0,00094% familie și cinci frați siamezi

Se dedică jurnaliștilor Dan Tapalagă și Liviu Avram, campioni ai programelor de purificare.

Aceasta este descrierea unui record mondial al justiției românești.

bogdan popovici marina popovici

Pentru că n-am murit în cei șapte ani de cercetări, controale demente și simulacru continuu de proces politic “Trofeul Calității”, pentru că n-am făcut pareză, infarct sau nu ne-am sinucis în cei doi ani de închisoare de până acum, și rău am făcut constată ascultătorii noștri permanenți, pentru că n-am rămas fără voce când Marina a fost culcată săptămâni la rând “două” în pat de o singură persoană, lat de optzeci de centimetri, pentru că nu am murit nici sufocați de supraaglomerare și monstruoasă mizerie fizică, câte două mii de oameni pe șapte sute de locuri mizerabile între ploșnițe, pureci, șobolani si duhori de groapă de gunoi, pentru că n-am înnebunit plimbați zilnic, luni și ani în curți acoperite cu gratii ruginite, curți mari cât o cameră de bloc, asfaltate cu gropi și fără un strop de verdeață, pentru că nu ne tăiem cu cuțitul pe brațe și pe piept, pe față, pe frunte, așa cum se face în pușcării, sau nu intrăm în refuz de hrană în camerele special amenajate, Marina și eu ne calificăm la probe suplimentare de rezistență. Pentru că am fost aleși sa fim trimiși nevinovați în închisoare ni se testează limitele și prin metode perfecționate, superioare celor de la Guantanamo, ale prietenilor noștri americani.

Ni se explică regulamentul, “decât o hârtie”, care spune că avem dreptul la o întâlnire penală lunară, între soți condamnați timp de două ore. Una pe lună. Douăsprezece pe an. Douăzeci și patru în doi ani. Suntem soț și soție, iar regulamentul încurajează, doar pe hârtie, reabilitarea condamnaților prin păstrarea unor legături strânse cu familia. S-a dovedit în întreaga lume, și mai ales în Uniunea Europeană și SUA, că este cea mai bună metodă de reabilitare și de pregătire pentru reintegrarea în societate: păstrarea legăturii strânse cu familia.

Nouă, Marina și Bogdan Popovici, nu ni s-a aprobat nici una din întâlnirile din această categorie.

Nici o singură întâlnire în două zeci și patru de luni.

Nu sunt fonduri pentru transport de 70 kilometri.

Am cerut să ni se oprească din banii personali costul transportului.

Am fost refuzați. Ar fi discriminatoriu pentru cuplurile căsătorite, condamnate, care nu au bani, DAR sunt extrem de puține, poate câteva, cuplurile căsătorite cu ambii membri ai familiei arestați.

Noi suntem un experiment model de purificare a familiei.

Familiile condamnaților în care membrii nu se văd permanent sau nu comunică intens se destramă repede. Reabilitarea și șansa de reintegrare dispar. Dar nu pentru pretendenții la titlul de campioni mondiali ai reabilitării!

În tot sistemul penitenciar românesc Marina și eu suntem un model de comportament . Participăm la foarte multe activități, predăm cursuri diverde, scriem cărți științifice, facem reviste și cenacluri.

Avem probabil dintre cele mai multe “puncte de credit” care măsoară performanța de comportament dintre toți cei 34000 de condamnați definitiv din România.

Asta ne califică la o încercare suplimentară!

Toți deținuții din România vorbesc la telefon între 20 și 30 minute, legal, zilnic cu familia lor.

Eu și Marina Nu putem vorbi unul cu celălalt la telefon. Deloc.

Dacă am fi atins, nu mai spun să vorbim, un telefon mobil adus ilegal în penitenciare am fi fost pedepsiți imediat cu tăieri de drepturi sau chiar cu trecerea la un regim de detenție mai sever (eu sunt la regimul semideschis după un an și jumătate de regim închis, iar Marina la regimul deschis, dupa un an și jumatate de regim semideschis).

