Mai multe state din NATO şi-au majorat cheltuielile de apărare în 2018, creşteri accentuate înregistrând ţările baltice, Polonia şi Olanda, dar numai şase ţări au atins ţinta stabilită de Alianţă şi cerută insistent de SUA, Germania a stagnat, iar Canada şi-a redus bugetul militar, indică raportul anual publicat joi de Alianţă, prezentat de Secretarul General Jens Stoltenberg, transmite Reuters.

Potrivit documentului, Alianţa s-a apropiat de respectarea angajamentului de alocare a 2% din PIB pentru apărare în fiecare an, înregistrând un procent mediu de 1,5%, cel mai ridicat din ultimii cinci ani.

În timp ce cheltuielile Bulgariei, ţărilor baltice şi Olandei au crescut cu aproximativ 20% în 2018 comparativ cu 2017, doar Estonia, Grecia, Polonia, Letonia, Lituania şi Marea Britanie au atins pragul de 2% anul trecut.

În schimb, Canada a cheltuit cu aproape 11% mai puţin pentru apărare în 2018.

Deşi Germania a investit circa 1,5 milioane de euro în plus în 2018, procentul din PIB a rămas la nivelul la 1,23%.

Acesta plasează Germania, ţara cu cea mai mare economie din UE, printre ultimele state din NATO la acest capitol, mult sub cele 3,39 procente alocate de SUA. Belgia şi Spania şi-au menţinut bugetele militare sub 1% din PIB, în timp ce Italia a depăşit cu puţin 1%.

În total, statele din NATO au cheltuit pentru apărare în 2018 aproape 1.000 de miliarde de dolari, aproape 70% reprezentând cheltuielile SUA, deşi nu toate acestea sunt destinate apărării aliaţilor europeni.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a declarat că este în curs o modificare semnificativă în privinţa bugetelor destinate apărării, având în vedere tentativele de descurajare a Rusiei şi cea mai mare modernizare de echipamente întreprinsă de Alianţă în ultimele decenii.

Potrivit Alianţei, între 2016 şi 2020, statele NATO din Europa, inclusiv Turcia, şi Canada vor realiza o creştere cumulată a cheltuielilor de apărare de 100 miliarde de euro.

www.nato.int :

The story of NATO in 2018 is one of an Alliance responding to the the challenges of today, adapting to the challenges of tomorrow, and investing in the future.

To keep us all safe, Allies are “doing a lot more together – in more ways and in more place – than ever before”, said the Secretary General. They are strengthening NATO’s deterrence and defence posture, boosting their cyber defences, fighting international terrorism, deepening partnerships, and much more.

The Report shows that defence spending among European Allies and Canada increased by almost 4% from 2017 to 2018, and that in the period from 2016 to 2018, they have contributed an additional cumulative spending of over 41 billion dollars. “We expect that figure to rise to 100 billion dollars by the end of next year”, said Jens Stoltenberg.

In 2018, seven Allies reached the 2% defence spending guideline, up from three in 2014. A majority of Allies is also spending more than 20% of their defence expenditure on major equipment and according to 2018 national plans, 24 Allies will meet the 20% guideline by 2024.

The Report also shows that Allies continue to make valuable contributions to NATO’s operations, missions and other activities. The Secretary General indicated that there are “more than twenty thousand troops serving from Afghanistan and Iraq to Kosovo, the Baltic countries, and Poland.

Looking ahead to the events marking NATO’s 70th anniversary – the meeting of Foreign Ministers  in Washington D.C. in April,  and the Leaders’ Meeting in London in December, the Secretary General stressed that “we must continue to stand strong together”. “Standing with unity and resolve”, he added, “NATO will remain a pillar of stability for generations to come”.

2 COMMENTS

  1. Amiralul (r) Romulus Hâldan afirmă că România nu mai are o armată națională, oștirea fiind slab înzestrată, se arată într-un articol publicat pe siteul Infobrașov.net.

    Amiralul Hâldan susține că „Nu există un sistem unitar de pregătire pentru apărarea națională”, deoarece toate „documentele elaborate, de regula cu foarte mare întârziere, de către cei cu obligații in acest sens (Președinție, Guvern, Parlament, ministere), sunt doar vorbe alambicate și nimic altceva”.

