Comisia de la Venetia da o palma peste ochi regimului Basescu si Monicai Macovei, sustinatorii tezei aberante si irationale a “loviturii de stat” sustinuta asta vara la suspendarea si demiterea lui Traian Basescu prin referendum

La 14 decembrie 2012, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a adoptat avizul privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi statul de drept a măsurilor luate de Guvernul şi Parlamentul României în ceea ce priveşte alte instituţii ale statului şi cu privire la Ordonanţa de Urgenţă pentru amendarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi cu privire la Ordonanţa de Urgenţă pentru amendarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului.

Avizul a fost adoptat în  baza cererilor formulate la 6, respectiv 9 iulie 2012 de catre Secretarul General al Consiliului Europei şi de catre Primul-ministru al României, dl. Victor Ponta.

Avizul examinează, în primul rând, textele actelor normative relevante şi analizeaza reglementarea constituţionala a unor aspecte, cum ar fi ordonanţele de urgenţă, suspendarea Preşedintelui, instituţia Avocatului Poporului. În al doilea rând, avizul examinează acţiunile şi practicile Guvernului, Parlamentului, precum şi impactul declaraţiilor publice ale unor politicieni. In final, Comisia face propuneri de modificare a Constitutiei.

După prezentarea unei cronologii a faptelor relevante, pe fond avizul urmează următoarea structură: aspecte privind ordonanţele de urgenţă, aspecte privind suspendarea Preşedintelui, aspecte privind demiterea Avocatului Poporului şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, aspecte privind independenţa justiţiei, aspecte privind unele principii constituţionale relevante şi formularea unor propuneri de modificare a Constituţiei.

În ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă, avizul identifică faptul că textul Constituţiei referitor la acest tip de act normativ determină predilecţia executivului de a adopta ordonanţe de urgenţă în număr ridicat. Din acest punct de vedere, Comisia remarcă faptul că în anul 2011 au fost adoptate nu mai putin de 140 de ordonanţe de urgenţă, fapt pe care Comisia de la Veneţia îl consideră un abuz al acestui instrument juridic.

În acest context, Comisia formulează în secțiunea finală a raportului propuneri de modificare a regimului ordonanțelor de urgență.

În mod particular, în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale și Ordonanța de Urgență nr. 41/2012 pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului, Comisia de la Veneția a remarcat examinarea acestor acte normative de către Curtea Constituțională și a luat notă că legislația a fost adusă în conformitate cu deciziile Curții.

În ceea ce privește procedura suspendării Președintelui, Comisia de la Veneția a examinat procedura, chestiunea cvorumului în cazul referendumului, precum și relevanța unor declarații publice pe această temă. Comisia de la Veneția notează că referendumul pentru demiterea președintelui a avut loc la 29 iulie 2012 și Curtea Constituțională a decis, la 21 septembrie 2012, faptul că nu a fost atins cvorumul cerut pentru participare, ceea ce a determinat ca referendumul să fie invalid.

Cu privire la chestiunea demiterii Avocatului Poporului, Comisia de la Veneția constată necesitatea consolidării mecanismelor constituționale existente, în vederea necesare pentru asigurării controlului ordonanțelor de urgență și pentru consolidarea statutului instituției Avocatului Poporului, formulând propuneri de amendare a Constituției în secțiunea finală.

În ceea ce privește demiterea președinților celor două Camere ale Parlamentului, Comisia de la Veneția arată că nu dispune de suficiente elemente pentru a stabili dacă exista o violare a regulilor de procedură este problematică. De asemenea, sunt mentionate deciziile Curții Constituționale pe această temă.

Cu privire la problema pretinselor presiuni împotriva justiției, Comisia de la Veneția examinează, pe de o parte, elementele legate de independența Curții Constituționale și, pe de altă parte, pretinsele presiuni împotriva procurorilor.

În ceea ce privește Curtea Constituțională, în ciuda exprimării unor îngrijorări legate de unele declarații publice, Comisia de la Veneția salută faptul că deciziile Curții Constituționale, inclusiv Decizia nr. 731/2012 și Hotărârea nr. 6/2012, ambele referitoare la probleme privind referendumul pentru demiterea Președintelui, au fost respectate.

Totodată, Comisia critică practica Curții Constituționale de a emite un comunicat de presă conținând soluția deciziei, urmând ca întreaga decizie, inclusiv motivarea, să fie publicate în Monitorul Oficial la o dată ulterioară. În acest sens, se recomandă ca anunțarea hotărârii să fie făcută publică numai atunci când întregul text este disponibil pentru publicare, deoarece argumentele care sustin o soluție sunt esențiale.

În ceea ce privește independența procurorilor, Comisia de la Veneția a salutat decizia Curții Constituționale nr. 924 din 1 noiembrie 2012 prin care Curtea a identificat că stabilirea unei comisii de anchetă de către Senat care să investigheze această temă este constituțională, in acelasi timp aratand ca o comisie de ancheta parlamentara nu poate investiga activitati judiciare.

