Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Sorin Roşca Stănescu este “un mincinos prost”, el afirmând că parlamentarul a lansat un document fals şi că liberalul ar trebui să meargă, dacă se dovedeşte că nu are dreptate, unde a mers “înalt prea sinucisul Adrian Năstase”.
“Am să vă arăt ce înseamnă un mincinos prost. A lansat aceste ordine de plată, care sunt nişte falsuri. Spune data în care s-a virat un milion de dolari în contul Alianţei ?Dreptate şi Adevăr?. Trece şi contul, care corespunde contului, numai că e aşa de prost, încât nu duce falsul până la capăt şi lasă contul cu terminaţia ROL. Într-un cont de lei, că asta înseamnă lei, nu poţi să virezi niciodată dolari. Deci un fals incomplet. Şi la fel e pe toate cele aşa zise 7 milioane de dolari, toate se virează într-un cont de lei. Nici rudele din generaţiile anterioare ale lui srs n-ar putea să facă. (..) Le aveţi, sunt pe toate site-urile, din păcate şi pe un site care se vrea al justiţiei, le promovează”, a declarat Traian Basescu.

“Theodor Stolojan : “Domnul Sorin Roșca Stănescu este dus cu sorcova. Dacă vrea informații adevărate și nu alegații și minciuni cu privire la sumele care au intrat în contul bancar de campanie electorală al Alianței D.A. în noiembrie 2004 și la fondurile primite în acest cont în noiembrie 2004, îi recomand să se adreseze cu încredere colegilor săi de partid, dlui. Mihai Voicu, care era mandatarul financiar din partea PNL la acea vreme şi dlui. Călin Popescu Tăriceanu care era președinte al PNL la vremea respectivă, având funcția delegată”.

PS 1 : Fiica cea mare a sefului statului, Ioana Basescu, precizeaza, intr-un comunicat remis HotNews.ro, ca in septembrie a achizitionat un teren agricol de 290,41 hectare in judetul Calarasi, printr-un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro, achitand din surse proprii aproape 280.000 euro.

Ioana Basescu este si proprietarul unui apartament in zona rezidentiala a Capitalei, avind valoarea de piata de aproape un milion de dolari. Potrivit Ioanei Basescu, banii au fost realizati din “vinzari anterioare”.

PS 2 : http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/incredibil-vintu-sare-in-apararea-lui-basescu-afaceristul-sorin-ovidiu-vintu-pentru-lumeajustitiei-ro-nu-i-am-dat-niciun-leu-d-lui-traian-basescu-este-exclus-si-ca-cineva-de-la-comac-sa-fi-facut-acest-lucru-eu-cred-ca-dl-stanescu-a-fost-mintit-i-s-au-baga

 

88 COMMENTS

  1. La o asemenea afirmatie ar trebui sesizat Parchetul. Pentru amenintare. Si publica pe deasupra !

      • !!!!
        Basescu a afirmat: “..un mincinos prost. A lansat aceste ordine de plată, care sunt nişte falsuri”. Ce trebuia sa mai spuna Basescu stimata doamna? Ar fi trebuit sa spuna “SRS este un mincinos, documentele sunt niste falsuri, iar eu nu … “? Nu, ce? Nu a primit bani? Nu are conturi in strainatate?
        Mama ce descoperire ai facut!! Mai importanta decat gaura la macaroana sau apa calda!

        • Nu ma obosesc sa-ti raspund la obiect( folosesc ”sa-ti” ca sa intelegi cat respect are un consilier prezidential pentru contribuabilul care-l plateste).
          Dar la cate mizerii a facut demisu’ in tara asta,am crezut ca s-au mai imputinat admiratorii…Vad ca sunteti inca multi…si… manevrabili…d-aia ”oficial, traiam bine !”

    • Domnisoara, nu iese niciodat foc fara fum. SRS doar a preluat documente din dosarul penal depus de FACIAS in luna martie la Parchet, si care pana in prezent nu a fost respins cu N.U.P. si nici nu a iesit “cucu” sa spuna ca e facatura. Asa ca , mai cugetati!!!

    • Sigur are dreptate si poate in timp vom afla mai multe. Deocamdata procurorii sunt timorati prin santaj (a pus procurori santajabili in functii , tocmai ca sa poata sa fie protejat in toate matrapazlacurile pe care le face). Nu suntem chiar asa prosti unii dintre no, ca sa nu intelegem ce fel de om este nemernicul asta..

  2. Theodor Stolojan?! Acest Frankenstein uns cu multa alifie, remunerat de fratii bancheri de la Bruxelles! Mare finantist si asta!! Maxim.

