Pe 31 Mai va spuneam pe acest blog ca exista posibilitatea ca Antonescu sa fie totusi prezidentiabilul PNL…

Iata ce spun liberalii azi :

Vasile-Blaga-Crin-Antonescu

O serie de lideri ai PNL, vicepreşedinţi sau lideri de organizaţii, susţin includerea lui Crin Antonescu, alături de Klaus Iohannis, în cercetările sociologice care vor fi realizate împreună cu PDL pentru stabilirea candidatului comun pentru prezidenţiale, au declarat pentru MEDIAFAX surse PNL.
Liderii PNL care susţin “măsurarea” lui Antonescu, alături de Iohannis, sunt dintre cei ce i-au fost apropiaţi fostului preşedinte al PNL.
Cei puţin cinci dintre aceştia susţin că ar fi o greşeală “strategică” ca PNL să excludă posibilitatea ca Antonescu să candideze în cele din urmă la alegerile preziden?iale, motiv pentru care cercetările sociologice realizate de PNL ?i PDL ar trebui includă analize şi asupra fostului lider PNL.
“Încă nu ştim în ce măsură Klaus Iohannis va confirma în preferinţele electorale şi cum se va adapta în noua sa poziţie. Nu ?tim nici cum receptează oamenii modul în care el comunică public, dacă expunerea sa din ultima vreme l-a adus pe plus, sau pe minus”, a susţinut unul dintre vicepreşedinţii PNL.El a explicat că liberalii trebuie să aibă în vedere posibilitatea de a schimba candidatul la alegerile prezidenţiale, chiar şi în ultimul moment.
“Noi avem luxul de a putea opta între două nume valabile de candidat la prezidenţiale, Antonescu sau Iohannis. Trebuie să ne păstrăm posibilitatea de manevră, în funcţie de ce ne rezervă bătălia politică. Dacă unul dintre ei face pană, îl avem pe al doilea”, a afirmat un lider de filială din PNL.
De asemenea, unii dintre actualii vicepreşedinţi susţin că la congresul PNL nu ar trebui stabilit candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale, ci într-o reuniune a Delegaţiei Permanente organizată după congres.
“Dacă validăm în congres candidatul la prezidenţiale va trebui un nou congres pentru schimbarea lui, dacă va fi cazul să intrăm cu altcineva. Aşa, mai degrabă stabilim în Delegaţia Permanentă, cum de altfel spune şi Statutul actual al partidului”, a mai explicat un vicepreşedinte al PNL.
Liderii PNL apropiaţi lui Antonescu sunt de părere că actualul preşedinte interimar al PNL nu va reuşi să obţină suficientă simpatie populară pentru a avea şanse reale pentru a câştiga al doilea tur al prezidenţialelor, din cauza “discursului sec”.
“Vreau să-l aduc (pe Iohannis, n.r.) la un miting cu 20 de mii de oameni, în precampanie, dar nu sunt sigur că Iohannis va putea să le spună cum trebuie. Să ţină un discurs de mobilizare şi să plece oamenii acasă cu gândul la campanie, mie mi-e frică că-i va demobiliza. La alegeri avem nevoie de emoţie, suntem în război cu PSD, nu la jocuri de societate”, a mai susţinut un lider de filială.
Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, săptămâna trecută, că persoana care va candida din partea dreptei la Preşedinţie trebuie să fie “un politician serios, recunoscut, cu rezultate bune în sondaje şi potenţial de creştere bun”, menţionând că, “în esenţă”, el întruneşte aceste calităţi.

PS : Inca una de la Razgandel : http://www.antena3.ro/politica/antonescu-nu-doresc-sa-candidez-la-pre-edin-ie-dar-nu-exista-nici-cel-mai-mic-motiv-care-sa-ma-257303.html

 

 

58 COMMENTS

  1. Iohannis nu cred ca vrea sa candideze pentru ca desi s-a sucit catre basism, stie ca nu ar castiga si se va face de ras, cred ca va disparea din prim-planul politic cat de curand asa cum a facut si in 2009 si in 2012.. Deci au ‘luxul’ sa aiba 2 prezidentiabili cand o zbura porcul, or sa se faca de ras cu toate furtisagurile basiste de la mult asteptata votare