    Acesta a scris că nimeni nu ia în calcul varianta în care alianța militară din care face parte România nu ar funcționa, „așa cum s-a întâmplat și se întâmplă în majoritatea cazurilor”.

    Mai mult decât atât, acesta afirmă că bugetul alocat Armatei „este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor alianței, nu pentru îndeplinirea obiectivelor naționale” și că statul cheltuie bani „bani pentru interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate”.

    Iată articolul integral:

    România, o țară ocupată! ARMATĂ avem! Dar SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ?

    A. Armata este elementul maxim de siguranță al unei țări. Atunci când este națională.
    Să vedem ce înseamnă o armată națională. Și să vedem dacă noi avem o armată națională. În dreptul fiecărui criteriu care definește o armată națională, vom pune DA sau NU.

    1. Existența unui sistem național de apărare –NU
    ARGUMENTE:
    – Ministerele și departamentele care au în organică structuri militare sau cu regim
    militar (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență) și alte structuri tip militar (Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale) nu au stabilită o strategie comună, o doctrină comună și planuri de acțiune comune pentru a putea fi subsumate sintagmei de forte armate naționale.

    Nu există un sistem unitar de pregătire pentru apărarea națională.

    Documentele elaborate, de regula cu foarte mare intarziere, de catre cei cu obligatii in acest sens (Președinție, Guvern, Parlament, ministere), sunt doar vorbe alambicate si nimic altceva. Nimic concret! Nimic aplicabil! Nimic ancorat in realitate! Nimic constructiv! Si totul datorită faptului ca sunt elaborate de farseuri diletanti si semnate de persoane care, deși au functia prevăzută de lege, nu au pregatirea potrivită sau nu au nivelul de pregătire potrivit sau nu au o consiliere adecvată, mai ales din punct de vedere calitativ. Sistemul este, încă, infestat de foști UTC-iști care, după revoluție s-au transformat în experți în mobilizare, resurse umane și, mai ales în strategi de cabinet. Și fac ce au învățat, adică să înșire vorbe, nu idei. Și le este tare ușor, deoarece indivizii cu funcții în stat, datorită incompetenței lor, au nevoie de ei. Unii au ajuns chiar ministri sau consilieri de stat.

    2. Existența unei concepții unitare de apărare a țării în care să nu fie luate în calcul alte elemente decât capacitățile naționale existente –NU

    Toate concepțiile privind apărarea națională sunt croite pe principiul alianței, neexistând varianta când alianța nu funcționează, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă în majoritatea cazurilor.

    3. Cetățenii țării participă, sub diferite forme, la realizarea sistemului national de apărare, în structuri militare, economice, administrative sau sociale cu atribuții și sarcini în acest domeniu – NU
    ARGUMENTE:
    – Nu există structuri militare destinate, în exclusivitate, misiunii de apărare a țării. Toate structurile militare, sub o formă sau alta, sunt destinate executării de misiuni în teatre de operații, sub comandă străină, deși sunt considerate contingente naționale.
    – Structura armatei române nu corespunde intereselor naționale și nevoilor de apărare și securitate națională;
    – Bugetul alocat armatei este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor alianței, nu pentru îndeplinirea obiectivelor naționale.

    Cheltuim bani pentru interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate;

    – Principala formă de serviciu militar nu este serviciul militar obligatoriu. Predominantă este forma de serviciu militar pe bază de contract, care este o formă mascată de mercenariat. Militarii angajați pe bază de contract sunt lefegii care, în orice moment, pot să își dea demisia din cu totul alte motive decât cele care țin de domeniul militar: oferte materiale mai bune în diferite structuri civile românești sau străine; faptul că, după parcurgerea perioadei de instrucție, pot pleca, deținând un document care să ateste că au făcut pregătire militară (cerut la angajare în foarte multe țări, dar și în diferite structuri de securitate și pază). De asemenea, acești militari nu pot fi reținuți peste program în unitate, decât în condițiile când sunt plătiți suplimentar sau primesc zile libere, care, cumulate, devin adevărate concedii de durată. Apariția rutinei, care, în timp, coroborată cu înaintarea în vârstă, duce la erodarea deprinderilor inițiale, practic, militarii angajați pe bază de contract, parazitând sistemul.

