Lumea justitiei dezvaluie o stire importanta ce vine de la CEDO : greselile justitiei pot si trebuie sa fie criticate public.

Divulgarea derapajelor sistemului judiciar si formularea de aparari in spatiul public prin intermediul presei, daca au o “baza factuala suficienta”, constituie un drept fundamental echivalent libertatii de exprimare garantate de Art.10 din CEDO. Asta au stabilit cei 17 judecatori ai Marii Camere a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care i-au dat castig de cauza avocatului Olivier Morice, membru al Baroului din Paris, constatand ca statul francez i-a incalcat acestuia dreptul la un proces echitabil si libertatea de exprimare. Olivier Morice s-a adresat CEDO, in 2010, dupa ce Curtea de Casatie din Franta l-a obligat sa plateasca 4.000 euro amenda administrativa pe motiv ca a reclamat in spatiul public, prin intermediul jurnalistilor de la Le Monde, lipsa de impartialitate a doi judecatori. Din postura de aparator al sotiei judecatorului Bernard Borrel, ucis in Djibouti, avocatul parizian ii acuzase pe cei doi magistrati ca sunt complici cu justitia din respectivul stat african pentru a acredita ideea sinuciderii. Asta in conditiile in care, ulterior, procurorii aveau sa admita varianta asasinatului.

In hotararea pronuntata, la 23 aprilie 2015, in cauza Morice contra Frantei, CEDO extinde practic limitele in care avocatul are posibilitatea si chiar obligatia de a-si sustine clientii, acesta putand sa formuleze aparari dincolo de sala de judecata, prin intermediul mass-media, atunci cand afirmatiile sale sunt suficient argumentate pentru a arata opiniei publice ca persoanele pe care le reprezinta in dosare sunt victime ale unor abuzuri comise de autoritati. Din acest punct de vedere, hotararea CEDO arunca in aer deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care judecatorii supremi au dispus, la cererea procurorilor DNA, arestarea unor persoane care au indraznit sa dezvaluie opiniei publice posibile abuzuri ale autoritatilor. Ne amintim in acest sens interviurile in care Elena Udrea a facut dezvaluiri cutremuratoare despre binomul SRI-DNA, iar ulterior, la cateva ore, a fost incatusata, sau despre cazul procuroarei PICCJ Angela Nicolae, care a trimis redactiei Lumeajustitiei.ro mai multe scrisori in care a acuzat abuzuri comise impotriva sa de procurorii Laurei Codruta Kovesi, motiv suficient, in opinia judecatorilor ICCJ – inclusiv a sefei instantei supreme, judecatoarea Livia Stanciu, pentru a dispune arestarea fostei sefe a Biroului de relatii internationale din Parchetul General.

Revenind la cauza Morice contra Frantei, intr-o prima hotarare pronuntata de CEDO la 11 iunie 2013, cu majoritate de 5 la 2, cei 7 judecatori ai Sectiei a V-a au stabilit ca a existat o incalcare a Art. 6.1 din Conventie – privind dreptul la un proces echitabil, insa au considerat ca nu a existat si o incalcare a Art. 10 – libertatea de exprimare. Cererea lui Olivier Morice a ajuns in Marea Camera de 17 judecatori dupa ce avocatul a declarat recurs impotriva acestei hotarari a Sectiei a V-a, solutie adoptata cu opinie separata contrara a judecatorilor Ganna Yudkivska (Ucraina) si Paul Lemmens (Belgia).

In hotararea pronuntata in Marea Camera, cei 17 judecatori au statuat ca in cauza Morice contra Frantei au fost incalcate Art. 6.1 si Art.10 din Conventie, obligand statul francez sa ii plateasca avocatului 33.670 euro daune materiale, daune morale si cheltuieli de judecata.