    • Apropo ca tot o dati cu basismul si antibasismul intruna.Cum credeti ca iosif buble lucreaza la televiziunea antibasista antena 3 ca reporter pe senat iar sotia lui diana tusa o domana respectabila tocmai sa inscris in pdl si va primi functie de conducere in pdl?Sper sa nu fie dat afara iosif buble acum cand diana tusa e in barca lui basescu

        • Diana tusa in pdl si iosif buble la antena 3 este un fapt .Iar eu nu fac presupuneri ci doar sper ca domnul buble sa nu aiba de suferit cand diana tusa va fi de acum injurata pe antena 3 ca de azi e basista cu acte in regula.Presupuneri poate faceti voi si rtv cand azi discutati pe o mizerie aruncata de un nebun liviu pop cum ca antonescu a fost santajat de basescu.Daca ciuvica o va injura acum pe diana tusa ca e o basista ordinara cum i injura pe toti care nu sant cu psd si ponta credeti ca domnul iosif buble va sta sa inghta mizeri si injuri aduse dianei tusa de colegi sai?Eu fac pariu ca diana tusa nu va mai calca in antena 3 de azi inaite desi era invitata destul de des cand il injura pe antonescu dupa plecarea din pnl

    • @Adelina
      Mai este unul care se suceste, respectiv premierul Victor Ponta.
      Si referitor la Johannis:
      1. Nnu poti spune ca este un candidat ne neluat in seama cat timp la capitolul “incredere” este la 1 procent in spatele lui Victor Ponta, iar la capitolul “neincredere” are 50% fata de 60% ale premierului (date din sondajul lui Dancu).
      2. PSD are 40% in sondaje. Ori cu PSD se petrece acelasi lucru ca si cu Basescu .. ori ii placi ori ii urasti, nu exista cale de mijloc. Deci cu un electorat 60% aniPSD nu ar fi prea greu sa castigi prezidentialele. Tocmai de aceea, este posibil ca in turul al doilea, un candidat, altul decat al PSD, sa obtina mai mult. Singura conditie este ca respectivul sa fie in stare sa-i convinga pe antiPSD-isti sa iasa la vot.
      3.De data asta lucrurile sunt serioase. Miza alegerilor din noiembrie depaseste tot ceea ce a fost pana acum. Ganditi-va ca PDL va fuziona cu PNL, iar democrat-liberalii accepta ca noul partid sa se numeasca PNL !!! Ganditi-va ca PNL a aderat brusc la PPE !!! Si-ar fi imaginat cineva vreodata lucrurile astea? Asta inseamna ca au fost “impinsi de la spate”, si nu de catre Basescu cum le place unora sa spuna (mai ales unii analisti care nu realizeaza ca se fac de ras) ci de oficiali din UE sau de peste ocean.

  2. Buna analiza dv.! In afara de aceasta, Ponta tot repeta ideea ca “USL-ul traieste”. Daca tot este asa, amintesc numai ca poporul a votat in proportie covarsitoare USL-ul cu urmatoarea conditie: (pe langa celelalte: “Jos Basescu, Dreptate pana la capat, Nu gazelor de sist, Nu Rosia Montana, etc. …) V. Ponta la Guvern pe post de Prim Ministru si C. Antonescu Presedinte.

    • Nu numai ca ne-ati spus ca exista aceasta posibilitate dar v-ati ocupat sa-l mitraliati pe Antonescu asa demis cum era in asteptarea acestei posibilitati…ati acoperit personal acest flanc ca sa zic asa.
      Oricum dupa agitatia psdista se pare ca Antonescu e cel de care le e cel mai frica…

  3. ASA SE EXPLICA INTERVENTIA LUI POP DE LA PSD. ZICE NISTE NASOALE DESPRE ANTONESCU,BASESCU,PROCURORI,USL,CORUPTIE,E ASA AMESTECATURA IN CAPUL LUI POP. CONCLUZIA E CA ANTONESCU E NASOL, NU TREBUIE VOTAT.