Ni se aprobă doar o întâlnire intitulată “conjugală” o dată la trei luni (în primele șase luni Nu) timp de două ore. Atunci Marina este transportată într-o cușcă metalică de un metru pătrat fără fereastră într-un camion hodorogit. Da, un metru pătrat, între 6-12 ore de dus si 6-12 ore întors. Cușca arzând vara și înghețând tun iarna. E culcată în noaptea dintre drumuri în camere cu bolnave de tuberculoză!

Organizat normal, omenește, acest transport cu vizită cu tot ar dura dus-întors patru ore.

Timpul în care noi ne vedem și vorbim ca să ne păstrăm legătura familială este 0,00094% pe an! (Împărțiți trei luni x 30 zile x 24 ore  la 2 ore = 0,00094%. Procentul pe trei luni se păstrează si pe an.)

Ca să demonstrăm reabilitarea noastră mulțumim tăcutului ministru al Justiției Robert Cazanciuc pentru că gestionează acest regulament de executare a pedepsei atât de performant!

Mulțumim “eroilor” preacinstiți judecători Livia Stanciu și Ionuț Matei care împreună cu “eroii” preacurți Monica Macovei și Daniel Morar semnează pagini de aur în istoria justiției românești. Toți patru, lipiți ca niște frați siamezi de înalt-prea-cinstitul Băsescu Traian, au demonstrat magistral întregului popor la televizor că oricât de călcată în picioare ar fi o familie în România aceasta poate încă trăi.

Trebuie să mulțumim și naziștilor din lagărele de la Auschwitz, Dachau, Birkenau, doctorului Mengele, savanților de la Guantanamo, care au pus bazele testelor perfecționate de români azi, la care suntem supuși.

Vom demostra până la capăt calitatea fără egal a metodelor de reeducare din România, a justiției sale vizionare și de abia așteptăm, Marina și cu mine, să fim supuși probei campionilor, lipsa de oxigen, în timp ce pentru validarea acestui record mondial vom fi expediați în locul astronauților americani spre cele mai îndepărtate planete în “navete” spațiale fabricate artizanal în atelierele populare românești.

Reafirmăm cu tărie nezdruncinată că familia “românească” este cea mai rezistentă din întregul Univers. Și foarte capabilă de reintegrare pe alte planete unde nu există viață încă.

Pentru a construi și acolo, la fel ca în iubita noastră patrie, cele mai înalte culmi ale justiției, civilizației și purificării!

P.S. Declar pe proprie răspundere, susțin și semnez: Dacă știam că e așa de bine în pușcăriile din România ceream de mic!

www.bogdanpopovici.com

PS : Am reprodus aceasta scrisoare fara nici un fel de comentariu. Cred insa ca premierul Victor Ponta ar trebui sa-i atraga serios atentia ministrului Justitiei pentru realitatile mizerabile din mediul penitenciar si impreuna sa demita conducerea Administratiei Nationale a Penitenciarelor !

65 COMMENTS

  1. Ce pretentii sa mai avem de la dansii, cand o femeie naste la subsolul blocului si moare si ea si copilul de saracie. Cei care ne conduc nu-s oameni.

    • Ieri sa zvonea in lumea politica despre faptul ca Robert Cazanciuc va fi in curand remaniat … ca actualul ministru al justitiei a intrat in vizorul greilor din PSD datorita neavizarii multor tampenii legislative … ca inlocuitorul sau va fi Dan Sova… ca a ajuns INDEZIRABIL. Pana acum nimeni nu l-a atacat in presa cu nimic. Nici macar Basescu. Dar toate au un inceput!

      Pe http://bogdanpopovici.com/ gasiti tot ce a postat acest om din inchisoare. Sunt zeci de postari incepand cu 20 iulie 2012. Stiati vreunul de asta? Ati mai citit pana acum in presa despre aceasta? Stiati vreunul de Zglobiu si de problemele lui inainte sa-l scuipe pe Basescu?

  2. Il doare pe Ponta si Cazanciuc, fix in baston de ce se intampla in penitenciare.. acolo nu te reabilitezi.. acolo iesi mai rau decat ai intrat.. nu o sa rezolve nimic nici Ponta nici nimeni, o sa rezolve cineva care a fost inchis acolo si a trecut prin asa ceva, astia daca nu au trecut pe acolo n-au de unde sti cum este acolo.

