‘Am făcut aceste estimări pentru a da o valoare cât mai apropiată de realitate și, în plus, am încercat să facem o comparație cu proprietățile existente pe piață din acest moment. Cartierul Primăverii este cea mai căutată zona din București pe segmentul rezidențial premium și de lux, iar noi avem în portofoliu mai multe proprietăți din această zonă. Din experiența noastră, proprietățile care au conotații istorice sunt extrem de apreciate de cumpărători’, spune Eduard Uzunov, președintele companiei Regatta Real Estate.

Palatul Primăverii, fosta reședință a familiei Ceaușescu din București, valorează circa 18-22 milioane de euro, sau ar putea fi închiriat cu 40.000-50.000 euro pe lună, apreciază specialiștii unei companii de consultanță imobiliară, într-un comunicat remis AGERPRES.

Palatul din Bulevardul Primăverii a fost construit în anii 1964-1965 pe un teren inițial de 14.830 mp după un proiect al arhitectului Aron Grimberg-Solari. Arhitectura palatului este completată de ansamblul peisagistic conceput de arhitectul Robert Woll, de altfel și principalul designer de mobilier al reședinței.

Reședința are o suprafață construită de 3.000 mp și dispune, în prezent, de un teren de 4.800 mp, dar și de piscină, solar și saună, cinema, seră cu plante exotice, grădină cu păuni. La acestea se adaugă 80 de camere decorate cu tapet de mătase, lambriuri de lemn, tablouri semnate de pictori români celebri, mozaicuri, marmură, candelabre și oglinzi din sticla de Murano. Stilul mobilierului este foarte variat, de la mobilier în stil renascentist, până la Art Deco, piese clasice britanice, piese în stil baroc și în stil Ludovic al XIV-lea și al XV-lea.

 Valoarea clădirii este estimata la circa 6-8 milioane de euro, iar cea a terenului la 12-14 milioane de euro, valorile ținând cont de prețurile imobilelor și terenurilor in Cartierul Primăverii, care a fost, conform specialiștilor imobiliari, dintotdeauna cea mai căutată zonă din București pe segmentul rezidențial premium și de lux.

Un singur detaliu scade atractivitatea palatului, spun experții de la Regatta: o parcelă din grădina din fața locuinței aparține acum Ambasadei Kuweitului, așa ca viitorul proprietar al imobilului ar putea avea surpriza ca pe acest loc să apară o construcție cu mai multe etaje. De asemenea, de-a lungul timpului mai multe parcele de teren au fost înstrăinate, din terenul inițial de 14.830 mp rămânând doar 4.800 mp.

În prezent, clădirea se află în administrarea RA-APPS. În 2014, Guvernul a decis ca palatul sa fie scos din baza de protocol și pregătit pentru vânzare, în condițiile în care costurile de întreținere sunt foarte mari, iar clădirea era folosită de câteva ori pe an de către delegații oficiale.

Primele locuințe din Cartierul Primăverii au fost construite în anii 1930. Inițial, Primăverii a fost un cartier de funcționari, deoarece uzina de gaze și electricitate a Bucureștiului a parcelat teritoriul fostului parc Jianu și l-a împărțit angajaților pentru a construi case. Având drept reper modelul rușilor, comuniștii au căutat o zonă pentru a construi într-un singur loc locuințe pentru demnitari și au ales Cartierul Primăverii, unde în anii 1950 au început lucrările la vilele care există și azi.

14 COMMENTS

  1. Unde incap cele 80 de camere in vila in care a locuit Ceausescu??? Poate in pivnita sub forma de casa jucarie. Sa fim serios Ceausescu este mic copil pe langa securistii si activistii imbogatiti ai tranzitiei la economia de piata libera la furat pentru ei si neamurile lor.