  3. Ce tupeu are garoiu ala de langa matale, nea Radule! Scapa-i un dos de palma peste ochi, din greseala… Te asigur ca devii vedeta daca il curentezi!

  4. Il ia f corect Ciuvica pe garoi! Magraonu’ asta cica este consilier prezidential! Toti agresivii astia, ei cred ca totul in viata este doar pe tupeu! Cine l-a chemat pe acordeonistu’ asta in emisiune, ca schimb postu’ direct, ca m-am enervat!!

  5. D-nule Tudor, urmaresc emisiunea “La ordinea zilei”, va rog, lasati pe ecran, numele si calitatea d-nului consilier prezidential, sa vada toata lumea, ce ”manelist ”telectual”, fara bun simt, il consiliaza pe base, din bani publici.
    E delicioasa emisiunea !

    • A naibii democratia asta !! Basescu nu are voie sa aiba un consilier “garoi”, “acordeonist” , dar ministrul USL-ist Nita are voie sa aiba un consilier care ofera 1,4 milioane de Euro mita !!
      Voi sunteti normali? Incercati sa judecati cu aceeasi unitate de masura si nu mai faceti pe democratii lui peste vopsit. Va supara ca lui SRS nu i-a iesit scamatoria? Nu disperati, este profesionist in ale dezinformarii, va mai scoate ceva mai “destept” pe viitor cu care sa va satisfaca setea de sange.

      • SRS e credibil ca Pinochio,el saracu traieste inca in vremurile cand orice securist pentru asi arata importanta scotea o aberatie si prostimea o inghitea fara sa o mestece……SRS nu e numai penibil ci complet cretin daca arunca pe piata orice gogomanie primita in plic!!!

        • hai ca SRS NU A MINTIT !!!….si daca se securist ce ? Basescu e altceva ? ce are daca un securist SRS il da in gat pe un alt securist Basescu ? idea e a furat Basescu ? da atunci ce conteaza ca cine e cel care il demasca …. apoi Basescu zice ca SRS e ” un mincinos prost ” o spune cine ? un profesor in minciuni un mincinos destept …probabil , nu ?

  6. Dl. Radu Tudor,

    Va rog, dati-i un dos de palma peste ochi acordeonistului de langa dvs.! Faceti un pustiu de bine si veti deveni Eroul National al nostrum!

    • Replicile ULS-iste din ziua de azi .. indiferent cat de fundamentate si profesioniste sunt parerilor opozantilor, reactiile oficialilor puterii sunt invariabil de genul “ba pe-a ma-tii”, iar reactia ultrasului care casca gura la idolul sau este de genul “mama ce i-a zis-o”!
      Rau ati ajuns daca doar atat puteti.

      • Maestre, imi jigneste doar sfera cerebrala! Mai bine pune-ti intrebarea, daca asta e consilier “prezidential”, sau e consilierul familiei presedintelui, dar sa fie platit din banii nostri, bineinteles! Asta e problema, dar tu se pare ca ai o alta cauza, probab. ai tu ceva de rezolvat cu mine pe aici, altfel nu stiu din care motiv ai intoarce tu logica, fie ea si elementara in acest caz! La romani, e ca de obicei, m-am obisnuit ca pe aici astia sa dea la intors totul, pana si legea gravitatiei! Au ei ceva de discutat in plus! In plus de evidenta, bineinteles! Ma rog. Ce sa spun… Te salut.

      • Asta e consilier presidential, sau e consilierul personal al familiei presedintelui, pe banii contribuabililor, bineinteles?!

      • Uita-te la B1TV si o sa observi acolo cum e cu asta de zici matale, cu ba pe-a ma-tii!! Ai ocazia sa te delectezi acolo cu obiectivism!! ‘Traiti!

        P.S.: Zi daca ala e consilier presidential sau e consilier personal al familiei Basescu, platit din banii contribuabililor, ca toti smecherii?! Ca nu m-am lamurit, si oricum te simt ca esti un tip foarte inteligent. Se simte de la distanta cam pe unde bati. Succes.

        • 🙂
          De la politicieni nu putem avea pretentii. Toti stim cat de educati sunt, sau cat de mult tin la normele de morala. Dar eu nu ma refeream la ei, deoarece ei trebuie sa isi “motiveze” continuu electoratul “ultras”, si de tinand cont de aceste considerente ar putea fi scuzati. Eu ma refeream la noi, comentatorii de pe forum, care nu avem scuza politicianului, care ar trebui sa avem totusi un set de valori dupa care sa judecam. Daca mie imi intuneca judecata simpatia fata de presedinte iar tie fata de USL, atunci ambii comentam degeaba! O zi buna.