  3. Un exemplu: Ceausescu a trecut prin inchisoare, a vazut cum e treaba acolo , tot timpul cand era ziua lui gratia persoane care erau condamnate la prima fapta.. doar asa se va face ceva , speram sa ajunga Ponta, Cazanciuc, Basescu la puscarie, si toti care au furat statul Roman in toti ani astia.

  4. mi-e greata ce jeg de regim……sa se aleaga praful o data de basescu si toti retarzii care il slujesc…..nu mai am alte cuvinte

  5. Cu greu am citit textul pana la capat datorita puternicei emotii pe care mi-a starnit-o.Consider ca a nu comenta cele citite inseamna mai mult decat a comenta nechibzuit.

  6. Acest Cazanciuc , cică ministrul justitiei , nu a fost in stare să ia atitudine față de procurorii in subordine care , au agresat sute de votanti după referendum pentru demiterea lui Basescu.Ce sa facă el ?! Este platit degeaba de noi toti si nu stiu de ce este acolo cocoțat ca o maimuță .Basista de Kovesi face ce îi cere Basescu iar el stă si “cugetă “.RUSINE DOMNULE CAZANCIUC!

    • florentina,vezi ca e pus de ponta ,sa lasam vrajeala .Maine poimaine o sa zici ca si procurorii sunt pusi de basescu .SA FIM SERIOSI TOTUSI.

    • Gresiti . Ministrul justitiei nu are nicio treaba cu procurorii. Singura atributie pe aceasta linie este propunerea catre premier a celor ce incadreaza functiile din esalonul II al procuraturii.
      Ponta a propus-o pe Kovesi .. asta inseamna ca este raspunzator de activitatea respectivei? Poate premierul sa o controleze in vreun fel?

      • ELIADE,KOVESI A PRIMIT DIN PARTEA PRESEI,A LUI PONTA, A LUI ANTONESCU ,ZECI DE MII DE REPROSURI PENTRU FELUL CUM A FUNCTIONAT PARCHETUL GENERAL TOATA LUMEA SPUNEA CA ESTE BASISTA SI A PROMOVAT SI A DEZVOLTAT SISTEMUL BASIST SI MAFIOT.DUPA CE AI FOST VOTAT CA USL ,SA VII SA PROPUI OMUL LUI BASESCU IN ORICE FUNCTIE VREI , ESTE CEL PUTIN DEMENT. NU POTI SA NUMESTI IN ACELEASI FUNCTII OAMENI DESPRE CARE SPUNEM CA SUNT COMPROMISI ,BASISTI SI PARTE A SISTEMULUI MAFIOT.DESPRE ASTA E VORBA. E RASPUNZATOR PENTRU ACTIVITATEA EI PENTRU CA O CUNOSTEA,A NUMIT-O IN CUNOSTINTA DE CAUZA,A GIRAT PENTRU EA,A GARANTAT PENTRU EA.ASTA E PROBLEMA.

        • Scumpa doamna. Critica este una, masurile administrative sunt altceva. Am afirmat mai sus ca Ponta fata de Kovesi si Cazanciuc fata de procurorii simpli nu au niciun instrument institutional de control. Singurul for care le analizeaza activitatea si ii poate sanctiona este CSM.
          Si eu ii critic, si dumneavoastra, si presa, si … si ce daca?

        • Daca basescu si americanii o vroiau pe aia, alfel ramanea morar si azi acolo plus cei vechi peste tot, era mai bine sau mai rau?.Si faceau dosare pana ziceau toti ca ei.Asa lucreaza si acum “prietenii”,prin intermediul justitiei “independente” traseaza sarcini,si nu trebuie sa aiba decidentul bube, ca i se fabrica daca devine obraznic cu “sefii”.Ba chiar si unor procurori sau judecatori “indisciplinati”,nimic nou sub soare.Vechii bolsevici si fostii lor “clienti” stiu mai bine cum se misca astfel de “treburi”.