    • Pe asta ar trebui sa il cheme liviu poc ,la cate prosti debiteaza.Pacat ca nu sant procuror dna ca maine as trimite o invitatie acestu papagal liviu pop sa il bag la interogatoriu sa vezi cu spune si ce a supt cand era mic.O sa plaga in fata dna ca il hartuiesc procurori lui basescu daca e chemat sa dea explicati?Am scapat de vadim tudor, funar, valer marian niste indivizi care numai cu asa ceva se ocupau acum sa trezit acest imfam liviu pop sa le ia locul?

  4. “Vânzarea Electrica sărăceşte România cu 17,4 miliarde euro”

    “Vânzarea pe Bursă a 51% din acţiunile Electrica cu doar 450 milioane euro este prezentată în mass-media ca o mare reuşită şi un progres pentru poporul român… În fapt lucrurile stau exact invers!

    Este vorba despre distrugerea României prin cedarea ultimelor companii profitabile în mâna altor popoare. România va fi mult mai săracă după această cedare a Electrica S.A. pentru alte popoare! Este un mare regres economic! Nu un succes – aşa cum o prezintă echipa Ponta.”

    Săptămâna trecută am aflat cum că fondurile americane caută să cumpere toate acţiunile Romgaz de pe Bursă. Acum 6 luni, dl. Ponta a vândut pe Bursa 15% din acţiunile Romgaz, tot pentru bani foarte puţini. Acum Fondurile Americane vor să cumpere aceste 15% acţiuni la Romgaz, vândute de dl. Ponta.

    Rezulta că, după ce se va vinde pe Bursă 51% din Electrica, fondurile străine vor cumpăra toate aceste acţiuni şi astfel vor fi majoritari, urmând a prelua conducerea Electrica.

    Dl. Ministru Nicolescu a anunţat că se vinde doar partea de colectare a banilor de la clienţi din cadrul Electrica, nu şi reţeaua Electrica. Dumnealui afirmă cum că reţeaua Electrica va rămâne a României. Nici vorbă de aşa ceva! Reţeaua Electrica se vinde acum şi deci nu va mai aparţine României! Cum îşi permite un ministru să ducă în eroare un popor?

    Calculul precis al reţelei Electrica:

    Electrica deţine 53.000 km de reţea electrică de medie tensiune x 10 stâlpi / km = 530.000 stâlpi x 1.500 euro / stâlp = 795 milioane euro doar valoarea stâlpilor + conductoarele electrice = 1,05 miliarde euro + TVA. Asta doar valoarea liniilor de medie tensiune.

    Electrica deţine 12.600 km linii de înaltă tensiune x 4 stâlpi / km = 50.400 stâlpi x 50.000 euro / stâlp = 2,52 miliarde euro + valoarea conductoarelor = 3,35 miliarde euro + TVA.

    Electrica deţine la reţeaua de joasă tensiune 134.834 km reţea electrică x 30 stâlpi / km x 1.000 euro / stâlp = 4,045 miliarde euro + valoarea conductoarelor = 5,38 miliarde euro + TVA.

    Staţiile de transformare de pe 110 kV/ medie tensiune sunt aprox. 20 în fiecare judeţ. Preţ 4 milioane euro / staţie + TVA = 80 milioane euro + TVA pentru un judeţ.

    Posturi de transformare de pe medie tensiune / joasa tensiune sunt aprox. 2.500 buc. / fiecare judeţ x 15.000 euro / post = 37,5 milioane euro + TVA pe un judeţ.

    Electrica deţine echipamente SCADA în valoare de 20 milioane euro + TVA.

    Reţeaua Transilvania Nord are 6 judeţe. Reţeaua Transilvania Sud are 6 judeţe. Reţeaua Muntenia Nord are 6 judeţe.

    Deci acum Electrica mai are doar 3 sucursale cu un total de 18 judeţe – dl. Ponta vrea să le “mărite” pe nimic.

    Călin Popescu Tăriceanu în 2006 a “vândut” tot pe bani de nimic celelalte 5 sucursale ale Electrica: cehilor CEZ, italienilor Enel şi nemţilor E.ON… Banii intră-n buzunarele altor popoare. Acum să dăm pe nimic şi aceste 3 sucursale Electrica? Nu!

