Preşedintele PDL Vasile Blaga, copreşedinte PNL,  a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Dorin Cocoş “nu a adus niciun ban la partid” şi că nu a avut niciun fel de relaţie cu acesta, adăugând că “cine a cotizat e pe lista oficială”.

“Nu am avut niciun fel de relaţie cu domnul Cocoş, nu avem nicio implicare în Microsoft. Domnul Cocoş nu a adus niciun ban la partid. Cine a cotizat e pe lista oficială, se taie chitanţă cum spun regulile întotdeauna”, a precizat Blaga.

Elena Udrea a plecat, miercuri, de la ICCJ, unde a făcut declaraţii, cu ochii în lacrimi, despre situaţia sa, şi a spus că va aştepta acasă decizia instanţei privind arestarea preventivă cerută de procurorii DNA în dosarul Gala Bute”, precizând că ştia că Dorin Cocoş a finanţat campaniile PDL.

Întrebată în legătură cu modul în care a fost finanţată campania din 2009, Udrea a arătat că presa se face că nu ştie despre modul în care sunt finanţate campaniile în general şi că poate să îi întrebe foarte bine şi pe “domnul Iohannis, domnul Ponta” despre cum se face acest lucru.

“Nu este un secret, aşa se finanţează campaniile electorale, de ce vă faceţi toţi că nu ştiţi. Toată clasa politică, toată presa şi toată lumea se preface că nu ştie cum se finanţează campaniile. Întrebaţi-i pe domnul Iohannis, pe domnul Ponta, ei cum şi-au finanţat campaniile. La fel”, a mai spus Udrea.

Întrebată despre contractele încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a declarat: “Ştiam că Dorin Cocoş finanţa campaniile PDL, asta ştiam, dar nu ştiam exact ce şi cu ce sumă”.

Întrebată dacă Blaga ştia că Dorin Cocoş finanţează PDL, Udrea a spus că trebuie întrebat Vasile Blaga despre acest lucru.

11 COMMENTS

  1. Aceasta “cramponare de putere”, cum se exprima domnul acesta, poate fi pusa in carca lui Iohannis, care a demisionat doar ca sa revina apoi spectaculos in functie, doar nu putea lasa partidul la greu, nu?, Doamne fereste sa fi ramas fara candidat la prezidentiale! Ceea ce clameaza ei propagandistic despre Antonescu, mama, ce onest, ce nobil ca s-a retras, nu s-a cramponat de functii, privilegii etc, o altfel de politica bla bla, uita sa mai spuna si sa mai aplice cand vine vorba de Iohannis. Asta e gargara pt fraieri, ce persecutati au fost ei de pesedisti, de aia nici n-au rupt bine USL-ul c-au si fuzionat cu pedelistii, au asteptat seara alegerilor europarlamentare ca sa anunte trecerea la PPE doar pt a lua voturile fraierilor care credeau ca voteaza liberali! Si eu m-am felicitat pt inspiratia de ultim moment de a nu mai fi votat cu ei atunci. Cine analizeaza toate datele si are mintea la el, isi da seama ca evenimentele s-au desfasurat conform unor planuri, n-au fost nicidecum spontane sau de buna credinta! Conducerea SRI adica Maior si Coldea dar si din musamalizarea multor dosare din tot spectrul politic. Dar de aici pana la a crede fantasmagoriile Lenutei de Plescoi aruncate cand a ajuns cercetata exact de cei pe care ii considera apropiatii ei e cale lunga. In acelasi timp sunt absolut convins ca si partenerii nostri externi stiau foarte bine toate aceste lucruri. mai ales cei din NATO. Nu ii suspectez de naivitate si dezinformari chiar daca nu au avut norocul lui Basescu sa fie informati corect de catre Udrea. Si asta pentru ca sunt foarte interesati de securitatea in zona Romania fiind granite NATO cu Rusia si chiar aproape de Orientul Mijlociu. SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea.
    E dureros dar am ajuns aici : bordelizarea institutiilor statului…In avalansa declaratiilor Elenei Udrea (tipul clasic al femeii parvenite in politica romaneasca, care a pus posetele si pantofii mai presus decit interesele statului) cel mai mult m-a frapat in aceste zile, lipsa de reactie a institutiilor statului…Nu putem tăcea în faţa acestor provocări…astazi, cind România, are de îndeplinit în 2015, nişte lucruri legate de frontieră, de graniţa euroatlantică …Tacera institutiilor statului ne plaseaza într-o anumită inconsistenţă….pe care de fapt o traim de 25 de ani…
    În acest context, ce se întâmplă astazi în România, in ce priveste acest atac grobian al unor actuale-foste instituţii ale statului către actuale-viitoare instituţii ale statului şi fără răspuns din partea celor care trebuie să vorbească, ne aşează într-o zonă f. periculoasa…In lipsa institutiilor statului, au vorbit jurnalistii si analistii care considera că in spatele Elenei Udrea vorbeşte Traian Băsescu, fostul preşedinte al statului … Cu tot respectul fata de Armata Romana si de soldatii nostri care pleaca in Afganistan, ca intre timp actualul sef al statului merge la popotă sa manince fasole mi se par inutil…Domnul Iohannis, fără să se amestece în această mocirlă, ar trebui să răspundă unor asemenea lucruri care afectează autoritatea statului român, respectiv SRI-DNA.
    Elena Udrea acuză astăzi nişte oameni care sunt, dacă nu favoriţi ai fostului preşedinte, oameni care reprezintă pilonul de stabilitate al democratiei, al anticorupţiei…, iar România, în faţa unei asemenea dezbateri…tace…Nu este normal…
    Că instituţii ale statului arestează alte instituţii ale statului, poate fi concluzia deranjanta la care ar putea ajunge anumiţi parteneri strategici ai noştri, în condiţiile în care oameni din instituţiile statului, care pot fi vizate de aceste lupte şi aceste dezvăluiri, nu vor fi foarte fermi în a reglementa mersul treburilor în statul român. Statul român nu ţine nici de fostul preşedinte Băsescu şi de reţeaua dânsului, nici măcar de actualul preşedinte Iohannis şi fidelii săi…ţine de aceste instituţii, care în aceste condiţii de război total, trebuie să îşi facă treaba şi să se exprime.
    Nu ne putem face că nu s-a întâmplat nimic: cel mai important om de încredere al preşedintelui Băsescu vine şi spune nişte lucruri mai mult sau mai putin fanteziste, ne putem întreba dacă le spune cu girul preşedintelui sau fără, dar le spune…iar ce spun instituţiile statului, atacate, nereacţionând în faţa acestui val de dezvăluiri! Nu purtatorul de cuvint al SRI trebuia sa apara la televiziune si sa spuna niste vorbe stupide…Care sunt concluziile care vor veni către România dacă doar analiştii şi realizatorii TV comentează aceste declaraţii si aici vorbesc in mod special de Antena 3 care, timp se 10 ani, in ciuda tuturor riscurilor, amenintarilor si umilintelor a fost de fapt singura INSTITUTIE, da Institutie cu majuscule, care a tinut stindardul anticoruptiei si a informat corect publicul… Ma gindesc astazi cu spaima, daca nu ar fi fost Antena 3?
    Nu ne putem permite, să lăsăm ca dezbaterea să alunece în România într-o zonă în care instituţiile tac, ştiind că această tăcere vinovată poate fi interpretata de către partenerii noştri… Presedintele Klaus Johannis este obligat să reacţioneze, pentru că astăzi discutăm despre un regim Băsescu megacorupt… Instituţiile statului trebuie să comunice şi să explice că nu este un clivaj, că nu este o luptă între fostul regim şi actualul…Nu ne putem permite sa spunem pe la colturi, «Johannis tace si face»…
    P.S.:«Audierea şefului interimar al SRI, generalul Florin Coldea, în Comisia SRI din Parlament s-ar putea amâna. În prezent, în cadrul Serviciului s-ar desfăşura un control intern, declanşat imediat după ce Elena Udrea a lansat acuzaţii dure la adresa lui Coldea.
    Generalul Coldea i-ar fi cerut lui Georgian Pop, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, să nu fie audiat încă în Parlament, până nu se termină verificările interne.
    La SRI se verifică dacă acuzaţiile lansare de Elena Udrea sunt adevărate şi dacă Dorin Cocoş ar fi fost într-adevăr folosit de SRI pentru finanţarea unei televiziuni.» Hellvig este numit dupa Coldea care a fost numit inaintea lui Maior, Coldea a numit sefi de directii, servicii si filiale inainte sa vina si Maior (nu zic ca si dupa aia…ca tot el facea propuneri), astfel ca Maior era practic un izolat si un dependent de Coldea. Chiar nu cred ca Maior (si nu e vorba de Maior in sine, e vorba de Popescu, Ionescu sau Xulescu, e vorba de directorul numit politic) poate exercita un control real asupra unei asemenea institutii. Am spus partea si mai proasta ? Ei bine, mai este una cel putin la fel de proasta: momentul extern si faptul ca oricand se poate spune ca esti impotriva serviciilor care lupa cu rusii, cu penalii si coruptii daca indraznesti sa scrii ceva despre Coldea, sau Maior, sau Gigel Temporarul aflat la conducere. Si abia la urma vine partea cu adevarat cu mizerabila. Pentru faptul ca serviciile lupta cu rusii, penalii si coruptii (astazi basisti cu precadere) este absolut normal ca vreun subordonat a lui Coldea sa “citeasca” ip-ul acestui mesaj si sa faca oarece sapaturi in privinta mea, fiindca ma opun unei societati democratice ca afara, economie de piata libera, stat de drept si toleranta zero pentru coruptie ? Daca cei care citesc acest mesaj considera ca raspunsul la intrebarea de mai sus este “da”, atunci inseamna ca merita un sef al SRI la 34 de ani iar eu sunt un comunist care nu vrea sa promoveze tineretul reformist al tarii care e pe placul aliatilor nostri din NATO. Poate ar trebui sa spunem si ca sub “umbrela” aliatilor nostri, NATO si chestii, se fac o gramada de matrapazlacuri interne care nu au nici o legatura cu NATO, cu armata, sau cu uniforma in sine. Va ma amintiti de Tigareta 2 ? Unii da, altii ba, in functie de varsta si de interesul aratat vremurilor in care traim.
    Insa am alta intrebare: de ce despre Tigareta 2 s-a aflat, dar despre Tigareta 1 nici astazi nu se stie, nu se scrie, iar Sarpele cu Ochelari traieste bine mersi ? De Coldea si de altii ca el, de aia. Asa ca ce sa mai vorbim despre amaratii aia de parlamentari din comisia de control, a SRI ? Dincolo de faptul ca nu au coloana vertebrala, nu au nici o putere reala. Asta-i adevarul. Comisia SRI? O gluma sinistra la care nici cei mai prostii nu mai se uita decat cu zambet acru. Dar cine sunt membrii comisiei: SAVU DANIEL – fost ofiter sri,fost ofiter acoperit al sri la FPS MUNTENIA,de unde a supravegheat „privatizarea strategica” a economiei romanesti. Sluga lui GHITA SEBASTIAN, de unde isi ia seva (banii). Are pretentia ca este mare sef la PSD si vise (naruite) ca mai ajunge seful sri…..GHITA SEBASTIAN AURELIAN – seful de facto al comisiei. Are afaceri prin care vinde produse si servicii IT, contractele fiind clasificate de maior si coldea, chiar daca au fost atribuite fara licitatii. In acelasi timp se ridica intrebari privind preturile produselor (PC-uri) pe care le-a furnizat sri –minim 2000 de euro, in conditiile in care ofiterii nu dezvolta programe de tip NASA, folosindu-le in looc de masini de tehno-redactare. A dezvoltat relatia ponta –maior in interes personal si se crede un James Bond al zilelor noastre, desi, in afara banilor pe care ii invarte nu ar trebui sa fie in preajma celor doi sefi (probabil in scurt timp si cel de-al doile va fi: FOST). O persoana ultraaroganta, care nu este iubita de nimeni decat pentru bani – aici seamana cu coldea, care la videoconferinte ii placea sa se auda cumn vorbeste (doar era cel mai bun, nu?) si nu suporta sa fie contrazis iindiferent ce prostii debiteaza.POP GEORGIAN – un catel care latra curajos, doar daca are sarcini. A fost adus de Ponta in comisie, uimind pe toti cu aceasta nominalizare. Nu are nimic de spus, de multe ori cand primeste memorii la comisie, uita sa le arate la colegi, pana nu dispune ghita ce sa faca cu ele. Nu are interpelari in parlament si este definit, probabil, cel mai bine de filmarea in care, la un bilant al sri, dupa 2012, este neglijat ostentativ de maior, care nici nu da mana cu el si nici nu il saluta de fata cu toata lumea (inclusiv presa), starnind ilaritate in mijlocul cadrelor sri si a celor care au vazut faza. Ceilalti membri…nu merita atentie fiind: CATELUSI, sau cum spune Udrea, au scheleti in dulapuri. Unii dintre ei au mai multi si de aceea fug de orice raspundere si de orice are tangenta cu serviciul. Li se simte teama numai din totala lipsa de imagine din spatiul public si din modul cum”apara” interesele tarii, atat in parlament cat si in comisie. Dovada ca SRI e grupare mafiota. Cele 800 de milioane de dolari ori fi al lui Basinescu, Coldea , Videanu sau Blaga.”Personalităţi din România se regăsesc într-un scandal financiar internaţional izbucnit în Elveţia. Banca HSBC este acuzată de fraudă fiscală şi spălare de bani, fiind suspectată că a permis clienţilor să evite autorităţile fiscale şi să fenteze statele în care erau plătitori de taxe cu sute de milioane de euro. Potrivit România TV, pe listele de clienţi ale HSBC din Elveţia se regăsesc 2 clienţi din România, care aveau deschise 549 de conturi. Unul dintre acestea depăşeşte 800 de milioane de dolari. HSBC este acuzată că a lucrat cu infractori internaţionali, între care şi traficanţi de arme, cu oameni de afaceri corupţi şi cu politicieni. Sumele vehiculate depăşesc 100 de miliarde de dolari. O echipă de jurnalişti din 45 de ţări a desfăşurat o anchetă care scoate la lumină conturile criminalilor, traficanţilor, evazioniştilor, politicienilor şi celebrităţilor. Printre personalităţile implicate se numără Regele Mohammed al VI-lea al Marocului, actorul John Malkovich, umoristul francez Gad Elmaleh, prinţul Bahrainului Salman bin Hamad bin Isa Al Khalifa, Rami Makhlouf, văr şi asociat al preşedintelui sirian Bashar al Assad, Vladimir Antonov, fost proprietar al unul club de fotbat din Anglia, Margulan Seisembayev, bancher din Kazahstan, Li Xiaolin, fiica fostului premier chinez Li Peng, faimos pentru rolul avut în masacrul din Piaţa Tiananmen, Joseph Fok, judecător la Înalta Curte de Justiţie dink Hong Kong, dar şi prinţul şi prinţesa Michael of Kent, veri cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De asemenea, printre clienţi se numără şi foşti sau actuali politicienidin MArea Britanie, Rusia, Ucraina, Georgia, Kenya, România, India, Liechtenstein, Mexic, Liban, Tunisia, Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Rwanda, Paraguay, Djibouti, Senegal, Filipine sau Algeria.” Seful SRI, gen. mafiot ia mita prin interpusi si palmeaza dosarele penale dupa bunul plac impreuna cu Kovesi iar solzi de peste recte Ponta anunta la mintea lui de bibilica cum ca nu e cazul sa se discute asemenea denunturi in CSAT. Deoarece gen. Coldea milionar in euro prin tarile calde e intruchiparea cinstei absolute??? Cu Ponta in frunte la Guvern sefii de la SRI obtin lovele multe ca doar daca gen. Coldea ea mita de la infractorii nostri poate foarte bine sa ia mita si de lucratorii altor servicii de securitate din lumea larga si de la ISIS chiar ca sa le vanda ceva puscoace. Acest papitoi mafiot care e viteaz si face el dosare cu slugile de la DNA pentru a santaja parlamentari alesi liber de popor va fi tinut in scaun cu ajutorul licuriciului asa cum a fost tinut si basescu impotriva votului popular in 2012. 7.4 mil de romani au votat debarcarea securistului basescu si ei l-au tinut proptit in scaun in dispretul si dezamagirea a milioane de romani pro-vestici si pro-americani….se pare ca se vrea cu tot dinadinsul sa ne lecuim de adorarea asa numitei democratii vestice… Mai ne miram ca in Grecia castiga extrema stanga si in Spania la fel…S-au lecuit si aia de capitalism si democratie marca merkel … Dezvăluirile făcute de doamna Elena Udrea cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014 confirmă ceea ce am spus noi încă de atunci: votul din ţară, dar şi din străinătate a fost viciat la ordinul numitului Florian Coldea. Pentru acest veritabil atentat la Siguranţa Naţională, individul respectiv trebuie adus în faţa Curţii Marţiale, degradat şi arestat. (Asta trebuia să se întîmple încă din 2005, cînd el a dus în Irak o valiză cu 14.000.000 de dolari, din care 9.000.000 au ajuns la generalul american David Petraeus, iar restul de 5.000.000 au dispărut fără urmă, adică s-au întors la Traian Băsescu). Elena Udrea are păcatele ei, desigur, dar nu putem uita că, în calitatea sa de şefă a Cancelariei Prezidenţiale şi de ministru în mai multe Guverne, a avut acces la informaţii de primă mărime. Nu trebuie respinse nişte acuzaţii doar pentru că nu îi place cuiva persoana care le lansează. Adevărul e unul singur, iar acesta zice că outsiderul din Sibiu a avut, în realitate, în turul II doar 28% – dar „maşina de fraudare” a SRI, dirijată de „Omul cu Valiza”, i-a dublat scorul, la 56%. Ca sociolog de profesie, pot să jur cu mîna pe Biblie că un asemenea fenomen – adică un candidat care avea, în turul I, cu 10 procente mai puţin decît adversarul său să aibă, în turul II, cu 10 procente mai mult (?!) – e ireal şi aberant. În concluzie, dacă se va menţine rezultatul neruşinatei fraude de la 16 noiembrie 2014, România nu va mai fi stat de drept şi orice nelegiuire va fi posibilă. În lumea largă s-au mai văzut cazuri de anulare şi repetare a unor alegeri, dacă Democraţia şi Legea o cer. Şi încă ceva: cer Justiţiei să verifice, la sînge, informaţiile conform cărora campania electorală a lui Klaus Iohannis a beneficiat de finanţări extrem de dubioase şi ilegale: cca. 4 milioane de euro de la cetăţeanul german Michael Schmidt, 1,5 milioane de euro de la Cristian Pavel (care, la scurt timp, s-a sinucis), 1,5 milioane de euro de la Vasile Blaga, peste 1 milion de euro de la Adriean Videanu (pe care, zilele acestea, aşa-zisul preşedinte l-a eliberat din arest). Acestea sînt abuzuri şi ilegalităţi de o gravitate excepţională, care nu pot fi tolerate nici în fundul Africii, darmite într-o ţară membră a Uniunii Europene. Eu nu iau in serios ce zice vadim, dar INTR-ADEVAR nu se poate ca la o distanta de 10% in turul intai sa obtii asa scor in turul 2. oricum ai suci-o. Toate sondajele dadeau pe ponta castigator la 7 seara in ziua alegerilor iar in 2 ore s-a schimbat totul. Patriarhul Romaniei a iesit dimineata alegerilor la 9 si a spus ca e bine cu iohanis. sa fim seriosi ca silabisitorul de la Sibiu nu e o inteligenta nemaipomenita sa intoarca el scorul. De-aia l-au si ales aia de la SRi ca e tolomac si inactiv. La felul cum controleaza SRI tara niste alegeri masluite sunt floare la ureche.. sunt foarte slabe sperante ca vreuna din afirmatiile explozive ale Elenei Udrea in legatura cu generalul Florian Coldea si relatia acestuia cu Sebastian Ghita sa fie serios verificata”, bazandu-te pe opinia ta ca “nici unul dintre membri acestei comisii nu reprezinta vreo garantie de control eficient si real asupra SRI”. Sa presupunem ca oamenii astia din comisiile paralamentare chiar ar vrea sa descoase lucrurile din SRI, sa vada cum functioneaza sistemul si, mai ales, daca acuzele la adresa unor oameni de top din servicii se sustin ori nu. Sa presupunem asta, deci. Intrebarea mea, fireasca, este: care sunt mijloacele si instrumentele de investigare ale unei comisii parlamentare, care sunt sursele “reliable” de informatii, cand cei investigati sunt oameni din servicii? Raspuns banal: asa ceva nu exista!… Ce mai cauta coldea asta in fruntea sri daca asupra lui planeaza suspiciuni de coruptie
    acuze grave aduse nu de mine sau alt nimeni in drum Ci De prima duoamna a rumaniei,regina basita udrula care a fost obladuita chiar de serviciile aztea,de dna,de magistrati csm icj ccare zegrean kkre etc. Ea si amorezul basit au fost sefii clanului,cu servici,justitie facute pres, au fost parteneri in hotie Cu astia .
    ,udrula stie despre ce este vorba doar ea era regina lor. in loc sa
    Se gandeasca um reabilitam justitia din mizeria cu nasu’n suflet ce facu basau, ,sa inlocuim coruptii din structure Cu oameni curati
    Ca mai apoi sa i aduca in fata judecatii pe hotii basiti si de aiurea
    Pt pedeapsa si recuperarea banilor parlamentu meu ,reprezentantul poporului meu ce rahat face?isi vad de afaceri personale sau se gandesc din greu la legea votului prin corespondenta si noi sectii de votare in diaspora.in rest bataie pe ciolan si circ cu leana lui partag.sa le iau in *** votu si corespondenta. Haaha a iesit partag din silentio stampa.ce cauta asta inca in libertate?intrebare fara rost. s a arata basau in public Mai mult sa zica “uitati,n am fugit din tara!asa ca daca dispar o vreme nu ma cautati, inseamna ca imi ragai memoriile sau ma joc cu nepotii sido-basiti”. mai atarna basau peaici cat ii pare ca e in siguranta dar Daca vede reaua se da cu spray de brazilia suta n mie. Ce apare in Cotidianul “Audierile din Comisia parlamentară de supraveghere a SRI, precum şi declaraţiile Elenei Udrea reluate pe diverse televiziuni au stârnit valuri de agitaţie şi ameninţări la vârful SRI. Sursele noastre spun că generalul Florian Coldea s-ar fi enervat cel mai tare când povestea celor 50 de dosare oferite pe stick lui Traian Băsescu a devenit publică. De altfel, fostul preşedinte tocmai recunoştea în apariţia de la Congresul PMP că se uită prin calculatoare ca nu cumva din greşeală să-i fi scăpat informaţii secrete. Dezvăluirile Elenei Udrea legate de înhăitarea conducerii SRI cu Sebastian Ghiţă, Dumitru Nicolae -Niro şi cu Dorin Cocoş au provocat însă şi reacţii neaşteptate în rândul persoanelor cu responsabilităţi din cadrul structurilor de comandă ale SRI. Astfel, conform surselor noastre, trei şefi de departamente au cerut audienţă la preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de şeful Diviziei Apărarea Constituţiei, de şeful centrului de interceptări şi de şeful diviziei de contraspionaj din SRI. Preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi întrebat pe consilierul său Goerge Scutaru, responabil cu probleme de securitate, dacă să-i primească sau nu. În cele din urmă, decizia a fost negativă.” SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea. E vina noastra ca nu vrem sa intelegem si sa acceptam aceste schimbari ce ne conduc spre o societate multilateral dezvoltata schimbari impuse de unicul partid ce vrea binele tarii format din unsii lui dumnezeu. E o ,,performanta,, sa o duci in democratie mai rau decat in comunism. E o,,performanta,, sa fii liber si sa crapi de foame mai abitir decat detinutii lagarului Auschwitz. E o ,,performanta,, ca au adus oamenii in situatia de asi pune streangul de gat zilnic din cauza foametei a saraciei si a datoriilor. O mizerie pe care pdl-istii ne-o vantura in fiecare zi in fata cu diferite denumiri reforma,restructurare etc. In politica nu au ce cauta parvenitii. Vorba ta Tudor: pe Basescu si Marga ii despart 2 randuri de biblioteci si un hol de carti,sau ceva de genul.De asemenea sunt de acord cu opinia domnului profesor Bogdan Teodorescu in ceea ce priveste somnul adanc al institutiilor,lipsa purtatorilor de mesaj ai Academiei,ai bisericii,ai mediului social,etc. Nimeni nu vorbeste de nenorocitii de directori pusi politic in fruntea scolilor. Care la randul lor(stii ca daca pupi in c#r un sef devii si tu un sef mai mic) isi pun nepotii si fii, iar restul de posturi le dau la licitatie.
    Din cauza acestor oameni s-a ajuns in situatia de fata. Stiu personal cazuri in care profesori buni au fost schimbati cu niste incompetenti, chiar daca au castigat la concurs. Stiu un caz in care unul care nu stie sa scrie corect(celebrele s-a, m-a, si altele) le preda copiilor de generala.
    Vina directa este a profesorilor incompetenti pusi politic si pe spaga, iar cei care incearca sa schimbe ceva sunt ridiculizati de “manelistii” care il imita pe intaiul conducator. Vina indirecta este a pedelistilor care isi numesc oameni incompetenti si care accepta aceste compromisuri. Acum prin noua organizarea a bacalaureatului am putut vedea clar situatia elevului roman.Domnule Radu Tudor, eu sunt elev si ii cunosc foarte bine pe cei de varsta mea.NU INVATA NIMIC.S-au asteptat ca la bac sa copie, ba mai mult multi s-au dus cu hartiute de acasa ca sa copie.Surpriza a fost ca majoritatea nu au putut.Au ramas doar cu ,,propriile cunostiinte”.Asta e purul adevar: elevul roman a devenit un trantor, o putoare, un parazit care stie numai de bani, sex si distractie.Cultura…nimic. Puterea politica “dauneaza grav sanatatii”
    Lipsa perspectivei dupa absolvire ar putea fi o cauza a dezinteresului elevilor.Ce le ofera societatea actuala?
    Inainte de ’89 se stia ca repartitia pentru obtinerea unui loc de munca o obtineai in functie de media de la finalul anilor de studii.In plus, la facutate se dadea admitere.Numarul de locuri era in functie de locurile de munca existente la acea data.Acum, cam toata lumea face o facultate (pentru prestigiu), de regula tinerii nu pot folosi diplomele deoarece,nu exista o concordanta intre numarul acelora care termina o facultate si oferta de locuri de munca.