Art. 10 – Libertatea de exprimare

1. Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie si libertatea de a primi sau a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica Statele sa supuna societatile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege care, intr-o societate democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii, a moralei, a reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea informatiilor confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

In esenta, CEDO a retinut ca desi “un avocat nu poate fi asimilat unui jurnalist”, deci nu are cum sa beneficieze de aceeasi libertate de exprimare de care se bucura acesta, in speta de fata, Olivier Morice a exprimat judecati de valoare care au avut o “baza factuala suficienta” si a pus in discutie probleme de interes pentru opinia publica, ce au vizat derapaje ale sistemului judiciar, motiv pentru care afirmatiile sale nu au depasit limitele dreptului garantat de Art. 10 privind libertatea de exprimare. (www.luju.ro)

http://www.luju.ro/international/cedo/avocatul-e-obligat-sa-si-apere-clientul-inclusiv-in-presa-cedo-a-statuat-ca-avocatii-au-dreptul-sa-isi-apere-public-clientii-atunci-cand-exista-o-baza-factuala-suficienta-pentru-a-arata-ca-acestia-sunt-victime-ale-unor-abuzuri-comise-de-autoritati-hotarar

13 COMMENTS

  1. În instituţiile de stat, mulţi directori au luat şi iau șpagă 10% din contracte – practică dovedită de procurorii DNA în mai toate instituțiile și regiile de stat.

    P.S.: În România, salariile sunt foarte mici pentru că majoritatea preferă să se apuce de furat, decât să ceară măriri de salarii sau să îşi ceară drepturile pentru un trai decent. România, o ţară plină cu tomberoane intregi de “oameni”…

  2. Aceasta este situatia Romaniei la ora actuala. Suntem candusi in continuare de sistemul lui Basescu. Si cum acesta a ales si numit oameni dupa chipul si asemanarea sa nu este de mirare ca modul lor de comportament este identic cu cel al mentorului lor. Cand vreodata, in cariera sa, a tinut cont de democratie si libertatea de exprimare fostul presedinte ? Niciodata ! Atunci “echipa lui” de ce ar face-o ???

  3. BASISTUL = OMUL NOU CEAUSIST
    *
    Omul nou – dorinta lui Ceausecu pe care o credeam utopica, imi pare ca s-a realizat. Cred ca BASISTUL, simpatizant sau nu al lui Basescu, este acest OM NOU, adica acea persoana care nu a avut suficiente resorturi interne (sau bun simt) pentru a rezista indoctrinarii din vremea dictaturii ceausiste.
    Sunt mai multe simptome ce stau la baza acestei afirmatii printre care as mentiona:
    1. Credinta constienta sau nu a basistului ca libertatea de exprimare poate fi o amenintare pentru stat, motiv pentru care trebuie “reglementata”. Aceasta convingere provine din insasi seva doctrinei comuniste care subordona nevoile particulare ale cetateanului, nevoilor “majore” ale societatii.
    2. Nevoia de a transfera, de a atribui propriile neimpliniri unei alte entitati, lucru speculat intens de regimul propagandist basist (ciuma rosie, mogulii, condamnarea inculpatului ca exemplu, etc), exact ca cel ceausist (imperialism etc – nu mai reiau tezele comuniste) .
    3. Usurinta cu care basistul poate fi manipulat sugerandu-i-se ca este “superior” “turmei” care voteaza constant cu stanga cu aceeasi “constienta” cu care rumega, la fel cum regimul ceausist decreta superioritatea “constiintei revolutionare” a omului nou in fata capitalistului alienat.
    *
    Acestea sunt doar cateva exemple de tare ce au ca origine (si) propaganda regimului comunist si care s-au insinuat in costiinta mutora dintre noi, mai ales a basistilor, influentandu-le cumva reflexele de judecata in asa masura, incat acestia vor reactiona intotdeauna visceral la orice “democratizare” a sistemului de decizie.
    *
    In lipsa unui sistem de valori propriu, care i-ar putea furniza spiritul critic necesar in raportul cu puterea, basistul are nevoie acuta de un “tatuc”, care sa-i ofere confortul psihic dupa care tanjeste!

  4. O masura binevenita atata timp comentariile nu devin de mahala. Aceste comentarii trebuie facute de oameni cu pregatire juridica si bine argumentate, cum este dl. Savaliuc de la Lumea Justitie invitat la emisiunile avand ca subiect justitia din Romania.