  7. Ministrul justitiei mai este in viata? l-a mai vazut cineva anul asta?.CE CONTROALE SA FACA PONTA SI CAZANCIUC? VORBIM DISCUTII.Poate prin absurd sa faca ceva pt oamenii astia ,dar restul de 99,99 la suta vor trai ca si pana acum.DINTRE TOATE SCANDALURILE DIN TARA ASTA,DESPRE ORICE,S-A REZOLVAT CEVA VREODATA?NIMIC.VORBA DOMNULUI STAN,ATEEEENTIEEEE,DOMNILOR,NICIODATA NU S-A REZOLVAT NIMIC.NU INTERESEAZA PE NIMENI VIATA PROSTILOR.NU V-ATI LAMURIT? CATE EXEMPLE VA TREBUIE?

  8. IN TARA CARE SE CHEAMA ROMANIA NU SUNT RESPECTATE DREPTURILE CELOR ASA ZIS LIBERI DAR SA SE MAI RESPECTE DREPTURILE DETINUTILOR.CHIAR ASA NE INDIGNAM DE PARCA AM CAZUT DIN LUNA IERI.DESPRE ABUZURILE COMISE DE INSTITUTIILE STATULUI SE SCRIE SI SE VORBESTE DE ANI DE ZILE.REZULTATUL?

  9. Crin Antonescu NU A MURIT POLITIC!E VIU!E PREZIDENȚIABIL!EXCELENT DISCURS!Antonescu rămâne prezidențiabil!Asigurați-i protecția fizică necesară și chemați-l La Ordinea Zilei

  10. Cazanciuc trebuie sa demisioneze pentru faptele relatate in aceasta scrisoare.
    Ponta trebuie sa i-a masuri cu acest fals ministru al justitiei….chiar daca este neam cu el.

  11. Astea fac parte din –Drepturile Omului ! -se pare.
    Dreptul de a fi umilit, dreptul de a ți se lua toate șansele de a te mai considera uman, de a mai avea vreo șansă normală de trai după ieșirea din pășcărie, a unui drept de muncă , cînd se știe f. clar că nimeni nu te primește dacă printr-o nefericită întîmplare ai ajuns acolo și ai cazier, dreptul de a fi subjugați de niște jeguri umane care fac legea în pușcării ei ,fiind șefi de cameră, dreptul de a te umple de boli, păduchi, rîie, și de a sta lîngă scursuri ale societății ,chiar dacă ești fără fapte cu violență, sau și mai rău dintr-o eroare judiciară pe care neavînd bani și influență nu o poți dovedi, …astea sunt și au rămas condițiile din penitenciarele românești .
    Dreptul de a nu fi luat în seamă deși ești bolnav, de niște doctori cu mentalitatea de dinainte de revoluție care încă fac parte din sistemul de opresiune din penitenciare, dreptul de a muri de cancer în pușcărie pt. că ești prea sărac ca să-ți poți obține ieșirea pe caz de boală .

    O!! Sunt multe drepturi pe care le are cel care ajunge acolo. Astea au fost doar exemple minore.
    Vă mai amintiți cum a fost amenințat recent , cetățeanul care l-a scuipat pe băsescu? Că va intra în pușcărie și acolo va fi violat???!!!

    Ei , toate astea nu sunt povești, se știu de ele de foarte mult timp. Astea se întîmplau și înainte de 89 , se întîmplă încă în pușcăriile de aici. DOAR CĂ NU PREA AU CURAJUL SĂ SPUNĂ ACESTE ADEVĂRURI CEI CARE AU TRECUT PRIN AȘA CEVA ! ȘI CARE SE AFLĂ ÎNCĂ ACOLO .
    IAR CEI CARE FAC , MÎRȘĂVII ACESTE SUNT PROTEJAȚI . DE ÎNTREG SISTEMUL , DE ÎNSĂȘI GUVERNANȚI. PT. CĂ NU VOR SĂ SCHIMBE LEGI SAU SĂ SE FACĂ ALTELE MAI BUNE ȘI MAI UMANE.

  12. Premierul Victor Ponta a transmis, marți, în discursul rostit în Parlament cu ocazia aniversării a 150 de ani de existență a Senatului, că dorește adoptarea unei măsuri care l-ar menține pe președintele Traian Băsescu în politica de vârf după încheierea mandatului de la Cotroceni.
    – See more at: http://www.dcnews.ro/ponta-vrea-o-masura-care-l-ar-men-ine-pe-basescu-in-politica-de-varf_446127.html#sthash.NB3pK5lp.dpuf,CORB LA CORB NU-SI SCOATE OCHII,zicea cineva mai demult.

