Clotidle Armand, consilier local USB la Primaria Sector 1, critica ideea exprimata de Gabriela Firea, Primar General al Capitalei. 

Armand pledeaza pentru blocarea carosabilului in Bucuresti prin organizarea de competitii sportive (meciuri de baschet pe Kisseleff) si culturale pe bulevarde si in parcari. Timp in care sute de hectare de parcuri sunt nefolosite in acest sens ori sugrumate de carciumi.

Bucuresti este una din cele mai aglomerate capitale europene, cu lipsuri grave in managementul de trafic si locurile de parcare. 

Iata ce spune Clotilde Armand :

 

Intenţia doamnei primar Gabriela Firea de a interzice organizarea evenimentelor culturale şi sportive care se desfăşoară pe străzile din centrul Bucureştiului se doreşte a fi o lovitură dată vieţii culturale a oraşului şi până la urmă locuitorilor capitalei.

Pentru doamna Firea nu este suficient că bucureştenii trăiesc într-una dintre cele mai poluate capitale europene, că au parte de foarte puţin spaţiu verde (de fapt din ce în ce mai puţin, ca urmare a punerii în aplicare în mod ilegal a proiectelor de betonare atât de dragi primarului PSD al sectorului 3 – Robert Negoiţă), că în Bucureşti se construieşte haotic şi se distruge sistematic patrimoniul arhitectural al oraşului, sau că sistemul centralizat de termoficare al oraşului este aproape falimentar.

Doamna primar vrea să-i pedepsească suplimentar pe bucureşteni interzicându-le accesul la evenimentele culturale şi sportive stradale care dau farmec vieţii oraşului şi sunt până la urmă un semn de normalitate.
Iar pretextul acestei interdicţii este unul rizibil. Nu astfel de evenimente „ştrangulează” (sic!) traficul în Bucureşti, aşa cum s-a exprimat doamna Firea, ci lipsa parcărilor la intrarea în oraş, lipsa unei şosele de centură la nivel de autostradă, absenţa unui sistem funcţional de management al traficului.

Fără autorizaţii eliberate de municipalitate, evenimente precum Street Delivery, Spotlight, Femei pe Mătăsari, concertele de anvergură, maratonul şi semi-maratonul de la Bucureşti, evenimente cu zeci de mii, dacă nu sute de mii de participanţi, nu s-ar mai putea organiza.

Îi recomandăm doamnei Firea ca în loc să interzică accesul bucureştenilor la cultură şi sport să demareze în sfârşit construcţia unei noi săli polivalente, sau a unei arene de tenis moderne, pentru că este inadmisibil ca o capitală de talia Bucureştiului să nu dispună încă de o astfel de construcţie modernă şi să piardă organizarea unor evenimente sportive importante, aşa cum este Openul de tenis de la Bucureşti, mutat de organizatori la Budapesta.

42 COMMENTS

  1. 🙂 🙂 unde scrie şi madam asta?
    Tot pe facebook ca Iohanis?
    Nu-i mai preluaţi pe aceşti indivizi/individe care nu sunt în stare să spună o frază live!
    Lăsaţi-i să se mureze în sucul propriu!
    Nu ne reprezintă şi nu avem nevoie de asemenea caractere!

      • Se vor convinge toţi de valoarea acestei consiliere, preţul îl ştie ea şi neamul ei(a se citi cohorta care o înconjoară). Citesc prea multe pe fizionomia feţei ei încât mă îngrozesc. O să vă convingeţi toţi în cel mai scurt timp.

