sunt parinte si am catel acasa. Nu exista nici un semn de egalitate intre copilul si catelul meu. Nu poate exista. Fiecare dintre ei este iubit, dar altfel. Copilul este universul nostru. Punct.

    Va multumesc ca mi-ati permis sa ma exprim aici.

  85. D-le Radu Tudor, va scriu sub pseudonim, din motive pe care le veti intelege.
    Stiu ca sunteti un om care judeca dincolo de aparente.
    Vreau sa va atrag atentia asupra catorva lucruri care se intampla in aceasta perioada, dupa tragedia care s-a petrecut:
    – Legea privitoare la Rosia Montana va fi discutata curand in Parlament (presiunile exercitate in acest moment de cetateni asupra parlamentarilor arondati sunt decisive);
    – Basescu si PDL (si Elena Udrea) beneficiaza de un sprijin electoral neasteptat. Va reamintesc insistenta aproape ilogica a PDL, si, in special, a Elenei Udrea, pentru legiferarea eutanasierii. Nu mai tin minte alta lege pentru care PDL sa fi strans cu atata ravna semnaturi de la cetateni si pe care s-o fi intors-o de atatea ori in Parlament, dupa respingeri succesive;
    – USL este afectata intrucat a respins eutanasierea si, pentru asta, a beneficiat din punct de vedere electoral (ca si in cazul Rosia Montana) si va pierde electorat daca va legifera eutanasia;
    – Este deblocata o piata imensa pentru firmele de hingherit si cele de incinerare;
    – Parchetul General a preluat ancheta, desi lucrurile sunt aparent clare (cainele avea cip si exista documente).

    Nu pot sa inteleg ce anume le-a atras atentia copiilor astfel incat sa se departeze atat de mult de bunica, nici ce i-a distras atentia bunicii asa incat sa-i scape definitiv din vedere.

    Si acum va intreb direct: credeti ca un serviciu secret (sau indivizi cu pregatire de aceasta natura) ar fi avut multa bataie de cap in a regiza aceasta tragedie aparent intamplatoare?

    De dragul ADEVARULUI, a milioane de necuvantatoare si al celor ce sufera pentru acestea, va rog sa faceti lumina in acest caz. Pana nu e prea tarziu.

    Va multumesc!

    P.S.: Am o banuiala ca referendumul (o intentie corecta a lui Sorin Oprescu) va cadea la vot in CGMB, intrucat atat PNL, cat si PDL s-au pronuntat impotriva.

  86. Actorul Constantin Ghenescu, care juca la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, a fost găsit fără suflare în propria casă, informează România TV. Poliţiştii suspectează o moarte violentă, pentru că avea mai multe plăgi.
    EUTANASIATI CRIMINALUL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cine nu decide asta, este un iubitor de criminali !!!!!!

    • faci intr-una confuzie intre oameni si necuvantatoare.

      de-a lungul vremurilor, au mai fost insi care au gandit ca tine…

      • Nu. Tu si cei ca tine fac confuzia asta, incercand sa traga la raspundere niste animale, ceea ce este o utopie. Omul, daca e asa da intelijent, trebuie sa asigure conditiile ca animalul sa nu-l atace, nu animalul prost, sa ii asigure omului aceste conditii. Mai multi au fost cei ca tine in Evul Mediu, decat cei ca mine. Cei ca mine traiesc acum in tari civilizate, nu in jungla pe care ati facut-o voi aici in tara. Cam confunzi lucrurile.

  87. este foarte interesant ca toti il ataca pe oprescu,singurul primar corect si atent la problemele reale ale cetatenilor,comparativ cu toti talharii care s-au perindat la primaria generala a bucurestiului.va mai amintiti de primar basescu sau videanu,primar lis sau halaicu?este atacat tocmai de aia care au imbarligat legislatia tarii de nici dracu nu mai stie cum sa rezolve cate ceva fara sa se trezeasca cu un dosar penal.haitele useliste si cele basisto-pedeliste se reped cu tot felul de acuzatii impotriva lui oprescu de parca el ar fi creat sistemul asta al ong-urilor catelesti care nu au rezolvat mai nimic dar au irosit timp si bani.toti viseaza la controlul primariei capitalei si,mai ales,al bugetului.

  88. Haideti sa dam termenului de responsabilitate sens si sa-l demitem pe primarul Oprescu ca de dat demisia nu cred ca vreun primar si-ar da-o pt asa putin lucru.
    Haideti sa-i invatam pe oamenii astia ca daca gresesc pleaca si ca nu fac ce vor ei cu noi.Ai gresit pleci altfel ramine cu tupeu in functie ca Basescu si continua sa ne sfideze si sa ne faca rau pe banii nostri.

