Forţele aeriene irakiene au bombardat duminică un convoi cu care se deplasa liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, în provincia Anbar, din vestul Irakului, dar soarta acestuia nu este cunoscută deocamdată, informează un comunicat al armatei, citat de Reuters în pagina online.

“Forţele aeriene irakiene au bombardat convoiul teroristului Abu Bakr al-Baghdadi în timp ce se îndrepta spre Karabla, pentru a participa la o reuniune cu comandanţii SI”, se arată în comunicat.

Armata a precizat că forţele aeriene au bombardat de asemenea locul în care Baghdadi urma să se întâlnească cu comandanţii grupării Stat Islamic, în apropiere de frontiera siriană.

“Locul întâlnirii a fost de asemenea bombardat şi mulţi dintre liderii grupării au fost ucişi sau răniţi. Soarta asasinului al-Baghdadi este necunoscută, acesta fiind luat de un vehicul. Starea sănătăţii sale este încă neclară”, a precizat armata.

Gruparea Stat Islamic a ocupat teritorii vaste în Siria şi Irak, unde a proclamat un califat. Baghdadi susţine că a acceptat jurămintele de credinţă din partea mai multor susţinători din Libia, Egipt, Yemen, Arabia Saudită şi Algeria.

Potrivit ediţiei online a cotidianului The Guardian, comunicatul a fost difuzat de “celula media de război”, o structură care oferă detalii despre lupta împotriva grupării SI şi vorbeşte în numele Ministerului irakian de Interne şi celui al Apărării, precum şi pentru forţele paramilitare Mobilizarea Populară.

Comunicatul a precizat că operaţiunea a fost efectuată în coordonare cu serviciile de informaţii ale Ministerului irakian de Interne şi cu centrul de comandă al operaţiunii comune care include consilieri militari din coaliţia condusă de Statele Unite.

CNN aminteşte că informaţii potrivit cărora al-Baghdadi a fost vizat de atacuri aeriene au mai aparăut de două ori în ultimul an. În noiembrie, oficialii irakieni au afirmat că acesta a fost rănit într-un raid aerian. În martie, Ministerul irakian de Interne a anunţat că forţele aeriene irakiene l-au rănit pe al-Baghdadi într-un atac aerian asupra oraşului Al-Qaem.

De fiecare dată, însă, pe reţelele de socializare au apărut înregistrări audio cu al-Baghdadi, la numai câteva zile după raidurile respective.

În octombrie 2011, Statele Unite l-au catalogat oficial pe al-Baghdadi drept “terorist” şi au oferit o recompensă de zece milioane de dolari pentru informaţii care conduc la capturarea sau uciderea sa.

http://edition.cnn.com/2015/10/11/world/iraq-al-baghdadi-raid/index.html

18 COMMENTS

  1. Moartea lui l-Baghdadi nu intra in scenariul Moscovei pentru ca demontarea Statului Islamic nu mai justifica prezenta armatei ruse in Siria.

    • Precis, disparitia unui sef demonteaza turma aia imensa de fanatici primitivi.O sa se intoarca toti,cuminti,la caprele lor.Este bine ca le mai incurca treburile cu lovituri mai ales contra turbaciunilor conducatoare dar pana nu vine “masina de tocat” in teren nu prea se schimba nimic.Sau poate ca acum mai sunt si alte socoteli legate de interese si costuri.

  2. Dle andrei, americanii vor sa-i evacueze pe rusi din baza navala inchiriata de la sirieni si sa fie ei stapanii mediteranei. Cu ce drept sa fioe stapanii lumii , toti spun ca dau lectii de democratie ca alor e mai buna decat a altora.Care e rezultatul implementarii democratiei in tarile controlate de USA. Nu avem autostrazi, nu avem caii ferate. Vezi spania a terminat modernizarea ultiumei magistrale feroviare pentru trenuri de mare viteza 250-300 km pe ora Madrid Alicante. Mergi cu TGV de la Munchen-Paris 6 ore, apoi Paris -Madrid alte 6 ore.Ce mai ai de zis, ca au si 11 000 km de autostrazi.Toate facute si cu bani de la UE

      • @Radu Tudor, Becthelul nu era si este corporatie americana si cu toate astea nu s-a dat in laturi sa ne fure si ea vreo 2 miliarde de dolari din bugetul statului fara sa construiasca autostrada respectiva. Deci daca nu avem, autostrazi este si vina americanilor care au venit la furat in Romania ca “prieteni” bineinteles. Ati utiat???

