accident-1

In sfarsit, apare o prevedere foarte clara in legatura cu alcoolemia la volan :

– pina in 0,2 – nici un fel de sanctiune

– intre 0,2 si 0,5 – contraventie si suspendarea permisului de conducere o perioada mai scurta

– peste 0,5 – infractiune cu amenda mare si suspendare permis intre 1 si 3 ani

Daca se va defini si faimoasa expresie fara nici un reper “reducerea vitezei pina la limita evitarii oricarui pericol”, inseamna ca acest nou Cod Rutier va lamuri doua din marile mistere ale existentei sale de 50 de ani…

Iata ce spune primul ministru

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, înaintea şedinţei USL, că a convenit cu ministrul de Interne, Radu Stroe, o serie de modificări la Codul rutier astfel încât cei care vor merge la nunţi vor putea să bea un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fie sancţionaţi.
Ponta a susţinut că a aplicat regulile europene în ceea ce priveşte consumul de alcool.
“Până la 0,2 (miligrame alcool pur în aerul expirat – n.r.) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere sau… Dar de la 0,5 în sus – nu 0,8 – să fie infracţiune, exact cum se întâmplă în toată Europa – până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă la un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune”, a anunţat Ponta.
El a precizat că a lucrat cu echipa ministrului de Interne astfel încât noul Cod rutier să-şi atingă scopul, respectiv acela al siguranţei mai mari pe şosele.
Ponta a fost întrebat de un jurnalist dacă prevederea de 0,2% alcoolemie se referă la concentraţia din sânge sau cea din aerul expirat.
“Am vrut să anunţ o schimbare de principiu pe care o înţeleg şi eu fără să ştiu să vă răspund cu sângele sau cu aerul. Ştiu să vă spun următorul lucru, că 90% din cetăţenii acestei ţări au spus un lucru: dacă mă duc la o terasă şi după ce am jucat fotbal şi beau o bere îmi iei permisul? Dacă mă duc la nuntă şi ciocnesc cu nuntaşul îmi iei permisul? Am întrebat cum e în UE, mi s-a spus că până la 0,2, care înseamnă nu ştiu, o bere, două… Nu poţi să spui chestia asta, pentru că depinde de persoană. Dumneavoastră de exemplu vă îmbătaţi mai repede decât mine, pentru că e vorba de greutate şi de cantitatea de sânge a fiecăruia (…) Am lucrat cu medicii legişti, contează foarte mult greutatea, starea de sănătate”, a susţinut Ponta.
Premierul a afirmat că modificările propuse presupun o înăsprire a legislaţiei pe de o parte, dar şi o relaxare a acesteia în cazul celor care consumă o cantitate minimă de alcool.
“E mai dur pentru cei care beau mai mult, e infracţiune mai repede, dar pentru cei care ciocnesc un pahar la ziua cuiva nu-i mai luăm permisul pentru asta”, a explicat Ponta.

28 COMMENTS

  1. Nu-mi spune ca esti de acord cu asta.Ai fost prins la volan beat?Societatea te vrea impuscat,sau oricum,nu viu!
    Cati penibili beti au prezentat Observator si Antena 3,scuipand papusico si alte neclaritati.Da dar acei beti au facut accidente.Atat vroiam de la noul cod rutier.Betivii la puscarie!
    Voi spala un pic rufele in publc.M-am dus la tara la unchi.Unchiul meu a venit acasa mort de beat,acasa cu masina.Habar n-am cum nimeni nu l-au prins.A venit acasa beat si a deteriorat maxilarul matusii mele,mai ca n-a omorat-o in bataie.I-a tras o bataie sora cu moartea.Daca betivii prinsi beti la volan ar fi arestati,multe familii vor sta mai linistite

    • Este o prostie, ai baut n-ai dreptul sa conduci. Cu noul cod rutier soferul prins beat la volan chiar daca este depistat cu alcoolemie de peste 0,2 va cere repetarea testului sub diferite motive iar la tribunal cu un avocat bun va scapa nevinovat. Iar data viitoare acesta va prinde curaj si conducand beat va ucide un om nevinovat pe trecerea de pietoni sau un participant ce conduce legal in trafic.

  2. Nu sint conducator auto si poate parea ca nu am dreptul sa ma exprim, dar sint pieton si deci participant la trafic. Amenzile trebuie sa fie mari si foarte mari pentru ca nesimtiti care incalca legea sa plateasca scump. Poate asa nu mai ne grabim la servici si spulberam copii pe trecerea de pietoni in fata scolii.

    Al doilea aspect, eu stau in Bucuresti de cand ma stiu si daca pe vremea lui Ceasca era ok sa treci strada pe oriunde (ca pieton) pentru ca erau f. putine masini, acum este imprudenta majora. Ma uit la oameni in varsta si cateodata vad si “bunicute” tembele cu copii de mina care trec pe culoarea rosie a semaforului. Mie mi s-a intimplat sa stau pe trotuar la margine bordurii (dar totusi pe trotuar nu pe carosabil) si sa treaca un idiot care mi-a sters pantofii cu rotile. Asa ca nu esti in siguranta nici pe trotuar daramite sa mai traversezi pe rosu sau pe unde ti se scoala. Din punctul meu de vedere ar trebui sanctionati si pietonii la fel de drastic.

  3. Aici suntem de acord. Eu as pune ca daca faci un accident si ai peste 0,2 atunci sa ai o majorare de pedeapsa. Dar cauza accidentului sa fie stabilita tehnic nu ca acum cand daca este altcineva de vina si ai alcolemie 0,3 esti automat vinovat de accident (asa si ajungem cu aceste statistici aberante). Corect se stabileste de un expert cauza accidentului si daca esti vinovat si ai si baut atunci sa ai un spor de pedeapsa.