  2. Având in vedere prostul gust care defineste toate reședințele răposatului dictator, Palatul Primăverii nu poate fi vândut decât vreunui magnat oriental trecut cu ajutorul petrolului din tara natală de la cămila la Mercedes â, or else închiriat ambasadei Kuweit-ului, care i-a mancat deja din grădini (ca doar n-o sa scadă prețul petrolului chiar așa de tare încât sa saraceasca Islamul).
    Personal, cred ca RAAPPS ar face mai bine sa țină palatul de muzeu pentru turiștii amatori de circuite” Dracula, Myth and Reality” pâna iese la pensie Johannis si-si cere locuința de protocol acordată foștilor șefi de stat. Mercedesul il are deja dar i se mai pot achiziționa unul sau doua, pentru Prima Doamna si SPP-istii alocați deplasărilor d-sale la croitoreasa, coafor si Comisia școlară pe care, Hărnicuță cum o știm, nu va ezita s-o conducă după ieșirea din funcție. Iar Kuweit-ul daca-i oferă ceva cămile pentru vizitele(din viața)viitoare in Tara Sfânta si-apoi poate sa-si facă si moschee pe terenul deja ocupat!

  3. Nu ştiu dar gîndul mă trimite la ”manipulare perfectă” în ce priveşte cartelele PrePay, să motivez:
    – cartelele se pot încărca online dintrun cont
    – dacă e o înţalegere între marii capi: ”americani şi cartelelul telefonie” pentru a atrage pe alţii în ”rahatul” lor(dăm cartele peste tot înclusiv cu numere de românia), metode sunt destule dar căpuţurile sunt încornorate pentru a executa ordinele cum s-a întîmplat în alte ţări prin alte acţiuni)
    – control total=vînzarea cetăţenilor acestei patrii şi totodată miroase a insecuritate pentru românica şi poporul ei
    Am impresia că ceea ce fac cei de la Telecom, bagînd cabluri în blocuri fără acceptul proprietarilor şi fără să plătească din încasări, face parte tot din categoria insecuritatea poporului şi a proprietăţii(e o firmă din Sibiu cu maşini numere străine care impune, deh, ocupantul principalului scaun al ţării e din judeţ şi nu le spune nimeni nimic). Probabil vrea să ştie ce facem în pat sau pe masă 🙂
    Trăim vremuri grele din toate punctele de vedere! Se lucreză fără discernămînt în toate domeniile unde se impune ceva ce prezintă insecuritate pentru popor şi ţară!

  4. Nu comentez cat valorea “palatului lui Ceausescu”. In primul rand n-a fost proprietatea lui iar, in al doilea rand este un “palat” de patrimoniu national indiferent cui a apartinut temporar. Tot asa cred ca automobilele si alte bunuri care au fost in inventarul garajului CC sau a altor entitati trebuia sa apartina statului ca patrimoniu national fara posibilitate de a fi vandute, instrainate.
    Din 1945 si pana azi Romania a pierdut bunuri inestimabile doar pentru simplu fapt ca acelea au fost in exploatarea, in slujba unui inalt demnitar al statul roman.

  5. de unde pana unde “palatul lui ceausescu”?a avut acte de proprietate pe respectiva locuinta ? in comparatie cu alti conducatori ai romaniei(mai ales in perioada interbelica) respectivul nu cred ca avea pe persoana fizica ceva.toate palatele erau ale romaniei ca dovada INCA sunt ale romaniei si nu le-a revendicat vreun paul “al romaniei”ca vezi doamne erau ale lui bunica-su.

          • asta e chiar tare!are acte de proprietate pe ea pe perioada mandatului si dupa asta o doneaza probabil.din cate stiu este a rapps-ului nu proprietatea unei persoane.

          • @dragos, cea mai tare minciuna este aceea cu 80 de camere in vila lui Ceausescu din Primaverii cu o suprafata enorma construita de 3000 de m2 , adica un dreptunghi de 40mx75m??? Te doare capul cum un articol aparut initial in Gandul cu dezinformari mari cat Luna de pe cere este preluat fara nici un filtru de obiectivitate.

          • gelu,vila are cam 30 pe 30 si are demisol,parter si etaj deci iti ies vreo 3000 mp.si la 80 de camere este o medie de 36mp pe camera.cam iese mai ales ca multe sunt anexe,camere ptr. personal care sunt mici.

  6. Stirea este mincinoasa si trebuia corectata, a fi obiectiv inseamna a nu transmite informatii false pentru a induce publicul in eroare, chiar daca stirea este difuzata ca o mare minciuna de catre agerpres.

Leave a Reply to geluCancel reply