Avizul Comisiei de la Veneția conține o secțiune referitoare la principiile constituționale relevante, în care se menționează importanța pe care o au, pentru statul de drept, nu doar respectarea prevederilor formale ale legii, ci și practicile instituțiilor constituționale și respectul reciproc între acestea.

Comisia de la Veneția salută cu căldură faptul că toți actorii din România au exprimat opinii în sensul necesității reformelor legale și constituționale si
formulează pe larg propuneri de modificare a Constituției României și a legilor relevante, astfel încât pe viitor să fie evitate situații de acest tip.

Astfel, Comisia de la Veneția propune modificarea procedurii constituționale de suspendare a Președintelui României. În opinia Comisiei, dacă se va considera necesară menținerea acestei proceduri, aceasta trebuie să fie transformată într-o răspundere exclusiv juridică, inițiată de Parlament, dar decisă de o instanță.

Sunt prezentate propuneri de modificare a regimului constituțional al ordonanțelor de urgență, una dintre rațiunile utilizării excesive a acestei proceduri – 140 de ordonanțe de urgență în anul 2011 – fiind procedura legislativă complexă în Parlament. Pentru acest motiv, este necesară reformarea Parlamentului. Comisia de la Veneția recomandă îmbunătățirea procedurii legislative și recurgerea la delegarea legislativă (adică utilizarea ordonanțelor simple), ceea ce ar face ca nevoia de a se recurge la ordonanțele de urgență să dispară. În orice caz, Comisia recomandă eliminarea posibilității ca ordonanțele de urgență să rămână în vigoare până la momentul la care sunt respinse de Parlament.

Comisia de la Veneția propune, de asemenea, modificarea prevederilor relevante cu privire la demiterea Avocatului Poporului. Comisia recomandă ca elementele de bază ale statutului Avocatului Poporului, incluzând condițiile pentru demitere, precum și competențele acestuia, să fie reglementate în însuși textul Constituției, pentru a garanta independența acestei instituții.

Totodată, Comisia de la Veneția recomandă ca o reformă constituțională să conducă la clarificarea delimitarii competențelor intre Președinte și Primul-ministru, în special în domeniul politicii externe și în relația cu Uniunea Europeană.

În concluziile avizului, sunt menționate unele evaluări critice cu privire la adoptarea unei serii de măsuri în succesiune rapidă și în special în ceea ce privește practica utilizării ordonanțelor de urgență – de către toate majoritățile parlamentare. De asemenea, este reiterată necesitatea respectării principiului cooperării instituționale loiale.

Totodată, Comisia își exprimă disponibilitatea de a oferi asistență autorităților române pentru implementarea acestor reforme.

98 COMMENTS

  1. Conform acestei rezolutii, referendumul a fost valid. Pica cele 11 puncte ale lui Baroso, hotararea CCR si Basescu, Macovei cu toata camarila trebuie acuzati de inalta tradare. Iata motivul clar pentru suspendarea lui Basescu. As dori sa-mi dati adresa dv. de mail ca sa putem comunica mai bine

      • Cum se poate interpreta paragraful urmator din rezolutia Comisiei de la Venetia?

        “In iulie 2012 Guvernul şi Parlamentul au adoptat o serie de măsuri ȋn succesiune rapidă, care au dus la ȋnlăturarea din funcţii a avocatului poporului şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, la limitarea competenţelor Curţii Constituţionale, schimbarea condiţiilor pentru referendumul de suspendare a preşedintelui republicii şi finalmente la suspendarea acestuia. Comisia de la Veneţia e de părere că aceste măsuri, deopotrivă luate una câte una sau ȋmpreună, sunt problematice din punct de vedere constituţional şi al statului de drept”

  2. Daca va mai exista CCR dupa ce parlamentul va decide asta eu cred ca membrii acestei intitutii trebuiesc sa aiba la CV un curs de perfectionare la Comisia de la Venetia.

  3. De-aia a adormit Base la Bruxel si era asa trist cum a prezentat ieri,Mihai Gadea?
    Ne-au sacrificat votul degeaba!
    Basescu si Macovei trebuie sa raspunda penal pentru dezinformarea cu consecinte deosebt de grave care au pus in pericol Romania!

  4. siiiii??????????!!!!!!!!!!!!!!!! mai departe, cum ramane cu onoarea mea nereperata….????!!! asta este tot?

  5. Aceasta inseamna ca un prim pas spre legalitate si democtarie,pas pe deplin justificau,ar trebui sa fie destituirea CCR si alegerea unor judecatori capabili si impartiali.

    • Macar de-ar alege de acum incolo judecatori impartiali. Dar cum pot fi acestia impartiali cand 2 sunt numiti de parlament si unul de presedinte? Cum se rezolva, ca asta este o problema urgenta? CCR este o institutie necesara din punctul meu de vedere.