      • asta, nu a gasit un cocosel (galic ) in franta……a venit la noi ca sa gaseasca unul bun de cocoshit dar, a gasit un clapon pe la usb

      • Haideti sa nu (mai) amestecam politica in administratia locala.
        Imi este teama ca orice idee traznita a d-nei primar o veti prezenta ca pe o mare realizare.
        Va rog sa nu faceti asta!
        Nu locuiesc in sectorul 1 asa ca nu am nici o treaba cu C.A.
        Deasemenea, nu am votat cu G.F. dar m-as bucura enorm daca viata bucurestenilor s-ar schimba in bine, cu ea la primaria generala.
        In Bucuresti sunt multe de facut, iar solutiile durabile nu tin de restrictionarea activitatilor de week-end. Asteptam solutii durabile si decizii intelepte.
        Ca sofer nu m-a deranjat niciodata ca trebuie sa ocolesc, in zi de week-end, o zona inchisa circulatiei.
        In schimb copiii mei au fost fericiti, cand au avut sansa sa participe la crosuri si manifestari sportive.
        Haideti sa fim seriosi si sa ne implicam in adevaratele probleme ale acestui oras.
        Doamna Firea are o sansa extraordinara, sa ne arate ca poate face ceva BUN pentru bucuresteni.
        As vrea sa spun peste 4 ani ca a fost intr-adevar, primarul de care avea nevoie Bucurestiul.
        Va rugam d-na Firea, uimiti-ne! Dar in sensul bun!

    • Iete ce zice minunata Cocotilde care face chipurile altfel de politica ca e USB copilul curat al ong-urilor:
      […] se doreşte a fi o lovitură dată vieţii culturale a oraşului şi până la urmă locuitorilor capitalei.
      Adica domne, PSD si Firea vor sa dea intentinat o lovitura culturii si bucurestenilor.
      Putea sa spuna ca in opinia ei nu e o idee buna etc etc. Dar nu , Firea DORESTE sa loveasca in cultura.
      E altfel de politica nu-i asa ? Doar ca mult mai ticaloasa.

  2. In orice oras , mai ales capitala a lumii civilizate care se respecta , exista un plan urbanistic de locuinte si edificii moderne sau vechi arhitecturale , un plan de sistematizare care sa duca la fluidizarea traficului si la cat mai multe locuri de parcare ( apropos ,domeniul public este al tuturor , terminati cu vanzarea lui pt. locuri de parcare !!! Face-ti strazi de sens unic si veti avea suficiente locuri de parcare pe ambele parti ale carosabilului !!! )

  3. Şi la France tot aşa se obţine “imaginea” denigrând pe alticneva?…Cât de prost trebuie să fie cineva care să vrea blocarea arterelor unui oraş doar pentru satisfacerea orgoliilor câtorva…”du-te fă”, să clocoteşti în altă parte, căci cei mai mulţi vedem lucrurile altfel…”zbaterile” au efect invers…aşa că nu îţi epuiza energia şi veninul degeaba.

    • In orice tara civilizata, centrul capitalei are acces restrictionat pentru autoturisme. Tot la fel, centrul este un pol cultural – au loc evenimente, exista atractii turistice, exista competitii sportive etc. Sau uitam ca in Paris, la Arcul de Triumf, este o etapa a Turului Frantei? Recunosc ca dna/dra Armand nu imi este deloc simpatica, dar aici are dreptate, iar declaratiile doamnei Firea sunt ridicole si inapoiate fata de ceea ce ar trebui sa avem in vedere pentru o capitala europeana. Da, orasul se blocheaza, dar poate ar fi bine ca asta sa fie un imbold pentru descurajarea utilizarii autoturismului si dezvoltarea transportului in comun, ca in orice alta capitala care se respecta. Eu inteleg ca melteanul vrea sa mearga cu masina peste tot, chiar si 200m, dar sa nu exageram. Centrul orasului nu are de ce sa preia functia unei artere de trafic intens, ci el trebuie sa fie nucleul cultural si social al orasului.

      • compari cumva turul frantei la paris pentru o zi pe an cu ce se intampla in weekend, saptamana de saptamana, luna de luna in fiecare an in bucuresti ?