    Tuturor li se cere experienta de lucru, dar nimeni nu le ofera stagii de practica pe timpul studiilor.Eu zic ca tampiti e un cuvant prea mare.Mai mult cred ca e o generatie sacrificata din start.Cultura nu mai este valorizata, ceea ce conteaza este doar situatia financira(banul).Dumneavoastra nu sunteti doar un jurnalist talentat ci sunteti un om caruia ii pasa.Sunt de parere ca trebuie facut ceva pentru tineri.Incepand cu ajustarea programelor scolare, si eleborarea unor subiecte cu nivel mediu de dificultate la Bac.
    Au facut profesorii simulari pentru examenul de anul acesta?Dumnezeu stie.Ei de ce sa fie interesati sa predea daca au salarii mizerabile?Daca ne referim strict la educatie, ambele parti au de suferit:profesorii stim deja, nu se mai preocupa ca elevii sa inteleaga din clasa principalele notiuni, astepta ca acestia sa vina la meditatii(sursa de completare a veniturilor); elevii asa cum am zis, stiu ca trebuie sa aiba o viata lipsita de griji pe timpul scolii,(inclusiv cea a invatatului) deoarece cand termina studiile,incepe nebunia.Asa ca nu sunt ei tampiti,ci tot cei care ne conduc.Funeriu are pe drept cuvant aspectul unui om cu probleme(nu stim de care):).Felicitari pentru emisunea de duminica 3 iulie.Dumneavoastra stiati dinainte cam ce facea Base cu variantele de manipulare; oricum va credeam pe cuvant daca le prezentati dumneavostra. Acest executant-marioneta travestit în ministru al (non)educatiei, dupa parerea mea, a avut doua tinte.
    Prima, sa -i faca pe plac stapânului sau aratându-i ca a avut dreptate când a zis ca “scoala româneasca produce tâmpiti” si a doua,a creat motivatia pentru a închide niste scoli care le “stateau în gât”, a da afara cadrele didactice, iar pe elevi sa-i lase pe dinafara, doar doar or renunta la scoala.Ca de,scoala deschide mintile oamenilor, îi desteapta si îi face nesupusi si astfel mai greu de stapânit! Ei au nevoie de vite în jug nu de inteligenta si cultura, pe sistemul “noi muncim,noi nu gândim !
    În fiecare an s-a cazut la Bac, dar niciodata pâna acum nu a existat ca dintr-un oras, de exemplu Timisoara,din 4 licee sa nu existe macar UN SINGUR ELEV care sa PROMOVEZE examenul.Timisoara este un mic exemplu, dar acest lucru paradoxal s-a întâmplat în toata tara, exceptând zonele unde NU S-A VRUT sa se aplice sistemul Big Brother.
    Si…minune, în acele scoli promovabilitatea a fost maxima ! Daca adjectivul flagrant, ar avea grad de comparatie, am putea spune ca “mai” flagrant de atât nu se poate. L-am vazut ieri pe slugoiul puterii Calian de la Cluj, cum se împauna cu “succesurile” liceenilor de acolo si râzând de “ZÄ ESEC” -urile din alta parte. Îti vine sa faci praf televizorul de revolta, când vezi cum aceste târâtoare sordide îsi arunca veninul portocaliu,ori de câte ori au ocazia.
    Cât despre Demisia de Onoare, sa fim seriosi, ati vazut vreo picatura de onoare la acesti oameni ?!
    Am convingerea ca nici nu cunosc sensul acestui cuvânt.
    Nu numai ca nu-si dau demisia, dar se agata cu atâta forta, de putere, încât fac corp comun cu aceasta. Se cred vesnici si pereni, ca palamida ! Oare crede cineva ca T. Basescu ii iarta pe profesorii care au scandat impotriva lui? Ca si alte categori de cetateni vor plati cu varf si indesat toate “razvratirile”, devenind astfel exemplu pentru societate in ansamblul ei.
    Oare comunisti ai iertat pe cineva care s-a opus sistemului?
    Ce este oare mai grav, lipsa de interes a elevilor pentru educatie sau lauda unui ministru al educatiei ca a organizat un examen care a aratat care este nivelul de cultura, dar in conditii inegale?
    Ce spune constitutia ROMANIEI:
    Egalitatea în drepturi ARTICOLUL 16
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    Decidenti actuali sustin ca nivelul educational din romania este foarte scazut, de parca au ajuns la putere saptamana trecuta, iar tara are nevoie de “meseriasi” si nu de filozofi, asa o fi, dar ei au vazut dotarile unor scoli profesionale? Sa ajungi un bun mecanic auto cand vezi masina doar intr-o plansa?
    Ce poti spune despre acest ministru al educatiei “colegu neutru” care e mandru de ce se intampla in sistem, in conditiile in care varfurile educationale aplica in proportie de 99% la universitati din alte tari in primul rand pentru ca la noi nu sunt respectati? Din punctul meu de vedere, la esecul examenului de Bacalaureat din anul acesta, si-au adus aportul un cumul de factori.
    1. In primul rand, este vorba de Funeriu si de Guvern. Este imposibil, ca intr-o tara unde ai asemenea legi tampite in invatamant, sa ai si performante. Mai apoi, au dat afara profesori, cu miile, au inchis scoli si au pus in fruntea Ministerului un om fara experienta. Pe baza caror criterii au concediat profesorii? De unde stiu eu sau oricare alt cetatean, ca oamenenii ramasi la catedra sunt cei mai buni? Daca i-au dat afara pe cei dedicati profesiei si au ramas cei nepregatiti corespunzator?
    2. Am o mare intrebare in ceea ce privesc subiectele din anul acesta. Se pare ca subiectele la Bac au fost pentru copii cu performante medii si avansate. Ba mai mult, unora le-au dat aceleasi subiecte ca acelora de la clasele cu predare intensiva. Domnul mininstru si ”suita sa” nu inteleg ca nu avem doar copii care vor sa devina savanti? BAC-ul ar trebuii sa fie diferentiat, in functie de ceea ce vor urma, de specilizarea pe care au facut-o in liceu si mai ales, trebuie sa arate ceea ce au dobandit in anii de curs, ca o sinteza, nu sa-i testeze ca la un concurs.
    3.Nu ma indoiesc, ca o parte din vina, o au si elevii. Au fost copii care nu s-au pregatit suficient si nu au luat in serios acest examen. Mi se pare logic, din moment ce nu mai au repere de urmat. Vad la televizor numai porcarii, persoane inculte promovate ca si in perioada comunista, in functie de banii si conexiunile pe care le au. Cel putin, la varful guvernului, avem oameni de o joasa speta morala si dovedesc o incultura crasa.
    4. Parintii sunt si ei raspunzatori, intr-o oarecare masura, de esecul copiilor lor. Fie nu s-au ocupat suficient de ei, fie nu i-au indrumat cum trebuie, fie nu au putut sa-i ajute din motive independente de vointa lor.
    In concluzie, as spune ca mi-a placut faptul ca nu s-a putut copia si ca am vazut, ca in starea deplorabila in care se afla tara, avem totusi si copii de nota zece. Nu mi-a placut felul cum Funeriu a tratat toata aceasta chestiune. Pentru el, BAC-ul a fost un succes, nu un esec. NU a incercat sa gaseasca cauzele dezastrului si sa incerce sa remedieze ceva. Nu poti privi toti candidatii la BAC prin ochii celor care sunt olimpici. Sunt parinti si copii cu probleme financiare sau de alta natura, care nu si-au putut permite, sa-si trimita copiii la un liceu bun si i-au dus acolo unde s-a nimerit. Daca sunt doar 10 clase obligatorii, sa fie examen la sfarsitul acestui ciclu si unul mai serios, pentru cei ce vor urma 12 clase si mai apoi facultatea. Nu ma indoiesc, iarasi, de faptul ca Funeriu a vrut sa demonstreze ca el si Basescu au dreptate, ca avem un sistem de invatamant idiot care produce tampiti. Subiectele au fost construite sa puna in dificultate candidatii.Nu au fost formulate limpede si concis, sa inteleaga toata lumea despre ce este vorba.
    PS. Am o singura intrebare pentu dl. Ministru al Educatiei : Nu va este rusine sa faceti ”reforma” in invatamant, dumneavoastra, care nu stiti ca substantivul ”coleg”este de genul masculin(COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. şi f. Persoană care învaţă, activează, munceşte împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue.) si nu este de genul neutru? Si din nou s-a scos chiombila. Ca sa respectam totusi adevarul, de data asta nu s-a mai scos el cu scenarii securiste, ci l-a scos ministru’ fara Bacalaureat, dar cu pretentii de purtator de “pixuri datatoare de premii Nobel”, a lu’ Funeriu cel bata la gramatica. Si l-a scos de doua ori. In primul rand, dupa tot rahatul pe care l-a starnit cand a debitat imbecilitatile cu adresa Federatia Rusa, si alianta Romaniei cu regimul hitlerist, rahat care l-a determinat pe Medvedev , de frica zbanghiului, sa ordone confiscarea clopotelor din bisericile moscovite si sa le transforme in tunuri pentru a se apara impotriva nebunatecului, la momentul cand acesta le va ordona romanilor sa treaca Prutul. A doua oara a fost si mai si. Mai tineti minte cand chiombu, timorat de alaturarea de marele ‘telectual liicean, vrand sa para si el om de spirit, a trantit ditai ghirlanda de muci in fasole, categorisind Scoala Romaneasca drept o fu..elnita (sa-mi fie scuzata expresia) buna doar pentru scos tampiti pe banda rulanta?
    Ei bine, Funeriu cu reforma lui de tot rahatu’, care a dat un procentaj de promovabilitate de sub 50% la examenul de Bacalaureat, i-a confirmat chiorului spusele, mai bine de o suta de mii de tineri ramanand pur si simplu de caruta. Da, da’ nu-i bai! Ii face nea Traian ospatari, mecanici auto, lustragii etc. Ups, nu poate ca si astora li se cere Bacalaureat!
    Oricum, de la cat de prins era in corzi si la cati pumni si suturi in c..r a luat zilele trecute, atat de la presa si opinia publica din tara noastra, dar mai ales de prin strainataturi, chestia cu schimbat subiectul zilei i s-a potrivit ca o manusa si l-a scos din ditai c…atu’.
    Un singur lucru se poate spune cu siguranta, Romania este tara in care daca nu ne ofera Cotroceniul o facatura securista de scandal mediatic care sa ia ochii prostimii de la situatia dezastruoasa in care ne-a bagat chiombu si gasca sa de mafioti, tot se gaseste cineva din apropierea uratului, care sa ne tina cu sufletul la gura, mai ceva decat Apocalipsa in varianta 3D. Poate sa zica oricine orice parerea mea este ca, acesta este nivelul educational al elevilor care acum au dat acest examen de bacalaureat.
    In opiniea mea, vina este impartita:
    1. a societatii, care a promovat ca si “modele” toate “monicile, zavorancele, pamelele, etc” si nu a promovat oamenii care au cultura, inteligenta si bun simt;
    2. a parintilor care nu isi mai educa copiii corespunzator, acestia fiind preocupati doar “de a face bani”;
    3. a elevilor care sunt doar de 3 categorii:
    a) curve;
    b)manelisti;
    c) elevi care inteleg ca pentru a putea face ceva bun cu viata lor, trebuie sa invete carte.
    Spre dezamagirea noastra, a tuturor, ultima categorie este pe cale de disparitie.
    4. politicilor din Romania si a sistemului de invatamant romanesc.Romania, la ora aceasta investe in orice pe lumea asta, mai putin in OAMENI, lucru foarte grav, in opinia mea. Cred, sincer, ca in ritmul acesta, Romania, va deveni o tara de tampiti si retardati. Sa nu credeti cumva ca am 100 de ani si ca nu inteleg “noua generatie”, am 35 de ani, locuiesc la Viena si am ales sa plec din Romania, deoarece, am absolvit Fac. de Drept si Stiinte Administrative, dar…ptr ca in Romania, orice se cumpara, inclusiv examenul de intrare in orice barou….am spus “Ales gute Romania”…. Decembrie 1989 m-a prins in facultate mincind din doua in doua zile si invatind ca o disperata. Situatia de acum este reala, se cunoaste de mult si toata lumea implicata are cite o parte de vina. Sistemul este prost, nu functioneaza, programa e rupta din filmele SF (am vazut o astfel de programa pentru istorie, la o scoala profesionala – daca s-ar fi predat tot ce era acolo, lucru de altfel fizic imposibil, absolventii scolii ar fi iesit direct istorici, ceea ce nu era rau, era insa nepotrivit), avem un lung sir de ministri complet neinteresati de invatamint la fel de tristi si nepotriviti ca si dl Funeriu. Am prieteni profesori – unii dintre ei au renuntat sa profeseze, altii inca se mai incapatineaza. Cita vreme profesorul nu are niciun instrument, nu poate lasa corigenti,nu poate da note mici pt ca vin parintii si fac scandal la scoala – pe vremea mea, veneau parintii la scoala cind luai note proaste si te faceau de ris in fata clasei, nu se dadeau la profesor… – nu pot sa scada nici macar nota la purtare iar in familie nu se mai pune accent pe scoala pentru ca societatea ne arata ce vrea ea (cum sa fim smecheri cu bani nu fraieri cu educatie), astea sint rezultatele. Funeriu nu are niciun “merit” aici, s-a nimerit sa fie pur si simplu. Dinsul probabil nu a stiut cum sa schimbe programele ca ceilalti ministri si atunci a pus camere video ca sa faca si dinsul ceva memorabil. Un lung sir de renuntari si decizii proaste ne-au adus unde de fapt stiam ca sintem – nu in pragul ci sub pragul dezastrului. O tzara fara educatie medie este o tzara slaba.
    Eu nu am mai prins celebrele repartitii, am inceput facultatea inainte de 1989 si am terminat in plina “democratie” dar asta nu ne-a facut sa renuntam, ci dimpotriva, ne-a facut sa invatam si mai abitir, stiind ca de acum incolo numai de noi depinde sa avem un loc de munca si sa fim buni in meseria noastra – sau cel putin, asa am crezut noi ca va fi.
    As vrea un ministru al educatiei care sa redea tarii si copiilor ei demnitatea de a fi elev, profesor, student…
    As vrea un ministru al educatiei care sa iubeasca educatia si sa o reinvie, incepind de la gradinita pina la nivel academic
    As vrea un ministru al invatamintului care sa sprijine talentele romanesti
    As vrea un ministru al educatiei care sa…….. as vrea un ministru al educatiei care sa fie chiar ministru al educatiei, nu un trist si nepotrivit arivist politic. Isi pune cineva problema, in tara asta, ca de ani de zile, acesti copii NU STIU sa invete ? Toata lumea se preocupa de CE se invata la clasa ( este buna sau programa sau varianta de manual); ,CUM se preda (eventual in conformitate cu procentul ramas din salariu la plata);UNDE este scoala (in centru sau la periferie); CAND se preda si cand se fac temele. Dar despre CUM ??????? Elevii si studentii nostrii nu stiu sa invete, nu au METODA ! Si nici nu sunt motivati sa o faca, nu sunt orientati nici macar in anii de decizie (clasa a VIII-a si a XII-a).
    Avem o armata de psihologi – mai mult sau mai putin pregatiti, criticati sau nu ca au absolvit “la stat” sau “la parti”. DE CE nu sunt lasati sa-si faca treaba in invatamant – inca de la nivel de prescolaritate? Exceland sau nu, dar tot vor face un lucru bun in materie de orientare si de motivare a copiilor. Daca ei someaza si generatii intregi de absolventi de Psihologie muncesc ca secretare in tara sau menajere in strainatate, este mai bine? Castigam mai mult ca popor? Lupta dvs.(si a multor colegi ai dvs.) impotriva portocaliilor implicit pentru o Romanie democratica imi (mai) da sperante, ca “ nu mor caiii cand vor cainii. Va rog sa abordati in emisiunea d-nei Dana Grecu sau in emisiunea dvs duminicala , ca si propunere, problema punerii in discutie publica a necesitatii scoaterii inafara legii a PDL-ului cu interzicerea unor drepturi acelora care au condus nemijlocit faradelegile la care sau dedat indivizi ai acestui partid. Motive garla:
    1.genocid
    2 subminarea si subordonarea institutiilor statului
    3. legiferari declarate neconstitutionale (deci cu intentia vadita de legiferare a ceva neconstitutional)
    4. incalcarea legilor
    5. anularea “in masa” a altora (vezi comasarea alegerilor).
    Etc…etc
    Parerea mea este ca (a)cei ce atenteaza la democratie, trebuie sa plateasca. Trebuie eliminat cancerul acesta care face atit de mult rau tarii cat si democratiei.
    Daca pentru un accident banal se plateste cu puscaria cred ca ce ni se intimpla e un sir neintrerupt de accidente .Si nu numai din prostie ci si cu intentie. Deci cu circumstante agravante.
    Cat despre USL,acesta merge cu frina trasa si-i mare pacat. Are si oameni de calitate dar si “franari santajabili”, sau cu metehne portocalii. Si-si mai da si cu stangu’n dreptu (cum corect ati semnalat inclusiv in emisiunea dvs. din 13nov.-scoasa o vreme, de neinteles, din arhiva, de parca v-ati fi dezis de pozitia din acea emisiune). Este , cum ati accentuat cu “insistenta”, mai intai, vorba de “cuvant” si dupa aceea de un asa zis “cec in alb”. Totusi imi suna o intrebare de ceva vreme in cap. De ce nu s-au dezis de fostul nr. 2 in stat fata de alocutiunea(remarcabila) a acestuia in Parlamentul Romaniei ocazionata de prezenta si cuvantul Regelui M ihai I?!. Sau nu era pozitia “partidului”. Conducerea SRI adica Maior si Coldea dar si din musamalizarea multor dosare din tot spectrul politic. Dar de aici pana la a crede fantasmagoriile Lenutei de Plescoi aruncate cand a ajuns cercetata exact de cei pe care ii considera apropiatii ei e cale lunga. In acelasi timp sunt absolut convins ca si partenerii nostri externi stiau foarte bine toate aceste lucruri. mai ales cei din NATO. Nu ii suspectez de naivitate si dezinformari chiar daca nu au avut norocul lui Basescu sa fie informati corect de catre Udrea. Si asta pentru ca sunt foarte interesati de securitatea in zona Romania fiind granite NATO cu Rusia si chiar aproape de Orientul Mijlociu. SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea.
    E dureros dar am ajuns aici : bordelizarea institutiilor statului…In avalansa declaratiilor Elenei Udrea (tipul clasic al femeii parvenite in politica romaneasca, care a pus posetele si pantofii mai presus decit interesele statului) cel mai mult m-a frapat in aceste zile, lipsa de reactie a institutiilor statului…Nu putem tăcea în faţa acestor provocări…astazi, cind România, are de îndeplinit în 2015, nişte lucruri legate de frontieră, de graniţa euroatlantică …Tacera institutiilor statului ne plaseaza într-o anumită inconsistenţă….pe care de fapt o traim de 25 de ani…
    În acest context, ce se întâmplă astazi în România, in ce priveste acest atac grobian al unor actuale-foste instituţii ale statului către actuale-viitoare instituţii ale statului şi fără răspuns din partea celor care trebuie să vorbească, ne aşează într-o zonă f. periculoasa…In lipsa institutiilor statului, au vorbit jurnalistii si analistii care considera că in spatele Elenei Udrea vorbeşte Traian Băsescu, fostul preşedinte al statului … Cu tot respectul fata de Armata Romana si de soldatii nostri care pleaca in Afganistan, ca intre timp actualul sef al statului merge la popotă sa manince fasole mi se par inutil…Domnul Iohannis, fără să se amestece în această mocirlă, ar trebui să răspundă unor asemenea lucruri care afectează autoritatea statului român, respectiv SRI-DNA.
    Elena Udrea acuză astăzi nişte oameni care sunt, dacă nu favoriţi ai fostului preşedinte, oameni care reprezintă pilonul de stabilitate al democratiei, al anticorupţiei…, iar România, în faţa unei asemenea dezbateri…tace…Nu este normal…
    Că instituţii ale statului arestează alte instituţii ale statului, poate fi concluzia deranjanta la care ar putea ajunge anumiţi parteneri strategici ai noştri, în condiţiile în care oameni din instituţiile statului, care pot fi vizate de aceste lupte şi aceste dezvăluiri, nu vor fi foarte fermi în a reglementa mersul treburilor în statul român. Statul român nu ţine nici de fostul preşedinte Băsescu şi de reţeaua dânsului, nici măcar de actualul preşedinte Iohannis şi fidelii săi…ţine de aceste instituţii, care în aceste condiţii de război total, trebuie să îşi facă treaba şi să se exprime.
    Nu ne putem face că nu s-a întâmplat nimic: cel mai important om de încredere al preşedintelui Băsescu vine şi spune nişte lucruri mai mult sau mai putin fanteziste, ne putem întreba dacă le spune cu girul preşedintelui sau fără, dar le spune…iar ce spun instituţiile statului, atacate, nereacţionând în faţa acestui val de dezvăluiri! Nu purtatorul de cuvint al SRI trebuia sa apara la televiziune si sa spuna niste vorbe stupide…Care sunt concluziile care vor veni către România dacă doar analiştii şi realizatorii TV comentează aceste declaraţii si aici vorbesc in mod special de Antena 3 care, timp se 10 ani, in ciuda tuturor riscurilor, amenintarilor si umilintelor a fost de fapt singura INSTITUTIE, da Institutie cu majuscule, care a tinut stindardul anticoruptiei si a informat corect publicul… Ma gindesc astazi cu spaima, daca nu ar fi fost Antena 3?
    Nu ne putem permite, să lăsăm ca dezbaterea să alunece în România într-o zonă în care instituţiile tac, ştiind că această tăcere vinovată poate fi interpretata de către partenerii noştri… Presedintele Klaus Johannis este obligat să reacţioneze, pentru că astăzi discutăm despre un regim Băsescu megacorupt… Instituţiile statului trebuie să comunice şi să explice că nu este un clivaj, că nu este o luptă între fostul regim şi actualul…Nu ne putem permite sa spunem pe la colturi, «Johannis tace si face»…
    P.S.:«Audierea şefului interimar al SRI, generalul Florin Coldea, în Comisia SRI din Parlament s-ar putea amâna. În prezent, în cadrul Serviciului s-ar desfăşura un control intern, declanşat imediat după ce Elena Udrea a lansat acuzaţii dure la adresa lui Coldea.
    Generalul Coldea i-ar fi cerut lui Georgian Pop, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, să nu fie audiat încă în Parlament, până nu se termină verificările interne.
    La SRI se verifică dacă acuzaţiile lansare de Elena Udrea sunt adevărate şi dacă Dorin Cocoş ar fi fost într-adevăr folosit de SRI pentru finanţarea unei televiziuni.» Hellvig este numit dupa Coldea care a fost numit inaintea lui Maior, Coldea a numit sefi de directii, servicii si filiale inainte sa vina si Maior (nu zic ca si dupa aia…ca tot el facea propuneri), astfel ca Maior era practic un izolat si un dependent de Coldea. Chiar nu cred ca Maior (si nu e vorba de Maior in sine, e vorba de Popescu, Ionescu sau Xulescu, e vorba de directorul numit politic) poate exercita un control real asupra unei asemenea institutii. Am spus partea si mai proasta ? Ei bine, mai este una cel putin la fel de proasta: momentul extern si faptul ca oricand se poate spune ca esti impotriva serviciilor care lupa cu rusii, cu penalii si coruptii daca indraznesti sa scrii ceva despre Coldea, sau Maior, sau Gigel Temporarul aflat la conducere. Si abia la urma vine partea cu adevarat cu mizerabila. Pentru faptul ca serviciile lupta cu rusii, penalii si coruptii (astazi basisti cu precadere) este absolut normal ca vreun subordonat a lui Coldea sa “citeasca” ip-ul acestui mesaj si sa faca oarece sapaturi in privinta mea, fiindca ma opun unei societati democratice ca afara, economie de piata libera, stat de drept si toleranta zero pentru coruptie ? Daca cei care citesc acest mesaj considera ca raspunsul la intrebarea de mai sus este “da”, atunci inseamna ca merita un sef al SRI la 34 de ani iar eu sunt un comunist care nu vrea sa promoveze tineretul reformist al tarii care e pe placul aliatilor nostri din NATO. Poate ar trebui sa spunem si ca sub “umbrela” aliatilor nostri, NATO si chestii, se fac o gramada de matrapazlacuri interne care nu au nici o legatura cu NATO, cu armata, sau cu uniforma in sine. Va ma amintiti de Tigareta 2 ? Unii da, altii ba, in functie de varsta si de interesul aratat vremurilor in care traim.
