Comunicat MApN :

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, a condus marţi, 26 iunie, reuniunea Comitetului Interministerial pentru implementarea „Acordului de acces dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României” şi a „Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România”. În acelaşi context, a avut loc şi reuniunea Comisiei interministeriale pentru legătura cu forţele armate străine.

La discuţii au participat secretari de stat şi experţi din fiecare minister şi instituţie publică implicate direct în implementarea prevederilor Acordului de acces şi în activităţile de intrare, staţionare şi desfăşurare de operaţiuni sau tranzit al forţelor armate străine pe teritoriul României.

Principalele puncte de discuţie de pe agenda Comitetului au vizat nevoile de sprijin privind prezenţa forţelor SUA în România, stadiul proiectelor de infrastructură dezvoltate de partea americană în cadrul facilităţilor puse la dispoziţia acesteia pe teritoriul României, exerciţiile militare comune desfăşurate anul trecut şi cele planificate să se desfăşoare anul acesta.

Mircea Duşa a subliniat beneficiul prezenţei forţelor armate SUA în România, în special din punct de vedere al descurajării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, menţionând că numărul mare de exerciţii desfăurate în comun duce la creşterea gradului de interoperabilitate dintre militarii români şi cei ai statelor aliate şi partenere. „Şi anul acesta ritmul este la fel de intens, fiind programate peste 65 de exerciţii, cu participarea a peste 8.000 de militari. În paralel cu antrenamentul militarilor, Ministerul Apărării Naţionale creşte capacitatea operaţională a Armatei, prin programele de achiziţie a sistemelor de armament moderne şi interoperabile cu cele ale armatelor aliate. Însă, la fel de important, este să continuăm să facilităm implementarea proiectelor de infrastructură pe care Statele Unite ale Americii le dezvoltă în cadrul Iniţiativei de Descurajare în Europa”, a adăugat secretarul de stat.

Principalul subiect al agendei Comisiei interministeriale a fost mobilitatea militară, concept dezvoltat la nivelul Uniunii Europene în cadrul Procesului de cooperare structurată permanentă (PESCO) în domeniul securităţii şi apărării. Membrii comisiei au decis înfiinţarea, la nivel naţional, a unui Grup de lucru interinstituţional, cu atribuţii în domeniile vizate de mobilitatea militară, de la legislaţie internaţională la infrastructură, trecerea frontierei sau scutiri de taxe.

Scopul grupului este de a monitoriza şi implementa măsurile din Planul de Acţiune al Uniunii Europene în domeniul mobilităţii militare.

Tot în cadrul comisiei, ca exemplu concret de mobilitate militară, a fost analizat şi stadiul proiectului de construcţie a unui pod peste râul Olt, în zona Voila, judeţul Braşov, care să faciliteze accesul echipamentelor de mare tonaj în poligonul Cincu.

La finalul reuniunii Comisiei interministeriale, Mircea Duşa a cerut sprijinul celorlalte ministere, astfel încât „Centrul de coordonare pentru asigurarea sprijinului naţiunii–gazdă” să poată fi încadrat cu experţi din fiecare domeniu în parte.

1 COMMENT

Leave a Reply to IuliannCancel reply