Oficialii români se tem că ar putea fi acuzați de corupție și de acea întârzie să semneze împrumuturi de miliarde de euro de la Uniunea Europeană și alte investiții, informează Bloomberg.
Un exemplu este intenția omului de afaceri Ion Țiriac, care în luna august a anului trecut anunța că intenționează să doneze două milioane de euro pentru a construi un nou patinoar la București. Țiriac a declarat jurnaliștilor că a așteptat doi ani pentru a obține aprobările necesare, în condițiile în care campania anticorupție i-a făcut pe funcționari să fie reticenți în a semna și documentele de rutină. “Le este frică și să respire pentru că ar putea ajunge în atenția procurorilor anticorupție”, a spus Țiriac.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) investighează peste 10.000 de cazuri și sute de funcționari publici sunt acuzați de corupție, ca urmare a unei campanii susținută de Laura Codruța Kovesi, care a fost numită în fruntea DNA în 2013. Operațiunea a dus la acuzarea mai multor politicieni precum fostul premier Victor Ponta, fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, și fostul ministru de Finanțe, Darius Valcov. Toți trei au negat acuzațiile aduse.

Pe măsură ce ancheta continuă, proiectele de lucrări publice stagnează. Reprezentantul în România al Băncii Europene de Investiții, Dietmar Dumlich, susține că instituția a aprobat credite de 1,7 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură dar nu poate găsi pe nimeni care să semneze documentele. “Ne găsim în purgatoriu”, a spus Dumlich.

România are nevoie de fonduri, Forumul Economic Mondial clasează țara pe locul 85 din 144 de state în ceea ce privește calitatea infrastructurii, cea mai slabă poziție a unei țări din Uniunea Europeană, în condițiile în care drumurile sale sunt într-o stare mai proastă decât cele din Bangladesh sau Camerun. Unul din motivele pentru starea proastă a drumurilor din România este că banii alocați pentru infrastructură au ajuns deseori în buzunarele politicienilor și apropiaților lor, a declarat Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România. “Investițiile publice legate de infrastructură sunt o zonă uriașă de corupție”, a spus Victor Alistar.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, declara anul trecut că primarii din România au intrat într-o “grevă de semnătură” de teamă să nu fie acuzați că încalcă Legea achizițiilor publice. În schimb, ministrul Justiției, Raluca Prună, susține că orice funcționar care aplică corect legea nu are de ce să se teamă.

Proiectul patinoarului pe care Ion Țiriac vrea să îl construiască este un exemplu al acestei probleme. Omul de afaceri i-a făcut o ofertă fostului primar Sorin Oprescu pentru a construi un nou patinoar în București încă din 2013. Țiriac a promis atunci că va investi două milioane de euro cu condiția ca primăria să ofere terenul și să obțină finanțare de la UE pentru a coperi unele costuri. Oprescu a promis că va obține un teren în apropiere de primărie dar ulterior prefectul a refuzat să aprobe planul. A fost nevoie de șase luni pentru a obține semnăturile necesare și aprobarea primăriei. Cu toate acestea, deși au trecut mai multe săptămâni după votul din consiliu, primarul l-a informat pe Țiriac că secretarul “a uitat să publice” decizia, ceea ce o invalidează. În prezent, Țiriac vrea să construiască singur patinoarul pe un teren pe care îl deține la aproximativ 16 kilometri în afara Bucureștiului.

25 COMMENTS

  1. ” … orice funcționar care aplică corect legea nu are de ce să se teamă.” Nimeni nu spune o vorba ca legea achizitiilor publice este una greoaie, copiata, interpretata si aplicata gresit.
    Tiriac si alti investitori de buna credinta mai au de asteptat pana mentalitatea functionarilor si legile vor fi mai clare si flexibile si nu se va pierde timp pretios cu o gramada de maruntisuri birocratice.

  2. pai inainte de aparitia DNA ce mari investitii s-au facut in tara in afara de a ne da petrolul si gazele aproape moca, ne-au luat bancile, ne-au pus la pamant industria….sa intaleg ca de frica DNA nu se mai pot face afaceri “bune” in romania

  3. Si eu care credeam ca asta este si ideea.
    Puteti sa precizati o persoana care a facut bine Romaniei si romanilor, care nu a trecut prin inchisoare sau prin cocina sistemului?
    Tara arata de parca ar fi condusa de prietenii nostri de la buda pesta… cu scopuri nobile, bineinteles.

  4. ei na, iarasi se adeveresc vorbele lui ponta. atunci cand avertiza ca sunt 5 miliarde de euro care nu pot fi atrasi din cauza fricii functionarilor sa mai semneze acte ca vine dna-ul peste ei a sarit conducerea tristului partid penelisto-basisto-johannisti sa reclame neputinta guvernului ponta. dar ce surpriza, cu toata frica asta asta, guvernul ponta, spre disperarea contestatarilor, a crescut gradul de absorbtie a fondurilor europene, de la 6-7% in epoca basescu-boc-blaga la 74% in 2015. o fi bine o fi rau? ce sa mai zic de “incoruptibile” si “apolitica” mass medie? fiecare urla in functie de afinitatea si simpatia politica. si cum toate trusturile mass media sunt implicate mai mult sau mai putin, cum majoritatea celor care lucreaza acolo si-au declarat public sustinerea si simpatiile politice a iesit iarasi o minciuna de tot rasul. noroc cu institutiile si mass media straina care au adus lucrurile pe un fagas cat de cat normal facand de ras declaratiile unora de genul alinutza kilowatt etc. in rest ne place cum se lauda reprezentantii “guvernului meu”, acesti tehnobirocrati, cu realizarile guvernarii ponta. cat despre dna nu putem spune decat ca a devenit din 2005 incoace cea mai politizata si distrugatoare institutie pentru societatea dar si economia romaneasca.

  5. Ion Tiriac sa doneze limba aia de pământ pe care a cumpărat-o foarte ieftin intre cracii pistei de aterizare a aeroportului

  6. Da. Le afecteaza prin intermediul functionarilor corupti. Nu semneaza nimic daca nu pot lua spaga!

  7. pai daca se simnt cu musca pe caciula toti!! ca sint numa spagari si nesimntiti ajunsi la putere!! cum dracu, sa semeneze ca de le e frica de puscarie ca stiu ca,cu banii europeni nu pot juca turca ca si cu ai nostri si decat sa facem ceva cu ei mai bine ii lasam acolo ca asa vor hotii astia care ne conduc sintem mai rau ca somalezii!!! dar in definitiv ne meritam soarta, ca atunci cind ajungem la urne ii votam cu amidoua mainile pentru o galeata si o umbrela PNL!!

  8. Declaratia Bloomberg este o greseala! Niciodata, nicicum, niciunde, o ADEVARATA lupta anticoruptie nu poate speria sau inhiba oamenii corecti, care respecta litera si spiritul legii.
    Ceea ce, la noi, se intelege prin “lupta anticoruptie”, felul in care aceasta ISI ALEGE TINTELE si felul in care oameni onesti pot deveni VICTIME COLATERALE, transformarea acestei “lupte” in “cimp tactic”, astea toate DA, pot afecta sectoare intregi de activitate si pot genera acest tip de “reactii de autoaparare”.

  9. Toti securiștii încearcă sa ne convingă ca este ilegal sa deconspiri un acoperit racolat in mod ILEGAL . Asta este o mare minciuna deoarece o RACOLARE ILEGALA ESTE NULA DE DREPT astfel ca respectivul nu beneficiază de protecția legii si nici ofițerul care l-a racolat ilegal ambii fiind infractori . Când legea protejează acoperiții textul de lege se refera exclusiv la acoperiții LEGALI deoarece din punct de vedere juridic acoperiții ILEGALI nu exista . Nici o lege nu poate proteja o fărădelege deoarece conform Constituției nimeni nu este mai presus de Lege

  10. Cred ca ar trebui precizat ca oamenii se tem sa nu fie acuzati de coruptie in mod ARBITRAR si de aceea nu-si mai iau raspunderea pentru nimic, nici macar pentru lucruri de bun simt cum ar fi cumpararea de detergent pentru curatenia birourilor. (Am auzit si asa ceva). Problema investitorilor straini nu are mare importanta, ei se inlocuiesc unii pe ceilalti in functie de legaturile de vasalitate stabilite cu liderii politici de la Bucuresti, esentiala e doar stabilitatea acestor lideri si a regimului instalat cu venirea lor la putere. In acest sens, discursul lui Klemm e cat se poate de clar: gata cu revoltele, chiar si pasnice, aveti liderii corecti, acum e timpul sa le puneti stampila pe nume si vin si banii pe care I-ati asteptat de la noi. Problema e cu capitalistii locali si cu politia de “moravuri” care I-a declarat hoti din pornire pe toti oamenii cu “bani” sau afilieri cu fostul regim, DNA-ul, in speta, care, condus de minti marunte, a cazut in capcana excesului de zel si-a inceput sa sperie tagma capitalistilor “mondiali”. La acest moment, ori bagi trupe/regulamente organice, ori inchizi bucataria/dai afara chef-ul si-ti tii rasuflarea pana se racesc cuptoarele. Tertium (solutia tehnocrata) nu face decat sa amane efectele politicilor zelote.

  11. Ce? I-au afectat pe ei? În primul rînd e acest popor distrus de aceste comportamente bolnăvicioase pentru care încă nu s- găsit leac! Totul se învîrte prin vorbe vorbite şi finalitatea s-a văzut clar! Parada ”Moda anului 2015 cu zorzoane” şi punct!
    S-a schimbat ceva în bine vizibil privind bunăstarea poporului ? NU !

    • aiurea
      du-te la rusi sau in Koreea de Nord sa vedem daca ai voie sa te exprimi macar…
      Te cam doare ca trebuie sa respecti legea si vrei sa furi ! De aia urasti DNA

  12. “Anticoruptia” soldata cu nici o condamnare si nici o recuperare din sutele de milioane de euro vanturate de DNA la tv este de fapt o falimentare programta a economiei romanesti si umilire a romanilor. Roamnilor li se spune continuu ca sunt corupti ca sa isi vanda Germania, Franta, Olanda produsele lor in Romania.
    Sa ne amintim ca volkswagenul dupa ce a fraudat 1.5mil de masini este sustinut in continuare de Merkel, aia nu sunt corupti, numai romanii sunt.
    Deci coruptia si Schengenul ( da Doamne sa se termine cu el) sunt doua mijloace de santaj a tarii noastre de catre imperiul german si acolitii lor ( official UE).

  13. Corect. Lupta anti-coruptie este cea care pune bete in roate economie. In mod normal coruptia are numai beneficii, dar cand incerci sa o opresti atunci economia are de suferit. Este si normal sa se intample asta. Lupta anti coruptie a facut sa dispara intreaga flota, lupta anti coruptie este cea care nu a construit autostrazi, lupta anti coruptie este care darama km intregi de autostrazi doar pt ca Ponta vroia sa se plimbe pe ea inainte de alegeri prezidentiale. Lupta anti coruptie este cea care a cumparat tone de borduri pe vremea lui Videanu. Tot ce este rau in Romania este din vina acestei lupte prostesti impotriva coruptiei.

    • Lasa vrajelile ieftine ca nu duci pe nimeni! Lupta anticoruptie – aia adevarata – nu imparte infractorii in buni si rai, nici in infractorii mei si infractorii tai si nici dosarele in dosare care trebuie rezolvate in 2-3 saptamini si dosare care pot astepta intr-un sertar 7-8 ani, “ca nu dau turcii”

  14. Nu inteleg de ce e laudata kovesi atata. Pentru ca a bagat oameni nevinovati la puscarie pe baza de telepatie ? Ca a saltat oameni pe baza de struti, capre, rochii si oua ”negre” ? Ca a bagat-o pe doamna Rarinca 6 luni in arest, dupa care o instanta a zis ca e nevinovata ? Ca ii protejeaza pe cei cu miliardele de euro furate de la ANRP ? Ca a alergat taranii prin satele romanesti in 2012 la referendum, sa jure cu mana pe biblie, ca in anii 50 ? Ca il protejeaza pe capo di tutti cappi, basescu traian ? Ca a instaurat teroarea in toata tara ?
    De ce e laudata ?

  15. Opriti DNA pana ca altfel ii baga pe toti hotii la puscarie si nu o sa mai poata sa ne conduca acesti hoti !

      • Toti fac abuzuri. Inclusiv noi. Toti mai gresim si asta nu e bine, dar sa nu mai luptam cu hotii de dragul anumitor hoti este prostie romaneasca

    • Tu ori esti chior, ori te uiti numai cu un ochi! Pai nu vezi ca ii selecteaza cu grija pe cei ce trebuie umflati, si ca unii rezista neatinsi de ani si ani de zile? Cum sa-i bage pe toti? Ii baga numai pe aia care deranjeaza! Nu vezi ca pe unii nu-i atinge nici cu o floare, de ani si ani de zile? Vai de capul tau!

  16. 24 Ianuarie 1859- 24 Ianuarie 2016: Unirea Principatelor Române!
    E sărbătoarea poporului mîndru că a rezistat atîţia ani de nemernicii !
    Cu scuzele de rigoare:
    Ce caută ciolaniada să murdărească politic această sărbătoare?
    Waw!
    Voi aţi văzut ce am văzut şi eu?
    Cioloş era însoţit de oameni de stat sau păzitori de oameni?
    Ce era cu ”caricatura crăcănată, sacul gras plasat în 2 beţe”? Ce era cu gloata înconjurătoare de parcă era pregătită să ia cu asalt ceva ce le aparţine doar lor!
    Incredibil, ce oameni are lîngă el!
    Waw!
    Şi Iohanis ce avea în spate de era statuie? :))) cumva o scîndură sau unul din zidurile caselor retrocedate cu acte ce conţin falsuri? ”ditamai paiaţa grasă în haine” putem să-l asemănăm cu copacul îmbrăcat, din proiectul din ardeal şi chiar aşa, tot copacul îmbrăcat arăta viu şi zîmbăreţ! :)))) cred că ar trebui să îmbrăţişeze mai mulţi copaci decît aroganţa-i caracteristică!
    Ăştia-s oameni de stat? :))) doar de stat degeaba…
    De fapt :)))) puneţi-le cîte o ghioagă-n mîini şi fotografiaţi-ii, dar să fiţi pregătiţi cu SMURD-ul în cazul unui şoc :))))

  17. Pe bani europeni se munceste ,nu ca la buget de unde se fura in draci. Stiu procurorii aia de la dna ca de la buget se fura si se fac ca nu vad, am vazut eu un denunt ignorat de corectii de l a dna ca s hotii din pnl. A si fost scos de pe net denuntul respectiv, musamalizare. Eu cred ca hotii de la bugat obisnuiti cu banul nu se infig la bani europeni ca e de munca. Dna ulnu prea ne a aratat hotiide la buget rezolvate, doar daca e cu impulsionare de afara se mqi fac ca muncesc. Ancheta pt Microsoft nu e pornita din tara.

Leave a Reply to părere...Cancel reply