Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Teodorovici a mai spus că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Preşedintele Klaus Iohannis “condamnă ferm” adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvernul Dăncilă, fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, considerând că este inadmisibilă această abordare a Executivului, în condiţiile în care avizul CSAT este obligatoriu atunci când sunt afectate bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. De asemenea, şeful statului “avertizează încă o dată că lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore” şi solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare.

Klaus Iohannis “condamnă ferm” adoptarea proiectului rectificării bugetare: Lipsa de viziune şi de responsabilitate şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore, scrie news.ro

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului privind adoptarea rectificării bugetare, preşedintele Iohannis spune că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare.

Şeful statului mai spune că este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii

“Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia”, afirmă preşedintele.

Klaus Iohannis “avertizează încă o dată că lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore”.

“Responsabili pentru situaţia complicată în care este împinsă ţara noastră sunt atât membrii foarte slab pregătiţi ai Guvernului, cât şi partidele politice care susţin în continuare cel mai incompetent guvern din ultimii 30 de ani. Preşedintele României consideră că această rectificare bugetară este una necesară şi, tocmai de aceea, şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru a discuta cu Guvernul şi a găsi soluţiile potrivite. Şedinţa CSAT care a avut loc marţi, 4 septembrie a.c., s-ar fi putut încheia cu un aviz negativ, însă Preşedintele Klaus Iohannis a considerat că singura cale de a ieşi din acest impas, în beneficiul României, este dialogul instituţional. Acestei invitaţii la colaborare loială în interesul public, Guvernul îi răspunde prin obtuzitate politică, preferând să întreţină un conflict, care îi afectează direct pe cetăţeni”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Preşedinţia mai spune că nu este prima dată când Guvernul şi prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

“Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român. Decizia prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă. În acest sens, preşedintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Ministrul Finanţelor a anunţat adoptarea rectificării bugetare. Teodorovici spune că la consultările convocate de preşedintele Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Dăncilă plecând în Spania

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Teodorovici a mai spus că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT.

Viorica Dăncilă a susţinut că sunt asigurate fondurile necesare pentru funcţionarea tuturor instituţiilor statului.

Ea a spus că a primit ”cu uimire” declaraţia de marţi a preşedintelui Klaus Iohannis în care a anunţat suspendarea şedinţei CSAT.

Premierul a cerut desecretizarea stenogramei şedinţei CSAT de marţi.

”Mă aşteptam ca preşedintele să înţeleagă că rectificarea bugetară trebuie aprobată pentru a nu afecta bunul mers al economiei. Mi-aş fi dorit ca acest proiect deosebit de important pentru români să fie rezultatul unui consens între două instituţii importante ale statului – Preşedinţie şi Guvern. Orice situaţie complexă însă are cel puţin o soluţie, iar soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare”, a afirmat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei.

Premierul a precizat că Guvernul şi-a ”îndeplinit obligaţia” de a cere CSAT un punct de vedere şi că în continuare îşi îndeplineşte responsabilitatea de a asigura continuitate în finanţare.

”Oamenii au nevoie de investiţii, de medicamente, de pensii şi salarii achitate la timp. Fermierii afectaţi de virusul pestei porcine au nevoie de sprijin financiar, iar agricultorii au nevoie de banii din subvenţii la timp pentru a putea începe lucrările”, a adăugat Dăncilă.

Ea a mai spus că, până la un punct, poate înţelege nemulţumirea preşedintelui legată de diminuarea unor fonduri pe care nu le-a cheltuit şi a dat asigurări că ”nicio instituţie a statului nu va rămâne fără bani pentru funcţionare”.

”De aceea, am primit cu uimire declaraţia de ieri a preşedintelui şi consider că, pentru a nu exista niciun dubiu în legătură cu motivele pentru care a fost suspendată şedinţa CSAT, este nevoie ca stenogramele acestei şedinţe să fie desecretizate”, a subliniat premierul.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care o invită joi pentru consultări la Palatul Cotroceni, pentru “clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, la această întâlnire fiind invitaţi şi miniştrii de resort.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită. La această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort”, a transmis miercuri Administraţia Prezidenţială.

viewscnt

9 COMMENTS

  1. Acum cateva zile se vaitau ca le incurca Iohannis planurile, ca a convocat prea tarziu CSAT si ca trebuie sa astepta atata pana sa poata face rectificarea. Azi ne spun ca de fapt nu au nevoie sa astepte avizul, ca merge si asa.