  4. Vicepremierul Liviu DRAGNEA, TRIMIS ÎN JUDECATĂ în dosarul privind referendumu
    Sursa: Realitatea
    Ce bineeeeeeeee ! Trebuie sa faca cineva puscarie pentru dezastrul produs Romaniei in ultimii 24 de ani. Daca USL e momaie, sa si-o fure !

    • Ponta i-a numit pe procurori pe criterii de performanta, sa fie sanatosi. Cred ca astia sunt masochisti. Nu ar trebui media sa-i ia apararea lui Dragnea. Oricum are si ceva marlanii pe banii statului am inteles.

      • e la Manastire, are Dragnea o casa mai mare ca Videanu. Oare la puricat la contracte cand il iau aia?

      • Ponta stie ce face, el vrea sa-i termine pe toti colegii lui din PSD care ar putea sa-i ia locul si PNL netezind astfel calea partidelor aflate sub pulpana lui basinescu ca sa revina din nou la guvernare. De aceea a semnat Ponta actul de coabitare cu Macac Traian de Bascovina s-a fortat-o pe d-na Pivnicierul sa-si dea demisa din functia de Ministrul al Justitiei.

  5. Orice grad de alcoolemie ar trebui sanctionata cu anularea permisului, PERMANENT, si amenda de 10.000 de lei.

    Mai clar si mai simplu decat atat nu se poate.

    Esti smecher si vrei sa te urci baut la volan (ca e o juma’ de bere sau 1 litru de vodka NU CONTEAZA), ramani fara permis pe viata si o mica avere donata la bugetul statului.

    • am avut un coleg de serviciu,care nu bea deloc din motive medicale,a mancat o salata cu otet,a fost verificat la intrarea locului de munca cu un etilotest care nu afisa nivelul alcoolului….a iesit pozitiv…la parerea ta…deschizi calea multor abuzuri

  6. In sfarsit o prevedere clara cu care sunt perfect de acord.
    Dupa o bere sau un pahar de vin nu se intampla absolut nimic cu reflexele si atentia – lucru verificat in ani de zile.

    Multumesc pentru informare.

  7. Eu felicit DNA-ul pentru fiecare uselist masochist pe care il hartuie. Alte rezultate nu stiu sa aiba DNA-ul, da usl-ul o merita cu varf si indesat.

    • reamintesc ca USL-ul a zburat-o miseleste pe Pivniceru ca sa poate numi ei procurorii doriti. N-au sustinut-o niciunii pe Pivni. Ea macar a facut un concurs pentru posturile respective.

  8. Domnule Radu Tudor!
    Constat cu regret ca de-o buna perioada de timp,v-ati transformat in avocatul lui Victor Ponta.
    In legatua cu noul cod rutier:stiti foarte bine ca e vorba de jecmanire la drumul mare.
    Guvernul Ponta,(poate cel mai dezastruos guvern postdecembrist),nu mai are bani la buget si in disperare de cauza incearca sa-i scoata si din piatra seaca.
    Ca sa justifice jaful la care intentineaza sa-i supuna pe cei circa 5 milioane de conducatori auto,face referire in mod demagogic si ticalos doar la acele articole care-I vizeaza pe cei care consuma alcool la volan sau comit accidente mortale pe trecerile de pietoni.
    Eu am sofat mult prin Europa si pot depune marturie ca in toate tarile pe unde am fost,(in special Germania),sunt asigurate toate conditiile necesare deplasarii in trafic si prin urmare conditiile de respectare a legii.Asa cum afirima si Mircea Badea,trebuie sa fi ori dobitoc ori rauvoitor sa depasesti viteza limita in localitati atata timp cat in 15 minute iesi pe autostrada sau sa parchezi ilegal atunci cand sunt amenajate locuri de parcare peste tot.

    • Cind dai o lege pleci de la starea de fapt.Sigur ca nu avem soselele din Germania dar asta nu are legatura cu depasirea vitezei legale, cu alcoolul ,neplata amenzii ,etc ci cu bunul simt si simtul civic care ne lipseste mai ales ca multi au inteles gresit democratia.

    • Oho si cati dobitoci sint. Eu imi aduc aminte de faza antologica cu tembela aia care a parcat in usa unei banci de nu mai puteau clientii sa iasa si nici sa intre. Asa ca mai usor cu Germania, aia sint cuminti pentru ca ii arde la buzunar rau de tot daca sar calul.

  9. dragnea si-o ia de la coabitac. ponta isi elimina rivalii la prezidentiale sau la conducerea partidului. insa presiunea uriasa pe care o face basescu asupra lui ponta de a candida e un dar otravit. basescu vrea sa aplice o lovitura mortala psd-ului in 2014. coabitacul dezamageste si e necredibil. cine a pus-o pe kovesi la dna?

  10. totusi, de ce vorbeste ponta in numele politistilor?!

    “pentru cei care ciocnesc un pahar la ziua cuiva nu-i mai luăm permisul pentru asta”, a explicat Ponta.

    ier vorbea in locul procurorului, azi in numele politistului…

    e cumva sub acoperire?!:)))

  11. Vorbiti de plictiseala sau cine mai stie ce… Daca in UE, este permis in legislatia ruriera atunci si la noi sa fie la fel pt ca si noi facem parte din europa. Eu am incalcat legea cu privire la acest capitol am depasit limita prevazuta de lege si acum platesc.! In viata prostia si domnia se plateste.!

Leave a Reply to MariusCancel reply