  7. Mai fratilor!Ma pot gandi ca aproape toata presa este cumparata de Basescu?De vine cineva si-ti arata 5 documente bancare si nu se da o stire pe marginea lor,nici a afirmatiilor facute,la nici o televiziune de stiri.

    • Ai putea gandi ca presa aia “cumparata” de Basescu stie ce “poama” este SRS sau ca a descoperit singura ce a descoperit Basescu!
      Nu toti publica sau dau in “breaking news” informatii neverificate. Si nu stiam ca a nu da informatii false, de dragul de a denigra presedintele, inseamna ca esti vandut!

      • Presedintele da informatii false de pe vremea cand era ministrul transporturilor…
        El minte in fiecare zi, contrazicandu-l pe base, cel de alaltaieri !

  8. Toti agresivii astia, astia cred ca totul in tara asta este doar pe tupeu!!!! Sunt consilierii aluia de la care isi iau modelul!! De la alcoolicu’ ala foarte agresiv!

  9. s-a generalizat un masa credibilitatea minciunii si a actelor fabricate,metodele scaunarului nr.1 sunt de buna credinta in politie,justitie,oriunde,incit nu mai poti schimba nimic din punct de vedere al actelor sau a hotaririlor(DNA,politie,judecatorii,tribunale).Buna credinta pusa pe primul loc,chiar in urma unei infractiuni facute cu rea credinta,scopul scuza mijloacele,scoate basma curata orice infractor,,liber la minciuni,la fabricarea actelor si la furaciuni”.

  10. Daca mai aveti indoieli, se confirma. Da, Traian Basescu are conturi in strainatate, PDL a invartit surse importante de bani prin diverse conturi si da, majoritatea PDL-istilor au furat si inca mai fura.

    Totusi, tinand cont ca in Romania destul de multi fura (vezi bancile si alte institutii) poate e oarecum firesc sa avem reprezentanti care fura.

    In ceea ce priveste rubedeniile, nu trebuie sa ne mai mire de unde au bani sa achite terenurile(apropo ce face cu ele, cercetare pe cultura cartofului?)

    Asteptam cu nesat, ca prim-procurorul tarii sa intinda mrejele justitiei si spre PDL, ca la PNL am vazut ca lucrurile merg struna.

  11. Scapati-i un dos de palma peste ochi acordeonistului, din greseala, nu cu intentie! Asa am ajuns unde suntem, acceptand ceea ce vedem toti!!

  12. Ciuvica e exceptional!! Are nota 10!! Si dvs. ati combatut corect! Dar cu garoiul nu asa va intelegeti, ci mai degraba cum il ia Ciuvica, desi eu va asigur ca e nevoie de mult mai mult de-atat! Asta e din serie cu aia care se bat cu parii si raman intinsi pe jos paralizati! Ar tb. sa ii contactati pe Regi, sa ii somati sa ii ceara socoteala! Cu aia cred ca vorbeste altfel! Sa traiti!

  13. Această familie de hoţi trebuie să plătească! O familie de semianalfabeţi şmecheri, tupeişti, îngălaţi de proşti ce sunt… E şi una care e doar proastă, dar conştientă de asta şi nu vrea să confirme decât foarte rar. Ei cred că l-au apucat pe Dumnezeu de picior. Oare chiar aşa să fie? Vom afla vreodată răspunsul? Eu tind să cred că da. Nici măcar el nu are cum să scape, aşa rău cum e. Tot acolo va ajunge. Rămâne de văzut CUM…

  14. Dl. Radu Tudor,

    Am o mare rugaminte la dvs.! Va rog sa il intrebati pe dl. consilier daca are pe cineva in familie care stie sa cante la acordeon sau la tambal!! E imperios necesar ca noi telespectatorii sa stim aceasta informatie! Va rog frumos!

  15. Revin cu o poveste mai veche.

    Mie un francez pe Coasta de Azur, mi-a spus: “Cred ca voi romanii sunteti combinatia intre tigani si tarani traditionali.”

    In prima instanta m-am considerat jignit. Dupa aceea am inceput sa gandesc. O nimerise?!

    • Tinand cont de cum te-ai exprimat mai sus (acordeonist, garoi, etc) inclin sa cred ca francezul nu avea dreptate. Taranul reprezinta ceva simplu si onest. Cred ca de fapt, noi romanii, suntem o combinatie de tigani, rusi, talibani si blonde.

  16. Dl. Radu Tudor,

    Sunteti aproape de dl. consilier! Spuneti-mi si mie pe aici va rog frumos, ii miroase pielea? Ochii vineti vad ca ii are. Unghiile negre. Spuneti-i sa se inchida pa primul nasture de sus de la camasa, daca tot zice ca e consilier prezidential si ca poarta costum si cravata.

