Analistul Bogdan Chirieac lanseaza pe DC News un scenariu ingrozitor in legatura cu evolutiile din Romania :

Piața Victoriei – noul Maidan?

Cu numai 4 ani în urmă, la Kiev, capitala Ucrainei, izbucnea ceea ce s-a numit EuroMaidanul. În piața centrală a orașului s-a produs un lung șir de mitinguri neautorizate. Finalul a fost dezmembrarea Ucrainei.

În Ucraina vecină totul a pornit de la parteneriatul estic, o idee generoasă a Germaniei, prin care statele ce nu aveau șanse să adere la UE în viitorul apropiat primeau fonduri nerambursabile de circa 1 miliard de euro, după modelul fondurilor europene bine cunoscute în România. Rusia a considerat că este un atac la spațiul său vital. Președintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a părut să joace la două capete, încercând sa obțină maximum și de la Berlin și de la Moscova. Ca urmare, o parte a populației dorea să rămână alături de Rusia, altă parte dorea occidentalizarea statului, altminteri creat artificial în vremea fostei URSS. Nu vom şti mai devreme de vreo 20 de ani dacă în spate a fost și vreo înțelegere între Germania și Rusia. Rezultatele însă s-au văzut. Putin a anexat Crimeea, a ocupat estul Ucrainei, în război au pierit peste 10.000 de oameni, iar azi conflictul este înghețat, Rusia țintind tot litoralul Mării Negre până la granița cu Republica Moldova.

În București, lumea nu a ieșit în strada în fata ororilor epocii Băsescu. Nu a ieșit în strada nici în vremea tehnocraților, când au murit bebelușii în spitale, nici în cazul Rarinca. S-a ocupat însă Piața Victoriei deja de mai multe zile, fiindcă pedeapsa pentru abuzul în serviciu a scăzut de la 7 la 3 ani. Adică exact cât prevede codul penal din alte cinci state europene, singurele, de altfel, din UE care incriminează o asemenea faptă.

Partidul parlamentar al cărui fost premier a făcut Unirea cea Mare, PNL-ul, a mutat cu un prost gust desăvârșit lupta de strada în Parlamentul României. D-na președinte Raluca Turcan ne vorbește despre libertate și democrație…

Vlăguită în ultimii 12 ani România așteaptă astăzi lovitura de graţie. Să fie Piața Victoriei uvertura pentru spargere României? Astăzi, când vorbim, România este singura țară în care oamenii ies în stradă să apere Securitatea și cătușele. Drepturile și libertățile omului sunt total ignorate. Singurii care au mai vorbit au fost unii ziariști. Acum ei sunt chemați cu sutele pentru a fi interogați în Parchete. Intimidați, cu instituțiile de presă vlăguite economic, există șanse ca atunci când va cădea ghilotina să nu mai poată vorbi nimeni.

1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Uniri, pare atât de aproape. În realitate, niciodată în ultimii 98 de ani această dată nu a fost atât de departe. Există mari șanse să nu mai avem ce sărbători peste 22 de luni.

https://www.dcnews.ro/pia-a-victoriei-noul-maidan_531285.html

 

171 COMMENTS

  1. Mare sa-ti fie mintea doamne , ne ingrozesti , te rog sa ne lasi, ceatura respectiva este de cea mai joasnica speta din evolutia omenirii ar trebui cercetat A.D.N-ul respectivului, sigur are ceva din ramura sub Australopitecus sau cum naiba se numeste , ceva sub animal, individ care nu are genetic constiinta de sine , cred ca e ceva mai apropiat de un alien , sau ceva gen zombi SF.

    • Du-te ba cu basistii tai opariti si cu sorosistii ONG-isti corporatistii vietii si lasa-ne! Vreti sa traiti din import si imprumut fara sa va apucati de munca, derbedeilor ce sunteti! Duceti-va dupa Iohannis Ghinion, ala care si-a luat 6 case din meditatii la fizica cica, luati-l si duceti-va cu el la stapanii lui PPE-isti de la Bruxelles, ziceti-i sa isi ia “Razboiul total!” pe care l-a declarat tuturor celor care au votat altceva decat ii trebuia lui si lasati-ne dracului in pace!

      Lasati-ne cu votul nostru si cu alegerile noastre si nu ne mai furati iar voturile, golanilor ce sunteti! Va intereseaza corectitudinea si adevarul, fir-ati…, era sa zic ce, ca daca v-ar interesa ati cere si sa i se anuleze si Presedintelui imunitatea si sa se dea legea raspunderii magistratilor! Dar astea nu va intereseaza, ca nu va mai ies voua socotelile si nu mai puteti sa continuati cu vagabondajul si cu golania! Basistilor opariti “cica de dreapta” ce sunteti! Voi sunteti de fapt doar niste basisti opariti haladiti, care ati invatat golania ordinara si vagabondajul foarte agresiv de la modelul reprezentat de idolul vostru etern, Basescu Sticle! Basistilor opariti securistoizi!

      • O tara unde sute de mii de cetateni ies in strada sa apere Securitatea si catusele care iubeste deci dictatura… inseamna ca nici nu mai meritam sa sarbatorim nici un centenar. Ce centenar sa mai sarbatorim? Nu suntem decat niste scalvi.

          • Pai nu apara tinerii pro-dna, pro-sri, pro-procurori noua securiate?
            Nu striga ei DNA sa vina sa va ia?
            Nu sunt ei iubitori de catuse?
            Nu vor ei ca pedeapsa pentru abuz in serviciu sa fie neaparat puscarie si neaparat 7 ani si nu 3 ?
            —-
            Asta in conditiile in care justia din Romania e la pamant, greseste si abuzeaza continuu. Cand judecatorii nici nu mai citesc dosare si spun acuzatilor: “V-am ascultat destul” si ignora orice proba care nu e a procurorului.
            ———-
            Din ce fel de monstrii s-au nascut acesti oameni ong-ist usristi cu suflete de caine?

        • Am votat un partid.
          Partidul a castigat alegerile si are un guvern cu majoritate.
          Si acum acest partid trebuie sa dea legile pe care le vrea opozitia, cei din strada, procuroul general, procurorul dna, ambasadroii UE si NATO.
          La ce naiba am mai votat?
          Ori eu sunt nebun si nu inteleg democratia ori astilalati sunt ei complet dementi.

          • In strada nu s-a cerut sa se dea vreo lege . In strada s-a cerut abrogarea ordonantelor de amnistiere si gratiere a hotilor . Poate ca la Onania Tv asa s-a spus , dar nu , nu e asa .Alta -ntrebare !

      • asa e …asa e…ai mare dreptate!!!!….vezi ce se intampla daca nu iti iei medicamentele la timp???? Nu, nu e vorba de rudotel ci de educatia aia din familie….de la scoala….care impreuna cu bunul simt sa nu te faca un votant psdist spalat pe creier!

        • Esti doar un simplu basist oparit si nimic mai mult! Basist oparit…

      • Tu esti prost tare ultras basist oparit spalat pe creier!! Iohannis macar nu a furat ca hotii aia din stat!

        • Dar cum a furat, de la particulari ? Nu se numeste tot furt si Joshanis hot ??! De ce furtul de la stat se pune furt, iar de la particular nu? Cum puteti judeca atat de tampit? De fapt nu puteti judeca altfel, decat asa cum sunteti.

          • Ioan…te doare capul cat de idiot poate sa fie. Boul nu intelege ca hotul e hot si daca fura o gaina si daca fura o masina indiferent de la cine.

        • Iohannis Ghinion a furat 6 case direct, pe care a mintit in fata intregii natiuni ca si le-a cumparat “cu banii castigati din meditatiile pe care le-a dat la fizica”. Nu mai mancati cu fadroma si incercati sa fiti corecti pe anticoruptie si anti-hotie, chiar daca voi n-aveti cum pentru ca nu sunteti decat niste basisti opariti expirati care va zvarcoliti in chinuri de cand PSD-ul a castigat alegerile. Basistilor opariti ce sunteti!

        • Nu stiu de ce domnul care a scris articolul si care este bine “infipt” in toate “matrapazlacurile” celor care lupta cu “binomul” uita ca este coleg de platou de catva timp cu Basescu la Romania TV. Deci cine sunt basestii???? sau cine sunt ultrabasistii?? Pe mine nu ma intereseaza ca ii ia acum sau peste 4 ani. Numai sa aiba in creierasul lor, atunci cand sunt la conducere, ca exista posibilitatea sa ajunga la parchet daca baga mana in cascaval. Orice natiune se corijeaza prin amenzi, Oare de ce romanii cand se duc in strainatate nu arunca pe jos, nu depasesc viteza, si nu incalca regulile bunului simt? Cumva exista la granita un birou in care iti iei bunul simt cand iesi din tara si il lasi acolo cand revii. Nu. Se comporta asa pentru ca le este frica ca vor fi amendati si nu pot da un telefon pentru a fi mai presus de LEGE.

          • Corect spus!! Multi romani sunt certati cu legea, sunt smecheri in Romania si fac ce vor dar dincolo de granite stiu sa respecte legile! De ce??
            Nu sunt prosti. Stiu ca justitia,procuratura si politia este f. dura si CORECTA!! Au si ei derapaje caci sunt …oameni dar f.f. rar!!

        • Zise cel care a scris ai sus : “Mai bine pleci daca e asa de rau. Mai crestem si noi IQ mediu”… Tot din piata, si “A”-ul, tot nonviolent !?

      • De alea 6 case nu mai puteti pensionari comunisti :))) d’aia e saraca tara…ca are ala 6 case :))) vai de capu’ vostru de telespectatori rtv..luati-l pe dragnea acasa si spalati-l la bile…

        • Te-ai aratat tare “dastept”… cu tine, versurile Parazitilor sunt tot ai adevarate… ca nu pari sa ai vreo boala (exceptand, bineinteles, p-alea la care psihiatrii inca nu gasesc origine si leac… medicamente, medicamente !)

    • Sa ne conduca ba direct PPE-istii “de dreapta” din Bruxelles, la ce dreac o mai aburim pe alegeri si pe votul prin care oamenii isi aleg reprezentantii in parlament, cica, si cu restul de vrajeli! Ce dreac ne mai incurcam, ca la mintea voastra votul si alegerile nu au importanta decat numai daca le castiga cine va doriti voi! In mintea voastra bolnava de ura si de impostura, voi toti astia care invocati voi zi lumina cinstea, corectitudinea, anticoruptia si anti-furatul cica, voi de fapt va folositi de toate aceste texte ca sa va rezolvati voi ce va trebuie voua la modul cel mai golanesc si ordinar posibil! Basistilor opariti ce sunteti, care de fapt voi nu aveti nicio legatura cau adevarul si corectitudinea, voi sunteti doar niste basisti opariti si nimic mai mult!

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?
      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste alti golani ordinari, cu singura mentiune ca voi sunteti aia “de dreapta”. Sal

    • vorba aluia din Morometii : “pe ce te bazezi” ?!
      Sunt doua variante :
      – vorbesti de pe net, si nu te bazezi pe nimic.
      – te uiti in oglinda, si, de fapt, iti faci autocaracterizarea…
      Argumentele d-lui Chireac, ai dreptate, sunt ingrozitoare; dar sunt cat se poate de plauzibile : de la “plantat flori in Piata Universitatii”, in vremea Iliescului, n-a mai fost un presedinte sa se aseze in fruntea unui miting neautorizat. E drept, omu’ si-a crescut popularitatea in treaba asta. Dar, daca iese naspa, ce zici, vii si iti faci harakiri p-aici !? c-asa o fi zis si ucreaineanu’ de rand, ca nu e despre el. Pana cand au pierdut Crimeea…
      (Destul ca vad, din partea multora din Ardeal, o lupta romano-romana – aia cu “miticu’ de le pute nasului”; vom trai si vom vedea, dar, cu siguranta, se potriveste o vorba de mitic : “nu-i e bine caprei mele”)

      • Daca se adevereste… cineva din fruntea tarii si cei platiti de noi sa asigure statul unitar, trebuie acuzati de tradare.
        Mai devreme, sau mai tarziu ca altii , tot vor plati !

