Saturday, December 14, 2024
3.9 C
Bucharest

Cosmarul zborurilor se amplifica : greva la TAROM incepand cu 23 august

Sindicatul Unit TAROM (SUT) a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

“Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM. Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă, cu respectarea tuturor normelor legale”, se menţionează în comunicat.

Sindicaliştii din cadrul TAROM precizează că, în data de 23 iunie 2022, au fost demarate negocierile în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate, iar termenul agreat de părţi pentru încheierea unui contract expiră în data de 23 august 2022.

“Negocierile s-au desfăşurat cu dificultate, fără a se ajunge la un acord cu privire la revendicările salariale formulate de Sindicatul Unit Tarom (SUT)”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii sindicatului susţin că au depus toate diligenţele pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, însă până la data transmiterii comunicatului conducerea societăţii nu a dat curs niciuneia dintre revendicările formulate de SUT, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.

“Dacă până la data de 23 august 2022 (dată agreată pentru încheierea contractului colectiv de muncă) nu se va ajunge la un acord cu conducerea societăţii cu privire la revendicările formulate, salariaţii au posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă şi a organizării grevei generale, cu respectarea condiţiilor legale”, se subliniază în comunicat.

Conform sursei citate, la şedinţa din data de 16 august 2022, compania TAROM a prezentat o ofertă, care a fost considerată inacceptabilă de către Comisia de negociere a CCM la nivel TAROM din partea Sindicatului Unit TAROM, având în vedere faptul că această ofertă nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%, scrie Agerpres.

Hot this week

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa. Cunoaște cel mai bine Rusia”

„Avem nevoie de sfatul României și de experiența sa....

Ambasadorul Daniel Fried, mesaj pentru românii care susțin candidați pro-ruși : Mergeți până la Moscova și vedeți

Daniel Fried, fost Adjunct pentru Afaceri Europene al Secretarului...

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii și interpușii lor să genereze schimbare”

Mesajele unui reputat ambasador american : „Nu lăsați rușii...

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Topics

Rețeaua chineză TikTok sfidează Comisia Europeană

Rețeaua chineză Tiktok nu a răspuns până vineri după-amiază...

UDMR : PSD să dea premierul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la finalul...

Apărarea se întăreşte : încă 3 avioane F-16 pentru România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de...

Știripesurse.ro : mandatele POT ar putea fi invalidate

Noul Parlament, ales în urma alegerilor din 1 decembrie, ar...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img