        • Ba pardon… Street delivery nu e weekend de weekend, cros-uri nu subt weekend de weekend, deci despre ce vorbim? Si chiar daca ar fi fost asa, chiar nu vad care e problema. Iar turul Frantei era strict un exemplu de situatie, pe care sa o cunoasca toata lumea.

          • Eu propun sa ne calmam pentru ca toata treaba asta este doar un alt exemplu de politica feisbucista. Cativa minioni bine antrenati scurma dupa diverse comentarii pe care le pot inflama peste masura si scuipa in capul adversarilor politici.
            Treaba este foarte simpla: In arhiva Mincu zac de cateva decenii planuri bine gandite de expansiune ale orasului, ce prevedeau inca de prin anii ’70-’80 problemele actuale de trafic si propuneau solutii. Evident, dupa ’90 incoace nu a mai interesat pe nimeni si in pura expansiune furibunda de capitalism prost inteles, orasul s-a dezvoltat haotic si s-a sufocat singur. Romanul nu concepe sa-si miste dosul fara masina. Ceea ce face evenimentele in aer liber cu atat mai importante, dar organizate cu cap.
            Analizand lucrurile la rece, as spune ca problema cu inchiderile temporare ale bulevardelor pentru evenimente este in esenta una de comunicare. Primaria nu reuseste sa comunice in timp util cetatenilor eventualele blocari si redirectionari ale traficului. Imi pare rau, nu toata lumea sta pe Fb sa urmareasca evenimentele deci trebuie cautate canale adecvate ca populatia sa fie informata din timp si, mai ales, prevazute si indicate rute ocolitoare. Deci cu putina bunavointa si un pic mai mult PR se poate rezolva conflictul, daca se doresc mentinute locatiile actuale
            Pe de alta parte, ca amatoare de activitati in aer liber pot spune ca nu ma atrage cu nimic sa bat mingea pe un carosabil incins. Vreau sa calc pe iarba, oameni buni!!! Vreau sa dispara mania asta cu “nu calcati iarba”, cu circulatul in parcuri numai pe alei si apoi sa fim invitati sa recucerim orasul inchizand bulevarde pentru activitati fizice.

  4. Doamna Clotidle Armand pe Champs-Elysees sambata si duminica se joaca baschet sau au loc alte activitati sportive ori culturale ? N-ar fi mai frumos sa lasati deoparte orice sfat sau recomandari adresate primarului general al Bucurestiului ?

    • Adica primarul general poate sa faca absolut orice doreste, fara sa existe pareri impotriva sau sesizari din partea cetatenilor? Mie ideea asta imi miroase a ceva ce speram ca am lasat in urma de ceva timp.

      • @Emanuela ce anume te chinuie ? De ce intelegi cu totul altceva decat scrie omul ? Sa inteleg ca esti o acoperita a Clotildei ? Normal ca fiecare e liber sa-si exprime o parere, insa intr-un oras fara noima cum e Bucurestiul nu-i normal sa inchizi o artera principala chiar si pentru un sfarsit de saptamana.

    • Pe timpul verii, la Paris, se opreste total traficul pe cheiurile Senei, pe cea mai importanta artera de circulatie vest-est din oras. Se organizeaza toata vara activitati recreative in cadrul manifestarii Paris plage. E doar un exemplu!

      • ma Mitica, stii tu ceva da nu stii bine: aia stau la plaja doar pe unele portiuni de pe chei, acolo unde e oricum numai pietonal (Sena e un pic mai lata ca Dimbovita si pina la sosea are, fix la mal, inca un fel de strada, la vreo 4-5 metri sub nivelul carosabilului, de regula).
        Nu se opreste, ma circulatia, sa stea francezu la plaja… nici pe Rive Gauche nici pe Rive Droite… ca sa nu-ti mai zic ca spre Boulogne pe Sena sunt chiar si betoniere (adica fabrici de beton) pe mal… vine barja cu nisip… Ha? Ce zici de asta?

  5. Vai cat de repede ati sarit in apararea Firutzei ! Scopul acelor ore in care traficul era oprit pe Kiseleff era unul de conservare a naturii,sa mai respire natura sa salvam acele zone cate au mai ramas in Bucuresti de furia noxelor poluante cu atat mai mult o artera de traditie,istorica precum Kiseleff.Lasa sa treaca cocalarul cu lantul la gat ca pierde soacra-sa telenovela sau aia de se intorc de la gratare si-o berica le trebuie o scurtatura daca plecau cu o jum,atate de ora mai devreme le statea mustarul in gat.Astia vor dicta de acum in Bucuresti,au prins spilul,se isterizeaza in fata primaritei si treaba le e rezolvata.

      • Cand vad ca in jurul meu ca se prabuseste totul si ca putinul frumos din vechiul Bucuresti e pe cale sa fie distrus posibil sa devin intolerant,va dau dreptate.Cred ca se pot gasi solutii alternative pentru ca traficul sa fie fluidizat si natura salvata veti vedea cat de calmi putem fi cu toti intr-un oras frumos,prietenos.

  6. vrem o capitala ca afara! parca era un slogan intr-o campanie. oare afara se inchide vreun bulevard imporatnt in weekend pentru sport si plimbari pietonale? oare madam asta aparuta din neant impreuna cu famoglia ne poate arata vreo capitala europeana unde se face asa ceva? la paris de exemplu ce mare bulevard este inchis weekend de weekend pentru activitati sportive? nu ar vrea madam consiliera usb sa ne explice unde s-au dus banii de la bechtel? vad ca pe tema asta e in silentio stampa dar de atacat altii nu se lasa. vad ca oparita a sarit sa-l atace si pe negoita, probabil singurul primar de sector din capitala care a facut ceva pentru bucuresteni. deocamdata frantuzoaica asta se remarca prin mahalagisme asa ca nu ar strica sa aflam totusi unde sunt banii de la bechtel pentru ca mahalagioaica are de dat un raspuns in privinta asta!

    • Paris – Tour de France – traseu pe Champs-Elysees, pe la Arcul de Triumf. Doar un exemplu. Si nu am auzit pe nimeni vreodata sa faca scandal pe tema asta. Si cred ca stim cu totii ce inseamna acest traseu.

      In marile capitale europene, centrul nu este sufocat de masini. Trebuie sa gandim o strategie de a devia traficul intens din centru, nu sa il aducem pe tot exact acolo unde ar trebui sa fie nucleul socio-cultural al orasului!
      Ati fost vreodata in weekenduri in capitalele europene, ca sa puteti vorbi despre acest subiect? Va asigur ca majoritatea oamenilor sunt la plimbare – nu cu masina. Se bucura de parcuri, de diverse activitati, merg la muzee, mananca o inghetata, se plimba cu barcuta pe lac/rau (Sena, de exemplu) etc. Desigur, in orice tara civilizata, transportul in comun este foarte dezvoltat, tocmai pentru a incuraja oamenii sa renunte la masina personala. Cred ca asta ar trebui sa facem si noi, in loc sa avem pretentia sa avem conditii de autostrada la Km 0.

      • da mandro dar asta e doar o zi din an!!! ai cumva simtul masurii sau la voi la usb sorosismele v-au taiat orice logica? spre deosebire de tine am fost acolo cativa ani asa ca stiu bine ce e cu turul frantei la paris.cat despre plimbarile cu barcuta pe sena, probabil ca in cismigiu, arata ca nu sti la ce referi. cauta altceva ca aici ai dat gres. cealalata treaba cu centrul pentru pietoni se aplica acolo unde e posibil. in bucuresti sa blochezi zona centrala inseamna haos total si nu pentru ca vrem neaparat “autostrada la Km 0”. daca ai avea ceva cunostinte despre infrastructura rutiera si valorile de trafic nu ai mai comenta din auzite.

      • @Emanuela, pentru mine este clar ca esti o acoperita usb care crede ca are de-a face cu unul coborat din muntii … Pirinei. Cui vinzi castraveti si cu cine te contrazici ? Champs-Elysees este o artera pietonala ? Te rog frumos nu da exemplul Parisului care este un oras extrem de aglomerat, doar ca edilii orasului au reusit sa rezolve cateva probleme cheie pentru Orasul Luminii.

      • Emanuelo, ai mers vreodata prin Paris? pe jos sau cu masina? Stii cum e sa intri prin Place Concorde, dinspre Rue Honore? Juma de ora 50 de metri. Stii cit faci pe Saint Germain intre 4 si 7 seara? Se merge cu 1,5 km/ora… maxim. Stii ce inseamna blocaj sau accident pe Periferique?
        Ambuteiaj vine din franceza, de la embouteillage… oare de ce? da si tu pe Goagal sa vezi ce poze iti baga… nu mai vorbi aiurea!
        oricum orice comparatie intre Bucuresti si Paris nu-si are rostul, e cum ne comparam noi la fotbal numai cu Germania si Brazilia, si niciodata cu Islanda, Wales, ….

  7. Kiseleff-ul apartine de PMB nu de sect 1. sa mai faca onor doamna frantuzoaica pe o alta strada ce se intimpla pe Kiseleff. si o remarca : ce repede prinde mahalagismul romanesc si la frantuzoaice. sau mai degraba amaritul ala o instiga. amaritul fiind numitul nicusor.

  8. Nu putem avea pretentii de la dna. Firea! Atat poate capsorul vopsit blond, atata duce. Evident, orele acelea de pe Kiseleff erau fatale pentru proprietarii de gipane, merturi etc. carora li se raceau micii de pe Valea Prahovei. Da’ ce poti sa ceri de la una venita de prin Moldova, unde singura competitie era ‘cine alearga mai repede’ sa scape de unchi, ori de var, ori de mai stiu eu cine.
    Politica dnei. Firea ne readuce in timpurile bune ale lui Ceausescu. Ordine si disciplina fascistoida.
    P.S. Stiu ca nu publicati. Iar spalatilor dvs. pe creiere, care o apara, numai bine. Ei fac foamea, nu eu.

    • interesante opinii ale cuiva care nu e din capitala. numai ca nu se potrivesc realitatii. ” proprietarii de gipane, merturi etc. carora li se raceau micii de pe Valea Prahovei” nu au cum sa foloseasca kiselefful spre valea prahovei pentru ca pe acest bulevard e circulatie cu sens unic si ala e spre piata victorie. pentru mici folosesc bd aviatorilor. ghinion vorba unui alt intelectual ca tine. vad ca este un atac concentrat basisto-penelisto-usebist ce sa mai zic de hitlerista de la cultura, aia cu zvastica pe curul poneiului, mai rasfirati copii ca prea ati sarit toti de fund in sus la o simpla comanda.

  9. Urasc psd ul , dar daca interzice blocarea strazilor cu eveninente, o sa-i votez forever. Chiar nu intelegeti ca Bucurestiul are nevoie de spatiu, nu de prostii? Sunt atatea parcuri si locuri libere in care nu se intampla nimic si pe care le puteti folosii.De ce va bateti joc de Bucuresteni cu blocajul strazilor?

  10. Ca sa rup gura targului as propune ca intr-un sfarsit de saptamana pe luna, sa nu circule nicio masina particulara, in schimb trasportul in comun sa zbarnaie, toti cetatenii Bucurestiului sa incerce sa foloseasca un mijloc de transport nemotorizat, ori sa foloseasca metroul si trasportul in comun. Ar fi o experienta. Ce spuneti de treaba asta @Emanuela, @Nana si ceilalti usb-isti vopsiti ?