    Electrica este o companie strategică! Nu este voie să se înstrăineze! De ce să ne factureze miliardarii lumii energia electrică? Dacă vor mări preţul, iar? Boc zicea că nu poate cere OMV să micşoreze preţul benzinei, pentru că e companie privată, Petromul. În 2004, când Guvernul Năstase a cadorisit OMV cu enorma companie Petrom, preţul benzinei era de 1,4 lei /litru. Acum preţul este de 6,3 lei. Năstase cu Dan Ioan Popescu au prezentat toate privatizările ca fiind ceva extrem de “benefic pentru România”. Aşa s-a ajuns la 5 milioane de şomeri rezultaţi în urma acelor privatizări + demolarea uzinelor.

    Un alt aspect important este faptul că energia electrică se transmite până la client prin reţeaua Electrica – care a fost realizată de români în 100 de ani… de ce să ne factureze nouă capitaliştii energia electrică? Ei vor scoate banii din ţară prin lucrări de mentenanţă şi consultanţă, aşa cum se întâmplă acum cu celelalte 5 sucursale pe care Tăriceanu le-a dăruit pe nimic cehilor, italienilor şi nemţilor.

    Total valoare Electrica: 11,9 miliarde euro + TVA – fără sedii. Adăugând şi sediile, valoarea este de minimum 14 miliarde euro + TVA = 17,4 miliarde euro. 51% ar însemna 8,85 miliarde euro. Ponta vinde pentru 450 de milioane de euro.

    Valoarea Electrica este de 14 miliarde euro + TVA = 17,4 miliarde euro.”

    • Ai scris mult si prost ,crezi ca privizarea oriunde in lume se face vinzind active ?Se cumpara afacerea nu scaunele si firele si cladirile -bai acesta -economia e grea ,nasol cind crezi ca te pricepi si ai pretentia sa convingi pe altii.

    • Mereu s-a aratat si discutat doar despre ceia ce a facut s-au spus Crin si Iohan….ca fac numai “nefacute” si zic “vorbe trasnite” este problema lor…problema alegatorilor este sa-i taxeze….nu ii injura nimeni ci doar se arata “calitatile” lor de politicieni si adevarul totdeauna doare

    • Sublimul a fost atins acum vreo 3 zile cant antena 3 facea o emisiune intrega pe niste speculati lansate de evenimentul zilei.Antena 3 si evz erau mana in mana sa il murdareasca pe Klaus Iohannis.Daca a ajuns antena 3 sa promoveze editoriale scrise in evenimentul zilei de gasga de fanatici basisti numai numa sa il murdareasca pe Klaus Iohannis atunci eu nu mai am la ce sa ma astept decat la maximul de mizerie si minciuna in campania din 2014

        • Ma bucur ca ati inceput sa luati in seama decizile justitiei chiar daca doar in cazul johannis unde decizia de care vorbiti e in prima instanta nu e definitiva e o decizie intrun proces civil deci fara urmari penale sau de cazier penal pentru johannis si in cel mai rau caz johannis va pierde acel imobil. Va anunt ca poate nu stiti johannis a mai pierdut o casa in 2005 cam pe spete similare si timp de 9 ani la antena 3 nu am auzit ca johannis sa fie facut capul mafiei imobiliare din sibiu.Cand spuneati Iohannis uber alles sau pnl intra in era germana nu era acelasi johannis mafiotul hotul de case vanzatorul de copii?Sper macar sa nu ascultati sfatul olgutei vasilescu care ieri il indemna pe gadea sa lase chestia cu casele si sa faca emisiuni pe subiectul johannis traficantul de copii ca asa a citi olguta vasilescu pe internet si prin presa

  5. „Fiecare minciună are termen de valabilitate, iar fiecare adevăr iese mereu la iveală. Avem informații clare că președintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie anul curent cu domnul Antonescu, în care conducătorului liberalilor i s-au adus la cunoștință că există probe și înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Scopul a fost unul singur, se pare că Băsescu i-a cerut lui Antonescu să se retragă de la prezidențiale, vehiculând varianta Ponta – președinte, Antonescu – premier, scenariu care reiese din declarațiile lui Băsescu de a doua zi.
    Conform celor de mai sus, e cazul să aflăm niște adevăruri care ne interesează pe noi, cetățenii de rând:
    Domnule Băsescu, este adevărat că v-ați întâlnit în data de 10 februarie cu domnul Antonescu pentru a-i prezenta informațiile incriminatoare referitoare la șpaga de la Uioreanu?
    Domnule Antonescu, e adevărat ca vi s-a cerut retragerea din cursa prezidențialelor în schimbul creării unei drepte unite sub conducerea lui Băsescu?
    Domnule Băsescu, recunoașteți că i-ați asigurat protecție lui Antonescu în acest dosar?
    Vă invităm la un dialog obiectiv și la niște răspunsuri sincere, pentru că România are dreptul să știe cine face jocul de putere”, a transmis Liviu Marian Pop.
    Surse din cadrul Președinției
    – See more at: http://www.dcnews.ro/intalnire-secreta-basescu-antonescu-10-februarie-dezvaluita-de-un-senator-liviu-pop-care-ar-fi-fost-subiectele-intrevederii-uioreanu-cluj_446055.html#sthash.ho3b7bfJ.dpuf

  6. ce castiga antonescu prin retragerea de la prezidentiale si unificarea dreptei de catre basescu?Nu ne spune domnul pop. UIOREANU E CERCETAT DE PRIMIRE DE MITA.Unde apare antonescu in acest dosar si cum l-a protejat basescu? Nu ne spune domnul pop.Daca basescu i-a prezentat faptul ca uioreanu va fi arestat,care e treaba lui antonescu?Nu ne spune domnul pop.CONCLUZIE. O GRAMADA DE ACUZATII CARE NU AU LEGATURA CU ANTONESCU.CE LEGATURA ARE ANTONESCU?

  7. PE VREMEA CAND POP ASTA APAREA LA TELEVIZOR SI TE UITAI ASA LA EL,ARATA CA UN OM NORMAL.O SCRISOARE DESCHISA,APARITII LA TV CA SA SPUNA CE? CA S-A INTALNIT BASESCU SI ANTONESCU SI A DOUA ZI A RUPT ANTONESCU USL? POATE SA INTELEAGA CINEVA CEVA DE AICI?

    • -basescu se supara pe rusanu ca trimite controlul ASF-ului la ASA asigurari(si s-a vazut ce dezastru s-a descoperit acolo). -antonescu se supara pe chitoiu si ponta ca dau ordonanta care schimba omul lui basescu din conducerea ASF-ului (fapt aratat in stenogramele despre discutiile nevestei lui chitoiu).-rusanu este bagat “la sescret” unde sta si acum ca sa nu mai vorbeasca nimic.-incep,cu debarcarea lui chitoiu, miscarile de atragere a lui ponta in capcana de schimbare a configuratiei guvernului,astfel incat guvernul sa ajunga in parlament unde pnl-istii pregateau un vot contra guvernului astfel incat ponta sa fie obligat,si cu aportul curtii constitutionale,sa demisioneze,astfel incat basescu sa il numeasca pe iohannis premier. numai ca ponta si psd-ul s-au prins de smecherie si le-a tras-o ghertoilor.si le-o va trage si de acum incolo.

  8. Prezidentiabili: Ungureanu,Antonescu si Klaus Iohannis …?Ce om normal la cap sa voteze asa oameni cu un compartament las,antidemocratic si mincinosi.Ca politicieni in frunte cu ,,tatucul,,sunt de o josnicie incalificabila.Nici Ponta care a promis ca ne scapa de basisti nu are increderea majoritati.Ce a semnat in acea coabitare de am ajuns sa fim calcati in picioare.Vreau sa vad acea hartie,de ce este secret?
    Sondaj cu astfel de oameni? Nu pot sa cred ca un roman sa opteze sa-si faca ,,sepucu,,cu un asa PRESEDINTE.
    SI PRIM MINISTRU BASESCU?….ESTE O NEBUNIE.ASTA TREBUIE INTERNAT DEFINITIV LA JILAVA,PENALUL PENALILOR.Chiar nu avem procurori normali la creieri?
    VIDEANU DE CE NU ESTE CERCETAT?se prescrie dosarul?

  9. Cine va putea cunoaste raspunsul la intrebarea:DE CE S-AU TEMUT/ SE TEM PONTA , PSD-istii si Basistii CEL MAI MULT DE ANTONESCU ??? va putea cunoaste adevarul. Si astfel ei vor avea EXPLICATIA pentru care ANTONESCU a fost atacat cu virulenta de toti hotii/coruptii/baronii.Oare credeti ca acestia pot renunta usor(fara o lupta dusa dincolo de orice limite) la averi/bani/privilegii/mosii/paduri doar ca …ANTONESCU a fost/este probabil cel mai bun/cinstit…candidat la presedentie ????.

    • pentru ponta si psd,antonescu este cel mai convenabil contra candidat si sondajele stiu de ce.stie si antonescu.

      • Serios? La Antena 3 și Rotv nu se văd așa lucrurile, ci dimpotrivă. Bine, dacă te referi la sondajele făcute de firmele de casă și explicate de consilierii PSD, aici da, ai dreptate. Dar însăși existența lor, a sondajelor, spun exact pe dos despre cât de convenabil este Crin pentru Ponta și PSD drept candidat.

        Dar tu știi lucrurile astea, nu mai pierd vremea acum să ți le explic. Speri doar să mai găsești doi fraieri să te și credă.

        🙂

  10. Crin Antonescu a a anunţat astăzi, într-o intervenţie telefonică la Antena3, că ar putea candida la alegerile prezidenţiale din acest an.
    „E evident, de la sine inteles, daca decizii politice cum ar fi iesirea de la guvernare sau cum ar fi anuntul meu ca nu mai doresc sa candidez la presedintie lasa liber un asemenea spatiu, pentru cele mai ordinare calomnii, astfel incat el nu poate fi explicat decat prin acuzatii de santaj, eu va spun ca nu refac nici un USL.
    USL nu-l fac la loc, dar de candidat, candidez pentru a arata ca nu sunt santajat
    NU ma faceţi, că o fac şi candidez la alegerile prezidenţiale”, a tunat Crin Antonescu.

    “Nu există nici cel mai mic motiv exterior fiinţei mele să nu candidez la alegerile prezidenţiale”, a mai precizat fostul lider al PNL.

    Povestile, razgandelile si tupeul lui Antonescu nu ne mai mira.

    Toate acestea imi seamana a stil basescian.
    Eu nu imi doresc un astfel de presedinte.

    Ce este de neinteles este vehementa unor ziaristi si comentatori in a il apara pe antonescu dar care isi permit sa ii atace pe aceleasi teme pe alti politicieni.

    PS. Dna Varga si alti membrii pnl uita ca au plecat singuri de la guvernare si ca au devenit mari iubitori de pdl si basescu si ca i-au mintit pe romani la alegerile europarlamentare( au uitat sa spuna ca vor la PPE)

    • PAI DACA NU INTELEGETI CA NU E SANTAJABIL? ASTA VA SPUNE OMUL,EL A RENUNTAT DAR DACA NU SE OPRESC INJURATURILE SI CALOMNIILE,VA CANDIDA SA DEMONSTREZE LA TOT FELUL DE VIETATI CA NU E SANTAJAT SI FACE CE VREA PE PAMANTUL ASTA. CREDETI CA TOATA LUMEA E BAGATA IN RAHAT CA LA PSD? VA MIRA FAPTUL CA MAI SUNT OAMENI CARE N-AU AVUT DE-A FACE CU SISTEMUL? CRED CA DEZAMAGIREA E MARE PT VOI. VORBA LUI PONTA,DA EXISTA.

  11. Săracu’ Antonescu! Atât de lipsit de prieteni a rămas încât nu se mai găsește nimeni care măcar să-i spună că e mort (politic) și ne-ngropat… O să primească amendă că umblă pe stradă ne-mbălsămat! Păcat! Ce-și face omu’ cu mâna lui, la tomberonu’ istoriei ajunge…

  12. Apropo: ce face acum Antonescu, revenind asupra candidaturii, nu cumva se cheamă mai mult „candidoză”?

  13. băi grup de securisti din politica,nu v-ati mai saturat de 25 de ani sa-i alegeti tot p-aia dinainte,nu v-ati mai saturat sa-i scuipati,si morti, pe Ratiu si Coposu,nu v-ati mai saturat sa-l alegeti pe Iiescu cu cetatenie si rusa si pe descendentii lui? R Tudor cat de mult iti plac banii de la Voiculesc pt a-ti topi coloana vertebrala??

  14. Dan de la Vatican o sa scape Romania de fantoma lui Antonescu prin invocarea Elodiei alaturi de inaintasii PSDisti gheorghiu dej si ana pauker.

    SENZATIONAL Dan de la Vatican i-a luat locul lui Antonescu in lupta pe viata si pe moarte cu basescu, Partidul Pontist-Dan Diaconescu este viitorul Romaniei

  15. dupa ce am avut de ales un presedinte intre doi comunisti ( nastase – basescu ), eu ma intreb serios daca vom putea alege totusi un presedinte zdravan la cap.

  16. E bine ca vrea Crin sa revina in batalia pt. prezidentiale , caci numai asa putem sa ne dam seama cat de jos poate sa ajunga . Mai face o gafa , dupa ce a facuto pe cea cu desfiintarea USL. Este un ratat politic.

  17. o emisiune interesanta aseara la dana grecu. pentru interventia lui antonescu am renuntat chiar si la leciul de la cm! si ce meci! dar cine nu vrea sa vada in direct delirul unui ex? de la jignirile in directe la fantasmele bolnave, acest cacarau( nu e o jignire ci alintul de la o televiziune unde se repropduce stimatul) a confirmat aprecierea lui graham watson: ori e bolnav psihic ori e corupt! dupa ziceri probabil ca prima varianta. dupa fapte probabil ca a doua! concluzia: cacarau e si bolnav la bibilica si corupt! pentru pupincuristii de pe blog care o sa-i sara in aparare le cer sa mai vada odata emisiunea de aseara si sa explice comportamentul lui cacarau din ultimele luni! spre deosebire de radu tudor cred ca antonescu este santajat! este imposibil sa-ti distrugi cariera asa de repede si sa-ti bati joc de un partid in modul asta si toate astea foarte repede! singura explicatie este santajul si faptul ca este la mana baselului! cazul cristian diaconescu este foarte clar ! ori el ori sotia au dus la acest deznodamant nefericit pentru liberali! incercarea idioata de a explica tambelismele lui antonescu dand vina pe ponta ( pentru coabitare, numirea sefilor procuraturii etcetc..) nu ascund decat frustrarea simpatizantilor liberali de a-si explica lor chiar ce se intampla! ca o sa candideze sau nu e dreptul lui. ca o sa-l sprijine pnl-ul, pdl-ul sau baselu e dreptul lor. dar sa-l voteze si romanii? si aici e dreptul lor! ce sa mai zic de cei de la antena 3 care si aseara au primit ceea ce merita! dupa ce l-au sprijinit neconditionat pe cacarau atatia ani, i-au ridicat osanale si statui la toate emisiunile, au mai ramas cativa realizatori dornici sa-l apare neconditionat, acest antonescu le-a mai dat o smetie in direct jignindu-i! si ce sa vezi, dupa clipele de stupoare si raspunsul printre dinti al lui radu tudor, foca( cum se autoalinta pupincuristul gretos numit bogdan chireac) a incercat sa-i mai alinte funduletul lui cacarau cu vasnicelei buzite! gretos individ! poate totusi ar fi cazul sa stim si noi cum de s-a imbogatit omul asta de dreapta, liberal convins si pupincurist antonescian, facand afaceri cu statul ca orice om de dreapta! ce zici radu tudor? poti face o astfel de emisiune sau il deranjezi pe marele om de dreapta? ca vorba danei grecu: e un om public si noi astia amarastenii vrem sa vedem din ce-si cladesc averile formatorii de opinie care invadeaza ecranele televiziunilor pupind dosurile liberale! si nu numai bogdan chireac! lista celor care se declara votanti liberali si acre apar emisiune de emisiune la orice televiziune de stiri e destul de lunga iar bubele din scafarliile lor( asa cum sunt date pe surse si nu numai ) ajung la nivel de puroi! si astfel de oameni vor sa fie formatori de opinie?

  18. PENTRU PSD-ISTI:IN AFARA FAPTULUI CA A FI DE DREAPTA INSEAMNA CEVA DESPRE BANI,FARA NUMAR,MAI STITI CEVA? SPUNETI-LE DOMNULE TUDOR DUMNEAVOASTRA CA PE MINE POATE NU MA CRED.AU EXISTAT SI EXISTA PESTE TOT IN LUME OAMENI DE DREAPTA CARE TOATA VIATA LOR AU LUCRAT LA STAT.PSD-ISTILOR,NU VA MAI AMESTECATI IN TREBURILE OAMENILOR MARI,VEDETI-VA DE COPILARIA VOASTRA.