  17. Tupeul tiganesc face ravagii in studourile Antena 3! Asa consilieri asa presedinte! Doamne, Dumnezeule, ajuta-ne!

    • Esti din serie cu aia cu pixelul albastru, tu nu crezi ce vezi, crezi ce ti se spune ca trebuie sa vezi.

      Pai tu nu vezi ca ii curg banii din buzunare, cu greu a inceput sa isi mai tina banii in conturi, pentru ca are prea multi si vrea si el sa traiasca, trebuie sa faca ceva cu ei!

      Nietzsche: “Vorbele sunt goale, faptele graiesc.”

      Pe mine ma intereseaza ce declara Basescu, sau ma intereseaza sa vad singur la ochiul liber rezultatul actiunilor lui, cum se umple de case, de proprietati si de bani el si familia lui?! Ce dreac o fi asa de complicat de vazut, chiar daca nu esti fan Basescu, totusi…

      • Le-ai putea cita din Nietzsche si lui Ponta si guvernului USL. Teleguvernarea cred ca inseamna mai degraba vorbe si nu fapte. Ca daca ar fi sa ne luam dupa fapte .. OltChim, CFR, Tarom, HidroElectrica ..

        • Alea sunt cuantum la dobanda pentru imprumuturile de la FMI. N-ai bani de plata integrala in cash. In asta au constat negocierile trecute la secret, ca dosare. Secretizate cica. Nu imi cere probe. Doar m-am gandit si mi s-a parut de bun simt rationamentul. Oricum, pe aici te injura oamenii si daca presupui mult mai putin!

  18. Dl. Radu Tudor,

    Cine e garoiul asta aranjor din studio platit din banii populatiei care el cica e consilier prezidential?! Presedintia Romaniei chiar a ajung o institutie plina de scursuri, alcoolici, curve penale si de garoi acordeonisti, zisi consilieri?! Ce e aici, in tara asta?! Auzi la Dana Grecu, cica “excelenta”!! Care excelenta bre, poate la acordeon, ce dreac!! Dar acolo i se zice “maestre”!

  19. Dl. Radu Tudor, rog urgent!!!

    Am o rugaminte, puneti-l va rog pe consilierul Radulescu asta sa scrie ceva dupa dictare, dati-i acum o foaie si dictati-i dvs. un text, ca sa vedem si noi pe cine avem noi consilieri prezidentiali la Presedintia Romaniei!!!

  20. Intrebare:

    Radulescu asta e consilier Prezidential sau e consilierul familiei Basescu, pe banii contribuabililor, bineinteles?

  21. Dl. Radu Tudor,

    Dati-i va rugam o dictare scrisa acum in direct, acestui asa zis consilier, in fapt un simplu garoi acordeonist care insulta morala si integritatea oricarui om serios!!

    Vrem sa vedem si noi daca macar stie sa scrie corect gramatical in limba romana, sau daca nu, sa stim si noi pe cine platim noi din banii nostri ca si consilieri prezidentiali!

  22. Dl. Radu Tudor,

    Asta e emisiune pentru promovarea minoritatilor? E emisiune pentru integrarea minoritatilor defavorizate?

    ASTA STIE SA SCRIE CORECT IN ROMANA?!! F. IMPORTANT!

  23. D-le Radu Tudor ,de ce credeti oare ca Basescu face ce vrea in acesata tara ? Oare credeti ca nu ne cunoaste,nu stie cum, cand si cu cine sa-si permita ? Sa fim seriosi . Vina este in totalitate doar a noastra ! Va rog sa ma contraziceti.

    N.B Felicitari pentru emisiune.

    • Perfecta dreptate ai! E emanatul fidel al meltenismului dambovitean traditional! El reprezinta condensatul! Ne reprezinta! Melteni, aranjori, agricultori, avere, zestre, case, conturi in banca, bijuterii, bunuri, proprietati, masini. Donatii pentru programe de cercetare sau laboratoare, n-ai sa auzi in viata ta! Traditia taraneasca… Avere, zestre.

    • Atributul melteanului roman, sa se descurce si el in viata! Da din coate, ca sa-si faca loc, vine la oras, parvine, face o partida, o cununie reusita, de din astea. Meltenisme la valoare maxima.

  24. Eu stiam ca se face conversia automat, am primit o suma din SUA, in contul in lei din romania, deci, se poate

  25. se poate linistit timite o suma in eur sau usd intr-un cont in lei.
    multe banci fac schimbul automat.
    e ca si cum cumperi de pe amazon sau faci rezervari pe booking cu cardul pe lei
    asa ca, pina aici, aia cu mincinosul prost ramine de vazut…

    • chelu ,piratul este un mincinos destept,intradevar si eu am cont in lei si primesc euro in el,a facut banca acolo o miscare simpla si mica si deci se poate,numai mincinosul destept vrea sa ne minta ca si cu palma data copilului,se va jura ca acest cont este in lei si nu in dolari.