    Normal ar fi ca, acești militari, începând cu vârsta de 30 de ani să fie pregătiți pentru a deveni maiștri și subofițeri sau, funcție de studii, chiar ofițeri, bineînțeles, în urma unor cursuri și, mai ales, în urma unui examen extrem de riguros. Cei ce nu trec acest examen, să mai fie menținuți în armată încă cinci ani, iar la vârsta de 35 de ani (când , în mod evident, nu mai pot face față, fizic, în structuri de luptă), să fie integrați în structuri logistice sau, de ce nu? Să părăsească sistemul. Trebuie înțeles o data pentru totdeauna că armata nu este instituție de protecție socială. Tot timpul, acești militari angajați pe bază de contract au revendicări de sorginte sindicală, transformând armata în altceva decât cee ace ar trebui să fie. Și tot timpul sunt obosiți, blazați, nervoși și revendicativi, deoarece, majoritatea au și un al doilea loc de muncă în diferite structuri civile, la unitate venind să se odihnească. Practic, parazitează sistemul.

    Un raport corect și efcient de militari angajați pe bază de contract și militari în serviciu militar obligatoriu, este, în opinia mea, de 1/5.

    – Voluntariatul este o mare eroare. Este un fel de azil pentru tot felul de amatori de senzații tari care, cum nu le convine ceva, imediat pleacă și uită de voluntariat. Mulți confundă armata cu air softul sau tot felul de comicării militare din mass media.
    – Armata este condusă de cadre militare a căror pregătire pentru funcții de conducere este, predominant, în străinătate, în special SUA. Se repetă situația din perioada stalinistă când cei care au condus armata erau școliți în URSS. Ulterior, s-a dovedit că majoritatea acestora fusese recrutată de serviciile secrete sovietice. Cazul generalilor Șerb, Militaru etc. Din păcate, pregătirea în străinătate nu aduce nimic nou, deoarece, logic, instituțiile unde se instruiesc ofițerii străini trimiși la studii, nu asigură decât o pregătire superficială, mai mult politică decât militară, unde se însușesc noțiuni eminamente teoretice, ce pot fi găsite și pe internet. Este un fel de „ai noștri tineri la… învață, la gât cravatei cum se leagă nodul…”

    Cine crede că fac afirmații gratuite, să studieze cazul diferitelor state, membre sau nu NATO, europene sau din alte zone ale lumii.

    B. Nu avem o concepție unitară și continuă privind componența armatei, misiunile acesteia pentru apărarea națională și, mai grav, nu avem variante de apărare, pornind de la ideea greșită că singurul inamic probabil (ba, chiar sigur) este Rusia și că NATO rezolvă problema. Nu am învățat lecția istorică, trăită de multe ori, că alianțele sunt cele mai nesigure forme de apărare. Sunt valabile politic, dar nu și militar. Primii care sar la gâtul tău, sunt vecinii. Ei, întotdeauna, vor avea destule de împărțit cu tine.

    C. Armata română nu are rezervă. Singurii rezerviști ai armatei române sunt pensionarii și aceștia, bineînțeles, pentru foarte scurt timp, deoarece, datorită vârstei, sunt scoși din lucrările de mobilizare.
    O armată normală are rezerviști care râmân în ștatele de mobilizare cel puțin 20 de ani, nu câțiva ani (nu mai mult de 5). Mai grav, armata română nu are ofițeri, subofițeri și maiștri în rezervă. Cei existenți sunt cei care parăsesc sistemul înainte de vârsta de pensionare . Singura categorie de rezerviști unde avem excedent este cea a gradelor mari (locotenent-colonel, colonel, general), dar cea stringent necesară, grade mici și vârste tinere, cei care instruiesc nemijlocit trupa, nu există. Fiindcă, dispărând noțiunea de serviciu militar obligatoriu, a dispărut și noțiunea de militar cu termen redus, adică, acea categorie care asigura ofițeri de rezervă instruiți.
    Avem Centre Militare Județene și Zonale, cu destul personal, dar care nu au obiectul muncii. Practic, acestea se ocupă cu evidența pensionarilor.

    D. Nu avem planuri de mobilizare a economiei reale și viabile, deoarece componenta strict națională a economiei românești este insignifiantă.
    În caz de război, o să ne trezim că trebuie să facem licitații. Că, de, suntem în economia de piață. Firmele străine, mai mult decât majoritare în țara noastră, vor face ce le dictează interesele lor nu cele ale noastre. Și este logic. Vedeți, cumva, Luk Oil-ul furnizând carburanți armatei române? Sau MOL-ul? Sau chiar Petromul? Am fi naivi să credem asta!

