Senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că organizaţia judeţeană a partidului, reunită în şedinţă, nu a stabilit dacă este pro sau contra cererii de demisie a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD, astfel încât liderul filialei va lua în CExN o decizie „la faţa locului”.

„În Comitetul Executiv (al PSD Alba – n.r.) care a avut loc astăzi, la care au fost prezenţi undeva în jur de 30 de membri, s-a votat pentru unitate în partid. Dar un mandat clar nu s-a hotărât, un mandat clar care să poziţioneze organizaţia într-o direcţie sau alta. Părerile au fost pro şi contra, părerile au fost împărţite, iar în final, s-a supus la vot, în următorul fel să se voteze pentru unitate în partid şi mâine să se ia o decizie la faţa locului, deci nu a fost un mandat clar care să fie pro sau contra”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz.

El a adăugat că preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, nu şi-a exprimat în şedinţă o poziţie „concretă”.

„Domnul preşedinte astăzi a ascultat mai mult poziţiile din organizaţie şi nu s-a poziţionat concret într-o parte sau alta”, a spus senatorul PSD.

El a precizat că decizia de a susţine scrisoarea prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea „a rămas în aer”.

„Ceea ce s-a votat azi la organizaţie este unitatea, că trebuie susţinută unitatea în partid, iar unii dintre colegi au spus prin luările de cuvânt să îi dăm preşedintelui să decidă singur cu ce mandat va merge la şedinţă. Unii colegi au spus că trebuie să ne asumăm o decizie, iar decizia de a fi pro sau contra a rămas în aer”, a explicat Breaz

14 COMMENTS

  1. Da’ ce credeati? Sekuristii trebuie sa inteleaga ca PSDistii nu sunt un partid de neamipomeniti dar daca ii pui cu spatele la zid cum l-au pus pe Dragnea cu condamnarile pe dosare de doi bani.

    Asadar Dragnea le ofera psdeilor guvernul= ciolan si posibilitatea de a scapa de dosare politice si sekuristii le ofera puscarie prin dosare politice. Daca ati fi in locul lor pe cine ati alege?

  2. Vreti exemplul cel mai clar ca Dragnea e cu statul paralel? In seara asta, la Antena 3, Gadea, ducandu-se din pacate dupa fenta, a prezentat bomba: cum Kovesi (aia rea si data afara de Dragnea) este divedita de inspectia judiciara ca ilegalasi corupta pt ca a sechestrat probe din dosarul lui Onea.
    Probabil chiar asa s-a si intamplat. DAR:
    Stirea venita taman asta seara in ajun de Cex PSD ne spune asta:
    Baetzi, statul paralel sacrifica, pa nevoie, pioni care deja au servit cauza, pt a mentine in functii pioni mai important in momentul asta: recte: o sacrifica inca o data daca mai era nevoie pe Kovesi, ca sa ne dam noi seama inca o data azi si sa avem certitudinea ca era corupta aicu sistemul paralel, dar ceea ce e f importantazi: Dragnea a dat-o jos pe aceasta corupta, rezulta Dragnea bun si de pastrat in fruntea PSD!
    E de manual asta.
    Dragnea si Kovesi sunt in sufrageria statului paralel. Doar ca statulparaleladat un os Antenei 3 care fara sa judece prea mult (sper eu) au facut jocul din asta seara al lui Dragnea si al prietenilor lui gri.
    Si uite asa se castiga votul cu televizorul si cu stiri lamomentul oportun.
    Practic azi nu e nicio scula de stire. Ne anunta ca apa e uda, afica Kovesi a facut prostii. Dar MOMENTUL in cate ni se arata cat de rea e ea si dovedita taman azi, il face oe Dragnea drept si de pastrat, pt nehotarati cum sunt astia din PSD Alba. Asta ca sa revin la topica.
    Pam pam.

  3. Pana la urma asta e realitatea cruda a vietii de azi, nu numai in psd, aproape in orice domeniu, “ne orientam … la fata locului…”. Astia, nu sunt nici mai buni, nici mai rai ca “razvratitii” tradatori, pana la urma cand vom contabiliza pierde Romania iar, cozile de topor isi vor freca mainile, au repurtat o victorie. Nimeni nu scoate o vorba despre mobilul scandalului si a iesirii la rampa cu “manie revolutionare” a doamnei Firea, adica multi, multi bani, probabil ca “haiducul” Dragnea i-a impartit unde nu trebuia iar, “boierii” n-au mai prins mare lucru.

  4. “Din doua, una, dati-mi voie: sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica … ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale”
    (IL Caragiale, O scrisoare pierduta)

  5. La comentarii( unde nu am acces) ,cineva va acuza de ceva și va întrebați : da eu ce am făcut ?. Va spun eu: prin postările din ultimul timp, puneți umărul la destabilizarea PSDului ! Am mare dubii privind ” imparțialitatea” comentariilor dumneavoastră și mai caut și alte surse ! Se stie deja că sunteți antiPSD…

  6. mitologia cu ardelenii rupti din soare primeste o lovitura dura. cu uneltele ascutite ale udmr, si cohortelor de preacurcernici transconfesionali. a bon entendeur, salut.

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply