Calin Popescu Tariceanu pe Facebook :


Primul pas spre adoptarea noii modalități de vot pentru românii din străinătate a fost făcut de Senat. Cu 75 de voturi pentru, proiectul votat de Comisia specială a trecut de plenul Senatului. Imediat după acest vot vom trimite proiectul la camera decizională, Camera Deputaților, care mâine va avea timpul necesar pentru raport în comisii și miercuri, așa cum ne-am angajat, putem să dăm votul final.

Regret încă o dată că propunerea pe care eu am făcut-o împreună cu colegii mei din ALDE de a avea votul anticipat pe durata unei săptămâni nu a fost acceptată. E bine totuși că s-a creat consensul la nivelul comisiei pe această formulă cu trei zile de vot în diaspora. Cred că în felul acesta demonstrăm fără nicio putere de tăgadă că nu există niciun fel de intenție ascunsă sau de altă natură de a îngrădi sau de a împiedica votul românilor din străinătate.

3 COMMENTS

  1. Cu tot respectul dle Tariceanu,in 7 zile ajungeau si pe Marte sa voteze,ar fi fost cam mult,dar tot ar iesi panarama,panarama ca panarama dar cu masluitul cum facem?!Asa e soiul “scapatat”,scandalagiu,necivilizat,”pretentios”,”pretios”si etern nemultumit!Nici macar civilizatia de pretutindeni,am un gust amar cand spun “diaspora”,nu i-a molipsit,nu generalizez dar prea sunt acoperiti cei seriosi de “flutura in vant”astia!Asa ca hai sa-i vedem,macar la 3 zile si sa vad cati se inregistreaza,for realy!Parerea mea,deja vue ramane si cu alta lege!Naravu’necesita reeducatie,fiind vorba de adulti si aici e aici!ASA CA NE TOT RAMANE SA NUMARAM STEAGURILE…PE AMBASADE. 2 LA PRIMARIE,4 la PREFECTURA….CURAT-MURDAR COANE CARAGIALE… SI VOTUL MEU UNDE E?EU,CETATEANU’NEDUMERIT!

  2. Un om care a primit 4 la suta la alegeri nu ar trebui sa mearga acasa la neveste? Si sa lase el propunerile , aerele si ifosele deoparte ? Intreb si eu

Leave a Reply