Preşedintele Klaus Iohannis a participat la un evenimentul organizat la Parlament, cu prilejul Zilei Constitutiei. Şeful statului a ţinut să transmită un mesaj pe tema alegerilor. Acesta îi îndeamnă pe români să iasă la vot.

“Votul este instrumentul cel mai valoros și mai puternic pe care cetățenii îl au într-un cadru democratic, așa cum este cel dat de Constituția România. Ca președinte, îmi doresc o democrația puternică, instituții care se bucură de legitimitate și încredere, iar asta presupune o participare cât mai largă. (…) Îi îndemn pe concetățenii mei să uzeze de acest drept fundamental pe care îl au: dreptul la vot. (…) Cred că am depășit perioada de scepticism. Trebuie să ne exprimăm opțiunea nu pentru că avem o datorie față de un partid sau altul, ci pentru că am câștigat prin sânge acest drept”, a declarat preşedintele Iohannis citat de stiripesurse.ro.

Întrebat fiind cu cine va vota la alegerile din 11 decembrie, Klaus Iohannis s-a ferit să ofere un răspuns explicit:

„Acum cred că ar fi interesant să vă spun înainte de alegeri cu cine votez. Eventual o să vă spun duminică sau luni”, a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă a fost convins de un partid aflat pe listă, Klaus Iohannis a răspuns afirmativ.

 

7 COMMENTS

  1. Pres. Iohannis este acum liber sa voteze si cu Livia Stanciu daca vrea…bine ca au albit-o pe Kovesi…au ridicat-o in grad, de la alb imaculat la alb fluorescent. Marea dilema din ultima luna a fost daca sa foloseasca la prepararea vopselei o distributie de pixeli albastri de tip gausian sau binomial. Dupa lungi dezbateri au optat pentru distributia binomiala (ironia face ca distributia binomiala chiar exista). De apreciat ca binomistii au avut decenta sa ne pregateasca emotional din timp, anuntandu-ne inca de luni Dec 5 (prin surse desigur) asupra deciziei de astazi.
    Ce ar mai fi de spus decat poate Traiasca Republica Comunista Romania! Noi ceilalti, oamenii onesti ai acestei tari, ne vedem la vot pe 11 Decembrie.

  2. Iesim la vot nu ca spune Ciolhanis ci pentru ca cam a venit vremea ca tara sa revina la adevarati patrioti care o iubesc.Miau zis toate prietenele ca vor vota toate

  3. Se exploateaza eroarea occidentaliştilor că nu expun strategii de supercalificare a resurselor umane, inclusiv prin investiţii 7% din pib în EduCultură, creându-se bogăţie şi buget pt toţi nevoiaşii. Alegătorul s-a mai informatizat şi nu mai e aşa atent la ce debitează ecranacii la tembelizor. El intră pe Facebook şi pe forumuri chiar pe chaturile politicienilor şi poate citi îngrozit comentarii hiperliberale de-ale postacilor cum că trebuie… nimiciţi asistaţii social, bugetarii şi pensionarii, inclusiv prin privarea de medicamente! Cică numai aşa se poate uşura patronului taxa unică de impozitare. Consolare, listele clasice de carti bune!

  4. ART. 103
    Investitura
    (1) Presedintele Romaniei desemnează un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultării
    partidului care are majoritatea absolută in Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor
    reprezentate in Parlament

    • In mod normal daca PSD +ALDE au majoritetaea atunci NICIODATA, NICIODATA dar NICIODATA nu trebui sa treaca in parlament un prim ministru care nu e propus de ei.
      Deci presedintele poate sa abereza cu ce prim ministru vrea el.
      Ramane sa vedem daca PSD=Gaini sau PSD=partid adevarat.

Leave a Reply to 7.4Cancel reply