“Mergem inainte cu un fost presedinte destul de harțuit”, a declarat Traian Basescu azi in fata judecatoriei. Cand un personaj vorbeste despre sine la persoana a treia, are nevoie cu siguranta de consilier psihologica, cel putin…

=================

Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat miercuri la Judecătoria Sectorului 5, unde a fost citat în legătură cu o cerere a Parchetului General de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak.
“Nu am emoții. Să se deschidă dosarul și să ne lămurim. Eu am calitatea de intimat, adică de om reclamat. Vedem ce va face Parchetul pe urmă. În orice caz, după părerea mea, solicitarea de deschidere a acestui dosar este o palmă pentru România. Când se aduce în spațiul public ideea că un șef de stat, în colaborare cu un general american, au putut să fure bani, iar autoritățile române fac un spectacol din lucrul acesta, nu prinde bine României. Dar, asta e viața”, a declarat Traian Băsescu la intrarea în sediul instanței.

În opinia sa, documentele de la dosar pot fi desecretizate.

Dosarul a fost deschis după ce Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu și pe președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că și-au însușit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnaliști români răpiți în Irak în anul 2005.

În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmațiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu și anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliștilor ar fi dispărut 4 milioane de euro. Potrivit lui Nastasiu, autoritățile de la București ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE și cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 — 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro. El îl acuza pe Traian Băsescu că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak și suma reală plătită răpitorilor.

Inițial, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5, care și-a declinat competența în acest caz pe 28 mai 2015, cauza a ajuns apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care a retrimis dosarul la Judecătoria Sectorului 5.

14 COMMENTS

  1. singura problemă pe care o are băse în instanţe este firea,dacă o mai ţin curelele, în rest e doar reclamă gratuită, băse fiind imun şi vaccinat la justiţia română!

    • Asta, adica sclavul nitu, a redeschis dosare ca sa aiba ce inchide, de cateva zile a mai fost inchis un dosar de-a lui base. Si asa incet incet cu dosarele redeschise dar inchise repede ca doar or fost deschise la ordin politic, Basescu va avea munitie necesara sa redevina number one. Ponta coabitacul este mana dreapta a lu base!

      • Plutonier Carmen! Ia-ti permisie si du-ti singurul neuron la bai galvanice.
        Ori esti pr0@st@ ori mioapa in gandire. Ca esti atinsa de boala maronie numita basism nu mai incape indoiala.
        In ambele cazuri e grav.

  2. Cred că e unica şansă să mai fie băgat pe micile ecrane. Soluţia sau finalitatea va fi zero cred eu.

  3. Sunt multi ”defecti” care sunt in spatele lui, din toate esaloanele! Va fi ” hartuit” pana se va prescrie, cunoscuta tactica securistica!

  4. Un mare, mare actor. “… Un fost presedinte .. ” care se bucura de o atentie din partea anumitor autoritati ca si cum ar fi in functie.
    In rest cazul Bagdad este foarte complicat iar, lumina se va face asa cum a spus infractorul, dupa mult timp si dupa ce “actorii” vor fi iesit de mult din scena.

  5. Băsescu: Cât timp vedetele vieții politice sunt procurorii, nu e un stat de drept …. PSD e nemultumit de procurori spun ca-i persecuta nu spun ca regreta faptele din trecut si nu spun celor care sunt in functii “nu puneti mana,banii nu-s ai vostri,ai nostri…sunt ai celor care contribuie la buget” Nu,ei se plang ca sunt persecutati politic.

    • Pai la acuzatii idioate (atat de idioate ca se mira si copiii) si nu singulare ci in mult prea multe cazuri, nu exista decat varianta persecutiei politice.Ca si cum iubitul tau te tot face curva,dar tu esti un baiat fidel,rezulta astfel ca nu este altceva la mijloc decat o “politica” …

  6. Mai exista si posibilitatea ca dl Basescu sa fi dat in mintea copiilor ( si acestia vorbesc despre ei insisi la persoana a treia cand abia invata sa construiasca fraze), ceea ce ar explica indiferenta cu care Udrea comenteaza eventuala candidatura a domnului respectiv la primaria capitalei. Daca nici aceasta parvenita tipica nu-i mai intelege scopurile, nici incrancenarea cu care le urmareste, se cheama ca dl Basescu e pur si simplu senil si, fara ajutor corespunzator de la statul de drept, nici sef la azilul de batrani nu mai poate ajunge. In sensul acesta, poate ca intalnirea de la miezul noptii trecute, nu vizita la Parchet, reprezinta “hartuiala” de care aminteste, cu naduf, ex-Presedintele, Fostii complici nu-l lasa in pace sa viseze la primarie, locul unde nu-l scuipa nimeni, nu-l injura la iesirea in pragul casei, nu-l tara prin noroiul tribunalelor, in plus, il bat la cap sa se ocupe de nimicurile lor cu puscarie, sechestre, delatiuni.

  7. Jigodia de Basescu ”plange ” numai la COMANDA
    Sa i manance cainii a devenit ridicol face pe” victima ???”acest hot turnator si nesimtit
    A hartuit si umilit timp de 10 ani un popor intreg
    Totul este o numai o pacaleala isi face reclama javra asta odinara de Basitu oriunde se duce, mai nou se hahaieste pe treptele tribunalui

  8. Basescu: “M-ati vazut sa-mi fie frica vreodata?” In spatele lui, niste spp-isti cu ceafa groasa fac zid in jurul lui si “scaneaza” incruntati ceata de ziaristi.

  9. Iata ce spunea escrocul in 04.02.2014, cu lacrimi in ochi, la Ceremonia de absolvire a Institutului National al Magistraturii:
    ”Daca vreodata voi ajunge in instanta in care dumneavoastra lucrati, va rog sa va aduceti aminte ca nimeni nu e mai presus de lege.”

    De ce te plangi acum, escrocule ?

Leave a Reply to Miruna AlexandruCancel reply