    • Dacă așa a fost înțelegerea lui ponta cu băsescu , prin actul de coabitare !

      Și mai spune că el luptă contra băsescu și a sistemului lui.
      Încă o dată se dovedește cît de mincinos este ponta și pervers , și ajungînd la vb. lui Antonescu , cît este de parșiv să propună o asemenea lege aberantă , acum cînd se apropie debarcarea lui băsescu , doar ca să-i ofere imunitate pe viață .
      Și cît de mult i-a păsat și îi pasă de cei 7,4 milioane de votanți la referendum.
      Pt. cei care sunt susținători ai lui ponta și al lui PSD , care-l lăudați atît și care-l vreți neaparat în fruntea țării , v-aș întreba ce părere aveți de un om atît de devotat lui băsescu și care nici măcar nu se mai ascunde.?

  13. Ce-avem noi aici??? : http://www.cotidianul.ro/bogdan-popovici-daca-stiam-ca-e-asa-de-bine-in-puscariile-din-romania-ceream-de-mic-241528/, citez,,…S-a dovedit în întreaga lume, și mai ales în Uniunea Europeană și SUA, că este cea mai bună metodă de reabilitare și de pregătire pentru reintegrarea în societate: păstrarea legăturii strânse cu familia. Nouă, Marina și Bogdan Popovici, nu ni s-a aprobat nici una din întâlnirile din această categorie. Nici o singură întâlnire în două zeci și patru de luni….” Sunt,,laude, elogii justiţiei şi statului de drept, cît şi guvernanţilor!”

  14. “Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
    Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

  15. Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat marti, pentru stiripesurse.ro, ca informatiile aparute in Parlament, potrivit carora urmeaza sa fie inlocuit, nu sunt adevarate.

    “Nu a fost niciun fel de discutie despre asta”, a declarat Robert Cazanciuc

    “Nu se pune problema”, a precizat ministrul Justitiei.

    In Parlament se vorbeste ca Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, va fi schimbat din functie si in locul sau e in carti ministrul Transporturilor, Dan Sova.

    DACA TARA ASTA A AJUNS SA-L SCHIMBE PE CAZANCIUC,INVIZIBILUL,CU SOVA,CONSTRUCTORUL,INSEAMNA CA TOTUL ESTE OK.OBIECTIVELE VOR FI ATINSE POATE CHIAR DEPASITE.

  16. Presedintele interimar al PNL Klaus Iohannis i-a dat replica premierului Victor Ponta, care afirmase ca este mai liberal decat Klaus Iohannis. Acesta din urma i-a propus premierului sa se inscrie in PNL, iar astfel PNL sa intre la guvernare.

    “Reciproca nu este valabila, eu nu sunt mai socialist ca Ponta, si daca e asa liberal cum se lauda, inseamna ca PNL poate intra la guvernare cu prim-ministru. Il invit sa se inscrie in PNL, pentru ca oricum am inteles ca in trecut a votat mai mult cu liberalii”, a spus Iohannis.

    • pai nici pnl-ul nu mai este liberal, iar iohannis este un ppe-ist merkelist democrat-crestin,sau mai pe romaneste,un…taranist.

  17. Domnule Radu Tudor,în anticiparea unei emisiuni ca invitat Crin Antonescu la Antena 3,pregătesc niște întrebări pentru el de la unul care ar vrea să se ducă anul ăsta în noiembrie la vot
    1.Care a fost relația dintre dumneavoastră și Băsescu Traian imediat după retragerea dumneavoastră din PNL și care este relația dumneavoastră cu Băsescu Traian în momentul de față(specific că este vorba de o relație inevitabil politică)
    2.De ce s-au prezentat membrii PNL la citirea părerii Curții Constituționale în parlament ca să fie repus Băsescu Traian abuziv în funcția de președinte al țării dpă ce a fost DEMIS(au fost constrânși să participe să facă cvorum și PNL ca Băsescu să fie repus președinte?)
    3.Folosiți Monarhia cum a folosit Victor Ponta sloganul JOS BĂSESCU și cei 7,5 milioane de români.Cine mai înghite sloganul Monarhiei?

    4.Ce aveți de gând să faceți cu PDL după ce ar pica guvernul Ponta printr-o majoritate PNL cu PDL?
    5.Dacă nu-l recunoașteți pe Băsescu Traian ca președinte,de ce v-ați exprimat dorința ca Băsescu Traian să se afle la Sărbătoarea Senatului?
    Acesta este testul pe care trebuie să-l treacă Antonescu ca să mă prezint în noiembrie la vot

    • RAUL,CA SA NU ASTEPTI MULT SI BINE PANA O FI INVITAT ANTONESCU,GASESTI RASPUNS LA TREABA CU BASESCU IN INTERVENTIILE LUI DE IERI,INCLUSIV LA ANTENA3.LA PUNCTUL 2 CCR A ZIS DACA A FOST SAU IN REGULA REFERENDUMUL.NU CCR SPUNE CINE SA FIE PRESEDINTE SI CINE NU.PARLAMENTUL A FOST DE ACORD CU CE A ZIS CCR.USL A ACCEPTAT PRAG DE 50 PLUS 1 LA SUTA PT VALIDARE.LA PUNCTUL 3 VEZI ULTIMELE SONDAJE DE OPINIE.CA SUNT MULTI CA SUNT PUTINI TREABA LOR.LA 5 E SIMPLU.CUM POTI FI MAI BUN CA ALTUL DACA TE COMPORTI LA FEL?PANA UNA-ALTA E RECUNOSCUT SI DE GUVERN SI DE PARLAMENT SI DE PONTA SI DE PSD CA FIIND PRESEDINTELE TARII,CA NE PLACE SAU NU.CRED CA TI-AM FOST DE AJUTOR.

  18. Il doare in basca pa CAZI-IN -CIOC SI MAI ALES PE PONTA. Ponta e procuror si prin formatia sa nu poate accepta sa se imbunatateasca conditiile in penitenciare. Pentru intelectuali puscaria este egala cu umilinta subumana. E greu sa-ti antrenezi creerul pentru a rezista si a iesi cat de cat normal de acolo. MAI TRAGE-L DE MANA PE PONTA …RADULE!

  19. in tara asta MOR COPII DE CANCER PENTRU CA STATUL MAFIOT NU LE PLATESTE MEDICAMENTELE

    JAVRELE s-au batut cu pumnul in piept ca reformeaza sistemul de sanatate si nici macar lista cu medicamente compensate nu au reactualizat-o de 6 ani de zile.

    MOR COPII omorati de “statul” mafiot bai oameni buni si pe marea majoritate nu va doare nici in fund sa iesiti in strada impotriva puterii.

  20. A sunat ceasul!S-a dat alarma!Începând cu luna iulie Băsescu mai are doar patru luni.Pe Cine care i-a ascultat ordinele ticăloșite îl va trage după el?
    ALARMĂ!
    AMR 4 luni,ba chiar 3 că în noiembrie se votează cam pe la îceput

  21. Da, si? Plangeti de mila unor oameni condamnati pentru coruptie, hotie, fals in acte si jaf. Ei si Bombonel. Le plangeti de mila degeaba. Nu se va schimba nimic.

    Ca sa preintampin orice tampit care imi va sari in cap, exact asa vor fi tratati si orice hoti si spagari dovediti, cu proces, frumos, ca au matrasit bani in perioada 2008-2012. Plus Dan Voiculescu cu furtul ICA.

    Si asta nu pentru ca am avea vreo justitie independenta. Ci pentru ca asa ne-au cerut aliatii nostri europeni si nord-americani. O tara sigura, capabila sa le fie piata de desfacere si poligon de trageri, nu poate accede la aceste criterii decat daca isi tine coruptii sub control. Gainarii astia doi de-i prezentati, reprezinta coruptie mica-medie. Pe mine ma intereseaza sa intre la bulau coruptie mare, ca Bombonel si Gigi Fecali. Imi doresc sa urmeze Traian Basescu (ca are zeci de suspiciuni deja) si domnul profesor Dan Voiculescu.