    Daca nu dam sens RESPOSABILITATII iar cind se greseste se musamalizeaza neraspunzind nimeni nu vom iesi niciodata din marasmul asta periculos.

    Orice primar care nu-si face treaba pt care ia un salariu foarte gras trebuie demis.Nu-i normal sa trecem cu vederea asemenea grozavii si sa ne lasam manipulati ,razbunindu-ne pe altceva decit pe cel care-i principalul vinovat. Ce trebuie sa nu mai faca Oprescu ca sa plece?

  89. Domnule Radu Tudor,

    Din afirmatia domnului Antonescu “Este mai logic ce propune Basescu decit Oprescu” eu unul nu pot sa deduc decit ca exista o relatie de ordine peste multimea propozitiilor logice care, mathematic vorbind este numarabila, deci simplu de pus in corespondenta univoca cu multimea numerelor naturale. In consecinta intrebari de tipul ” cu cit/de cite ori este mai logica propunerea lui Basescu decit cea a lui Oprescu” sint perfect adresabile. Oare domnul Antonescu are proprietatea termenilor utilizati? E ca si cind ai spune ca o femeie insarcinata in luna a sasea e mai gravida decit una in luna a treia, prima fiind gravida in ultimul hal pe cind a doua doar nitel. Nu pot decit sa constat ca dezamagirea pe care mi-a produs-o CA in ultimul an “s-a dublat foarte mult” .

  90. condamnarea hranirii cainilor strazii este o aberatie tipic romaneasca.pai neamule,daca tot nu esti in stare sa ii aduni din strada vrei sa devina haite de hiene?asa ajung sa ne manance copiii si chiar si pe noi.ce sa mai…inteligenta maxima.

  91. D-nule Radu din toata grozavia asta cu moartea acestui copil m-au surprins doua lucruri sau m-au ingrozit: mama copilului posta pe facebook, in timp ce copilul ei se afla la capela- si tatal cam putin afectat.

  92. Frățiorilor,ăștia sunt majoritatea din garda maghiară,din jobbik ăștia nu sunt suporteri.NUTREBUIE SĂ RĂSPUNDEM CU VIOLENȚĂ.Să lăsăm poliția să acțăoneze.SRI-FELICITĂRILE POPORULUI ROMÂN ……..SĂ VĂ FIE RUȘINE

    • nuuuuuu,bine inteles,fara violenta.dar ce sa facem daca baietii veseli au venit sa testeze maciucile mamaligarilor.noi ii servim cu placere.ghinion pentru ei ca i-au servit numai jandarmii.

  93. “Traiesc intro zona a Canadei unde cheltuim peste 1.5 miliarde dolari in fiecare an ca sa oprim expansiunea arsenicului si a cianurilor rezultate din exploatarea cu cianuri vreme de 50 de ani a minelor de aur din zona. Stiti care este singura metoda de a stopa propagarea cianurii in panza de apa freatica? Pai sa va spun eu pentru ca sunt implicat in acest proiect. Se foloseste tehnologia de criogenizare a solului pe zeci de km patrati. Pur si simplu s-au sapat puturi de 500 metri adancime pe toata suprafata si s-au instalat masini criogenice care mentin temperatura solului sub zero grade. Va rog sa retineti ca nu exista solutii la ora actuala de “decontaminare” a zonelor afectate. Tot ce putem face este sa inghetam solul pentru a impiedica arsenicul si cianurile sa se infiltreze adanc in panza de apa freatica. Costa enorm si deocamdata nu exista alte solutii desi cei in domeniu cauta solutii de 10 ani. ”
    Barajul de la Rosia Montana nu e prevazut cu un fund etanș – cianura infiltrându-se direct în pânza freatica

  94. DACĂ ACEȘTI NEMERNICI UNGURI VOR INTRA PE STADION VA FI MĂCEL.SUPORTERII ROMÂNI VOR REACȚIONA.TRE3BUIESC ÎNCHIȘI,ANCHETAȚI PE BAZA IMAGINILOR .NICI UNUL NU TREBUIE LĂSAT PE TEREN

  95. VIOLENŢE ÎN CAPITALĂ. Suporterii maghiari, EVACUAŢI din Centrul Vechi. Haos în Gara de Nord
    Sursa: RTV
    Ce bineeeeeeeeeeeeee !!!!!!!!! Asa meritati. Praf sa va faca… Oricum pe Guvernul maghiar de la Bucuresti nu-l intereseaza faptul ca multi politicieni unguri incita la ura nationala fata de romani…

  96. Am si eu o intrebare pentru serviciile de securitate performante mult apreciate de romania mare pe aici.

    De ce nu ati trimis un securist in tren sa-i blocati intrarea in Bucuresti avand in vedere ca declarati ca ungurii erau beti?

Leave a Reply to ProtestezCancel reply