    Deci cand au mintit mai rau ca porcii, atunci sau acum?

  2. De-aia vreau eu Regat. Ca sa nu fie cate un bou pe rand, in campanie electorala de frica ca pierde si devine justitiabil. Si sa intre in campanie la jumatea mandatului pt care a fist ales si juma dun timp sa vorbeasca si sa bage contre.
    Dar nah, am fost indeajuns de boi incat sa strigam ca alegerile din 46 au fost falseificate (alea care au abolit constitutia regala) dar dup’aia, cand nimeni nu ne mai strangea de oute, practic sa o legalizam prin cea de dupa 1990 in care practic legalizam ca romania e republica printr-o constituie data de niste comunisti care furasera alegerile. La asa popor, asa conducatori.

    • aveti dreptate but too late !!!! ghinion de-a binelea …nu cel exprimat sarcastic si caustic de presedintele penibil al ac tari

  3. Dementiala a fost actiunea de continuare a rectificarii bugetare exact cum nu se astepta ratacitul relaxat,biciclistul nr.1 al tarii! Geniala a fost si hotararea de azi privind reprezentarea premierului,prin trimiterea celor doi(ministri de finante si justitiei)pentru maine la CSAT,poate afla si ratacitul relaxat in principalul scaun al tarii ca are deja cam 2 ani de cand este presedintele Romaniei si incaseaza indemnizatia plus facilitati grase lunar fara a presta in favoarea tarii si traitorilor bipezi in Romania!
    Intrebare decenta:
    – De ce mai este mentinut in scaunul principala al tarii daca dovezile prin felul in care se manifesta sunt impotriva traitorilor din romanica si in defavoarea Romaniei?!?
    Pare a avea un pact cu psd-alde doar pentru beneficiile ce le va primi dupa terminarea mandatului de scaunar! Oare cat mai poate suporta cetateanul traitor in romanica asemenea jocuri defavorabile lui si tarii in care traieste!?!?
    Mult prea nesimtit/nesimtiti trebuie sa fii ca sa joci murdar cand e vorba de tara si conationalii tai!

  4. Serviciile au un rol important azi fiind parte dintr-o retea de informatii de contracarare a terorismului de toate genurile, de securizare a frontierelor NATO si UE. Cine detine intaietatea in aceste clinciuri informationale detine controlul. Cand esti intr-o asemenea retea cum ar fi cea a statelor membre NATO nu poti sa ajungi peste noapte veriga slaba pt ca un regim bizar ca cel de la Bucuresti a praduit toti banii si nu mai are fonduri sa dea pentru imbuibarea celor din sectorul de Stat, exact cel care trage economia in jos. Johannis o avea multe lipsuri dar la capitolul relatiei Romaniei cu NATO, cu USA si Bruxelles isi face treaba, asta e job-ul lui. Ai ceva de reglat cui Johannis, OK,, fa-o dar nu pe spatele securitatii Romaniei. Asta nu intelege doamna de la Halta Videle parasutata in Victoriei.

  5. Well, când comandantul” suprem” e iresponsabil, căpitanii va sa-și asume responsabilitatea—neplăcuta situație, și chiar nefericita, dar asta e și alta n-avem. Johannis a ales sa-și încordeze muschii aiurea, ca de obicei, fiindcă dacă avea ceva minte in cap nu se baga sa favorizeze serviciile secrete pana nu termina cu punerea la colț a armatei regulate via condamnarea Jandarmeriei pentru excesul de forța de la 10 August. Și armata e foarte importanta in contextul atacurilor, mici dar dese, ale Rusiei, asupra flancului estic al NATO, sectorul roman; un sector care, după cum se vede, nu prea beneficiază de informații la zi și chiar in avans, din partea costisitoarelor “servicii” locale, dacă e sa ne luam după nervozitatea lordului Robatham in fatza multiplicării “neașteptate” a violarilor spațiului aerian in zona Marii Negre. Așadar, mai putini bani la făcut dosare de magistrați, fabricat de președinți și alte acțiuni de același gen, pot duce la justa lor misiune, recte, la culegerea de informații cu adevărat utile; iar generalul decla Cotroceni poate sa se distreze mai departe cu reclamațiile la cine vrea el, Avocatul Poporului, CCR (pe care n-o recunoaște ca autoritate), partidul bavarez care-l decorează, FDGR șamd.