  26. N-am inteles dece asa multe persoane simt nevoia sa-i ia apararea lui SRS si sa creada acesta tampenie .Putem discuta despre greselile lui Basescu si sunt multe ,dar acum SRS chiar e penibil rau si in loc sa fie taxat pentru mizerie se incerca sa i se gasesca scuze …..penibil!!

  27. Am urmarit raspunsul lui Traian Basescu.Cat efort intelectual trebuie sa fi facut acest om pentru a gasi in mintea lui expresia ” inalt prea sinucisul Adrian Nastase”? Basescu dispretuieste dramele vietii tuturor numai drama sa trebuie sa retina atentia tuturor. In psihiatrie exista si un diagnostic la acest tip de comportament. In privinta “prostiei” lui S.R.S. trebuie spus ca Basescu reactioneaza exact ca un copil mic atunci cand e pus la punct:in fata argumentelor atat spune fiindca atat poate gandi la varsta aceea, ca esti prost. Mai tragic este ca vorbim de un om in toata firea care nici macar nu se straduieste sa imbatraneasca mai demn. Am urmarit si emisiunea lui Razvan Dumitrescu prin urmare m-am lamurit cum este cu acele conturi in lei si valuta. Sunt convinsa ca si “guvernatorul” stie dar e constient ca nu toata lumea face transferuri bancare in euro ( sau dolari n-am retinut bine) si lei. Eu sunt un asemenea om care nu are habar dar m-am lamurit dupa ce m-am uitat la “Subiectiv”. Pot insa sa va spun ceva : ca pana m-a lamurit dl. Dumitrescu eram foarte dezorientata. Asa se simt multi oameni din tara asta dupa ce il asculta pe Basescu si el pe asta mizeaza.
    Cu stima,
    Iordache Marilena

  28. Ceea ce nu pot sa inteleg nicicum este actiunea lui SRS care numai fraier nu e! Imi este imposibil sa cred ca a fost pacalit si ca s-a lansat cu atata aplomb si siguranta in astfel de acuzatii. Eu cred ca e ceva ce ne scapa. Eu cred ca lui Basescu i s-a aratat pisica intr-un mod acceptabil pentru el. Interesant de urmarit procesele cu SRS, daca se mai insista pe ele. Este foarte posibil sa i se fi aratat prin acele documente faptul exista documente de la anumite firme si banci care pot fi scoase la nevoie, cu destinatarul si conturile reale. Cred ca Basescu nu va mai insista prea mult pe acest subiect, fiindca a inteles avertismentul. Cu atat mai mult cu cat se apropie de finalul perioadei in care a beneficiat de protectia absoluta.

  29. Toa’sului presedinte i se potriveste de minune vorba accea din batrani:”Nebunia e soră cu prostia”!!!

  30. Iarasi basescu pare logic si adversarii lui par intoxicati si incompetenti. Bine, cu rosca stanescu, ghise, codrin stefanescu etc nu e nici o mirare ca omu e la putere de 15 ani fara emotii.

  31. Salut Radu,

    Eu am o intrebare, si anume, daca asemenea acuzatii nu trebuiau dezmintite de serviciile secrete? Adica mi se pare problema de siguranta nationala o asemenea acuzatie, serviciile pot verifica imediat, nu e nevoie de ani pentru a da un raspuns daca e “un trucaj ordinar” sau nu. Daca demisul a facut sa scada increderea in servicii secrete, e problema demisului si nu a celorlalti (eu ma asteptam la un raspuns oficial de la SRI probabil).

    Legat de regulile de transfer automat lei-dolari, am vazut ca depinde de banca (desi demisul e sigur pe el ca nu se poate). Era important de stiut daca la vremea aceea se puteau macar teoretic face transferurile din “documente”.

    Numai bine!

  32. Eu lucrez la o universitate in UK.
    Am aici cont in GBP.
    Am fost, si sunt, si referent extern la teze de doctorat in alte tari (e.g. Australia, India, Finlanda, Danemarca) sau competitii de granturi la care se plateste (ca UK sau USA nu platesc referentii) pentru Rusia, Cehia, Turcia.

    Valutele au fost de tot felul, dar toti banii au venit in contul de GBP. Banca face schimbul valutar la cursul zilei, si isi ia un comision.