  6. Domnule Radu Tudor,
    Va propun sa lansati o campanie publica prin care sa cerem(noi ,cei 7,4 milioane de votanti cu DA la referendum!) demisia de onoare (chiar daca nu o au!) a celor 6 judecatori ai Curtii Constitutionale a Romaniei!La fel si demisia din Parlamentul European a Monicai Macovei si a lui Cristian Preda,pentru grave prejudicii aduse imaginii Romaniei!

  7. Stimez si respect toate deciziile unor instante de bun simt si ancorate in realitatea legislativa,dar curtea constitutionala a Romaniei nu este ancorata in realitatea romaneasca si serveste doar intereselor lui Basescu …..cateodata am impresia ca astai un extraterestru implantat de marile puteri Europene pentru a subjuga economic si moral tot ce inseamna romani in Romania….cu ungurii chiar ia protejat si culmea presedentiei ia chemat la vot …..Pai serviciile iau raportat catastrofa electorala si ce sa gandit Base hai ca oricum PDL nu mai are sansa dar sai fu…pe romani sai enervez…nu cred ca gresesc prea mult…asta e capabil de orice!Ma manca limba si nu ma pot abtine sa nu spun ca justitia prin toate departamentele de ancheta judiciara ar avea de lucru la foc maxim pe urmatorii 10 ani numai cu abuzurile si fraudele facute de primarii PDL si indeobste cei care au avut 2 mandate din 2004 pana in 2012! Cunosc 3 cazuri in care 3 primari din Ardeal ,primari de comune care in 2004 pana in 2012 sau inbogatit cu 3 apartamente in Cluj,teren tot in cluj,cate 2 masini de pana in 120 000 Euro si culmea nerusinarii lea zis la consateni ca au castigat la loto! Bai sa fie!Sa vezi si sa nu crezi!

    • cei din curtea castravetionala nu sunt juristi de meserie si mai ales, nu au judecat procese. ei nu sunt parte a justitiei. deci a-i numi “instanta” este o eroare serioasa.

  8. De la Ponta ma asteptam la teapa actuala dar de la Antonescu nu !

    Initial am crezut ca Antonescu e doar naivul de serviciu la Referendum dar acum sunt sigur ca e complice la manevrele oculte Ponta_Barosso_UDMR si sfidarea alegatorilor !

    Antonescu a avut justitia care s-a miscat slab in zona Pivniceru Kovesi … !

    Ponta ne prostea intr-una ca nu poate face mare lucru decat dupa alegeri , pentru ca acum sa ne arda cu UDMR !

  9. cam tarziu au dat rezolutia…era asteptata in octombrie..ma rog..sunt foarte dezamagita de ce a ajuns tara asta!

  10. Este inadmisibil ce se intimpla la A3 ,vine niels si arunca cu presupuneri ,ma mir ca ati reusit sa-l atrageti si pe ciuvica ,ca deja dana si chiriac erau .Cred ca s-a schimbat ceva ,trebuie sa ne schimbam si noi pozitia fata de voi ,cum sa-i faceti tradatori pe ci din Usl ,cind ati gresit.

  11. D-le Tudor,
    Interesanta pozitia Comisiei si destul de corecta tinand seama de conditiile in care a fost solicitata sa-si spuna parerea.
    Totusi nu ma pot abtine sa nu intreb de ce nu se spune nimic despre nerespectarea Deciziei 420/2007 care spune ca cvorum-ul la referendum-ul de suspendare a pres-ului este NECONSTITUTIONAL.
    Pot primi o parere despre acest lucru?

  12. In acest moment ,in emisiunea lui stanciuleasca il puneti la zid pe un om excelent cu bu n simt ca vulpescu pe niste presupuneri care inca nu s-au confirmat ,este aiurea si cred ca se face o mare nedreptate.Dar asta e ,probabil ca trebuie demonizat ponta-directiva de la imparatie.

  13. Foarte bine.O proba in plus pentru infractiunea de comunicarea de informatii false pentru monicuta si demisu’.

  14. …Tare nefericita mi se pare autoprezentarea pe baza de pistol mitraliera!…O fi frustrare, o fi figura de stil, o fi un inteles ezotericPe mine ma oripileaza…Muuult mai bine era o pana de gisca! Va respect optiunea…dar eu aici nu mai deranjez!P.s.:”…….analist politic si…militar”…nu-i asa ca nu e cea mai limpede exprimare?

  15. Ponta si-a dat foc la valiza din seara alegerilor cand a facut declaratii de iubire udmr…sa zicem ca basescu o sa-l numeasca premier..modifica constitutia..la refrerendum populatia or nu o sa participe si se va invalida or vor vota impotriva…sa zicem ca vor guverna cu udmr..daca situatia financiara se va agrava,lumea va iesi in strada..nu basescu va fi vinovat ci ponta…daca vor ajunge pana peste 4 ani psd,pnl,unpr si care mai fac parte din usl nu vor intra in parlament deoarece oamenii ii vor penaliza…eu unul nu ma m-ai uit la politica,nu ma m-ai bag la discutii politice…mi-am batut destul capul sa conving oamenii ca trebuie sa voteze usl si acum sunt injurat…

  16. Sa se schimba si procedura de intrare in CCR. Sa nu se mai intre politic ca iar se incalcesc treburile.

  17. Am să-mi spun părerea și despre decizia Comisiei de la Viena, însă m-a bulversat o știre. UDMR-ul l-a dat în judecată pe dl. academcian Dinu Giurescu?!! Pentru ce? Dacă UDMR-ul vrea să acumuleze și mai multă ură din partea cetățenilor români, sigur asta este calea de urmat! Transmit toată dragostea și admirația mea d-lui academ. Giurescu.

  18. mai conteaza ce spune comisia asta? pentru mine personal nu. atat stiu ca am fost la referendum,am votat SUSPENDAREA si cu toate astea BASESCU si gasca lui portocalie a ramas in picioare !!! a fost sustinut dupa cum s-a vazut tot de cei de-afara ,respectiv MERKEL si BAROSSO !!! NOROCUL zic NOROCUL este ca au venit parlamentarele si ne-am mai dezmortit un pic . sper si vreau sa cred ca cei investiti acum respectiv USL-UL,vor face treaba cu adevarat. asteptarile sant foarte mari si nu vreau sa ma gandesc ca ne alegem cu…NIMIC !!! VOM VEDEA !!! DAR SPER SA NU ASTEPTAM ALTI 8 ANI !!!

  19. Inca nu ai inteles dubla masura si ipocrezia astora din UE.Si altora Se schimba cum se schimba lupii de la noi.Si dupa cum le fac pe plac.Acum e bun usl-ul inclusiv Ponta pt Barroso.Se schimba precum alea pe bulevard .

  20. Si unde era onorata Comisie de la Venetia cand tara gemea sub mistificarile lui basescu, macovei, barosso si altii de teapa lor?????

  21. Dl. Radu Tudor, ma scuzati daca va scriu in afara subiectului, in emisiunea de vineri a d-nei Grecu, in care s-a prezentat incidentul din SUA cu 20 de copii morti si altele, dvs. si dl. Chirieac (un inginer), faceati precizarea in emisiune ca in SUA se intampla atatea incidente armate din cauza permisivitatii excesive in privinta detinerii de arme legale. Exista un documentar referitor la aceasta problema, in care se trateaza problema incidentelor armate din SUA si in care se idenfica si cauza care conduce la asemenea flagel. Va fac mentiunea ca in documentar se precieaza ca, in Canada, un stat ce are frontiera cu SUA, portul de arma este la fel de permisiv ca si in SUA, numarul de arme detinute de persone fizice fiind echivalent cu cel al locuitorilor din Statele Unite, cu singura mentiune ca in Canada rata incidentelor cu arma de foc este f scazuta, este extrem de redusa. Si iata cum explica ei. Ce este diferit in SUA fata de Canada? Pai, ceea ce se difuzeaza la televizor. In SUA, ca si la noi, se vinde multa violenta (babe violate, omoruri cu topor sau la cutit, accidente mortale cu masini care intra pe calea ferata, tot felul de nenorociri si bombardamente nucleare), model sau format copiat intrutocmai si de posturile noastre tv si present la modul intensiv in emisiunile de stiri (la emisiunile noastre de stiri, care ar tb. de fapt sa prezinte stiri de interes general, informative, dar noi copiem f mult modelul american). In Canada, spre deosebire de SUA, la televizor se dau discutii ale politicienilor in care sunt tratate subiecte ca, programe sociale, problema locurilor de munca, ajutoare acordate de govern in vederea imbunatatirii conditiilor din caminele de batrani etc. Totodata, in Canada oamenii nici macar nu isi inched usile la case, spre deosebire de Statele Unite, unde isi inchid usile cu 3 randuri de yale. Incheind, va pot spune ca s-a concluzionat ca, in America, pe posturile de televiziune si la stiri, se vinde frica, teama, prezentandu-se in mod obsesiv stiri legate de violenta, de nenorociri, de omoruri, accidente si tot felul de masacre organizate (macel in alimentara la raionul de mezelarie). Aceasta este principala cauza care conduce la conflictele armate si anume, speriind oamenii, ii faci ca ei sa isi ia masuri de precautie si atunci devin prevazatori, isi inchid usile, isi iau arme, ataca ei primii daca li se pare ca sunt atacati, isi fac singuri dreptate daca li se pare ca sunt nedreptatiti etc. Sunt de fapt niste chestiuni de psihologie sumara. Dvs. am inteles ca sunteti analist militar. Toate cele bune! Sa traiti!