        • D-aia n-au aia funda corecta la bascheti, c-o sa-i acuze cineva de ceva…
          Vad concentrarea de forte, nici n-am chef s-o mai enumar; o fi, asa, o unire a universului impotriva alora d-au luat 45 %, inclusiv, cam pentru prima data, prin Ardeal !? Si care, pentru prima data, afirma ca pe la mutinationale e cam cu “transfer de profit”, promitand sa faca si ceva in sensul asta ?!

    • Stiti care este scenariul? Dragnea vrea autodistrugerea pesedeului. Vrea sa-l aduca la 10% Asta trebe sa o ingrijoreze pe morsă! Teoria transpiratiei lansata de chireac scoate mai multi protestatari in strada!

      • Dragnea vrea autodistrugerea lui pro-corporatistului Iohannis Ghinion 6 case din meditatii la fizica si a tuturor basistilor opariti care se zvarcolesc in chinuri de cand PSD-ul a castigat alegerile. Basistilor opariti!

      • Esti penibila, mamica !
        In strada sunt banner-e cu “restauratia, supa 27 de ani”… daca aveai neuronu’ conectat, intelegeai manipularea. Neavanzdu-l, jignesti aiurea ! Si, ca sa-ntelegi, am incercat sa iti explic in termenii tai; desi, cam sigur n-ai inteles nimic !

    • Bomba bombelor, UE prin Curtea de Justitie a dat unda verde dezmembrarii Romaniei, De aceea Romania trebuie sa iasa de urgenta din UE. !!! Asa ca sa-i mai pupam in fund pe cei dee la Bruxelles. “Curtea de Justiție a UE, decizie în favoarea unei acţiuni prin care UDMR militează pentru autonomia așa-zisului ținut secuiesc”, decizie care vine ca o manusa pe instigarea lui Joha Klauss ca lumea furioasa din strada sa darame guvernul Grindeanu. Ceeace va duce in final la dezmembrarea Romaniei, acesta fiind miza acestor razmerite anti-democratice din tara noastra din aceste zile.

      • Doamne fereste!!! Mai bine afara din UE!!!
        Cine sunt Maghiarii ?? Sunt mai destepti,mai bogati, mai numerosi ca noi??
        Iata justitie si la UE…!!
        Eeeee… i-am lasat sa cumpere pamantutile din Tinutul Secuiesc ca sa poata striga acum peste tot ca-i pamantul lor!! ba mai mult au cumparat sute si sute de mii de ha. de paduri si teren agricol in ardeal tot cu acest scop. Cine-i vinovat??
        Tot politicul, luaiar dracu pe toti!!!

  2. Iohannis, bai 6 case, opreste dracului “Razboiul total!” pe care l-ai declarat PSD-ului prin Tariceanu! Opreste dracului “Razboiul total!” declarat romanilor care nu au vrut sa iti asculte indicatiile pretioase si au votat impotriva sfaturilor tale ca trebuie sa voteze lupta anti-coruptie si “justitia independenta” cu care faci tu treaba, opreste “Razboiul total” si lasa-ne dracului in pace! Ia-ti hipsterii feisbucisti, ONG-istii sorosisti, basistii opariti si toti corporatistii vietii si neamului din strada si lasa-ne, du-te la culcare!

    Lasa-ne cu smenul politic, ca tu nu o sa fii niciodata un “barbat de stat”, tu esti doar sluga stapanirii PPE-istilor “de dreapta” din Bruxelles! Du-te peste ei acolo si vedeti-va impreuna de viata, lasa-ne! Mai vizitezi si Germania, ca sa nu te plictisesti! Du-te si lasa-ne!

  3. Astăzi, când vorbim, România este singura țară în care oamenii ies în stradă să apere Securitatea și cătușele.
    omul e bolnav grav. e exact invers. coruptia care o creeaza psdul ne arunca in afara europei.
    tot occidentul e cu securitatea dupa omul care conduce publictia laudata de rusi:dcnews.
    asta e si parerea ta radu tudor : romanii apara securitatea ?

    • 1.Oamenii nu sunt bolnavi, au o lipsa de cunostere, educatie, claritate, viziune si celeritate care se datoreaza in cea mai parte activitatii desfasurate in SCOLI.
      La nivelul meu am avertizat din 1992 (cand am avut ocazia sa predau intr-un liceu) , dar mi s-a raspuns ca nu am simt pedagogic.
      Astazi am copii in scola si ma MINUZEZ cat invata si ce note au.
      In cazul in care le spun ca NU AU CUNOSTIITE DE aceste note, prezinta carnetul.
      2. PSD-ul ne-a aruncat peste Marea Neagra sau a fost partidul care ne-a introdus. in NATO si UE?
      3. Occidentul este cu interesul sau.
      Parerea mea.

    • Sefule, astea nu va indigneaza? De ce nu iesiti cu pancarte si cu astea?! Ia spune! Moralistii si marii luptatori ai vietii! Succes!

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste alti golani ordinari, cu singura mentiune ca voi sunteti aia “de dreapta”. Sal

    • PSD-ul creeaza coruptia?! Deci fara PSD gata nu mai exista coruptie?! Wow. Pai hai sa-l scoatem in afara legii si gata, devenim primul stat de pe glob care a eradicat coruptia. Ce simplu.

      Nu sunt fan PSD, dar mi se pare suspecta si isteria cu anti-coruptia. Pare deja un fel de ideologie a revolutiei permanente. Pentru ca nu va exista nici un punct clar in care se va putea spune “gata, nu mai avem coruptie”.

      In legatura cu ce spune dl. Chiriac. Deocamdata nu cred ca trebuie sa ne panicam, nu e cazul. Dar nu e nici de luat in ras, pt. ca nu exista nici o garantie ca pe fondul unei instabilitati serioase sau unei marginalizari/izolari a Romaniei secuii vor sta cuminti. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca exista si unele curente “anti-sudiste” prin Ardeal.

    • Prietene, ca tu traiesti in trecut, e treaba ta ! Coruptia aia a fost, mai abitir, dupa PSD, in vremea bassescului-voda ! Asa ca, fie, “mai rasfirati”, fie las-o jos, ca macane !
      (aud, insa, prima data ca dcnews e cu rusii; cum ar veni, tot ce nu convine p(r)ostacului e de la rusi, e “ciuma rosie”, e naspa !)

    • nu raspunzi rt , deci esti de acord cu omul psdului chiriac. romania este mai unita ca niciodata impotriva psdului , ciumei rosii si impotiva coruptiei cu miros rusesc – turcesc . sunteti tot mai singuri.

      • Lozinci…da’ si multa prostie proprie…
        (Victore, PSD-ul are 530.000 de membri… ce zici, daca scoate juma’te, tot “singuri” sunt !?)

      • Romania nu e reprezentata de cateva sute de mii care au iesit in strada. Nu am votat PSD , chiar am votat PNL , pentru ca am crezut si cred in valorile liberale, nu mai cred insa in oamenii care il conduc in acest moment. Doamnele din fruntea PNL * uluiI nu au ce cauta acolo. Sunt atatia oameni capabili , verticali in acest partid .Sunt impotriva faptului ca nu stim sa pierdem , si mai ales ne lasam manipulati de un presedinte, care sa fim seriosi a dus de rapa PNL-ul.
        Si repet Romania nu este reprezentata de cei care ies in strada , Romania suntem si noi cei care privim cu ingrijorare la evenimentele generate de un presedinte fara discernamant si de o clasa politica slaba si mai ales sunt impotriva anarhiei , sunt impotriva actiunilor in forta, sunt impotriva celor care manipuleaza , incepand cu televiziunile si terminand cu marii corporatisti.

  4. Singura iesire din situatia actuala este ca Iohannis Ghinion 6 case sa renunte la “Razboiul total!” pe care l-a declarat PSD-ului prin Tariceanu si tuturor romanilor care au nu au vrut sa voteze ceea ce isi dorea el, oamenii votand masiv PSD-ul.

    Iohannis, bai Ghinion, ia-ti “Razboiul total!” si du-te la Bruxelles la PPE-istii tai si la Germania ta care te-a facut atat de malai mare! Du-te la stapanii tai si lasa-ne!

    • Singura iesire din situatie ar fi sa le vina mintea la cap alora din guvern si sa renunte la raul pe care l-au facut. Ar mai fi fost o solutie dar e tardiv: toti aia ca tine sa fi avut mai mult creier in decembrie.

  5. Iohannis, ia-ti “Razboiul total!” si caramba tata la Bruxelles, du-te la stapanii tai si lasa-ne. Du-te la Bruxelles si in Germania si ia-ti si “Razboiul total!” cu tine, ca tu esti prea mare razboinic vere si risti sa te extenuezi!

    Iohannis, bai anticoruptule 6 case din meditatii la fizica, ia-ti “Razboiul total!” al vietii si du-te nasuleeeeei! Pa

  6. Grineanu-Dragnea…………..NU CEDATI
    NU lasati sistemul securist sa elimine democratia din Romania
    Nu lasati abuzul procurorilor sa preia total Romania
    ——–
    Or sa vrea sa faca maidan dar nu cedati.
    Oricum or sa va bage la puscarie nemernicii astia.
    Numai e cale de intors, rezistati ati fos votati de 54% din populatie aveti parlamentul.

    • Papagalii aia din strada trebuie ignorati, nimic mai mult. Asta e solutia! Cu mentiunea si ca e foarte bine ca aia care erau acoperiti din guvern e bine sa se sparga, ceea ce s-a si intamplat cu vreo doi, pentru ca altfel in timp ar fi produs pagube majore, pentru ca n-ai de unde sti pentru ce misiune erau infiltrati. Asta e!

  7. Iohannis, bai 6 case Ghinion, lasa-ne bai in voturile si in alegerile noastre, ia-ti “Razboiul total!” si du-te la culcare, lasa-ne cu harnelile tale de politician expirat de 2 lei! Tu nu esti politician, ca abia legi cuvintele bai nasule! Politicienii mari insufleteau masele prin discursurile lor fulminante, pe cand pe tine cand te-a luat ala repede olteneste la intrebari de unde ai avut banii cu care ti-ai luat alea 6 case tu ai dat-o-n stalp cu Ghinion, habar n-aveai ce bagai, te-ai facut de ras sa mor eu! Avem un presedinte rusine, un ranchiunos si un imbarligator! Auzi, 6 case din meditatii! Rusine!

  8. In Ucraina, mai ales in partea de est, populatia se considera Rusa nu Ucraineana. Nu se poate compara situatia.

        • iti spune ceva cuvantul AUTONOMIE si apoi unirea cu ungaria?sau afisele din campania electorala:sa scapam clujul si oradea de bucuresti?un tinut secuiesc autonom fara coridorul cluj-bihor ar deveni un fel de san marino romanesc.asa ar avea deschidere la ungaria si apoi un mic pas:alipirea la “patria muma”.

          • La tampiti nu le spune nimeni si nimic, caci cu prostii ca ei si prostia lor si zeii se lupta in zadar.

    • Ba se poate, prietene ! Ca multi din Ardeal se uita de sus catre cei din alte parti ale tarii. Am vazut la mesaje cand cu alegerea Mutului ca miticii sunt prosti, si nu-nteleg ce bun e ala, ca vine din “Ardial”…
      Ca sa nu mai vorbim de Tinutul Secuiesc, unde, din ce in ce sunt valuri mai mari…
      (PS : Nimeni, pana in “89, n-ar fi crezut ca Ceasca nu e vesnit, nemuritor; ba chiar, multi credeam ca o sa-l puna partidu’ in geam, dupa ce da coltu’, ca sa-i ia pensia in continuare. In cateva luni, Europa s-a dat peste cap; in Romania, lucrurile s-au intamplat mai spre sfarsit, dar mult mai repede si mai violent. Deci, “never say never”

    • Nu se poate compara, dar priveste atent la toti vecinii nistri, fara exceptie, fa o incursiune in istorie si ai sa intelegi ca pericolul semnalat de B. Chireac este real.

