Fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ion Țiriac, a declarat, miercuri seara, că sportul românesc “stă extraordinar de rău” și că acum toți trebuie “să ne gândim cu tristețe unde am fost și unde suntem”.

“Trebuie să ne gândim cu tristețe unde am fost în sport și unde suntem acum. Pentru că stăm extraordinar de rău. De la 30 de medalii la Jocurile Olimpice în 20 de ani am ajuns la 3 medalii (n.r. — 5 medalii la JO 2016). Vina e a noastră, a celor care am condus și conducem sportul românesc pentru că nu am reușit să îi convingem pe cei care ne conduc să investească în sport și în sănătate”, a spus fostul tenisman, prezent miercuri la gala organizată de Asociația Presei Sportive (APS) cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare..

Țiriac nu este de părere că tenisul românesc merge bine. “Nu știu dacă Halep este cea mai bună sportivă a României, dar e de departe cea mai populară româncă din cauza sportului pe care îl practică. Dar tenisul românesc nu merge bine. Ar merge bine dacă am avea și la băieți 10 sportivi în primii 200 în lume. Dar acolo stăm foarte prost”, a adăugat el.

Fostul tenisman a precizat că nu a primit niciun răspuns la petiția trimisă către Guvernul României pentru reincluderea Arenelor BNR în circuitul sportiv. “Nu am noutăți despre Arenele BNR. Au trecut cele 30 de zile de când noi am semnat acea petiție, dar nu am primit niciun răspuns de la niciun organism al statului. Așa că vom merge la tribunal așa cum am zis atunci”, a precizat Țiriac.

La 10 octombrie, mai mulți foști și actuali jucători de tenis, printre care se numără Ion Țiriac, Ilie Năstase și Simona Halep au făcut o petiție către Guvernul României pentru reincluderea Arenelor BNR în circuitul sportiv, mai exact pentru transferul bazei din administrarea Băncii Naționale a României către statul român, pentru a putea fi modernizată și folosită, scrie Agerpres.

 

9 COMMENTS

  1. Toate avertismentele d-lui Tiriac trebuie intotdeauna luate in seama, indiferent de domeniu. Dl. Tiriac a facut multe pentru sport si nu numai de cele mai multe ori dezinteresat si tocmai de aceea nu trebuie luat in batjocura. Daca toti (politicieni, autoritati, etc) ar fi fost seriosi in toti acesti ani, cred ca alaturi de dl. Tiriac, Romania ar fi dus-o cu mult mai bine.

  2. La aceasta catastrofa contribuie si guvernul cu acel 5% din veniturile Primariei pentru sport .
    In loc sa sprijine sportul juvenil , domnii primari ce fac … pompeaza bani in echipe de fotbal cu salarii consistente pentru fel de fel de ratati trecuti de 25 de ani .
    Aici ar trebui reglementata acea lege a sportului

  3. Presa din Romania e jalnica ! Toata. Dvs. probabil ati preluat de la Agerpres, nu ati vazut interviul.

    Eu am vazut interviul in direct si a spus si citez din memorie: “vina e si a dumneavoastra, a presei si formatorilor de opinie care nu ati insistat pe subiect, ca nu ati pus presiune pe factorul politic sa investeasca in sport pentru ca nu se poate o minte sanatoasa fara un corp sanatos”.

    Nu stiu cum de toate agentiile de presa au lasat partea asta deoparte. Poate maine-poimaine, cand va apare video !

      • Pai sa ne amintim crucificarea stadionului din Alexandria (de fapt a proiectului ). Ca exemplu, Irlanda a construit zeci de stadioane într-o campanie de combatere a consumului de alcool și astăzi e o forță a fotbalului european. Cum ar comenta presa un astfel de proiect la noi?

        • De ce nu ne amintim si de stadioanele in panta din te miri ce sate, stadioane facute pe bani grei insa, fara nicio noima ? Dl Tiriac a vorbit punctual pe anumite probleme, n-o mai cotiti de la subiect.

      • “Presa” ar putea totusi sa faca presiune exact cum spune Tiriac. Pe “decidenti” nu ii puteti lasa pur si simplu sa decida ce vor !

        Una e fatuca ce sta in frig si pune intrebari sau stirista ce citeste de pe prompter si alta e opinia realizatorilor si “comentatorilor poltici” care nu ar trebui sa se rezume la “cum comentati ?” cand iau interviuri politicienilor.

Leave a Reply to danielCancel reply