    Insa am alta intrebare: de ce despre Tigareta 2 s-a aflat, dar despre Tigareta 1 nici astazi nu se stie, nu se scrie, iar Sarpele cu Ochelari traieste bine mersi ? De Coldea si de altii ca el, de aia. Asa ca ce sa mai vorbim despre amaratii aia de parlamentari din comisia de control, a SRI ? Dincolo de faptul ca nu au coloana vertebrala, nu au nici o putere reala. Asta-i adevarul. Comisia SRI? O gluma sinistra la care nici cei mai prostii nu mai se uita decat cu zambet acru. Dar cine sunt membrii comisiei: SAVU DANIEL – fost ofiter sri,fost ofiter acoperit al sri la FPS MUNTENIA,de unde a supravegheat „privatizarea strategica” a economiei romanesti. Sluga lui GHITA SEBASTIAN, de unde isi ia seva (banii). Are pretentia ca este mare sef la PSD si vise (naruite) ca mai ajunge seful sri…..GHITA SEBASTIAN AURELIAN – seful de facto al comisiei. Are afaceri prin care vinde produse si servicii IT, contractele fiind clasificate de maior si coldea, chiar daca au fost atribuite fara licitatii. In acelasi timp se ridica intrebari privind preturile produselor (PC-uri) pe care le-a furnizat sri –minim 2000 de euro, in conditiile in care ofiterii nu dezvolta programe de tip NASA, folosindu-le in looc de masini de tehno-redactare. A dezvoltat relatia ponta –maior in interes personal si se crede un James Bond al zilelor noastre, desi, in afara banilor pe care ii invarte nu ar trebui sa fie in preajma celor doi sefi (probabil in scurt timp si cel de-al doile va fi: FOST). O persoana ultraaroganta, care nu este iubita de nimeni decat pentru bani – aici seamana cu coldea, care la videoconferinte ii placea sa se auda cumn vorbeste (doar era cel mai bun, nu?) si nu suporta sa fie contrazis iindiferent ce prostii debiteaza.POP GEORGIAN – un catel care latra curajos, doar daca are sarcini. A fost adus de Ponta in comisie, uimind pe toti cu aceasta nominalizare. Nu are nimic de spus, de multe ori cand primeste memorii la comisie, uita sa le arate la colegi, pana nu dispune ghita ce sa faca cu ele. Nu are interpelari in parlament si este definit, probabil, cel mai bine de filmarea in care, la un bilant al sri, dupa 2012, este neglijat ostentativ de maior, care nici nu da mana cu el si nici nu il saluta de fata cu toata lumea (inclusiv presa), starnind ilaritate in mijlocul cadrelor sri si a celor care au vazut faza. Ceilalti membri…nu merita atentie fiind: CATELUSI, sau cum spune Udrea, au scheleti in dulapuri. Unii dintre ei au mai multi si de aceea fug de orice raspundere si de orice are tangenta cu serviciul. Li se simte teama numai din totala lipsa de imagine din spatiul public si din modul cum”apara” interesele tarii, atat in parlament cat si in comisie. Dovada ca SRI e grupare mafiota. Cele 800 de milioane de dolari ori fi al lui Basinescu, Coldea , Videanu sau Blaga.”Personalităţi din România se regăsesc într-un scandal financiar internaţional izbucnit în Elveţia. Banca HSBC este acuzată de fraudă fiscală şi spălare de bani, fiind suspectată că a permis clienţilor să evite autorităţile fiscale şi să fenteze statele în care erau plătitori de taxe cu sute de milioane de euro. Potrivit România TV, pe listele de clienţi ale HSBC din Elveţia se regăsesc 2 clienţi din România, care aveau deschise 549 de conturi. Unul dintre acestea depăşeşte 800 de milioane de dolari. HSBC este acuzată că a lucrat cu infractori internaţionali, între care şi traficanţi de arme, cu oameni de afaceri corupţi şi cu politicieni. Sumele vehiculate depăşesc 100 de miliarde de dolari. O echipă de jurnalişti din 45 de ţări a desfăşurat o anchetă care scoate la lumină conturile criminalilor, traficanţilor, evazioniştilor, politicienilor şi celebrităţilor. Printre personalităţile implicate se numără Regele Mohammed al VI-lea al Marocului, actorul John Malkovich, umoristul francez Gad Elmaleh, prinţul Bahrainului Salman bin Hamad bin Isa Al Khalifa, Rami Makhlouf, văr şi asociat al preşedintelui sirian Bashar al Assad, Vladimir Antonov, fost proprietar al unul club de fotbat din Anglia, Margulan Seisembayev, bancher din Kazahstan, Li Xiaolin, fiica fostului premier chinez Li Peng, faimos pentru rolul avut în masacrul din Piaţa Tiananmen, Joseph Fok, judecător la Înalta Curte de Justiţie dink Hong Kong, dar şi prinţul şi prinţesa Michael of Kent, veri cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De asemenea, printre clienţi se numără şi foşti sau actuali politicienidin MArea Britanie, Rusia, Ucraina, Georgia, Kenya, România, India, Liechtenstein, Mexic, Liban, Tunisia, Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Rwanda, Paraguay, Djibouti, Senegal, Filipine sau Algeria.” Seful SRI, gen. mafiot ia mita prin interpusi si palmeaza dosarele penale dupa bunul plac impreuna cu Kovesi iar solzi de peste recte Ponta anunta la mintea lui de bibilica cum ca nu e cazul sa se discute asemenea denunturi in CSAT. Deoarece gen. Coldea milionar in euro prin tarile calde e intruchiparea cinstei absolute??? Cu Ponta in frunte la Guvern sefii de la SRI obtin lovele multe ca doar daca gen. Coldea ea mita de la infractorii nostri poate foarte bine sa ia mita si de lucratorii altor servicii de securitate din lumea larga si de la ISIS chiar ca sa le vanda ceva puscoace. Acest papitoi mafiot care e viteaz si face el dosare cu slugile de la DNA pentru a santaja parlamentari alesi liber de popor va fi tinut in scaun cu ajutorul licuriciului asa cum a fost tinut si basescu impotriva votului popular in 2012. 7.4 mil de romani au votat debarcarea securistului basescu si ei l-au tinut proptit in scaun in dispretul si dezamagirea a milioane de romani pro-vestici si pro-americani….se pare ca se vrea cu tot dinadinsul sa ne lecuim de adorarea asa numitei democratii vestice… Mai ne miram ca in Grecia castiga extrema stanga si in Spania la fel…S-au lecuit si aia de capitalism si democratie marca merkel … Dezvăluirile făcute de doamna Elena Udrea cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014 confirmă ceea ce am spus noi încă de atunci: votul din ţară, dar şi din străinătate a fost viciat la ordinul numitului Florian Coldea. Pentru acest veritabil atentat la Siguranţa Naţională, individul respectiv trebuie adus în faţa Curţii Marţiale, degradat şi arestat. (Asta trebuia să se întîmple încă din 2005, cînd el a dus în Irak o valiză cu 14.000.000 de dolari, din care 9.000.000 au ajuns la generalul american David Petraeus, iar restul de 5.000.000 au dispărut fără urmă, adică s-au întors la Traian Băsescu). Elena Udrea are păcatele ei, desigur, dar nu putem uita că, în calitatea sa de şefă a Cancelariei Prezidenţiale şi de ministru în mai multe Guverne, a avut acces la informaţii de primă mărime. Nu trebuie respinse nişte acuzaţii doar pentru că nu îi place cuiva persoana care le lansează. Adevărul e unul singur, iar acesta zice că outsiderul din Sibiu a avut, în realitate, în turul II doar 28% – dar „maşina de fraudare” a SRI, dirijată de „Omul cu Valiza”, i-a dublat scorul, la 56%. Ca sociolog de profesie, pot să jur cu mîna pe Biblie că un asemenea fenomen – adică un candidat care avea, în turul I, cu 10 procente mai puţin decît adversarul său să aibă, în turul II, cu 10 procente mai mult (?!) – e ireal şi aberant. În concluzie, dacă se va menţine rezultatul neruşinatei fraude de la 16 noiembrie 2014, România nu va mai fi stat de drept şi orice nelegiuire va fi posibilă. În lumea largă s-au mai văzut cazuri de anulare şi repetare a unor alegeri, dacă Democraţia şi Legea o cer. Şi încă ceva: cer Justiţiei să verifice, la sînge, informaţiile conform cărora campania electorală a lui Klaus Iohannis a beneficiat de finanţări extrem de dubioase şi ilegale: cca. 4 milioane de euro de la cetăţeanul german Michael Schmidt, 1,5 milioane de euro de la Cristian Pavel (care, la scurt timp, s-a sinucis), 1,5 milioane de euro de la Vasile Blaga, peste 1 milion de euro de la Adriean Videanu (pe care, zilele acestea, aşa-zisul preşedinte l-a eliberat din arest). Acestea sînt abuzuri şi ilegalităţi de o gravitate excepţională, care nu pot fi tolerate nici în fundul Africii, darmite într-o ţară membră a Uniunii Europene. Eu nu iau in serios ce zice vadim, dar INTR-ADEVAR nu se poate ca la o distanta de 10% in turul intai sa obtii asa scor in turul 2. oricum ai suci-o. Toate sondajele dadeau pe ponta castigator la 7 seara in ziua alegerilor iar in 2 ore s-a schimbat totul. Patriarhul Romaniei a iesit dimineata alegerilor la 9 si a spus ca e bine cu iohanis. sa fim seriosi ca silabisitorul de la Sibiu nu e o inteligenta nemaipomenita sa intoarca el scorul. De-aia l-au si ales aia de la SRi ca e tolomac si inactiv. La felul cum controleaza SRI tara niste alegeri masluite sunt floare la ureche.. sunt foarte slabe sperante ca vreuna din afirmatiile explozive ale Elenei Udrea in legatura cu generalul Florian Coldea si relatia acestuia cu Sebastian Ghita sa fie serios verificata”, bazandu-te pe opinia ta ca “nici unul dintre membri acestei comisii nu reprezinta vreo garantie de control eficient si real asupra SRI”. Sa presupunem ca oamenii astia din comisiile paralamentare chiar ar vrea sa descoase lucrurile din SRI, sa vada cum functioneaza sistemul si, mai ales, daca acuzele la adresa unor oameni de top din servicii se sustin ori nu. Sa presupunem asta, deci. Intrebarea mea, fireasca, este: care sunt mijloacele si instrumentele de investigare ale unei comisii parlamentare, care sunt sursele “reliable” de informatii, cand cei investigati sunt oameni din servicii? Raspuns banal: asa ceva nu exista!… Ce mai cauta coldea asta in fruntea sri daca asupra lui planeaza suspiciuni de coruptie
    acuze grave aduse nu de mine sau alt nimeni in drum Ci De prima duoamna a rumaniei,regina basita udrula care a fost obladuita chiar de serviciile aztea,de dna,de magistrati csm icj ccare zegrean kkre etc. Ea si amorezul basit au fost sefii clanului,cu servici,justitie facute pres, au fost parteneri in hotie Cu astia .
    ,udrula stie despre ce este vorba doar ea era regina lor. in loc sa
    Se gandeasca um reabilitam justitia din mizeria cu nasu’n suflet ce facu basau, ,sa inlocuim coruptii din structure Cu oameni curati
    Ca mai apoi sa i aduca in fata judecatii pe hotii basiti si de aiurea
    Pt pedeapsa si recuperarea banilor parlamentu meu ,reprezentantul poporului meu ce rahat face?isi vad de afaceri personale sau se gandesc din greu la legea votului prin corespondenta si noi sectii de votare in diaspora.in rest bataie pe ciolan si circ cu leana lui partag.sa le iau in *** votu si corespondenta. Haaha a iesit partag din silentio stampa.ce cauta asta inca in libertate?intrebare fara rost. s a arata basau in public Mai mult sa zica “uitati,n am fugit din tara!asa ca daca dispar o vreme nu ma cautati, inseamna ca imi ragai memoriile sau ma joc cu nepotii sido-basiti”. mai atarna basau peaici cat ii pare ca e in siguranta dar Daca vede reaua se da cu spray de brazilia suta n mie. Ce apare in Cotidianul “Audierile din Comisia parlamentară de supraveghere a SRI, precum şi declaraţiile Elenei Udrea reluate pe diverse televiziuni au stârnit valuri de agitaţie şi ameninţări la vârful SRI. Sursele noastre spun că generalul Florian Coldea s-ar fi enervat cel mai tare când povestea celor 50 de dosare oferite pe stick lui Traian Băsescu a devenit publică. De altfel, fostul preşedinte tocmai recunoştea în apariţia de la Congresul PMP că se uită prin calculatoare ca nu cumva din greşeală să-i fi scăpat informaţii secrete. Dezvăluirile Elenei Udrea legate de înhăitarea conducerii SRI cu Sebastian Ghiţă, Dumitru Nicolae -Niro şi cu Dorin Cocoş au provocat însă şi reacţii neaşteptate în rândul persoanelor cu responsabilităţi din cadrul structurilor de comandă ale SRI. Astfel, conform surselor noastre, trei şefi de departamente au cerut audienţă la preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de şeful Diviziei Apărarea Constituţiei, de şeful centrului de interceptări şi de şeful diviziei de contraspionaj din SRI. Preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi întrebat pe consilierul său Goerge Scutaru, responabil cu probleme de securitate, dacă să-i primească sau nu. În cele din urmă, decizia a fost negativă.” SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea. E vina noastra ca nu vrem sa intelegem si sa acceptam aceste schimbari ce ne conduc spre o societate multilateral dezvoltata schimbari impuse de unicul partid ce vrea binele tarii format din unsii lui dumnezeu. E o ,,performanta,, sa o duci in democratie mai rau decat in comunism. E o,,performanta,, sa fii liber si sa crapi de foame mai abitir decat detinutii lagarului Auschwitz. E o ,,performanta,, ca au adus oamenii in situatia de asi pune streangul de gat zilnic din cauza foametei a saraciei si a datoriilor. O mizerie pe care pdl-istii ne-o vantura in fiecare zi in fata cu diferite denumiri reforma,restructurare etc. In politica nu au ce cauta parvenitii. Vorba ta Tudor: pe Basescu si Marga ii despart 2 randuri de biblioteci si un hol de carti,sau ceva de genul.De asemenea sunt de acord cu opinia domnului profesor Bogdan Teodorescu in ceea ce priveste somnul adanc al institutiilor,lipsa purtatorilor de mesaj ai Academiei,ai bisericii,ai mediului social,etc. Nimeni nu vorbeste de nenorocitii de directori pusi politic in fruntea scolilor. Care la randul lor(stii ca daca pupi in c#r un sef devii si tu un sef mai mic) isi pun nepotii si fii, iar restul de posturi le dau la licitatie.
    Din cauza acestor oameni s-a ajuns in situatia de fata. Stiu personal cazuri in care profesori buni au fost schimbati cu niste incompetenti, chiar daca au castigat la concurs. Stiu un caz in care unul care nu stie sa scrie corect(celebrele s-a, m-a, si altele) le preda copiilor de generala.
    Vina directa este a profesorilor incompetenti pusi politic si pe spaga, iar cei care incearca sa schimbe ceva sunt ridiculizati de “manelistii” care il imita pe intaiul conducator. Vina indirecta este a pedelistilor care isi numesc oameni incompetenti si care accepta aceste compromisuri. Acum prin noua organizarea a bacalaureatului am putut vedea clar situatia elevului roman.Domnule Radu Tudor, eu sunt elev si ii cunosc foarte bine pe cei de varsta mea.NU INVATA NIMIC.S-au asteptat ca la bac sa copie, ba mai mult multi s-au dus cu hartiute de acasa ca sa copie.Surpriza a fost ca majoritatea nu au putut.Au ramas doar cu ,,propriile cunostiinte”.Asta e purul adevar: elevul roman a devenit un trantor, o putoare, un parazit care stie numai de bani, sex si distractie.Cultura…nimic. Puterea politica “dauneaza grav sanatatii”
    Lipsa perspectivei dupa absolvire ar putea fi o cauza a dezinteresului elevilor.Ce le ofera societatea actuala?
    Inainte de ’89 se stia ca repartitia pentru obtinerea unui loc de munca o obtineai in functie de media de la finalul anilor de studii.In plus, la facutate se dadea admitere.Numarul de locuri era in functie de locurile de munca existente la acea data.Acum, cam toata lumea face o facultate (pentru prestigiu), de regula tinerii nu pot folosi diplomele deoarece,nu exista o concordanta intre numarul acelora care termina o facultate si oferta de locuri de munca.
    Tuturor li se cere experienta de lucru, dar nimeni nu le ofera stagii de practica pe timpul studiilor.Eu zic ca tampiti e un cuvant prea mare.Mai mult cred ca e o generatie sacrificata din start.Cultura nu mai este valorizata, ceea ce conteaza este doar situatia financira(banul).Dumneavoastra nu sunteti doar un jurnalist talentat ci sunteti un om caruia ii pasa.Sunt de parere ca trebuie facut ceva pentru tineri.Incepand cu ajustarea programelor scolare, si eleborarea unor subiecte cu nivel mediu de dificultate la Bac.
    Au facut profesorii simulari pentru examenul de anul acesta?Dumnezeu stie.Ei de ce sa fie interesati sa predea daca au salarii mizerabile?Daca ne referim strict la educatie, ambele parti au de suferit:profesorii stim deja, nu se mai preocupa ca elevii sa inteleaga din clasa principalele notiuni, astepta ca acestia sa vina la meditatii(sursa de completare a veniturilor); elevii asa cum am zis.

  2. Nu va lsati-ti luptati ca toti sa fie achetati, judecati , tot ce nu pot justifica sa li se confiste. Toata mafia lui Basescu sa dispara si toti care l-au corcolit zeci de ani sa fie judecati si pedepsiti foarte aspru. Incepind cu Koveci si restul Intitutiilor care au fost puse si platite cu multi bani sa respecte si sa apere legile tarii, insa ei au deraiat de la datoria lor care au avut-o pentru tara si romanii care ii platesc si ei traiesc in huzur si fericire si au sacrificat tara si pe toti romanii sa-l protejeze pe basescu, udrea si toata mafia lor. Acum Blaga cu PDL-ul lor vor iara sa puna mina pe putere sa-si poata salva averile si libertataea.
    NU VA LASA-TI, LUPTATI SI DUMNEZEU VA FI ALATURI DE DVS., in fruntea tarii trebuie sa ajunga numai politicieni care nu sint murdariti si care vor avea curaj, puterea si dragostea de a face curatenie ca sa poata readuce tara la loc de cinste si corectitudine si poporul roman care a fost tinut in saracie si umilinta de javra basista si mafia PDL-ita sa poata sa-si vindece ranile si sa aiba liniste si pace si dreptatea sa fie de partea celor drepti. “Sunt convins ca in Romania nu va fi posibila exploatarea gazelor de sist pina cand societatea romaneasca nu va fi convinsa de autoritati cu argumente solide ca mediul inconjurator nu este afectat.” Care societate romaneasca? Aia in care 48% din locuitori cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului? Unii s-au luptat cu basescu si au ajuns in puscarie, isi pierd casele, firmele si avutul iar altii adica Dragnea si Ponta nu risca nimic. Declaratia lui Dragnea in legatura cu non-suspendarea e de o nesimtire fara margini. Putea sa mimeze macar o analiza dar el numai ca nu-i face prosti pe cei care vorbesc de suspendare. La randul lui, Ponta ca de obicei nu risca nimic. Da gazele de sist de pe mosia sa Romania, colaboreaza cu basescu adica face orice ca sa-si vada scopul implinit. Urcati pe valul anti-basescu acesti indivizi si-au vazut sacii in caruta si nesimtirea lor creste. Nu-l vreau nici pe tradatorul ala de Ciolannis mincinos fara scrupule. O sa-l votez pe Ghise dar sincer uneori ma gandesc ca tare as vrea sa-l vad pe Ponta cerand umil investirea de la madam Udrea. Asa ca sa fie circ si bataie de joc pana la capat daca tot nu e dreptate. toti vrem gaze de sist,chiar cu riscul ecologc aferent,insa vrem ca exloatarea lor sa se faca in folosul si beneficiul Romaniei,si nu ca plata pt. protectia si bunavointa de fatada a ‘partenerilor”(a se citi stapanilor),asa cum vrea aceta tumoare canceroasa koabitatoare..la fel ca Tonta,desi ati facut un lobby desantat acestui nou jaf in resursele tarii ,n-ati fost niciodata sa indicati in ce mod aceste exploatari vor aduce vreun beneficiu romanilor.singura placa care o repeta Tonta si o parte a A3 fiind cica “beneficii economice”‘si “independenta energetica”,desi se stie ca vom incasa o mizerie de redeventa ,si nici macar nu avem prioritate la preluarea propiilor gaze.sa nu uite Tonta ca oprirea ticalosiilor de la Rosia Montana si gazele de sist,alaturi de “Dreptate pana la Capat”au fost motto-urile care l-au protapit in fruntea Guvernului,si nu koabitarea si crearea de locuri de munca bine platite in randul politrucilor de la DNA si ai nasului sau din suflet!! Si ce facem dupa ce terminam gazele de sist? Pana si psihopatul de Ceausescu avea o politica corecta de pastrarea a rezervelor de gaze. Erau zacaminte forate si puse la conservare. O politica inteleapta este sa folosim cat mai mult gazelle rusesti si sa le pastram pe ale noastre altfel peste 10 ani nu mai avem nici o carte in mana sa negociem. Sa vedeti atunci “independent”. De impactul asupra mediului, localnicilor, panzei freatice, apelor termale de la Baile Felix etc etc ce sa mai vorbim…dezastru ecologic. Toate substantele care se baga in apa utizata la forare sunt secrete cica secret de firma. Toate firmele din industria extractive stiu ce sa foloseste , specialistii se muta de la o firma la alta si se stiu formulele chimice. Praf in ochii prostilor asat cu secretul ca sa nu stim cat de otravitoare sunt. Acum e clar de ce a iesit Antonescu din combinatia cu mincinosii astia din PSD…..ca doar nu ne inchipuiam ca a innebunit brusc sa dea cu piciorul minunatului psd care il mitralia prin ghita de un an de zile. .incet, incet se conving toti.
    Pe dragnea l-a deranjat numai intrebarea cu suspendarea, cica el alta treaba n-are… frumos.poate o sa aiba cand o ajunge si el coleg cu fenechiu…le vine la toti randul. Dupa ce si-au facut veacul pe la a3 psdisii se cred minunatii pamantului. De-aia nu e bine sa pui toti banii pe un singur cal, daca a3 il tinea si pe Antonescu in carti poate nu mai aveau psdistii atata tupeu…. “Sunt convins ca in Romania nu va fi posibila exploatarea gazelor de sist pina cand societatea romaneasca nu va fi convinsa de autoritati cu argumente solide ca mediul inconjurator nu este afectat.” Cum zice englezul, domn Tudor, food for thought: dacă Chevron vrea să extragă gazele de şist, mai întâi să discute, INDIVIDUAL-INDIVIDUAL, cu familiile acelor zone care VOR FI şi care POT FI AFECTAŢI, despre plăţi de pagubă şi preţuri. Individual, cu fiecare familie, FĂRĂ reprezentanţii primăriilor/primăriei sau ai guvernului să fie prezenţi sau ca intermediari. Până la urmă, extragerile se vor întâmpla pe pământurile lor iar daunele se vor întâmpla tot pe al lor şi, chiar dacă nu se vor întâmpla extragerile, pe al celor din jurul lor. Reprezentanţii Chevronului să discute un preţ, cu fiecare familie, stabilit & plătit pe loc, şi despre o [posibilă] plată ca daună în caz că pământul le va fi afectat ÎN TIMPUL extragerii. NU ZIC ‘DUPĂ EXTRAGERE’ că cine ştie ce alte complicaţii se vor întâmpla. Fie, dumneavoastră să vă mai documentaţi. Şi, dintr-o dată, problema cu poluarea va fi stabilită iar ţăranii îşi pot construi/cumpăra alte case, sau apartamente noi, în care să trăiască “în caz că…”. Tehnologia de exploatare a zăcămintelor gazifere este una din cele mai dinamice. Nici nu se poate imagina, văd, si e păcat ca nu se face, având în vedere tradiția noastră în domeniu, cât de mult se progresează în domeniul ăsta. Chiar se fac progrese, iar sperietoarele de genul “ia uite ce zice în gaslandu’ ala” sunt demontate de realitate și dovezi tehnice, fiindcă sunt ceea ce un om de știință ar numi “bad science”. Sunt gata de orice schimb de idei pe tema asta, de ce nu, chiar și pe acest admirabil blog, cu condiția renunțării la tribulatii de tip ecologist. De aspectul oportunitatii in sine a exploatarii sau de un eventual nivel al redevențelor nu discut, nu e de competența mea, deși am senzația ca adevăratul cui al lui Pepelea ăsta e și se folosește retorica ecologista, cu sperietorile de rigoare… Ca lucrător în domeniul acesta absolut minunat de aproape 30 de ani, pot spune că sunt mândru de ceea de am învățat când mă pregăteam in facultate, de ceea ce am obtinut apoi ca skills in calitate de stagiar si dupa, fiindcă am știut sa aplic fără probleme și fără niciun complex de inferioritate in raport cu colegi de pe multe meridiane ale globului. Să nu se creadă ca și alte tari UE stau pe loc. Chiar dacă, momentan, sunt intr-un stand by pe tema gazelor de sist, Franța, Germania își știu interesul. E secretul lui Polichinelle ca Total sau Wintershall fac deja astfel de explorari/exploatări. Chestiile à la gasland țin pentru cei care nu sunt din domeniu sau dețin o pregătire de baza insuficienta, iar telespectatorii Antenei 3 nu sunt printre aceștia (ai Realitatii tv, de exemplu, sunt :)) referitor la gazele de sist toti asa zisii specialisti debiteaza numai prostii preluate cu sarg de pe situri bine sponsorizate pentru a induce o idde anume. ce nu inteleg cei care debiteaza prostiile anti e simplu fapt ca deocamdata se face o explorare pentru a determina daca avem sau nu cantitatile alea de gaze de sist plimbate prin media. sa nu patim ca in polonia unde dupa efectuarea explorarrii s-au dezumflat toti papagalii anti. referitor la exploatare, daca va fi cazul, ar fi bine ca inainte sa ne intrebam ce vrem: sa platim sa ne uscam gaze catre frusi sau sa efectuam o exploatare in conditii optime la un pret de cost cat mai redus pentru populatie? ar fi bine ca inainte sa scrie prostii pe bloguri sau in mass media, sa prezinte gigi contra si la cam cat se ridica acum rezerva certa de gaze naturale exploatabile atat din tara cat si din platforma continentala si apoi sa-si foloseasca creierasul in debitarea a tot felul de tampenii contra. unii cred ca daca ei au salarii de mii de euro pot sa impuna celor multi cu salarii mici ideile lor anti! Contractul fiind explorare-exploatare nu putem “doar sa vedem” adica odata gasite nu mai avfem de ales asa ca bati campii . Lobbystii incearca sa adoarma lumea cu prostii – ilie serbanescu ne-a repetat la Antena3 ca nu exista explorare ci explorare-exploatare adica -GATA S-A DAT ! Ponta si PSDS au semnat contracte batute-n cuie unde romanii sunt otraviti ststul roman fiind prea corupt . Apropo- a mai dat Sova cum a promis contractul Bechtel ?Serbanescu bate campii dar a ajuns specialist in toate. Adica tu te uiti in gura aluia si crezi ca toate sondele sapate se pun si in productie? GRESIT TATAIE. Total gresit dar daca ti-a spus tie marele Serbanescu asta asa este. Nu tataie. Nu toate sondele sapate se pun si in productie iar in momentul in care se da un perimetru unei companii se semenaza contrct de explorare-exploatare. Asta stie Serbanescu dar asta nu inseamna ca in urma explorarii se trece automat si la explorare. Marile companii isi permit sa si piarda adica sa sape sonde de explorare chiar daca nu dau rezultate si nu este rentabila trecerea la faza de explorare. Caci daca din 3-4 perimeter explorate unul da rezultate si-au scos banii. Asa ca stati linistiti. Are dreptate cel caruia I-ai raspuns tu ca musca-n lapte cu citate din Serbanescu. Si inca ceva despree explorarea gazelor de sist. Faza de explorare nu presuune doar descoperirea gazelor de sist si calculul de reserve. Presupune si sa se vada daca pot fi exploatate cu metodele actuale fara a pune problem de mediu si a fi si rentabile. Din cauza astaa nu s-a trecut nici in Polonia si nu se va trece nici la noi la exploatare. Ele sunt acolo dar proprietatile rocii nu permit fracturarea si explorarea cu metodele actuale. Asta nu pricep cei ce tot isi dau cu presupusul sia sta va spun de peste un an. Sa stati linistiti ca nu se va exploata nimic la noi. Iar saoarea unei sonde pentru gae de sist nu difera cu absolut nimic de tehnologia de sapare a unei sonde pentru zacaminte conventionale. Cercetarea difera nu saparea. fiecare cu ideile lui. oricum antena 3 poate fi un studiu de caz pentru mass media: tot felul de blogaristi si mass media basisto – liberala acuza postul tv ca e pro – ponta, in schimb realitatea zilnica a fiecarei emisiune ne arata incrancenarea moderatorilor si a majoritatii invitatilor de al ataca in permanenta pe ponta si psd-ul! ciudat nu? sa le luam pe rand” dana grecu, oana stanciulescu, cristina topescu, adrian ursu, mircea badea, alina petrescu etc etc toti nu au in cap si vorbire decat acest lucru. sa vedem o emisiune laudativa la adresa lui ponta si a psd. demonstrati care ar fi aceea! nici una!!! si atunci de unde stampila asta pusa antenei 3? ca il critica e foarte bine asta e rolul unor jurnalisti decanti dar sa nu reusesti sa gasesti ca ponta a facut ceva bine de cand a premier asta e cel putin ciudat chiar daca tu ca realizator – moderator de emisiune te declari simpatizant liberal!!!??? un pic de deontologie profesionala nu ar strica ! Da-mi voie sa-ti explic. Intr-un bloc pot exista fel de fel de radiatoare de puteri diferite, apartamente care cedeaza caldura in mediul exterior in mod diferit si, de asemeni, proprietari care isi dozeaza in mod diferentiat de altii consumul/debitul de caldura cu ajutorul organelor de inchidere/deschidere montate pe calorifere.
    Uneori, fac asta pentru a realiza economie de energie termica. Singurul procedeu obiectiv pentru ca lista centralizata de plata sa fie corect intocmita, adica, corect proportionata intre locatari,este amplasarea de repartitoare pe radiatoare.
    Este si o solutie democratica (nu numai tehnica), deoarece democratia implica si obligatii individuale si de grup, intr-o comunitate in care indivizii interactioneaza. Chiar si in comuna primitiva, exista o astfel de democratie, cu repartizare stricta de responsabilitati si obligatii, dupa puteri si competenta: unii erau vanatori, altii agricultori, altele, cresteau copiii si, in fine, cativa, desenau cai verzi pe pereti (in sensul bun al cuvantului) (Z) De fapt, atunci a exista adevarata democratie, in care, fiecare isi stie bine locul in sociatate, pentru ca intregul sa functioneze.
    Noi, de atata ,,educatie” si tele-tentatii, nu ne mai vedem lungul nasului si vrem sa facem fiecare doar ce ne taie capul, chiar cu riscul de a face rau aproapelui.
    Cam asta este definitia liberalismului. Da-mi voie sa-ti explic. Una este sa ai liberul arbitru, adica sa fii LIBER asa cum se tot spune si alta este sa fii OBLIGAT de Stat sa faci ceva in casa ta. Daca tu accepti ca Statul sa faca ce are el chef cu proprietatea ta, este problema ta. Pe de alta parte, calorimetrul umfla factura cu pana 50%. Astia vor sa stam si in frig si sa si platim un salariu intreg CET-urilor, pentru ca nu mai au ciocoii bani sa se duca in Dubai. Daca tu iti permiti sa le dai bani sa se duca in Dubai, fa-o tu, dar nu ma obliga pe mine s-o fac daca nu vreau, decat daca nu cumva libertatea din Romania a disparut. Data viitoare o sa te puna sa faci cine stie ce in casa ta, de parca a fi a lu ma-sa. O persoana singura cu venit de 1000 ron care sta la bloc (termoficare)primeste un ajutor de la primarie pentru caldura
    O persoana singura cu venit de 1000 ron care sta la casa nu primeste ajutor de la primarie pentru ca foloseste gaze la incalzire. La 3 camere la bloc intretinera(caldura, apa calda+recesi restul cheltuielior de adm) in luna de iarna este de 3-4 milioane. La o casa cu trei camere in luna de iarna numai gazele costa 7-8 milioane la care se adauga si alte utilitati La blocuri primaria subventioneaza gigacaloria Pentru obtinerea gigacaloriei se folosec 85% gaze naturale . Oare de ce discriminarea aceasta fata de romanii care nu stau la bloc? se dau ajutoare si in lemne la cei de la case, nu cunosc in detaliu daca in toata tara, dar stiu ca in unele orase se depun cereri ajutor in functie de venituri; la bloc mai e si problema repartitoarelor, unii oprind caldura pt economii…nu mai zic de apa calda pe care o lasi sa curga juma de ora pana se incalzeste pt ca unii nu se spala decat dupa ce te aud pe tine ca ai folosit-o….si cate si mai cate sunt la bloc….. Aici recompensă pentru politica făcută de psd-ponta, aici încredere în guvernanţi, aici unde s-a minţit în stil barbar-că psd-ul care era în opoziţie a început cu interzicerea totală a gazelor de şist, apoi urmaşii lor continuă, aici unde s-a introdus totul în forţă, era normal să găsească ceva mai bun de făcut fiecare membru(poate mai fac ceva concesionări pentru gaza de buzamăşist) apa din judeţul vaslui este oribilă, te mănîncă pielea, rîmîn pete albe pe piele după duş, gustul e oribil, am avut turişti în vizită şi mi-au reproşat: apa nu e potabilă, nu e bună nici pentru baie sau spălat rufe şi pe niciunul din scăunari nu-i interesează de sănătatea omului. Dacă România era inclusă în turismul internaţional cu sediul în Londra- Marea Britanie, amenzile curgeau non-stop sau aveam interzis intrarea turiştilor pe teritoriul româniei!!! este realitate. Nu comentez dacă e bine sau nu cu gazele, dar mai spun, că mulţi din guvern(care nu au nicio vînă de sînge în jud. vaslui) deţin terenuri proprietate pe viitoarele locaţii pt. gaze de şist …culmea, nu!!! ca de fiecare dată, se găseşte cîte unul care să conjuge cîte un verb cum îi convine. Nu e vorba de susţinerea sau nu din partea mea a politicienilor sau a politicii, nu înţelegi că personal, îi critic pe toţi politicienii, fie şi numiţii în funcţii, totodată, scriu şi cîte ceva despre implicările lor în afaceri departe de locul naşterii, a domiciliului lor(îmbogăţiri prin afaceri ascunse pînă la desconspirarea de către jurnalişti sau cei care trebuie să-şi facă meseria pentru care sunt plătiţi). Nu mă interesează politicienii, politica, vreau dreptate, să se schimbe ceva în bine! Nu cum prezintă toţi, binele acoperit de un cearceaf colorat, dar nu vor să vadă nimic din realităţile de prin provincie!!! îi interesează strict persoana lor, strict scaunul şi funcţia lior, buzunarul să fie un sac plin mereu…bonusuri non-stop pe baza minciunilor!!! Inca n-a ajuns presedinte si deja ne hotareste soarta. Poate, din cei 18-19 milioane cati am ramas in tara asta, nu toti sunt de acord cu acest mod de a ne asigura independenta energetica. Pana una alta avem surplus de curent electric, ca doar nu mai avem capacitati economice mari consumatoare de energie electrica, iar dl. Ponta ar face bine sa renegocieze, cu marile corporatii de exploatarea gazelor si a petrolului, valoarea redeventei sau de ce nu sa le nationalizeze. Exploatarea gazelor de sist, ar ameninta grav statutul unor statiuni balneo si climaterice de pe tot cuprinsul tarii, ca sa amintesc doar Costinestiul cu toata zona adiacenta si Baile Felix, care ar putea fi afectata iremediabil. Nici acum lucrurile nu stau pe roze la Felix, din cauza exploatarii fara noima a apelor termale de catre diversi neaveniti. Din documentarile intreprinse, se pare ca acest mod de obtinere a gazelor din sisturi, inca n-a ajuns la acel grad de siguranta si dezvoltare in asa fel incat mediul si populatia sa nu fie afectate intr-un fel sau altul. – De ce vor romanii sa fie cobai daca altte tari mult mai avansate stiintific precum germania si franta au dubii asupra acestei tehnologioi americane ? lasati pe altii : polonezi , germani , francezi sa exploateze si apoi dupa ce vom termina gazele din Marea Neagra tragem concluzii asupra tehnologiei . – Gazele nu vor apartine Romaniei ci Chevron dar otrava ne va ramane noua sute de ani daca vom mai supravietui . – ponta vrea sa exporte deja gazele noastre pe Ungheni in Republiva Moldova asa ca rusofonii se vor incalzi cu gaz romanesc nu rusesc . Profita Chevron de conducta platita de romani + ceva bani de la UE sa exporte gazele . ” Premierul Victor Ponta, care s-a opus vehement contrasemnării decretului prezidențial de decorare a fostei conduceri a Institutului Cultural Român, n-a ezitat să-și pună semnătura pe decretul ce avea să-i ofere Laurei Codruța Kovesi “Steaua României”. ” Si cica Ponta nu e basist. Ba e premierul lui Basescu, la fel ca si Boc, la fel cum ar fi fost si Johannis si altii din Parlament. 500 de basisti, minus vreo cativa, conduc Romania, iar 90% din electoratul roman este basist, asta vazandu-se din sondajul recent. Ca l-a refuzat pe Patapievici… ete floesc, ce chestie ! Deci ce pretentii sa mai avem ? Sa scoti gaze de sist in roamnia si sa fie profitabil si pe termen lung pentru populatie e doar o bazaconie de prostiti prosti.Numai cand te gandesti ca trebuie sa faci cateva sute sau paote mii de sonde pe un teritoriu unde in ori ce directie la o distanta de maxim 10 km dai de o localitate un oras .In america in rusia in australia poti sa scoti gaze de sist ca acolo mergi sute de km prin pustiu ,dar sa fi la baile felix sau in sudul litoralului sa bagi sute de sonde mi se pare o nebunie curata sau un aranjament murdar cu chevron, exon ,gazprom si alte compani care vor sa scoata gaze orice consecinte pentru populatie.Marota asta sa nu luam gaze de la rusi e pentru imbecili cand romania importa maxim 15 % din gazul consumat de la rusi.Daca a anvelopa termic in 5 ani blocurile si moderniza sistemul centralizat de incalzire cu gaze fac pariu ca am avea si gaz de dat la alti si am reduce de tot importul de gaze rusesti.Dar e mai usor sa nu faci nimic sa faci eficienta energetica si e mai simplu sa cumperi gaze rusesti si sa faci risipa de energie. Daca punem la socoteala ca verisorul lui ponta a stat sub pulpana lui keovesy ca purtator de vorbe a lui codruta cred ca deja e ceva mai mult ca o afinitate ca intre procurori .Iar cum nu a vrut sa contrasemneze lui patapievici si a facut mare bravada din asta asa putea si la codruta sa nu contrasemneze.Sau decat patapievici era omul lui basescu in anul 2012?Tare ponta asta din 2012 el deja o reevaluase deja pe codruta si ne miram ca in 2013 ponta nu sa opus numiri codrutei sefa la dna ,ba mai mult a spus raspicat ca ele isi asuma numirea lui keovesy la sefia dna.Dar totul e istorie acum nu se mai pun faptele de arme a lui ponta in lupta cu regimul acum trebuie trebuie votat ponta presedinte.Si de la anul dreptate pana la capat va fi cacialmaua pana la capat . Aveti dreptate .Iar pretul gazului extras de pe teritoriul ROMANIEI(pentru consumatorii romani) NU VA FI cu mult MAI MIC CA IN CAZUL IN CARE NU AM AVEA GAZ SI AM …IMPORTA(asa cum se minte si la nivel guvernamental….vezi ILIE SERBANESCU singurul care spune adevarul) fiindca va trebui sa ne aliniem la pretul mondial sau la cel stabilit de UE(deci f apropiat de pretul…GAZPROM cel care livreaza majoritar gaz in UE).
    Dar parandaraturile,mita,comisioanele aruncate de investitori sunt f tentante de politicieni( binenteles cei care sunt la …PUTERE !!!). vad ca esti extrem de istet. probabil ca la istetimea ta sti si cam cat timp ne ajung rezervele actuale de gaze nu? probabil ca imbecilii aia prefera sa plateasca cat mai putin pe gazele folosite, nu? nu crezi ca intai ar trebui sa stie prostii prostilor daca bazaconia cu gazele de sist exista sau e doar propaganda? reteaua aia pe care o descrii tu e doar pentru ce-ti place tie cel mai mult in scriere: prostii prostilor care habar nu au ce scriu! daca tu crezi ca doar anveloparea si sistemul de distributie reduce consumul atunci revii la intrebarea de la inceput pentru cat timp mai ai rezerve de gaze! in rest mai documenteazate inainte sa scrii aberatii! 1 – gazul metan nu polueaza arde curat , ca de aia ai aragaz cu foc deschis in apartamant. 2 centrala de apartament nu pierde caldura la distributie cum pierd sistemele centralizate iar apa incalzita ajunge imediat la robinet nu ca in blocuri unde daca stai la etajul 7 coloana de apa s-a racit si in loc de calda vine rece cam 5 minute pe care o platesti la pret de apa calda . 3 in toate domeniile guvernul a recunoscut ca statul este un prost administrator si a privatizat in pierdere deci eu singur ma gospodaresc mai bine decat o face statul . Acum sistemul centralizat nu va face decat sa imbogateasca o mafie locala a baronilor locali. 4. daca PSD iubea cu adevarat mediul – in loc de taxe stopa defrisarile si termoizola fondul construit cu bani de la UE. o sa revenim ca pe vremea lui ceasca cu burlane scoase pe aerisiri si geamuri de la sobe alimentate cu stacheti si motorina furate din santiere si intreprinderi; acum vb serios, solutiile de incalzire individuale la bloc sunt mai reduse decat la casa, eventual panouri radiante sau centrale pe gaz dar acolo te arde puternic la buzunar; la casa sunt mult mai multe solutii de centrale, inclusiv cum zici panouri solare, pompe caldura etc. In mod normal intr-un oras civilizat cu un CET local eficient si cu distributie agent termic reabilitat ar fi sanse sa se obtina o factura la intretinere suportabila pt majoritatea populatiei…dar, deocamdata inca e rost de furat de aia platim de ne rupem la utilitati si nu numai… Cei care au tradat votul romanilor si au destramat USL pentru care au votat milioane de romani, facand, apoi, alianta cu PDL-partidul lui Basescu pe care l-au criticat anterior asiduu, cum se numesc ? In teritoriu, PNL a adus, practic, PDL la putere, desi, partidul portocaliu a fost, peste tot in tara, invins zdrobitor la alegerile locale. Chiar crezi ca majoritatea votantilor PNL, se simt confortabil si reprezentati in noua formula de alianta ,,fortata” de eminentele cenusii din PPE ?
    Problema traseismului are nuante. E bine sa tinem cont de ele, macar din respect pentru romanii care au votat USL, nu liste de candidati PSD si PNL. AU VOTAT USL PENTRU DEMOLAREA REGIMULUI TOXIC SI ANTINATIONAL TRAIAN BASESCU !
    Proiectul, continua ! Obiectiv, analizînd politica practicată şi politicienii de doi bani(e valabil pentru orice politician): 1. În loc să-şi expună fiecare proiectul pe care vor să-l urmeze, să-l pună în practică şi să se confrunte în idei şi păreri, se mahalagesc, se prostesc mai rău ca analfabeţii care nu au necesarul exprimării decente !
    2. Toţi se plimbă pe banii noştrii, de parcă am fi peste 80% din populaţie, multimilionari ! 3. Toţi se agaţă de orice activitate pentru publicitatea lor personală, cînd de fapt, nu au nicio legătură cu poporul ! 4. Toţi, cînd sunt în opoziţie, sunt împotriva oricăror investiţii şi cînd ajung în funcţii, la măduva ciolanului,…, tot înainte!!! Nu e nicio piedică, mai mult, totul se face în forţă ! 5. MARE ATENŢIE TUTUROR CELOR CARE ASCULTĂ PROMISIUNILE POLITICIENILOR: TOTUL SE SPUNE, ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ VOR FI ŞI PUSE ÎN PRACTICĂ!!! – M. A. R. E___ Şi ___M. U. L. T. Ă. ___ A. T. E. N. Ţ. I. E !!! PENTRU ORICINEEE !!! Concluzie: dacă ei se mahalagesc, se huiduie, se porcesc, şi niciunul dintre ei nu fac ceea ce trebuie ca politician plătit din banii noştrii şi multe pomeni fără muncă, doar minciuni non-stop, NOUĂ CE NE MAI RĂMÎNE SĂ FACEM ??? CUM SĂ-I CATALOGĂM??? CUM SĂ-I MAI CRITICĂM ??? NOI TREBUIE SĂ FIM DECENŢII ÎN CRITICI CU EI ??? …PRESUPUN CĂ, DACĂ EI NU VOR SĂ FIE DECENŢI, SUNT DIN CE ÎN CE MAI VIOLENŢI VERBAL, NOI TREBUIE SĂ-I LINIŞTIM CU…PARUL, CU GHIOAGA, SĂ LE ÎNCHIDEM GURA, POATE SE LINIŞTESC A MAI MINŢI, A MAI FI VIOLENŢI VERBAL, POATE SE VOR APUCA DE MUNCĂ SERIOS, NU DOAR 22 DE ORE PE AN, PLĂTIŢI CU MII DE EURO(venituri şi bonusuri, plus ce mai primesc pe ascuns) şi muncitorul de rînd, care lucrează cel puţin 172 de ore pe lună, primeşte de la 500 lei la 1000 lei. P.S.(comentariu dur, real, dar nu e incitare la violenţă, asta cer ei-politicienii). Serios vorbind, propun ca politicienii şi orice funcţionar ocupant al unei funcţii prin concurs sau nu, care solicită cetăţenie în altă ţară, să li se dea înainte de toate:,, CETĂŢENIE DE MAHALAGIST, CETĂŢENIE DE MINCINOS, CETĂŢENIE DE MANIPULATOR, CETĂŢENIE DE EXCROC, CETĂŢENIE DE HOŢ, CETĂŢENIE DE PUTUROS, DE LENEŞ, DE CERŞETOR, DE FABRICANT DE ACTE,…” că restul,…nu mai contează!!! (e valabil pentru orice cetăţean politician, numit, propus, nu contează partidul) şi-aşa au diplome luate la metru cub şi la hectar aiurea fără absolvirea reală a cursurilor, cred că toate sunt SH = secon-hand/hîrtie igienică infectă ca deţinătorii lor. Nu ar fi bine Radu ? (scuze pt. duritate). gaze de sist pentru independenta energetica a….Moldovei!!!!!wow!pai noi ,parca importam gaze de la rusi!pe basarabeni ii doare-n cot de Romania si noi le asiguram gaze si energie +ajutor financiar!apropo de gaze si petrol,s-a renegociat contractul cu o.m.v.? o sa afle si fraierii platitori de taxe si impozite cat este redeventa?
    in alta ordine de idei,toata lumea se intreaba de unde are ‘neamtu’6 case;nu vreti sa publicati si numarul de case si apartamente ale celorlalti candidati? surprize,surprize!!!sa nu credeti ca apar pe cineva,oricum nu mai votez;nici macar unul nu merita sa fie presedinte(alesul meu a decis ca e mai bine sa ne ignore) si oricum dupa alegeri se aliaza fiecare cu fiecare(ca si pina acum)’;Monarhie!!! Germania, Franta, Bulgaria, si alte state AU INTERZIS EXPLOATREA GAZELOR DE SIST !!! SUNT UN PERICOL URIAS !!! nu inteleg de ce JAVRELE de la USL ling unde au scuipat anul trecut !!! atat i-au scuipat pe pdl-isti cu gazele de sist, cu Rosia Montana – dupa care, in baza votului masiv IMPOTRIVA MACAC-ului (a se citi basescu) –> altfel NU ar fi luat USL-ul NEVER 60%-70% !!! – vine USL-ul si face EXACT ce facea pdl-istii !!! EU NU SUNT DE ACORD CU OTRAVIREA ACESTUI PAMANT – ROMANIA ! AR CRESTE CONTURIILE LOR SI AR ADUCE PRAFUL DE PE TOBA PT TARA ASTA SI UN DEZASTRU NATIONAL.aPE FREATICE SI TEREN AGRICOL POLUATE.Ponta ii un tradator impreuna cu usl-ul un agent secret care stia ca va coabita cu basescu alt agent de vanzari.Doar i-a fraierit pe Romani. Cum zice unul adevarul imediat haita se dezice de el.Romania poate fi independenta de Rusia.Dar nu e pt ca escrocii au vandut o parte din bogatiile Romaniei si cine le-a cumparat exporta o parte din ele.Si mai exista tari care depind de o parte din gazul Rusesc si nu creapa si chiar e mai IEFTIN atentie mai IEFTIN.Faza asta cu independenta e o galusca pt fraieri .Ce tampit mai poate crede ca daca isi vinde bogatiile strainiilor va fi INDEPENDENT.Tonta nume predestinat stie sa ne defineasca termenul de INDEPENDENT.Scapam de dracul si dam de tatsu.Ca parca Americanii o sa ni-l de-a gratis sau la pret pt mintea lui Tonta?Mai ales ca UE ne-a obligat sa aducem pretul la nivel UE.Sindura posibiliate sa fi independent e sa iti extragi tu propriile zacaminte si sa stabilesti un pret convenabil pr producator,consumator,stat si industrie.Dar cand le vinzi cum o faci.Ca Bombo cu OMV. Benzina pret de UE si redevende de tariile din lume acincea)). Vinzi resursele.Apoi le aduci la pretyul UE .Si apare Poanta sa ne explice ca vom fi auziti la el si INDEPENDENTI si JUCATORI si gazul se va ieftinii.Asta nici sa plagieze nu a fost capabil.Ia facut altcineva lucrarea . Este incorect sa spunem ca Romania are reserve de gaze de sist.Chevron si SUA si au asigurat reserve de gaze pe care sa le poate vinde oricui pt urmatoarea suta de ani,Romania nu se va alege cu nimic financiar iar din punctul de vedere al poluarii va fi un dezastru pe care putini si l imagineaza acum(de fapt putinilor le pasa de orice in afara de umplerea burdihanului). Romania are nevoie de joburi mai mult decat orice. Gazele de sist se exploateaza atat in America de Nord cat si in Europa. Pe langa joburi, exploatarea gazelor de sist va aduce independenta energetica si pret redus la gaz. CIU-CIU LOCURI DE MUNCA… sint citeva sute de locuri de munca contra unui adevarat genocid cu terenuri agricole dezafectate din cauza poluarii si cu sute de mii de oameni ramasi fara nici un fel de venit nici macar posibilitatea sa-si mai cultive pamintul ca sa aibe sa faca o mamaliga cu ceapa… cu un litoral facut praf si pulbere fara nici un fel de venit din turism pt oamenii care traiesc acolo din asa ceva. Iata ce inseamna moratoriu: s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale. Sursa: dexonline. Adica, ne spui tu ca NY nu a interzis exploatarea. Strict tehnic, asa este. Numai a suspendat permisul de a fi exploatat gazul de sist. Sine die. Urmarim atent deciziile viitoare. uite textul aici:
    BILL NUMBER:S1201 TITLE OF BILL: An act to suspend hydraulic fracturing; and providing for the repeal of such provisions upon expiration thereof PURPOSE OR GENERAL IDEA OF BILL: The purpose of this bill is to prohibit the issuance of new gas and/or oil permits for well drilling that involves hydraulic fracturing
    (hydro fracking). SUMMARY OF SPECIFIC PROVISIONS: This bill would suspend, until June 1, 2012, the issuance of new permits for the drilling of a well that would utilize the practice of hydraulic fracturing for the purpose of stimulating natural gas or
    oil in low permeability natural gas reservoirs such as the Marcellus
    and Utica shale formations. JUSTIFICATION: The potential development of natural gas drilling in low permeability natural gas reservoirs such as the Marcellus and Utica Shale
    formations has led to robust debate regarding the safety of the
    process and the protection of the environment. Delaying the Department of Environmental Conservation’s (DEC) ability to issue permits until June I, 2014, will provide the Legislature with additional time to assess the true environmental impacts of
    hydraulic fracturing. This bill will also help ensure the Legislature
    has adequate time to review DEC’s Draft Supplemental Generic
    Environmental Impact Statement (DSGEIS) once it is produced and any
    other reports or analysis done on the environmental and health
    impacts on effected communities. Gas drilling carries with it the risk of accidents, including spills and blow-outs. There are also impacts on the communities in which
    shale gas production is located including increased traffic,noiseand habitat destruction. Given the complexities of the environmental and policy issues under consideration, there is an urgent need for an extension of the suspension of the permitting process involving hydraulic fracturing. Such a moratorium will allow for a thorough, deliberate and unrushed analysis of all of the factors involved. PRIOR LEGISLATIVE HISTORY:
    2011-12 S.5592 – Referred to Environmental Conservation 2010: A.11443-B – Rules (Sweeney) – Veto Memo 6837 FISCAL IMPLICATIONS FOR STATE AND LOCAL GOVERNMENTS: None. EFFECTIVE DATE: This act shall take effect immediately, and shall expire and be deemed repealed June 1, 2014. Doamne ajuta sa traiesti linga asa ceva cind o sa faca exploatarea, dar singur cuc ca sa nu fie distrusi si altii nevinovati linga tine… cum dracu sa se imbolnaveasca daca nici macar nu s-a dat drumul la gaurit puturi?!!! eu zic ca chevron are efecte terapeutice…:
    – a scazut numarul de bolnavi de cancer…
    – a eradicat saracia …
    – a scazut si obezitatea toti fiind acum atit de usori incit se inalta mai usor la ceruri…
    – si nu in ultimul rind baga bani in buzunarul alora care fac propagnada pt ei se numeste PR. stau si-mi fac cruce la ce poti sa debitezi… un sfat gratis: daca chiar vrei sa lucrezi cu spor si eficienta pt chevron mai bine te abtii de la comentarii. eu cred ca voi guvernul american sinteti foarte ignoranti in privinta furiei si scirbei pe care ati declansat-o anii trecuti si cu punctul culminant fiind anul trecut cind ne-ati bagat pe git un dictator precum basescu… ati ajuns sa fiti uriti de o buna parte dintre romani mai mult decit i-am urit pe rusi pina acum… daca vreti sa incepeti ceva serios atunci opriti minciunile, sa ne dati cei 1,5 miliare euro pe care i-ati furat la autostrada transilvania, sa ne dati redevente cel putin cit aveti voi acolo si nu ca in cea mai nenorocita colonie din lume asa cum tratati voi Romania acum… oamenii nostri mor pt voi in iraq, afganistan iar voi ne tratati ca pe niste sclavi, ne furati, ne mintiti si va bateti joc de noi… SA VA FIE RUSINE MIZERIILOR. orasul Pittsburg nu e tot in Pennsylvania ? Astia de ce au interzis ? dar State Assembly a statului NY de ce a propus prelungirea moratoriului pana in 2015 ? dar conferintele lui Robert Horwath sau ale lui Deborah Rodgers le-ai vazut ? daca nu, cauta-le pe Youtube. faptul ca nu ai auzit TU de una sau alat nu este un argument. Din GISC BArlad face parte si o profa de mate care si-a dat doctoratul in mate la UNI din Pittsburg si a adus info REALE de acolo. voi minte aveti cind faceti propaganda sau doar va dati mari ixperti trimisi de chevron?!!! doi la mina… anglia are 50% redeventa renegociata in 2005 de la 35% iar polonia are 70% si vrea 80% astfel incit si-au luat talpasita mafiotii de acolo… deci mai subtire cu propaganda guvernamentala pe scari. trei – SUA NU EXPORTA GAZE, LE FOLOSESC EI INSISI… istetul lui peste… pt ei redeventa nu e semnificativa. patru la mina – cind anume a interzis statul new york exploatarea gazelor de sist?!… propagandist mic si simpatico. eu zic ca chevron are efecte terapeutice…:
    – a scazut numarul de bolnavi de cancer…
    – a eradicat saracia …
    – a scazut si obezitatea toti fiind acum atit de usori incit se inalta mai usor la ceruri…
    – si nu in ultimul rind baga bani in buzunarul alora care fac propagnada pt ei se numeste PR. stau si-mi fac cruce la ce poti sa debitezi… un sfat gratis: daca chiar vrei sa lucrezi cu spor si eficienta pt chevron mai bine te abtii de la comentarii. Pittsburgh in Pennsylvania dar municipalitatea respectiva nu are nimic de a face cu asta. Exista o biserica presibteriana in zona care pur si simplu nu a vrut sa-si inchirieze terenul pentru asa ceva – de fapt a fost un moratoriu care a fost ridicat (pana la urma este dreptul lor sa faca ce vor cu prorpietatea lor); vad ca acum biserica respectiva isi inchiriaza terenurile bine mersi pentru activitati de forare si exploatare. La nivel municipal nu poti sa faci nimic din acest punct de vedere. Activitatile de forare si exploatare sunt autorizate prin act legislativ de lagislatura statului Pennsylvania si nu de consiliile comitatelor sau minicipalitatilor. Eu nu mai uit la tot felul de prostii pe YouTube. Ma documentez din studiile si raporatele care sunt facute de agentiile de protectia a mediului (federala si a statului Pennsylvania)care reglementeaza activitati de acest gen- statistica si datele acestor institutuii este destul de greu de contestat, dar in ziua de astazi preferam sa ne uitam pe YouTube la tot felul de bagatori de seama care incearca sa manipuleze sentimentele oamenilor in loc sa citim ceva care ne informeaza. redeventa pt exxon este batuta in cuie inca inainte de a fi returnat platoul Marii Negre de la ucrainieni… sint multi din interior care stiu lucrul asta… altfel nu ne dadea nici dracu cistig de cauza in acel proces… trocul a fost foarte simplu, va dam platoul daca ne dati gratis toate resursele de acolo. cit despre chevron deja se vobeste ca incasarile efective ale statului o sa fie in jur de 1,5% … polonia le cere 70-80%. Radu Tudor poate vezi si ce se petrece la cfr marfa caci daca informatia de la Realitatea e adevarata ca statul roman a girat prin eximbank cu 190 milioane euro pe mafiotii de la GFR grup feroviar pt a cumpara cfr marfa atunci e de puscarie curata… asta inseamna o hotie de un tupeu care-i face sa roseasca de rusine chiar si pe basescu, videanu si ceilalti basisti mafioti. Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina. ce treaba mai are contractul daca este lege? Sa se modfice legea si gata cu redeventele la misto. Pe ascuns ca hotii in favoarea strainiilor si detrimentul strainiilor.Pai acum in 2013 OMV SE TERMINA UN CONTRACT DE EXPLOATRE A PETROLULUI INTR-O ZONA.Si a venit Tonta sa zica gat nu mai dam resursele le vom exploata noi ‘?.Nu o sa faca un nou contract stil Bombo profesorul lui pe ascuns ca hotii .Fi serios Radule ce naiba ai peste 40 de ani si esti si analist.Nu vezi cine va conduce si cepolitica au dus in cei 23 de ani.Traiesc Romanii in mizerie si sant exterminati psihic si fizic si derbedeii astia fac legile si vand tara in interesul strainiilor si al gastii lor.Vechea poveste UE,nu sant bani, e democratie trebuie sa ne integram .ABURELI si SCUZE. DACA VINE IAR PHILIP GORDON IN ROMANIA, PROBLEMA GAZELOR DE SIST SE VA REZOLVA INSTANTANEU! Motto: “Institutul National de Geologie a fost mitraliat!”. Pe data de 06.06.2013 a inceput in orasul Watford (Marea Britanie) intalnirea anuala a oamenilor care conduc lumea, respectiv a “Grupului Bilderberg”, in ciuda protestelor vehemente ale localnicilor. Evenimentul are loc in fiecare an si dureaza 4 zile. La intalnire a fost invitat si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu! Intalnirea s-a incheiat alalteieri seara!!! Ieri cancelarul german Angela Merkel l-a convocat si l-a intalnit pe PONTA Victor Viorel, cel mai probabil ca sa ii traseze sarcini stricte si precise, ca urmare a hotararilor si a deciziilor luate la intalnirea Grupului Bilderberg! Noi intelegem de la cei care ne conduc si care ne negociaza interesele ca e in interesul nostru, al romanilor, sa ne dam toate bogatiile si sa cedam tot, dar daca tot e asa, cei care negociaza asta in numele nostru, de ce se mai ascund cand o fac? P.S.: Serviciile, “Siguranta nationala, bogatiile patriei, solul si subsolul, averea poporului?!” Serviciile mortilor lor, bineanteles… Dacă am scris mai sus Rușine pt, Ponta și Usl, este din cauza faptului că ei sunt deja de un an la guvernare, ministrul sănătății face parte din usl…. ei, cu toții știau de aceste probleme legate de medicamentele pt. cancer și au promis , că vor schimba starea de lucruri , dar nu au făcut nimic. Dv. ați făcut mai multe emisiuni la Antena 3 legat de această problemă a bolnavilor cronici, în special a celor de cancer și a medicamentelor compensate , dar treburile sunt la fel . Nu cred că sunt f. mulți oameni cu boli incurabile raportat la nr. de cetățeni ai acestei țări, încît să nu se găsească niciodată suma de bani care să se aloce pt. acești oameni aflați în mare suferință și care f. mulți dintre ei din păcate , oricum mor, boala fiind prea avansată. Dar măcar pt . a le ameliora suferința groaznică se putea face ceva. Cum își votează și alocă bani pt. ei, puteau s-o facă și pt. oamenii aflați în aceste situații extreme. Cat de ne-roman(poate chiar sa urasti …acest popor amarat si batjocorit in istorie de tot felul de VENETICI INTERNI si EXTERNI) sa fii de acord cu exploatarea gazelor de sist, mai ales avand suficiente resurse suficiente de GAZ METAN in MAREA NEAGRA(de fapt acum ROMANIA importa NUMAI 10% in timp ce alte tari IMPORTA100% si tot nu da aviz pentru gazele de sist)sa-ti desertifici regiuni INTREGI(romanii s-au SALVAT in istorie fiindca a avut paduri/unde sa se ascunda in vremuri de restriste /si au avut PAMANT NEFRACTURAT si o AGRICULTURA DE SUBSISTENTA si n-au murit de foame…si acum ce facem, le distrugem?) .Pentru ce? Pentru putere/avere/bani/vaca kobe.O firma ca aceea care fractureaza/fisureaza pamantul/solul si strapunge/posibil distruge/ panza freatica poate cumpara usor ….2-3 guverne ca al ROMANIEI. EXISTA DEJA SOLUTII TEHNICE DE FREE ENERGY, DAR NU SE VREA IMPLEMENTAREA LOR IN MASA DEOARECE NU SE POATE SCOATE PROFIT !! CAT DESPRE ROMANIA, TREBUIE SA ALEGEM INTRE AGRICULTURA SUSTENABILA SAU GAZE DE SIST. NU MERG AMANDOUA LAOLALTA, MAI ALES CAND NU AI PLATOURI GEOGRAFICE INTINSE PRECUM IN SUA.
    inrebati fermierii ce parere au despre gazelle de sist! Ei sunt cei mai valorosi aliati impotriva fracturarii, asa ca luati legatura cu ei. Domnule Tudor,la fiecare postare despre aceste gaze de sist,vorbiti de independenta energetica fata de Rusia si ca vom avea gaz mai ieftin.Independenta fata de Rusia o fi foarte posibila,dar gaze mai ieftine???Pai astia se chinuie(au facut deja programul) sa ne alinieze cu pretul de la nivelul UE,cum ar putea vreodata sa fie gazul mai ieftin in romanica decat in celelalte state UE,cand noi sarim ori de cate ori ni se da comanda “jump”???
    Cel mai bine a explicat I. Serbanescu. Asta cu pretul e o alta minciuna ordinara a lui Ponta si gastii lui. Poate ne explica obereconomistul Blanculescu, consilier de onoare, cum se face ca, la consumuri materiale net superioare (apa, compresoare, aditivi de fracturare) si manopera superior calificata, deci mai scumpa, pretul gazelor de sist este mai mic. Noi suntem suficient de idioti sa nu pricepem mareata filosofie economica a Conducatorului. Oricat de mult l-as detesta,ca presedinte si ca om,pe basescu…trebuie sa recunoastem ca in momentul de fata isi BATE JOC de un USL cu 70% in parlament.USL e un mamut IMPOTENT. Deci dupa ce astia si-au bagat proiect de lege cu 30% prag la referendum,baselu vine si propune un alt referendum cu aceeasi tema ca in 2009…superb.Ia de la baselu usl-istilor,vai de capu’ vostru de impotenti.Va joaca asta cum vrea el.
    E oficial,baselu are o noua jucarie,ea se numeste USL. Numai conteaza daca are sau nu dreptate,important este ca INCA face jocurile. cred ca esti obisnuit cu felul meu radical , ca sa nu spun “extremist” , chiar daca am multe pauze intre commenturi , in ceea ce priveste “corectitudinea” guvernului ponta fata de noi cei care am votat usl pentru a scapa de baselu. dar in privinta asta parerea mea este urmatoarea : nu ar fi mai bine totusi sa ne fie explicata de-a fir a par ce inseamna aceasta exploatare , cu avantaje si dezavantaje ? sa existe dezbateri obiective pe aceasta tema , totusi e vorba de o mare bogatie a subsolului . si in urma dezbaterilor sa se opteze pentru un referendum national(nu local) daca politicul nostru nu e competent ; din cate stiu asa au facut in Germania (noroc ca acolo nu a mai fost nevoie de referndum pentru ca au o clasa politica mai constienta). daca tot suntem extaziati de Germania , sa existe posturi de comunicare in masa care sa prezinte macar rezultatul comisiei de mediu din Germania in urma caruia politicienii nemti au retras propunerea de lege din Bundestag . Vă rog,americanilor,dați-ne contra-argumente pentru susținerea exploatării gazelor de șist,din moment ce voi v-ați ars. Please advise us not to exploit shell gas since you end up bad by using this method on your own. In Romania, Parlamentul Romaniei actualmente e condus de un inginer, absolvent de Cai Ferate Drumuri si Poduri, Valeriu ZGONEA. Pana acum, el a fost condus de Roberta ANASTASE, o fosta miss, fata fostului director de la uzinele 1 Mai din Ploiești. Unde am ajuns, unde suntem, despre ce vorbim?! Romania, un taram f obositor!! Circ. asa-i cand o mana de parlamentari cumparati hotarasc in numele a milioane de cetateni. ar trebui sa se faca referendum la fiecare lege destinata Romaniei. cica noi astia multi suntem puterea. pe naiba. puterea e a celor care fac legi pentru ei si vand fiecare bucatica din Romania, pe un cont plin de bani. După 1995, legile petrolului (din 1995, 2004) şi minelor (din 1998, 2003) au înlocuit –împărţirea producţiei– cu –concesionarea–. Este în interesul naţional ca în Constituţia revizuită să nu mai apară concesionarea ca singura modalitate de contractare … dar e prea tarziu. prea tarziu. au navalit peste noi ca vulturii dupa petrol si gaze. credeti ca Putin s-a dus sa viziteze SUA cand s-a intalnit cu Obama? 20 miliarde dolari se estimeaza ca va castiga compania Chevron pe an dn Romania. Isi va reveni. Cautati pe google “Chevron bankruptcy in USA” si veti gasi date despre starea ei financiara care, nu este tocmai buna. Hilary Clinton face lobby urias pentru aceasta companie. Bulgarii au avut mai multa demnitate, au renuntat la contract si au suparat-o rau pe d-na Clinton care, a efectuat o vizita rapida in Bulgaria, insa fara succes.
    Despre nava aceea radioactiva din portul Constanta nu se mai spune nimic. Arestarea lui Sorin Alexandresvu v-a deturnat de la acest caz, probabil asta s-a si urmarit. Se aude ca Rovana, Mircea Basescu si Ponta ar fi incasat cate 1 milion euro, iar T. Basescu 2 milioane pentru a permite intrarea acelei nave in tara noastra.
    In serialul ” Caracatita” sant prezentate aceste cazuri de transporturi radioactive care “nu sant primite decat in tarile mici si corupte”.
    Nu cred ca trebuie sa lasam ca aceasta problema sa fie lasata in uitare. Este vorba despre sanatatea noastra care, vad ca este mai putin importanta decat a altor cetateni europeni. Americanii astia sar calul in privinta lipsei de bun simt si de educatie democratica. Ei sa faca bine sa isi lamureasca problemele lor cu REZERVATIILE INDIENE,sa nu ne spuna noua ce sa facem,cand la ei fiecare impusca pe cine vrea si cand vrea. Sa faca bine sa nu se mai considere,cum spunea ciuruitu’,ca sunt jandarmul lumii,impunand legile lor,prin curmarea de sute de mii de vieti omenesti,in alte tari,pentru simplul motiv ca au alte conceptii de politica de viata in tarile lor. Nu vor sa invete nimic din lectiile de istorie din toate timpurile,traite si de ei si de alte popoare. Se cred buricul pamantului,dar daca ii cauti,nu au fost in stare in viata lor sa castige un razboi pe care tot ei l-au inceput pe gogoloiul asta pamantesc.
    Acum vor sa ne bage sula in coaste sa “crapam” pamantul,ca am avea gaze pentru o suta de ani.
    Dar cacaciosii nostri de guvernanti,pupincuristii tuturor strainilor,pe principiul democratiei occidentale. Sanchi,in cauza democratiei lor,nu ducem noi lipsa de droguri,de contrabanda cu tigari,de altele,altele si dealtele de felul acesta. Sa stea in banca lor,sa nu ne mai trimita ambasadori deochiati,cum ii stimca au mai fost.
    Pana atunci noua sa ne deie Dumnezeu ,bine,iar lor,bun simt. E incredibil! In ce lume traim, daca o tara cu atatea bogatii poate fi (daca e corect) atat de dependenta si influentata de parerile puterilor straine? Ma intreb cum oare au reusit alte popoare sa aiba un nivel de civilizatie la care noi doar visam, sa se bucure de o totala independenta in cladirea prezentului si viitorului lor si de respect neconditionat? Vom putea sa ne hotaram singuri soarta ce ne-o dorim ca popor fara a mai risca sa ne-o lasam numai in mana conducatorilor? Poate doar daca am fi avut si noi o lege data la 1600, ca in Finlanda si care sa fi interzis cuplurilor care nu stiu sa scrie si sa citeasca sa dea nastere la copii. Sunt inca multe de recuperat si de invatat, chiar si din intelepciunea poporului roman. bunicii nostri care i-au asteptat atat pe americani care ca se rasucesc in mormant.
    Cum este in Polonia cu aceste gaze ca au , ca fac si cum a ramas?
    SA SPUNEM NU – sunt pentru generatiile viitoare- adica si copii nostri sa fie sclavi pe plantatia Romania. Nu ne mai dati, va rog eu, cantitatile in ridicolele lor “picioare cubice”, dati-ni-le direct in metri cubi! Problema de fond e: CE FACEM?? Ce putem face noi, ignoratii astia de electori, concret, acum? In strada iesim cu tîrîita – si nu ne baga nimeni in seama. Iar imaginile pe care le vedem in Turcia nu ne incurajeaza deloc… Se pare ca nici macar turcii nu obtin nimic, cu protestele in strada… Suntem total descurajati, dezabuzati, SCARBITI. ieri,am încercat să-mi spun si eu părerea în acest subiect.pe scurt spuneam ca ar trebui luate în considerare doar pareri avizate apartinind celor care lucreaza în domeniu și cunosc in amănunt procesul tehnologic. poate asa cei multi care vorbesc fara argumente solide ar încerca macar sa înteleaga și mai apoi daca au aceiași părere sa spună ceva. comentariul era facut pe Fb ,la acelasi subiect și în termeni decenți. A fost sters. Intrebări am învațat cu timpul să nu-mi mai pun. Cineva ,mai sus, propunea sa se faca dezbateri pe acest subiect. Adica s-o lungim. Cred ca si o persoana cu trei , patru neuroni care nu are habar de fizica si alte stiinte ce dau greu la duoden poate intelege ca daca se introduc in pamant, in panza freatica substante CHIMICE, CANCERIGENE, atunci ADIO! apa POTABILA. O sa se bea apa la bidon asa cum ne promitea marele Nestle prin 2004 ca apa va deveni PRODUS COMERCIAL la fel ca si berea , vinul sau alte cele. De cutremure sau alte belele nici nu mai are rost sa discutam. APA POTABILA cea care este prea putina in Africa , o sa devina si aici un lux. Sau nu au fost de ajuns fosele septice care au otravit definitiv panza freatica din satele care sant in jurul Bucurestilor ? Sa nu mai vorbim si de faptul ca apa imbuteliata, cica, pe la munte este direct din puturile fostelor CAP-uri sau fabrici de conserve de la margine de Bucuresti. Cine nu crede sa stea la autostrada si sa numere cisternele sau camioanele de apa cere intra in oras. Daca considera ca pierd trimpul sa se mute la o fabrica de lapte si sa astepte sa inte vre-o cisterna cu pretiosul lichid.. Asta cu agentiile guvernamentale fiind in buzunarul corporatiilor se poate aplica in Romania, dar nu cred ca poti sa faci aceasta afirmatie despre SUA. Chit ca vorbesti de EPA sau FDA, rapoarte si analize sunt facute numai de angajati si toate sunt supuse unui “peer review” atat intern cat si extern. Daca ar fi sa ne luam despre teoriile conspirationale vehiculate aici toata America acum ar trebui sa fie bolnava de tot felul de boli cronice si sa ne imbuibam cu medicmente si hrana care de fapt ne este nociva, iar avioanele noastre ar trebui sa pice din cer cu nemiluita…din pacate atat recordul acestor agentii de reglementare cat si statistica nu iti suporta aceasta afirmare. “dar nu cred ca poti sa faci aceasta afirmatie despre SUA. Chit ca vorbesti de EPA sau FDA, rapoarte si analize sunt facute numai de angajati si toate sunt supuse unui “peer review” atat intern cat si extern. Daca ar fi sa ne luam despre teoriile conspirationale vehiculate aici toata America acum ar trebui sa fie bolnava de tot felul de boli cronice si sa ne imbuibam cu medicmente si hrana care de fapt ne este nociva”. Gura romanasului care n-a pus piciorul in USA… EPA si Obama sunt in buzunarul corporatiilor, pentru ca e “Guvernul USA din randul corporatiilor, in numele corporatiilor si pentru propasirea corporatiilor”. De fapt, e “USA, Inc.”, niciodata USA pur si simplu. Ca traitor in America timp de 15 ani iti dau in scris ca tot ceea ce tie ti se pare incredibil e adevarul gol-golut. Ma si miram ca Dna Merkel sa “curteze” pe covorul rosu vreun oficial roman fara ceva interese.. Se pare ca raportul american cu privirea la estimarile gazelor de sist romanesti i-a parvenit domniei sale in avans asa ca se pliaza politico-diplomatic pe o potentiala sursa (desigur, ieftina cat se poate)de combustibil. Ca la dansa acasa se cam terminara astea clasice, eolienele nu “raspund” asa de fix la comenzile de consum. Bre frati comentatori,nu-l mai bagati in seama pe Alex,ca asta sta in SUA,asa cum locuieste papa la Polul Nord…..nu va dati seama ca le stie pe toate si le zice bibicule si combate,combate si da-i si da-i neneacule…..Asta e un excroc de securist revopsit,basist de sorginte,care incearca sa ne duca de nas! Dupa ce vezi filmul GASLAND,realizezi ca sarmanii fermieri habar nu au ce snoava le-au facut companiile de extractie: ei atata stiu ca sa poluat apa,ca au probleme medicale etc.etc.de cand au aparut acolo gazele de sist! Pe cand conu Alex le stie pe toate dupa cum vedeti,chiar mai bine ca fermierii de axcolo….fire-a-i sa fii de securisto-basist nenorocit ce esti! Daca totul despre “exploatarea resurselor” ar fi adevarat, de ce d-l Ponta ce lupta impotriva celor ce vor raul poporului (legionarii d-lui Iliescu, rusii d-lui Basescu si alte grupari para….), nu spune: Cunosc cit de bine este sa se exploateze aurul cu cianuri, cunosc cit de bine face fracturarea rocilor stabilitatii constructiilor. De aceea, in cazul in care va avea loc un accident, ma declar vinovat impreuna cu tot guvernul ce-l conduc, inclusiv cu socrul si sotia mea si sunt de acord sa suport toate rigorile legii pentru ca am provocat cataclisme tarii pe care temporar o conduc!
    Asa cred ca ar fi fff credibil si nu ar exista loc de intors precum altii ce spune-au ca industria romana (din 1989) e un “morman de fiare vechi”. Curaj d-le Ponta! Hai sa aratam ca sunteti intelept si dupa ce v-am votat ca nu veti face ce facea Boc, ati inceput sa-l depasiti! LOVIŢI,PĂCÂNI!… “Nici o robie nu este mai reuşită
    decât cea de bună voie” Seneca Cu barda crudă a nedreptăţii, Tirani, ciopliţi statuia libertăţii Ce va veni.Cu gest morbid, Voi, un popor l-aţi pus la zid Să vindeţi Ţara şi Carpaţii Ca Noi să slugărim pe alţii. Loviţi,păgâni!Loviţi cu barda Să nu vă scape cumva prada!… Acum când sunteţi la putere E vremea s-adunaţi avere Că, Voi, ne sunreţi “patrioşii! Stăpâni pe cumpăna Dreptăţii. De mii de ani am fost furaţi De Regi şi Împăraţi încoronaţi Veniţi din est,din vest şi sud Din nordul îngheţat şi crud…
    Lănci şi scuturi,Ei, purtau Şi la fel de răi, ca voi erau. Privesc în jur şi mă-nfioară
    Cum trenul stă puetiu în gară, Cum cresc ciulinii peste tot Şi ruginesc vapoare-n port… Iar greul tot săracu-l poartă, Lacrimă din poartă-n poartă. Când ochiul va-nceta a plânge Şi pumnul mânios s-o strânge, Când zarea ruguri şi-o aprinde Şi pârjolul peste tot s-o-ntinde, Fugiţi,tirani!Simbol Dreptăţii Va sat STATUIA LIBERTĂŢII. Din zgura şi cenuşa voastră Renaste LIBERTATEA noastră!… Ca munţii sta-vom neclintiţi Şi mai tari ca stânca de uniţi Ca să ştiţi, că dacicul popor E neam din neam nemuritor. deci avem de ales : ori gaze de sist pe 100 de ani la americani ori ASOCIATIA TINUTUL SECUIESC …………..aceasta ASOCIATIE reprezinta o auto-privatizare din proprie initiativa de tip interlop: DE ASTAZI STRADA ASTA ESTE STRADA MEA SI DACA VREI SA TRECI PE AICI IMI CERI MIE VOIE SI DACA MA PRINZI IN TOANE BUNE ITI PERMIT SA-MI PLATESTI O TAXA LA CARE O SA MA GANDESC LA NOAPTE………… ASOCIATIA ASTA ESTE TOT UN ONG ? SAU E UN SRL ? Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Ţinutul Secuiesc” este condus de organul deliberativ „Consiliul Ţinutului Secuiesc” compus din toţi membri consiliilor judeţene din cele trei judeţe şi de organul executiv, preşedinţia „Ţinutului Secuiesc” compus dintr-un preşedinte şi trei vicepreşedinţi, câte unul din fiecare judeţ…….La articolele 6-7-8 si urmatoarele , ministerele centrale de la Bucuresti se subordoneaza FAPTIC consiliului “judetean” , ierarhia autoritatilor SE INVERSEAZA CU JOSUL IN SUS, adica asta inseamna “statutul special ” ART. 1: Ţinând cont de angajamentele asumate de reprezentanţii poporului român de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 că „ fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său”;………IN LIMBA SA NU INSEAMNA IN LEGEA SA !!!!!!!!!!! CE STATUT SPECIAL PE BANII BUGETULUI NATIONAL AL ROMANIEI CARE LE PLATESTE PENSIILE, ALOCATIILE SI SALARIILE CELOR 3 JUDETE ????? CE AU EI SPECIAL FATA DE ARMENI SAU ALTE MINORITATI DIN ROMANIA, AU 2 POOLI AU 3 TZATZE AU 25 DE DEGETE ……CE ANUME AU EI SPECIAL ???? Faptic, urmare a inversarii ierarhiei autoritatilor , indiferent ca pe cerul ASOCIATIEI zboara fluturii, pasarile, avioanele Romaniei sau daca pe teritoriul ASOCIATIEI trec retelele electrice sau de gaz Bucurestiul trebuie sa ceara voie ASOCIATIEI dupa care va negocia ( adica pe romaneste va plati o taxa de trecere) , asa se explica introducerea judetului Mures (cu populatie preponderent romaneasca) , este vorba de CONDUCTELE DE GAZ. Hellvig este numit dupa Coldea care a fost numit inaintea lui Maior, Coldea a numit sefi de directii, servicii si filiale inainte sa vina si Maior (nu zic ca si dupa aia…ca tot el facea propuneri), astfel ca Maior era practic un izolat si un dependent de Coldea. Chiar nu cred ca Maior (si nu e vorba de Maior in sine, e vorba de Popescu, Ionescu sau Xulescu, e vorba de directorul numit politic) poate exercita un control real asupra unei asemenea institutii. Am spus partea si mai proasta ? Ei bine, mai este una cel putin la fel de proasta: momentul extern si faptul ca oricand se poate spune ca esti impotriva serviciilor care lupa cu rusii, cu penalii si coruptii daca indraznesti sa scrii ceva despre Coldea, sau Maior, sau Gigel Temporarul aflat la conducere. Si abia la urma vine partea cu adevarat cu mizerabila. Pentru faptul ca serviciile lupta cu rusii, penalii si coruptii (astazi basisti cu precadere) este absolut normal ca vreun subordonat a lui Coldea sa “citeasca” ip-ul acestui mesaj si sa faca oarece sapaturi in privinta mea, fiindca ma opun unei societati democratice ca afara, economie de piata libera, stat de drept si toleranta zero pentru coruptie ? Daca cei care citesc acest mesaj considera ca raspunsul la intrebarea de mai sus este “da”, atunci inseamna ca merita un sef al SRI la 34 de ani iar eu sunt un comunist care nu vrea sa promoveze tineretul reformist al tarii care e pe placul aliatilor nostri din NATO. Poate ar trebui sa spunem si ca sub “umbrela” aliatilor nostri, NATO si chestii, se fac o gramada de matrapazlacuri interne care nu au nici o legatura cu NATO, cu armata, sau cu uniforma in sine. Va ma amintiti de Tigareta 2 ? Unii da, altii ba, in functie de varsta si de interesul aratat vremurilor in care traim.
    Insa am alta intrebare: de ce despre Tigareta 2 s-a aflat, dar despre Tigareta 1 nici astazi nu se stie, nu se scrie, iar Sarpele cu Ochelari traieste bine mersi ? De Coldea si de altii ca el, de aia. Asa ca ce sa mai vorbim despre amaratii aia de parlamentari din comisia de control, a SRI ? Dincolo de faptul ca nu au coloana vertebrala, nu au nici o putere reala. Asta-i adevarul. Comisia SRI? O gluma sinistra la care nici cei mai prostii nu mai se uita decat cu zambet acru. Dar cine sunt membrii comisiei: SAVU DANIEL – fost ofiter sri,fost ofiter acoperit al sri la FPS MUNTENIA,de unde a supravegheat „privatizarea strategica” a economiei romanesti. Sluga lui GHITA SEBASTIAN, de unde isi ia seva (banii). Are pretentia ca este mare sef la PSD si vise (naruite) ca mai ajunge seful sri…..GHITA SEBASTIAN AURELIAN – seful de facto al comisiei. Are afaceri prin care vinde produse si servicii IT, contractele fiind clasificate de maior si coldea, chiar daca au fost atribuite fara licitatii. In acelasi timp se ridica intrebari privind preturile produselor (PC-uri) pe care le-a furnizat sri –minim 2000 de euro, in conditiile in care ofiterii nu dezvolta programe de tip NASA, folosindu-le in looc de masini de tehno-redactare. A dezvoltat relatia ponta –maior in interes personal si se crede un James Bond al zilelor noastre, desi, in afara banilor pe care ii invarte nu ar trebui sa fie in preajma celor doi sefi (probabil in scurt timp si cel de-al doile va fi: FOST). O persoana ultraaroganta, care nu este iubita de nimeni decat pentru bani – aici seamana cu coldea, care la videoconferinte ii placea sa se auda cumn vorbeste (doar era cel mai bun, nu?) si nu suporta sa fie contrazis iindiferent ce prostii debiteaza.POP GEORGIAN – un catel care latra curajos, doar daca are sarcini. A fost adus de Ponta in comisie, uimind pe toti cu aceasta nominalizare. Nu are nimic de spus, de multe ori cand primeste memorii la comisie, uita sa le arate la colegi, pana nu dispune ghita ce sa faca cu ele. Nu are interpelari in parlament si este definit, probabil, cel mai bine de filmarea in care, la un bilant al sri, dupa 2012, este neglijat ostentativ de maior, care nici nu da mana cu el si nici nu il saluta de fata cu toata lumea (inclusiv presa), starnind ilaritate in mijlocul cadrelor sri si a celor care au vazut faza. Ceilalti membri…nu merita atentie fiind: CATELUSI, sau cum spune Udrea, au scheleti in dulapuri. Unii dintre ei au mai multi si de aceea fug de orice raspundere si de orice are tangenta cu serviciul. Li se simte teama numai din totala lipsa de imagine din spatiul public si din modul cum”apara” interesele tarii, atat in parlament cat si in comisie. Dovada ca SRI e grupare mafiota. Cele 800 de milioane de dolari ori fi al lui Basinescu, Coldea , Videanu sau Blaga.”Personalităţi din România se regăsesc într-un scandal financiar internaţional izbucnit în Elveţia. Banca HSBC este acuzată de fraudă fiscală şi spălare de bani, fiind suspectată că a permis clienţilor să evite autorităţile fiscale şi să fenteze statele în care erau plătitori de taxe cu sute de milioane de euro. Potrivit România TV, pe listele de clienţi ale HSBC din Elveţia se regăsesc 2 clienţi din România, care aveau deschise 549 de conturi. Unul dintre acestea depăşeşte 800 de milioane de dolari. HSBC este acuzată că a lucrat cu infractori internaţionali, între care şi traficanţi de arme, cu oameni de afaceri corupţi şi cu politicieni. Sumele vehiculate depăşesc 100 de miliarde de dolari. O echipă de jurnalişti din 45 de ţări a desfăşurat o anchetă care scoate la lumină conturile criminalilor, traficanţilor, evazioniştilor, politicienilor şi celebrităţilor. Printre personalităţile implicate se numără Regele Mohammed al VI-lea al Marocului, actorul John Malkovich, umoristul francez Gad Elmaleh, prinţul Bahrainului Salman bin Hamad bin Isa Al Khalifa, Rami Makhlouf, văr şi asociat al preşedintelui sirian Bashar al Assad, Vladimir Antonov, fost proprietar al unul club de fotbat din Anglia, Margulan Seisembayev, bancher din Kazahstan, Li Xiaolin, fiica fostului premier chinez Li Peng, faimos pentru rolul avut în masacrul din Piaţa Tiananmen, Joseph Fok, judecător la Înalta Curte de Justiţie dink Hong Kong, dar şi prinţul şi prinţesa Michael of Kent, veri cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De asemenea, printre clienţi se numără şi foşti sau actuali politicienidin MArea Britanie, Rusia, Ucraina, Georgia, Kenya, România, India, Liechtenstein, Mexic, Liban, Tunisia, Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Rwanda, Paraguay, Djibouti, Senegal, Filipine sau Algeria.” Seful SRI, gen. mafiot ia mita prin interpusi si palmeaza dosarele penale dupa bunul plac impreuna cu Kovesi.

  3. Tandemul penal Udrea-Basescu a fost deconspirat de declaratia Elenei Udrea care spunea astazi ca ” toata lumea stie ca se finanteaza cu bani negri campaniile electorale in Romania la toate partidele ”
    Practic Udrea recunoaste ca s-a finantat ilegal deci ca ea si Base sunt penali cu scuza falsa ca si altii au facut-o . Nastase a ajuns in puscarie pentru afise electorale si DNA+SRI au tacut complici in toti acesti ani

  4. Radu, limiteaza te rog numarul de caractere ce se pot adauga ca reply, deoarece iti polueaza unul ca “România o ţară fărăsămădezleg” forumul

    • Hai Elena, ca astept cu nerabdare sa ne spui noutati! Si ingroapa-i pe mafiotii aia de la DNA cu denunturi! Baga denunturi la COLDEA! Din start UE a fost o porcarie impreuna cu moneda sa unica.Sa unesti tari intregi cu istoie milenara cu economii diferite cu comportament diferit intr-o uniune e ca si cum ai face un covor din petece.O porcarie.UE o opera masonica.Tutea su Cioran .,UNDE APAR MASONII DISPARE CONCURENTA.O EUROPA cu reguli comune cu moneda comuna cum sa mai poata sa existe concurenta.UE e un fel de cei puternici fac legiile iar micutii le respecta.Viata e o jungla fiecare se lupta cu toate mijloacele sa o duca mai bine sau sa supravietuiasca.Asa si fiecare tara.Romania are un potential EXTRAORDINAR Avem bogatii ce multi nu le au.Avem tineri super-inteligenti.Santem inventivi.Oare mai mariilor din Europa cineva crede ca le-ar convenii ca Romania sa isi valorifice potentialul.Sa le facem concurenta sa someze ei si sa o ducem noi bine.Ce nu a reusit Hitler va reusi acum Merkel?Ce nu a reusit Napoleon va reusi Sarkozi?Bunica avea o vorba cu mult talc. NU TE BAGA CU .,CAPUL IN CURUL ALTUIA. Mă aşteptam, sau mă rog, mă aştept ca euro să se prăbuşească. Nuştiu dacă până la Crăciun sau după Crăciun, dar cu certitudine euro se va prăbuşi. U.E. şi mie mi s-a părut o mare gogoriţă din care România mult mai mult a avut de pierdut decât de câştigat. Au fost costuri enorme suportate de populaţie, ca să ce, până la urmă? Ne aflăm la nivel planetar într-o situaţie destul de dificilă şi mai devreme sau mai târziu, lucrurile vor scăpa urât de sub control. Din păcate, România are o situaţie aparte : nu cred că alte Guverne fură banul statului în halul în care o fac pedelacii, giraţi de Băsescu ptr. umflarea conturilor. Da, şi nu exagerez. Cred că în România sunt bani, bani mulţi cât să trăim cât de cât omeneşte, dar acest Guvern cinic mă duce cu gândul că execută ordine criminale din exterior – terminarea populaţiei şi vinderea bogăţiilor naturale. Suntem săraci într-o ţară bogată. România în această situaţie contează doar prin prisma numeroaselor bogăţii naturale şi profituri uriaşe ce pot fi trase de şmecheri pe nimic. Referitor la supravieţuire, e greu de anticipat ce se va întâmpla, ce turnură vor lua lucrurile, atât ptr. întreaga planetă cât şi ptr. România. Noi sa rezistam? Oare mai avem capacitatea de a fi uniti pentru a ne apara identitatea? Oare mai avem patriotism si curajul de a iesi pentru a ne da mana la greu? De ce oare se sta in casa in momentul cand tara e jefuita si pusa pe chituci de catre satrapii nemernici PD-L-isti ce n-au credinta decat pe cea a banului??? Raspunsul e simplu: NU ! Nu vom avea nicio sansa deoarece noi nu mai reprezentam o natie cu gandire si nazuinte comune, cu idealuri si scopuri comune.Noi suntem o adunatura ce doar individual vrem s-o ducem bine la caldurica la plapumioara fara a ne pasa de mase, de intreg, de o tara.Noi nu mai avem notiunea de tara.Oriunde am fost ne-am inselat, injunghiat si tradat.Nu avem nicio sansa deoarece nu ne iubim, nu stim sa fim o familie cu sentimente comune de ocrotire a comunitatii, fugind la orice plescait de degete. Nu avem nicio sansa oricati bani am avea la saltea, oricata valuta ar avea rezervele tarii, deoarece la nivelul crizei mondiale ce avem noi e o picatura de apa in desertul Sahara.Nu ne conduc nici macar specialisti in economie, tara fiind data de betivani si flamanzi pe mana unei hoarde de jefuitori si cotropitori. Sa crezi ca tonele de aur si rezervele valutare de 35 mld. din Banca Nationala ne salveaza e similar cu utopia ca de maine va fi vara continuu 100 de ani pe aceste meleaguri. Greseala e ca am acces voit la zona Euro, ca am votat stramb cu Basescu piratul chior si alcoolic afemeiat ce ne-a spart buzunarele personale pentru a-i ofeeri siguranta analfabetei progenituri mici de la Bruxelles si apartament de un milion de Euro celeilalte mai mari, wiskey cu tonele pentru el si bani cacalau amantei Udrea, ca nu ne dam seama cand suntem prostiti cu o coaja de paine si-o bere slaba si proasta, ca ne uram intre noi, ca valorile ne pleaca de foame din tara, ca pamanturile fertile sunt vandute zilnic strainatatii, ca din istorie n-am invatat nimic, etc. etc. etc. NU AVEM NICIO SANSA !!!!!!!!!!
      VOM FI PE LISTA FALIMENTELOR DIN EUROPA !!!!!! Unul din invitati la o emisiune, avea perfecta dreptate in ceea ce priveste bancile din Europa.Problema este aceea ca au ajuns stat in stat.Iar UE este o simpla minciuna facuta de cei bogati pentru cei timpiti.Plecati din vest si pina in est si veti descoperi o multime de diferente ,care, intr-o UNIUNE ,care foloseste aceiasi moneda, sint foarte mari. Faptul ca Romania are bogatii sau resurse poate sa fie adevarat, dar partea cea mai proasta este ca nu avem oameni politici capabili sa faca ceva si pentru tara nu numai pentru buzunarul propriu.Iar romani s-au timpit,sint intr-o continua asteptare(?).In emisiunea de duminica ( asta seara ) a-ti incercat sa obtineti un sfat de la invitati in privinta economiilor in moneda de refugiu pentru romanii amarati. Am vazut ca s-a oparit maestrul Ilie Serbanescu probabil ca toti il intreaba acelasi lucru cind il prind – probabil ii e teama de reprosuri in cazul in care greseste predictia . Daianu poate ne-ar fi dat indicii dar s-a conformat pozitiei categorice a lui Ilie Serbanescu . Il aveti pe Niels Schnecker la Antena 3 care va poate da o predictie ok pentru acest an si primavara viitoare . Poate ne dati si noua aici pe blog , celor ce va citim si urmarim la TV un pont ( sa ne punem economiile la adapost ). Cainii, ca si alte animale,sant crescute in folosul oamenilor si ele trebuiesc ucise daca aduc foloase omului ,sau daca deranjeaza -nu fara motiv, sau cu scop distractiv cum se vaneaza caprioarele,ursii,porci mistreti etc.Personal, sant o fire miloasa si nu-mi place sa ucid animale,dar nu inteleg de ce trebuie sa-mi fie mai multa mila de cainii, care deranjeaza oamenii muscandu-i ,decat de o caprioara,un iepure,fazan sau altele,care nu fac rau si sant ucise mai mult cu scop distractiv.Dimpotriva si cainii ar putea fi ucisi pentru blana lor, nu numai ca musca oamenii.Asiaticii cresc caini pentru consum,e traditia lor, si nu au remuscari.Se spune despre caini ca sant inteligenti si prietenosi(mai sant si alte animale),asa se spune si despre oameni,dar in multe cazuri nu se confirma.Cred ca sant interese materiale din partea unora in aceasta campanie de manipulare a maselor. fost suficienta ridicarea capacului latrinei portocalii de catre cei de la Antena 3, pentru ca diluviul de excremente marca Basescu si gasca sa se reverse puturos peste plaiul mioritic, otravind cu mirosul pestilential al afacerilor oneroase ale acolitilor traianului numiti in diferete functii de gheseft prin Guvernul Romaniei, atmosfera damboviteana si asa poluata la greu de basinismele cotroceniste concretizate in actiunile la comanda ale gestapovistilor acestui regim, eufemistic si pompos denumiti procurori DNA. Consumarea evenimentului respectiv in cadrul emisiunii lui Mihai Gadea a scos in relief nu numai hidosenia nesatuilor de la carma tarii, care fura intr-o veselie, fara nicio retinere, tot ce le pica in mana, de la gainile din batatura statului, reprezentate de spatii aflate in gestiunea RAPPS, pana la milioanele de euroi cu care femeia Udrea isi achita datoriile la banci, ramanandu-i si de rochii valorand per bucata mai mult decat o limuzina de lux, ci si gradul de nesimtire deja scarnatica de care dau dovada “Toti oamenii presedintelui” in momentul in care sunt prinsi cu polonicul in butoiul cu mierea avutiei nationale.
      Desi lansarea notiunii de “afin” pe piata nepotismului basinist din Romania post-decembrista ii apartine prea-dreptului si neprihanitului nostru Prim Ministru, si-l numesc aici pe Boc, cu ocazia investirii nepoticii sale intr-o functie de consilier guvernamental, splendoarea semantica a acestui cuvant a fost reliefata de femeia Andreescu care pur si simplu ne-a lasat, ca popor fara rude, pe acest pamant, vaduvindu-ne de soti, sotii, copiii (fie ei si proveniti dintr-o casnicie anterioara) etc. prin incadrarea lor la categoria “afin”, cu alte cuvinte “pot sa-i favorizez cum vreau eu din banul si bunul public, deoarece nu-mi sunt rude, imi sunt afini”. Si pentru ca aceasta bataie de joc cu adresa la inteligenta romanului sa fie totala, vine si afinu’ de barbat-su, fost ofiter de Securitate, beneficiar la greu de favorurile afinei, si-l ameninta pe MIhai Gadea direct pe postul de televiziune. Halal natiune, hali-v-as portofele ! Pai cum dracu sa nu rada strainii si cu curu’ de noi, la asemenea capodopere de obraznicie si tupeu pe paine?
      Basescu, intr-un moment de luciditate, chit ca lovit de mahmureala bahica, isi da totusi seama ca s-a mers prea departe, chiar si dupa standardele badaranismului si nesimtirii introduse de el in Romania, il cheama pe Boc si-i da ordin s-o dea pe borfeta afara de la Guvern, pe motive de moralitate. Pai, daca madama asta a fost imorala si deci sanctionabila din aceasta cauza, pe motiv ca a atribuit spre folosinta niste spatii apartinand RAPPS-uluii afinilor ei dragi, atunci actiunea prin care primarele general al capitalei, si-a atribuit ilegal, mai intai spre folosinta si apoi spre trecere in proprietate personala un ditai viloiu’, in buricul capitalei, pentru o suma modica, cat sa-si ia Udrea o rochie de colectie, ce incarcatura morala are cand ea pute a penal de la kilometri distanta? Pentru a se pune batista e tambal, pedeleu’ o scoate si pe femeia Udrea pe sticla sa ne abureasca cu dreptatea facuta prin concedierea femeii cu afinii, concomitent cu repararea obrazului pedeleu prin aceasta interventie ferma a Primului Ministru.
      Vax, albina si la cur ghiata! S-a intalnit hotu’ cu prostu’! Nu fratilor, sa ne spuna DNA-ul si ANI, cam ce a invartit femeia respectiva atata timp prin patrimoniul RAPPS, pe care acum, cand piata imobiliara este la pamant, Basescu si golanii lui il vor privatizat de urgenta, la preturi derizorii platite de clientela portocalie. Deoarece femeia cu afinii, ca si toti ceilalti mafioti ai basescului trebuie sa plateasca dupa cum le vine randul. Noi am mai discutat de cateva ori pe calea bitilor, eu facand comentarii pentru articolele tale din JN, iar tu raspunzandu-mi prompt si foarte politicos. Tocmai acest trecut civilizat si normal pe care l-am trait impreuna ma face sa am curajul de a te ruga frumos, locul unde-mi depun solicitarea nefiind cel mai potrivit, sa-i transmiti lui Badea ca este TERIBIL iar celui care i-a indrumat pasii catre ceea ce face el azi inca 1000 de ani de acum incolo. Imi cer scuze pentru indrazneala de a te ruga asa ceva dar cred ca trebuie ca omul sa afle ca este admirat si nu am gasit portita prin care sa-i transmit acest lucru. Salutari si lui Oreste pentru reclama in care Badea ciopleste. Si-nca ceva. Poate sigla emisiunii este de vina sau parinti care sunt admiratori, Badea ii are infocati admiratori si pe fiica-mea,6 ani si 1/2, si fiu-meu 5 ani, asa ca sa nu se mire daca intr-o zi il vor asalta pustii pt autografe prin IOR (sau il vor arata cu degetu’ daca nu au curajul sa se aproprie). Pai cum poti sa te increzi intr-o previziune de genul “daca nu-i alba e neagra”? Aruncatul lui 50% in fata reprezinta o strategie foarte prudenta: daca se intampla, poate zice nenea Attali ca a avut dreptate; daca nu se intampla, errare humanum est, caci sansele erau destul de mici Cati oare nu se bucurau in urma cu ceva ani cand dolarul nici nu mai stia unde se plaseaza fata de euro? Si, a cazut dolarul? Cati oare nu s-au bucurat aiurea de situatia Marii Britanii la vremuri de criza. Si, a cazut lira? S-au aliniat cele doua monezi la euro? Nicidecum…Hai sa lasam la o parte opiniile gen 50% si sa ne uitam mai degraba in alte parti. Despre Romania? Este mai in siguranta leul decat incearca sa dea impresia presedintele Basescu. Daca toate comentariile sale ar fi cat de cat bine fundamentate, orice interventie a BNR n-ar mai fi fost in stare sa salveze cursul. Euro nu se va prabusi,Romania cu o economie praf nu numai ca ,,va refuza sa intre in criza,, dar va fi tavalita de al doilea val de criza iar ca de obicei ponoasele vor fi pe capul amaratilor care biciuiti continu vor fugi flamanzi si ingroziti in alte tari,cati au mai ramas si nu au fugit pana acum. Ce val doi de criza ca in Romania sunt categorii sociale,pensionari,persoane cu handicap etc care deja se bat pe haleala scormonita in tomberoane. Multumim maret carmaci tovarase Basescu ca ne-ai condus spre mari realizari mancam din ghena de gunoi! Valul va veni cu siguranta . Toata lumea stie ca nu se pot plati dobanzile si datoriile in acest moment . S-a consumat anii anteriori (mai ales in SUA ) mult peste puterea de plata reala . Lacomia bancilor de a da credite am resimtit-o si noi romanii , mai ales ca nu eram protejati de abuzurile bancilor prin de contracte fair-play ce foloseau contracte abuzive . De la anul incepe meciul si Romanii vor pati ceea ce s-a hotarat in cercurile oculte de bancheri ce vor sa conduca lumea . Cred ca populatia din Grecia , Franta , Itala se va rascula in dorinta de a scapa din plasa bancherilor , si asta e singura sansa a romanilor – sa lupte altii in locul lor ca noua ne e lene sa iesim in strada . Ce tot vorbiti de criza financiara?! A cui criza? Germania e indatorata Frantei,Italiei , Spaniei etc; Franta e indatorata Germaniei, Spaniei, Italiei, s.am.d; Spania e indatorata Germaniei, Frantei etc. Si? Daca se compenseaza intre ele, gata datoriile! Sa nu-mi spuneti ca-s io cel mai tare economist din lume! Nu! Treaba asta-i facuta ca sa scuze faptul ca, vezi Doamne, nu sunt bani sa fie ajutate tarile cu datorii si, acestea sa mai dea si ce le-a mai ramas din suveranitate, doar, doar or scapa de criza…Sunt multe de spus.. Nu vi se pare ciudat ca se bate saua pe tarile insorite?! Cu noi, astia cu clima “temperata”, au cam terminat oricum…. Si de asemenea sa nu-mi spuneti ca raman problemele datoriilor extraguvernamentale! Eu mi-as dori sa se intample. Si totodata daca s-ar putea rula filmul la loc, sa dispara si globalizarea si toate mecanismele ce au generat-o. Sa revenim la OM. Pe care sa-l educam si sa-l lasam sa traiasca,intr-o societate care daca ar fi educata, s-ar epura singura, cautandu-si rostul si prin educatia primita, un sens pozitiv. Pana mor o sa sustin miza cea mai mare pentru populatia unei tari si extrapoland,a planetei, este educatia. Dupa parerea mea, numai prin educatie s-ar putea ajunge la echilibru. Si daca lumea nu ar fi luat-o in direactia aceasta criminala trasata de niste paranoici si sociopati (oricum ceva din domeniul patologic) avizi de putere( care sa leaduca,ce?), in cateva generatii s-ar fi putut ajunge la o civilizatie echilibrata. Da, Romania o sa supravietuiasca si acestui experiment. In final vom fi desigur mai putini,mai saraci, mai tristi, mai rai, dar mai adaptati. Dar oricum, avem de ales? Ne-a intrebat cineva daca vrem in Europa? Ne-ar fi intrebat daca vrem euro? Sau macar daca ne este mai bine in Europa, ne intreaba cineva? Important este ca UNORA le este bine. Cati sunt ei? Mi-as dori sa nu reusiti. Dupa mizeria din parlament ce mai conteaza. Romania e plina de securisti si tradatori de cea mai joasa speta. Petru ce e nevoie de supravieturie atunci cind viata iti arata ca totdeauna esti un invins de structurile imputite ale statului puturos roman. Am trait in frica pina in 1989. Intr-o mizerie de nedescris in care securitatea plesnea familia peste fata daca un relative pleca peste granita sau se impotrivea sistemului puturos al securitati. Va intreb acum cum ajuns cind un prostanac tradeaza o speranta in mai bine. Cind aceias securitate face jocurile? Cind nu mai exista nici o speranta. TRAIASCA TRADATORII DIN ROMANIA. Ma uit la dezvaluirile de pe Antena 3 referitoare la dimensiunile furtului practicat de “toti oamenii presedintelui” in frunte cu piranda sub acoperire blonda, duduia Udrea, si ma trec fiorii. Si asta din doua motive. Primul ar fi ca, desi banuiam ca astia fura ca in draci, totusi dimensiunile si maniera de furt pe fata prezentate de reportajele Antenei 3 te fac sa crezi ca nu te afli intr-un stat european, ci undeva intr-o tara bananiera, unde sefu’ de trib are dreptul si obligatia de a dezvirgina produsele feminine ale statului cat si pe acela de a dispune de bunurile si avutia supusilor sai dupa cum vrea carliontu’ lui marca “afro”. Ei bine, desi la noi chiombu a renuntat la carliontul sub forma de suvita de ceva timp, comportamentul sau este acelasi cu al numitului sef de trib, mai putin virginile. La noi, chiombalau’ le ia dupa ce au fost lucrate cocoseste prin parcari si prin tiruri. Al doilea motiv pentru care mi se face pielea gainii si imi da senzatia unui film horror este mai mult o nedumerire. Cum dracu se face ca guvernul condus de Jeffrey Franks puternic abuzat sexual de grija pe care o are ca nu cumva pensionarii si salariatii bugetari din Romania sa beneficieze de drepturile lor legale, si care pe acest considerent i-au dat mana libera chiombalaului sa macelareasca pur si simplu veniturile romanilor, aducandu-i in pragul disperarii si la o despartitura de un branci de ocuparea de urgenta a locului de veci, ei bine, cum dracu acesti finantisti scortosi si plini de un aer de suficienta balegoasa nu au timp sa butoneze televizorul cand sunt in Romania, pentru a vedea jaful la drumul mare practicat de amanta chiombului pe ale carei maini au incaput atat banii din bugetul tarii, cat si cei din imprumuturile contractate de Romania atat la FMI cat si la alte institutii bancare. Oare, vazand ca un cos de gunoi cu care este dotat un parc satesc (!) a costat in jur de 3 milioane de lei, sau o banca aflata in dotarea aceluiasi parc a fost adjudecata pentru suma “modica” de doar 10 milioane de lei, FMI-ul sa nu aiba nicio grija in privinta directiei in care se duce imprumutul pe care ni l-a dat in speranta redresarii economice? Sau FMI-ul fura cot la cot cu duduia Udrea si gasca de termite basiste, motiv pentru care grija sa principala este indreptata doar catre nivelul pensiilor si salariilor romanilor? Ipac, am vazut ca Opozitia are acces la usa FMI-ului, oare liderii acesteia de ce nu aduc la cunostinta onor reprezentantilor FMI modalitatea in care salteaua prezidentiala fura cu nesmitire banu’ contribuabilului roman si-l risipeste pe cai verzi pe pereti, “investindu-l” in dotarea eschimosilor cu frigidere si aparate de aer conditionat ?
      Am inteles ca noi, ca puleti cu drept de vot, nu avem si dreptul de a fi consultati daramite de a ni se spune ce s-a facut si se face cu banii luati imprumut de Basescu cu de la sine putere de la FMI, dar pe FMI nu-l intereseaza acest lucru, atunci cand pompeaza transe din acest imprumut impovarator care va fi lasat mostenire de regimul basescu generatiilor viitoare, in posteriorul “blondei” de la turism si dezvoltare?
      Zau asa, domnilor Ponta si Antonescu, atunci cand va mai intalniti cu Jeffrey si cu gasca sa, dati-le va rog eu frumos si adresa la care sa poata vedea reportajele referitoare la “aici sunt banii Dvs.”, poate vazand piscinile fara apa si personal de intretinere, telegondolele atarnate in aer, ramase in pana de noi ce sunt, deasupra unor “piste” de schi dezolante in goliciunea lor in plin sezon hibernal, terenurile satesti de fotbal unde se intalnesc sa se zbenguie rezervele titularilor satului plecati la cules de capsuni in Andaluzia, rezerve aflate la varsta senectutii, ca doar atat a mai ramas in satele patriei capitalist-basiste, sau parcurile din centrul comunelor mioritice, in care gastele si mioarele localnicilor pasc din gazonul englezesc cumparat cu bani grei de primarele portocaliu al locului, isi vor da seama ca nu cheltuielile cu salariile si pensiile romanilor secatuiesc aceasta tara si o duc in pragul falimentuluii, ci jaful fara precedent practicat de termitele portocaliii, bine adapostite sub pulpana hlamidei imparatesti si magaiate pe cap de tatuca din deal de la Cotroceni. Macar atat puteti face pentru romani! Intrebarea pusa este :“ Cu rezerva BNR de 32 miliarde Euro, 107 tone de aur si depozite ale populatiei de 20 miliarde Euro, incercam supravietuirea. Oare vom reusi? “
      Raspunsul este NU cu actuala guvernare si cu actualul presedinte si NU daca urmam sfaturile dezinteresate ale FMI, BM si a altor reprezentanti ai marii finante.
      Ce ar trebui sa faca Romania ? Sa foloseasca resursele ce care le are : resurse minerale neregenerabile car sa fie exploatate direct de stat, resurse umane, educatia, cercetarea, agricultura, IT-ul. Si PRODUCTIA ( reindustrializare ). Solutia este strangerea relatiilor cu China, o mare putere financiara, si adoptarea modelului chinez de dezvoltare economica, inlocuind pedeapasa chineza cu moartea pentru coruptie, cu inchisoarea pe viata si confiscarea totala a averii. Avem nevoie de un stat puternic, puternic implicat in economie. Daca era ceva serios pentru ei, n-ar fi anuntat din ora in ora, ca : atentie, se prebuseste euro! Un psiholog ar putea explica mai bine de ce se creeaza panica. Ce au in plan? Un profan ca mine, se intreaba unde-s banii? Ei ar trebui sa se regaseasca in circuit, ex: plata salarii, plata utilitati, bunuri, depozite, credite, ajung mai devreme sau mai tarziu in banca. Dar banca se plange ca n-are bani si o “sprijin”, tot eu, printr-o forma sau alta, prin stat.Atunci, unde au disparut banii? Dezastrul financiar, in concluzie CRIZA, a porniy din SUA. Aceasta tara are un guvern a carei datorii este cam la fel ca a Greciei, totusi “vinovata” de incetinirea revenirii economiei globale este Euro si UE. Vorbim de caderea EURO, dar nimic despre DOLAR, care, iertati-ma, dar nu mai are nici o acoperire economica. De fapt cine vrea cu orice pret ptabusirea euroului? De ce dolarul american nu are probleme, cand SUA este in groapa din toate punctele de vedere! Se zvoneste despre existenta unui Raport al Institutului Sincai in care se explica de ce va pierde anul viitor alegerile. O parere pe care eu o am mai demult si, cu tota tavaleala trasa de ziaristi de la Antene, eu tot sutin ca povestea cu Geoana este un dezastru pentru USL si va influenta in rau asupra alegerilor de anul viitor – USL nu va lua decat aproximativ 40% – inca o victorie a la Pirus, marca Ponta si Antonescu! Ce stii de acest raport si cum il comentez (institutul este al PSD). Am trecut pe Barbu Vacarescu de 8 ori de duminica si pana azi … Trebuie sa-mi schimb filtrele la masina. Cred ca numai in romania si uganda mai exista sa de decoperteze un BULEEEVAAAARD si sa se permita traficul peste el 1 an ca si cum “asa era, nu a fost asfaltat niciodata”. Personal, traiesc a mia mizerie pe baza de spagi grele si bataie de joc. Acum 2 luni s-au inlocuit tevile de gaze pe strada mea – latime 6m + trotuare. Timp de o luna intreaga, strada a fost santier total (trotuare sapate, carosabil sapat, cartite, lucratori de la gaze, curent cszut in FIECARE zi pentru ca erau mai multi dorei in echipa). Distractie mare. Termina cei de la gaze si se asfalteaza intreaga strada in 2 zile. Peste ce era deja, nicio decopertare/sapatura/nimic. Trei zile a stat strada asfaltata. Dupa trei zile, au venit si au taiat cu circularul la 20cm de borduri si au scos bordurile. Au montat borduri de ciment (termen de integritate – 3 zile, la o saptamana erau o gramada din ele). Dupa ce pun bordurile, asfalteaza fasia de 20cm din carosabil si trotuarele. O luna au stat asa. De doua zile se taie si se sapa trotuarele (pe ambele parti) si carosabilul pentru ca au primit certificat de urbanism de la Capitala sa efectueze lucrare de modernizare (Luxten si Enel). Maine fac poze si vi le trimit pe email sa vedeti cu ochii dvs. Tot pe mail o sa va mai aduc la cunostinta o intentie de achizitie publica. Nu va lsati-ti luptati ca toti sa fie achetati, judecati , tot ce nu pot justifica sa li se confiste. Toata mafia lui Basescu sa dispara si toti care l-au corcolit zeci de ani sa fie judecati si pedepsiti foarte aspru. Incepind cu Koveci si restul Intitutiilor care au fost puse si platite cu multi bani sa respecte si sa apere legile tarii, insa ei au deraiat de la datoria lor care au avut-o pentru tara si romanii care ii platesc si ei traiesc in huzur si fericire si au sacrificat tara si pe toti romanii sa-l protejeze pe basescu, udrea si toata mafia lor. Acum Blaga cu PDL-ul lor vor iara sa puna mina pe putere sa-si poata salva averile si libertataea.
      NU VA LASA-TI, LUPTATI SI DUMNEZEU VA FI ALATURI DE DVS., in fruntea tarii trebuie sa ajunga numai politicieni care nu sint murdariti si care vor avea curaj, puterea si dragostea de a face curatenie ca sa poata readuce tara la loc de cinste si corectitudine si poporul roman care a fost tinut in saracie si umilinta de javra basista si mafia PDL-ita sa poata sa-si vindece ranile si sa aiba liniste si pace si dreptatea sa fie de partea celor drepti. “Sunt convins ca in Romania nu va fi posibila exploatarea gazelor de sist pina cand societatea romaneasca nu va fi convinsa de autoritati cu argumente solide ca mediul inconjurator nu este afectat.” Care societate romaneasca? Aia in care 48% din locuitori cred ca Soarele se invarte in jurul Pamantului? Unii s-au luptat cu basescu si au ajuns in puscarie, isi pierd casele, firmele si avutul iar altii adica Dragnea si Ponta nu risca nimic. Declaratia lui Dragnea in legatura cu non-suspendarea e de o nesimtire fara margini. Putea sa mimeze macar o analiza dar el numai ca nu-i face prosti pe cei care vorbesc de suspendare. La randul lui, Ponta ca de obicei nu risca nimic. Da gazele de sist de pe mosia sa Romania, colaboreaza cu basescu adica face orice ca sa-si vada scopul implinit. Urcati pe valul anti-basescu acesti indivizi si-au vazut sacii in caruta si nesimtirea lor creste. Nu-l vreau nici pe tradatorul ala de Ciolannis mincinos fara scrupule. O sa-l votez pe Ghise dar sincer uneori ma gandesc ca tare as vrea sa-l vad pe Ponta cerand umil investirea de la madam Udrea. Asa ca sa fie circ si bataie de joc pana la capat daca tot nu e dreptate. toti vrem gaze de sist,chiar cu riscul ecologc aferent,insa vrem ca exloatarea lor sa se faca in folosul si beneficiul Romaniei,si nu ca plata pt. protectia si bunavointa de fatada a ‘partenerilor”(a se citi stapanilor),asa cum vrea aceta tumoare canceroasa koabitatoare..la fel ca Tonta,desi ati facut un lobby desantat acestui nou jaf in resursele tarii ,n-ati fost niciodata sa indicati in ce mod aceste exploatari vor aduce vreun beneficiu romanilor.singura placa care o repeta Tonta si o parte a A3 fiind cica “beneficii economice”‘si “independenta energetica”,desi se stie ca vom incasa o mizerie de redeventa ,si nici macar nu avem prioritate la preluarea propiilor gaze.sa nu uite Tonta ca oprirea ticalosiilor de la Rosia Montana si gazele de sist,alaturi de “Dreptate pana la Capat”au fost motto-urile care l-au protapit in fruntea Guvernului,si nu koabitarea si crearea de locuri de munca bine platite in randul politrucilor de la DNA si ai nasului sau din suflet!! Si ce facem dupa ce terminam gazele de sist? Pana si psihopatul de Ceausescu avea o politica corecta de pastrarea a rezervelor de gaze. Erau zacaminte forate si puse la conservare. O politica inteleapta este sa folosim cat mai mult gazelle rusesti si sa le pastram pe ale noastre altfel peste 10 ani nu mai avem nici o carte in mana sa negociem. Sa vedeti atunci “independent”. De impactul asupra mediului, localnicilor, panzei freatice, apelor termale de la Baile Felix etc etc ce sa mai vorbim…dezastru ecologic. Toate substantele care se baga in apa utizata la forare sunt secrete cica secret de firma. Toate firmele din industria extractive stiu ce sa foloseste , specialistii se muta de la o firma la alta si se stiu formulele chimice. Praf in ochii prostilor asat cu secretul ca sa nu stim cat de otravitoare sunt. Acum e clar de ce a iesit Antonescu din combinatia cu mincinosii astia din PSD…..ca doar nu ne inchipuiam ca a innebunit brusc sa dea cu piciorul minunatului psd care il mitralia prin ghita de un an de zile. .incet, incet se conving toti.
      Pe dragnea l-a deranjat numai intrebarea cu suspendarea, cica el alta treaba n-are… frumos.poate o sa aiba cand o ajunge si el coleg cu fenechiu…le vine la toti randul. Dupa ce si-au facut veacul pe la a3 psdisii se cred minunatii pamantului. De-aia nu e bine sa pui toti banii pe un singur cal, daca a3 il tinea si pe Antonescu in carti poate nu mai aveau psdistii atata tupeu…. “Sunt convins ca in Romania nu va fi posibila exploatarea gazelor de sist pina cand societatea romaneasca nu va fi convinsa de autoritati cu argumente solide ca mediul inconjurator nu este afectat.” Cum zice englezul, domn Tudor, food for thought: dacă Chevron vrea să extragă gazele de şist, mai întâi să discute, INDIVIDUAL-INDIVIDUAL, cu familiile acelor zone care VOR FI şi care POT FI AFECTAŢI, despre plăţi de pagubă şi preţuri. Individual, cu fiecare familie, FĂRĂ reprezentanţii primăriilor/primăriei sau ai guvernului să fie prezenţi sau ca intermediari. Până la urmă, extragerile se vor întâmpla pe pământurile lor iar daunele se vor întâmpla tot pe al lor şi, chiar dacă nu se vor întâmpla extragerile, pe al celor din jurul lor. Reprezentanţii Chevronului să discute un preţ, cu fiecare familie, stabilit & plătit pe loc, şi despre o [posibilă] plată ca daună în caz că pământul le va fi afectat ÎN TIMPUL extragerii. NU ZIC ‘DUPĂ EXTRAGERE’ că cine ştie ce alte complicaţii se vor întâmpla. Fie, dumneavoastră să vă mai documentaţi. Şi, dintr-o dată, problema cu poluarea va fi stabilită iar ţăranii îşi pot construi/cumpăra alte case, sau apartamente noi, în care să trăiască “în caz că…”. Tehnologia de exploatare a zăcămintelor gazifere este una din cele mai dinamice. Nici nu se poate imagina, văd, si e păcat ca nu se face, având în vedere tradiția noastră în domeniu, cât de mult se progresează în domeniul ăsta. Chiar se fac progrese, iar sperietoarele de genul “ia uite ce zice în gaslandu’ ala” sunt demontate de realitate și dovezi tehnice, fiindcă sunt ceea ce un om de știință ar numi “bad science”. Sunt gata de orice schimb de idei pe tema asta, de ce nu, chiar și pe acest admirabil blog, cu condiția renunțării la tribulatii de tip ecologist. De aspectul oportunitatii in sine a exploatarii sau de un eventual nivel al redevențelor nu discut, nu e de competența mea, deși am senzația ca adevăratul cui al lui Pepelea ăsta e și se folosește retorica ecologista, cu sperietorile de rigoare… Ca lucrător în domeniul acesta absolut minunat de aproape 30 de ani, pot spune că sunt mândru de ceea de am învățat când mă pregăteam in facultate, de ceea ce am obtinut apoi ca skills in calitate de stagiar si dupa, fiindcă am știut sa aplic fără probleme și fără niciun complex de inferioritate in raport cu colegi de pe multe meridiane ale globului. Să nu se creadă ca și alte tari UE stau pe loc. Chiar dacă, momentan, sunt intr-un stand by pe tema gazelor de sist, Franța, Germania își știu interesul. E secretul lui Polichinelle ca Total sau Wintershall fac deja astfel de explorari/exploatări. Chestiile à la gasland țin pentru cei care nu sunt din domeniu sau dețin o pregătire de baza insuficienta, iar telespectatorii Antenei 3 nu sunt printre aceștia (ai Realitatii tv, de exemplu, sunt :)) referitor la gazele de sist toti asa zisii specialisti debiteaza numai prostii preluate cu sarg de pe situri bine sponsorizate pentru a induce o idde anume. ce nu inteleg cei care debiteaza prostiile anti e simplu fapt ca deocamdata se face o explorare pentru a determina daca avem sau nu cantitatile alea de gaze de sist plimbate prin media. sa nu patim ca in polonia unde dupa efectuarea explorarrii s-au dezumflat toti papagalii anti. referitor la exploatare, daca va fi cazul, ar fi bine ca inainte sa ne intrebam ce vrem: sa platim sa ne uscam gaze catre frusi sau sa efectuam o exploatare in conditii optime la un pret de cost cat mai redus pentru populatie? ar fi bine ca inainte sa scrie prostii pe bloguri sau in mass media, sa prezinte gigi contra si la cam cat se ridica acum rezerva certa de gaze naturale exploatabile atat din tara cat si din platforma continentala si apoi sa-si foloseasca creierasul in debitarea a tot felul de tampenii contra. unii cred ca daca ei au salarii de mii de euro pot sa impuna celor multi cu salarii mici ideile lor anti! Contractul fiind explorare-exploatare nu putem “doar sa vedem” adica odata gasite nu mai avfem de ales asa ca bati campii . Lobbystii incearca sa adoarma lumea cu prostii – ilie serbanescu ne-a repetat la Antena3 ca nu exista explorare ci explorare-exploatare adica -GATA S-A DAT ! Ponta si PSDS au semnat contracte batute-n cuie unde romanii sunt otraviti ststul roman fiind prea corupt . Apropo- a mai dat Sova cum a promis contractul Bechtel ?Serbanescu bate campii dar a ajuns specialist in toate. Adica tu te uiti in gura aluia si crezi ca toate sondele sapate se pun si in productie? GRESIT TATAIE. Total gresit dar daca ti-a spus tie marele Serbanescu asta asa este. Nu tataie. Nu toate sondele sapate se pun si in productie iar in momentul in care se da un perimetru unei companii se semenaza contrct de explorare-exploatare. Asta stie Serbanescu dar asta nu inseamna ca in urma explorarii se trece automat si la explorare. Marile companii isi permit sa si piarda adica sa sape sonde de explorare chiar daca nu dau rezultate si nu este rentabila trecerea la faza de explorare. Caci daca din 3-4 perimeter explorate unul da rezultate si-au scos banii. Asa ca stati linistiti. Are dreptate cel caruia I-ai raspuns tu ca musca-n lapte cu citate din Serbanescu. Si inca ceva despree explorarea gazelor de sist. Faza de explorare nu presuune doar descoperirea gazelor de sist si calculul de reserve. Presupune si sa se vada daca pot fi exploatate cu metodele actuale fara a pune problem de mediu si a fi si rentabile. Din cauza astaa nu s-a trecut nici in Polonia si nu se va trece nici la noi la exploatare. Ele sunt acolo dar proprietatile rocii nu permit fracturarea si explorarea cu metodele actuale. Asta nu pricep cei ce tot isi dau cu presupusul sia sta va spun de peste un an. Sa stati linistiti ca nu se va exploata nimic la noi. Iar saoarea unei sonde pentru gae de sist nu difera cu absolut nimic de tehnologia de sapare a unei sonde pentru zacaminte conventionale. Cercetarea difera nu saparea. fiecare cu ideile lui. oricum antena 3 poate fi un studiu de caz pentru mass media: tot felul de blogaristi si mass media basisto – liberala acuza postul tv ca e pro – ponta, in schimb realitatea zilnica a fiecarei emisiune ne arata incrancenarea moderatorilor si a majoritatii invitatilor de al ataca in permanenta pe ponta si psd-ul! ciudat nu? sa le luam pe rand” dana grecu, oana stanciulescu, cristina topescu, adrian ursu, mircea badea, alina petrescu etc etc toti nu au in cap si vorbire decat acest lucru. sa vedem o emisiune laudativa la adresa lui ponta si a psd. demonstrati care ar fi aceea! nici una!!! si atunci de unde stampila asta pusa antenei 3? ca il critica e foarte bine asta e rolul unor jurnalisti decanti dar sa nu reusesti sa gasesti ca ponta a facut ceva bine de cand a premier asta e cel putin ciudat chiar daca tu ca realizator – moderator de emisiune te declari simpatizant liberal!!!??? un pic de deontologie profesionala nu ar strica ! Da-mi voie sa-ti explic. Intr-un bloc pot exista fel de fel de radiatoare de puteri diferite, apartamente care cedeaza caldura in mediul exterior in mod diferit si, de asemeni, proprietari care isi dozeaza in mod diferentiat de altii consumul/debitul de caldura cu ajutorul organelor de inchidere/deschidere montate pe calorifere.
      Uneori, fac asta pentru a realiza economie de energie termica. Singurul procedeu obiectiv pentru ca lista centralizata de plata sa fie corect intocmita, adica, corect proportionata intre locatari,este amplasarea de repartitoare pe radiatoare.
      Este si o solutie democratica (nu numai tehnica), deoarece democratia implica si obligatii individuale si de grup, intr-o comunitate in care indivizii interactioneaza. Chiar si in comuna primitiva, exista o astfel de democratie, cu repartizare stricta de responsabilitati si obligatii, dupa puteri si competenta: unii erau vanatori, altii agricultori, altele, cresteau copiii si, in fine, cativa, desenau cai verzi pe pereti (in sensul bun al cuvantului) (Z) De fapt, atunci a exista adevarata democratie, in care, fiecare isi stie bine locul in sociatate, pentru ca intregul sa functioneze.
      Noi, de atata ,,educatie” si tele-tentatii, nu ne mai vedem lungul nasului si vrem sa facem fiecare doar ce ne taie capul, chiar cu riscul de a face rau aproapelui.
