Azi e ziua Z : confruntarea in CEX PSD a lui Liviu Dragnea si a sustinatorilor sai (majoritari in partid) cu celebra grupare disidenta in care sunt nume grele.

Stiripesurse.ro scrie ca președintele PSD, Liviu Dragnea, a discutat în biroul său din Parlament cu peste zece lideri de organizații social-democrate, înaintea ședinței de Comitet Executiv Național, potrivit Mediafax.

Liviu Dragnea a declarat la Palatul Parlamentului, potrivit Antena3, că “Astazi sunt ocupat cu valiza. Da, este posibil să fie excluderi din partid”.

La discuțiile cu Dragnea au participat, printre alții, președinții organizațiilor PSD din Iași (Maricel Popa), Bacău (Dragoș Benea), Arad (Dorel Căprar), Constanța (Felix Stroe), Argeș (Șerban Valeca), Giurgiu (Niculae Bădălău), Alba (Ioan Dîrzu).

Aceste nume s-ar putea regasi pe lista guvernului Dancila 2, a carui remaniere se face pe criterii de fidelitate fata de conducerea partidului.

De asemenea, primarii PSD din Sectorul 1 (Daniel Tudorache) și Sectorul 5 (Daniel Florea) s-au aflat în birou la Dragnea.

Liderul PSD Sector 2, Rodica Nassar, și secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, s-a numarat și ei printre participanți.

Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu a declarat, luni, înaintea ședinței CExN al partidului, că nu va demisiona atât timp cât are sprijinul colelgilor din organizația formațiunii din Dâmbovița, dar și al celor care au semnat scrisoarea adresată conducerii social-democraților.

”Nu plec nicăieri, nici în alt partid, nu plec nici din Partidul Social Democrat atât timp cât am sprijinul colegilor din organizația Dâmbovița șți al colegilor care sunt semnatari ai scrisorii”, a declarat înaintea ședinței CExN al PSD vicepreședintele partidului Adrian Țuțuianu.

O parte din liderii județeni PSD s-au exprimat duminică seară, într-o discuție la Parlament cu Liviu Dragnea, pentru aplicarea unor sancțiuni în CExN de luni pentru vicepreședintele Adrian Țuțuianu și secretarul general Marian Neacșu, putând să se meargă până la excludere, au spus, pentru MEDIAFAX surse din partid.

Inainte sa intre la sedinta CEX, Liviu Dragnea a venit cu 2 valize si a prezentat jurnalistilor opinia lui in legatura cu tema valizei cu documente despre firma Tel Drum :

https://www.antena3.ro/actualitate/liviu-dragnea-cu-valizele-in-fata-jurnalistilor-493855.html

https://www.news.ro/politic-intern/dragnea-despre-valiza-cu-documente-despre-care-a-scris-rise-project-e-o-gogoasa-n-are-nicio-legatura-cu-mine-nu-ma-intereseaza-1922402705002018111218648503

https://www.dcnews.ro/dragnea-gest-bomba-cu-valizele-in-parlament-ce-avea-in-ele_621690.html

Fotografia postată de Ioska Buble.

Si Traian Basescu a reactionat :

https://www.stiripesurse.ro/basescu-numarul-meu-de-telefon-este-public-cunoscut-si-se-poate-afla-in-agenda-oricarei-persoane_1301508.html

Consultantul politic Cozmin Gusa lanseaza o ipoteza bomba  :
COLDEA SE AFLA IN SPATELE POVESTII CU VALIZA

https://www.realitatea.net/gu-a-din-dezvaluirile-rise-project-am-putea-afla-cine-e-in-spatele-lui-dragnea-singur-nu-rezista_2169011.html

Tariceanu : E uşor hilară povestea asta cu parfum de genul bârfe, şmenuri

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a afirmat luni că i se pare ‘uşor hilară’ povestea cu valiza din Teleorman, o poveste ‘cu parfum de genul bârfe, şmenuri’.

‘Am auzit de o valiză, dar ce mi s-a părut foarte interesant a fost că ea a fost predată reprezentantului de la Rise Project din judeţul Teleorman. Nu ştiam că există în fiecare judeţ câte un reprezentant pregătit să preia valiza, că înţeleg că, dacă a luat-o la judeţul Teleorman, or mai fi şi în alte judeţe şi se pregătesc, fiecare este cu sufletul la gură să le preia’, a declarat Tăriceanu, întrebat pe această temă, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

Cât despre conţinutul acelei valize, Tăriceanu a spus că nu ştie, dar că i se pare ‘uşor hilară’ toată această poveste.

‘Nu ştiu, nu intru în detalii, că mie mi s-a părut că este uşor hilară toată povestea asta cu parfum de genul bârfe, şmenuri ş.a.m.d’, a afirmat şeful Senatului.

Întrebat dacă a vorbit cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe această temă, liderul ALDE a răspuns: ‘Înseamnă chiar că am fi caraghioşi dacă am sta să ne pierdem vremea, să discutăm astfel de lucruri’.

6 COMMENTS

  1. Da,coldea dormea cu valiza sub perna,a facut asta multe rele dar sa-i pui asta in carca e de rasul curcilor, si pentru coldea,el facea combinatii mult mai grele,numai cretinisme scoate consultantul lu’peste gusa,le-a tinut in seif si le-a varsat pe nocturna in ograda lui nea’cutarica ,strategic sau ce, intre scaieti si balarii,fara amprente sa nu se desconspire si fara,important,numarul lui basescu!Sa se cerceteze tarlaua milimetru cu milimetru ca sunt probe,ce tip de valiza era,acte imprastiate ingropate,sa sape tot,poate asa scapa si nea’caisa de sapatura de toamna!Teoria conspiratiei,varianta gusa,paranoida!Bantuie aia prin Teleorman mai ceva ca Fantomas!Capul lui Motoc vrem!

  2. Omul acesta, “person of interest” in dosare ce se anunta complexe si complicate (zice avocatul Neacsu) nu intelege cit se acopera de ridicol pentru a cata oara ?
    Amanari peste amanari (si 3-4 zice acelasi avocat) dar amanarea este forma cea mai letala de a nega ceva, orice.
    Amanarea este ca o boala lunga si dupa cum se zice prin popor boala lunga…moarte sigura.
    Evident politica.
    E teribil Dragnea cu sperante si vise arogante: el trebuie doar se cistige, nu-i a fost de ajuns cata avere a strins, cata putere a avut si are din ’96 incoace, influenta si putere de decizie discretionara. Ar fi vrut Prim Ministru dar nu se poate, ghinion, o fi visat si la rolul de Presedinte.
    E prea mult, ii ramane coana Joitica, pardon Irina si restul ca doar nu e tot sub ochii nostri.
    E un jucator win-win all around. Periculos penru el si pentru noi.

  3. Scuze, din batrani se zice “lasa prostul sa isi arate maestria de prost”, sau, “mai ai neamuri acasa”?! Asa ceva se practica doar pe maidan intre scursuri ale societății!
    Cam asta a demonstrat mustaciosul plangacios dar nervos pe jurnalisti!

  4. Deci o valiza cu gogosi si una cu bezele.
    Bine, da’… in afara de last line of defense-ul actiunilor teatre cu multa priza la jurnalistele de teren, ceva concret face?:))

  5. Legea din Romania nu mai prevede predarea unui obiect gasit (valiza, portofel, etc., etc.) de o persoana (fizica sa juridica) direct la Politie? Deci putem sa luam/sa ne insusim tot ce gasim, fara sa suportam nici un fel de consecinte? (Zic si eu, nu dau cu paru’ !! )

Leave a Reply to 14youCancel reply