  33. DIVERSIUNE DE DOI BANI tot teatrul asta numita “batalia” intre basisti si uslamisti ca SA ACOPERE NOILE BIRURI IMPUSE DE GUVERNUL SECURIST PONTA-BASESCU-ANTONESCU IMPREUNA CU JAVRELE DE LA FMI

  34. Cine zice ala e,mincinosul mincinosilor,ii cam tremurau mainile pe hartii,adevarul te va elibera,nici cu pumnul n-ai lovit,nici cu palma n-ai dat,dar ai luat!Se stie doar ca banaretul pompat pentru campanie era si pentru momit,si pentru a ingrasa,ca tot ii place comparatia cu grasii,el se ingrasa pe sestache,deturnarea de fonduri,spalare de bani,tot tacamul,ca doar sa dai de miere si sa nu lingi si tu oleaca nu s-a vazut,este o bagatela,ceva ce se invata in abc-ul securistic!Este cam inghesuit si cand este asa incepe balbaiala si minciunile de aia n-a mai iesit cucul,nu a mai intors nimeni pendula!La multi ani Mihailor si Gabrielilor,pot sa spun asa,care sunteti pe aici!

  35. ..basenosu asta si jura ca e un cont de lei si nu de dolari desi intrebarea ar fi alta,daar asta i cel ce ne a “condus”si inca se impune cu tot cu progenitura .

  36. Corect: In pshihiatrie exista un diagnostic precis ce configureaza acest tip de comportament (stim despre cine vorbim) .
    Mitomania = tendinta patologica de alterarea realitatii, tendinta patologica de a fabula (vezi fabulatie) tendinta patologica de a minti si capacitatea patologica de a reuni totul intr-o comedie.
    Se pot observa de asemenea nuante marcate de megalomania (o autostima excesiva a priilor capacitati mentale si fizice) – acest exces poate conduce la delir.
    Subjectul este un cocktail mortal de nuante de megalomanie ,de egocentrism patologic, de mitomanie.
    Cu ao agravanta teribila: alterarea chimico-cerebrale datorata celebrelor ” 4 cuburi” .

  37. Explicatia este una singura.Toate afacerile dubioase pe care le-a facut basescu le-a facut cu ajutorul unor oameni santajabili cu care s-a inconjurat in toate locurile de munca unde a activat(hoti/coruptii/patati) pentru ca in caz de nevoie sa-i poata santaja sau in caz extrem sa-i poata baga la inaintare in locul lui( s-a vazut ca in sistemul de putere basescu-boc nu s-a aflat un om cinstit …nici de samanta).Sa ne reamintim ca in cazul flota a cazut capul SOGUNULUI ; in cazul CASA MIHAILEANU “vinovat” se face viceprimarul care i-a dat casa si a semnat.In acest caz va trimite la inaintare pe Tariceanu, Voicu … incat doua partide partid(PNL si PDL) si probabil si altii din alte partide sa fie “cointeresati” sa se musamalizeze totul.De altfel de ani de zile am afirmat ca in materie “DE AFACERI” partidele s-au imbarligat intre ele(chiar si in vanzarea LA EXTERN pe nimic a resurselor Romaniei) si desi partidele se cearta intre ele(de cele mai multe ori FORMAL) atunci cand un om de “AFACERI/DE VANZARI ANTERIOARE” din acest sistem mafiot(batut in cuie de 24 ani) este pe cale sa cada atunci isi dau mana “DE LA STANGA LA DREAPTA” pentru a musamaliza cazul si a salva sistemul(din sistem fac parte si serviciile,DNA,procurori…)intrucat caderea/prabusirea unui om al sistemului ar provoca “efectul de DOMINO” si ar duce la prabusirea sistemului.Asa ca nimeni sa nu-si faca speranta ca ..se va afla vreodata ADEVARUL in acest caz,cat si in multe,multe altele.

  38. LASA MA CA AVEM GUVERN USL DESTEPT CARE IA PAINEA DE LA GURA COPIILOR NOSTRI,AUZI DOMNULE RADU TUDOR O EMISIUNE PUNCTUL DE INTALNIRE CU MINUNATUL PREMIER PONTA NU O SA FACETI SA NE EXPLICE SI NOUA ILUSTRELE MASURI ECONOMICE LUATE NU FACETI?
    VA INTREB ASTA CA L-ATI AVUT INVITAT PE DOMNUL SOVA CARE AM INTELES CA VA BENEFICIA DE TAXA DE 7 EUROCENTI PE LITRU PLUS TVA CA SA FACA AUTOSTRAZI.
    stiti a mai fost un fond de dezvoltare pr timpul lui tariceanu din care nu s-a facut nimic ,asta spune CONSILIUL FISCAL,sunt sigur ca si banii astia daca cumva vor fi colectati desi ma indoiesc ca va creste evaziunea in draci in urma masurile ilustre de starngere bani la buget,vor fi sifonati
    in rest ramane cum am stabilit ei se imbogatesc si noi saracim

  39. Notarita Cu Ogoru, Iara Taxu’ Cu Tractoru’!

    Basea in tractor (vezi fot pe blogu’ lu’ marcus!)

