Dupa un desant militar de proportii in Siria care prelungeste criza refugiatilor ce slabeste UE, Rusia consolideaza tripleta ei de influenta in Orientul Mijlociu. Trimite la Teheran o prima transa de rachete din sistemul S-300. Astfel cea mai importanta tara siita din lumea musulmana are sprijinul militar direct al Moscovei. Axa Rusia-Siria-Iran functioneaza pe baze autoritariste, cu acuzatii grave de oprimare a propriilor popoare. Dar axa incearca sa isi exerseze o legitimitate internationala prin lupta declarata impotriva organizatiei extremist si teroriste sunite Daesh, autointitulata Statul Islamic. In afara acestui obiectiv, exista insa multe interese pe agenda ascunsa a Moscovei.
De aproape 1500 de ani, siitii si sunitii se macelaresc in numele religiei islamice. Marile puteri din interiorul lumii musulmane sunt implicate necurat in acest razboi milenar, iar alte puteri din afara lumii musulmane au fiecare cate un parti-pris generator de convulsii permanente.

===========================

 Rusia a trimis o primă tranşă a sistemului său de rachete de apărare aeriană S-300 către Iran, a confirmat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Hossein Jaber Ansari, citat de agenţia de presă Tasnim, potrivit Reuters.
   ‘Noi am anunţat deja că, în pofida unor schimbări în termenul de livrare, tranzacţia este în curs de desfăşurare şi (…) prima parte a echipamentului a sosit deja în Iran, iar furnizarea altor tranşe va continua’, a declarat acesta pentru agenţia de presă Mehr, citată de Interfax.
   De asemenea, el a spus că livrarea a fost făcută prin Marea Caspică.
   O sursă din structurile legate de exportul rusesc de armament a confirmat pentru Interfax transferul, dar fără să precizeze numărul de sisteme livrate. Contractul privind livrarea de S-300 cu Iranul va fi onorat integral până la sfârşitul acestui an, a mai spus acelaşi responsabil rus.
   Rusia anulase în 2010, la presiunea Occidentului, contractul încheiat în 2007 cu Iranul privind livrarea de sisteme S-300, printre cele mai avansate din domeniu la ora actuală. Dar preşedintele Vladimir Putin a ridicat această interdicţie printr-un decret semnat în aprilie 2015, după convenirea unei înţelegeri, înainte de acordul-cadru, între Iran şi marile puteri cu privire la dosarul nuclear iranian.
   Israelul s-a opus cu fermitate furnizării acestor sisteme antiaeriene ruseşti către Iran, ţară ce nu recunoaşte statul israelian, scrie Agerpres.

4 COMMENTS

  1. “Axa Rusia-Siria-Iran functioneaza pe baze autoritariste, cu acuzatii grave de oprimare a propriilor popoare.”

    Ca sa fim corecti, cam asa sunt toate tarile din Orientul Mijlociu (exceptia ar fi Israelul, dar aia nu-s musulmani deci e alta mancare de peste). Nu-i ca si cum ar zburda democratia in Arabia Saudita (aliat SUA).

    Sunt curios cum va functiona alianta Rusia-Iran in conditile in care tocmai au redevenit competitori pe piata petrolului. Iranul are nevoie de piata din UE ca de aer, dar daca intra puternic aici calca pe bataturi Rusia. Daca se duc in China, aceeasi situatie.

  2. Bună dimineața…
    .
    Iranul se află într-o poziție de ”protectorat tacit” din partea Rusiei mai demultișor.
    Iranul este stat cu statut de ”observator” în așa numitul Pact de la Shanghai sau Organizația pentru Cooperare de la Shanghai.
    Iranul este beneficiarul tehnologiei nucleare a Rusiei.
    În materie de cooperare militară Iranul și Rusia au dovedit prin acțiunile din Siria o compatibilitate rar întâlnită în condiții de război.
    În plan politic, Rusia a fost cel mai mare avocat al Iranului în ”criza nulcleară Iraniană”, zădărnicind un mult trâmbițat atac asupra Iranului din partea… noastră.
    .
    Așadar, făuritorii de arme din Federația Rusă s-au învârtit de un contract băbănel și acum livrează. Mai ales după demonstrația de forță din Siria unde iranienii au putut vedea sistemele rusești în acțiune. Cum spun suniții – ”cu un singur pietricic lovit două păsăric”. Un contract bun și întărirea militară a unui partener ”de nădejde”.
    .
    Dealtfel, printre clienții sitemelor de rachete din clasa S-300 rusești se numără India, China, Grecia, Venezuela, Vietnam, etc.
    Ăștia nu sunt nici șiiți nici suniți.
    .
    Altfel, ”desantul miltar de proporții din Siria” nu ”prelungește criza refugiaților” ci o scurtează.
    Dacă vom fi atenți, un desant mai mic are loc în Irak în același (aparent) scop. ”Desant” executat de aliații noștri.

  3. in irak marea ofensiva pentru recucerirea mosulului sa incheiat la nici 24 de ore de la start,o mare realizare u s a si a armatai mixte irakiano-iraniano-kurda.
    in syria totul este mult,mult mai imbarligat,cred ca sunt momente in care nici chiar rusia numai stie ce se intampla cu adevarat.
    toti se bat cu toti,sate cucerite azi se pierd in urmatoarea jumatate de zi,dusmanii de ieri sunt aliatii de azi,singurii care sunt pe un singur drum sunt saa si isis.
    cat despre rachetele s-300,probabil rusii le vor face ,,active,, numai cand se vor enerva foarte tare pe o anumita rasa din zona,pana atunci iranul se poate incorda ca detine asa ceva

  4. Mare inginerie.in acest moment, dupa sistemul buk, sistemul s-300 este cel mai vechi din dotarea armatei ruse.a fost copiat de chinezi, exista si o varianta iraniana bavar 373 , asa ca mare scofala nu este.pentru armata rusa nu se mai fabrica si va fi inlocuit cu s-350 vityaz si s-400 triumf.in apararea aa de multe ori conteaza mai mult factorul uman decat sistemul.ca dovada un sarb bine antrenat a doborat singurul f-117 stealth pierdut de americani cu un sistem sa-3 goa conceput in anul 1960.

Leave a Reply to ThrakianuCancel reply