    Reducerea efectivelor armatei s-a făcut de către politicieni total aserviți unor interese străine.

    E. Peste noapte ne-am trezit că orice analfabet din politică se ocupă de strategii militare. Reamintesc doar un exemplu – machedonul electrician Costică Canacheu care chema generalii la ordin că, de, era la comisia de apărare și siguranță națională. Sau de metresele târâte după ei de către miniștrii apărării, în fața cărora generalii trebuiau să aibă grijă cum mișcă. Mai rău este că aceste hoarde hămesite erau mereu prezente în unități operative, împreună cu te miri cine suită, pentru a se bucura de viață, petrecând fără rușine pe banii cadrelor militare și pe norma de hrană a trupei. Puteai să zici ceva? Puteai să faci ceva? Poporul i-a ales, armata este datoare să suporte aleșii poporului!
    Apar tot felul de pițifelnici care declamă emfatic: „De ce generalii nu își prezintă demisia în semn de portest?” Dar nu se întreabă de ce ei, prin votul lor exprimat ca la galeria de fotbal, au băgat pe gât generalilor aceste gunoaie nule, lacome și nesimțite și că pe aștia îi doare undeva chiar dacă toți generalii și-ar da demisia.
    S-au desființat unități și mari unități de-a valma, fără nicio logică, cu complicitatea unor generali făcuți la apelul de seară. Orice opoziție față de această frenetică demolare a fost stârpită din fașă.

    S-au făcut greșeli grave, ireparabile. Dau un singur exemplu – în Munții Apuseni a mai rămas doar un batalion de vânători de munte, iar de la Curtea de Argeș până la Turnu Severin, unde munții întâlnesc Dunărea (250 Km.) nu există nicio unitate de vânători de munte. Exemplele pot continua. Nu mai este necesar să fac comentarii.
    După reducerile masive și prostești, norocul nostru a fost că au fost generali care au reușit să convingă nulitățile politice și sociale care au decis soarta apărării țării și, implicit, a armatei, că este neapărat necesar să se reînființeze unele structuri. Așa a fost cazul, spre exemplu, cu reînființarea brigăzilor din Banat și Dobrogea, unde nu prea mai era nimic pe zona terestră. Oricum, sunt județe în Romania unde nu mai există unități militare, în afara inutilelor centre militare.

    Nimeni nu ne-a obligat să facem reduceri și nimeni nu ne-a spus oficial cât să reducem. Dar noi am redus mai mult decât oricine. Interesele au fost mari. Practic, au fost vizate terenurile si clădirile armatei. A urmat jaful la drumul mare, fiecare șmecher implicat servind o felie cât mai mare din acest tort primit gratis. Din pacate, aceste terenuri și clădiri sunt iremediabil pierdute. Și nu numai acestea. A fost jefuit ștocul de mobilizare, astfel că, la această data, armata română, efectiv, nu mai are stocuri de mobilizare viabile. Dar are structuri care mănâncă, încă, pâine albă gestionând și ținând evidențe fantomă.

    ARMATA ROMANA NU MAI ARE CE MOBILIZA. NICI RESURSE UMANE, NICI MATERIALE!

    F. Avem structuri expandate, gen Brigada 30 Gardă și Protocol, care se ocupă de spectacolul drag capilor politici ai României, gen „Onorul, Zgomotul și Focul”, deoarece avem o droaie de doritori de astfel de spectacole, care nu ar înființa o companie de infanterie în plus, dar ar avea nevoie de o divizie de protocol. Această structură de protocol era suficient să aibă dimensiunea unui batalion, dar, atunci, nu mai putea presta pentru toți clienții politici și s-ar lăsat cu supărare mare. În locul unei astfel de structuri costisitoare și total inaptă în caz de război (unde nu se fac spectacole cu arma, ci se moare cu adevarat) putea fi creată o mare unitate de luptă.

