Aproximativ 1000 de sindicalişti din toată ţara din sectorul feroviar protestează joi în faţa Ministerului Transporturilor cerând condiţii decente de muncă, investiţii şi reorganizarea căii ferate şi promovarea Statutului feroviarului, avertizând, de asemenea, că în vară s-ar putea ajunge chiar până la grevă generală.

“Aceste cerinţe ale noastre sunt minimale dar noi avem foarte multe. De fiecare dată când s-a schimbat conducerea ministerului şi Guvernul am depus câte un memoriu cu cel puţin 20 de puncte care trebuie rezolvate şi în plan legislativ şi în plan organizatoric. Deci cererile noastre sunt minimale”, a declarat joi Iulică Măntescu, preşedintele Alianţei Federaţiilor Tehnice Feroviare.

În ceea ce priveşte salarizarea, Măntescu a admis că cerinţele sindicaliştilor sunt mari însă a subliniat că un mecanic de locomotivă care este cel mai bine plătit din sistem are un salariu de încadrare de 2380 lei după 30 de ani de muncă, în prag de pensie.

“Cerinţele noastre sunt mari, suntem conştienţi că nu se poate. Poate că noi am dori o majorare de 40% – 50%, dar este posibil dacă obţinem şi un 15 – 20% să semnăm un Contract colectiv de muncă, este posibil să nu semnăm. Acum noi aşteptăm şi mandatul membrilor noştri din teritoriu, că până la urmă ei decid. Un mecanic de locomotivă care este cel mai bine plătit din sistem are salariu de încadrare de 2380 lei după 30 de ani de muncă, în prag de pensie, la care se adaugă sporurile în funcţie de activitate – ore de noapte, cap de secţie, prime festive. El poate ajunge la un brut de maximum 5000 de lei. Dând jos 42,5%, rămâne cu 2000 şi ceva până în 3000 de lei salariu. Ori, un mecanic de locomotivă în decembrie 89 rămânea în mână cu 5000 de ei la lichidare. Ceilalţi feroviari sunt plătiţi mai prost decât mecanicul de locomotivă”, a explicat liderul sindical.

În ceea ce priveşte Statutul feroviarului, acesta a precizat că au fost organizate trei întâlniri succesive la comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor însă “toată lumea ne spune că nu avem dreptul să avem coeficienţi de ierarhizare în această lege şi să-i prindem în contractele colective de muncă”.

“În contractele colective de muncă nu îi putem prinde pentru că suntem restricţionaţi de o serie de legi precum Ordonanţa 26/2013, de hotărâri de guvern prin care se promovează bugetele de venituri şi cheltuieli şi atunci noi am cerut să fie prinşi ca şi coeficienţi minimali – şi dau un exemplu şi nu cred că am cerut o absurditate dacă am solicitat ca personalul din siguranţa circulaţiei, care necesită un liceu plus o şcoală tehnică, să fie salarizat faţă de salariul minim garantat în plată 1,5. În sistemul bugetar s-a putut 1 la 12. Noi nu am cerut 1 la 12, am cerut 1 la 2 şi ni se refuză. Urmează să ne vedem în comisia de muncă marţi, din nou”, a menţionat el.

În opinia lui Iulică Măntescu, pentru a aduce infrastructura feroviară la un nivel adecvat sunt necesare investiţii în valoare de peste 100 de miliarde de lei.

“Infrastructura este un dezastru. Lipsa investiţiilor din ultimii 30 de ani din infrastructură ne-a adus să circulăm cu viteze comerciale la transportul de marfă de circa 17 km pe oră, iar în transportul de călători cu 38 – 40 km pe oră. Dacă vorbim în bani, peste 100 de miliarde de lei sunt necesari. Dacă discutăm în timp, ce s-a distrus în 30 de ani nu este posibil să se reabiliteze peste noapte”, a subliniat sindicalistul.

Totodată, feroviarii solicită reorganizarea căii ferate şi reunirea celor 3 companii, CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă.

“Nu putem să stăm în sistemul de organizarea actual care a fost făcut greşit în 1998. Fac referire că trebuie să ne reorganizăm tip holding, aşa cum sunt şi spaniolii, cum sunt şi nemţii şi polonezii şi multe state din Europa şi căile ferate performează. Dacă vrem să avem o cale ferată performantă în viitor trebuie să începem cu reorganizarea căii ferate. Să se facă o singură companie, vom vedea”, a adăugat el.

Liderul sindical a mai spus că la protestul de joi din faţa Ministerului Transporturilor sunt aşteptaţi între 1500 şi 2000 de participanţi.

Potrivit acestuia, în cazul în care nu se vor rezolva cerinţele lor “este posibil orice”.

“Dacă nu se rezolvă, vom continua acţiunile sindicale. Este posibil orice. În iunie, ne expiră contractul colectiv de muncă, iar dacă nu vom reuşi să găsim soluţii până în iunie, salariaţii, membrii noştri de sindicat, vor decide ce vom face. Este posibil să decidă să ajungem chiar până la greva generală”, a subliniat Măntescu citat de Agerpres.

2 COMMENTS

Leave a Reply