  9. A scris foarte frumos Foca Ucigasa (Morsa Competenta?)! Dar bai fratele meu, nu noi am vrut sa aderam la Uniunea Europeana in 2007? Acum noi ce credeam ca o sa fie? E tot un fel de stalinism, dar de data asta este cu capitalistii care invelesc rahatul in poleiala, asta este singura diferenta. In rest este exact acelasi șmen, furtul de voturi, furtul alegerilor, politie politica si dosare politice, abuzuri ale procurorilor mai ceva ca ale celor stalinisti etc.

    Concluzia: odata cu aderarea la UE nu putem zice ca nu am spart-o pe sistem, imprumuturi financiare, importuri masive de diverse, Romania piata de desfacere a produselor din import, corporatii si oameni de afaceri straini, interese economice si financiare straine care exercita presiuni nemaipomenite pentru a detine in continuare autoritate pe zona tarii noastre! Restul e cancan. Pa, pa

    • Domnule Radu Tudor, va uitati la emisiunile Antena 3? Eu, fiind pensionara, ma uit toata ziua la Antena 3. Si fac asta pentru ca va simt alaturi de poporul asta bun si oropsit. Credeti ca telespectatorii dvs. sunt romanii domnului iohannis? Eu cred ca suntem noi, aia care stam acasa si va privim mereu, va facem audienta, cum se zice. Inteleg, trebuie sa fiti deontologi, noi trebuie sa fim informati cu tot ce se intampla, ce se zice… Dar sa inviti unul de la putere, de regula cu bun simt, si trei galagiosi din opozitie nu este corect. Ziceti ca nu explica puterea ce vrea sa faca? Pai cum sa explice cand ceilalti sar cu gura si, gata, s-a rezolvat. De azinoapte, incepand cu emisiunea Sabinei Iosub, sunt in ceata, nu stiu daca ma uit la Antena 3 sau la realitatea! Repet, faceti audienta cu noi astia multi (nu suntem prosti deloc) ..Si, zau, chiar credeti ca intra in Piata Victoriei mai mult de 80.000 de oameni? Multumesc.

      • Stimata doamna sa stiti ca nu toti cei care urmaresc Antena 3 sunt sustinatori ai PSD-ului, asa cum credeti dumneavoastra.Da, si eu urmaresc Antena 3 dar nu toata ziua ca mai am si altceva de facut.Nu am votat PSD, dar nici celelalte partide pentru ca pur si simplu nu mi-a placut niciunul.Programul de guvernare al PSD mi se pare bun dar nu stiu cat e de sustenabil.Greseala lor a fost ca s-au apucat de magarii in loc sa-si vada de treaba.Acum sa suporte consecintele.Nu vi se pare normal sa invite 3 din opozitie si unul de la putere, dar invers e corect nu-i asa? Haideti sa incercam sa fim impartiali si sa ascultam parerile fiecaruia ca sa ne putem forma o opinie obiectiva.Si sa nu credeti cumva ca Antena 3 e televiziunea PSD-ului, ei au fost tot timpul anti Basescu, dar intr-o vreme pareau ca se dau cu PNL-ul, iar acum cu PSD-ul.Aceste stari de fapt sunt doar temporare, nu trebuie sa fiti indignata.Sunt o multime de surse de informare, nu doar Antena 3.Daca nu va convine schimbati canalul pana gasiti ceva ce vi se potriveste.Poate un Animal Planet sa va mai relaxati putin din cand in cand.Va rog sa ma scuzati daca vi se pare deplasata replica mea.

      • Hehe cand in sfarsit aveti parte de putina impartialitate, intrati in sevraj, telespectatori A3.
        @radu tudor:**Va spune acuma un tanar frumos si liber (termen folosit de voi peiorativ), pt toate mizeriile pe care le-ati facut in acesti ani bunicilor, batranilor nostri, nu va vom uita. Chiar de ati schimbat putin macazul in ultimele zile, nu va vom uita si nu va vom ierta! Ati profitat de slabiciunile lor si i-ati transformat in niste oameni plini de ura fata de dusmani imaginari.

          • Cu d-astia, orice centimetru cedat e problema…
            Desigur, George ala de mai sus nu stie ca in “90, si guvernul Petre Roman a cazut tot pe motiv de “galagie” la Victoria; aia era de la mineri, insa. Pentru care, tanaru’ frumos si liber il injura pe Iliescu. Logic, nu !?
            Personal, am mai trait vremurile astea : mirosea la Romana, la 20 de ore dupa, a fumigene-lacrimogene, si treceau camioanele cu “mineri eliberatori”.Mai se poate, si-acum, si-nca de cateva ori. Pare ca fiecare generatie isi vrea “piata”. Cu-atat mai bine. Totusi, ciuma rosie era pericol in “90, nu acum, cand toti sun capitalisti, si comunismu’ e doar in neuronu’ stricat al unuia ca georgica !
            Georgica-tata, daca tu-l consideri slab pe tac-tu, e problema lui, ca te-a crescut cum te-a crescut… Si-a ta, ca vine o vreme…nici nu stii cand, ajugi sa flatulezi involuntar. si-atunci, daca exista dreptate, s-o gasii copii care sa te trimita la azil..

        • Bai “peiorativ”, sunteti doar niste basisti opariti patetici care va zvarcoliti in chinuri pentru ca PSD-ul a castigat alegerile! Stim, vreti sa furati iar alegerile si votul, la fel cum ati facut-o in 2012 la referendum si in 2015, cand cu vrajeala de la Colectiv unde niste idioti au dat foc unui club cand patronii nu erau acolo, fara nicio legatura cu politicienii corupti sau alte golanii din capul vostru. Sa nu credeti ca va mai merge vreodata! O sa vezi!

          P.S. Doar atat puteti?

      • Doamna daca sunteti asa curioasa mergeti in piata cu caietelul si in dreapta cheltuielilor faceti o coloana in care va apucati si numarati. Si numarati…oamenii din piata sunt intelectuali pasnici nu mineri preferatii dumneavoastra. Puteti merge in piata linistita! Pentru numarare o sa primiti si flori si ceai daca o sa va fie frig de la atata numarat! Merita sa va dezlipiti din fata RoamaniaTv patru ore sa numarati si iar sa numarati. O sa va ajute si la alzeimer numaratul. RomaniaTv va produce mai multe probleme neuronale decat numaratul participantilor din piata! Va felicit!

        • Bai neuronalo, in Romania pe data de 11 decembrie 2016 au fost alegeri. Voturile au fost numerate de Biroul Electoral Central si rezultatele au fost publicate pe site-ul Institutului National de Statistica, ele fiind comunicate prin toate mijloacele de informare mediatice.

          P.S. Noi stim ca ceea ce invocati voi este o harneala, pentru ca voi de fapt sunteti doar niste basisti opariti care va zvarcoliti in chinuri de cand PSD-ul a castigat alegerile. Voi vreti sa ne furati iar votul si alegerile, la fel ca in 2012 la referendum si in 2015, cand ati profitat de vrajeala cu incidentul de la Colectiv, acolo unde niste idioti au dat foc la club cand patronii nu erau acolo, fara nicio legatura cu coruptia si cu politicienii. Basistilor opariti ce sunteti! Nu ne mai furati iar voturile, iti garantez!

          P.S. Doar atat puteti?

        • Decenta atitutine:))
          Camelutza, astia ca tine par facut – vorba Parazitilor – pe cale artificiala, in eprubeta. La modul asta, ai tai n-au probleme cu alzeimeru’, deci poti sa comentezi linistita !
          Daca aveai curiozitatea, intelegeai ca intelectualii pasnici striga sloganele minerilor din “90… Daca in mintea ta e cu “ciuma rosie” acum, atunci e caldura mare p-acolo:))

  10. Scenariul nu este catusi de putin neverosimil. La cata tradare, lipsa de responsabilitate si exaltare exista totul e posibil, mai ales ca “partenerii” nostri din UE exploateaza orice fisura si ne “ajuta” la nevoie.

    • Nemtii au mai facut-o, cand cu Dictatul de la Viena… dupa ce, sa nu recunoastem, totusi, plecasem cu ei la drum si ne-am intors cu rusii. chestie pe care am reluat-o, “repetir”, dupa !
      Atitudinea pragmatica a lui Trump, pe fata, ar trebui sa dea de gandit unora care au cu ce (sau care vor s-o faca) : nu vine, bre, nimeni sa-ti faca ordine si curatenie in casa; sau daca vie, e cu “davai ceas”, cu d-alea ! Ca nu mai e ca atunci, si iti ia ceasu’ pe nimic, e datorita vremurilor : s-au mai cizelat metodele, nu mai suntem in comuna primitiva, sa fie cu ghioage ! Dar efectul e acelasi; atitudinea e mai subtila : “dati-ne noua ce aveti, si noi avem grija de voi”… haida-de !

  11. Oferta sigura pentru anul 2017. Minim 491,52 euro. Nu trebuie experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerem: cunostinte minime utilizare calculator (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi. Pentru a aplica la oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii: gigitanase342@gmail.com

  12. Uraaaaaa, s-a trezit si Bogdan Chiriac, cel care pe vremea lui Basescu o dadea din colt in colt.
    Si apropo de Maidan si ce a patit Ucraina coroborat cu ce se intampla azi i Romania, pe langa multe alte institutii, organizatii, servicii, STATE EUROPENE ( UNGARIA, RUSIA, GERMANIA, AUSTRIA, OLANDA si altele), o parte din vina o are si presa.
    Argumente: 1) pe toate posturile TV la progranele de stiri se prezinta NUMAI evenimente negative (acccidente, furturi, curvasarii, etc) fara a se prezenta lucruri bune realizate de ceilalti( pentru ca exista multe astfel de lucruri facute de cetatenii ROMANI);
    2) pentru AUDIENTA se accentueaza numai pe cancan si ” circ”;
    3) manipulare si dezinformare in functie de interese ( finantare, interese personale, politice) si altele.
    Cand vorbesc de presa ma refer la TOATA PRESA si stiu ce spun.

    • Sigur ca stii, ‘oi fi avand si studii in domeniu:)))
      Ce nu spui, totusi (poate fiindca nu stii) e ca e mai bine cu toata vanzoleala asta mediatica, decat cu unu’ pe ecran, prezentandu-si “realizarili”; dca traiai pana in “89, puneai un punct si cu asta; asa, doar vorbe de pe net !

  13. Ceea ce e scis in articol e o totala porcarie. Am fost in Timisoara la proteste, Am intalnit o gramada de cunoscuti, colegi, prieteni. Toti suntem tineri, municim cate 10-12 ore / zi. Nu vrem sa fim furati!!! Pentru asta iesim!
    Vrem sa lasam PSD-ul sa guverneze, dar sa o faca in folosul cetatenilor, nu al penalilor!
    Nu suntem manipulati, nu vrem distrugerea acestei tari
    Din contra, ne-am saturat de coruptia aceasta generalizata si vrem sa fie mai bine.
    Nici un moment nu s-a pomenit in piata despre distrugerea acestei tari.
    Credeti-ma ca daca s-ar fi pomenit asa ceva as fi fost primul care plecam de acolo. Imi iubesc tara!
    TERMINATI CU SCENARIILE ASTEA TAMPITE!!!! DOAR O MINTE BOLNAVA LE POATE ELABORA!

    • Patrioate, cine stabileste in folosul cui lucreaza PSD-ul ?! Si cine spune ca altii lucreaza in folosul tau ?! Ai vazut – c-au mai fost si altii la butoane – ceva imbunatatiri pe care nu le-oi fi vazut eu ?! Dezvaluie-ni-le, fii cetatean patriot…
      C-asa, din gura, toti suntem osteni d-ai lu’ Mihai Viteazu….

    • prietene, pe spinarea unora prea onesti, idealisti si naivi ca tine se face “treaba”. In 89 tot niste unii ca tine erau pe strazi si ce a iesit? Iliescu FSN. In 90 si eu am facut Piata ca multi altii, ca multi ca tine de azi, si ce a iesit? Iliescu FSN.
      Oi fi tu patriot, da fa legatura nitel intre fapte, in cronologia lor si mai ales informeaza-te de la sursa (adica citeste ordonanta aia si daca nu intelegi intreaba pe unul care stie).
      Si fa scenarii de viitor: pica guvernul? super! vin iar tehnocrati si securisti? minunat, asta iti doresti? Nu cred. Sau vin niste “europeni buni” sa dea si Taromul, si aeroporturile, si petrolul si portul si hidro si paduri si cupru si aur si tot… si poate sa dea si toata Transilvania, ca hotii si coruptii sunt doar miticii, de la Sibiu incolo e civilizatia, Ungaria, Austria si Germania si au si autostrazi…

      Fii cu mare atentie la asta cu securitatea, ascultarile, dosarele, denuntatori, drepturile si libertatile fundamentale, separarea puterilor, etc ca asa se scot din joc, “democratic”, cei care nu executa ordinele. Si tot asa se albesc cei care ar putea deranja interese economice straine. Asa a fost de citiva ani, sigur sub scuza ca bagam la zdup coruptii si hotii. Si unii, multi, chiar erau corupti si hoti…. Numai ca au bagat la zdup numai pe unii, pe altii nu; au dat drumul unor dosare, altora nu. Au ascuns unele dosare, au fabricat altele. Securistii erau infiltrati din timp peste tot. Nici eu nu vreau hoti si corupti, dar m-am si saturat sa fim colonie, looseri si saraci, sa fim toti tigani si hoti si sa fim furati, inclusiv la vot, de unii de afara care conduc prin interpusi si de unii dinauntru care sunt la remorca celor de afara.

      Eu unul, prefer sa mi-o traga, sa ma fure un Dragnea decit un Schultz – macar ramin banii in tara si vor fi reinvestiti… daca e sa fim cinici. Daca tu crezi ca Scultzu sau Pierre sau John sau Miklos sau Ivan iti vor lasa ceva si tie, sau ca te iubesc cumva, te inseli. Chiar si hotii romani pot fi patrioti si buni la suflet, strainii, niciodata. Invata din istorie.

      Altfel, sa fi sanatos si bravo tie daca protestezi. Macar esti viu. Vei mai avea ocazia sa iti aperi tara (15 martie vine acus), sper doar ca nu si cu arma in mina.

      • Corect, dar inutil… Pentru aia de sunt setati, argumentul e inutil !
        Ce sa-i spui ?! Ca “ciuma rosie” e doar pe neuronu’ lui !? Ca de cand a venit calare pe cal alb, neamtu’ nu face decat sa bage batu’ prin gard la PSD (sigur, nu din mintea lui, ca nu pare supermintos) ?! Ca jocul politic e ceva mai abscons, si ca judecata se face cu capu’, nu cu sentimentu’ ?! Degeaba…
        E clar, sunt multi de buna cuviinta care sustin argumente tampite; fiindca asa li se spune ca e bine…

    • Sefule, am inteles ca esti inteligent! Raspunde-mi si mie la urmatoarele:

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste alti golani ordinari, cu singura mentiune ca voi sunteti aia “de dreapta”. Sal

    • crezi ca numai voi 100.000 – 200.000 de tineri munciti in romania ? credeti ca batranii trebuie aruncati la cos ? anul trecut angajatorii au cautata persoane mai in varsta ,nu tineri ….de ce ? …credeti ca voi platiti pensii si salarii ? credeti ca multinationalele unde lucrati platesc toate taxele la stat ? traiti intr-un glob de sticla si habar nu aveti de lumea reala …

      • @ Nicole
        Asta-i marea durere a multinationalelor (sunt multi din multinationale in strada), ca vor fi obligait, prin lege ce va fi data de acest guvern PSD-ALDE, sa plateasca impozitul pe profit aici in tara, ii doare pe ei in cot de ordonanta, de codul penal plin de atatea si atatea articole neconstitutionale, ambigui, care lasa loc de interpretari!

    • @ cetatean patriot
      Ai un comentariu plin de ipocrizie de la un capat la altul.
      “Vrem sa lasam PSD-ul sa guverneze…” Oare asa sa fie? “Mars la inchisoare, nu la guvernare”, “DNA sa vina sa va ia” si altele asemenea inseamna ca vreti sa lasati PSD sa guverneze? Cata ipocrizie!!!

  14. Mie mi-a placut mult intervenția de asta-seara la “Exces de putere” a fostului ministru Pâslaru: a-nceput cu afirmația ca “niste derbedei” din PSD, nu toti, vai de mine!, au provocat “Strada” , după asta a luat-o pe maidanul teoretic spunând ca nu e vorba de un protest anti-PSD, ci de nemulțumirea oamenilor stârnită de metoda prin care s-a dat faimoasa OUG cu codul penal, a mai facut un tur foarte larg pe câmpii (prin Delta Vacaresti, poate, după exemplul înălțător al fostului sau sef) zicând ca in strada se striga multe, stie el insa ca oamenii nu vor răsturnarea votului din Decembrie si-a revenit in dos la bunicul îndemnându-si Co-protestatarii sa apere pe mai departe statul de drept. Astea toate, bineînțeles, pe fondul mitingului “pașnic” transmis live unde poporul lui Johannis plimba păpuși de carton in uniformă de deținuți cu chipurile guvernanților actuali +Ponta si Tariceanu, însoțite de un sicriu+cruci adresate criminalilor care “ucid democrația”. Mi se pare genial cum maidanul, deocamdată la sensul propriu, a reușit sa se suie pe un ecran cu audiență maxima prin domnul respectiv-deci da, cred ca scenariul lui Chirieac e foarte plauzibil. In curând vine si Maidanul politic in varianta ucraineana deși, culmea, nu cred ca rușii l-au inventat in cazul de față, sau nu de la început. Sustinerea din Moldova, Bulgaria, Ungaria, asta da! Asta miroase a FSB dar varianta românească e opera clicii din jurul lui Johannis care l-a si împins in fata pe desteptul nației sa gireze noua “revoluție”–rușii, daca sunt pe fir, nu fac decat sa profite de situație si au si de ce, asa ceva nu mai prind ei servit pe tava, recte, un presedinte care îndeamnă la răzmeriță imediat după alegeri generale! Pâslaru, cat a putut sa-l lase obrăznicia si proasta creștere corporatista (eu trăiesc printre specimene de același soi toata ziua, adică printre studenți la Business School care se pregătesc sa umple corporațiile cu un “suflu” nou, obraznicaturi mai mari n-am văzut, nici in mahalaua bucureșteană unde, cat de cat, daca nu era beata, nici o femeie cu păr alb nu era data jos din liftul blocului ca sa intre cinci magadai cu rucsacuri in spinare si sa se închidă si usa după ei) Pâslaru, deci, a încercat din răsputeri sa acopere 1) ieșirea lui Johannis la primul miting si 2) violenta verbala si vizuala a manifestanților. Va trebui sa ne obișnuim cu gândul ca, daca-l lasa “Europa”sa domnească, împreuna cu clica d-sale, pe toti cei zece ani ce si i-a propus ca durata (Busoi asta zicea in 2014, Johannis va sta 10 ani la Cotroceni, țineți minte?) Johannis e in stare sa faca si războiul stelelor, nu numai un Maidan pe model rusesc.

    • In 2007 toti romanii doreau aderarea la UE, care s-a si intamplat. Acum, dupa ce tara traieste din importuri masive si imprumuturi financiare si cand nimeni in Romania nu mai are chef sa se apuce de munca, soarta tarii fiind pecetuluita de pro-corporatisti si tot felul de fraieri care sustin in inconstienta lor afundarea tarii in datorii pe generatii, despre ce dreac ar mai fi de vorbit in Romania?! Atata timp cat PPE-istii vor conduce Parlamentul European in care detin majoritatea si odata cu asta si toata Europa, noi tot asa o sa o ducem, pentru ca sunt interese majore economico-financiare si aia nu au chef sa si piarda monopolul pietei economice si al controlului directionarii profitului, stiut fiind ca corporatiile nu platesc niciun eurocent impozit pe profitul pe care il scot din tara noastra si din alte state. Toate astea conduc la crancena realitate romaneasca de doi bani. Restul e cancan.

  15. Bine…Scenariile apocaliptice ale domnului Chiriac…Oricum sunt mai legate decat alke prietenului sau Ciuvica (fereasca Dumnezeu de asa ceva) dar tot SF raman.A mai facut dansul chiar anul trecut astfel de previziuni si nu s-au realizat nici in proportie de 20%.Haideti mai bine sa facem ceva sa bagam lumea asta in case,sa trecem la treaba,hotii sa stea in puscarii,pedepsele sa ramana la fel macar atat sa poata sa faca si Statul asta pentru noi,sa ne dea senzatia ca traim in siguranta,muncim in siguranta,copiii nostri la fel….O fi chiar atat de greu ? Iar PSD fiind castigator legitim al alegerilor sa treaca la treaba sa aduca fericirea acestui popor dar nu amanetand viitorul nu sa deconteze copiii si nepotii nostri dezmatul promios acum de ei.Sa o faca chiar ei daca-s barbati,oameni responsabili.Iar dvs domnilor jurnalisti va doresc multa sanatate.Cred ca mingea este in terenul lui Dragnea,il asteapta 4 ani de guvernare si nu inteleg de ce-si pune singure piedici facandu-ne si pe noi de bacanie in toata Europa si in lume.

    • Prietene, ai platit ce-a imprumutat bassescu pentru nimic ! si n-a fost scandal.
      Las-o p-aia cu “amanetarea”, ca pare sa fim mai amanetati de tinerii aia frumosi…
      Oamenii in casa intra greu, daca insusi presedintele i-a scos (e drept, castiga popularitate; dar poate nu atat de mare, ca nu doar strada voteaza.. si aia cu Diaspora a mers o data, trebuie ceva nou mereu…)
      Piedica le-a pus-o mere Mutu’, nene – aluia de-i pute cu penalii, da’ nu ne explica de unde alea 6 case (pe care, cu toata stima, intr-o munca de slujbas, cu tot cu meditatii, e greu sa le faci). D-acolo ar trebui sa se inceapa, daca e cu sinceritatea.
      Da’ nu se-ncepe, precum vedem; ghinion !

      • comparativ Iohanis 6 case si Dragnea o singura proprietate de 17 milioane de euro ?????? Baiat de 28 de ani multimilionar in euro????? de unde – cum se vede paiul din ochii lui Iohanis de barna din ochii lui Dragnea….

        • Prietene, pe Dragnea l-ati facut penal demult (chit ca mizeria aia cu “2012” e vizibila, daca stai 5 minute sa gandesti… greu, dar posibil !.. in fine !)
          Pe neamt l-ati urcat cu anticoruptia in gura, pe piedestal…
          Cam aia e diferenta.
          Da’, altfel, esti “de dreapta”, nu :))))

  16. Cu tot respectul cuvenit, nu va e un pic rusine???? Daca atatea lucruri nefaste se pot intampla din cauza acestei oug de ce acesti democrati din psd nu o abroga? Unde e urgenta mai ales cand avem un asemenea scenariu apocaliptic ca si consecinta? De ce acesti aparatori ai democratiei din PSD sunt dispusi sa arunce tara in aer??? De ce dleTudor& Chiriac le sprijiniti demersul??? # Alta intrebare

      • Bine Radu ,esti singurul din A3 pt care nu mi-am pierdut respectul si despre care nu am zis niciodata ca fura curent malitios.. Te-am urmarit indelung.. am si schimbat idei cand si cand .. Cred insa ca atitudinea postului vostru fata de protestatari e cel putin nedreapta.. Intr-o tara furata in halul asta.. de diversi.. din toate taberele.. gasesti oameni care mai degraba ar dori puscarie pe viata sau streang pt alesii nostri care fura! pe cand infama OUG 13 asta.. mai degraba relaxeaza menghina in jurul functionarilor corupti decat sa-i stranga de gat. Cand furtul si coruptia sunt principalele probleme de 30 de ani incoace , in loc de inaspriri .. astia dau relaxari.. Si inca in stilul asta.. de noapte! prin OUG surpriza! Stiu si vorba cu ”mai bine 10 infractori liberi decat un nevinovat in puscarie” dar cei mai multi din patura medie si ca venit si ca varsta au atat ura pt hotii si incapabilii de toate culorile incat ar inversa-o .. ”Ba , important e ca X, Y, Z sa putrezeasca acolo!” E radiografia mea asupra evenimentelor , nicidecum vorbe la cald sau nervi .. Pe mine unul m-a scos din minti mai mult decat OUG atitudinea unora ca Liviu , Codrin (care mie mi s-a parut ca linistit ar risca un razboi civil – contramanifestatii VS 100.000 oameni??? ) sau zambetul lui Sorin! Mie mi-e greu sa zambesc acasa zilele astea.. imi gasesc greu pofta de ras.. si ei chicoteau la conferinta de presa ..zambete generoase ..premier si responsabil pt situatia asta! Intreg PSD-ul o gandeste gen ”noi si voi” .. Pai daca voi ..nu sunteti NOI .. ”No amu ii bai!”

        • La Antena 3 sunt opinii pro si contra de cand au inceput protestele. Inclusiv marii nostri adversari au recunoscut ca la A3 unt cele mai echilibrate dezbateri

          • Caut sa butonez + – seara.. sa aud pareri diverse si unghiuri diferite. Intr-adevar aseara am auzit o dezbatere la A3 .. surprinzator de ok . De la prima seara cand a fost oribil (v-am si sarit din grila de cand a intrebat Badea : ”cum ati pus foc la Colectiv?” Mno aia nu! 40.000 din Cluj , 30.000 TM , si inca mii si mii de ardeleni sau altii (Iasi ) de la sute de km au pus foc la un club acu 2 ani ? Ori cand te asociaza cineva cu o tragedie..cu o crima poate! gratuit si uluitor.. Sa mai spun ce? Sunt curios cum ti se pare ideea cu contramanifestatia.. Eu chiar ma intreb ce o sa se strige acolo…in loc de ”jos hotii!” va fi ”sus infractorii?” sau in loc de ”PSD ciuma rosie” va fi.. ”restul tarii – cancer” ?
            Ma intreb… Totusi, strangerea de contramanifestanti mi se pare in sine o decizie .. adanceste asta cu ”noi si voi” .. ca sa nu mai vorbim de uriasele pericole la care ne expunem adunand ”tabere” opozante de cateva sute de mii de oameni.. Doamne-ajuta! Hai Romania!

      • Mai ma uit si eu la canalul dvs si vad cum chemati prietenii democrati din PSD in fiecare seara plus alti tot felul de prieteni a la Dl Mugur Ciuvica care duc nivelul discutiei la minus infinit. Direct sau indirect dvs si dl Chiriac ii sprijiniti in loc sa le deschideti ochii cu privire la aceste scenarii apocaliptice …merita o tara distrusa si aruncata spre ev mediu pentru o mana de oameni ce au probleme cu justitia? Sau cumva sprijinim haiducia statului in forma continuata? Furam de la bogat (STATUL) , retinem comision de administrare de 30-50% si dupa dam la popor ce mai ramane in pensii si salarii marite? Pacat ca statul suntem noi toti si toata valoarea adaugata creata este injumatatita de prietenii dvs democrati din PSD. Da cred ca multi suntem confuzi de asemenea demersuri jurnalistice

          • Nu vad jumatate de ecran, neuronii mei inca fac sinapse,vad ocaua mica si ocaua mare in modul cum tratati subiectele, respectiv invitatii, vad si schimbarea de macaz din ultimile 4 zile, cumva cnn-ul v-a soptit ca s-ar putea sa se delimiteze de afilierea mult trambitata daca nu incercati sa fiti un pic mai obiectivi? # alta intrebare

        • Bai… Bogdan, observand mesajul tau si dandu-mi seama cat poti fi de impartial m-am hotarat sa iti adresez intrebarile astea, poate imi raspunzi! Bafta.

          1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

          2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

          3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

          4. Kovesi, sefa anti-coruptiei din Romania a plagiat in teza de doctorat 4%. Aceasta este o fapta incriminata de Codul Penal la “furt intelectual”, deci reprezinta un “furt”. Voi de ce nu strigati si asta in strada?

          5. Basescu a furat flota Romaniei! De ce nu strigati si asta in strada si nu va deranjeaza?

          P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste penali, cu singura mentiune ca voi sunteti “de dreapta”. Toti basistii opariti se zvarcolesc in chinuri de cand PSD-ul a castigat alegerile. Restul e cancan. Sal

      • Si eu m-am ingrozit ….uuhhh…pai daca-i asa sa scoata dracului ordonantele alea mama lor de hoti!

        • Eu zic mai bine sa scoata Iohannis Ghinion 6 case ala “Razboiul total!” al lui si sa lase tara in pace, chiar daca el e suparat pe majoritatea romanilor care au votat impotriva dorintei lui. Pa, pa

          P.S. Du-te cu Basescu Sticle, idolul tau etern…

    • Domnu Iohanis dece nu termina cu razboiu dintre presedinte si guvern ? Daca guvernu va retrage OUG presedintele va uita de protesteste si va spune ca victoria este a lui. Daca cresterea in sondaje il face pe Iohanis sa tina lumea in strada nasol , daca era mediator problema se rezolva institutional nu prin iesiri in strada si incurajand mitinguri ilegale

    • Ce să abroge, un pretext? Ar fi mai rău, nimeni n-ar putea face un pas înapoi căci acuzația de slăbiciune ar depăși amploarea primei acuzații. Și ar curge alte pretexte, scopul fiind consolidarea a ceea ce se zdruncinase prin dezvăluirile din ultima vreme.
      Scandalul s-a mutat și în Parlament pentru că Dragnea își permisese să-i cheme la muncă, să fie prezenți de luni până joi, iar pentru ziua aferentă activității în teritoriu le ceruse justificare. Dacă îi venea ideea să umble și la pensiile speciale? În câte instituții ar fi fost deranj? Acum e de tras folosul, trebuie insistat sub scutul străzii!

  17. Aberatii mai mari ca ale acestui domn rar mi-a fost dat sa citesc sau sa aud.Daca il ascultati atent azi zice intr-un fel iar maine in altul.Cica lumea a iesit in strada ca s-a redus pedeapsa pentru abuz in serviciu.Serios? Dar de unde stii matale de ce am iesit noi in strada.Ai venit cumva sa stam de vorba, sa ne intrebi? Bineinteles ca nu, dar de la inaltimea milioanelor de euro avute in conturi e usor sa emiti teorii.Mai bine scuteste-ne.Si prin presa din Romania sunt cativa carora li se vad gradele pe sub sacou, dar asta e alta discutie.Cine reuseste sa puna cap la cap informatiile acumulate de-a lungul vremii poate sa deduca relativ usor cine sunt aceia.

    • Sefule, am inteles ca esti inteligent! Raspunde-mi si mie la urmatoarele:

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste alti golani ordinari, cu singura mentiune ca voi sunteti aia “de dreapta”. Sal

  18. Citim afisele de le aratati, s.b.-ule ! si vedem si d-alea cu “inchiderea de televiziuni”, cu “ciuma rosie” la peste 25 de ani de la schimbare…
    Vad “comunicatori” d-aia (gen ex-u’ de la Ministerul Muncii) cum ca in piata sunt doar cu nedumeriri la modul de adoptare al OUG, altceva nimic… Bine, pa !
    Da’ nici voi sa nu ne mai mintiti…

  19. Radu, te rog transmite-i dlui Dragnea ca nu e timpul de explicatii logice. El nu are decat o solutie: LUPTA CONTRA SISTEMULUI. Aici nu e vorba de ordonanta etc… deci este doar o lupta care pe care, SISTEMUL politienesc instlat acum 12 ani sau noi, oamenii ce dorim sa traim in libertate. Ajunge cu explicatiile juridice caci batalia nu este (nu a fost niciodata) pe ordonante. Dragnea trebuie sa dea mesaje, si ele emotionale care sa ne mobilizeze si pe noi ce vrem libertate si pe alegatorii lui, De exemplu:
    1. Sunt aici si voi lupta pentru apararea votului dvoastra si nu voi mai lasa niciodata, deci nici acum, ca votul romanilor sa fie din nou FURAT
    2. Sunt aici sa lupt ca, in sfarsit , cei ce au votat pe 11 Decembrie si au cerut cu mine impreuna incetarea abuzurilor, libertate si o viata demna, sa primeasca ceea ce au cerut prin vot
    3. I se reproseaza lui Dragnea ca nu a avut in programul de guvernare aceste ordonante. Trebuie sa raspunda ferm, ba DA, am spus tot timpul ca in mandatul acesta PSD va face clar o separatie a puterilor in stat, o separare clara a serviciilor de alte institutii, o aducere in matca legilor proprii de functionare a tuturor institutiilor, iar ordonantele sunt un prim pas (definirea din codul stalinist din 1956 a abuzului in serviciu, clar crea posibilitatea imixtiunii puterii judecatoresti in cea politica/executiva)
    4. Stau aici si nu voi da inapoi in fata aacestei ofensive a sistemului. Este clar ca lupta se da intre noi, si sitem, iar lupta mea e si lupta voastra cei ce ati votat pe 11 Decembrie

    Va dati seama ce se intampla in tara asta daca din aceasta confruntare iese sistemul invingator? Deja au inceput cu amchetarea ministrilor pentru oportunitatea politica (deci ce e mai clar de atat ca politie politica). Pe termen lung de acum incolo, nu va mai fi libertate in aceasta tara, iar prosperitatea romanilor va fi mereu pe locul ultim… Saraci si fara sanatate, fara educatie,, cu pensii de bagat mai repede la groapa…. De aceea si postul Dvoastra ar trebui sa fie ferm cu pozitiile caci in ultimele 2 zile incep sa vad pozitii mai nuantate si la Dvoastra… Va fi groaznic daca acum castiga sistemul. Iar de acolo la o impunere de rupere a tarii nu e f. mult. Sistemul acesta tradator o va face si pe asta. Nu vedeti ca si-au organizat o forta paramilitara de 30-40 000 de oameni, pregatiti, care la comanda ies si incita pe cei cu mai slaba pregatire (caci toti cei din strada au scoli dar nu au pregatire de nici-un fel, toate datele le iau de pe facebook, nu citesc altceva) si astfel creeaza emotia. Deci acum este batalia pe viata si pe moarte din pctul meu de vedere… Vai de capul nostru daca sistemul invinge si acum ca in 2012….
    Eu, in locul lui Dragnea as declara public de exemplu: maine la ora 10.00 sunt in Piata Victoriei cu o plancarda pe care scrie “Jos abuzurile”, “Jos sitemul securist”, “Jos Johanis”, LIBERTATE si cine vrea sa ma urmeze sa vina alaturi de mine. Nu e timp de vorbe, e ultima mpastra sansa.

  20. Domnule Radu Tudor,
    1.Cred ca stiti foaarte bine ca limba romana nu se aseamana cu limba rusa!

    2.In acesta tara forte bogata prea multi oameni sunt saraci pentru ca nu i-au calcat in picioare pe acesti nemernici timp de 26 de ani ( daca vreti va aduc argumente)
    3.pentru imagine este bine ca aveti opinii ferme si hotarate dar mare pacat ca opiniile si argumentele sustin niste aberatii si aberanti ai partitului PSDRAGNEA ordinea in justitie nu se face dezincriminand ci incriminand mai drastic in fuctie de piramida responsabilitatilor in felul urmator
    Presedintele cele mai mari pedepse pentru incalcare atributiilor de servici sau abuzul in servici
    Primul ministru, guvernul si parlamentarii urmatoarele cele mai mari pedepse
    Primarii Etc

    Propun asa, cine isi bate joc de banul public sa fie angajat pe 10 ani la curatatul si reapararea strazilor cu norma dubla poate asa le vine mintea la cap !

