Va spuneam zilele trecute intr-o scurta analiza a declaratie presedintelui Comisiei Europene Jean Claude Junker privin crearea unei armate UE ca acest lucru ar putea fi daunator si generator al unui paralelism periculos cu NATO. Iata ca secretarul general al Aliantei confirma astazi ceea ce spuneam si explica de ce Junker s-a pripit.

Liderii NATO au avertizat miercuri în privința riscului de duplicare a capacităților, în contextul afirmațiilor președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit căruia blocul comunitar ar trebui să-și dezvolte propria armată pentru a descuraja Rusia, relatează Reuters și DPA.

Liderul executivului comunitar a declarat în weekend, în cadrul unui interviu pentru un ziar german, că o armată europeană ‘ar transmite Rusiei că suntem serioși în ceea ce privește apărarea valorilor UE’.

Relațiile dintre Moscova și Occident au ajuns la cel mai scăzut nivel de la căderea Uniunii Sovietice, din cauza crizei din Ucraina, notează DPA.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că “ține de UE să decidă cum își organizează cooperarea legată de apărare și probleme de securitate” și că ar saluta creșterea investițiilor europene în apărare.

Trebuie să colaborăm și trebuie să evităm să facem același lucru de două ori, pentru că aceasta nu este o cale eficientă de a ne asigura că avem o apărare puternică“, a spus el în cadrul unei vizite la cartierul militar al NATO de la Mons.

“Cer cu insistență Europei să se asigure că tot ce face este complementar cu ceea ce facem în Alianța Nord-Atlantică”, a adăugat el.

Comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR), gen. Philip Breedlove, a transmis același mesaj, deși a reiterat că alianța militară “nu este implicată” în dezbaterea din UE. “Dar am dori să evităm orice duplicare, pentru că trebuie să investim inteligent”, a spus Breedlove.

“Cred că trebuie să apreciem cooperarea pe care o avem deja în UE”, a adăugat el, exemplificând cu ceea ce au făcut cele două părți pentru a combate pirateria în Cornul Africii și pentru a susține pacea în Kosovo.

NATO include toate statele UE, cu excepția Austriei, Ciprului, Finlandei, Irlandei, Maltei și Suediei. SUA și Canada sunt de asemenea membre ale Alianței, alături de țări nemembre UE precum Albania, Islanda, Norvegia și Turcia.

6 COMMENTS

  1. De ani de zile toate canalele americane de TV si politicienii americani spun ca Europa trebuie sa isi ia soarte in maini ca nu se implica ca nu au armata ca America trebuie sa suporte toate cheltuielile.
    Si acum nu mai e bine?

    In privinta noastra nu e bine ca Germania se intareste si iar ramanem fara Ardeal…

  2. Nu au reusit sa convinga sau NATO se preface ca nu intelege ca o forta militara UE este tot in subordinea NATO. Asta ca sa se invrajbeasca timpitii !

Leave a Reply to Orban PetruCancel reply