  5. să văd acum toţi procurorii care băseau, că s-a atins “The Independence of Justice” şi a procurorilor în acelaşi timp (procuroriiiiii fiind justiţia 😈 )…
    nu mai puteam spune nimic de rochitele, de capre, de tablouri, de cavouri ….
    VORBIT DOAR DE CÂT DE STRĂLUCITOARE ESTE kovesi, de MESERIAS este coldea şi aşa mai departe …

  6. Astăzi klause JOShannis:
    Prin mediere și dialog, se pot obține rezultate. Prin proiectul de lege semnat, astăzi, de toate partidele parlamentare, nimeni nu poate avea acces la datele personale ale cuiva fără acordul unui judecător. În democrație, securitatea, respectul față de lege și libertatea merg împreună.
    Eu nu înţeleg, DE CE s-a semnat astăzi acest acord cu partidele?
    citez: “nimeni nu poate avea acces la datele personale ale cuiva fără acordul unui judecător
    Până acum nu era valabilă această regulă?

    Cu respect ….

  7. Curăţenie şi deratizare din partea ANI şi guvernul ce face? :
    -ANI a transmis Camerei Deputaţilor solicitarea “în vederea aplicării sancțiunii disciplinare de revocare din funcție, respectiv pentru constatarea interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice pe o perioadă de trei ani, Agenția a comunicat Camerei Deputaților raportul de evaluare a stării de incompatibilitate în cazul deputatului ADĂSCĂLIȚEI CONSTANTIN, rămas definitiv și irevocabil prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție”.(http://integritate.eu/A.N.I/Rapoarte-%C8%99i-audit.aspx)
    -Într-un comunicat de presă, ANI precizează că “GHEORGHE-VLAD NISTOR s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 29 aprilie 2010 – 01 octombrie 2012, a deținut, simultan cu funcția de Decan al Facultății de Istorie, Universitatea București, și funcțiile de Director al Institutului de Studii Diplomatice din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București (în perioada 29 aprilie 2010 – 09 februarie 2011), și funcția de Director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București (în intervalul 01 noiembrie 2011 – 01 octombrie 2012).”ARE DREPT DE CONTESTAŢIE ÎNCĂ.

  8. Binențeles că așa și trebuie să fie , doar că la noi sar imediat de cur în sus , judecătorii și procurorii și CSM-UL și mama csm-u-lui și a înaltei curți de justiție dacă încerci să arăți derapajele grave care se întîmplă din incompetența unora sau și mai grav din partea unora care sunt șantajabili, primesc mită ,sau fac alte măgării .Așa a fost și așa va fi atîta timp cît idioții din parlament nu sunt în stare să facă legi bune care să nu le mai dea unora puteri mai mari decît normalul funcției, sau să schimbe legile care s-au dovedit a nu fi bune,dacă oamenii ar înțelege că au și drepturi și nu numai îndatoriri și ar ieși să protesteze masiv atunci cînd se încearcă să se băga pumnul în gură atunci cînd vb despre ce se întîmplă într-o țară care se consideră liberă .

  9. Iata cutuma potrivit caria nimini nu este mai presus de lege, nu este admis ca la adapostul aplicarii actului de justitie si dreptate sa aduci grave prejudicii persoanei presupuse a fi vinovata de o anumita fapta ! Nu inteleg cum aplicati conceptul de prezumtie de nevinovatie ,daca tu justitie te comporti ca si cum ari fi un criminal vinovat de genocid ,incatusand si facand parada de forta ? In acelasi context asi indrazni sa comentez si aspectul erorilor judecatoresti . abuzul ,coruptia si mita in randul celor care fac dreptate ! Conditia consta in faptul ca nimeni in afara de un judecator inputernicit nu poate lua o hotarare de justitiabilitate ! Dar ca sa fie intrebat de ce a produs eroarea si sa plateasca pt. gresala si prejudiciul material sau moral comis din neglijenta ,abuz sau rea vointa ,este mai mult ca necesar ,emplementarea raspunderii judecatoresti ! CINE GRESESTE SA RASPUNDA SI SA PLATEASCA ,,,, ! DURA LEX,SED LEX.,,,,,,,, ! FIAT JUSTITA ET PEREAT MUNDUS,,,, !

Leave a Reply to alexphCancel reply