    Si dup-aia puteti face emisiuni-fluviu, cu Draga Olteanu si Mircea Diaconu, plangandu-le de mila “ca ce bine au facut, cate burse au dat”. Da, dar nu pentru fapte bune intri la bulau. Si intrarea la bulau, nu-ti anuleaza cu nimic faptele bune pe care le-ai, le si le vei face. Am zis!

    • Nu mai fuma iarba expirata, “ungureanule” . De fapt, prostiile tale te califica intre ungurenii lui MRU.

        • Nu ai dreptate. Pentru ca nu vorbim aici de vinovatia acesor oameni. Vorbim de umilintele pe care trebuie sa le indure. De ce? Sunt oare dezbrecati de haina de umanitate cand intra pe poarta inchisorii? Devin brusc nevertebrate? Sigur, sigur, nu.

  22. Cum naiba se face ca toti cei care ajung acolo sunt nevinovati,asupriti si abuzati?!Poti sa scrii o scrisoare sau o carte,storci lacrimi sa impresionezi sau faci pe bolnavul cum aparea gigi cu proteza la gat,multe tertipuri!Pentru fiecare detinut in parte ii sunt alocati 2000 de lei pe luna in timp ce in viata normala trebuie sa traim din 600-700 lei si asta cinstit,fara hotii sau alte mizerii!Vinovatii fara vina,sunt de acord ca au niste drepturi si trebuie respectate dar si aici au prea multe de au mobile si escrocheaza din puscarie prin metoda accidentul,batrani vulnerabili,sunt foarte multe cazuri si asta de prea “rau”ce o duc acolo!Nu-i vait ca pe noi nu ne vaita nimeni si nu-i pasa nimanui,ne “bucuram” la vreo 30 de lei indexati la pensie,auzi ne bucuram ca se aplica legea,si mai luam de-o ciosvarta,sau mariri de trei lei la salariu,asteptam la pomana electorala,a da…o sa,o sa scada cas-ul cu o luna inainte,”trai” nineaca!Life sucks!

    • cum se face ca mai sunt atatia pe afara care trebuie sa mearga la locul lor si sa alcaruiasca o dreapta unita ca sa intareasca opozitia si pe dinauntru?

  23. Pot intelege ca hotii,coruptii,baietii de gasca care le-au mers bine in toti cei 25 ani si ca atare se tem ca ANTONESCU ar putea ajunge presedinte(ei nu doresc ca vreodata sa dea socoteala pentru …faptele lor si vor sa ramana cu …averea furata sau dobandita ilicit)
    Si ca atare pot intelege ca ei lovesc in ANTONESCU cu …minciuni,manipulari (fara macar de a putea exemplifica …nimic ,nimic si cand inventeaza precum dnul POP-ulist o dau in ..bara !!) in vederea mentinerii…privilegilor,averilor,mosiilor dobandite in acesti ani.
    Ceace nu pot intelege este faptul ca niste ziaristi foarte buni profesional(interesati si ei de democratizarea ROMANIEI,intrucat si ei traiesc in ROMANIA ca si rudele lor si unde vor trai si copiii lor) se dedau si ei la astfel de “jocuri “si chiar daca presupunem ca unele conduceri ale ziarelor sau televiziunilor au relatii de interese/gasca cu PSD ,cred ca ei/ziaristii nu ar trebui totusi sa-l denigreze pe ANTONESCU, zi si noapte ,fara remuscare si fara a se gandi la consecinte,( vedem ca astazi si-au atins scopul si l-au facut sa se retraga de la conducerea senatului ,de la conducerea partidului asa incat nu se mai explica continuarea denigrarii).
    Si prin absurd daca am putea crede ca ANTONESCU a gresit, cred ca s-a discutat prea mult si cu asta …basta.Dar sa lungesti pelteua ,acum cand scopul lor a fost realizat, denota ca SEFII LOR mai au inca o teama viscerala ca nu cumva acesta sa mai..revina.
    Poate ca ANTONESCU o sa revina cand va revenii:regele MIHAI,COPOSU,RATIU adica …niciodata !!.De ce? Fiindca cu hotii,coruptii,nasii,finii ,cuscrii,cumetri poti avea succes in cele din urma(adevarul va iesi in cele din urma la lumina !!) insa cu ignoranta …manipulatilor/dezinformatilor de propaganda basisto-pesedista nu poti avea niciodata ..succes(orice ai face).
    Cu ignoranta se poate lupta numai mii de oameni educati/inteligenti (parinti,dascali,profesori,….) si numai daca sunt sprijiniti de multe mijloace financiare/materiale alocate de catre stat.Dar partidele “stat” feseniste,basiste n-au avut/ n-au niciun interes sa scoata milioanele de oameni din ignoranta ci …dimpotriva.