    G. Nu avem industrie de apărare. A fost distrusă cu bună știință, dotându-ne cu ce nu mai trebuie altora. Și mai facem și ceremonii când introducem în dotarea armatei române second handurile refurbișate ale altora. Orice încercare de producție internă este strivită în fașă. Importurile sunt prioritare. Și de aici, veșnicele scandaluri și amânări și refaceri ale planurilor de dotare. De exemplu, de peste 20 de ani vrem să dotăm forțele navale cu corvete. A văzut cineva vreuna? Să nu mai vorbim de șpăgile enorme încasate de tot felul de „patrioți” Își mai adduce aminte cineva de generalul Croitoru care a fost demis pentru un motiv de doi lei, dar motivul real era că s-a opus cu tărie achiziționării de avioane second hand. Și exemplele sunt multe.

    H. Nu există o concepție de dotare a armatei stabilă și viabilă. Noi ne dotăm funcție de ce ne cer alții, nu de ce avem noi nevoie. Practic, orice schimbare în spectrul politic sau în conducerea armatei, duce la schimbări de opțiuni și, practic, totul se ia de la capăt. Practic, acești decidenți politici și militar își bat joc de apărarea țării. Dacă se răsfoiește istoria modernă a armatei române, se va vedea că politicienii, indiferent de partid, în cârdășie cu unii generali și cu cel din fruntea statului, au subminat apărarea națională. Două războaie mondiale ne-au prins nepregătiți și rezultatul au fost masele mari de militari morți pe câmpul de luptă. Și nimeni nu a plătit pentru această gravă trădare de țară. Cum nu va plăti nici acum. Vinovați vor fi morții.

    I. Conducerea armatei este politizată și falsificată. Dacă armata română are, în majoritate, generali meritorii, patrioți și cu conștiință de neam și țară, există o categorie de falși generali, a căror singură rațiune de a exista este de a parveni. Pentru asta, execută orbește decizii politice care sunt evident dăunătoare țării, deși au jurat ca țara și neamul asta amărât să fie stăpânul lor suprem. Aceste false valori se strecoară prin viață și carieră pândind orice oportunitate și valorificând-o la maxim, bineînțeles că numai în interes personal. Orice încercare de a te ridica împotriva lor este sortită eșecului. Scutul politic al acestora, este mai ceva decât cel de la Deveselu.

    J. Există o structură în cadrul Universității Naționale de Apărare de o nocivitate extraordinară pentru armata națională, așa zisul Colegiu Național de Apărare. Aici coloneii, predau viitorilor generali pe filiera scurtă, lecții sterile și fără să contribuie cu nimic la formarea unor generali adevărați, ci la formarea unor viitori ocupanți de funcții. Tot aici, găsești cursanți cu diferite ocupații – politicieni, popi, cârciumari, actori etc. Admiterea se face pe baza prezentării unui referat, teoretic, dar, practic, pe baza unei decizii politice. Când hotărăști politic cine va deveni general, este clar că nu vei avea generali, ci slugi sau, în cel mai bun caz, dar tot nefericit, vei avea complici la diferite măgării politice. Aici se incubează viitoare găști care se vor sprijini și ridica unii pe alții pentru a parazita această țară. Aici nu există selecție, ci clientele. Aici nu există școală, ci plimbări de colo colo, chermeze și chefuri, uneori monstruoase și se nasc cumetrii politico-militare. Nu există examene și nu există prezență. Bineînțeles că nu toți viitorii generali care trec pe aici sunt corupți sau coruptibili, mulți dintre aceștia fiind oameni de valoare, dar contactul cu mocirla politică, cu tot felul de interlopi care fac acest colegiu, bineînțeles că alterează. Dau un singur exemplu din mlaștina atât politică, cât și interlopă – Elena Udrea, deși sunt foarte multe exemple. Acești indivizi și individe, după absolvirea acestui colegiu, au dreptul să se înscrie la doctorat în cadrul Universității Naționale de Apărare. Aici intervine fabrica de doctori, care a scos pe bandă rulantă un număr uriaș de falsuri grosolane care nici măcar nu știu titlul tezei lor de doctorat, iar conținutul este făcut de fabricanți de profesie de doctorate și abundă în plagiate și literatură de proastă calitate științifică. Ancheta declanșată în acest sens, cu sunete și trâmbițe, nu numai că nu a rezolvat nimic, dar de ani buni nu se mai știe nimic despre ea și, mai ales despre concluziile ei. Aproape toți escrocii politici ar fi rămas fără doctorate și asta nu permite sistemul.