        • haha, 2 miliarde nu sunt de fapt nici unul. sunt vreo 600 mil dolari pt care s-au construit niste tronsoane aiurea, fara legatura intre ele. daca prostia romaneasca ar putea fi justificata de smecheria celor de la Bechtel ar fi bine. Dar nu se poate. Inteleg ca in viziunea ta americanii sunt nasoi si rusii cei mai buni, dar sa ne pastram in limitele rationalului…

          • Bechtel este beneficiarul final al banilor furati de care a fost perfect constienta.
            Radu daca cineva te plateste dintr-un furt de care tu esti constient, mai incasezi banii?!

            Iar suma nu este de 600 milioane euro ci de peste 1 miliard dolari cu despagubirile oferite de sova!!!

          • Va inselati amarnic, singurii care au 300 de baze militare raspandite pe tot globul sunt USA si tot ele au purtat razboaie cam in fiecare an cu altii odata cu dobandirea independentei. Bolsevicii, in cadrul dictaturii proletare implantata in Rusia Tarista au facut prapad atat asupra poporului rus cat si asupra popoarelor din Europa de Est dupa ce Churchill a dat-o lui Stalin pe tava iar interventiile lor militare in exterior le numeri pe degete dupa al doilea razboi mondial pana in 89. Iar dupa caderea cortinei de fier odata cu desfiintarea Tratatului de la Varsovia, Nato tot a inaintat spre granitele Rusiei, nu Rusia a inaintat spre granitele americane transformandu-ne astfel si pe noi in tinta sigura in cazul unui conflict major Nato-Rusia. Jugoslavia, Iraq, Afganista, Libia, Siria fiind ultimile victorii dezastroase pentru popoarele respective ale vulturului ce umbla cu bombele-n ghiare si floarea alba-n cioc raspandind democratia in lume in interesul lui. In ceeace priveste Visul de a circula prin Ardeal cu 130 de kilometri, Bechtel a furat peste 1,4 miliarde de euro statului roman construind doar 84 de kilometri de autostradă, asa ca nu bagatelizati hotia lor, lipsa autoastrazilor din Romania fiind astfel si opera americanilor. In rest, e usor sa-i faci pe altii prosti in lipsa contra-argumetelor doar pentru ca ceilati nu-ti accepta ideile tale mai ales cand tu faci propaganda americana pe fata.

      • păi nu justiţia noastră ne-a arătat că vinovaţi sunt ăia care cer,şi nu ăia care dau? că doar luluţa lor, cea decorată, a inventat acest lucru?

  3. Al-Baghdadi a fost omorat, ranit si arestat de nenumarate ori, totul pentru un singur scop -propasirea dictaturii neoliberale.
    Necesitatea definitivarii satului dictatorial este obligatorie pentru ceea ce este planificat a fi in viitor. Iar pentru asta exemplul de urmat trebuie sa fie chiar Statele Unite ale Americii. SUA si-a definitivat statutul de stat dictatorial in urma cu trei ani si este constant inbunatatit. Spre exemplu pe 13 ianuarie 2015 fiscul american (IRS) anunata lansarea unui serviciu de informatie bancara numit International Data Exchange Service (http://www.zerohedge.com/news/2015-01-14/it-begins-irs-launches-international-data-exchange-service), “care impune fiecarei banci din lume a se aseza in pat cu Internal Revenue Service (IRS) pentru ai transmite date confidentiale” in vederea anihilarii, bineinteles, a terorismului si evaziunii fiscale. 