    Cum dracu sa nu-i injuri toata ziua pe arivistii astia nenorociti, pe cioflingarii astia de doua parale care si-au tras osanza de neopaturiuci din smenurile, mitele, spagile si furturile grosolane din banul public practicat de chiombila din momentul in care s-a abonat la ciolanul macelariei politice instaurata in Romania dupa decembrie ’89.
    Nesimtitii dracului nici macar nu au bunul simt sa stea mai la fereala cu purcoaile de Euro provenite din jaf national, ci ies ca paduchele in frunte, epatand prin opulenta de neam prost care mananca icrele negre cu polonicu’, in timp ce romanul de rand a fost saracit in asa hal incat a facut paianjeni la cur de foame.
    Cat despre tupeul cu care mint de la obraz ce se mai poate spune?
    Regina “vanzarilor anterioare”, pe langa casoiu’ de un milion de Euro “cumparat” de la clientela politico-economica a tatanelui a mai gasit in aceste vanzari inca o rezerva de circa un sfert de milion de Euro, pentru a plati avansul la o “nimica toata” de teren agricol de vreo 300 de ha ca sa aiba tatuca ce ara cand va iesi la pensie.
    Cel putin asta-i explicatia pe care o da un notar mediocru atunci cand este intrebat de unde provine aceasta bunastare pecuniara care i-a coplesit dupa ce taxu’ a ajuns presedintele Romaniei.
    S-o scuipi si alta nu!
    Cert este faptul ca neamu’ basescu ne confunda cu latrina din fundul curtii si dintr-o pornire perversa nu se poate controla urinand ori de cate ori simte nevoia in capatanile noastre patibulare.
    Ma intreb, ca prostu’, pe ce se bazeaza totusi aceasta javra ordinara atunci cand el si baistrucii sai ne sfideaza fara pic de rusine, dandu-ne cu tifla mai ceva decat in jocurile copilariei.
    Oare fituica semnata de Ponta si agreata de Antonescu cu chiombu, pompos denumita pact de coabitare, contine oarece clauze secrete bazate pe santaj sau, de ce nu, pe prostie, prin care liderii USL s-au angajat ca la momentul expirarii mandatului sa-i ofere lui basescu conditiile unui trai nesupus niciunui disconfort venit din partea Justitiei romane, eliberata de “lanturile imunitatii basescului” cu care a priponit-o dom’ Morar?
    Dupa durerea “nici in cur” pe care o afiseaza aceasta familie de tot rasu-plansu se pare ca da, conditii in care dupa plecarea acestuia de la Cotroceni vom asista neputinciosi la modul in care nesimtitii se scalda intr-o avere de poveste provenita din furt, mita si smenuri prezidentiale.

  40. pai campania lui Base din 2004 ar fi costat un miliard de euro. PNL -ul era in alianta DA si stie treaba asta cu miliardul.Vad ca acum aduce dovezi pe 7 milioane da de restul de 993 miliaone de euro de ce nu spune nimic?

    Politicienii de cred prosti in continuar5e si ne sfideaza din cand in cadn scotand cate un act compromitator. De ce pe restul le tin ascunse?

    Miliardul acela s-a recuperat de la buget. De ce nu aduc si documente sa stim care cat a bagat in campanie si cat a recuperat? Nu suntem p[rosti sa credem ca unii baga miliarde de dragul aliantei DA si al lui BASESCU.

    PNL-ul prin propagandistii sai sa ne spuna cum e traba cu adevarat. Au curaj?

  41. Printre sutele de minciuni basescu a spus si un adevar si anume ca si-a iubit familia si copii.Iar pentru binele lor si-a asumat riscul unei meserii periculoase pe mari si oceane , riscul de a se baga in politica si chiar riscul de a face inchisoare(se ne amintim prin ce risc a trecut cand a incendiat vapoarele in portul acela din OLANDA).Si fiind un om rece/calculat a socotit probabil ca chiar merita cativa anii de puscarie pentru a-si asigura familia/neamul pe doua-trei generatii(lucru indeplinit deja) si ca poate merita sa faci cativa anii de puscarie ca sa ajungi
    unul dintre cei mai mari/faimosi”magnati/afaceristi/bogati/mosieri” ai Romaniei(lucru realizat).Mai ales ca in comparatie cu basescu am vazut ca multi alti politicieni/oameni “mai prosti/mai nevinovati ca el” au facut inchisoare pentru aproape nimic sau furturi de “gaini”.Asa ca poate a meritat si uite asa… am ajuns sa-l laudam pe …guvernator.