    Exista și un Colegiu de Război, unde viitorii candidați la gradul de general erau admiși în baza unui examen extrem de greu și care învățau la greu, dând tot timpul examene și întocmind o mulțime de documente de stat major la nivel strategic, corespunzătoare diferitelor viitoare funcții de acest nivel, până la cea de șef al Statului Major al Apărării. Acum, acest colegiu nu mai există. A rămas numai un curs în cadrul Facultății de comandă și stat major. De ce? Răspunsul este simplu – nu se vrea generali adevărați, ci generali politici.

    Normal este ca la un curs de pregătire pentru viitorii generali să predea generali, nu niște colonei care în toata cariera lor s-au ocupat de latura didactică, mulți dintre ei necomandând nici măcar la nivel batalion. Norocul este că armata română are destui ofițeri capabili care sunt în stare să se pregătească singuri, mai ales prin exercitarea practică a comenzii la diferite eșaloane ierarhice. Și, mai ales, are destui oameni cu caracter, cu educație înaltă și care își iubesc țara și poporul necondiționat.

    Educația primită în Liceul Militar, care nu a avut nimic politic în ea, nu poate fi dislocată de nicio pregătire politico-militară și adevarul, deși acoperit de gunoiul politic și de ofensiva masivă contra ființei naționale și spiritualității acesteia, va fi păstrat, ocrotit și scos la iveală de acești oameni.
    Deși există excepții și acestea se cațără cât mai sus, în cârdășie cu gunoaiele politicii și jefuitorii economici ai țării, adevărul există și va învinge! S-a mers prea departe!

    România este singura țară unde se fac avansări ale militarilor aflați în rezervă sau retragere. Ba, mai mult, se dau grade și civililor.

    K. Gradele în rezervă se acordă, în toate țările, numai militarilor care parcurg diferite forme de perfecționare, sunt activați pentru o perioadă sau sunt vizați pentru conducerea anumitor structuri în caz de război.
    Avem generali fotbaliști, generali tenismeni și generali Onțani. Rivalul din tinerețe al golanului fals general Năstase, americanul Stan Smith, era caporal în armata SUA și așa a rămas. Nastase, care este un analfabet, pur și simplu, a ajuns general. Pe când și Simona Halep general? Că Lipă a ajuns chestor!

    Trebuie terminată golănia asta cu generali de operetă. Armata este armată și generalii sunt generali. Pentru sport sunt destule alte recompense.

    Avem o armată de generali în rezervă și retragere, majoritatea dintre aceștia necomandând niciodată o structură al cărui comandant să aibă funcția de general. Nu avem armate, dar avem făcuți, după revoluție, cel puțin 60 de generali de armată.
    Practic, în toată România, nu trebuie să existe decât un general activ cu gradul de general de armată și acela să fie șeful Statului Major al Apărării.
    Numai la Cotroceni sunt două funcții de general și ambele cu stele multe, când normal, secretarul CSAT trebuie să fie cel mult general de brigadă, atribuțiile sale fiind profund birocratice, de secretariat. Consilierul pe probleme de apărare națională al președintelui poate să fie orice general în rezervă sau retragere, fiind dreptul președintelui de a-l alege. Am luat exemplul președenției, deoarece peștele de la cap se împute. Și Iliescu a fost primul crap. După care, după el, toți ceilalți.

    L. O altă boală gravă în armata română, este împuternicirea. Invenție pur românescă și de certă sorginte comunistă. O împuternicire durează 6 luni, după care trebuie reînnoită sau trebuie făcută numirea pe funcție. Armata română este plină de împuterniciți. Unii sunt la a treia sau chiar a patra împuternicire consecutivă. De ce?
    Din trei motive. Unul – Incompetența de a găsi omul potrivit a unor decidenți militari și politici, Doi-neîncrederea în subordonați a unor decidenți militari și politici, derivată din propriile tare de caracter și din incompetență și Trei – teama ca cel numit să nu ia locul decidentului. Toate trei, în concluzie, au ca bază incompetența celor care generează împuternicirea.

    Ar mai fi și o a patra variantă, care nu este imposibilă, deși refuz să o accept, și anume accea a faptului că împuternicitul nu face parte din gașcă (numită frumos echipă) sau nu a înțeles că trebuie să cotizeze, să sensibilizeze decidentul (decidenții)

    Amiral, Romulus Hâldan

Leave a Reply