    • ca esti bou o demonstraza postarea! cat de prost este evident! pai bai cretinule ia vezi idiotule cam cati d’astia de dreapta s-au imbogatit numai din afaceri de la stat! de si tu un exemplu dintop 300 care nu s-a imbogatit din afaceri cu statul si alea penale! cat de idiot si pupincurist liberal poti sa fii? iar morsa aia grasa asta a facut: bani din afaceri cu statul iar acum il pupa-n cur pe javra aia de cacarau!

      • liberalismu’ de carton este original,promovat si aparat de smecherasii bugetari atat la pnl cat si pdl,toti numai “liberali”,nu-i asa?. nu au produs pe bune, la viata lor, nici de un kil de cuie dar “principiile”(???) conteaza caci in rest incompetenta si parandarat.

  19. Un sindicalist convertit la politica si dedulcit la putere iese si afirma, asa intr-o doara, ca detine informatii din surse cotroceniste, care il macina rau si-i tulbura linistea. S-a intalnit Antonescu cu Basescu? Au pus ei la cale decapitarea pruncului democratiei Romanesti, USL? O fi supt Romuls de la Lupoaica fara stiinta lui Remus, preocupat de buna guvernare a tarisoarei noastre prea dragi, ce doboara record dupa record. Economia creste intr-o lun cat altele in zece. O ducem atat de bine incat ne permitem sa implementam ce-a mai mare crestere la carburanti. Suntem mai tari decat miezul din fanta, dam gaura la macaroane si in acest context “criza morala” a ex-sindicalistului este mai mult decat fireasca. Nu e de mirare ca asa cum ne shuguie peltic “senatorul”, in teritoriu e bai mare. Motii se tanguie si-si tzapa de pe dealuri nervozitatea maxima in buciume. Cum a putut oare sa se stinga USL?
    Ar fi de ras daca nu ar fi de plans.
    Ticalosia a fost fardata si pomadata parca pentru a ne dovedi inca o data ca “drumul spre iad este pavat de bune intentii”.
    Despre Crin Antonescu se pot spune multe dar cert nu este vreun fraier sau vreun papagal si cu siguranta nu este tzutzerul lui Basescu.
    In campania prezidentiala conteaza foarte mult si masinaria de partid dar un rol esential il are si carisma. O confruntare intre un impiedicat, parca iesit din sedinta criogenica, Claus Iohanis si un Gugutza iesit dintre fustele mamicii, Viorel Ponta, va fi demna sa reduca prezenta la vot la 35-40%.

    • gugutza mai facu si ceva buna treaba nu numai vrajeala ca toti neajutoratii ceilalti.discursuri si cuvantari am avut in tara asta in nestire.

  20. @ Albă ca zăpada. Eşti cumva partidul neprihănit al “futuristului” consilier băsist Lăzăr(c)oiu?! Sigur, există oameni care lucrează la stat având idei de dreapta, dar n-au nici o afacere cu statul. Chiar dacă eşti bugetar, poţi avea idei liberale, fără nici o problemă. Să ştii, neprihănito, că şi pe timpul comuniştilor erau oameni cu idei şi chiar afaceri de “dreapta”. Ai auzit de mandatari?! Ăştia constituiau un fel de clasă de mijloc. Asta până au fost terminaţi de alţi “futurişti” deveniţi futurologi. Problema României este că “dreapta” a fost penetrată adânc, mai, mai, oohh, es commt, es commt!, de comunişti de stânga, nu de cei cu idei liberale. Aşa că … cacă-ţi gura! Spuneţi-i dv., d-le Tudor, căci, poate, pe mine nu mă crede.

  21. O veste buna, o sa am si eu cu cine vota, imi disparuse presedintele. 🙂 PS: Dle Tudor, dorinta mea este sa fiti mai obiectiv cu comentariile politice, se vede pe fata ca la antene de vreo juma de an sunt facute tot felul de interpretari jurnalistice fara sa fie acoperite de realitate.

Leave a Reply to Alba zapadaCancel reply