  22. Aveti aici atasat materialul pentru documentare, in problema armelor si incidentelor armate din SUA. Totodata, am vazut ca ati facut niste emisiuni duminica pe tema celui de-al doilea razboi mondial, emisinui in care tratati si problema deportarii evreilor, tiganilor etc. Aveti atasat un material documentar si pe problema aceasta, facut de revizionisti evrei. Lumea fiind condusa de bancheri si de evrei, e mai greu cu povestile astea pe televizor. Good luck and all the best for your future! – Bowling for Columbine & The Truth Behind The Gates Of Auschwitz. (http://dl.transfer.ro/transfer_ro-15dec-db35394d9f1ad.zip)

    • I zi-mi si mie cum se distribuie votul anulat si votul dat partidelor mici. Ca a ramas ca-mi spuii dupa alegeri.

      • Da.. 😀 Ma mir ca ai tinut minte… Locurile “neocupate” din Parlament se redistribuie in functie de procentul fiecarui partid. Cel care a obtinut procente mai mari ia mai multe mandate din redistribuirea “scaunelor libere”. Cei cu mai putine procente iau mai putine mandate din redistribuirea “scaunelor libere”. Adica USL ia mai multe mandate din cele neocupate, PDL mai putine, PP-DD si mai putine si cred ca UDMR deloc. Cei care au votat partide ce nu au intrat in Parlament au dat indirect votul USL-ului in cea mai mare parte si apoi PDL-ului si PP-DD-ului. Cel putin asa stiu eu.

  23. Romanii asteptau un raspuns transant in primul rand cu privire la cvorum, dar acum este tardiv. De ce Comisia de la Venetia nu detaliaza tocmai acest subiect tabu al cvorumului ?! Bunele practici in materie ale Comisiei de la Venetia, au consfitit argumentat tocmai faptul ca existenta, impunerea unui cvorum nu este recomandat.

  24. daca e adevarat ca s-au intalnit cu basescu la ceas de nopate, se darama tot ce au construit. Sunt absolut uluita de prostia si dispretul lor fata de noi

  25. Toată lumea știa, încă din vară, că în România nu a fost nici o lovitură de stat. Raportul Comisiei de la Viena nu-mi face nici o reparație morală, mie ca cetățean, sau țării în general, numai dacă, atît Monica Macovei, Traian Băsescu cât și europarlamentarii din PDL vor suporta rigorile penale. De altfel, ar trebuii sancționați la nivelul Comisiei și Parlamentului European, Barosso, Reding, Merkel și toți cei care au impus condiții României, neconforme cu realitatea. În privința Monicăi Macovei, aș mai adăuga că ar trebuii sancționată și pentru declarțiile publice la adresa doctorului Brădișteanu, în legătură cu cazul Adrian Năstase. Nu mi se pare moral sau ok din punt de vedere juridic, ca individa să reproducă convorbirile private, urmarea acestui fapt, fiind audierea a doua zi de dimineață a doctorului Brădișteanu.

  26. În opinia Comisiei, dacă se va considera necesară menținerea acestei proceduri, aceasta trebuie să fie transformată într-o răspundere exclusiv juridică, inițiată de Parlament, dar decisă de o instanță.
    adica,poporul nu mai are cuvant in suspendarea-demiterea presedintelui????PAI,POPORUL L-A NUMIT,NU CEVA INSTANTA

    • Da, aici se amesteca nepermis, puterea poporului reprezentata prin ‘referendum’ si puterea judecatoreasca.Se incalca suveranitatea poporului, conferind instantelor puteri absolute.
      Nu l-a numit instanta, l-a numit poporul.Cine-l numeste il poate da jos, ca doar nu e un angajat cu contract de munca.
      Atunci sa nu ne mai ducem la vot. Sa numeasca instanta, presedintele tarii.
      O aberatie.

  27. Câcâiţi îs şi ăstia, le-a trebuit atâtea luni ca sa constate constatările…

    Bun…eu am fost atât de umilită atât în particular de prietenii băsişti cât şi la modul general, pe forumuri şi de declaraţiile publice ale băsiştilor, că vreau acum o reparaţie mai consistentă. Mie nu-mi sună bine reconcilierea şi liniştea pe care şi-o doreşte Ponta.
    Că se scoate o broşurică cu cei ce ne-au denigrat prin presa internaţională e frecţie. Se poate face ceva legal, din partea autorităţilor, împotriva individei ăleia, macovei?

  28. Constitutia tarii trebuie sa contina macar un articol, cu privire la inalta tradare al tarii si al poporului! Sa prevada numai 2 subliniate, moarte prin glont,ori streang!

  29. Se mai poate face ACUM ceva cand “Comisia de la Venetia declara ca guvernul Ponta a respectat statul de drept si Constitutia la Referendum”
    “Comisia de la Venetia da o palma peste ochi regimului Basescu si Monicai Macovei, sustinatorii tezei aberante si irationale a “loviturii de stat” sustinuta asta vara la suspendarea si demiterea lui Traian Basescu prin referendum” .
    In vara eram putin peste 16 milioane , iar la alegerile parlamentare aproape de 18,20 milioane.
    Pe cine sa credem , cand vom avea rezultatul Recensamantului din 2011 ??

    • E foarte ciudat … din ce am citit eu acolo e vorba despre un aviz … acest este prezentat sub forma de recomandari …

      De unde si pana unde “guvernul Ponta a respectat statul de drept si Constitutia la referendum” unde scrie asta in aviz?

      Avizul dupa cum observati mai mult critica … iar cea mai mare critica este legata de numarul mare de ordonante de urgenta date intr-un timp foarte scurt si
      schimbarea Avocatului Poporului singurul care poate sa atace aceste ordonante la Curtea Constitutionala.
      Va dati seama ca daca se dadea o ordonanta de urgenta aberanta care afecta grav viata oamenilor din tara asta nu putea fi atacata nicicum?
      Doar iesitul in strada, dar acest Avocat al Poporului este reprezentantul meu nu al puterii sau puterii de conjunctura. El trebuie sa ma reprezinte pe mine ca cetatean.

      Deci pana la a respecta statul de drept si constitutia mai e cale lunga.

      Dar dupa cum se spune … in viata asta toate se platesc.
      Nu ii doresc lui Pontake sa i se intample ce i-a facut el lui Basescu … dar ma tem ca … in viata asta toate se platesc.

      Nu il ridic in slavi pe Base … dar e cu cateva clase peste penalii astia doi. Sa vedem ca acum o sa fie 4 ani la putere. Vom vedea … au inceput bine.

      By the way e iarna in toata tara si au ramas oameni iar inzapeziti peste tot.
      Nu protesteaza nimeni?

  30. despre TVA-ul redus la alimente mai stie cineva ceva???!!!
    ceva taxe micsorate, ca murim pe capete, se mai vorbeste???!!!

    sau singurul “bonus” o sa fie 4% la pensi platiti din taxe majorate pt ceilalati fraieri???????!!!!!

    ma doare in cot de comisia de la venetia… vreau tva 9% la alimente asa cum au promis tradatorii astia din usl aliati acum cu basistii maghiari

  31. AM VOTAT USL DIN DISPERARE !

    Vrand sa scapam de santajul UDMR am indemnat romanii sa iasa la vot indiferent cu cine voteaza !

    Acum vad ca defapt votul meu e deturnat spre UDMR tocmai de cei care au dat un zadarnic ultimatum UDMR-ului sa vina alaturi si sa debarce puterea PDL (Antonescu 2011-2012 ) !

    Vrajeala lui Ponta cu minoritatile nu tine , nu inseamna ca daca nu sunt la guvernare nu au drepturi sau nu pot contribui la viata politica din opozitie !

    Pai de ce nu ia si tiganii la guvernare ?

  32. Ma conving tot mai mult ca bestemat este omul care se increde in om . Si acesti indivizi , la care le-am dat puterea , sunt niste ,, inselatori ,, .Cand a luat puterea Conventia Democrata, am crezut ca vor face ceva.
    Dezamagirea a fost cumplita. Vad acum ca se prefigureaza aceeasi situatie.
    Sa speram ca nu va fi asa. Desigur ca sunt multe informatii la care nu avem acces si nu putem evalua corect situatia ,nu putem fi corecti in judecatile pe care le facem dar acestia , care au luat puterea, au si datoria sa faca in asa fel incat votantii lor sa nu fie dezamagiti.
    Greu sa ne asteptam la morala si ,, verticalitate,, de la politicieni.
    As dori , daca stiti , sa aflu si eu de un politician in care se poate avea incredere. Am urmarit declaratiile de la referendum ale acestor
    politicieni si credeam ca fac ceva dar au fost total dezamagitori.
    Am vazut ca au intrat in parlament, pe fondul votului antibasist , indivizi(de) care habar nu au de motiunea de cenzura , simpla, si ne putem da seama de ce va fi .Asa a castigat in 2004 basescu, pe fondul ,,razboinicul contra coruptiei,, si vedem ce face . Daca si acestia vor face la fel, atunci dezamagirea va fi teribila. Continuati cu acest fel de televiziune si va fi bine. Nu-i lasati sa carmeasca nici la dreapta , nici la stanga ci sa mentina linia promisa. Fiti cu ,, coarnele de fier ,, pe ei !

  33. Radu, ce parere ai despre informatiile referitoare la “actul coabitarii” prezentate pe DCNews? Fituica pe care a impartit-o Basescu printre liderii europeni este o intelegere cu Antonescu, Ponta si Dragnea, ca o alta suspendare sa nu mai aiba loc pana la sfarsitul mandatului prezidential din 2014?

  34. o palma peste ochii roman’lor de fapt e “Comisia de la Venetia : guvernul Ponta a respectat statul de drept si Constitutia la referendum”
    oricum e un zarzavat , cui pasa de asta acum?cui pasa de comisia de la pulenzia cand basau si clanul a facut jaf de 10000 de miliarde de oiro si a omorat juma din populatie?nu merita sa faci un articol cu mizeri asta. basau e imparat si stat in continuare, atat,ce sa mai vorbim aiurea de comisia pli de la venetia.

