Noul ministru britanic de externe, Boris Johnson, a avut marţi o conferinţă de presă dificilă, în care i s-au cerut în repetate rânduri explicaţii privind “minciunile” sale din trecut, dar şi privind insultele la adresa liderilor lumii, inclusiv privind faptul că l-a acuzat pe preşedintele american că este ipocrit, relatează The Guardian.

Într-o conferinţă de presă comună cu secretarul american de stat John Kerry, Johnson a afirmat că declaraţiile sale au fost prezentate greşit, că articolele pe care le-a scris în trecut au fost scoase din context şi că liderii cu care s-a întâlnit de când a fost numit la conducerea diplomaţiei au înţeles despre ce este vorba.

Ministrul britanic a fost criticat dur de jurnaliştii americani, care l-au întrebat dacă va cere scuze liderilor lumii pentru insulte şi dacă alţi politicieni pot avea încredere în el.

„Putem petrece foarte mult timp trecând în revistă multe lucruri pe care le-am scris în ultimii 30 de ani (…), iar toate au fost scoase din context, din punctul meu de vedere, nu ştiu prin ce mecanism (…) – astfel încât mi-ar lua prea mult timp să lansez un itinerariu global complet pentru a-mi cere scuze de la toţi cei vizaţi”, a spus Johnson.

“Există multe lucruri pe care le-am spus şi care, într-un fel sau altul, nu ştiu cum, au fost interpretate greşit. Majoritatea oamenilor, când citesc aceste lucruri în contextual corect, văd ce am vrut să spun şi, într-adevăr, aproape toată lumea cu care m-am întâlnit (în calitate de şef al diplomaţiei – n.r.) înţelege acest lucru foarte bine, în special pe scena internaţională”, a adăugat el.

Johnson a subliniat că discuţiile cu omologul său american se vor concentra pe lucruri mai importante, precum marile dosare internaţionale.  El a făcut de două ori referire la criza din Egipt, dar se pare că se referea, de fapt, la Turcia.

“Avem în faţă chestiuni foarte grave astăzi (marţi – n.r.), avem o criză în Siria care se accentuează. Avem o criză în Yemen care este imposibil de rezolvat şi o criză incipientă în Egipt, iar aceste lucruri sunt, din punctul meu de vedere, mult mai importante decât orice lucruri spuse în treacăt pe care voi (jurnaliştii – n.r.) le-aţi dezgropat din 30 de ani de jurnalism”, a afirmat Johnson.

Kerry a fost nevoit să îl susţină pe Johnson, amintind că Marea Britanie a dat asigurări după referendumul din 23 iunie că este decisă să facă lumea mai sigură şi să se implice în continuare în ONU şi NATO.

“Oamenii din Marea Britanie au votat. Aceasta este o democraţie, iar noi respectăm cu toţii democraţia”, a explicat el, adăugând că ministrul de externe este o persoană foarte inteligentă şi capabilă.

Kerry a atras atenţia că ar fi “imposibil din punct de vedere fizic” ca SUA să încheie un acord comercial cu Marea Britanie înainte de ieşirea ţării din UE, dar a precizat că negocierile informale în aceste sens ar putea începe mai repede.

Conferinţa de presă a fost, probabil, cel mai dificil eveniment pentru Johnson de când a fost numit la conducerea diplomaţiei britanice, în urmă cu o săptămână. Joi, el a fost huiduit de o parte dintre invitaţii de la petrecerea de Ziua Bastiliei organizată de ambasadorul francez, unde a rostit un discurs, scrie news.ro.

Conferinţa de presă a avut ca scop să demonstreze faptul că Statele Unite şi Marea Britanie au în continuare o relaţie foarte strânsă, chiar şi după votul privind Brexit, dar şi că ambele sunt angajate să găsească o soluţie la criza din Siria.

viewscnt

3 COMMENTS

  1. Si cum nici o injuratura la adresa jurnalistilor!
    Nu i-a invitat pe birou!
    Nu tu un “ghinion”, ceva sau fraze de genul: “Cred că etica vă obligă să nu imi puneţi această întrebare”!
    Nu pot sa cred!
    Sa vina la noi sa invete democratie, anticoruptie si docrina pura de “DREAPTA” de la cei mai mari comunisti in viata.

  2. Un circar. S-a cam umplut lumea de conducatori care fac circ pe umerii cetatenilor. Nu sunt Dumneze(i)u.

  3. Turcia este noul UNPR al geopoliticii. Sau vechiu UDMR
    o putere mica in comparatie cu tarile de guvernamant care face majoritate cu cine vrea ea.
    de ce n-ar fi si la noi la fel…
    ce, ne miram ca SUA il sustin pe Erdogan. Pai UNPR nu i-a marit salariul lui Iohannis? 😀

Leave a Reply to JOS JONANIS!Cancel reply