  42. Este normal ca Vantu nu poate sa recunoasca acel lucru detestabil(nimeni si niciodata nu poate sa recunoasca asa ceva oribil!) adica faptul ca el si REALITATEA TV din acea perioada,au fost un factor principal de sprijin a lui basescu si deci implicit ca a contribuit(la alegerea si chiar la realegerea lui basescu) prin faptele/banii si actiunile sale,lucruri care au condus la nenorocirea acestei tari.

  43. Cum poti spune despre un asemenea mitocan ca este presedintele tau? Cum sa afirmi asa ceva fara sa-ti crape obrazul de rusine si de scaraba? El nici nu trebuia sa aiba pozitie fata de acuzatii. Trebuia sa-si asmuta procurorii pe Stanescu si sa-l hartuiasca. De ce n-a facut asta? Cred ca raspunsul este evident…

  44. Oare de ce ne pierdem vremea cu o poveste ,,reală ,, sortită eșecului ?D-na Pora vă poate ,,convinge ,, ce ,,lepră ,, este SRS . D-le. Tudor îmi pare rău dar orice critică în normalitate poate fi constructivă . Dați-l afară pe cel ce va conceput noile decoruri. Dacă mă uit la emisiunea Danei Grecu am impresia că mă aflu în fața unui ghișeu la Gara de Nord , unde invitații dau oarece informații. Sper să nu vă supărați….

  45. Ce argument penibil ca moneda contului era ROL! Lucrez in sistemul bancar si pot confirma ca se poate transfera orice moneda a lumii catre un cont in ROL/RON, iar banca iti face conversia valutara si iti crediteaza contul. Singura diferenta e ca vei dispune de contravaloarea sumei in RON si nu in cealalta moneda.

  46. Daca i s-a intins o cursa lui SRS ? Acum poate fi acuzat de multe , consecintele fiind de natura penala .

  47. verdictul la si dat basescu intr-o fraza in direct pentru toata lumea c sa se inteleaga,acest proces va dura pina dupa europarlamentare!

  48. Zilele trecute am zia ca totul e un balon de heliu care se va sparge .S-a spart. Voi nu intelegeti sau nu vreti sa intelegeti…Basescu e in CAMPANIE ELECTORALA .Ce faceti voi este sa faceti CAMPANIE ELECTORALA. El capata procente , voi bani , fraierii se uita si isi dau cu parerea. De ce nu recunosti ca este un compromis intre voi si Basescu.

  49. Un raspuns de la BCR, pentru dl Basescu :
    “Banca Comerciala Romana
    InfoBCR
    Stimate Domnule Vasilescu,
    Va multumim pentru mesajul trimis si pentru interesul pe care il manifestati referitor la produsele si serviciile BCR.
    Va informam ca Banca Comerciala Romana va pune la dispozitie functionalitatea Cross Currency, care permite procesarea automata a operatiunilor de incasari si plati pentru care moneda din mesajul de plata este diferita de moneda contului platitor (pentru operatiunile de plata) sau moneda contului beneficiar (pentru operatiunile de incasari), astfel:
    – operatiune de plata: clientul bancii initiaza o operatiune de plata prin care ordona bancii efectuarea transferului unei sume denominate intr-o moneda (exemplu euro) diferita de moneda in care este deschis contul platitor (exemplu lei);
    – operatiune de incasare: clientul bancii receptioneaza o operatiune de incasare a unei sume denominate intr-o moneda (exemplu lira sterlina) diferita de moneda in care este deschis contul beneficiar (exemplu lei).
    Cursul de schimb utilizat este cel pentru casa de schimb valutar, asa cum este afisat la unitatile BCR.
    Valutele pentru care banca pune la dispozitie aceasta functionalitate sunt urmatoarele: dolarul australian, leva bulgareasca, dolarul canadian, francul elvetian, coroana ceha, coroana daneza, euro, lira sterlina, forinti maghiari, yeni japonezi, coroana norvegiana, zlotul polonez , rubla ruseasca , coroana suedeza si dolarul american.
    Pentru informatii suplimentare contactati InfoBCR 24/7 la numerele de telefon 0800 801 227 (gratuit din orice retea nationala) sau 021 407 42 00 (tarif normal, din tara si strainatate) sau prin e-mail la contact.center@bcr.ro.
    Cu respect,
    Carmen Sorina Blidaru
    InfoBCR “

Leave a Reply to FlorinCancel reply