  35. M-am saturat de implementarea reformelor, foarte putin concret. De peste 20 de ani toti fac experiente pe noi toti, adica pardon, reformeaza, reorganizeaza, restructureaza, re…, etc. Numai cuvinte bombastice si invatate la tot felul de cursuri de ras creiere. M-am cam saturat de toti acesti doctori docenti, toti, dar toti, au dat chix. Platim cu varf si indesat “joaca” lor cu vietile noastre.

  36. Ia sa fi iesit USL sub 50% sa vedeti ce ii acuzau europenii lu’ peste prajit de lovitura de stat si de incalcarea statului de drept. Niste ipocriti… Dar politicienii romanii ii pupa mereu undeva pe politicienii europeni, de parca acestia din urma ar fi niste zei. Oare cand politicienii romani vor ridica din pamant capul ? Poporul cred ca l-a ridicat in Ianuarie si pe 9 Decembrie.

  37. @Titus,carla,Protestez,Ioana S,Marinelu JB si toti ceilalti pe care i-am simtit alaturi de mine in acest an infernal
    La doar 6 zile de la alegeri: nedumerire frustrare dezamagire revolta respingere negare confuzie dezbinare .Bucurie nu,speranta din ce in ce mai putina ,concordie la fel.
    Poate liderii actuali ai USL nu sant pana acum liderii care ne merita(sper din tot sufletul sa reuseasca sa fie pana la urma dar nu mai cred)poate totul ne pare indepartat acum dar trebuie sa aratam ca ceea ce ne dorim noi e corect.
    O tara normala unde sa fim DEMNI si unde copii si nepotii nostri sa aiba alte repere si valori decat cele care ne-au fost bagate pe gat de multi ani incoace.Si asta nu se poate intampla decat cu ajutorul nostru si fara politicienii corupti mincinosi care se cred mai destepti decat noi facand jocuri peste vointa noastra exprimata.
    Nu sunt cei alesi acum poate vor fi altii.Asta e ceea ce ne uneste pe noi. Si putem reporni cu ceea ce a inceput sa ne uneasca in ianuarie anul trecut si a ramas la fel de actual.JOS BASESCU!!
    Ponta sa faca guvern cu cine vrea Antonescu sa sa intilneasca in prag de seara cu guvernatorul e treaba lor si locul lor in istorie.Noi vrem Jos BASESCU!!
    Deci va rog daca dvs credeti ca merita ,sa ne incheiem orice postare pe blog cu un:
    P.S. JOS BASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  38. Membrii CSM SI CCR ar trebui desemnati numai in urma unui examen serios.Candidatii la aceste institutii ar trebui sa indeplineasca anumite conditii si in mod obligatoriu un examen medical. In acste institutii trebuie sa ajunga numai si numai oameni integri,curati,nesantwjabili si neangajati politic. In caz contrar justitia noastra va fi in continuare aservita celor care numsc aceste persoane.

  39. Jos BASESCU ? Nu cred, UE si SUA ne traseaza o alta linie directoare. Pastrati-l = coabitare cu suspendatu’.
    Sanatate tuturor si fruntea sus.

    • E coerct.Fruntea sus pieptul inainte.Maine va fi mai rau .Dar am o precizare.Eu vreau Jos BASESCU si nu coabitare.

      • Asta am cerut si eu , flo12 !

        Dupa victoria covarsitoare a USL , asteptam
        plecarea lui basescu (sant destule modalitati)
        si trimiterea in opozitie a PDL si UDMR ! ATAT !
        In rest , nu as comenta momentan sub nici o forma
        componenta sau reactiile guvernului Ponta , atata
        vreme cat ei isi vor asuma raspunderea ! …
        NU AM NIMIC CU LIDERII USL , CI CU TOLERANTA LOR
        LA CELE DOUA BUBE : basescu si UDMR !!!

  40. Omul este coruptibil si corupator.Daca este de capul lui atunci va gresi.Trebuie promovat sistemul prin care sa se teama unul de altul. S-a vazut la alegeri cum a scazut simtitor nr.-ul de fraude , cand poncta a spus clar ca va tabari cu dosare penale pe cei ce vor incerc\ sa incalce legea . Nu am mai vazut in presa cum se da mita electorala pe scara extinsa. A fost si acum , dar mult mai putin.Pestele se impute de la cap. Sa fim cu coarnele de fier pe poncta ca sa mentina linia promisa.
    Fiti cu coarnele de fier pe ei, ca sa se faca dreptate pentru ce a facut regimul basist si sa se tema sa faca si ei la fel.
    Radule , fii cu coarnele de fier pe ei !

  41. grazie Venetienilor 😀 dupa potop , pe romaneste , hai sictir “draga” comisie! valoare fix p…ix !sa ne lase si aia , ca oricum valoreaza cat o ceapa degerata fara slanina de langa . nu ii asculta NICI O PUTERE POLITICA decat absolut teoretic si doar atunci cand le convine! in rest DA DA DA si fac oricum ce vor :).

  42. Si nu pot fi sanctionate toate minciunile si mizeriile scornite de Monica
    Macovei ,nimeni nu-i poate cere socoteala acesrei tradatoare iresponsabile?

