Birourile Carrefour din Massy, la sud de Paris, au fost percheziționate săptămâna aceasta de autorități, ca parte a investigației privind practicile sale comerciale, a anunțat duminică al doilea retailer mondial după Wal-Mart, transmite Reuters preluata de Agerpres.

Anunțul vine după ce în ultimele săptămâni fermierii francezi și-au înmulțit protestele, solicitând noi ajutoare și reforme pentru a le atenua dificultățile. Franța, principala putere agricolă din UE și cel mai mare beneficiar de subvenții agricole, a anunțat luna trecută noi ajutoare în valoare de 290 milioane de euro pentru crescătorii de animale, care se vor adăuga sutelor de milioane de euro promise anul trecut după valul de proteste din vară.

Fermierii francezi acuză și presiunile agresive privind prețurile din partea retailerilor.

“Pentru Carrefour este extrem de importantă aplicarea actualelor reglementări și dacă s-au făcut greșeli, compania va adopta măsurile necesare”, se arată în comunicatul retailerului francez.

Într-o declarație comună publicată vineri, ministrul Agriculturii, Stephane Le Foll, și cel al Economiei, Emmanuel Macron, au avertizat industria alimentară și retailerii să nu ceară fermierilor prețuri mai scăzute și au reamintit că firmele la care se descoperă practici comerciale abuzive pot fi amendate cu până la 5% din venituri.

Guvernul francez nu poate impune industriei alimentare și retailerilor cât să le plătească fermierilor dar a majorat numărul inspectorilor de la DGCCRF (Direcția Generală a Concurenței, Consumului și a Înlăturării Fraudei) pentru a verifica dacă sunt urmate procedurile legale cerute la negocierea contractelor.

“Pe fondul dificultăților cu care se confruntă crescătorii de animale din Franța, miniștri le-au explicat clar reprezentanților industriei alimentare și retailerilor că nu va fi acceptabil ca în 2016 negocierile comerciale să ducă la prețuri mai scăzute, în special la produsele lactate”, se arată în declarație comună a miniștrilor Agriculturii și Economiei. Oficialii au adăugat că sunt pregătiți să înăsprească reglementările dacă acest obiectiv nu va fi îndeplinit și că au demarat un audit al sectorului alimentar.

“DGCCRF va controla cum decurg negocierile astfel încât orice practici abuzive să fie imediat sancționate”, au afirmat Stephane Le Foll și Emmanuel Macron.

Carrefour a cerut furnizorilor să accepte prețuri mai scăzute, ca o precondiție pentru începerea negocierilor, iar ministrul Economiei a avertizat că aceste practici ar putea fi sancționate în instanță, susține publicația franceză Le Figaro.

Acțiunile Carrefour, grup prezent și în România, au scăzut săptămâna trecută cu 7%, iar în ultimele trei luni au înregistrat un declin de 24%.

3 COMMENTS

  1. :))))))))) acţiune de imagine privind activitatea celor care încasează venituri grase din stat cu cururile pe scaun în funcţii plătite foarte bine.
    :)))) pe cine cred ei că mai pot minţi? În niciun caz pe românul de rînd care-i sătul de manipulări prin minciuni crase de un sfert de secol.
    :))) cei care au mai plecat în străinătate şi a avut contacte verbale cu ”slugile de la rafturi”, au deja format în memorie baza mafiei în toate domeniile care este întinsă pe plan mondial. Nu se vrea recunoscută de nimeni pentru că nu se mai poate impune afacerile ca preţ şi vînzare la cote industriale fără nicio asumare a riscului privind viaţa omului. Cu părere de rău dar e adevărul crunt al democraţiei impuse prin orice metodă în care comunicarea este doar prin ”faptul împlinit” :)))) ce naivi mai sîntem!

  2. :))) am uitat:
    – Cînd începe campania electorală la francezi?
    :)))) la noi e ceva imediat după ziua bărbatului!

  3. In Romania acest lant de supermagazine nu respecta catusi de putin clientii si nu de azi de ieri.
    In goana lor dupa profit magazinele au devenit foarte inghesiute prin supraaglomerare cu galantare.

Leave a Reply to părere...Cancel reply