    • Te rog sa nu ma jignesti. Nu am nicio treaba cu USB. Dar in acelasi timp nu am nicio treaba cu PSD sau orice alt partid. Sunt un om care gandeste, atata tot. Si, daca nu ai fi fost atat de obtuz, ai fi remarcat faptul ca am spus clar ca Bucurestiul are nevoie de o retea de transport in comun bine pusa la punct, care sa faciliteze si sa incurajeze renuntarea la autoturismul personal.

      • Preventiv imi cer scuze, insa stimata doamna spuneti-mi unde sunt jignirile aduse ? Am facut un cumul ale celor scrise de Dvs si am formulat un raspuns. Un singur lucru ma bucura ca sunteti un cetatean al cetatii departe de usb (oare ?) si de psd.
        Trebuie sa recunoasteti ca noul Primar General d-na Firea vine cu un suflu nou la primarie benefic pentru cetatenii bucuresteni. Important este s-o tina suflul pana la expirarea mandatului.

        • Avand in vedere ca am o antipatie aparte pentru USB, ma simt jignita cand sunt asociata cu aceasta organizatie. Din pacate pentru aceasta antipatie, in cazul de fata sunt de acord cu parerea exprimata de unul dintre reprezentantii lor, adica dna. Armand. Dar cam atat. Iar acest acord vine dintr-un defect profesional, care imi spune ca orasul are nevoie de poli socio-culturali pentru a sustine viata orasului si pentru a atrage, iar centrul orasului este unul dintre acesti poli, care necesita stimulare, nu inhibare. Problema traficului vine din alte cauze, care ar trebui sa devina prioritati ale PMB, pe care le-am enuntat si anterior: transportul in comun, infrastructura rutiera corespunzatoare (de ex. sa existe alternativa la traseul nord-sud, astfel incat sa nu se blocheze orasul daca exista un eveniment in centru). Cu alte cuvinte, sa tratam cauza reala. Sper ca acest suflu nou adus de dna. Firea sa fie intr-adevar benefic, pentru ca Bucurestiul chiar are nevoie de masuri pozitive, care sa sustina evolutia si dezvoltarea orasului.

          • O cauza majora a tuturor relelor din Bucuresti o constituie si proasta crestere, lipsa de educatie a foarte multora din concetatenii nostri. Aceasta se repercuteaza si asupra circulatiei, a locurilor de recreere, a relatiilor interumane, etc. Consider ca trebuie s-o lasam putin pe d-na Firea sa vedem ce va face pentru Bucuresti si mai ales pentru locuitorii acesteia.

  11. Haideti sa nu (mai) amestecam politica in administratia locala.
    Imi este teama ca orice idee traznita a d-nei primar o veti prezenta ca pe o mare realizare.
    Va rog sa nu faceti asta!
    Nu locuiesc in sectorul 1 asa ca nu am nici o treaba cu C.A.
    Deasemenea, nu am votat cu G.F. dar m-as bucura enorm daca viata bucurestenilor s-ar schimba in bine, cu ea la primaria generala.
    In Bucuresti sunt multe de facut, iar solutiile durabile nu tin de restrictionarea activitatilor de week-end. Asteptam solutii durabile si decizii intelepte.
    Ca sofer nu m-a deranjat niciodata ca trebuie sa ocolesc, in zi de week-end, o zona inchisa circulatiei.
    In schimb copiii mei au fost fericiti, cand au avut sansa sa participe la crosuri si manifestari sportive.
    Haideti sa fim seriosi si sa ne implicam in adevaratele probleme ale acestui oras.
    Doamna Firea are o sansa extraordinara, sa ne arate ca poate face ceva BUN pentru bucuresteni.
    As vrea sa spun peste 4 ani ca a fost intr-adevar, primarul de care avea nevoie Bucurestiul.
    Va rugam d-na Firea, uimiti-ne! Dar in sensul bun!

Leave a Reply to 7.4Cancel reply