    • The Venice Commission is of the opinion that these measures, both individually and taken as a whole are problematic from the viewpoint of constitutionality and the rule of law.

      Asta e scornita de Monica Macovei?
      NU…

  43. XI.
    Conclusion
    84. In July 2012, the Romanian Government and Parliament adopted a series of measures in quick succession, which led to the removal from office of the Advocate of the People, the Presidents of both Houses of Parliament, a limitation of the competences of the Constitutional Court, changes on the conditions for a referendum on the suspension of the President of the Republic and the suspension of the President itself. The Venice Commission is of the opinion that these measures, both individually and taken as a whole are problematic from the viewpoint of constitutionality and the rule of law

    unde ati citit d-vs ca “guvernul Ponta a respectat statul de drept si Constitutia la referendum”???? in document nu exista formularea asta….

  44. Doar un exemplu din textul original al raportului Comisiei de la Venetia care se bate cap in cap cu cele expuse in articol:
    84. In July 2012, the Romanian Government and Parliament adopted a series of measures in quick succession, which led to the removal from office of the Advocate of the People, the Presidents of both Houses of Parliament, a limitation of the competences of the Constitutional Court, changes on the conditions for a referendum on the suspension of the President of the Republic and the suspension of the President itself. The Venice Commission is of the opinion that these measures, both individually and taken as a whole are problematic from the viewpoint of constitutionality and the rule of law.
    Raportul integral poate fi accesat la http://www.venice.coe.int/docs/2012/CDL-AD(2012)026-e.pdf

  45. Domnule Tudor unde putem citi integral declaratia?
    Nu inteleg de ce nu citati ca sa va argumentati articolul ! Cam bagati in ele ! 😉

  46. Cred ca trebuie sa cititi cu mult mai multa atentie.
    Raportul spune clar ca nu au fost respectate institutiile statului.
    Dar, ce de obicei, trebuie deturnat intelesul in interes propriu… 🙂

  47. The Venice Commission is of the opinion that these measures, both individually andtaken as a whole are problematic from the viewpoint of constitutionality and the rule of law.

    85. The events examined include ordinances, decisions and procedures whose constitutionality is questionable, especially when taken together in quick succession. The Commission is worried in particular about the extensive recourse to government emergency ordinances – both by previous and present majorities – which presents a risk for democracy and the rule of law in Romania.

    86. In addition, the events and several statements made demonstrate a worrying lack of respect among representatives of State institutions for the status of other State institutions, including the Constitutional Court as the guarantor of the supremacy of the Constitution.

    87. The Commission is of the opinion that the respect for a Constitution cannot be limited to the literal execution of its operational provisions. The very nature of a Constitution is that, in addition to guaranteeing human rights, it provides a framework for the state institutions, sets out their powers and their obligations. The purpose of these provisions is to enable a smooth functioning of the institutions based on their loyal co-operation. The Head of State, Parliament, Government, the Judiciary, all serve the common purpose of furthering the interests of the country as a whole, not the narrow interests of a single institution or the political party having nominated the office holder. Even if an institution is in a situation of power, when it is able to influence other state institutions, it has to do so with the interest of the State as a whole in mind, including, as a consequence, the interests of the other institutions and those of the parliamentary minority.

    88. The Venice Commission is of the opinion that the Romanian state institutions should engage in loyal co-operation between themselves and it is pleased about the statements from both sides expressing their intention to respect their obligations.

  48. In traducere, pentru autorul articolului (se pare ca nu stie engleza) :
    “In iulie 2012 Guvernul şi Parlamentul au adoptat o serie de măsuri ȋn succesiune rapidă, care au dus la ȋnlăturarea din funcţii a avocatului poporului şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, la limitarea competenţelor Curţii Constituţionale, schimbarea condiţiilor pentru referendumul de suspendare a preşedintelui republicii şi finalmente la suspendarea acestuia. Comisia de la Veneţia e de părere că aceste măsuri, deopotrivă luate una câte una sau ȋmpreună, sunt problematice din punct de vedere constituţional şi al statului de drept”. (p. 17)

  49. Daca as fi in locul dvs si daca as tine la credibilitatea mea jurnalistica, as recunoaste ca m-am inselat in interpretarea Opiniei CV si as retrage postarea. A o mentine pe blog, cand toata lumea – cel putin cei care gandesc si pricep si un pic de engleza – stie ca interpretarea dvs este exact pe dos, e o mare greseala. Va acopera de ridicol si satisface stereotipul ca nu sunteti jurnalist ci goarna de propaganda. Este doar un sfat, nu tin sa publicati acest mesaj. Parintii mei au fost jurnalisti, si de la ei stiu ca daca uneori trebuie sa inghiti galusca, pt ca nu ai incotro, totusi ai grija sa nu fie prea gogonata…. Este doar un sfat, nu tin sa publicati acest mesaj.

Leave a Reply to BOGDANCancel reply