    • Spuneti cam asa : Sa-i ducem la Canal, da-i dreacu !
      D-le Florin, da’ cine hotaraste punctual treburile astea, D-zeu Tatal !? Ca, s-a vazut (a dat si basssescu “din casa”), sunt dosare politice…
      Stand pe margine, se lucrurile in alb-negru; in hora, insa, e mai complicat….
      (PS : Acu’, sa ceri scoatere in afara legii pentru un partid de 530.000 membrii, cu 45 % la alegerile precedente, nu prea e democratie; poate dvs. v-ar fi folositoare o “excursie” prin vremuri trecute, d-alea cu adevarata ciuma rosie – pana-n “89. Nu pare sa fi prins vremurile alea..
      Si, alt PS : v-ati simtit mai confortabil cu tehnocratii Ciolosului ?! Sau v-ati simti cu pedelistii vopsiti !? Ca, in 26 de ani, doar UDMR a fost maxim la guvernare, la dracu !)

  21. D-le Tudor, puteti ruga pe d-nii sunetisti de la A3 sa dea trompetele, fluierele, vuvuzelele (transmise in mix) mai incet in emisie, — avem mari dificultati sa auzim vorbitorii, mai ales persoanele care sunt mai in varsta.

    • Ma intreb daca acest zgomot de vuvuzele ruleaza non-stop si in studiouri sau “placerea” este rezervata doar telespectatorilor. Nu stiu cine a venit cu idea dar trebuie ca este putin sadic. Cu toata bunavointa nu pot urmari zilele acestea A3 decat in reprize de maxim 10 minute dupa care renunt. Poate ca daca si cei din studio at sta si ei non-stop cu zgomotul de fond in urechi si ar face eforturi sa se auda intre ei poate ca ar avea putin mai mult respect pentru urechile telespectatorilor.

  22. De râsul cur…cilor, nu alta! Vedeți numai conspirații, comploturi, asemănări de situații , că va fi, că nu va fi, etc. Astea-s simptomele fricii, domnilor . Lumea din stradă nu dorește decât retragerea ordonanțelor, altceva nimic. Dacă se va întâmpla, foarte bine. Dacă nu, va fi și mai bine pentru că acest CANCER care ne macină țara de 27 de ani va fi extirpat în întregime. Să dea D-zeu, copiii noștri merită alt viitor decât cel ,,oferit” de către acești bandiți roșii care au devenit miliardari fără să muncească o singură zi.

    • “PSD ciuma rosie”, “Abrogati si plecati”, “sa vina DNA sa va ia” = dorim doar retragerea ordonantelor?

      Nu voi protestatarii de rand decideti ce doriti ci cei care au venit cu sloganurile astea si va impart pancartele deja facute frumos prin cine stie ce ONG. Tinta e clar cel putin daramarea guvernului.

    • S-au retras ordonantele; crezi c-o sa plece lumea, sau se trece la nivelul dorit : smetie pentru PSD, caderea guvernului !?
      Ca sa extirpi canceru’ de zici, trebuie sa-l identifici total : si la nou’ penele-fostu’ pedele, spre exemplu…
      Sau, puteti sa faceti si Dvs. meditatii (la ce stiti, nu neaparat la fizica), pana la 6 case… dupa, sigur v-o fi mai bine, personal !

  23. Poate ne trebuie nouă pedepse mai mari, din alea 5 state, fiindcă suntem mai corupți.
    La fel cum un elev mai slab trebuie să facă lecții suplimentare.

    Dar noi nu – ne comparăm cu legile care ne convin din state cu care nu suntem în aceeași ligă.

  24. Cred ca aveți dreptate domnule Chiriac! Nu îmi doresc ce presupuneți dar Guvernul și Parlamentul se lasă incalecati de o Raluca un Dan un Claus și Gașca lor

  25. De o saptamana incoace toti marii maestri ai presei romane ne anunta ca e sau o sa fie razboi in Romania. Problema lor e ca desi numarul de oameni care merg la protest creste pe zi ce trece ei sunt pasnici.

    Chiar va deranjeaza ca acei oameni nu se bat, nu fac scandal? Dece nu accepta unii ca se poate protesta si pasnic?

    • Da …de inteligenta demonstrantilor si de iubirea de tara si copii le este teama la porci. De buna credinta si respect la porci le este frica. Ba mai mult si morsa este impacientata!

    • Asa a inceput si “Maidan”-u’, prietene ! Pasnic… Pana cand au venit “baietii”, cu misiuni…
      Nu e suparator ca se protesteaza, ba, chiar e de bine. Da’ e foarte suparator ca, in loc ca strada sa-si gaseasca lideri noi, ii pune tot p-aia terfeliti in fata; o fi credibila treaba ?!

  26. Daca atatea lucruri nefaste se pot intampla din cauza acestei oug de ce acesti democrati din psd nu o abroga? Unde e urgenta mai ales cand avem un asemenea scenariu apocaliptic ca si consecinta? De ce acesti aparatori ai democratiei din PSD sunt dispusi sa arunce tara in aer??? Alta intrebare

  27. domnul chirieac pe care il respect pentru luciditate si realism , anunta de anul trecut ca in 2017 vor fi proteste …ce stia domnia sa si nu stim noi , muritorii de rand ? si de unde ?

  28. Santeti praf psdistilor toata clasa politica e compromisa prin legile bagate pe gat romanilor ne compromite mai rau,FSN actualu PSD este responsabil de subminarea economiei ,toata industria si infrastructura romaniei din 89 in coace a fost decapitata de psdisti care trebuie sa raspunda pentru fiecare schelet ramas de la o uzina sau fabrica,antena 3 si rtv dezinformeaza cu nonsalant pentru ca au patroni care direct sunt beneficiari de pe lege urmariti penali si condamnati,domnul cu articolo este doar un pion pe tabla de sah,sunt sigur suta la suta ca in adancul sufletului e constient de legea respectiva ca e un bulshit

      • P-asta l-ati “trecut” cu postarea ca sa-l faceti de ras ?! C-ati reusit, in ce ma priveste : am ras de la primele cuvinte, nici n-a trebuit sa-i citesc tot “comentariul”:))

  29. domnule tudor , explicati dumneavoastra pentru un roman prost ca mine cum de mitingul neautorizat si neorganizat , spontan , are cam aceleasi forme de manifestare prin tara …cu tobe , or fi toti studentii de la conservator , cu papusele la bucuresti si iasi , cu aceleasi scandari … noi nu vrem guvernul jos ,vrem sa eliminam ordonantele dar in acelasi timp se striga ,, jos ciuma rosie ” … toti vin cu flori , toti incearca sa convinga jandarmii …

  30. Chiar daca trecem prin vremuri tulburi si extrem de tensionate, cred ca ar trebui totusi sa ne pastram calmul, ratiunea si luciditatea si toti impreuna, intr-un suflet si un gand, sa ne rugam lui Dumnezeu pentru vindecarea si tamaduirea acestei natiuni. Doar suntem o natiune crestina, nu ? Sunt convins ca numai El, Dumnezeu, numai El este Cel care ne poate vindeca si ne poate “izbavi” de dusmanii nostri, de mafiotii si banditii care ne conduc tara de mai bine de 25 de ani ! Da, ati ghicit. Cand spun mafioti si banditi nu ma refer doar la unii sau la altii, la o parte sau la alta a clasei politice, pentru ca, din pacate, ei se afla si pe o parte si pe cealalta a spectrului politic. Nu, nu sunt unii mai buni ca altii. Nu sunt unii virgini si altii curve ! Intelegeti ? Sunt sigur ca intelegeti ! Nu cei care sunt acum la guvernare au inventat ordonanta de urgenta si modul mafiot in care se poate conduce aceasta tara. Inaintasii lor au descoperit acest lucru si au reusit sa-l foloseasca deoarece pe cealalta parte nu au avut o opozitie reala, determinata, constructiva. Nu ma refer in nici un caz la un partid politic sau altul, deoarece in linii mari au alternat la guvernare, insa din pacate, in tot acest timp opozitia reala a lipsit cu desavarsire. De ce ? Pentru ca au fost, sunt si vor fi intr-o vesnica si perpetua cardasie, mafiota, imorala si grav daunatoare sanatatii natiunii si democratiei noastre. Pe de alta parte, este foarte bine sa ne exprimam. Opiniile si crezul nostru ca popor sunt foarte importante, insa ar fi bine sa ne exprimam in mod civilizat si fara incalcarea normelor morale si legale de convietuire pasnica si linistita. Da, cred ca este foarte bine ca iese lumea in strada, aceasta inseamna ca inca nu am adormit de tot sau ca nu am murit inca. Partea serioasa si mai adanca a lucrurilor, dincolo de ceea ce nu se vede la televizor, este faptul ca, dintr-o astfel de situatie conflictuala, cei care pierd cu adevarat suntem noi, noi toti, poporul, indiferent de care parte a baricadei ne-am afla ! Conform dictonului latin “divide et impera” s-ar putea ca unora sa le convina situatia conflictuala din Romania si chiar sa profite de pe urma ei. Da, categoric, avem o problema majora de disfunctionalitate a statului de drept si anume, faptul ca cei care ar trebui sa poata reglementa din punct de vedere legal, ar trebui sa fie Parlamentul, ca for legislativ si in nici un caz nu Guvernul, ca for executiv ! Da, sunt si situatii de urgenta, dar acestea ar trebui sa fie foarte clar delimitate. Dar repet, nu este nimic nou sub soare. Asa au invatat acestia de la inaintasii si predecesorii lor. Asa se intampla cand nu este foarte clar cine si ce trebuie sa faca. Da, atunci avem o problema majora, problema care se resfrange din pacate asupra poporului, asupra noastra a tuturor. Problema insa nu este noua, cum spuneam, acesta metoda a fost folosita de catre toate guvernele, repet, TOATE guvernele, indiferent de culoare, combinatii si nuante politice, toate de dupa ’89. Reglementarea in baza ordonantei de urgenta s-a folosit excesiv si mult prea des in interes propriu, de grup sau de partid. Parc’am fi o “republica guvernamentala” !
    Tristetea mare este ca toate aceste lucruri ne incranceneaza, ne dezbina, ne fac sa ne uram si sa ne dusmanim unii pe altii. Din punctul meu de vedere, aceasta este problema grava a situatiei de fata si cu adevarat serioasa ! Cu riscul ca ma repet. Sunt oare unii mai buni ca altii ? Sunt oare unii mai morali decat altii ? Acei “altii”, care de data aceasta sunt, asa zisa opozitie, unde sunt ? De ce nu reactioneaza ? Au oare si ei in randurile lor penali, corupti si oameni cu dosare pe care doresc sa-i scape de pedepse ? Da, categoric, au ! Nu cumva ordonanta de urgenta a fost data si cu complicitatea asa zisei opozitii ? Zic si eu, intreb doar. Nu cumva sunt si acestia complici la ceea ce se intampla ? De ce nu au reactionat pana ieri ? De ce nu fac si ei o opozitie reala, acida, hotarata ? Au invatat de la altii, de la cei care pana mai ieri erau in asa zisa opozitie sau de la cei cu a caror complicitate aceasta tara a ajuns sa fie jefuita si pradata de toti mafiotii ? Se intentioneaza oare ca toti acestia si de o parte si de cealalta, sa fie “albiti” si sa scape astfel de pedepse si de tot ce au facut in ultimii 26 de ani ? Apropos, lista completa a beneficiarilor ordonantei cuprinde politicieni numai de pe o parte a “tabloului competitional” ? Categoric, nu ! Personal, cred ca in toti acesti 26 de ani care au trecut de la lovitura de stat data de linia a doua a nomenclaturii comuniste, nu a existat opozitie, aceasta a fost mimata doar !
    Inca ceva, trist si foarte dureros. Oare cei care protesteaza sau cei care nu protesteaza, nu sunt cu totii romani ? Nu vorbesc ei toti aceeasi limba si nu cumva au cu totii acelas sange ? Oare cei care au dat ordonanta si cei care ii sustin in acest demers, nu sunt si ei tot de-ai nostri ? Sau cei care i-au votat pe ei sau pe ceilalti, o parte sau alta, cei care sunt acum la guvernare sau cei care in loc sa faca opozitie, o mimeaza doar, nu cumva sunt si ei fratii nostri ?Oare nu suntem cu totii romani, locuitori ai acestor meleaguri ?
    Ne-am stricat, ne-am imbolnavit, ne-am dezbinat de tot, ne-am rupt unii de altii…ne uram, ne barfim, ne clevetim, ne dusmanim…
    Dumnezeu sa aiba mila si sa se indure de poporul roman !
    Cu tristete si amaraciune

  31. Sau e un caft intre partid si securitate:

    “Exact ca pe vremea lui Ceausescu: in lupta dintre partid si securitate, invinge mereu securitatea!