    • lasa vrajeala si spune care este treaba cu supararea lui antonescu pe chitoiu,gaura de la asa asigurari si miscarile de la asf.sau treaba aia cu uioreanu care zicea ca lua spagi pentru pnl si mergeau la antonescu sau nu?

  24. acest regim va dainui inca multa vreme pentru ca nu intereseaza pe nimeni sa faca ceva .nu pasa nimanui de condamnatii din inchisori ,ca esti corect sau incorect judecat e si mai neinteresant .am vazut cu ochii mei judecatori atat de beti judecand dosare penale in care dadeau condamnari si m-am intrebat tot timpul cum sa ai incredereb ca esti corect judecat de fapt cine te judeca si te condamna pana la urma judecatorul sau alcoolul din el .asta ar fi un exemplu si ce sa mai spunem despre judecarea la comanda politica ,cum sa fii judecat si condamnat la comanda cum e posibil .dar nici de asta nu pasa ministerului de justitie si tot nepasator ramane si atunci cand statul este amendat de curti internationale la plata de despagubiri …..ce conteaza …statul plateste ce conteaza ca judecatorii au gresit numai ca statul plateste din buzunarul oamenilor simpli fara sa-i pese si fara sa se gandeasca ca ar putea folosi acesti bani in alte scopuri .NIMIC NU MAI CONTEAZA AVEM JUSTITIE INDEPENDENTA SI STAT DE DREPT SANTEM TARI

  25. Vai, saracii hoti !!!!

    Acum 4 ani era de neconceput sa existe macar 5% romani care sa le fie mila de cei care au furat din avutul nostru fara mila

    • pai aia care au furat in draci acum 4 ani se plimba liberi,ne sfideaza pe toti si fac dosare politice altora.

  26. JOS coruptii !!

    Ma bucur de aceasta scrisoare ca sa afle toti cat de naspa este daca esti corupt si esti prins

    ASADAR, ATENTIE hotilor !!! Ca asa o sa ajungeti daca veti fi prinsi

    Asta e singura scapare a Romaniei, sa scapam de hoti si de corupti. Macar sa le fie frica sa nu mai fure si altii ca din cauza coruptie s-a distrus tara asta.

  27. Da nu ne-o zis nimic acest Bogdan si nici Marina….CE CAUTATI VOI acolo ???…ne-a povestit ce urat si rau este acolo, dar de ce a ajuns acolo ?…malc….cine ajunge acolo NU ARE DREPTURI punc…drepturile omului sunt pt. OAMENI….cand i-ti pierzi OMENIA ajungi in acel loc urat si fara drepturi

    • pai dupa mintea ta, intreaba-te si despre Coposu,Campeanu,Ticu Dumitrescu,etc ce au cautat “acolo”.sau acuma e “statu’ de drept”(in visele tale)iar atunci era statul de stang?

    • Și despre cazurile în care oameni nevinovați au ajuns să stea printre NEOAMENI cum îi numiți dv. cu atîta larghețe pe toți, ce aveți de spus?
      Dar dacă dintr-o întîmplare nefericită cineva (și zic Doamne frește!)din familia dv, sau apropiați ar ajunge acolo, după gratii, tot la fel ați spune?
      Cum vă mai place unora să-i puneți în aceeași găleată pe toți !

  28. ce bine ar fi geta sa ajungi si tu acolo, sa vedem dupa acea ce te-ai mai plange si tu ca nu poti sa ti-o tragi legal la o luna cu vreun cocalar cunoscut in puscarie!…

  29. Absolut revoltator. Obligatoriu o amnistie, plus o imbunatatire radicala a conditiilor de detentie, modificarea regulamentelor staliniste si construirea de noi penitenciare. Suntem in secolul XXI si cica o tara europeana.Nemernicii dracului !

Leave a Reply to EliadeCancel reply