Curtea Constituţională a decis, marţi, că abrogarea articolului 276 din Codul Penal, privind presiunile asupra justiţiei, este constituţională, fiind respinsă astfel sesizarea preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Basescu covrigi

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, în 10 octombrie, în cazul legii de abrogare a articolului 276 din Codul Penal, care prevede că “fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

Legea de abrogare a articolul 276 din Codul Penal a fost adoptată de Parlament şi după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea ei pe motiv că ar afecta independenţa justiţiei.

Traian Băsescu a arătat în sesizare că atunci când a retrimis legea la Parlament, a propus să nu se abroge acest articol, însă Legislativul şi-a menţinut poziţia, iar Guvernul a încuviinţat abrogarea.

 

5 COMMENTS

  1. Omul asta chiar nu mai inseamna nimic pentru judecatori?! Dupa cate a facut el pentru ei? Oameni fara inima! A crescut la san niste serpi! Mi-au dat lacrimile! Rusine, domnule Zegrean! Rusine, doamna Aspazia! Aspazia este aici? Aspazia nu mai e aici????????????

  2. derbedeul fripturist tine covrigii de parca sunt milioanele de euro adunate pe parcursul mandatelor…..si nu numai…

  3. Avertisment serios:

    Rusofobii sunt rugati sa NU citeasca materialul de mai jos, sau in eventualitatea in care doresc totusi sa-l citeasca, sa-si ia medicamentele prescrise de catre medicul de familie inainte…….
    —————————————————————————–
    13.09.2013

    COMUNICAT

    http://mpublic.ro/presa/2013/c_13_09_2013_2.htm

    Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

    În perioada 10-11.09.2013, domnul Tiberiu Mihail Niţu, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a participat la cea de-a 18-a Conferinţă Anuală şi Întâlnire Generală a Asociaţiei Internaţionale a Procurorilor, organizată la Moscova, cu tema „Procurorul şi statul de drept”.

    Cu acest prilej a avut loc semnarea Programului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procuratura Generală a Federaţiei Ruse pentru anii 2014-2015, program realizat în baza unui protocol încheiat la data de 12.01.2012, între serviciile de procuratură ale ambelor state. Acest program a fost semnat de domnul Tiberiu Mihail Niţu, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de domnul Iurii Ceaika, procuror general al Federaţiei Ruse. La eveniment au mai participat domnul Alexander Zvyagintsev, adjunct al procurorului general al Federaţiei Ruse, precum şi procurori cu funcţii de conducere.

    Domnul Tiberiu Mihail Niţu a avut o întâlnire de lucru şi cu doamna Annemarie Penn-te Strake, membră a Consiliului Procurorilor Generali din Regatul Ţărilor de Jos, precum şi cu domnul Gerrit Cornelis Haverkate, directorul Biroului de studii penale din Parchetul General al Regatului Ţărilor de Jos, cu care a purtat discuţii pe marginea Protocolului de cooperare încheiat, în data de 28.12.2012, între cele două state, precum şi referitoare la Memorandumul de înţelegere încheiat, la data de 05.02.2013, între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Procuratura Naţională a Regatului Ţărilor de Jos.

    Discuţiile au vizat intensificarea cooperării în domeniul fraudelor, al traficului de persoane, prin schimburi de informaţii, de experienţă, prin realizarea unor stagii de perfecţionare a procurorilor români în Regatul Ţărilor de Jos.
    Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prezentat colegilor olandezi instituţia nou introdusă în sistemul de drept românesc privind confiscarea extinsă a averilor, subiect ce a suscitat un interes deosebit pentru interlocutori.

    Pe parcursul desfăşurării lucrărilor conferinţei, domnul Tiberiu Mihail Niţu a mai avut o serie de întrevederi şi cu domnul James Hamilton, fostul preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Procurorilor, dar şi cu domnul Gerhard Otto Jarosch, actualul preşedinte al asociaţiei, precum şi cu domnul Derk Jan Albert Kuipers şi doamna Elizabeth Margaret Howe (secretar general, respectiv, consilier general al asociaţiei).

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai a mai stabilit contacte cu doamna Michele Marie Coninsx, Preşedintele Eurojust, cu domnul Serge Brammertz, procuror la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, precum şi cu domnul Ye Feng, secretarul general al IAACA (Asociaţia Internaţională a Autorităţilor Anticorupţie).

    Lucrările conferinţei au reunit procurori generali şi procurori şefi de parchete din peste 60 de state, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii şi organizaţii internaţionale.
    ——————
    nota Roninjaune:

    Concluziile care se impun, va las sa le trageti singuri…….

Leave a Reply to LidiaCancel reply