    Și acest lucru este complet anormal. Chiar toxic. Chiar inuman.

    Dar, într-o „democrație” ca a noastră, fușerită precum schimbarea costumelor în antract, prin năpârlire (și atât) a unui regim totalitar, unora li se pare acceptabil. Ba, chiar mai mult, li se pare a fi calea bună de oferit copiilor lor.

    Ce nu e in regulă cu un astfel de învingător perpetuu? Simplu: lipsa lui de reprezentativitate și legitimitate.

    Un partid, „partidul”, bun – rău, iubit – urât, de stânga – de dreapta, are în spate oameni. Oameni de rând care au dreptul, o dată la 4 ani, cel puțin teoretic, să decidă asupra viitorului lor. Prin votul încredințat de acești oameni, aleșii (partidul) primesc și reprezentativitate și legitimitate.

    În schimb securitatea, ca instituție de forță, are în spate informații, secrete, cătușe. Cătușele, care nu sunt nominalizate explicit în inventarul logisticii sale, reprezintă veriga crucială, care închide lanțul. Lanțul dominării prin frică, lanțul șantajului, lanțul terorii. Acest lanț este cheia succesului fără greș. Un lanț rușinos și descalificant pentru o națiune.

    Securitatea (oricum ar fi rebotezată, la camuflaj, de diverse regimuri) nu este aleasă de oameni. Ea se alege și se perpetuează singură. Prin sistemul ocult pe care îl conduce. Reprezentativitate și legitimitate, așadar, derizorii spre deloc. Și nici acest „derizoriu” nu este dobândit direct, la vedere, ci prin procură și, mai ales, prin abuz de manevre subterane.” (conteledesaintgermain.ro)

  32. In continuare prezentati adevaruri trunchiate, ocolind cu grija esenta lucrurilor: ca Rusia a reactionat brusc, energic si previzibil atunci cind s-a pus problema primirii Ucrainei in NATO!
    Scopul urmarit era, de fapt, anihilarea uriasei baze militare rusesti de la Marea Neagra, ca si controlul asupra resurselor de petrol si gaze de sist. Tocmai dvs., analist militar, sa nu stiti lucrurile astea, sau nu vreti sa ne mai incurcati cu … “fleacuri”? 🙂

    • dle radescu, va rog inca o data, nu justificati agresiunea ruseasca si raptul teritorial. n-as vrea sa va vad aplaudand cand rusia va face la fel si cu alte tari de la marea neagra. furtul de teritorii este practicat de hoti, nu aplaudati asa ceva. puneti mina si cititi

      • Nu justific agresiunea ruseasca, ci tocmai explicam ca ea a fost provocata de o alta agresiune, mult mai subtila, mai persuasiva si ambalata in staniol. Dar tot agresiune!!
        Eu am trecut, in 1968, spre deosebire de dvs, prin spaimele unei invazii sovietice, si n-o sa uit niciodata ca am scapat multumita chinezilor, care au pus piciorul in prag, nu americanilor, care au scaldat-o “diplomatic”!
        Iar acum trec prin spaimele unei alte invazii, venita, de data asta, dinspre apus. Cum spuneam, invelita in poleiala, cu fundite colorate si damf de democratie dar, in realitate, tot invazie. Se numeste neocolonialism, daca ati auzit de notiunea asta. In esenta, tot cizma pe cap inseamna, si eu asta nu suport, din partea nimanui!
        Cit priveste cititul, tare nu-mi vine sa cred ca ati citit mai mult ca mine. Ma rog, exceptind literatura de la Academia aia cu care va mindriti.atita..

        • absolut nici o agresiune. pare ca nu intelegeti semnificatia cuvintelor. un stat liber si independent ca ucraina a dorit sa se apropie de lumea civilizata. adica ue si nato. iar rusia a invadat-o si i-a furat teritorii. punct

          • Haideti, domnule Tudor, nu glumiti cu mine, sinteti baiat cu pregatire in domeniu. Astazi agresiunea nu mai e cu cavaleri in armura, pe cai mascati si turniruri stupide.
            Astazi se cuceresc tari fara a trage un glont! Agresiunile au imbracat forme dintre cele mai sofisticate, subtile si mascate, dar dvs intelegeti NUMAI CIND VRETI. Cit despre intelegerea cuvintelor, mai bine v-ati ingrijora de dvs decit de mine. Stau foarte bine, nicio grija!!

          • teritoriile”furate” de rusia apartineau ukrainei de vreo 60 de ani si ii fusesera facute cadou(impreuna cu teritorii romanesti si poloneze de care nu vorbeste nimeni) de unu’ hruskov,ucrainean de origine.si de cateva sute de ani erau locuite de o populatie majoritara rusofila.dupa parerile dumneavoastra ce au facut romanii la 01.12.1918 a fost un furt la adresa ungariei care era “proprietara” transilvaniei de o buna bucata de timp.

          • asa si daca un teritoriu romanesc ce a apartinut acum 70 de ani altui stat e firesc sa vina ala sa-l ia cu forta?! ucraina e stat onu, independent, rusia e agresor si hot oricum ai lua-o

  33. La momentul de faţă unicul ambasador al cetăţenilor români care nu dezamăgeşte e unicul Dl. DIACONU care ne reprezintă cu brio pe toţi cetăţenii indiferent de studii sau condiţia socială!
    Mulţumim!
    Felicitări, d-le MIRCEA DIACONU!

  34. Omisiuni fine:
    1. Nici o referire la “prejudiciu peste 200.000 de mii de lei”
    2. Face sa para un lucru simplu ca se iese in strada doar pentru reducerea pedepsei de la 2-7 ani la 0.5-3 ani, dar se omite din nou factorul “SAU AMENDA”!

    Multumesc,
    Eram in dubii cine pe cine manipuleaza. Faci ca lucrurile sa para mai simple.

    • Iata niste omisiuni foarte fine pe care sunt convins ca nu vrei sa le explici!

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

      4. Kovesi, sefa anti-coruptiei din Romania a plagiat in teza de doctorat 4%. Aceasta este o fapta incriminata de Codul Penal la “furt intelectual”, deci reprezinta un “furt”. Voi de ce nu strigati si asta in strada?

      5. Basescu a furat flota Romaniei! De ce nu strigati si asta in strada si nu va deranjeaza?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste penali, cu singura mentiune ca voi sunteti “de dreapta”. Sal

  35. Domnule “ziarist”,

    Romanii nu au iesit in strada pentru ca s-a redus pedesapsa pentru abuz in serviciu de la 7 la 3 ani, ci pentru modul in care s-a facut aceasta reducere.
    Pentru aroganta, insolenta, nesimtirea s.a.m.d. de care da dovada (a cata oara) partidul lui Ilici, Nastase, etc.
    Poti sa pricepi asta ?
    Daca da, bine.
    Daca nu, lasa-ne.

    • mai nea nae, mata esti din pta victoriei sau pta matache? mata ai ascultat ce se striga acolo, ce spun oamenii? se vorbeste de 3 sapt si despre abuzul in serviciu si despre ordonanta si despre ora adoptarii si despre beneficiari. daca esti din carciuma pta matache, mergi 500 m inainte si vezi un indicator cu pta victoriei, asculta ce zic oamenii acolo

      • Domnu Radu, de 3 saptamani se vorbeste si Dragnea se face ca nu stie, Grindeanu ca nu stie cand si, hopa, peste noapte, un OUG!

        • Nasule, am inteles ca esti inteligent! Raspunde-mi si mie la urmatoarele:

          1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

          2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

          3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

          4. Kovesi, sefa anti-coruptiei din Romania a plagiat in teza de doctorat 4%. Aceasta este o fapta incriminata de Codul Penal la “furt intelectual”, deci reprezinta un “furt”. Voi de ce nu strigati si asta in strada?

          5. Basescu a furat flota Romaniei! De ce nu strigati si asta in strada si nu va deranjeaza?

          P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste alti golani ordinari, cu singura mentiune ca voi sunteti aia “de dreapta”. Sal

    • Ba Nae, am inteles ca esti inteligent! Raspunde-mi si mie la urmatoarele:

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

      4. Kovesi, sefa anti-coruptiei din Romania a plagiat in teza de doctorat 4%. Aceasta este o fapta incriminata de Codul Penal la “furt intelectual”, deci reprezinta un “furt”. Voi de ce nu strigati si asta in strada?

      5. Basescu a furat flota Romaniei! De ce nu strigati si asta in strada si nu va deranjeaza?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste alti golani ordinari, cu singura mentiune ca voi sunteti aia “de dreapta”. Sal

  36. Gresit! In Ucraina problemele s-au conturat pe marginea drepturilor Republicii Autonome Crimeea…. ucrainienii nu au vrut sa le confere, s-a solicitat sprijin rusesc care a venit repede, insa s-a obtinut reanexarea Crimeii si exilarea liderilor si intelectualitatii tatare. Harta Marii Moldove oferita de rusi lui Dodon cam la fel o vad….

    • Mai oameni buni cititi, ca aveti net, “goagal” si ce mai vreti voi, tot despre istoria Crimeei, poate va dumiriti despre ce este vorba. Mi-ar placea sa va dati singuri raspunsul.

  37. In orice tara civilizata si cat de cat democratica, nici un condamnat penal nu ar avea tupeul sa mai candideze. Dar cu mentalitatea “de ce sa nu-l alegem, ca doara toti fura”, coruptia pare sa fie endemica. Romania s-a berlusconizat. In loc sa-si vada de treaba lor, politicienii stau la coada la posturile de televizor agreate. Balciul si stilul de a comunica ma dezgusta. “Demnitari” fara demnitate.

    • Mentalitatea a fost alta, bre : l-au condamnat politic !
      Da’ daca te dezgusta, ia cu lamaie… trece !

  38. In pofida:
    1. lucrurilor bune pe care le-a inceput PSD si a altora pe care doar a apucat sa le enunte
    2. frustarilor pe care le avem legate de fosta guvernare Boc-Basecu- tehnocrati (cu basistii ramasi in functii!)
    si tinand cont de niste crude realitati (mai putin conteaza cum s-a ajuns aici!), precum:
    1. modul autoritar/semidictatorial de conducare a PSD din partea dlui Dragnea
    2. continutul pe alocuri, in partile “esentiale”, dar mai ales a modului de adoptare a OUG nr. 13
    3. pierderea razboilui imagologic de catre PSD
    4. lipsa oricarui sprijin extern etc
    PSD, daca mai doreste sa continue guvernarea, trebuie sa ia de urgenta (azi, maine sau poimaine cel tarziu!) urmatoarele masuri:
    1. suspendarea lui Dragnea din functia de presedinte al partidului
    2. retragerea sprijinului politic al domnului Iordache

    Detaliile pot fi discutate, esenta se impune!