  6. In opinia mea, principalele cauze care ne-au condus aici:

    1. Calitatea extrem de precara a unora dintre consilierii presedintelui Iohannis (formula eufemistica). Rezultatul: ERORI strategice majore care au creat dezechilibre semnificative sub aspectul raportului de forte (ex. revocarea unor ofiteri de rang inalt din SRI, precum si a sefei DNA). Colaborarea mai stransa intre institutii (materializata prin diverse protocoale etc.), cred ca era o masura temporara. In statele cu democratie consolidata este acceptabila doar exceptional. Cu alte cuvinte, in situatii speciale, masuri speciale. Pana la o anumita limita, coruptia poate constitui un factor de dezvoltare economica, dar ABANDONAREA TARII IN MAINILE INFRACTORILOR nu e o solutie (in prezent, statul este pur si simplu CAPTURAT). Stiu, stiu ‘Curtea Constitutionala’ (actualmente perfect controlata de catre mafia transpartinica), n-avea de ales etc. “Oamenii obisnuiti nu stiu ca totul este posibil” (W. Churchill). V-as ruga sa (re)vedeti scena ridicarii presedintelui F.D. Roosevelt din scaunul cu rotile (‘Pearl Harbor’). Este edificatoare.
    2. Mentalitatea majoritatii populatiei. Nu doar rudimentara, dar, cum spunea Neagu Djuvara, “romanul e cam HOT, nu de azi, de ieri. La noi, hoţ e un compliment, adică e deştept. Chestia asta cu mita exista şi pe vremea când eram sub turci. Vodă îşi cumpăra tronul cu bani grei, pe care apoi trebuia să îi extorcheze de la popor. Aşa că e o poveste veche cu mita, dar pe vremea comunistă cred că s-a mai adăugat ceva, statul luându-ţi totul. Li s-a luat totul şi nu au putut trăi decât prin şmecherie şi furtişag şi asta s-a încuibat aşa în capul celor care s-au născut pe vremea aceea şi a rămas şi acum”. Prin structurile sale (in special DNA), statul a consumat timp si resurse ENORME pt. a mai salubriza intrucatva scena politica, dar oamenii au trimis escrocii (unii dintre ei condamnati definitiv) din nou in parlament, primarii, consilii judetene. Despre ce vorbim? Sunt posturi TV (nu ma refer la Antena 3, nu fiti malitiosi!), care prospera din apologia spagii (sub diverse pretexte: ‘semnalarea abuzurilor’, ‘nerepectarea drepturilor omului’, ‘absenta umanitatii’ etc.), unde avocati de calibru se intrec in pledoarii, de dimineata pana seara, mai ceva ca-n salile de tribunal. Cum se explica audienta? Simplu: oamenii rezoneaza!
    3. Inexistenta unui plan tip Marshall, in vederea iesirii RAPIDE din stadiul de subdezvoltare in care ne lasase comunismul. Statele occidentale (in special SUA), desi au interese geopolitice si militare in zona, nu ne-au sprijinit suficient (o consider, din nou, eroare de strategie).
    P.S.1: Coalitia guvernamentala si-a agresat proprii cetateni? Pai ia-ncercati dvs. sa opriti un spargator de locuinte sau hot de buzunare, in plina actiune. Pe 10 august, PSD-ALDE s-au comportat fix ca hotul prins la furat… Lasati, dom’-le, oamenii sa ‘opereze’ linistiti, de nu vreti sa mai fiti GAZATI sau CIOMAGITI! N-am gasit alta rima…
    P.S.2: ‘Tariceanu – candidat la Presedintie’. Unde? La Asociatia de Locatari? Previziunea mea: dupa 10 august, TOTI actualii lideri ai PSD-ALDE vor ajunge-n lada de gunoi a istoriei. Cu toata dragostea, nu pot fi resuscitati (sunt in moarte clinica). ALDE se va desfiinta, Partidul CioMAGAR va supravietui DOAR daca se va reforma, reorganiza, rebrandui, inclusiv prin schimbarea numelui. De nu va mai comite greseli fundamentale, Iohannis va castiga la pas (eventuala candidatura a Codrutei i-ar crea dificultati). PNL-USR vor forma viitorul guvern. Dragnea – la puscarie, Veorica – la bucatarie.

Leave a Reply to Razvan!Cancel reply