      Cam asta este definitia liberalismului. Da-mi voie sa-ti explic. Una este sa ai liberul arbitru, adica sa fii LIBER asa cum se tot spune si alta este sa fii OBLIGAT de Stat sa faci ceva in casa ta. Daca tu accepti ca Statul sa faca ce are el chef cu proprietatea ta, este problema ta. Pe de alta parte, calorimetrul umfla factura cu pana 50%. Astia vor sa stam si in frig si sa si platim un salariu intreg CET-urilor, pentru ca nu mai au ciocoii bani sa se duca in Dubai. Daca tu iti permiti sa le dai bani sa se duca in Dubai, fa-o tu, dar nu ma obliga pe mine s-o fac daca nu vreau, decat daca nu cumva libertatea din Romania a disparut. Data viitoare o sa te puna sa faci cine stie ce in casa ta, de parca a fi a lu ma-sa. O persoana singura cu venit de 1000 ron care sta la bloc (termoficare)primeste un ajutor de la primarie pentru caldura
      O persoana singura cu venit de 1000 ron care sta la casa nu primeste ajutor de la primarie pentru ca foloseste gaze la incalzire. La 3 camere la bloc intretinera(caldura, apa calda+recesi restul cheltuielior de adm) in luna de iarna este de 3-4 milioane. La o casa cu trei camere in luna de iarna numai gazele costa 7-8 milioane la care se adauga si alte utilitati La blocuri primaria subventioneaza gigacaloria Pentru obtinerea gigacaloriei se folosec 85% gaze naturale . Oare de ce discriminarea aceasta fata de romanii care nu stau la bloc? se dau ajutoare si in lemne la cei de la case, nu cunosc in detaliu daca in toata tara, dar stiu ca in unele orase se depun cereri ajutor in functie de venituri; la bloc mai e si problema repartitoarelor, unii oprind caldura pt economii…nu mai zic de apa calda pe care o lasi sa curga juma de ora pana se incalzeste pt ca unii nu se spala decat dupa ce te aud pe tine ca ai folosit-o….si cate si mai cate sunt la bloc….. Aici recompensă pentru politica făcută de psd-ponta, aici încredere în guvernanţi, aici unde s-a minţit în stil barbar-că psd-ul care era în opoziţie a început cu interzicerea totală a gazelor de şist, apoi urmaşii lor continuă, aici unde s-a introdus totul în forţă, era normal să găsească ceva mai bun de făcut fiecare membru(poate mai fac ceva concesionări pentru gaza de buzamăşist) apa din judeţul vaslui este oribilă, te mănîncă pielea, rîmîn pete albe pe piele după duş, gustul e oribil, am avut turişti în vizită şi mi-au reproşat: apa nu e potabilă, nu e bună nici pentru baie sau spălat rufe şi pe niciunul din scăunari nu-i interesează de sănătatea omului. Dacă România era inclusă în turismul internaţional cu sediul în Londra- Marea Britanie, amenzile curgeau non-stop sau aveam interzis intrarea turiştilor pe teritoriul româniei!!! este realitate. Nu comentez dacă e bine sau nu cu gazele, dar mai spun, că mulţi din guvern(care nu au nicio vînă de sînge în jud. vaslui) deţin terenuri proprietate pe viitoarele locaţii pt. gaze de şist …culmea, nu!!! ca de fiecare dată, se găseşte cîte unul care să conjuge cîte un verb cum îi convine. Nu e vorba de susţinerea sau nu din partea mea a politicienilor sau a politicii, nu înţelegi că personal, îi critic pe toţi politicienii, fie şi numiţii în funcţii, totodată, scriu şi cîte ceva despre implicările lor în afaceri departe de locul naşterii, a domiciliului lor(îmbogăţiri prin afaceri ascunse pînă la desconspirarea de către jurnalişti sau cei care trebuie să-şi facă meseria pentru care sunt plătiţi). Nu mă interesează politicienii, politica, vreau dreptate, să se schimbe ceva în bine! Nu cum prezintă toţi, binele acoperit de un cearceaf colorat, dar nu vor să vadă nimic din realităţile de prin provincie!!! îi interesează strict persoana lor, strict scaunul şi funcţia lior, buzunarul să fie un sac plin mereu…bonusuri non-stop pe baza minciunilor!!! Inca n-a ajuns presedinte si deja ne hotareste soarta. Poate, din cei 18-19 milioane cati am ramas in tara asta, nu toti sunt de acord cu acest mod de a ne asigura independenta energetica. Pana una alta avem surplus de curent electric, ca doar nu mai avem capacitati economice mari consumatoare de energie electrica, iar dl. Ponta ar face bine sa renegocieze, cu marile corporatii de exploatarea gazelor si a petrolului, valoarea redeventei sau de ce nu sa le nationalizeze. Exploatarea gazelor de sist, ar ameninta grav statutul unor statiuni balneo si climaterice de pe tot cuprinsul tarii, ca sa amintesc doar Costinestiul cu toata zona adiacenta si Baile Felix, care ar putea fi afectata iremediabil. Nici acum lucrurile nu stau pe roze la Felix, din cauza exploatarii fara noima a apelor termale de catre diversi neaveniti. Din documentarile intreprinse, se pare ca acest mod de obtinere a gazelor din sisturi, inca n-a ajuns la acel grad de siguranta si dezvoltare in asa fel incat mediul si populatia sa nu fie afectate intr-un fel sau altul. – De ce vor romanii sa fie cobai daca altte tari mult mai avansate stiintific precum germania si franta au dubii asupra acestei tehnologioi americane ? lasati pe altii : polonezi , germani , francezi sa exploateze si apoi dupa ce vom termina gazele din Marea Neagra tragem concluzii asupra tehnologiei . – Gazele nu vor apartine Romaniei ci Chevron dar otrava ne va ramane noua sute de ani daca vom mai supravietui . – ponta vrea sa exporte deja gazele noastre pe Ungheni in Republiva Moldova asa ca rusofonii se vor incalzi cu gaz romanesc nu rusesc . Profita Chevron de conducta platita de romani + ceva bani de la UE sa exporte gazele . ” Premierul Victor Ponta, care s-a opus vehement contrasemnării decretului prezidențial de decorare a fostei conduceri a Institutului Cultural Român, n-a ezitat să-și pună semnătura pe decretul ce avea să-i ofere Laurei Codruța Kovesi “Steaua României”. ” Si cica Ponta nu e basist. Ba e premierul lui Basescu, la fel ca si Boc, la fel cum ar fi fost si Johannis si altii din Parlament. 500 de basisti, minus vreo cativa, conduc Romania, iar 90% din electoratul roman este basist, asta vazandu-se din sondajul recent. Ca l-a refuzat pe Patapievici… ete floesc, ce chestie ! Deci ce pretentii sa mai avem ? Sa scoti gaze de sist in roamnia si sa fie profitabil si pe termen lung pentru populatie e doar o bazaconie de prostiti prosti.Numai cand te gandesti ca trebuie sa faci cateva sute sau paote mii de sonde pe un teritoriu unde in ori ce directie la o distanta de maxim 10 km dai de o localitate un oras .In america in rusia in australia poti sa scoti gaze de sist ca acolo mergi sute de km prin pustiu ,dar sa fi la baile felix sau in sudul litoralului sa bagi sute de sonde mi se pare o nebunie curata sau un aranjament murdar cu chevron, exon ,gazprom si alte compani care vor sa scoata gaze orice consecinte pentru populatie.Marota asta sa nu luam gaze de la rusi e pentru imbecili cand romania importa maxim 15 % din gazul consumat de la rusi.Daca a anvelopa termic in 5 ani blocurile si moderniza sistemul centralizat de incalzire cu gaze fac pariu ca am avea si gaz de dat la alti si am reduce de tot importul de gaze rusesti.Dar e mai usor sa nu faci nimic sa faci eficienta energetica si e mai simplu sa cumperi gaze rusesti si sa faci risipa de energie. Daca punem la socoteala ca verisorul lui ponta a stat sub pulpana lui keovesy ca purtator de vorbe a lui codruta cred ca deja e ceva mai mult ca o afinitate ca intre procurori .Iar cum nu a vrut sa contrasemneze lui patapievici si a facut mare bravada din asta asa putea si la codruta sa nu contrasemneze.Sau decat patapievici era omul lui basescu in anul 2012?Tare ponta asta din 2012 el deja o reevaluase deja pe codruta si ne miram ca in 2013 ponta nu sa opus numiri codrutei sefa la dna ,ba mai mult a spus raspicat ca ele isi asuma numirea lui keovesy la sefia dna.Dar totul e istorie acum nu se mai pun faptele de arme a lui ponta in lupta cu regimul acum trebuie trebuie votat ponta presedinte.Si de la anul dreptate pana la capat va fi cacialmaua pana la capat . Aveti dreptate .Iar pretul gazului extras de pe teritoriul ROMANIEI(pentru consumatorii romani) NU VA FI cu mult MAI MIC CA IN CAZUL IN CARE NU AM AVEA GAZ SI AM …IMPORTA(asa cum se minte si la nivel guvernamental….vezi ILIE SERBANESCU singurul care spune adevarul) fiindca va trebui sa ne aliniem la pretul mondial sau la cel stabilit de UE(deci f apropiat de pretul…GAZPROM cel care livreaza majoritar gaz in UE).
      Dar parandaraturile,mita,comisioanele aruncate de investitori sunt f tentante de politicieni( binenteles cei care sunt la …PUTERE !!!). vad ca esti extrem de istet. probabil ca la istetimea ta sti si cam cat timp ne ajung rezervele actuale de gaze nu? probabil ca imbecilii aia prefera sa plateasca cat mai putin pe gazele folosite, nu? nu crezi ca intai ar trebui sa stie prostii prostilor daca bazaconia cu gazele de sist exista sau e doar propaganda? reteaua aia pe care o descrii tu e doar pentru ce-ti place tie cel mai mult in scriere: prostii prostilor care habar nu au ce scriu! daca tu crezi ca doar anveloparea si sistemul de distributie reduce consumul atunci revii la intrebarea de la inceput pentru cat timp mai ai rezerve de gaze! in rest mai documenteazate inainte sa scrii aberatii! 1 – gazul metan nu polueaza arde curat , ca de aia ai aragaz cu foc deschis in apartamant. 2 centrala de apartament nu pierde caldura la distributie cum pierd sistemele centralizate iar apa incalzita ajunge imediat la robinet nu ca in blocuri unde daca stai la etajul 7 coloana de apa s-a racit si in loc de calda vine rece cam 5 minute pe care o platesti la pret de apa calda . 3 in toate domeniile guvernul a recunoscut ca statul este un prost administrator si a privatizat in pierdere deci eu singur ma gospodaresc mai bine decat o face statul . Acum sistemul centralizat nu va face decat sa imbogateasca o mafie locala a baronilor locali. 4. daca PSD iubea cu adevarat mediul – in loc de taxe stopa defrisarile si termoizola fondul construit cu bani de la UE. o sa revenim ca pe vremea lui ceasca cu burlane scoase pe aerisiri si geamuri de la sobe alimentate cu stacheti si motorina furate din santiere si intreprinderi; acum vb serios, solutiile de incalzire individuale la bloc sunt mai reduse decat la casa, eventual panouri radiante sau centrale pe gaz dar acolo te arde puternic la buzunar; la casa sunt mult mai multe solutii de centrale, inclusiv cum zici panouri solare, pompe caldura etc. In mod normal intr-un oras civilizat cu un CET local eficient si cu distributie agent termic reabilitat ar fi sanse sa se obtina o factura la intretinere suportabila pt majoritatea populatiei…dar, deocamdata inca e rost de furat de aia platim de ne rupem la utilitati si nu numai… Cei care au tradat votul romanilor si au destramat USL pentru care au votat milioane de romani, facand, apoi, alianta cu PDL-partidul lui Basescu pe care l-au criticat anterior asiduu, cum se numesc ? In teritoriu, PNL a adus, practic, PDL la putere, desi, partidul portocaliu a fost, peste tot in tara, invins zdrobitor la alegerile locale. Chiar crezi ca majoritatea votantilor PNL, se simt confortabil si reprezentati in noua formula de alianta ,,fortata” de eminentele cenusii din PPE ?
      Problema traseismului are nuante. E bine sa tinem cont de ele, macar din respect pentru romanii care au votat USL, nu liste de candidati PSD si PNL. AU VOTAT USL PENTRU DEMOLAREA REGIMULUI TOXIC SI ANTINATIONAL TRAIAN BASESCU !
      Proiectul, continua ! Obiectiv, analizînd politica practicată şi politicienii de doi bani(e valabil pentru orice politician): 1. În loc să-şi expună fiecare proiectul pe care vor să-l urmeze, să-l pună în practică şi să se confrunte în idei şi păreri, se mahalagesc, se prostesc mai rău ca analfabeţii care nu au necesarul exprimării decente !
      2. Toţi se plimbă pe banii noştrii, de parcă am fi peste 80% din populaţie, multimilionari ! 3. Toţi se agaţă de orice activitate pentru publicitatea lor personală, cînd de fapt, nu au nicio legătură cu poporul ! 4. Toţi, cînd sunt în opoziţie, sunt împotriva oricăror investiţii şi cînd ajung în funcţii, la măduva ciolanului,…, tot înainte!!! Nu e nicio piedică, mai mult, totul se face în forţă ! 5. MARE ATENŢIE TUTUROR CELOR CARE ASCULTĂ PROMISIUNILE POLITICIENILOR: TOTUL SE SPUNE, ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ VOR FI ŞI PUSE ÎN PRACTICĂ!!! – M. A. R. E___ Şi ___M. U. L. T. Ă. ___ A. T. E. N. Ţ. I. E !!! PENTRU ORICINEEE !!! Concluzie: dacă ei se mahalagesc, se huiduie, se porcesc, şi niciunul dintre ei nu fac ceea ce trebuie ca politician plătit din banii noştrii şi multe pomeni fără muncă, doar minciuni non-stop, NOUĂ CE NE MAI RĂMÎNE SĂ FACEM ??? CUM SĂ-I CATALOGĂM??? CUM SĂ-I MAI CRITICĂM ??? NOI TREBUIE SĂ FIM DECENŢII ÎN CRITICI CU EI ??? …PRESUPUN CĂ, DACĂ EI NU VOR SĂ FIE DECENŢI, SUNT DIN CE ÎN CE MAI VIOLENŢI VERBAL, NOI TREBUIE SĂ-I LINIŞTIM CU…PARUL, CU GHIOAGA, SĂ LE ÎNCHIDEM GURA, POATE SE LINIŞTESC A MAI MINŢI, A MAI FI VIOLENŢI VERBAL, POATE SE VOR APUCA DE MUNCĂ SERIOS, NU DOAR 22 DE ORE PE AN, PLĂTIŢI CU MII DE EURO(venituri şi bonusuri, plus ce mai primesc pe ascuns) şi muncitorul de rînd, care lucrează cel puţin 172 de ore pe lună, primeşte de la 500 lei la 1000 lei. P.S.(comentariu dur, real, dar nu e incitare la violenţă, asta cer ei-politicienii). Serios vorbind, propun ca politicienii şi orice funcţionar ocupant al unei funcţii prin concurs sau nu, care solicită cetăţenie în altă ţară, să li se dea înainte de toate:,, CETĂŢENIE DE MAHALAGIST, CETĂŢENIE DE MINCINOS, CETĂŢENIE DE MANIPULATOR, CETĂŢENIE DE EXCROC, CETĂŢENIE DE HOŢ, CETĂŢENIE DE PUTUROS, DE LENEŞ, DE CERŞETOR, DE FABRICANT DE ACTE,…” că restul,…nu mai contează!!! (e valabil pentru orice cetăţean politician, numit, propus, nu contează partidul) şi-aşa au diplome luate la metru cub şi la hectar aiurea fără absolvirea reală a cursurilor, cred că toate sunt SH = secon-hand/hîrtie igienică infectă ca deţinătorii lor. Nu ar fi bine Radu ? (scuze pt. duritate). gaze de sist pentru independenta energetica a….Moldovei!!!!!wow!pai noi ,parca importam gaze de la rusi!pe basarabeni ii doare-n cot de Romania si noi le asiguram gaze si energie +ajutor financiar!apropo de gaze si petrol,s-a renegociat contractul cu o.m.v.? o sa afle si fraierii platitori de taxe si impozite cat este redeventa?
      in alta ordine de idei,toata lumea se intreaba de unde are ‘neamtu’6 case;nu vreti sa publicati si numarul de case si apartamente ale celorlalti candidati? surprize,surprize!!!sa nu credeti ca apar pe cineva,oricum nu mai votez;nici macar unul nu merita sa fie presedinte(alesul meu a decis ca e mai bine sa ne ignore) si oricum dupa alegeri se aliaza fiecare cu fiecare(ca si pina acum)’;Monarhie!!! Germania, Franta, Bulgaria, si alte state AU INTERZIS EXPLOATREA GAZELOR DE SIST !!! SUNT UN PERICOL URIAS !!! nu inteleg de ce JAVRELE de la USL ling unde au scuipat anul trecut !!! atat i-au scuipat pe pdl-isti cu gazele de sist, cu Rosia Montana – dupa care, in baza votului masiv IMPOTRIVA MACAC-ului (a se citi basescu) –> altfel NU ar fi luat USL-ul NEVER 60%-70% !!! – vine USL-ul si face EXACT ce facea pdl-istii !!! EU NU SUNT DE ACORD CU OTRAVIREA ACESTUI PAMANT – ROMANIA ! AR CRESTE CONTURIILE LOR SI AR ADUCE PRAFUL DE PE TOBA PT TARA ASTA SI UN DEZASTRU NATIONAL.aPE FREATICE SI TEREN AGRICOL POLUATE.Ponta ii un tradator impreuna cu usl-ul un agent secret care stia ca va coabita cu basescu alt agent de vanzari.Doar i-a fraierit pe Romani. Cum zice unul adevarul imediat haita se dezice de el.Romania poate fi independenta de Rusia.Dar nu e pt ca escrocii au vandut o parte din bogatiile Romaniei si cine le-a cumparat exporta o parte din ele.Si mai exista tari care depind de o parte din gazul Rusesc si nu creapa si chiar e mai IEFTIN atentie mai IEFTIN.Faza asta cu independenta e o galusca pt fraieri .Ce tampit mai poate crede ca daca isi vinde bogatiile strainiilor va fi INDEPENDENT.Tonta nume predestinat stie sa ne defineasca termenul de INDEPENDENT.Scapam de dracul si dam de tatsu.Ca parca Americanii o sa ni-l de-a gratis sau la pret pt mintea lui Tonta?Mai ales ca UE ne-a obligat sa aducem pretul la nivel UE.Sindura posibiliate sa fi independent e sa iti extragi tu propriile zacaminte si sa stabilesti un pret convenabil pr producator,consumator,stat si industrie.Dar cand le vinzi cum o faci.Ca Bombo cu OMV. Benzina pret de UE si redevende de tariile din lume acincea)). Vinzi resursele.Apoi le aduci la pretyul UE .Si apare Poanta sa ne explice ca vom fi auziti la el si INDEPENDENTI si JUCATORI si gazul se va ieftinii.Asta nici sa plagieze nu a fost capabil.Ia facut altcineva lucrarea . Este incorect sa spunem ca Romania are reserve de gaze de sist.Chevron si SUA si au asigurat reserve de gaze pe care sa le poate vinde oricui pt urmatoarea suta de ani,Romania nu se va alege cu nimic financiar iar din punctul de vedere al poluarii va fi un dezastru pe care putini si l imagineaza acum(de fapt putinilor le pasa de orice in afara de umplerea burdihanului). Romania are nevoie de joburi mai mult decat orice. Gazele de sist se exploateaza atat in America de Nord cat si in Europa. Pe langa joburi, exploatarea gazelor de sist va aduce independenta energetica si pret redus la gaz. CIU-CIU LOCURI DE MUNCA… sint citeva sute de locuri de munca contra unui adevarat genocid cu terenuri agricole dezafectate din cauza poluarii si cu sute de mii de oameni ramasi fara nici un fel de venit nici macar posibilitatea sa-si mai cultive pamintul ca sa aibe sa faca o mamaliga cu ceapa… cu un litoral facut praf si pulbere fara nici un fel de venit din turism pt oamenii care traiesc acolo din asa ceva. Iata ce inseamna moratoriu: s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale. Sursa: dexonline. Adica, ne spui tu ca NY nu a interzis exploatarea. Strict tehnic, asa este. Numai a suspendat permisul de a fi exploatat gazul de sist. Sine die. Urmarim atent deciziile viitoare. uite textul aici:
      BILL NUMBER:S1201 TITLE OF BILL: An act to suspend hydraulic fracturing; and providing for the repeal of such provisions upon expiration thereof PURPOSE OR GENERAL IDEA OF BILL: The purpose of this bill is to prohibit the issuance of new gas and/or oil permits for well drilling that involves hydraulic fracturing
      (hydro fracking). SUMMARY OF SPECIFIC PROVISIONS: This bill would suspend, until June 1, 2012, the issuance of new permits for the drilling of a well that would utilize the practice of hydraulic fracturing for the purpose of stimulating natural gas or
      oil in low permeability natural gas reservoirs such as the Marcellus
      and Utica shale formations. JUSTIFICATION: The potential development of natural gas drilling in low permeability natural gas reservoirs such as the Marcellus and Utica Shale
      formations has led to robust debate regarding the safety of the
      process and the protection of the environment. Delaying the Department of Environmental Conservation’s (DEC) ability to issue permits until June I, 2014, will provide the Legislature with additional time to assess the true environmental impacts of
      hydraulic fracturing. This bill will also help ensure the Legislature
      has adequate time to review DEC’s Draft Supplemental Generic
      Environmental Impact Statement (DSGEIS) once it is produced and any
      other reports or analysis done on the environmental and health
      impacts on effected communities. Gas drilling carries with it the risk of accidents, including spills and blow-outs. There are also impacts on the communities in which
      shale gas production is located including increased traffic,noiseand habitat destruction. Given the complexities of the environmental and policy issues under consideration, there is an urgent need for an extension of the suspension of the permitting process involving hydraulic fracturing. Such a moratorium will allow for a thorough, deliberate and unrushed analysis of all of the factors involved. PRIOR LEGISLATIVE HISTORY:
      2011-12 S.5592 – Referred to Environmental Conservation 2010: A.11443-B – Rules (Sweeney) – Veto Memo 6837 FISCAL IMPLICATIONS FOR STATE AND LOCAL GOVERNMENTS: None. EFFECTIVE DATE: This act shall take effect immediately, and shall expire and be deemed repealed June 1, 2014. Doamne ajuta sa traiesti linga asa ceva cind o sa faca exploatarea, dar singur cuc ca sa nu fie distrusi si altii nevinovati linga tine… cum dracu sa se imbolnaveasca daca nici macar nu s-a dat drumul la gaurit puturi?!!! eu zic ca chevron are efecte terapeutice…:
      – a scazut numarul de bolnavi de cancer…
      – a eradicat saracia …
      – a scazut si obezitatea toti fiind acum atit de usori incit se inalta mai usor la ceruri…
      – si nu in ultimul rind baga bani in buzunarul alora care fac propagnada pt ei se numeste PR. stau si-mi fac cruce la ce poti sa debitezi… un sfat gratis: daca chiar vrei sa lucrezi cu spor si eficienta pt chevron mai bine te abtii de la comentarii. eu cred ca voi guvernul american sinteti foarte ignoranti in privinta furiei si scirbei pe care ati declansat-o anii trecuti si cu punctul culminant fiind anul trecut cind ne-ati bagat pe git un dictator precum basescu… ati ajuns sa fiti uriti de o buna parte dintre romani mai mult decit i-am urit pe rusi pina acum… daca vreti sa incepeti ceva serios atunci opriti minciunile, sa ne dati cei 1,5 miliare euro pe care i-ati furat la autostrada transilvania, sa ne dati redevente cel putin cit aveti voi acolo si nu ca in cea mai nenorocita colonie din lume asa cum tratati voi Romania acum… oamenii nostri mor pt voi in iraq, afganistan iar voi ne tratati ca pe niste sclavi, ne furati, ne mintiti si va bateti joc de noi… SA VA FIE RUSINE MIZERIILOR. orasul Pittsburg nu e tot in Pennsylvania ? Astia de ce au interzis ? dar State Assembly a statului NY de ce a propus prelungirea moratoriului pana in 2015 ? dar conferintele lui Robert Horwath sau ale lui Deborah Rodgers le-ai vazut ? daca nu, cauta-le pe Youtube. faptul ca nu ai auzit TU de una sau alat nu este un argument. Din GISC BArlad face parte si o profa de mate care si-a dat doctoratul in mate la UNI din Pittsburg si a adus info REALE de acolo. voi minte aveti cind faceti propaganda sau doar va dati mari ixperti trimisi de chevron?!!! doi la mina… anglia are 50% redeventa renegociata in 2005 de la 35% iar polonia are 70% si vrea 80% astfel incit si-au luat talpasita mafiotii de acolo… deci mai subtire cu propaganda guvernamentala pe scari. trei – SUA NU EXPORTA GAZE, LE FOLOSESC EI INSISI… istetul lui peste… pt ei redeventa nu e semnificativa. patru la mina – cind anume a interzis statul new york exploatarea gazelor de sist?!… propagandist mic si simpatico. eu zic ca chevron are efecte terapeutice…:
      – a scazut numarul de bolnavi de cancer…
      – a eradicat saracia …
      – a scazut si obezitatea toti fiind acum atit de usori incit se inalta mai usor la ceruri…
      – si nu in ultimul rind baga bani in buzunarul alora care fac propagnada pt ei se numeste PR. stau si-mi fac cruce la ce poti sa debitezi… un sfat gratis: daca chiar vrei sa lucrezi cu spor si eficienta pt chevron mai bine te abtii de la comentarii. Pittsburgh in Pennsylvania dar municipalitatea respectiva nu are nimic de a face cu asta. Exista o biserica presibteriana in zona care pur si simplu nu a vrut sa-si inchirieze terenul pentru asa ceva – de fapt a fost un moratoriu care a fost ridicat (pana la urma este dreptul lor sa faca ce vor cu prorpietatea lor); vad ca acum biserica respectiva isi inchiriaza terenurile bine mersi pentru activitati de forare si exploatare. La nivel municipal nu poti sa faci nimic din acest punct de vedere. Activitatile de forare si exploatare sunt autorizate prin act legislativ de lagislatura statului Pennsylvania si nu de consiliile comitatelor sau minicipalitatilor. Eu nu mai uit la tot felul de prostii pe YouTube. Ma documentez din studiile si raporatele care sunt facute de agentiile de protectia a mediului (federala si a statului Pennsylvania)care reglementeaza activitati de acest gen- statistica si datele acestor institutuii este destul de greu de contestat, dar in ziua de astazi preferam sa ne uitam pe YouTube la tot felul de bagatori de seama care incearca sa manipuleze sentimentele oamenilor in loc sa citim ceva care ne informeaza. redeventa pt exxon este batuta in cuie inca inainte de a fi returnat platoul Marii Negre de la ucrainieni… sint multi din interior care stiu lucrul asta… altfel nu ne dadea nici dracu cistig de cauza in acel proces… trocul a fost foarte simplu, va dam platoul daca ne dati gratis toate resursele de acolo. cit despre chevron deja se vobeste ca incasarile efective ale statului o sa fie in jur de 1,5% … polonia le cere 70-80%. Radu Tudor poate vezi si ce se petrece la cfr marfa caci daca informatia de la Realitatea e adevarata ca statul roman a girat prin eximbank cu 190 milioane euro pe mafiotii de la GFR grup feroviar pt a cumpara cfr marfa atunci e de puscarie curata… asta inseamna o hotie de un tupeu care-i face sa roseasca de rusine chiar si pe basescu, videanu si ceilalti basisti mafioti. Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina. ce treaba mai are contractul daca este lege? Sa se modfice legea si gata cu redeventele la misto. Pe ascuns ca hotii in favoarea strainiilor si detrimentul strainiilor.Pai acum in 2013 OMV SE TERMINA UN CONTRACT DE EXPLOATRE A PETROLULUI INTR-O ZONA.Si a venit Tonta sa zica gat nu mai dam resursele le vom exploata noi ‘?.Nu o sa faca un nou contract stil Bombo profesorul lui pe ascuns ca hotii .Fi serios Radule ce naiba ai peste 40 de ani si esti si analist.Nu vezi cine va conduce si cepolitica au dus in cei 23 de ani.Traiesc Romanii in mizerie si sant exterminati psihic si fizic si derbedeii astia fac legile si vand tara in interesul strainiilor si al gastii lor.Vechea poveste UE,nu sant bani, e democratie trebuie sa ne integram .ABURELI si SCUZE. DACA VINE IAR PHILIP GORDON IN ROMANIA, PROBLEMA GAZELOR DE SIST SE VA REZOLVA INSTANTANEU! Motto: “Institutul National de Geologie a fost mitraliat!”. Pe data de 06.06.2013 a inceput in orasul Watford (Marea Britanie) intalnirea anuala a oamenilor care conduc lumea, respectiv a “Grupului Bilderberg”, in ciuda protestelor vehemente ale localnicilor. Evenimentul are loc in fiecare an si dureaza 4 zile. La intalnire a fost invitat si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu! Intalnirea s-a incheiat alalteieri seara!!! Ieri cancelarul german Angela Merkel l-a convocat si l-a intalnit pe PONTA Victor Viorel, cel mai probabil ca sa ii traseze sarcini stricte si precise, ca urmare a hotararilor si a deciziilor luate la intalnirea Grupului Bilderberg! Noi intelegem de la cei care ne conduc si care ne negociaza interesele ca e in interesul nostru, al romanilor, sa ne dam toate bogatiile si sa cedam tot, dar daca tot e asa, cei care negociaza asta in numele nostru, de ce se mai ascund cand o fac? P.S.: Serviciile, “Siguranta nationala, bogatiile patriei, solul si subsolul, averea poporului?!” Serviciile mortilor lor, bineanteles… Dacă am scris mai sus Rușine pt, Ponta și Usl, este din cauza faptului că ei sunt deja de un an la guvernare, ministrul sănătății face parte din usl…. ei, cu toții știau de aceste probleme legate de medicamentele pt. cancer și au promis , că vor schimba starea de lucruri , dar nu au făcut nimic. Dv. ați făcut mai multe emisiuni la Antena 3 legat de această problemă a bolnavilor cronici, în special a celor de cancer și a medicamentelor compensate , dar treburile sunt la fel . Nu cred că sunt f. mulți oameni cu boli incurabile raportat la nr. de cetățeni ai acestei țări, încît să nu se găsească niciodată suma de bani care să se aloce pt. acești oameni aflați în mare suferință și care f. mulți dintre ei din păcate , oricum mor, boala fiind prea avansată. Dar măcar pt . a le ameliora suferința groaznică se pute

Leave a Reply to Un bucuresteranCancel reply