    • Nooo, te hazardezi, te arunci in avans ca rata la muci, ai gresit! Acestea sunt masurile care trebuie luate urgent, iata-le:

      1. De ce nu cereti ba si sa i se retraga imunitatea Presedintelui Romaniei, indiferent cine ar fi el?

      2. De ce nu cereti ba si legea raspunderii magistratilor, sau “malpraxisul la procurori”, daca in Romania orice categorie profesionala raspunde daca greseste sau daca isi bate joc de meserie si de existenta, ba nenorocitilor ce sunteti?

      3. In calitatea voastra de mari luptatori pentru corectitudine si dreptate care sunteti foarte indignati de furt, de ce nu cereti ba sa va spuna Iohannis Ghinion cu ce bani si-a cumparat cele 6 case, daca el a fost angajat toata viata lui la stat avand salariu de bugetar?

      4. Kovesi, sefa anti-coruptiei din Romania a plagiat in teza de doctorat 4%. Aceasta este o fapta incriminata de Codul Penal la “furt intelectual”, deci reprezinta un “furt”. Voi de ce nu strigati si asta in strada?

      5. Basescu a furat flota Romaniei! De ce nu strigati si asta in strada si nu va deranjeaza?

      P.S. Basisti opariti “de dreapta”, voi nu sunteti altceva decat niste penali, cu singura mentiune ca voi sunteti “de dreapta”. Sal

    • 1. Cum se conduce un partid nu e treaba strazii, mai ales ca acolo in strada sunt si alte partide (USR, PNL).

      2. Modul de adoptare al ordonantei e un pretext. Daca se trimitea proiectul de lege pentru adoptare in Parlament protestele se mutau eventual in Piata Constitutiei. Decizia tot ar fi fost contestata. Miscarile de strada tot ar fi fost organizate.

      3. E bine oare sa ne luam doar dupa imagini/imagologi?

      4. Un guvern legitim nu are nevoie de sprijin extern pentru emiterea unor ordonante.

      5. Sprijinul extern pentru niste miscari neautorizate de strada impotriva unui guvern legitim e ingrijorator.

      • 1. Cum ar veni, si-aia din partidele respective sunt “strada”… ca sunt si demnitari, si au mijloace propri, nici nu mai conteaza. Unii au iesit cu copii mici in brate… penibil
        2. Daca Ordonanta mergea in Parlament direct, se geau ai lu’ Nicusor Dan cu lanturi, si umpleau piata d-acolo, de la Parlament. Desi, era democratic ca partidul castigator sa propuna orice, c-avea cu ce !
        3. Imaginile s-au proiectat pe blocuri… la miting spontan !? Haida-de…
        4. Suparator deplin, spre exemplu, ca se fac mitinguri la Sofia. A ajuns sa ne ajute bulgaru’ cu anticoruptia, ala cu racheti si fara de-ne-a…
        5. Sprijinul extern n-a venit niciodata dezinteresat; tanaru’ corporatist ar putea sa verifice pe mfinante cam cat impozit da OMV-u’ (pierdere in 2015), si cat da, spre exemplu, Antena 3. Primii sunt, in mintea lui, capitalisti decenti, ceilalti sunt hoti apriori…
        Da’ degeaba explicatiile; cine e cu cheita, continua pana se terminca Duracell-u’ !

  39. Trebuie totusi sa avem si noi dreptul la replica,un mitting prin care sa cerem suspendarea presedintelui care incalca constant Constitutia Romaniei!!!!Nu va fi liniste in tara cu acest sas caruia i-a cumparat ma-sa tara!!!!

  40. De ce trebuie mereu sa judecam prin comparatie? De ce nu putem sa ne uitam la actiuni din perspectiva “corect” sau “gresit”? Lipsa de corectitudine sau de responsabilitate in efectuarea indatoririlor publice trebuie descurajata, ori relaxarea pedepselor propusa de ordonanta doar va incuraja deviatiile. Moral este ca functionarii publici care au avut comportamente incorecte si au abuzat de influenta aferenta rolului sa plateasca, indiferent de care partid au fost girati. Parerea mea este ca ordonanta a fost data cu dedicatie, dar nu asta este principalul motiv de revolta. Ma revolta ca se propun praguri (Majore) pentru abuzuri. Abuzul e abuz, indiferent de prag. In plus, 200000 e un prag enorm, o persoana normala care lucreaza legal cotizeaza ani de zile pentru a plati suma asta. Si nu sunt prea multi angajati cu forme legale (cam 4mn din 18mn?). Deci de unde atatia bani de sifonat?

    • Am mai spus-o, o repet : pentru nepurtarea centurii, dai amenda; pentru trecerea pe rosu, dai permisul; pentru condus baut, eventual cu accident, faci puscarie !
      Exista pedepse graduale, nu suntem in lumea lu’ Isis, unde li se taie mana pentru nimic…
      Si nici nivelul nu-l comentez, ca leul e diferit, functie de unde privesti…
      In legislatia fiscala sunt plafoane la foarte multe dari; unii le ating, si dau in consecinta, altii nu…
      Daca o fapta, insa, e incriminata, nu e cum ca “s-a dat liber la furt”, decat in creierii incinsi… si, de asta profita altii, se vede !

  41. Comentarii inutile , in România corupția incepe de la măturători de străzi și până la președintele Iohanis . Concluzia : Romania ar trebui sa devina o puscarie . Nu mai strigați împotriva corupției , toți suntem corupți . Am uitat sa fim DACI

  42. Interesanta ”revoluția pașnică” a lui Gene Sharp. Lucrurile din țară evoluează exact ca in scenariul creat pentru ”cum să pornești o revoluție”…Filmul ar trebui văzut de cât mai mulți pentru a deschide ochii minții, pentru a afla realitatea. România nu este doar a celor 300 000 de cetățeni români și străini; in spatele scenei se află multe milioane de români care nu au invățat tehnicile de manipulare, de persuasiune. Știu doar ca trebuie să voteze și, la finalul procesului electoral, așteaptă rezultatul unei participări corecte și democratice. Se pare că așa ceva, astăzi, nu mai este posibil….și e grav. Tehnocrații – o soluție? Din nou? 0000000 zero?

  43. Ce dureros este, dar cat de adevarat! Si foarte trist. Pe romani ii motiveaza numai banul ca sa isi piarda discernamantul, sa nu mai stie ce este bine si ce este rau pentru tara lor. Nimeni nu ancheteaza sa vedem de unde vin banii acestia care ii scot pe romani din case cu catel, purcel, bebelus, pentru ca daca nu ar fi platiti, nu ar reactiona. Se stie despre asta, unii se lauda cu cat au primit. Sant bani primiti de la cei care vor raul acestei tari, dar nu conteaza daca sopul este atins. Poporul sub masca unei democartii prost intelese, nu face altceva decat sa isi arate ignoranta, manipularea, prostia, slabiciunea, si faptul ca este oricand gata ca pentru 2 arginti, sa isi tradeze tara. Suferinta colectiva pentru o nenorocita de gratiere. Alte probleme nu are poporul. Ungurii ii terorireaza pe romani din Ardeal, dar nu a iesit nimeni in strada timp de 20 ani. Basescu ne-a vandut FLOTA,, iar DNA cu marinimie a musamalizat aceasta vanzare frauduloasa, dar nu ne-am revoltat nici pentru asta. Si acum tot partidul corupt e bun, avem un presedinte anarhist si cam incet la minte care isi indeplineste in mod defectuos sarcinile de serviciu si care ar trebui suspendat de urgenta. Poate va fi si el o data incadrat la abuz in serviciu, cine stie? Guvernul este timorat, inl oc sa fie dur, dur, analizeaza. Sant cateva institutii care ar trebui desfiintate, cateva persoane in functie de vreo 10 ani care ar trebui date afara, dar tot nimic. Ponta nu a avut curaj, se pare ca nici Dragnea nu este haiduc. Pacat! In 2012, jandarmii au rupt picioarele unor oameni, i-au batut, acum protestatrii au fost menajati, desi unii meritau o batiae institutionala buna. Altfel, daca permiti prea multe, esti calcat in picioare.

  44. Imi cer scuze d-l Chireac, ati avut tot respectul meu, dar prima mea reactie a fost cand ati lansat primul ideea de “mineriada”! Pacat!

  45. domnul chirieac nu ne spune si noua cum a incheiat firma dansului prin anii 2005-2007 un contract pe cateva milioane de euro bune cu sri.si acum ne intoxica cu dezinformari de genul euromaidan ,chipurile sa nu mai iesim in strada ca se dezbina tara.

  46. Euromaidanul de la Kiev a fost organizat si finantat de CIA. SUA a cheltuit in Ucraina 5 miliarde de dolari. Revolta a fost lansata in luna octombrie 2013 si a tinut pana in primavara lui 2014. Protestele erau coordonate de CIA, protestantii fiind alimentati cu votka si platiti in dolari. Asupra presedintelui Ucrainei Viktor Ianukovici s-au facut presiuni pentru ca Ucraina sa intre in NATO. Ianukovici a refuzat sa semneze. Amploarea revoltei a devenit agresiva si periculoasa, astfel incat presedintele Viktor Ianukovici, pentru a nu fi asasinat, a fugit in Rusia. Euromaidanul s-a soldat cu o lovitura ce stat, in fruntea tarii fiind pus presedinte Porosenko, obiedient guvernului SUA. Estul Ucrainei fiind locuit majoritar de etnici rusi, acestia s-au separat de Ucraina prinn referendum, formand in regiunea Donbass, doua mici republici respectiv Lugansk si Donețk. Porosenko a trimis armata ucraineana in Donbass, declansand astfel razboiul civil din Ucraina. Implicatiile sunt mult mai complicate, dar pe scurt aceasta este realitatea din Ucraina, nu ce relateaza trompeta de la A3

  47. In opinia mea, tinerilor frumosi si liberi (acestor suflete curate, empatice, altruiste, care-si doresc incolonarea aproapelui spre puscarii pt. un sejur all inclusive, respectiv cazare + bataie + viol), li s-a dat nas inca din 2015, dupa Colectiv (capitularea unui guvern perfect legitim, la presiunea strazii, a fost un precedent periculos). Acum se prefigureaza fix acelasi comportament din partea liderilor majoritatii (cu banii risipiti pe alegeri, mai bine se construiau niste spitale)…

  48. Domnul B Chireac a fost mereu pe langa fenomen cu observatiile sale. Exercitiul din acest moment este total diferit de EuroMaidanul ucrainian. Acum se va experimenta metoda legala prin care un partid mandatat de alegeri parlamentare va guverna impotriva lui prin el insusi. Deci. Guvernul Grindeanu va cadea in cateva zile prin motiune de cenzura. Nu e greu, un ‘nucleu’ de parlamentari PSD-ALDE va fi convins sa voteze motiunea. Apoi PSD va propune un premier marioneta care va forma un guvern marioneta si care va fi aprobat de majoritatea parlamantara PSD-ALDE (acuma ‘nucleul’ va primi indicatia sa voteze marionetele). Guvernul va purta sigla PSD, dar butoanele vor fi la binom. In felul acesta se vor rezolva toate problemele. Se va respecta rezultatul alegerilor parlamantare, guvernul va fi legitim si in acelasi timp va conduce in defavoarea lui prin el insusi. Interesant, nu? Parca asa spunea cineva (citez aproximativ): sa nu creada ca ei conduc chiar daca au majoritatea . Nu stiu ce ma face sa cred ca noul premier va fi o doamna, obligata cumva sa accepte. Presedintele o va numi dupa ce se va gandi intens intr-un week-en petrecut la Sibiu, lasand intr-un final apoteotic, impresia ca si el stie sa cedeze in momente importante pentru tara.

  49. Opinia mea este sa o luam mai usor cu “maidanul ” in Piata Victoriei ! Ukraina nu este membra NATO. Romania este alaturi de Polonia unul din pilonii inportanti ai aliantei si ai SUA in rasaritul Europei. Acestea sunt fapte dovedite. Restul sunt supozitii….
    Cu respect,Nelu Constantin.

Leave a Reply to roman grueCancel reply