Ungaria a respins cererea Washingtonului privind extrădarea către SUA a doi cetăţeni ruşi suspectaţi de trafic cu arme şi i-a trimis pe aceştia în Rusia, nefiind clar dacă acolo ei vor fi judecaţi, a anunţat marţi Departamentul american de Stat, transmite agenţia Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat de la Washington, Heather Nauert, a declarat că SUA aveau un dosar solid în cazul celor doi ruşi, Vladimir Liubişin senior şi Vladimir Liubişin junior.

“SUA sunt dezamăgite de hotărârea guvernului ungar de a-i extrăda pe cei doi Liubişin în Rusia”, a menţionat într-o declaraţie Heather Nauert. “Ungaria este un partener şi un prieten al SUA, dar această decizie ridică întrebări despre angajamentul Ungariei privind cooperarea în aplicarea legii”, a indicat ea mai departe, adăugând că nu este clar dacă cei doi ruşi vor fi judecaţi în Rusia.

Ungaria, tara membra UE si NATO, recidiveaza in relatia sulfuroasa cu Moscova, dupa ce zilele trecute spionajul ungar a fost implicat in extragerea fostului premier al Macedoniei, un politician apropiat Rusiei. Acesta a fost adus in Ungaria cu masini diplomatice maghiare, prin Albania si Serbia.

https://adevarul.ro/international/europa/cum-l-a-ajutat-ungaria-fostul-premier-macedonean-scape-inchisoare-1_5bf1489adf52022f7593c686/index.html

Multe alte gesturi politice si afaceri intaresc dovada jocului dublu pe care-l face premierul Ungariei Viktor Orban, protejat insa de PPE si crestin-democratii europeni, in special cei germani.

 

6 COMMENTS

  1. Unii romani nu se desmint confirmind afirmatia omului de afaceri german care a declarat, pt rev Forbes, in 2010, ca sintem “un popor naiv care se crede destept si smecher.”
    Oriunde intorci capul se vad, cit se poate de clar, urmele adinci lasate de consecintele provenite din cele observate de catre acel afacerist. Un plus, pe care acesta nu l-a observat, este mindria aberanta care nu-i lasa pe foarte multi sa vada faptul ca sint departe de adevar, incapabili sa inteleaga mare lucru din cele ce se petrec chiar in jurul lor. Starea actuala a tarii ne arata cu exactitate acest fapt.
    Ungurii chiar au diplomatie, spre deosebire de noi, care nu avem nimic altceva decit inchipuiri de axe, tratate, parteneriate etc.
    Aici am ajuns, asa sintem vazuti si tot asa tratati:
    https://www.youtube.com/watch?v=n_CEslIRreo

  2. Se poate si asa ceva pentru ca astea se intampla sub girul prea inaltilor europeni,merkel et.co unde putin are covor rosu cu poze curtenitoare!Orban cu SUA prietenie cu putin tovarasie,i-a livrat pe tava rusului,cert e ca putin s-a extins in Europa periculos de mult!Da-i nas lui ivan ca se urca pe divan!Sa fie asa de naivi americanii si sa nu vada jocul dublu,n-as crede?!

  3. Sa nu fim creduli si naivi. Am convingerea ca cei doi ” suspecti,traficanti de arme” erau personaje importante, poate niste viitoare “monede de schimb” si consider c-ar fi mai bine sa fim putin mai retinuti, insa foarte atenti si vigilenti la toate miscarile vecinilor nostri de la vest.
    Nu stiu cum e, unii sunt traficanti de arme, iar altii comercianti de arme ? Dubla masura, bat-o vina.
    Sa nu uitam ca nu cu mult timp in urma Romania era un jucator important pe piata comertului cu arme, asa numai ca sa se stie.

    • Diferenta e simpla ca vaca: comertul cu arme se practica la lumina zilei, cu respectarea reglementarilor internationale, tipurilor de arme, cantitatilor, destinatarilor si zonelor de pe Terra in care se desfasoara (cel putin in teorie 🙂 ), in timp ce traficul se desfasoara “noaptea”, in parametri si conditii stiute doar de cumparator si vinzator. Teoretic, diferenta e mare. Practic, probabil ca pe linga comertul cu arme infloreste deseori si cite un “puiut” de trafic, mai putin transparent. Pe principiul … “caci va fi sub palarie / Si-apoi cine treaba are?” Ca-n vorba traditionala romaneasca: “unde merge mia, merge si … mitraliera”

  4. “Purtătoarea de cuvânt …a declarat că SUA aveau un dosar solid în cazul celor doi ruşi”
    SUA aveau un dosar solid si în cazul armelor din Irak. Aseara m-am uitat, si tot nu le gasisera! Poate ungurii si-au pierdut increderea, nu-i condamn.
    Da’ eu tot mai sper ca le-or gasi (armele) pina la urma, ca nu ataci o tara doar asa, BENTRU BETROL! Nu?

Leave a Reply to dumitrescuCancel reply