    In ultima zi a anului 2011, 31 decembrie, presedintele Obama semneaza National Defense Authorization Act (NDAA). Aceasta lege a insemnat transformarea Statelor Unite ale Americii intr-o crancena dictatura. NDAA-ul autorizeaza ca armata SUA are dreptul de a aresta pe oricine. Pe perioada nedeterminata. Oriunde pe planeta. Fara ca arestarea sa fie justificata. Fara drept la un proces echitabil. Guvernul SUA are dreptul de a face toate acestea in secret. Senatorul John McCain are un scurt raspuns pentru o intrebare a senatorului Rand Paul – https://www.youtube.com/watch?v=aUHh1iqe43w 

    Drepturile omului “aparate” si strigate in gura mare de SUA peste tot in lume au incetat de a mai exista tocmai in tara autodeclarata mare aparatoare a drepturilor omului. Drepturile omului pentru SUA sunt “o dreapta lupta” pe deplin justificata asemanatoare cu cea impotriva terorismului. Un exemplu in acest sens este arestarea, ranirea si omorarea repetata a faimosului terorist al-Baghdadi. El a fost ranit in ianuarie 2015 (http://english.alarabiya.net/en/News/middle-east/2015/01/20/ISIS-leader-wounded-and-stays-mostly-in-Syria-says-Iraqi-PM.html), si in noiembrie 2014 (http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/islamic-state/11219739/Islamic-State-leader-Abu-Bakr-al-Baghdadi-wounded-in-air-strike.html). Arestat in 2007 (http://web.archive.org/web/20070314153618/http:/www.cnn.com/2007/WORLD/meast/03/09/iraq.main/index.html?eref=rss_latest), in 2009 (http://www.huffingtonpost.com/2009/04/23/baghdad-suicide-bomber-ki_0_n_190455.html) si in 2012 (http://www.aljazeera.com/news/middleeast/2012/12/201212214201962755.html). Omorat in 2007 (http://edition.cnn.com/2007/WORLD/meast/05/03/iraq.main/) si de asemenea in 2010 (http://www.reuters.com/article/2010/04/19/us-iraq-violence-alqaeda-idUSTRE63I3CL20100419). 

    Justitia a fost asasinata in SUA. Un lucru normal in dictatura. Naivii creduli ca libertatea de exprimare n-a fost inca abolita si vorbec, actioneaza impotriva nelegiuirilor si nedreptatilor guvernamentale sunt cei care sfarsesc in puscarie. 

    Renumitul economist Paul Craig Roberts scrie: “Barrett Brown, Kathy Kelly si Bonny Mahoney sunt genul de oameni care sunt inchisi in America. Ei nu sunt hoti si mincinosi, tortionari, criminali de razboi si ucigai in masa. Ei sunt oameni buni, care protesteaza pasnic impotriva crimelor si nelegiuirilor celor care controleaza guvernul Statelor Unite si politicile sale.

    Sistemul american de justitie ofera suport pentru crimele guvernului. Asta este. Declaratia lui Brown arata cum functioneaza sistemul. Guvernul aduce acuzatii false importiva ta sau acuzatii care nu sunt ilegale in temeiul legislativ. Asadar, procurorii inventeaza noi interpretari ale legilor si judecatorii accepta legislatia impusa de procuror”. 

    Pare cunoscut ?

    PS – Felicit Senatul Romaniei pentru votul acordat schimbarii VECHIULUI COD DE PROCEDURA PENALA 2014 -Art. 202

  4. Revenind la subiect: Al Bagdhadi are, desigur, mai multe sosii care incurca pistele pentru urmaritori. E un procedeu cunoscut adoptat de mai toti dictatorii si uneori mentinut dupa moartea naturala, sau violenta, a originalului, pana i se decide succesorul. Deci, sunt sanse mari ca persoana importanta decedata sau ranita in raidul asupra convoiului respectiv sa fie una din dublurile califului. Sau sa fie sfintia-sa insusi, nu conteaza prea mult fiindca video-urile cu discursuri incendiare care vor atesta “invierea” lui Al Baghdadi au la baza sute de ore de filmare antedatate din care se pot monta clipurile necesare pentru a pastra iluzia. Cat despre rusi, pariez ca vor face totul ca sa fie ei aceia care vor fi decapitat pe seful dusman, e o chestiune de orgoliu pe care cineva va dori s-o exploateze asa ca sa nu ne miram ca vor curge comunicatele pe tema pe toate canalele.

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply